Prof. univ. dr. Mircea Dan BOB 
Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Drept

Rezumat: În contextul eșecului adoptării unui cod civil european unic, în Belgia, în materia moștenirilor, se constată totuși o efervescență codificatoare determinată de realitățile care vin să contrazică modelele juridice patriarhale consacrate în secolele XIX-XX de principalele coduri europene. Astfel, în luna iulie 2017, materia succesiunilor și liberalităților a fost integral revizuită prin lege, modificările urmând a intra în vigoare în luna septembrie 2018. Articolul abordează câteva dintre acestea, de larg interes pentru notarul public în contextul circulației crescute a clienților în spațiul european: deschiderea succesiunii pentru absenți, creșterea libertății de a dispune de propriile bunuri, admiterea donațiilor transgeneraționale, înlocuirea sintagmei „reprezentare succesorală” cu termenul „substituire”. Se anunță și o apropiată modificare a regimurilor matrimoniale, care vizează întărirea poziției soțului. Articolul este scris în urma participării, în 20 aprilie 2018, la un colocviu pe această temă organizat de Facultatea de Drept, Științe Politice și Criminologie a Facultății din Liège.

Europa juridică este prinsă de trei decenii în elanul recodificării. Încercarea de a adopta un cod civil european unic a eşuat deocamdată, dar reformele naţionale ale codurilor au reuşit să se materializeze: Olanda (1992), Franţa (2001, 2006, 2016), România (2011), Ungaria (2015), Austria (2016) şi Germania (2001 şi 2016) sunt câteva exemplele relevante.

Materia moştenirilor este – alături de a familiei – cea mai conservatoare dintre toate domeniile dreptului civil în general. Dar a doua jumătate a sec. XX ne-a relevat cetăţeni europeni având o mobilitate sporită şi o dorinţă crescută de a dispune mai liber şi mai egoist de rezultatele propriei munci în societatea de consum. Sunt realităţi care au ajuns să depăşească şi să contrazică modelul juridic patriarhal bazat pe solidaritate familială şi comunitară, consacrat în sec. XIX şi la început de sec. XX de principalele coduri europene (francez 1804, austriac 1811, german 1900, elveţian 1911) şi de celelalte care le-au imitat.

De aici vine efervescenţa codificatoare de care nici Belgia nu pare a fi scutită: prin Legea din 31 iulie 2017[1], materia succesiunilor şi liberalităţilor a fost supusă unei revizuiri integrale. Am participat pe 20 aprilie 2018 la un colocviu dedicat acestui subiect, organizat de Facultatea de Drept, Știinţe Politice şi Criminologie a Universităţiidin Liège. La lucrări a participat un public numeros format în primul rând din notari şi judecători, dar şi alte categorii de profesionişti ai dreptului. Vom expune în continuare principalele puncte ale reformei care va intra în vigoare pe 1 septembrie 2018. Problematica prezintă interes pentru notarul public din România, confruntat cu circulaţia crescută a clienţilor în spaţiul european.

1. Succesiunea se va putea deschide şi pentru absenţi: cei al căror deces este cvasi-cert din cauza condiţiilor în care au dispărut (calamităţi naturale, atentate teroriste în masă etc.), cei care au dispărut de trei ani şi nu sunt veşti despre ei de cel puţin trei ani. Este nevoie de o declarare judiciară a absenţei sau decesului, după caz. Soluţia deschiderii succesiunii prin declararea judiciară menţionată exista deja de la Legea din 9 mai 2007.

2. Comisia parlamentară belgiană care a lucrat la modificări a avut primordial în vedere creşterea libertăţii de a dispune de propriile bunuri. Influenţa ideologică principală aici a fost aceea exercitată de un anume curent liberal flamand.

Ca urmare, art. 913–915 C.civ. au fost modificate: de la 1 septembrie a.c. se validează posibilitatea de a dispune (prin donaţii sau legate) de jumătate din propriile bunuri în prezenţa descendenţilor sau/şi soţului supravieţuitor, respectiv de toate bunurile în prezenţa oricărui alt moştenitor legal. Modelul urmat a fost cel al reformelor austriacă şi germană, rezultând indirect o cotă unică de rezervă de ½ din masa succesorală. Este soluţia care s-a impus şi la noi, când sistemul Legii nr. 319/1944 în materia soţului supravieţuitor (inspirat de art. 1928 BGB) a fost extins la toţi rezervatarii.

Diferenţa este că actualul cod civil român a părăsit sistemul codului civil francez (preluat şi existent în continuare în codurile austriac, german şi belgian) de a reglementa cotitatea disponibilă, de unde se deducea rezerva globală – aşa cum o făceau şi art. 841–843 din codul lui Cuza. La noi, art. 1.088 stabileşte acum direct că rezerva este jumătate din drepturile pe care rezervatarii le-ar fi avut în devoluţiunea legală. Consecinţa este că a dispărut rezerva colectivă şi că rezervele stabilite de acum individual pentru fiecare titular totalizează ½ din masa succesorală în majoritatea ipotezelor, astfel încât – indirect – cotitatea disponibilă va fi şi ea de ½ în majoritatea situaţiilor. Face excepţie ipoteza concursului dintre cei gratificaţi şi moştenitorii clasei a doua reprezentate în ambele categorii: chiar dacă un legat universal ar exhereda total colateralii privilegiaţi, rezerva soţului supravieţuitor şi a ascendenţilor privilegiaţi se calculează în funcţie de aceştia – pentru că fraţii ar fi fost prezenţi în devoluţiunea legală. Ca urmare, cotitatea disponibilă în România nu va mai fi de ½ în această ipoteză.

În schimb, în Belgia, se procedează mai întâi la stabilirea cotităţii disponibile, de unde se va deduce indirect cuantumul rezervei rămase colectivă. De la 1 septembrie a.c., aceasta va fi întotdeauna de ½, indiferent dacă rezervatarii concurenţi în speţă sunt descendenţii sau/şi soţul defunctului. Consecinţele sunt că belgienii au micşorat astfel (exact ca şi în România) rezerva descendenţilor şi că au eliminat (ca şi în Franţa) pe aceea a ascendenţilor. Prima consecinţă a fost justificată pe considerentul că legătura de filiaţie nu justifică până la finalul vieţii obligaţia părintelui de a-şi ajuta copilul. În concepţia neoliberalismului juridic din părţile flamande ale Belgiei, aceasta se opreşte la momentul în care descendenţii şi-au finalizat studiile. Cea de-a doua consecinţă intenţionează să favorizeze tendinţa observată în practică de a dispune preferenţial în favoarea soţului sau a partenerului (egalizat ca regim juridic cu soţul începând din 1981). Dar ascendenţii defunctului nu au rămas fără nimic: art. 205bis alin. (2) cC.civ. le acordă o creanţă alimentară, cu condiţia de a se afla în nevoie la data deschiderii moştenirii descendentului lor sau datorită acesteia[BN2] .

Tot în sensul creşterii libertăţii de dispoziţie merge şi reformarea art. 920 C.civ., care nu mai conferă rezerva în natură, ci în echivalent valoric. Transformarea rezervei într-o creanţă în dreptul succesoral belgian a vizat asigurarea securităţii donaţiilor consimţite de defunct în timpul vieţii. Notarul public român cunoaşte foarte bine reticenţa băncilor de la noi în privinţa garantării ipotecare cu bunuri primite prin donaţie… În plus, când se compune masa de calcul a rezervei şi cotităţii disponibile, donaţiile vor fi reunite la belgieni pentru calcul la valoarea fixată de donator prin chiar actul de donaţie, indiferent dacă situaţia se schimbă sau nu până la data deschiderii succesiunii.

Singurul care are dreptul la rezervă în natură este soţul, dar drepturile sale sunt în uzufruct; coabitantul legal are şi el drepturi succesorale în uzufruct în moştenirea legală, dar nu i s-a acordat şi rezervă. Rezerva soțului supravieţuitor introdusă prin legea din 1981 se compunea din două categorii de drepturi: o rezervă abstractă constând în uzufructul asupra a ½ din bunurile succesiunii şi una concretă constând în uzufructul asupra bunurilor numite “„preferenţiale”: imobilul afectat locuinţei familiei, precum şi mobilele din aceasta (art. 915bis cC.civ.). De la 1 septembrie, rezerva abstractă de ½ în uzufruct se va raporta la întreaga masă de calcul a rezervei şi cotităţii disponibile – soluţie care fusese deja acceptată unanim în practică.

Lucrurile merg mai departe pentru belgieni. Reforma din 31 iulie 2017 introduce pactul succesoral global. Acesta este convenţia între viitorii succesibili şi decuius, prin care se înţeleg cum să echilibreze eventualele donaţii făcute unuia sau unora dintre aceştia. Este un fel de partaj de ascendent căruia i-a fost ridicată interdicţia de a respecta rezervele celor implicaţi. Pactul succesoral global se poate face conjunct, de tată şi mamă, cu descendenţii lor. Nu poate însă purta asupra opţiunii ereditare şi participarea la acesta este supusă regulilor de ocrotire a succesibililor prezumtivi care sunt incapabili la data pactului. De asemenea, ca surpriză de final: pactul în discuţie este inopozabil unui copil survenit ulterior perfectării sale.

2. În privinţa raportului liberalităţilor, belgienii îl văd ca instituţie bazată pe curioasa prezumţie că donatorul îi face donatarului un simplu avans asupra moştenirii. Constatarea se referă la regula binecunoscută: în lipsă de stipulaţie contrară în actul de donaţie, aceasta nu va fi considerată dar definitiv şi va fi supusă raportului succesoral. Ca urmare, reforma belgiană nu mai impune decât descendenţilor raportul donaţiilor şi admite – ca şi reforma succesorală franceză din 2006 – donaţiile transgeneraţionale.

Raportul vizează numai liberalităţile între vii, chiar şi darurile manuale şi donaţiile deghizate, nu şi donaţiile de servicii (comodate), nici cheltuielile de hrană, educaţie etc. şi nici legatele. Acesta se face prin echivalent valoric, în lipsă de stipulaţie contrară. Ceea ce trebuie raportat va fi echivalentul valorii intrinsece a bunului donat de la data donaţiei, astfel cum a fost stabilită prin actul de donaţie sau exprimată în ziua donaţiei. Fluctuaţiile de valoare ulterioare nu vor fi deci luate în calcul, cu excepţia ipotezei în care valoarea stabilită la momentul donaţiei este în mod manifest nerezonabilă. Cu toate acestea, valoarea bunului donat se va calcula indexat până la data decesului, pentru a păstra o echitate între donaţii consimţite la date diferite [(art. 858 alin. (3) cC.civ.]).

Scutirea de raport a celor care îl datorează şi obligarea la acesta a celor care nu-l datorează va fi posibilă numai concomitent cu donaţia – chiar dacă nu neapărat prin însuşi actul de donaţie; important este ca aceasta să fie certă. Prin excepţie, scutirea/obligarea de care scriam poate fi făcută ulterior, în sensul schimbării regimului stabilit la data donaţiei: fie prin contract autentic notarial încheiat între donator şi donatar, fie prin testament al donatorului, sub condiţia acceptării testamentului de către donatar la deschiderea succesiunii.

În fine, soţul nu va putea cere reducţiunea donaţiilor ce fuseseră consimţite de decuius înainte de căsătoria lor. Dar orice donaţie făcută soţului în timpul vieţii va fi prezumată a fi fost scutită de raport. Părinţii nemaifiind rezervatari, nu vor mai datora de la 1 septembrie raportul. Se observă cum dreptul succesoral belgian, pe model francez, beneficiază de o coerenţă pe care nici vechiul şi nici actualul Cod civil român nu o au: toţi rezervatarii au calitatea de sezinar şi îşi datorează reciproc raportul liberalităţilor.

3. S-a renunţat la titulatura nefericită de “„reprezentare succesorală”, înlocuită ca şi în Austria, Germania şi Elveţia cu aceea de “„substituire”.

Am arătat şi cu altă ocazie[2] cum titulatura confuză de reprezentare este consecinţa unei receptări nefericite în Europa juridică a sec. XIV a unei reguli practicate în dreptul roman, unde se numea succession in locum. Titulatura de reprezentare dată tehnicii succesorale respective a impus o condiţie esenţială de funcţionare a acesteia: locul trebuie să fie util. Noi ştiam sub imperiul vechiului cod că reprezentarea nu operează decât dacă reprezentatul ar fi putut el însuşi moşteni în concret dacă nu ar fi predecedat lui decuius; numai persoanele moarte puteau fi reprezentate succesoral, nu şi nedemnul aflat în viaţă. Altfel spus, descendentul mai îndepărtat urca în locul şîși în gradul celui mai apropiat pentru a culege pentru acesta – adică pentru a-l reprezenta. Or, în dreptul roman, nepotul venea la succesiune în calitatea sa independentă de membru al tulpinii deschise de fiul predecedat, comorient, nedemn sau chiar şi renunţător al defunctului. Practica şi doctrina române ulterioare momentului 1 decembrie 1865 au criticat soluţia codului lui Cuza ca permiţând în mod inechitabil extinderea efectelor nedemnităţii fiului (sancţiune strict personală) la persoana nepotului. Codul civil român din 2011 a permis ca urmare reprezentarea nedemnului [art. 965 şi 966 alin. (1) C.civ. şi a comorientului [art. 967 alin. (1) C.civ.]. Deşi considerente practice au respins preluarea soluţiei reformei franceze din 2006 de reprezentare şi a renunţătorului, era cazul şi la noi să se observe că titulatura în sine a tehnicii succesorale pe care o analizăm nu mai corespunde realităţii textelor: nepotul de fiu vine la moştenire chiar dacă locul de moştenitor al fiului a fost compromis prin nedemnitatea acestuia ori prin decesul concomitent.

În fine, substituenţii (reprezentanţii) se pot chiar şi implica într-un pact succesoral global, când ascendentul lor în grad mai apropiat cu decuius renunţă să o facă.

4. Colocviul din 20 aprilie s-a încheiat cu anunţarea unei apropiate modificări şi a regimurilor matrimoniale în sensul întăririi poziţiei soţului: se va reglementa atribuirea preferenţială a locuinţei către acesta şi se vor legifera darurile prenupţiale (adică cele făcute pe durata conviețuirii dinaintea căsătoriei). Ultimele vor intra în proprietatea comună a soţilor, chiar dacă aceştia vor opta pentru un regim matrimonial separatist.

De asemenea, în luna mai s-au desfăşurat la universităţile din Louvain, Liège şi Bruxelles alte colocvii de prezentare a anteproiectului de modificare a Codului civil belgian în materia obligaţiilor, probelor şi a bunurilor.

5. Am prezentat aici aspectele reformei belgiene care ni s-au părut mai importante. Mai există şi altele, care pot fi identificate împreună cu o serie de exemple practice în volumul conţinând comunicările prezentate la colocviul de la Liège din 20 aprilie[3].

[1] Loi du 31 juillet 2017, modifiant le Code civil en ce qui concerne les successions et les libéralités et modifiant diverses autres dispositions en cette matière.

[2] M.D. Bob, Probleme de moşteniri în vechiul şi în noul Cod civil, Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 56–– 63.

[3] Pierre Moreau (coord.), La réforme du droit des successions. Actes du colloque de l’Association « Famille & Droit », Liège, 20 avril 2018, Larcier, Bruxelles, 2018.