Notar public Emil STOIAN CORIOLAN 
Camera Notarilor Publici Brașov

Puțini dintre vizitatorii ce ajung în curtea interioară a Castelului Bran își opresc privirea la placa încastrată în zidul curtinei sudice și la textul său lapidar, dar cu o semnifi cație aparte: „Acest vechi castel adormit, în părăsire, donat de oraşul Braşov în 1920 Majestăţii Sale Regina Maria a Românilor, a fost adus la viaţă şi împodobit cu sfaturile artistice ale arhitectului Curţii Regale Karel Liman (+1929) întru amintirea făuririi unităţii naţionale a tuturor românilor.”

Se ştie că, după Revoluţia de la 1848, odată cu abolirea iobăgiei în Transilvania, Branul – vechiul caput bonorum al domeniului feudal – îşi pierde rolul de stăpân feudal şi, practic, funcţia sa istorică multiseculară încetează. Bătrânul fort medieval şi parte din pădurile şi munţii din jur rămân în proprietatea oraşului Braşov.

Premergător evenimentelor legate de Războiul de Independenţă de la 1877, autorităţile austriece, neputând să anticipeze cursul şi direcţia luptelor duse de trupele române şi ruse împotriva Imperiului Otoman, au luat măsuri speciale de fortifi care a trecătorilor. Astfel, pentru a proteja castelul de posibile atacuri şi incendii, imperialii demontează acoperişul şi-l înlocuiesc cu faşine (nuiele acoperite cu pământ). Deteriorările produse cu această ocazie sunt obiectul unei dispute între braşoveni şi autorităţile austriece, conflicte ce se vor încheia odată cu finalizarea restaurării construcţiei în 1886, aşa cum atestă o placă montată în curtea interioară, în anul 18881.

Situat în centrul unei regiuni bogate în păduri, castelul şi construcţiile anexe devin sediul administraţiei silvice, pierzându-şi nu numai măreţia de odinioară, ci şi funcţiile istorice. În timpul Primului Război Mondial, culoarul intracarpatic Bran-Rucăr este teatrul unor aprige lupte şi locul pe unde vor trece trupe beligerante. În aceşti ani de intense şi distructive frământări, construcţia este din nou şi grav afectată de cursul evenimentelor şi crâncenele înfruntări armate2. Castelul devine loc de refugiu şi apărare, în vârtejul necruţător al luptelor, în interiorul său adăpostindu-se soldaţi, dar şi cai, distrugerile fiind ample, după relatările unor martori oculari.3

Cunoscând spiritul romantic al reginei Maria, pasiunea sa pentru lumea de poveste și legendă a Evului Mediu, generalul Moșoiu, cu un real simț al perspectivei, a apreciat că stabilirea unei reședințe regale la Bran ar asigura localității o perioadă de renaștere.

Pe de altă parte, pentru o mai bună înţelegere a momentului în care Castelul Bran a fost donat reginei, trebuie să avem în vedere perioada premergătoare acestui eveniment și venerația generalului Traian Moșoiu pentru augusta suverană.

În 9 noiembrie 1917, regina Maria se afl a pe front, în mijlocul trupelor pe Valea Trotuşului, şi consemnează, printre altele: „La jumătatea drumului (de la Coţofăneşti la Pralea, n.n.) ne întâmpină generalul Moşoiu, rotund şi greoi; până acum nu-l văzusem niciodată. Ne-am împrietenit din prima clipă cu repeziciune, datorită nemaipomenitei sale «joie de vivre»; e plin de bună dispoziţie, pe care o revarsă în jurul lui, de energie şi de credinţă în toate cele bune.” 4

Este momentul în care se vor naşte nu numai sentimente de admiraţie pentru geniul militar şi organizatoric al generalului, dar şi o pilduitoare prietenie între regina Maria şi generalul Traian Moşoiu – marele şi neegalatul fi u al Plasei Branului.5

Analizând Cronica parohială a Bisericii Sf. Nicolae din Şimon Bran, scrisă de preotul Aron Ioan I. Moşoiu, cronică rămasă în manuscris, observăm că pe o listă de subscripţii, deschisă pentru a aduna bani în vederea dotării acestei biserici cu un clopot, apare donaţia de 3.000 de lei făcută de M. S. Regina Maria şi tot de 3.000 de lei făcută de Excelenţa Sa general Traian Moşoiu. În dreptul donaţiei apare semnătura Maria şi data de 20 octombrie 1920.6

Acelaşi lucru este relatat de însăşi regina Maria care, impresionată de această întâlnire, va consemna în Jurnalul său: „După prânz, Maria, Barbu şi cu mine am plecat la Bran, am trecut de micul şi frumosul castel (care sper că în curând va fi al meu), ca să vizităm un bătrân preot dintr-o mică vale, un pic mai departe. Este un om în vârstă, vărul generalului Moşoiu, care atunci când s-a refugiat a locuit la Oneşti, pe proprietatea lui Barbu din Moldova. Bătrânul preot era aproape nebun de bucurie pentru că, deşi se aştepta să-i vadă pe ceilalţi, nu se aştepta la mine. Valea e frumoasă, înconjurată de munţi înalţi, toţi copacii în culorile lor strălucitoare de toamnă, un drum de ţară merge de-a lungul unui curs de apă făcându-şi loc printre meandrele lui.

Bătrânul face o colectă ca să poată lua un nou clopot în locul celui care a fost furat de la biserica sa, în timpul războiului. M-am înscris şi eu pe listă, cu 3.000 de lei. Bătrânului nu-i venea să creadă.” 7 Dacă asociem, la acest prim moment, numai alte câteva împrejurări în care generalul Traian Moşoiu a avut privilegiul să vorbească cu Regina Maria – 25 mai 1919 la Careii Mari8, 27 mai la Cluj, 30 iulie la Tszabo –, şi mai ales succesele militare şi politice, lupta sa plină de eroism pentru făurirea României Mari, vom putea înţelege motivele pentru care neobositul general se bucura de aprecierea şi stima Curţii Regale, de preţuirea personală a reginei Maria.

Numai în anul premergător momentului donaţiei Castelului Bran, aşa cum este consemnat de regină în Jurnalul personal, generalul Traian Moşoiu este primit de mai multe ori, vizitele având loc într-o atmosferă de reciprocă prietenie. Astfel, duminică 29 februarie 1920: „Zi de odihnă, fără audienţe, deşi l-am primit o clipă pe grăsanul Moşoiu. I s-a propus să fi e ministru de război, dar se spune că ezită să accepte. Este generalul care cunoaşte cel mai bine Transilvania, fi ind el însuşi de origine transilvăneană.” 9

În aceiaşi termeni de intimitate este amintită vizita din 1 martie: „A venit la dejun generalul Moşoiu, excelentul şi irezistibilul meu grăsan”10 sau cea din 10 martie: „El (Pâcleanu – ministrul României la Stockholm) şi grăsanul meu Moşoiu am rămas la dejun”.11

În 20 martie regina consemnează o nouă vizită: „L-am primit apoi pe tânărul Moşoiu, cu o foarte drăguţă soră. După aceea pe generalul Moşoiu.”12 Admiraţia şi cultul generalului Traian Moşoiu pentru regina Maria cunoaşte, în acest an, noi dimensiuni. Astfel, el trimite un sculptor german pentru a realiza o statuie reginei Maria, sculptorul fiind primit la Cotroceni la 1 iunie: „Am primit un sculptor trimis de Moşoiu. El vorbeşte doar germana, dar pare inteligent. Se pare că-mi va face o statuie mare. Detest statuile mele.”13 şi la 3 iunie 1920: „După prânz am pozat sculptorului german pe care mi l-a trimis generalul Moşoiu, pentru o statuie impozantă pe care vor să o pună la Oradea Mare.”14

Astfel, se conturează substratul pe care se bazează tradiţia locală atunci când atribuie generalului Traian Moşoiu meritul de a fi întreprins demersuri diplomatice, pline de rafi nament, prin care Castelul Bran a fost donat reginei Maria.15

Oferta de donaţie făcută mai târziu reginei Maria atestă că Braşovul a făcut o donaţie, în deplină concordanţă cu situaţia istorică, politică administrativă și juridică a imobilului, care a fost conformă cu prevederile legale ale timpului, inclusiv ale Codului civil austriac16 afl at în vigoare în acel moment. Participant direct şi actor principal al evenimentelor ce au făcut posibilă donaţia Castelului Bran, primarul Brașovului, dr. Karl Ernst Schnell, îşi aminteşte: „Mai sus am povestit despre donaţia cetăţii Bran către regele maghiar Carol. Donaţia a rămas un act juridic incomplet, pentru că regele a amânat prelucrarea cetăţii până după război. În Cartea Funciară ea a fost, împreună cu pădurea de molizi tineri din jur, proprietate a oraşului Braşov. Pe deasupra… după abdicarea regelui, a fost confi scată de republica maghiară. În acest timp, de către diferiţi dregători ai Curţii şi ofiţeri mi s-a sugerat că regina Maria are un interes deosebit pentru cetatea Bran, cu un cuvânt, ar dori cu multă plăcere să fi e al ei. Deci oraşul să doneze acum cetatea reginei Maria, aşa cum a oferit-o în urmă cu câţiva ani regelui maghiar. Şi mareşalul Averescu, ce în calitate de prim-ministru a vizitat Braşovul, s-a interesat de problemă. Eu i-am răspuns că cetatea Branului, prin donaţia către regele Carol, a devenit o posesiune a Coroanei Maghiare afl ate pe teritoriul alipit României, au devenit bunuri ale statului român. Rezultă deci că poate să dispună liber de cetatea Bran, şi să o doneze reginei. Mareşalul a clătinat din cap gânditor şi a zis «Asta nu prea merge». Ar fi mai bine dacă oraşul, care încă este proprietarul cetăţii Bran, să ofere această cetate reginei drept cadou, din proprie hotărâre.

Un general sus-pus al armatei române (generalul Traian Moşoiu – n.n.) care datorită inteligenţei sale înalte şi a culturii sale europene mi-a fost foarte simpatic – din păcate, în curând a avut un sfârşit tragic – mi-a spus atunci: «Donaţi cetatea reginei, căci prin aceasta nu veţi face doar o bună politică orăşenească, ci şi o bună politică săsească». Eu am spus problema comitetului cercual săsesc al Ţării Bârsei pentru decizie, pentru că această problemă a devenit, desigur, o treabă politică. Comitetul cercual a fost unanim pentru donaţie. Astfel, am convocat Magistratul – care avea şi competenţa unei reprezentanţe orăşeneşti – la o şedinţă festivă pentru data de 1 dec 1920, şi am propus ca cetatea Bran să fi e oferită reginei Maria, ca şi cadou al oraşului Braşov.

Hotărârea Magistratului suna astfel: «Noi, Magistratul oraşului Braşov, ca fi ind adunare înzestrată cu atribuţiuni de reprezentare orăşenească, am hotărât în şedinţa festivă de azi, în mod unanim, ca vechea cetate a lui Dietrich – castrum in lapide Tydrici – care este bogată în amintiri istorice, să o oferim drept cadou Maiestăţii sale, regina Maria a României, ca semn de profund respect şi atitudine credincioasă nestrămutată a oraşului nostru faţă de Coroană. Donaţia vrea să fi e, înainte de toate, o expresie a cinstirii celei mai calde nutrită şi de populaţia oraşului nostru pentru marea regină, care usucă lacrimile văduvelor şi orfanilor, care ridică pe cei deznădăjduiţi, care acordă ajutor şi mângâiere celor lipsiţi şi peste tot unde îşi îndreaptă paşii răspândeşte binecuvântarea şi prin toate acestea cucereşte inimile populaţiei întregii ţări».

Regina a fost încunoştinţată imediat prin telegraf şi pictorul Friederich Miess a fost însărcinat să facă documentul de donaţie într-o formă artistică. Textul documentului de donaţie a fost acelaşi cu documentul de mai sus, şi anume în două limbi, germană şi română. O acuarelă minunată ce reprezintă cetatea Bran a fost ornamentaţia principală a documentului, legat în piele, care a fost predat reginei la 17 iunie 1921, de o delegaţie a oraşului Braşov. Într-o sală festivă a palatului Cotroceni, am fost primiţi de regină în prezenţa regelui Ferdinand. La alocuţiunea mea către regină, adresată în limba germană, după care protopopul Saftu, ce a fost şi el membru al delegaţiei, a cerut în limba română binecuvântarea Cerului pentru regină şi Casa regală. După aceea, regina s-a întreţinut cu câţiva membri ai delegaţiei.

Mie mi-a zis că această donaţie îi face o deosebită bucurie, că a avut o dorinţă de sufl et de a avea o cetate veche, adevărată. Atunci în cursul discuţiei am remarcat că scara ce duce la etajele de sus este foarte abruptă, regina a răspuns imediat că încă mai poate să urce şi să coboare fără greutăţi pe acea scară, iar dacă va deveni prea bătrână pentru ea, vor face acest lucru nepoţii ei. La observaţia glumeaţă a regelui, dacă ea a primit consimţământul soţului pentru acceptarea donaţiei – pentru că după legea românească (din Ţara Românească, n.n.) soţia poate dobândi bunuri imobiliare doar cu consimţământul soţului –, ea a răspuns prompt că cetatea Bran este în Transilvania, şi după legea ce e încă valabilă acolo, nu e nevoie de aşa ceva.” 17

Ca semn al profundei veneraţii, precum şi pentru imensa contribuţie a reginei Maria la făurirea României Mari, s-a hotărât: „Noi, consiliul orăşenesc al oraşului Braşov, ca corporaţiune înzestrată cu agendele reprezentanţei orăşeneşti, am decis unanim în şedinţa festivă de azi, să dăruim Maiestăţii Sale Reginei Maria a României Mari, străvechiul castel al Branului, atât de bogat în amintiri istorice: castrum in lapide Tydrici de odinioară – ca semnul profundei veneraţii şi a resentimentelor neclintite dinastice ale oraşului nostru. Donaţiunea nostră voeşte să fie înainte de toate şi o expresie a veneraţiei sincere, ce o simte şi populaţia oraşului nostru faţă de marea regină care uscă lacrimile văduvelor şi orfanilor, îmbărbătează pe cei deznădăjduiţi, întinde ajutor şi mângăiere celor ce zac în suferinţă şi împrăştie binecuvântare pretutindeni unde îşi îndreaptă paşii şi prin toate acestea cucereşte cu un cuvânt irezistibil inimile populaţiei ţării întregi. Acest document de donaţie s’adresat ca document al deciziunei noastre unanime. Din şedinţa din 1 Decembrie 1920 al consiliului orăşenesc al oraşului Braşov.” 18

Printr-o adresă, hotărârea este adusă la cunoştinţa Reginei Maria: „Consiliul orăşenesc al Braşovului a decis în unanimitate din prilejul (sic) zilei memorabile de azi 1 Decembrie să dăruiască Maiestăţii Voastre castelul Branului dimpreună cu grădina şi parcul ca semn al omagiului său devotat şi al sentimentelor sale dinastice. Rugăm pe Maiestatea Voastră să primească prea graţios acest dar al nostru.

În numele oraşului Braşov, 
Dr. Schnell,  
Primar.” 19 

O dovadă că donaţia a fost primită cu multă plăcere o constituie telegrama trimisă urgent, la Primăria Braşov, de N. Mişu, Ministrul Casei Regale:

„Domnului Dr. Schnell 
Primarul Oraşului Braşov  
Palatul regal Bucureşti 1-50-1-15.-45= 

Maiestatea Sa Regina mă însărcinează a vă exprima Dv. şi consiliului orăşenesc al Braşovului Înaltele Sale mulţumiri pentru donaţiunea castelului Branului dinpreună cu grădina şi parcul care donaţiune o primeşte cu mare mulţumire fiind adânc mişcată de sentimentele pline de devotament dinastic şi loialitate către tron ale consiliului orăşenesc.

N. Mişu 
Ministrul Casei Regale”.20

Momentul este consemnat cu multă plăcere de Regină şi în Jurnalul său: ,,Municipalitatea din Braşov mi-a telegrafi at ca să-mi ofere frumosul castel de la Bran. Am acceptat cu plăcere. Acum Liman şi cu mine vom avea cu ce să ne distrăm.”21

Decizia Consiliului orăşenesc al Braşovului, luată în unanimitate în şedinţa sa festivă extraordinară ţinută în 1 Decembrie 1920, este semnată de primar şi prim notar G. Herther şi are următorul conţinut:

„Consiliul orăşenesc al oraşului Braşov, ca reprezentanţă orăşenească, a adus în şedinţa sa festivă extraordinară ţinută în 1 Decembrie a.c. următoarea deciziune:

Oraşul Braşov oferă ca dar Maiestăţii sale Reginei Maria ca semn al omagiului său şi al sentimentelor sale dinastice, străvechiul castel al Branului, care a mai fost odată înainte cu secole posesiunea domnitorului ţării, dimpreună cu grădina castelului şi parcul, care-i aparţine în extensiune de vreo 50 de jugăre, în speranţa, că Maiestatea Sa Regina va binevoi a primi prea graţios această donaţiune. Consiliul orăşenesc al Braşovului decide mai departe, ca în cazul, că Maiestatea Sa Regina va hotărî prea graţios să primească donaţiunea – să prezinte Majestăţii Sale printr-o deputăţie a oraşului adresa de donaţiune pregătită de un artist. Aprobarea mai înaltă a cestei deciziuni însă se va cere conform dispoziţiilor legale însă transcrierea castelului dimpreună cu grădina şi parcul, în cărţile funduare, precum şi predarea de fapt în posesiunea

Maiestăţii Sale Reginei se va face, îndată ce Maiestatea Sa va binevoi a ordona aceasta.

Braşov, 1 Decembrie 1920.” 22

Ea urmează procedura legală de publicitate şi este afişată la 9 decembrie 1920, cu menţiunea că termenul de recurs începe în ziua următoare afi şării.23

Primăria Oraşului Braşov, la 13 ianuarie 1921, în conformitate cu procedura legală în vigoare, înainta Prefecturii Judeţului Braşov o adresă în vederea aprobării deciziei luate de către autorităţile statului: „Avem onoarea a Vă înainta deciziunea consiliului orăşenesc ca reprezentanţă orăşenească pe care a adus-o cu unanimitate în şedinţa sa festivă din 1 Decembrie 1920, cu rugămintea, să binevoiţi a interveni de urgenţă, ca donaţiunea oraşului către Maiestatea sa regina să obţină, în sensul legii, aprobarea autorităţilor superioare.” 24

În numele Magistratului orăşenesc, primarul dr. K. Schnell se adresează, la 13 ianuarie 1921, Contenciosului oraşului Braşov: „… cu privire la donaţia făcută Maiestăţii Sale Reginei Maria a României Mari a castelului, grădinei şi parcului de la Bran a dobândit valoare de drept, ar trebui să se încerce dacă nu se poate, fără a aştepta o aprobare mai înaltă care va sosi mai târziu să se obţină intabularea în cartea funduară la autoritatea Cărţii Funduare. Cele necesare pentru această petiţie vă vor fi puse la dispoziţie de Dl. primar G. Hertel.” 25

La 4 ianuarie 1921, într-o adresă a Casei Maiestăţii Sale Regelui către primarul oraşului Braşov, semnată de ministrul Curţii Regale N. Mişu, se reafirmă bucuria şi mulţumirile în legătură cu donaţia Castelului Bran, menţionându-se că: „Vă rugăm să binevoiţi a ne trimite proiectul (sic) actului de donaţiune prin care, în numele oraşului Braşov, dv. şi Consiliul Orăşenesc aduceţi la îndeplinire acest frumos dar.

Acest proiect ne este necesar pentru a putea redacta actul de accepţie din partea Maiestăţii Sale. Primiţi, vă rog, Domnule Primar, asigurarea înaltei noastre consideraţiuni.” 26

În răspunsul său, din 10 ianuarie 1921, acelaşi dr. K. Schnell arată printre altele: „… am onoarea a Vă comunica şi textul adresei de donaţiune, care va fi predată Maiestăţii Sale Reginei şi care va fi pregătită de către un artist indigen”.

Din amintirile sale reiese că „pictorul Friederich Miess a fost însărcinat să facă documentul de donaţie într-o formă artistică”.27

Într-adevăr, actul prin care se donează Castelul Bran reginei Maria, afl at în arhiva Muzeului Național Bran, este artistic lucrat, amintind de hrisoavele de altădată. Preluând vechi tradiţii ce amintesc de operele caligrafi lor şi miniaturiştilor Evului Mediu, ofi cialităţile braşovene leagă actul de donaţie – teoretic vorbind este o ofertă de donaţie – într-o copertă masivă, cu dimensiunea 33/42 cm, îmbrăcată în catifea maro. Atât coperta din faţă, cât şi cea din spate sunt ornamentate cu patru butoni din argint, în altorelief, cu profi l de trunchi de piramidă. Faţa copertei exterioare are în centru coroana reginei Maria aşezată deasupra monogramei – un „M” stilizat, monogramă ce este înconjurată de trei fl ori cu cinci petale, lucrate cu aceeaşi tehnică şi tot în argint. În interior, coperţile sunt ornamentate cu mătase ripsată de culoare vişinie, iar prima şi ultima foaie sunt fi ecare ornamentate cu câte o coroană. Pe prima foaie este pictată coroana Reginei Maria cu perle şi pietre preţioase, având deasupra o cruce, întreg medalionul pictat în culori este înconjurat de raze aurii ce ocupă aproape întreg câmpul. Pe ultima foaie este pictată în aceleaşi nuanţe coroana oraşului Braşov. Actul propriu-zis, de fapt un fragment din protocolul şedinţei Consiliului oraşului Braşov din 1 Decembrie 1918, este amplasat pe cele două pagini interioare din mijloc. Textul este scris cu litere gotice pe două coloane – prima în limba română şi a doua în limba germană, purtând fiecare semnătura primarului şi a prim notarului, după care este aplicată ştampila Primăriei Braşov, într-un medalion cu ornamentaţii. Textul este scris cu negru pe acelaşi fond, cu excepţia cuvintelor Maiestăţii Sale Reginei Maria a României mari, care sunt marcate cu roşu.

Paginile conţinând textul sunt ornamentate cu un chenar policrom, în care anumite elemente fl orale sunt suflate cu praf de aur, iar deasupra textului, într-un medalion în formă de elipsă, este pictat cu exactitate, în culori, Castelul Bran în forma sa din acea perioadă, lucrare artistică semnată de Herman Morres.28

Din schimbul de scrisori ce a avut loc, la începutul anului 1921, între ministrul Casei Regale N. Mişu şi primarul oraşului Braşov, dr. K. Schnell, se evidenţiază interesul şi satisfacţia reginei Maria de a primi donaţia, precum şi demersurile făcute de autorităţile braşovene în vederea îndeplinirii procedurii de validare.29

Astfel, decizia consiliului orăşenesc „a fost deja înaintată – în sensul dispoziţiilor legale în vigoare – spre aprobarea Ministerului de Interne (Secretariatului General Cluj)”30.

La 24 februarie 1921, prefectul Victor Mateescu semnează decizia fi nală prin care se aprobă hotărârea din 1 decembrie 1920 a Consiliului orăşenesc Braşov şi o înaintează spre aprobare Ministerului de Interne, Secretariatului General Cluj.31

Ca urmare a unor schimburi de scrisori protocolare, o delegaţie a oraşului Braşov va remite actul de donaţie.32

În urma şedinţei din 21.03.1921 se stabileşte ca „deputaţiunea” ce îi va prezenta Maiestăţii Sale Regina Maria actul de donaţie să fi e formată din: dr. K. Schnell – primar şi conducătorul „deputaţiunii”, protopop dr. Vasile Saftu – reprezentant al populaţiei, dr. Wilhem Depner – preşedintele comitetului cercual, E. Socaciu – consilier orăşenesc, G Hertel – prim notar, înaintându-se totodată rugămintea prefectului să accepte conducerea delegaţiei33, în timp ce prefectul judeţului Victor Mateescu, într-o adresă din 12 aprilie 1921, încunoştiinţa Consiliul orăşenesc că: „Deputaţiunea însărcinată cu predarea actului de donaţiune, la dorinţa Consiliului orăşenesc va fi condusă de noi personal.” 34

Potrivit unei telegrame adresate de ministrul Casei Regale, N. Mişu, primarului dr. K. Schnell: „Majestatea Sa Regina va primi deputaţiunea oraşului Braşov pentru remiterea adresei omagiale Vineri 17 Iunie orele 2 şi 3, p.m. la palatul Cotroceni”.35

Acest moment va fi consemnat cu bucurie şi nostalgie în februarie 1930 de Regina Maria: „Şi lucru de necrezut s-a întâmplat: după doi ani de la răsboiu autorităţile oraşului Braşov au venit la mine într-o delegaţie solemnă şi mi-au oferit Castelul Bran, ca dar deplin, ca să fi e întreg al meu!” 36

Odată cu dăruirea vechiului castel al Branului, regina intra şi în posesia grădinii şi a parcului aferent în suprafaţă de aproximativ 50 de jugăre.37

Reşedinţa de la Bran devine, încă de la începuturile sale, nu numai reşedinţa preferată a reginei Maria, ci şi un prilej de a putea concretiza crezul în frumos, talentul de arhitect peisagist şi al interiorului medieval. Cu fi ecare zi, reveria pe care o trăieşte cunoaşte noi dimensiuni şi noi direcţii. Castelul cu grădinile sale, precum şi pădurile din jur sunt înţelese ca părţi ale unui parc natural în stil romantic englezesc.

Încă din vara lui 1920 presa va înregistra mai multe vizite ale familiei regale şi la Castelul Bran, iar în cercuri din anturajul regal se vehicula ideea de a se dărui castelul de la Bran familiei regale: „În Bran, pitorescul grup de sate româneşti presărate pe colinele de la poalele Bucegilor, în Ţara Bârsei, este un Castel regal, proprietate a oraşului Braşov. În timpul răsunătoarelor victorii ale fostului rege unguresc Carol al IV-lea, primăria oraşului Braşov în generozitatea ei a oferit acestui rege proprietatea castelului Bran. Vremurile s-au schimbat. Graţie principiilor largi de toleranţă inaugurate în această parte a lumii de Adunarea Naţională de la Alba Iulia şi de Consiliul dirigent român… primăria oraşului Braşov însă a rămas aproape intactă, cu oameni vechi şi organizaţia veche. Această primărie probabil n-a avut vreme să reia în discuţie chestia proprietăţii castelului de la Bran. Aşteptăm însă să-şi îndeplinească o datorie faţă de dinastia română, care este însufl eţită de adevărate sentimente şi idealuri democratice.” 38

Mărturie a deselor vizite făcute la Castelul Bran, precum şi a entuziasmului şi bucuriei reginei sunt însemnările personale din Jurnal. Astfel, duminică 5 septembrie 1920: „Pentru prima dată mi-am folosit Rolls-Royce-ul. Este construit ca barcă şi, ca maşină, este cel mai minunat lucru cu care am avut de-a face până acum. L-am inaugurat condus de Nicky, fiind marea lui ambiţie să mă plimbe el cu maşina. Aşa că prima mea plimbare cu Rolls-Royce-ul a fost o adevărată plăcere. Ne-am dus la Bran (Fortsburg), unde este un splendid Chateau Fort care ne aparţine acum nouă. E cocoţat pe o culme abruptă, fiind o cetate foarte veche. Am convins Rolls-Royce-ul nostru să urce o pantă înclinată până la castel, de fapt o potecă de mers cu piciorul, şi am vizitat castelul, care e fascinant. Trebuia să vină şi Nando, dar a făcut o confuzie cu privire la locul unde urma să mergem, aşa că doar Nicky, Mignon şi cu mine am avut privilegiul de a-l vedea. Castelul nu este mare, dar încăperile sunt minunate. De forme diferite, toate sunt curate şi văruite. Unele sunt boltite şi au mici cotloane bizare, foarte simpatice. Există o curte interioară mică şi complet închisă şi creneluri prin care poţi privi afară. Este pe o colină, cu faţa spre şosea, şi zona este absolut încântătoare, munţi înalţi în spate şi un fel de Hochplateau în faţă. Ar fi un loc superb dacă ar fi aranjat, dar e prea mic pentru un palat.” 39

La 20 septembrie 1920 consemna: ,,O zi cu ade vărat minunată. Am hotărât să mâncăm afară, Nando, Mignon şi cu mine, luându-l pe drum şi pe Barbu cu fi icele sale Maria şi Ecaterina. Ne-am dus la preferatul meu Bran, care mi-a plăcut mai mult ca oricând, şi am plănuit să-l aranjez, încăperile fiind pur şi simplu încântătoare. Am făcut un picnic în curte, toţi foarte veseli, dar i-am simţit lipsa lui Nicky, care fusese cu noi data trecută.” 40

La interval de 8 zile regina revine la Bran şi mărturiseşte: „Am mâncat la prânz ceva mai devreme şi m-am dus cu Alice, în Silver Flash, la Bran, să vizitez din nou iubitul meu castel, care cred că-mi va fi oferit. I-am întâlnit acolo pe Liman şi pe Barbu. Am examinat cu Liman castelul cu gândul să-l facem locuibil şi am găsit posibilităţi minunate şi mult mai multe camere decât mi-am imaginat la început.” 41

Tot Gazeta Transilvaniei încerca să arate avantajele transformării castelului Bran în reşedinţă regală: ,,Dacă familia Regală Română va avea reşedinţă de vară la Bran, se pot ghici incomensurabilele foloase ce le ar avea Branul ţăranilor noştri desgheţaţi şi Braşovul însuşi…”42

La cumpăna dintre veacurile al XIX-lea şi al XXlea, într-o excursie, peste munţi în Transilvania, tânăra şi fermecătoarea regină a ajuns la poalele Castelului Bran şi va consemna cu rafi nată sensibilitate: „Dar dinainte să ridic din zid căsuţa albastră, Branul a intrat în viaţa mea. Branul, mica cetate uitată, dincolo de zăvoarele munţilor. Sunt mulţi ani de atunci, într-o excursie peste graniţă, îl văzusem stând într-o singurătate nebună, pe stânca pe care e înălţat şi-mi fl uturase prin minte ce încântare ar fi fost să stăpânesc o asemenea fortăreaţă şi s-o prefac într-un cămin. Ce basm ar fi însemnat să chem la viaţă un mic castel medieval, o adevărată poveste de zâne. Şi lucrul de necrezut s-a întâmplat: după doi ani de la război autorităţile oraşului Braşov au venit la mine într-o delegaţie solemnă şi mi-au oferit Castelul de la Bran, ca dar deplin, ca să fi e întreg al meu! Aceasta a fost într-adevăr o întâmplare minunată şi cu aceeaşi însufleţire, niciodată domolită, am început să chivernisesc Branul. Şi fiecare casă pe care o chiverniseam era pentru unul din copiii mei, pentru că ni-e totdeauna drag să clădim în viitor.

Desfătarea n-ar fi fost aceeaşi dacă chipurile lor iubite nu mi-ar fi stat înainte aşişderea stelelor, adevărat rost al întregii mele opere. Copăcenii pentru Elisabeta, Branul pentru Niculae şi mai târziu Balcicul pentru Ileana căreia îi este dragă Marea.

Branul însemna un nou câmp de lucru, chemarea la viaţă a unui nou vis de frumuseţe. Ajutată de un bătrân arhitect de încredere tot aşa de însufleţit ca şi mine, am început să dau viaţă zidurilor moarte, să dau sufl et vechei cetăţi care nu trăise niciodată într-adevăr. Am trezit-o dintr-o lungă toropeală, am făcut dintr-un lucru orb un cămin cu ochi mulţi privind peste lume. Adormită, depărtată, neajunsă, cum era, nu s-a lăsat mai puţin să fi e schimbată într-o locuinţă tihnită şi plăcută. N-am făcut nimic, care să-i ia înfăţişarea feudală, n-am prefăcut iuţeala scărilor, n-am îndreptat odăile strâmbe.

Uşile au rămas aşa de joase încât intrând eşti silit să-ţi pleci capul, pereţii sunt groşi de mai mulţi coţi, grinzi grele încing tavanele care nu sunt boltite şi atâtea niveluri te întâmpină în castel încât anevoie ştii la ce cat te afli.

Branul este astăzi un mic muzeu plin de comori rare aduse din toate ţările; mica lui curte e un vraf de fl ori, muşcate şi călţunaşi spânzură de fiecare fereastră. La poalele grădinii pline de flori au dat din pământ, flori în aşa mulţime încât sunt în stare să umplu cu ele întreg castelul; răsar pretutindeni în oale uriaşe de lut sau în căldăruşe şi căni de metal şi parcă le place să împestriţeze zidurile albe cu boiurile lor înfl ăcărate; nu e casă să-i fi e mai dragi florile decât micul şi bătrânul castel al Branului. Noaptea, când toate luminile sunt aprinse, el stă pe cer ca o umbră de basm găurită de sute de făclii.”43 Şi visul său romantic s-a transformat în realitate, Regina Maria ţinându-şi legământul, aşa cum însăşi arată Testamentul din 29 iunie 1933: „Am redeşteptat la viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran.”

---

1 Ioan Moşoiu, Branul şi Cetatea Branului, Editura Asoc. Turing-Clubul României, Bucureşti, 1930, p. 20 − 21, 26 − 27; Emil Micu, Castelul Bran, Bucureşti, 1957, p. 35 − 36; Ioan Prahoveanu, „Cetatea Bran, 600 de ani de atestare documentară”, în Revista de istorie, tom 30/1977, nr. 10, p. 21 − 22.

2 Fritz Ortlepp, Luptele din regiunea Bran şi Dragoslavele, trad. I. Răuţescu, Câmpulung Muscel, 1933, p. 10 − 13; col. dr. Victor Atanasiu, Bătălia din zona Bran-Câmpulung, Editura Militară, București, 1976, p. 41 − 43; Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Ştiinţifi că şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 410 − 412; Ovidiu Sachelarie, Valentin Georgescu, „Unirea din 1918 şi problema unifi cării legislaţiei”, în Studii de istorie, nr. 6/1968, tom 21, p. 1185 − 1198; Emil Stoian, Branul în anii Primului Război și al Marii Uniri, Eikon, București, p. 7 − 113.

3 Inf. Sofi a Obancea şi Viorica Munteanu, 1980.

4 Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol. II, Editura Eminescu, Bucureşti, 1991, p. 303.

5 Emil Stoian, Portrete din Bran, Editura „Dealul Melcilor”, Braşov, p. 161 − 170.

6 Preot Aron Ioan I. Moşoiu, Cronica parohială a Bisericii Sf. Nicolae din Şimon Bran, mss, p. 82, 98; Emil Stoian, Generalul Traian Moşoiu erou al întregirii, Pastel, Brașov, 2008, p. 8.

7 Maria, Regina României, Însemnări zilnice, vol. II, Historia, București, 2006, p. 281.

8 Idem, Însemnări zilnice, vol. I, Historia, București, 2006, p. 188 − 189; Emil Stoian, Sebastian Mălușelu, Întâia vizită în Transilvania a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, Haco Internațional, Brașov, 2011, p. 38 − 40, 140 − 149.

9 Maria, Regina României, Însemnări zilnice, vol. II, ed. cit., p. 80.

10 Ibidem, p. 81.

11 Ibidem, p. 87.

12 Ibidem, p. 95.

13 Ibidem, p. 167.

14 Ibidem, p. 169.

15 Inf. dr. Aurel Stoian, Bran, 1972.

16 A se vedea Codul civil general austriac, traducere de Ioan Corijescu, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1921, p. 255; dr. Anca I. Leontin, Compendiu de drept civil cuprinzând Codul civil austriac în vigoare în Transilvania, Editura şi proprietatea Institutului de Arte Grafi ce Alexandru ANCA – Cluj, f.a., p. 171 − 173; Paul Gogeanu, Istoria dreptului românesc, Bucureşti, 1985, p. 185, 192.

17 Karl Ernst Schnell, op. cit., p. 200 − 203.

18 Actul de donaţie se afl ă în arhiva Muzeului Național Bran.

19 Adresa nr. 20598/1920. Se intabulează în Cartea funciară nr. 614 a localităţii Poarta Bran.

20 Adresa înregistrată la Primăria Oraşului Braşov sub nr. 20634/02.12.1920.

21 Maria, Regina României, Însemnări zilnice, vol. II, ed. cit., p. 333 − 334.

22 Nr. Mag. 20598/1920.

23 Idem; procesul-verbal al şedinţei arată că preşedinte de şedinţă a fost dr. K. Schnell.

24 Nr. Mag. 22136/1920.

25 Adresa înregistrată la Primăria Oraşului Braşov sub nr. 22.136/1920.

26 Adresa înregistrată la Primăria Oraşului Braşov sub nr. 356/8.01.1921.

27 Idem, conform Karl Ernst Schnell, Aus meinem Leben, p. 201.

28 A se vedea şi Ana-Maria Bauman, „Actul de donaţie al Braşovului către Regina Maria”, în Braşovul, nr. 3/1997, p. 6 − 7; Ana-Maria Bauman, „Documente despre castelul Bran din timpul reginei Maria (1920-1938)”, în Cumidava, XXVI, Braşov, 2003, p. 216, 221 − 224.

29 Adresa înregistrată la Primăria Oraşului Braşov sub nr. 2332/11.02.1921.

30 Adresa înregistrată la Primăria Oraşului Braşov sub nr. 2332/18.02.1921.

31 Adresa înregistrată la Prefectura Judeţului Braşov sub nr. 239/921 din 24.02.1921, la Primăria Oraşului Braşov sub nr. 7275/27.04.1921, la Secretariatul general Cluj sub nr. 5924/1921. Se intabulează în Cartea funciară nr. 614 a localității Poarta Bran.

32 Prin telegrama urgentă a Palatului Regal 37 ss. 63 15.1/ 2 19 se fi xează ziua de 19 februarie 1921, dată ce se va modifi ca, vezi Telegrama ministrului de interne C m i 382 64 24/3 17/3, înregistrată la Primăria Oraşului Braşov sub nr. 5016/25.03.1921 şi adresa Prefecturii Judeţului Braşov nr. 871/1921 şi nr 1533/921 din 21.04.1921. Se intabulează în Cartea funciară nr. 614 a localității Poarta Bran.

33 Adresa înregistrată la Primăria Oraşului Braşov sub nr. 4761/921 din 22.03.1921.

34 Adresa înregistrată la Prefectura Judeţului Braşov sub nr. 1533/921 din 21.04.1921 și la Primăria Oraşului Braşov sub nr. 7275/27.04.1921.

35 Adresa înregistrată la Primăria Oraşului Braşov sub nr. 10338/15.06.1921.

36 Regina Maria, „Casele mele de vis”, în Boabe de grâu, anul I/1930, p. 68; a se vedea şi The National Geographic Magazin, Washington, vol. XLIX, nr. 3/1, p. 326, 332.

37 Adresa înregistrată la Prefectura Judeţului Braşov sub nr. 239/1921.

38 Euphraste, „Familia Regală Română în Castelul de la Bran”, în Gazeta Transilvaniei, nr. 250/28.11.1920, p. 1. Euphraste este pseudonimul publicistului Ion Clopoțel.

39 Maria, Regina României, Însemnări zilnice, vol. II, ed. cit., p. 248, 249.

40 Ibidem, p. 259.

41 Ibidem, p. 265.

42 Gazeta Transilvaniei, nr. cit., p. 1.

43 Regina Maria, „Casele mele de vis”, în Boabe de grîu, anul I, 1930, p. 68; Jurnal, mss.