Ioan Lazăr Kalinderu (născut Calenderoglu) s-a născut la 28 (sau 29) octombrie 1840, în București (județul Alba) și a urmat studiile liceale la Bucureşti urmând ca apoi să studieze dreptul la Universitatea din Paris. Și-a luat diploma de licență cu un studiu asupra zestrei în dreptul roman în anul 1860 și doctoratul cu o teză privind legile ex post facto având tema „De la non-rétroactivité des lois” în anul 1864.

Familia sa a funcționat ca una dintre cele mai mari instituții bancare și exportatoare din Țara Românească și apoi din Principatele Unite.

Primul post pe care l-a ocupat după întoarcerea sa în țară a fost unul de judecător, devenind primul președinte al Tribunalului București. Mai târziu a ajuns consilier al Curții de Casație.

            În anul 1872 a îndeplinit rolul de consultant pentru reforma penală în Ministerul Justiției alături de Vasile Boerescu, Nicolae Mandrea, Grigore Păucescu, Mihail Pherekyde și Grigore Triandafil.

În 1888 Kalinderu a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Calitatea de membru titular a obținut-o în martie 1893 devenind președinte al secțiunii istorice în perioada 1895 – 1897 și din nou în 1907 – 1910. A fost ales de două ori președinte al Secțiunii istorice a Academiei Române (în perioadele 1895 – 1898, respectiv 1907 – 1910). A fost ales președinte al Academiei în anul 1904 și a îndeplinit această funcție până în 1907[1].

A ocupat funcția de editor al buletinului de știri al Ministerului Culturii, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, și al revistei forestiere Revista Pădurilor, în calitate de președinte al Comisiei Monumentelor Istorice, al Progresului în Societatea Silvică și al Societății Geografice Regale. I s-a oferit ulterior președinția Ateneului Român, dar a refuzat cu regret pe motiv că nu îi permitea timpul din cauza activității sale în domeniul agriculturii.

Dintre lucrările sale amintim Essai sur les sources du droit romain (1864), Droit prétorien et réponse des prudents (1885), Consiliul împăraţilor la Roma şi la Constantinopol (1887), Viaţa municipală la Pompei (1890), Romanii călători (1895), Viligiatura şi reşedinţele de vară la romani (1895), August şi literaţii (1897), Din viaţa romană. Societatea înaltă pe vremea lui Pliniu cel Tânăr (1904) ş.a. S-a stins din viață în decembrie 1913 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, lângă tatăl și fratele său.

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Kalinderu