Controverse practice în materia interpretării art. 1.102 NCC

Notar public
MARIA
CAZAN

CAMERA
NOTARILOR
PUBLICI
BUCUREȘTI

REZUMAT: Dreptul de opțiune succesorală este un drept indivizibil, fapt ce nu permite titula- rului dreptului decât acceptarea sau refuzarea totală a succesiunii, fiind imposibilă exercitarea parțială a dreptului. De la această regulă, Codul civil permite, totuși, unele excepții, instituite în cuprinsul art. 1.102 C. civ. Conform alin. (1) al art. 1.102 C. civ., în ipoteza unei vocații multiple la moștenire (ce ia naștere în baza legii sau a unui testament), titularul dreptului de opțiune succesorală are posibilitatea de a alege felul în care dorește să opteze, avînd câte un drept distinct de opțiune pentru fiecare vocație pe care o are. În practică, alin. (2) al art. 1.102 C. civ. ridică anumite probleme, existând unele disensiuni cu privire la aplicabilitatea acestui text. Controversele vizează situația în care moșteniorul legal are și calitatea de legatar și, fără a i se încălca rezerva succesorală, testatorul i-a diminuat cota. Codul civil stabilește că în acest caz moștenitorul va putea opta doar ca legatar, neputând să cumuleze cele două vocații sau să opteze doar ca moștenitor legal. Pentru aplicabilitatea acestui text este necesar ca intenția testatorului de a diminua cota legală a succesibilului să rezulte chiar din cuprinsul testamentului. Pentru a preveni controversele practice cu privire la aplicabilitatea art. 1.102 alin. (2) C. civ., notarii publici, profesioniști ai dreptului, trebuie să consilieze părțile în așa fel încât cuprinsul testamentelor întocmite să nu cuprindă dispoziții ambigue.

 CUVINTE-CHEIE: opțiune succesorală, vocație multiplă, controverse practice, testament, dispoziții testamentare, exheredare

Dreptul de opțiune succesorală este un drept indivizibil, prin aceasta înţelegându- se faptul că succesibilul ce optează succesoral trebuie fie să accepte, fie să repudieze moștenirea în întregime, acesta neavând posibilitatea să accepte sau să renunţe parţial la moştenire. Una dintre excepţii o reprezintă ipoteza în care succesibilul cumulează atât un drept de moștenire legal, cât şi unul testamentar. Art. 1.102 reprezintă consacrarea legislativă a acestei ipoteze şi are următorul cuprins:

 ART. 1.102 VOCAŢIA MULTIPLĂ LA MOŞTENIRE

 (1) Moştenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocaţii la moştenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de opţiune distinct.

 (2) Legatarul chemat la moştenire şi ca moştenitor legal îşi va putea exercita opţiunea în oricare dintre aceste calităţi. Dacă, deşi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar.

 În ceea ce priveşte conținutul alin. (1) al articolului, acesta nu ridică probleme deosebite de interpretare, ipoteza de lucru fiind simplă: dacă succesibilul are atât calitatea de moştenitor legal, cât și pe cea de moștenitor testamentar, pentru dobândirea calităţii de moştenitor, acesta va trebui în primul rînd să efectueze actul de opțiune prin care acceptă moştenirea şi va avea câte un drept de opțiune separat şi distinct pentru fiecare dintre aceste două vocații. Pe cale de consecinţă, acesta va putea, la libera sa alegere, să le accepte, să le repudieze pe amândouă sau să accepte una dintre vocații și să o refuze pe cea de a doua.

 Înainte vreme au existat ample discuții în doctrină, în care se punea problema în ce măsură dispoziţiile referitoare la necesitatea exercitării dreptului de opțiune se aplică și moștenitorilor testamentari sau în ce măsură acest drept de opțiune trebuie exercitat în cuprinsul aceluiași termen existent pentru moștenirea legală și de către cel chemat la moștenire în baza unui testament. Majoritatea doctrinei(1) a concluzionat că acest drept trebuie exercitat în ambele situații în interiorul termenului de opțiune. Mai mult decât atât, prin intermediul art. 1.103(2) NCC a pus capăt definitiv acestor discuţii, stabilind că dreptul de opțiune se exercită în cuprinsul termenului de un an de zile și face referire explicit la ipoteza în care succesibilul este chemat la moștenire în baza unui testament.

 În ceea ce priveşte însă alin. (2) al art. 1.102, în practică, există anumite disensiuni cu privire la interpretarea acestuia. La prima vedere, textul este clar, stipulând că legatarul ce este chemat şi în calitate de moştenitor legal îşi va exercita opţiunea în oricare dintre aceste calităţi. Teza 1 nu face, cu alte cuvinte, decât să întărească ceea ce deja fusese iterat în alin (1). Teza a doua însă precizează: „Dacă, deşi nu a fost încălcată rezerva, din testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului ca moştenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar.”(3)

 În practică însă, au existat disensiuni cu privire la aplicabilitatea concretă a acestei teze, mai precis cu privire la situațiile în care atribuirea de către defunct a unui legat unui moștenitor legal ar putea să reprezinte sau nu intenția defunctului de a-l dezmoșteni pe moștenitorul legal.

 În primul rând, remarcăm că din cuprinsul textului reiese faptul că trebuie să rezulte din testament că defunctul a dorit să diminueze cota moștenitorului legal. Cu alte cuvinte, din chiar curpinsul testamentulului ar trebui să reiasă fără echivoc intenția testatorului de a dezmoșteni persoana în cauză.

 Dezmoștenirea poate fi directă, indirectă sau cu titlu de sancțiune.(4)

 Dezmoștenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moștenire a unuia sau a mai multor moștenitori legali(5) și indirectă atunci când testatorul, fără să menționeze expres înlăturarea de la moștenire a moștenitorilor legali, instituie unul sau mai mulți legatari care urmează să culeagă moștenirea, în tot sau în parte. Se observă cu ușurință că dezmoștenirea directă și explicită nu ar ridica probleme, ci mai degrabă ipoteza unei dezmoșteniri directe implicite, respectiv cazul în care atribuirea unui legat moștenitorului legal ar putea echivala cu dorința testatorului ca respectivul moștenitor să culeagă din masa succesorală doar emolumentul legatului.

 În situația în care testatorul formulează legatul de această manieră, fie prin mențiunea dezmoștenirii directe („înțeleg să îl dezmoștenesc parțial pe …. și acesta să nu moștenească decât ….”), fie printr- o mențiune de tipul „îi las lui …. următoarele bunuri …., înțelegând ca din întreaga masă succesorală acesta să culeagă doar legatul” etc., nu există dificultăți. Ce se întâmplă însă dacă testatorul va spune pur și simplu că lasă unei persoane (care are și calitatea de moștenitor legal) un bun sau o fracțiune din moștenire? Trebuie, în primul rând, făcută distincția între cazul în care testatorul îi conferă moștenitorului legal un legat cu titlu particular și cazul unui legat cu titlu universal (sau, de ce nu, un legat universal(6)).

 DEZMOȘTENIREA DIRECTĂ ȘI EXPLICITĂ NU AR RIDICA PROBLEME, CI MAI DEGRABĂ IPOTEZA UNEI DEZMOȘTENIRI DIRECTE IMPLICITE, RESPECTIV CAZUL ÎN CARE ATRIBUIREA UNUI LEGAT MOȘTENITORULUI LEGAL AR PUTEA ECHIVALA CU DORINȚA TESTATORULUI CA RESPECTIVUL MOȘTENITOR SĂ CULEAGĂ DIN MASA SUCCESORALĂ DOAR EMOLUMENTUL LEGATULUI.

 Dacă prin testament se instituie un legat cu titlu universal, se poate discuta despre o dezmoștenire directă tacită în ipoteza în care cota din moștenire ce este atribuită succesibilului prin testament este mai mică decât cota ce i-ar reveni moștenitorului în baza moștenirii legale. Practic, avem de-a face cu două dispoziții contrare sau incom- patibile, iar stipularea expresă a dorinței testatorului ca moștenitorul legal să culeagă acea cotă reprezintă o exheredare(7). Cu titlu de exemplu, în ipoteza în care defunctul are un singur copil și un soț supraviețuitor și lasă un testament în care stipulează un singur legat cu titlu universal („las fiului meu ½ din moștenire, instituindu- l legatar cu titlu universal”), putem admite ca fiind rezonabilă aprecierea că testatorul a vrut să-l dezmoștenească parțial pe unicul său fiu, în sensul art. 1.102 C. civ.

 Ce se întâmplă însă în ipoteza în care defunctul lasă un testament în care îi conferă moștenitorului legal un legat cu titlu particular?

 Se poate aprecia faptul că, în mod neîndoielnic, testatorul a dorit ca moștenitorul său legal să fie dezmoștenit?

 În practica notarială, au existat cazuri în care notarul și-a pus problema că instituirea unui legat particular ar putea valora dezmoștenire. Trebuie însă aminitit faptul că textul art. 1.202 alin. (2) C. civ. prevede că „trebuie să rezulte din testament că defunctul a dorit să diminueze cota cuvenită legatarului ca moștenitor legal”.

 În ceea ce ne privește, apreciem faptul că, în lipsa unei mențiuni exprese care să sugereze intenția de a exhereda din partea testatorului (de tipul: „înțeleg să îi las lui X doar bunul …. din întreaga moștenire” sau „înțeleg să îl dezmoștenesc parțial pe X astfel încât acesta să nu culeagă decât bunul … din masa succesorală”), simpla instituire a unui legat cu titlu particular nu îndeplinește condiția cerută de articolul mai sus menționat, care stipulează că trebuie să rezulte din testament intenția de a diminua cota legală.

 Este adevărat că, la momentul deschiderii succesiunii, notarul public nu va putea face aplicarea și interpretarea testamentului decât având la bază, în mod evident, și acordul tuturor moștenitorilor, însă notarul este cel care este un profesionist al dreptului și cunoaște existența și incidența dispozițiilor prevăzute de art. 1.202 C. civ. și care oferă consilierea juridică necesară părților cu privire la modul de interpretare al acestora.

 Nu trebuie omis, de asemenea, că, atunci când se instituie un legat în favoarea unui moștenitor legal, notarul care autentifică testamentul poate întotdeauna recomanda părții formularea legatului de o manieră care să nu fie susceptibilă de interpretări, respectiv prin adăugarea la finalul instituirii legatarului a mențiunii exprese de tipul: „întelegând astfel ca legatarul meu să culeagă acest legat peste ceea ce i se cuvine ca moștenitor legal” sau „înțelegând astfel ca legatarul meu să nu culeagă din întreaga moștenire decât acest legat” (sau o altă formulare similară).

 ÎN PRACTICA NOTARIALĂ, AU EXISTAT CAZURI ÎN CARE NOTARUL ȘI-A PUS PROBLEMA CĂ INSTITUIREA UNUI LEGAT PARTICULAR AR PUTEA VALORA DEZMOȘTENIRE. TREBUIE ÎNSĂ AMINTIT FAPTUL CĂ TEXTUL ART. 1.202 ALIN. (2) C. CIV. PREVEDE CĂ „TREBUIE SĂ REZULTE DIN TESTAMENT CĂ DEFUNCTUL A DORIT SĂ DIMINUEZE COTA CUVENITĂ LEGATARULUI CA MOȘTENITOR LEGAL”.


1. Francisc Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, Universul Juridic, Bucureşti, 2013 – 2014, p. 46 și urm.

2. Art. 1.103

Termenul de opţiune succesorală

(1) Dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.

(2) Termenul de opţiune curge:

a) de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea moştenirii;

b) de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată;

c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii;

d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii.

(3) Termenului prevăzut la alin. (1) i se aplică prevederile cuprinse în cartea a VI-a referitoare la suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie extinctivă.

3. Formularea este nefericită și pentru că sugerează că soluția se aplică numai în cazul în care nu se încalcă rezerva sau eventual doar în situația moștenitorilor rezervatari, ipoteze cu care nu putem fi de acord.

4. A se vedea, în acest sens, Francisc Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, vol. II, Moștenirea testamentară, Universul Juridic, București, 2014, p. 186 și urm.

5. Ibidem.

6. Deși poate părea la prima vedere o contradicție, instituirea unui moștenitor legal ca legatar universal ar putea valora totuși dezmoștenire indirectă pentru acesta în ipoteza în care legatul îi este conferit împreună cu mai multe persoane. Dacă ar accepta toate legatul, ar însemna să se atribuie moștenitorului legal o cotă inferioară cotei ce i s-ar fi cuvenit în mod legal (îi las lui A, lui B, lui C, lui D, lui E întreaga mea moștenire, înțelegând să îi desemnez legatari universali). În ipoteza în care, spre exemplu, A este unicul copil al defunctului, instituirea tuturor celorlalte persoane ca legatar universal alături de el valorează pentru A o exheredare parțială, întrucât cota ce i-ar reveni acestuia ar fi inferioară cotei ce i s-ar fi cuvenit în mod legal.

7. În aceeași manieră în care, pentru similitudine de raționament, conform „art. 1.052 alin. (3) Cod civil, testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior decât în măsura în care conține dispoziții contrare sau incompatibile cu acesta”. Trebuie apreciat și faptul că instituirea unui legat nu poate valora dorința testatorului de a „revoca” aplicarea dispozițiilor legale decât în cazul în care cele două dispoziții (cea legală și cea testamentară) sunt incompatibile și nu pot fi executate cumulativ.