Execuțiunea testamentară.

Teorie și practică notarială*

Rezumat

Acest material înțelege să realizeze câteva clarificări sumare cât privește regimul execuțiunii testamentare, în perspectiva unei valorificări mai frecvente la nivelul practicii curente. Chestiunile relevante din acest punct de vedere pot fi defalcate după cum vizează desemnarea sau conținutul atribuțiilor executorului. În esență, legea nu pretinde cerințe de stil prea riguroase la desemnarea sa, astfel că pot apărea confuzii dacă formulările utilizate nu sunt îndeajuns de clare. Mai precis, uneori poate fi greu de spus dacă dispoziția din actul de ultimă voință vizează numirea unui executor sau gratificarea unui legatar universal, în special atunci când intervin elemente de extraneitate. Probleme specifice apar totodată când autorul moștenirii desemnează mai multe persoane în această calitate. Mai departe, sarcinile delegate executorului testamentar acoperă, de regulă, conservarea și administrarea patrimoniului succesoral. Din această perspectivă, pare intuitivă surprinderea unei apropieri față de regimul mandatului propriu-zis. Merită, de asemenea, trecute în revistă și aspecte referitoare la instrumentarea procedurilor succesorale notariale în prezența executorului testamentar. Astfel, acesta din urmă trebuie citat la dezbaterea succesorală notarială indiferent de tipul certificatului solicitat în acest cadru de către persoanele interesate. Dacă se întocmește însă și certificatul propriu-zis de executor testamentar, atunci în cuprinsul acestuia trebuie obligatoriu precizat conținutul puterilor sale de gestiune. În schimb, rolul executorului în procedura succesorală notarială este întrucâtva limitat, căci nu poate interveni direct în acest stadiu, peste voința moștenitorilor.

Cuvinte-cheie: executor testamentar, dezbaterea moștenirii, procedura succesorală notarială, lichidarea moștenirii, partajul succesoral, inventarul succesoral

PARTEA a III-a

§34. Intuitu personae. Continuarea funcției. Tot art. 1.081 C. civ. prevede însă, în al doilea său alineat, că misiunea executorului testamentar desemnat prin raportare la funcția pe care o deține poate fi continuată de către persoana care preia această funcție[1]. În acest context, noțiunea de funcție trebuie interpretată în sens larg, deci nu neapărat prin raportare la poziția ocupată într-o ierarhie profesională. De exemplu, se arată că testatorul poate alege ca executor pe avocatul cel mai în vârstă din cadrul unei societăți civile. Aceasta înseamnă că dacă acesta din urmă se pensionează pe parcursul execuțiunii testamentare, misiunea sa poate fi preluată de următorul avocat cel mai în vârstă[2], cu condiția să fie de acord. La fel stau lucrurile bunăoară dacă defunctul l-a desemnat executor testamentar pe decanul unei facultăți, pe secretarul unității administrativ-teritoriale unde își avea ultimul domiciliu, pe preotul paroh, pe primarul comunei sau pe președintele consiliului local[3]. Totuși, asumarea pe mai departe a sarcinilor de executor nu este obligatorie, ci rămâne la latitudinea celui care preia funcția respectivă[4], de comun acord cu moștenitorii testatorului și cu executorul testamentar inițial[5].

§35. Deosebiri față de mandat. Forma testamentului. Diferența clară de regim pornește însă mai cu seamă de la faptul că mandatul obișnuit încetează de drept la moartea mandantului, ca persoană reprezentată, pe când execuțiunea testamentară abia atunci își poate intra în rol[6]. Prin urmare, aceasta din urmă poate fi consimțită numai în forma unui testament[7], cu excepția celui privind sumele și valorile depozitate, inclusiv prin codicil ulterior testamentului, dacă îmbracă aceeași haină[8]. Trebuie, de asemenea, respectate cerințele de fond ale actelor de ultimă voință[9]. Aceasta înseamnă, între altele, că desemnarea este revocabilă până la finalul vieții testatorului[10].

§36. Deosebiri față de mandat. Revocarea desemnării. Revocarea desemnării unui executor îmbracă, la rândul său, haina testamentară, în condițiile din art. 1.051-1.053 C. civ. Ea poate fi realizată oricând în timpul vieții dispunătorului, fără să fie necesară vreo justificare, prin act autentic notarial, printr-un testament ulterior, inclusiv într-o formă diferită față de testamentul inițial, sau prin distrugerea, ruperea sau ștergerea primului testament, dacă este redactat olograf[11]. După data deschiderii moștenirii însă, desemnarea executorului testamentar devine irevocabilă. Prin urmare, succesorii defunctului nu pot interveni unilateral pentru modificarea sau încetarea funcțiilor sale, ci pot numai să ceară instanței destituirea persoanei desemnate, pentru comiterea de fapte culpabile în executarea misiunii sale[12]. Mandatul, în schimb, rămâne prin esența sa revocabil în orice condiție de către mandant ori succesorii acestuia.

§37. Deosebiri față de mandat. Regim imperativ. Tot datorită specificului său, în principiu, regimul execuțiunii testamentare nu este lăsat la discreția voinței testatorului, deoarece acesta practic dispune pentru ce se va întâmpla după decesul său[13]. Mai precis, limitele atribuțiilor executorului și durata maximă a îndatoririlor sale sunt stabilite imperativ de lege, principiul fiind acela că derogările sunt permise numai când sunt expres prevăzute[14]. Aceasta deoarece, în cazul contractului de mandat, mandantul este în viață și poate oricând să revoce delegarea dispusă dacă apreciază că mandatarul abuzează de atribuțiile sale, fără să-i fie totuși pretinsă vreo justificare pentru revocare. În schimb, execuțiunea testamentară se realizează prin definiție după decesul testatorului. Prin urmare, revocarea sa pentru abateri de la misiunea încredințată nu mai este posibilă prin simpla voință din partea dispunătorului, ca de altfel nici direct în baza voinței moștenitorilor sau legatarilor, ci poate fi obținută numai în urma unei hotărâri din partea instanței de judecată[15]. Din acest motiv, abuzul venit din partea executorului este mai periculos, căci poate fi mai greu de prevenit și de sancționat, astfel încât a fost necesar ca legea să limiteze imperativ puterile sale[16]. Prin urmare, se apreciază pe bună dreptate că testatorul nu ar putea dispune, bunăoară, posibilitatea executorului să înstrăineze bunurile succesorale în alte condiții decât cele prevăzute de textele aplicabile[17].

§38. Încetarea execuțiunii. Darea de seamă. Conform art. 1.085 C. civ., execuțiunea poate înceta, în primul rând, prin îndeplinirea sau imposibilitatea îndeplinirii misiunii primite[18]. Nu prezintă relevanță dacă imposibilitatea ține de motive personale, de succesiunea propriu-zisă ori de cauze exterioare acestora[19].De aici rezultă și că dacă stipulațiile testamentare au fost duse la bun sfârșit prin îndeplinire, nu mai este necesar să fie așteptată scurgerea termenului prevăzut. Conform aceluiași text, misiunea se încheie și prin renunțare în forma unei declarații autentice notariale din partea executorului testamentar, de unde rezultă că, de la momentul acestei manifestări unilaterale de voință, el nu mai este responsabil pentru viitor de sarcinile încredințate[20]. La fel stau lucrurile în cazul decesului executorului testamentar[21] sau al instituirii consilierii judiciare ori a tutelei speciale în ceea ce îl privește, caz în care intervine caducitatea execuțiunii[22]. Tot astfel, când are loc revocarea sa de către instanță, dacă-și îndeplinește misiunea în mod necorespunzător, precum și la expirarea termenului stabilit, în lipsă de prelungiri acordate. Revocarea de către instanță poate fi cerută de către moștenitorii legali, legatarii ori creditorii moștenirii sau chiar și de către un alt executor testamentar[23]. Sancțiunea intervine atunci când executorul este de rea-credință în realizarea misiunii sale, săvârșește abuzuri, este incompetent sau în alte circumstanțe asemănătoare[24]. În toate cazurile când încetează funcția sa, executorul testamentar, precum și succesorii acestuia trebuie totuși să dea socoteală pentru trecut, cu privire la gestiunea realizată[25]. Aceștia răspund în regulă generală pentru pagubele cauzate succesorilor defunctului, legatarilor sau creditorilor moștenirii, dacă rezultă din conduita executorului care nu-și îndeplinește misiunea în mod corespunzător[26]. Dacă însă testatorul a desemnat mai mulți executori și a procedat la divizarea atribuțiilor acestora[27], execuțiunea va înceta diferențiat, când intervine în persoana fiecăruia vreuna dintre situațiile menționate[28].

III. Aspecte procedurale

§39. Citare și menționare. Plan. Executorul trebuie citat la dezbaterea succesorală notarială indiferent de tipul certificatului solicitat în acest cadru de către persoanele interesate (A). Dacă se întocmește însă și certificatul propriu-zis de executor testamentar, atunci în cuprinsul acestuia trebuie obligatoriu precizat conținutul puterilor sale de gestiune (B). În schimb, rolul executorului în procedura succesorală notarială este întrucâtva limitat, căci nu poate interveni direct în acest stadiu, peste voința moștenitorilor (C).

A. Intervenția executorului

§40. Certificatul de executor. Distinct sau concomitent. Dacă defunctul a dispus numirea unui executor testamentar prin actul său de ultimă voință, notarul public poate întocmi, la cerere, certificatul de executor testamentar în cadrul procedurii succesorale. Astfel dispune art. 116 alin. (5) din Legea nr. 36/1995[29]. Documentul menționat servește, mai departe, ca titlu justificativ în privința calității de executor testamentar și probează intervenția sa în dezbaterea succesorală. Din punct de vedere procedural, merită precizat că solicitarea în sensul eliberării certificatului de executor testamentar poate face inclusiv obiectul unui dosar separat, pe rolul biroului notarului public. În acest caz, înscrisul eliberat va purta propriul său număr de ordine, preluat din registrul de termene succesorale, diferit față de cel din certificatul propriu-zis de moștenitor sau de legatar. Totodată, pentru emiterea certificatului de executor testamentar nu este necesar consimțământul moștenitorilor sau al succesibililor asupra conținutului său juridic. Dacă persoanele interesate convin ca dispozițiile referitoare la misiunea executorului să fie cuprinse în același înscris cu certificatul propriu-zis de moștenitor sau de legatar, acesta va prezenta un conținut mai complex și se va intitula „certificat de legatar și de executor testamentar”[30]. Dacă nu, pentru continuarea procedurii succesorale în privința beneficiarilor, după emiterea certificatului inițial de executor testamentar, se va impune repunerea pe rol a dosarului de moștenire[31].

§41. Citarea executorului. Validarea testamentului. Indiferent de conținutul cererii de deschidere a procedurii succesorale notariale însă, executorul testamentar va trebui citat la toate termenele stabilite, alături de legatari și de celelalte persoane chemate conform dispozițiilor aplicabile. Soluția figurează în art. 246 din Regulamentul Legii nr. 36/1995[32]. Citarea se impune inclusiv când calitatea de executor testamentar se deduce din constatările sau din dispozitivul unei hotărâri judecătorești străine[33]. Este clar însă că citarea trebuie considerată obligatorie numai de la momentul când instituirea executorului testamentar a fost adusă la cunoștința notarului public instrumentator al dosarului succesoral. În plus, dacă testamentul este olograf, trebuie îndeplinită procedura de validare înainte să fie în cauză obligativitatea citării, pe când în situația unui testament autentic se poate ajunge până la întocmirea certificatului de executor fără să fie necesară vreo formalitate prealabilă similară. Cel târziu la momentul prezentării sale în urma citării de către notarul public, executorul testamentar desemnat va trebui, conform art. 1.077 alin. (3) C. civ., să declare prin act autentic dacă acceptă sau nu sarcina conferită[34].

B. Conținutul certificatului

§42. Conținutul certificatului. Întinderea puterilor. Art. 256 din Regulamentul Legii nr. 36/1995 prevede că notarul public trebuie să constate în cuprinsul certificatului de executor testamentar întinderea drepturilor și obligațiilor cu care l-a învestit defunctul, precum și modalitățile de predare a legatelor și de lichidare a pasivului succesoral. Acestea vizează fără îndoială consemnarea prerogativelor deja conferite prin actul de ultimă voință, în limita dispozițiilor imperative ale legii. De asemenea, trebuie precizate date de identificare cu privire la defunct în calitate de autor al moștenirii și temeiul eliberării certificatului, respectiv art. 116 alin. (5) din Legea nr. 36/1995[35]. Tot astfel, este necesar să fie trecute mențiuni cu privire la testamentul din care se deduce calitatea de executor, inclusiv eventualele procese-verbale de validare a testamentului olograf. Evident, vor figura și datele persoanei desemnate, împreună cu actul prin care acesta și-a dat acordul în sensul acceptării acestei calități.

C. Rolul executorului

§43. Prerogative reduse. Suspendarea cauzei. Este adevărat că procedura succesorală notarială poate fi deschisă chiar la cererea executorului testamentar, căci acesta poate, fără îndoială, să fie considerat persoană interesată în sensul art. 103 alin. (1) din Legea nr. 36/1995[36]. Acesta poate, totodată, solicita inclusiv realizarea inventarului bunurilor succesorale pe temeiul art. 105 alin. (4) din același act normativ[37]. În rest însă, prerogativele sale procedurale sunt vizibil foarte limitate în acest cadru. Mai precis, este clar că posibilele sale dezacorduri cu restul succesorilor nu constituie motiv să fie refuzată eliberarea certificatului de moștenitor, căci nu permit nici măcar suspendarea dezbaterii succesorale. Într-adevăr, nu există vreun temei textual în sens contrar, căci contează de fiecare dată numai consensul și eventualele dezacorduri dintre succesibilii propriu-ziși, conform art. 113 alin. (1)[38] și art. 109 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 36/1995[39].

§44. Lichidarea regimului. Compunerea patrimoniului. Bunăoară, nu există vreun temei pentru ca lichidarea regimului matrimonial să trebuiască încuviințată și de către executorul testamentar, când există, ori care să-i permită acestuia încheierea sa în lipsa ori peste voința celorlalți succesori. Dimpotrivă, textul art. 355 alin. (3) teza I C. civ.[40], la fel precum art. 108 alin. (2) din Legea nr. 36/1995[41], pretinde categoric acordul moștenitorilor defunctului la încheierea actului de lichidare, pe lângă consimțământul celuilalt soț[42]. De aici rezultă că nu este necesar consimțământul său în acest cadru și că trebuie considerat superfluu când există. Cu atât mai puțin se impune prezența la încheierea actului de lichidare sau acordul succesibililor complet exheredați de către defunct, căci trebuie considerat că aceștia își pierd inclusiv titlul sau calitatea de moștenitor[43]. Totuși, lichidarea regimului matrimonial implică delimitarea bunurilor soților și poate antrena inclusiv redimensionarea cotelor stabilite asupra proprietății devălmașe, conform contribuției acestora la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune. Prin urmare, actul poate influența compunerea patrimoniului succesoral și aduce în discuție, pe această cale, atribuțiile și răspunderile care-i revin executorului testamentar în acest cadru. Nu există însă prerogative specifice ale acestuia, legate nemijlocit de încheierea lichidării regimului matrimonial.

§45. Suspendarea cauzei. Sesizarea instanței. În lipsă de alte posibilități recunoscute direct executorului testamentar cu ocazia dezbaterilor succesorale notariale, merită luată în calcul măcar incidența dispozițiilor art. 109 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 36/1995[44]. Acesta vizează, într-adevăr, posibilitatea suspendării cauzei, chiar și pe motiv că alte persoane interesate s-au adresat instanței de judecată pentru stabilirea drepturilor acestora. Or, executorul testamentar este neîndoielnic o persoană interesată, în sensul acestor prevederi. Prin urmare, dacă până la termenul stabilit pentru dezbaterea moștenirii, acesta prezintă dovezile necesare în acest sens, cu respectarea limitelor prerogativelor sale, notarul public poate dispune suspendarea dosarului pe temeiul textului de lege menționat. Aceasta, desigur, în măsura în care contestația nu este pur șicanatoare, deoarece introducerea de către terți a unor asemenea proceduri judiciare abuzive nu trebuie să pună obstacole la întocmirea și eliberarea certificatului de moștenitor dacă notarul public sesizat apreciază că nu este cazul[45].

Pentru exemplificare, materialul se încheie cu prezentarea unor modele de înscrisuri care sunt relevante în acest cadru. Este vorba despre actul prin care se realizează desemnarea executorului, acceptarea calității sale și eventuala renunțare subsecventă, precum și certificatul de executor testamentar, eliberat în cadrul dosarului succesoral.

ANEXE*

MODEL DE TESTAMENT CU INSTITUIRE DE EXECUTOR TESTAMENTAR[46]

Subsemnatul ………. domiciliat în ………., CNP ………,  dispun prin prezentul testament următoarele:

Numesc ca executor testamentar pe …………., domiciliat în ………., CNP ………, care se va îngriji de funeraliile mele, va administra patrimoniul succesoral, va depune toate diligențele pentru executarea prezentului testament şi va solicita inventarul bunurilor și evaluarea acestora.

Declar că am ca moștenitori rezervatari ……. și am luat cunoștință de dispozițiile art. 1.088 Cod civil cu privire la întinderea rezervei succesorale a moștenitorilor/nu am moștenitori rezervatari.

Execuțiunea testamentară va fi gratuită/remunerată cu suma de ………..

Acest testament a fost întocmit cu respectarea art. 1.044 Cod civil şi reprezintă ultima mea voință.

Prezentul testament se înregistrează pe cheltuiala subsemnatului în Registrul Național Notarial de Evidență a Liberalităților (RNNEL).

Tehnoredactat la ………….., într-un exemplar original, care rămâne în arhiva notarului public, și …… duplicate, dintre care unul pentru arhiva biroului notarial și …… duplicate s-au eliberat părții.

TESTATOR,

(nume, prenume)

______________

MODEL DE DECLARAŢIE DE ACCEPTARE A CALITĂŢII DE EXECUTOR TESTAMENTAR[47]

DECLARAȚIE

Subsemnatul ………. domiciliat în ………., CNP ………, declar în mod expres, în conformitate cu prevederile art. 1.077 alin. (3) Cod civil, că accept calitatea de executor testamentar al defunctului ………….., decedat la data de…….., CNP ……., cu ultimul domiciliu în ……., fiind desemnat de către acesta prin testamentul autentificat sub nr. ……. din data de ……… de notarul public …… cu sediul în ………/conform testamentului olograf datat ………. și validat prin procesul-verbal din data de ………., întocmit de ……………

Declar că am capacitatea legală prevăzută de art. 1.078 Cod civil de a exercita misiunea de executor și înțeleg să-mi exercit puterile în această calitate conform dorinței și dispozițiilor defunctului, menționate în testament.

Am luat cunoștință de dispozițiile legale prevăzute în art. 1.081, art. 1.082 și art. 1.084 Cod civil cu privire la faptul că nu pot transmite puterile care îmi sunt încredințate unei altei persoane, cu excepția moștenitorilor mei, dacă voi deceda înainte de finalizarea execuției, cărora le revine în acest caz obligația de a da socoteală pentru gestiunea realizată de mine.

Prezenta declarație se înregistrează pe cheltuiala subsemnatului în Registrul Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale (RNNEOS).

Tehnoredactat la ………….., într-un exemplar original, care rămâne în arhiva notarului public, și …… duplicate, dintre care unul pentru arhiva biroului notarial și …… duplicate s-au eliberat părții.

DECLARANT,

(nume, prenume)

______________

MODEL DE DECLARAŢIE DE RENUNȚARE LA CALITATEA DE EXECUTOR TESTAMENTAR[48]

DECLARAȚIE

Subsemnatul ………. domiciliat în ………., CNP ………, declar în mod expres, în conformitate cu prevederile art. 1.085 lit. b) Cod civil, că renunț la calitatea de executor testamentar al defunctului ………….., decedat la data de …….., cu CNP ……., cu ultimul domiciliu în ……., conferită prin testamentul autentificat sub nr. ……….. din data de …….. de notarul public ………. cu sediul în …….. /conform testamentului olograf datat ………. validat prin procesul-verbal din data de ………. , întocmit de ……………

Prezenta declarație se înregistrează pe cheltuiala subsemnatului în Registrul Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale (RNNEOS).

Tehnoredactat la ………….., într-un exemplar original, care rămâne în arhiva notarului public, și …… duplicate, dintre care unul pentru arhiva biroului notarial și …… duplicate s-au eliberat părții.

DECLARANT,

(nume, prenume)

______________

MODEL DE CERTIFICAT DE EXECUTOR TESTAMENTAR[49]

ROMÂNIA

Uniunea Națională a Notarilor Publici

Birou notarial ……….

Licența de funcționare nr. ……….

Sediul ……….

Dosar succesoral nr. ……….

CERTIFICAT DE EXECUTOR TESTAMENTAR nr. ….

Data ………..

…………………., notar public, în baza art. 116 alin. (5) din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, certific următoarele:

          Defunctul …………………, decedat la data de …………….., cu ultimul domiciliu în ………………., județul …………, CNP ………….., potrivit testamentului autentificat de ….. sub nr. …………. din ……………./conform testamentului olograf datat ………. validat prin procesul-verbal din data de ………., întocmit de ……………, a desemnat ca executor testamentar, în condițiile art. 1.077 și următoarele din Codul civil, pe:

          1. ……………….., domiciliat în ……………., CNP ……………., care a acceptat sarcina de a îndeplini această calitate prin …………[50].

          Testatorul a stabilit următoarele:

a) drepturile executorului testamentar ……….;

b) îndatoririle executorului testamentar ……….;

c) modalitățile de predare a legatelor ……….;

d) modalitățile de lichidare a pasivului succesoral ……….

S-a perceput onorariul de ………. lei, cu chitanță/bon fiscal/ordin de plată nr. ………. din ……….

Notar public,

(nume, prenume)

…………………….

Pentru frumusețea limbajului arhaic, se cuvin redate și câteva dintre formulele prin care
s-a realizat desemnarea executorilor testamentari și conținutul sarcinilor acestora mai demult, în documentele vechi culese de către doamna Georgeta Filitti în antologia de „Testamente”, publicată de UNNPR.[51] Acestea pot servi ca model de redare personalizată, care scoate în lumină încărcătura morală, socială și sentimentală care a stat la baza voinței testatorului[52]. Ele pot servi totodată și ca material de studiu practic al dificultăților semnalate de-a lungul acestui material.

TESTAMENTUL LUI ZOTU ȚIGARÀ – 2 aprilie 1599[53]

(extras)

„Și dacă soția mea ar rămâne singură, îi las pe executorii mei, pe fratele meu, pe numitul domn Apostol, pe domnul Constantin Paleologul pentru ca împreună și cu soția mea, Donna Maria, să rezolve problemele, ori de câte ori va fi nevoie. Și niciunul nu va face nimic fără ceilalți, în ce privește lucrurile referitoare la fiicele mele și la banii pe care îi las pentru sufletul meu. Pentru lucrurile ce revin soției mele, ea va fi stăpână, și, în cazul în care va dori să se mărite, atunci susnumiții executori vor dispune de banii fiicelor mele, adică îi vor înmulți până în momentul căsătoriei lor. Aici ia sfârșit acest document [în continuare în limba latină:]

Pe lângă aceasta, dau, atribui și confer deplină îndreptățire și putere executorilor mei menționați mai sus, ca după moartea mea, folosindu-se de această declarație a mea, să dispună, să facă solicitări și alte cereri în numele meu, să apară la procese și să facă toate celelalte lucruri necesare, așa cum eu însumi, testatorul, le-aș face dacă aș mai fi în viață.”

TESTAMENTUL LUI APOSTOL ȚIGARÀ – 1 octombrie 1625[54]

(extras)

„Din ce am câștigat cu ostenelile mele, las să se scoată de executorii mei cinci sute de galbeni și să fie puși la Modeta Republicii (Zecca) sau la alt loc sigur și din venit să se dea veșnic zece galbeni preoților de la Sf. Gheorghe al grecilor, ca să facă două pomeniri pe an, în ziua morților și de Sfânta Maria Mare, pe mormântul fratelui meu, cu toți preoții ce vor fi să fie la biserică, pomenindu-se sufletele lui Apostol, Gheorghe, Gherasim, Păuna, Panaioti și Chrisachi […].

Iar de nu s-ar întrebuința cei cinci sute de galbeni, cum spun, pentru pomenire, atunci să-i poată lua fiii frăține meu Bastian Țigarà, fii sau urmași ai fiilor, bărbați și femei, dar mai întâi bărbații. Și să-i ducă în țara mea și să facă întru amintirea mea o biserică în regiunea Țigarà, numind-o biserica Pantocratorului. Ce lucruri am în casă să le vândă și, după plata moștenirii, să se împartă săracilor de aici din Veneția. Executor să fie gardianul […] Școalei Sf. Gheorghe al Grecilor.”

TESTAMENTUL LUI DOSITHEI FILITTI – 19 octombrie 1825[55]

(extras)

„Orânduiesc epitropi întru săvârșirea acestora pe bărbații drept credincioși: pe iubitorul de Dumnezeu episcop al Buzăului D. D. Costandie, nepotul meu, pe boerul mare vistier D. Ioan Hagi Moshu, pe doctorul Silvestru Filitis, nepotul meu, pe doctorul D. Constantin Caracaș și pe Belizarie Pavlidis și, dorindu-le toată mântuirea și fericirea, îi rog să primească această orânduială a mea și să împlinească din cuvânt în cuvânt această diată, în conștiință și cu temere de Dumnezeu, neabătându-se nici măcar cu o literă de la ea, ca una ce cuprinde exact expresiunea liberei mele voințe.”

TESTAMENTUL LUI IOAN GHEORGHIU – 5 iulie 1858[56]

(extras)

„Toată această avere mai sus însemnată rămâne în mâna neveste mele, dinpreună cu cumnatul meu, Constandachi Popovici, a le împărți la locurile însemnate, iar la îngreuere vor avea a da seamă înnaintea dreptului Judecatoriu și a Maicei Preacurate.”

TESTAMENTUL LUI NECULAI ISTRATI – 29 octombrie 1961[57]

(extras)

„Întâmplându-se ca soția me să treacă către altă însoțire, nu va mai avea nicio dispoziție asupra veniturilor moșiei Rotopăneștii, Mihăeștii, cu parte din Brădățelu și a viilor de la Cotnari; la asemenea caz, dispoziția proprietăților fiului meu va trece la săn-epitropul d. Scarlat Romano, care va da pe tot anul soției mele în toată vieața sa câte o mie de galbini; va întrebuința cheltuielile cerute pentru creștirea și educațiea copilului, având a-și da semi formale de chipul administrației averei.”

TESTAMENTUL LUI MIHAIL STURDZA – 28 octombrie 1863-31 mai 1883[58]

(extras)

„Codicil făcut testamentului meu olograf făcut la Paris cu data 28 Octom. 1863 în limba română și tradus de mine în franțuzește. Acestă traducțiune scrisă cu mâna mea la 23 Noemvrie 1863 are aceaș validitate ca și sus zisul testament în limba română

Prin acest codicil institui în Francia ca executor al meu testamentar pe D. Senatore Grand Perret, vechi ministru, pentru ca să binevoiască a ajuta și a asista pe princesa Smaranda Sturdza, născută princesa Vogorides, soția mea, în toate afacerile sale la care ar putea da loc deschiderea succesiunei mele.

Declar în același timp că n-am nicio avere personală în Francia, nici în imobile, nici în valori franceze.

Acest codicil este scris, datat și semnat de mâna mea la Paris la 17 Juniu 1879.

Semnat, M. Sturdza

Codicilul testamentului meu olograf făcut la Paris cu data din 28 Octom. 1863

În scop de a complecta codicilul meu cu data 17 Iuniu 1879, declar că în cazul când decesul meu ar avea loc în Germania, voesc ca executorul meu testamentar, D. Senatore Grand Perret să contacteze pe d. Avocat Cussel, vechi deputat domiciliând la Karlsruhe, pentru a-l facilita în relațiunile sale cu autoritățile germane în toate chestiunile privitoare la succesiunea mea.

Prezentul codicil este scris, datat și semnat de mâna mea la Paris, 31 martie 1883.

Semnat, M. Sturdza”

TESTAMENTUL LUI G.C. MOVILĂ – 19 martie 1864[59]

(extras)

În ceia ce se atinge de înființarea școalei din București, la esecutor pe onor. Minister al Cultelor a dispune de venitul caselor, luarea fondului de la municipalitatea capitalei, și cei cu hipotecă dați Deșului cu cari să clădească școala și să creeze venitul, așa precum la art. III dintr-acestea deslușesc. Pentru îngropare, pomeni și celelalte deslușite prin lit. art. II-lea, las esecutor și îndeplinător pe dl. Constantin Georgescu, sub povățuirea și îngrijirea onor. mai mari ai municipalității orașului Ploeștilor către care-și va da socoteala de întrebuințare a banilor ce i se va da pentru desăvârșirea legatelor, ținând și municipalitatea o condică regulată spre trecerea cheltuelilor pe tot anul și care să se poată revizui în toată vremea de capabili orășeni ai Ploeștilor și nepotul meu Iancu Ion Movilă, după dobândirea vârstei sale […].

Pentru ceia ce se atinge de cumpărarea locurilor din orașul Ploeștilor, împărțirea lor, clădirea spitalului și a școalelor cu celelalte legaturi las îndeplinitor și esecutor pe onor. municipalitate a orașului Ploeștilor, dându-se dreptul capabililor orășeni d-a supraveghia în toată vremea atât în privința veniturilor și luarea fondurilor destinate de mine de a se aduna și păstra până la clădirea lor, cât și după înființarea spitalului și funcționarea lui d-a se priveghia întrebunințarea veniturilor și a cheltuielilor ce se vor face precum și despre buna îngrijire a pătimașilor dară d-a dispune guvernul sub niciun titlu d-a lua veniturile și administrația spitalului cu cele alte clădiri de la municipalitatea orașului, având numai dreptul de a supraveghea.”

TESTAMENTUL LUI ALEXANDRU STERCA SIULUȚIU – 11/13 octombrie 1866[60]

(extras)

„9. Las și rânduiesc ca minten după moartea mea esecutorii testamentului mieu acestuia, toate hârtiele cele private scrise mie de diverse persoane private sau alte scrisori cari nu vor fi oficioase sau ratiucinali de pre bunurile mânăstirei și alte scrisori asemenea cari se vor afla în pupitrele meselor sau castenelor sau pre mese între alte scrisori sau acte oficioase amestecate și învăluite în reședinția episcopească unde locuiesc eu, să se dea necetite și necăutate în mâinile și în posesiunea nepoților mei Dionisiu St. Siuluțiu și Josif Sterca Siuluțiu cari apoi alegând cele folositoare pentru sine, precum sunt contractele ratiuciniale și alte documente și scrisori, le vor ținea și păstra; ear celelalte hârtie private, cari nu vor fi de altă treabă, el se vor arunca în foc și nimici […].

14. De executori testamentului mieu acestuia rânduiesc, poftesc și rog a fi întreg ven. Capitul metropolitan cari prin doi indivizi din gremiul sau exmitendi, împreună cu nepoții mei Sterca Siuluțiu Dionisiu și St. Siuluțiu Josif, cei și mai sus numiți, pre cari asemenea-i rânduiesc, dimpreună cu ven. Capitul metropolitan de executori ai testamentului acestuia, să binevoiască a suscepe (pre lângă remunerațiune acelora ce vor osteni cu executarea testamentului) această greutate, și a duce toate disposițiunile acestui testament în deplinire.”

TESTAMENTUL LUI ANASTASIE BAȘOTĂ – 25 octombrie 1869[61]

(extras)

„Art. 16. Pentru executarea în totul a acestui testament, rog să primească a fi executori testamentari domniile lor domnii: Nicolai Roset Roznovanu, Vasile Pogor, Ioan Ianov, Alecu A. Balș, Nicolai Calimachi Catargi, dr. Ludvic Rus și episcopul Vladimir Suhopan; din acest număr de executori testamentari, trei vor fi cu leagă anuală, și anume: episcopul Vladimir Suhopan, carele va bine voi totdeauna a primi însercinarea înmormântărei mele cum și a grijelor până la 7 ani, d. dr. Ludvic Rus și Ioan Ianov, carele osebitu de executori testamentari vor fi însercinați cu toate procesele și afacerile succesiunei pentru limpezirea averei mele; legile acestor trei executori testamentari se vor determina potrivit cu ostineala, cheltueala și drumurile ce vor fi siliți a face, de către ceilalți 4 executori testamentari.

Art. 19. Toate deciziunile și dispozițiunile principale ce se vor lua de cătră executorii testamentari nu vor fi valide decât cu unanimitatea voturilor, afară de lucrările de pură administrațiune, bine determinată. Executorii testamentari nu vor ave dreptul sub niciun cuvânt de a înlătura sau modifica dispozițiunile precizate de mine.

Art. 20. La caz de neînțelegere sau de nedumerire asupra vreunei cestiuni, d-nii executori testamentari prin raport vor supune cazul șefului Statului Român și Măria Sa carele este sprijinul actelor de binefaceri, nu va refuza ca om privat de a decide, și deciziunea sa va fi considerată a mea proprie.

Art. 21. La caz de retragere a vreunui din executorii testamentari numiți de mine, sau la caz de moarte, ceilalți vor raporta șefului Statului pentru ca să chibzuiască și să numească o altă persoană demnă de această misiune.

Art. 22. Când vor începe a fi tineri capabili din Institutul meu academic, care vor îndeplini studiile lor și în streinătate, administrațiunea executorilor testamentari se va încredința la asemenea bărbați, pe care șeful Statului îi va considera destoinici. La această reformare a administrațiunei șeful Statului va binevoi a combina dinpreună cu executorii testamentari, ce vor ave a se retrage, la cât să fie redus numărul executorilor de la acea epohă înainte și câtă leagă să li se plătească, căci până la acel timp sper că averea mea va fi îndestul de limpede spre a nu mai fi nevoie de un număr însemnat de executori testamentari.”

Bibliografie

Manuale universitare

1. Bacaci, Al., Comăniță, Gh., 2013, Drept civil. Succesiunile, București, Universul Juridic.

2. Boroi, G., Anghelescu, C.A., Nicolae, I., 2021, Fișe de drept civil, ediția a 6-a, revizuită şi adăugită, Bucureşti, Hamangiu.

3. Chirică, D., 2014, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, București, C.H. Beck.

4. Deak, Fr., Popescu, R., 2014, Tratat de drept succesoral, ediția a III-a, actualizată și completată, vol. II, Moștenirea testamentară, București, Universul Juridic.

5. Eliescu, M., 1997, Curs de succesiuni, Bucureşti, Humanitas.

6. Flour, J., Souleau, H., 1991, Les successions, ediția a 3-a, Paris, A. Colin.

7. Kocsis, J., Vasilescu, P., 2016, Drept civil. Succesiuni, Bucureşti, Hamangiu.

8. Malaurie, Ph., 2006, Les successions. Les libéralités, ediția a 2-a, Paris, Defrénois.

9. Stănciulescu, L., 2017, Moștenirea. Doctrină și jurisprudență, București, Hamangiu.

10. Veress, E., Székely, J., 2020, Drept civil. Moștenirea. Liberalitățile, ediția a 2-a, București, C.H. Beck, cap. 2, secțiunea a 10-a, Execuțiunea testamentară, www.legalis.ro, accesat la 1 august 2023.

Lucrări de specialitate

1. Alexandresco, D., 1914, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român în comparațiune cu legile vechi și cu principalele legislațiuni străine, tomul al IV-lea, 2, Iași, Tipografia Națională.

2. Cantacuzino, M.B., f.a., Elementele dreptului civil, București, Cartea Românească.

3. Genoiu, I., 2012, Dreptul la moștenire în noul Cod civil, București, C.H. Beck.

4. Grimaldi, M., 2000, Droit civil. Libéralités. Partages d’ascendant, Paris, Litec.

5. Dunca, D., Negrilă, D., 2014, Drept civil. Moșteniri și liberalități. Note de curs, vol. I, București, Notarom.

6. Eliescu, M., 1966, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, București, Editura Academiei RSR.

7. Filitti, G., 2007, UNNPR, Testamente (1599-1917), București, Notarom.

8. Hamangiu, C., Rosetti-Bălănescu, I., Băicoianu, Al., 1998, Tratat de drept civil român, vol. III, Bucureşti, All.

9. Letellier, F., 2002, Éxecuteur testamentaire, Paris, Dalloz.

10. Mazeaud, H. și L., Mazeaud, J., 1999, Leçons de droit civil, tom IV, vol. 2, Successions – Libéralités, ediția a 5-a, de L. Leveneur și S. Leveneur, Paris, Montchrestien.

11. Planiol, M., Ripert, G., 1956, Traité pratique de droit civil français. Tome V. Donations et testaments, de A. Trasbot, Y. Loussouarn, Paris, LGDJ.

12. Popa, I., 2013, Drept civil. Moșteniri și liberalități, București, Universul Juridic.

13. Safta-Romano, E., 1995, Dreptul de moștenire, vol. 1, Iași, Graphix.

14. Sauvage, F., 2011, Exécution testamentaire, Paris, Dalloz.

15. Terré, Fr., Lequette, Y., 1997, Droit civil. Les successions. Les libéralités, ediția a 3-a, Paris, Dalloz.

Articole de revistă

1. Avram, M., Samoilă, C., 2021, „Probleme privind executarea silită împotriva moștenitorilor. O analiză critică a orientărilor jurisprudențiale”, în RRDP, nr. 1.

2. Bacaci, Al., „Execuțiunea testamentară în noul Cod civil” în Revista Avocatul, ediția online, www.unbr.ro, consultată la 7 august 2023.

3. Baias, F.A., Boar, A., Boar, F.A., 2023, „Tendințe noi în protecția adulților vulnerabili. Reforma incapacității și cerința discernământului”, în RDF, nr. 1.

4. Boți, I., 2011, „Aplicații practice ale contractului de mandat potrivit noului Cod civil”, în Pandectele Săptămânale, nr. 24.

5. Chamoulaud-Trapiers, A., 2006, „Les exécuteurs testamentaires”, în Recueil Dalloz, nr. 37, în Dosarul „Premières vues sur la réforme des successions et des libéralités (loi n° 2006-728 du 23 juin 2006)”, https://www.dalloz.fr, consultat la 9 august 2023.

6. Isache, D., 2020, „Administrarea succesiunii de către executorul testamentar”, în Buletinul Notarilor Publici, nr. 4.

7. Motica, A.R., Tec, L.M., 2019, „Familia prin contract”,în RDF, nr. 2.

8. Popa, I., 2015, „Instituții juridice controversate de drept succesoral menținute sau existente în noul Cod civil român”, în Dreptul, nr. 7.

9. Rădulescu, O., 1998, „Condițiile în care este posibilă vânzarea imobilului defunctului de către executorul testamentar”, în Dreptul, nr. 4.

10. Rizoiu, R., 2019, „Oglinzi paralele: Este puterea de reprezentare o veritabilă putere? (Partea I)”, în RRDP, nr. 2.

11. Stoica, V., 2019, „Despre puterea de reprezentare”, în RRDP, nr. 2.

Studii în volum

1. Savu, A., Drăgușin, C., 2022, „Câteva observații și comentarii de natură teoretică și practică referitoare la Legea nr. 140/2022”, în Drăgușin, C. (coord.), Codul civil, actualizat la 15 iunie 2022, București, Solomon.

2. Frențiu, G.-C., 2012,„Comentariile de sub art. 1.077-1.085 C. civ.”,în Ricu, C.-S., Frențiu, G.-C., Zeca, D., Cigan, D.M., Rădulescu, T.V., Ungureanu, C.T., Răducan, G., Durac, Gh., Călin, D., Ninu, I., Bleoancă, Al., Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență. Vol. II. Art. 953-1649. Moșteniri și liberalități. Obligații, București, Hamangiu.

3. Macovei, C., Dobrilă, M.C., 2021, „Comentariile de sub art. 1.077-1.085 C. civ.”,în Baias, Fl.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

4. Mănescu, D.V., 2007, „O ilustrare a evoluției succesiunii testamentare”, cuvânt-înainte laFilitti, G., 2007, UNNPR, Testamente (1599-1917), Notarom, București.

5. Murphy, A., 2021, „Restauratio Iustinianus. Despre reforma dezmoștenirii în dreptul succesoral român”, în Bob-Bocșan, M.-D., Cercel, S. (coord.), Despre (r)evoluții în drept. Studii dedicate centenarului Vladimir Hanga”, București, Universul Juridic & Editura Academiei Române.

6. Nicolae, I., 2021, „Execuțiunea testamentară (Partea I)”,în Universul Juridic Premium, nr. 10 (extras din lucrarea Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, București, Hamangiu, 2016).

7. Nicolae, I., 2021, „Execuțiunea testamentară (Partea a II-a)”,în Universul Juridic Premium, nr. 11 (extras din lucrarea Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, București, Hamangiu, 2016).

8. Paraschiv, M., 2011, „Notele de sub art. 1.077-1.085 C. civ.”, în Georgescu-Banc, A., Dobre, A.-F., Dimitriu, Al., Răţoi, Al.-Ş., Slujitoru, Al.-I., Atanasiu, A.-G., Dumitru, D.-N., Pădurariu, I., Sorescu, I., Paraschiv, M., Piperea, M., Piperea, P., Ionescu, R.-Al., Şerban, M., Dumitru, G.-A., Văduva, C.-M., Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații, București, C.H. Beck.

Lucrări de practică notarială

1. Rotaru, D. (coord.), 2011, Ghid de practică notarială, București, Notarom.

2. UNNPR, 2013, Culegere de spețe notariale, vol. I, București, Notarom.

3. UNNPR, 2019, Culegere de spețe notariale, vol. VI, București, Notarom.


[1] Art. 1.081 alin. (2) C. civ.: „Misiunea executorului testamentar numit în considerarea unei funcții determinate poate fi continuată de către persoana care preia acea funcție.” A se vedea și supra, §9.

[2] A se vedea C. Macovei, M.C. Dobrilă, loc. cit., „Comentariu sub art. 1.081”, §2.

[3] A se vedea I. Nicolae, loc. cit. (Partea I), pct. 4.

[4] A se vedea M. Paraschiv, loc. cit., „Notă sub art. 1.081”, pct. 2.

[5] A se vedea C. Macovei, M.C. Dobrilă, loc. cit., „Comentariu sub art. 1.081”, §2.

[6] A se vedea D. Dunca, D. Negrilă, loc. cit.(Drept civil. Moșteniri și liberalități. Note de curs…), p. 299.

[7] A se vedea M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Cartea Românească, București, f.a. (probabil 1921, după cum rezultă din „Cuvântul-înainte”), p. 367, nr. 480; F. Sauvage, loc. cit., §8.

[8] A se vedea D. Dunca, D. Negrilă, loc. cit.(Drept civil. Moșteniri și liberalități. Note de curs…), p. 298.

[9] A se vedea D. Chirică, op. cit., §801.

[10] A se vedea G.-C. Frențiu, loc. cit., „Comentariu sub art. 1.077”, §11.

[11] A se vedea I. Nicolae, loc. cit. (Partea I), pct. 2.

[12] A se vedea infra, §33.

[13] A se vedea D. Dunca, D. Negrilă, loc. cit.(Drept civil. Moșteniri și liberalități. Note de curs…), p. 300.

[14] A se vedea C. Macovei, M.C. Dobrilă, loc. cit., „Comentariu sub art. 1.077”, §3.

[15] A se vedea supra, §31.

[16] A se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 605-606.

[17] A se vedea D. Isache, op. cit., p. 15-16.

[18] Art. 1.085 C. civ.: „Execuțiunea testamentară poate înceta: a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite; b) prin renunțare în forma unei declarații autentice notariale; c) prin decesul executorului testamentar; d) prin punerea sub interdicție judecătorească a executorului testamentar; e) prin revocarea de către instanță a executorului testamentar care nu își îndeplinește misiunea ori o îndeplinește în mod necorespunzător; f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de cazul în care instanța decide prelungirea termenului.”

[19] A se vedea C. Macovei, M.C. Dobrilă, loc. cit., „Comentariu sub art. 1.085”, §1.

[20] Cu titlu comparativ, în dreptul francez, posibilitatea încetării execuțiunii prin renunțare pentru viitor nu este admisă. A se vedea D. Chirică, op. cit., §822. A se vedea și G.-C. Frențiu, loc. cit., „Comentariu sub art. 1.077”, §8 – pentru opinia singulară în sensul că renunțarea poate valabil interveni doar când continuarea însărcinării
i-ar produce pagube considerabile executorului.

[21] Acesta era singurul caz de încetare a execuțiunii textual prevăzut în reglementarea anterioară, iar celelalte au fost preluate de către doctrină din reglementarea mandatului. A se vedea M. Paraschiv, loc. cit., „Notă sub art. 1.085”.

[22] A se vedea J. Kocsis, P. Vasilescu, op. cit., p. 168; G.-C. Frențiu, loc. cit., „Comentariu sub art. 1.078”, §5.

[23] A se vedea D. Chirică, op. cit., §822.

[24] A se vedea Fr. Deak, R. Popescu, op. cit., p. 204. A se vedea și M. Paraschiv, loc. cit., „Notă sub art. 1.085”, pentru opinia în sensul că enumerarea cazurilor de încetare a execuțiunii testamentare nu este limitativă.

[25] A se vedea supra, §20.

[26] A se vedea D. Chirică, op. cit., §822.

[27] A se vedea supra, §12.

[28] A se vedea I. Nicolae, loc. cit. (Partea a II-a), pct. 2.

[29] A se vedea: C. Macovei, M.C. Dobrilă, loc. cit., „Comentariu sub art. 1.077”, §3; G.-C. Frențiu, loc. cit., „Comentariu sub art. 1.077”, §12.

[30] A se vedea D. Dunca, D. Negrilă, loc. cit.(Drept civil. Moșteniri și liberalități. Note de curs…), p. 264.

[31] A se vedea ibidem, p. 17.

[32] Art. 246 din Regulament: „Notarul public citează persoanele cu vocație la moștenirea legală și, după caz, legatarii și executorul testamentar instituit, în condițiile legii, iar, în caz de vacanță succesorală, autoritatea administrației publice locale competente. Pentru bunurile de pe teritoriul municipiului București se citează reprezentantul Primăriei Municipiului București. Neprezentarea autorității administrației publice locale, legal citată, la dezbaterea procedurii nu împiedică eliberarea certificatului de vacanță succesorală și comunicarea acestuia. Citarea moștenitorilor și, după caz, a legatarilor nu este obligatorie dacă certificatul de moștenitor sau de legatar se întocmește la cerere, ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în afară de cazurile în care notarul public o consideră necesară pentru anumite lămuriri.”(s.n.)

[33] A se vedea Activitatea Uniunii. Supliment al Buletinului notarilor publici, nr. 9-10/2019, p. 190-192.

[34] A se vedea supra, §25.

[35] Art. 116 alin. (5) din Legea nr. 36/1995: „În cazul în care s-a instituit un executor testamentar, se va elibera, în condițiile de mai sus, un certificat de executor testamentar.” (s.n.)

[36] Art. 103 alin. (1) din Legea nr. 36/1995: „Procedura succesorală notarială se deschide la cererea oricărei persoane interesate, precum și a secretarului consiliului local al localității în raza căreia se aflau bunurile defunctului la data deschiderii moștenirii.”(s.n.)

[37] Art. 105 alin. (4) din Legea nr. 36/1995: „Cererea de inventariere poate fi făcută de orice succesibil, de executorul testamentar, de creditorii defunctului sau ai moștenitorilor ori de altă persoană care justifică un interes.”(s.n.)

[38] Art. 113 alin. (1) din Legea nr. 36/1995: „În succesiunea în care există bunuri, s-a realizat acordul între moștenitori și s-au administrat probe îndestulătoare, notarul public întocmește încheierea finală a procedurii succesorale.”(s.n.)

[39] Art. 109 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 36/1995: „Procedura succesorală se poate suspenda în următoarele cazuri: […] succesibilii își contestă unii altora calitatea sau nu se înțeleg cu privire la compunerea masei succesorale și la întinderea drepturilor care li se cuvin.”(s.n.)

[40] Art. 355 alin. (3) C. civ. teza I: „Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soți, lichidarea se face între soțul supraviețuitor și moștenitorii soțului decedat.” (s.n.)

[41] Art. 108 alin. (2) din Legea nr. 36/1995: „În succesiunile care privesc bunurile comune ale autorului succesiunii și ale soțului supraviețuitor, cotele de contribuție ale acestora la dobândirea bunurilor și asumarea obligațiilor se stabilesc prin acordul moștenitorilor consemnat în încheierea finală sau, după caz, în actul de lichidare încheiat în formă autentică.”(s.n.)

[42] A se vedea Fl. Baias, Fl.A. Boar, „Lichidarea regimului matrimonial” (Partea I), în Buletinul Notarilor Publici nr. 4/2022, §5 și Fl. Baias, Fl. A. Boar, „Lichidarea regimului matrimonial”(Partea a II-a), în Buletinul Notarilor Publici nr. 5/2022, §27.

[43] A se vedea I. Popa, „Instituții juridice controversate de drept succesoral menținute sau existente în Noul Cod civil român”, în Dreptul, nr. 7/2015, §2; M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul RSR, Ed. Academiei RSR, București, 1966, p. 252; Fl.A. Boar, A. Boar, „Exheredarea. Teorie și practică notarială”, în Buletinul Notarilor Publici, nr. 1/2023, §§27-29. Contra, a se vedea D. Chirică, op. cit., §784.

[44] Art. 109 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 36/1995: „Procedura succesorală se poate suspenda în următoarele cazuri: […] moștenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s-au adresat instanței de judecată pentru stabilirea drepturilor lor.”(s.n.)

[45] A se vedea Fl.A. Boar, A. Boar, loc. cit., §34; M. Avram, C. Samoilă, „Probleme privind executarea silită împotriva moștenitorilor. O analiză critică a orientărilor jurisprudențiale”, în RRDP, nr. 1/2021, §2.3.

* Menționăm pe această cale că, într-un alt material publicat anterior, intitulat „Exheredarea. Teorie și practică notarială” (BNP, nr. 1/2023), la pagina 64, am inclus cu titlu de anexă și un model de testament prin care autorul succesiunii dispune dezmoștenirea unor persoane. Totuși, titlul modelului a fost același cu cel din acest material, și anume „Model de testament cu instituire de executor testamentar”. În realitate, documentul publicat trebuia să se intituleze, conform conținutului său, „Model de testament cu dezmoștenirea unor succesibili”.

[46] Modelul este preluat cu adaptări din D. Rotaru (coord.), Ghid de practică notarială, Notarom, București, 2011, p. 186.

[47] Modelul este preluat cu adaptări din D. Rotaru (coord.), loc. cit., p. 180.

[48] Modelul este preluat cu adaptări din D. Rotaru (coord.), loc. cit., p. 181. Merită reamintit că indiferent de motivul încetării funcțiilor sale, executorul testamentar sau succesorii acestuia rămân obligați să dea socoteală pentru trecut, cu privire la gestiunea realizată, pe temeiul art. 1.082 C. civ. A se vedea supra, §§20 și 38.

[49] Modelul este preluat cu adaptări din D. Dunca, D. Negrilă, loc. cit.(Procedura succesorală notarială. Note de curs…), p. 279.

[50] Se va menționa actul prin care a declarat că acceptă misiunea de executor testamentar.

[51] G. Filitti (antolog, pref.), UNNPR, Testamente (1599-1917), Notarom, București, 2007.

[52] D.V. Mănescu, „O ilustrare a evoluției succesiunii testamentare”, cuvânt-înainte laG. Filitti, op. cit., p. 13.

[53] Materialul este preluat în extras din G. Filitti, op. cit., p. 65, care trimite mai departe la N. Iorga, Foaia de zestre a unei domnițe moldovene din 1587 și exilul venețian al familiei sale, București, 1926, p. 22-26 (traducere din limba italiană de dna Margherita Dorissa și din limba latină de dl Valeriu Dițuleasa).

[54] Materialul este preluat în extras din G. Filitti, op. cit., p. 71, cu trimitere mai departe către N. Iorga, care l-a tradus din limba italiană cu omisiuni („formule și lucruri de un interes mai slab”) și l-a publicat în Literatură și artă română, 1901, p. 177-180.

[55] Materialul este preluat în extras din G. Filitti, op. cit., p. 105, care trimite mai departe către I.C. Filitti, Așezământul cultural al mitropolitului Dositei Filitti, de la înființare până astăzi 1827-1910, București, 1910, p. 61-66.

[56] Materialul este preluat în extras din G. Filitti, op. cit., p. 153, care trimite mai departe către I. Antonovici, Documente bârlădene, I, Bârlad, 1911, p. 167.

[57] Materialul este preluat în extras din G. Filitti, op. cit., p. 157, care trimite mai departe către broșura cu caractere chirilice Protestări din partea rudelor asupra testamentului răposatului postelnic Neculai Istrate, săvârșit din viață în Fălticeni la 30 oct 1861, Iași, 1862, p. 5-8.

[58] Materialul este preluat în extras din G. Filitti, op. cit., p. 160, care trimite mai departe către Testamentul și codicilele principelui Mihail Sturdza, Iași, Tip. A. B. Reischer, 1890, p. 1-85.

[59] Materialul este preluat în extras din G. Filitti, op. cit., p. 210, care trimite mai departe către Testamentul decedatului C. G. Movilă din anul 1864 Martie 19, București, Tip. F. Göbl, 1891, p. 8.

[60] Materialul este preluat în extras din G. Filitti, op. cit., p. 225, care trimite mai departe către Fundațiunea fericitului Alesandru Sterca Siuluțiu, Blaj, 1870, p. 29-39.

[61] Materialul este preluat în extras din G. Filitti, op. cit., p. 248, care trimite mai departe către Testamentul defunctului Anastasie Bașotă. Fondatorul Institutului Academic de pe moșia sa Pomârla, județul Dorohoi, numit „Institutul Anastasie Bașotă”, Iași, Tip. H. Goldner, 1870, p. 3-14.


* Menționăm pe această cale că într-un alt material publicat anterior, intitulat Exheredarea. Teorie și practică notarială (BNP, nr. 1/2023), la pagina 64, am inclus cu titlu de anexă și un model de testament prin care autorul succesiunii dispune dezmoștenirea unor persoane. Totuși, titlul modelului a fost din eroare trecut același cu cel din anexele materialului de față, și anume „Model de testament cu instituire de executor testamentar”. În realitate, documentul publicat trebuia să se intituleze „Model de testament cu dezmoștenirea unor succesibili”, ca să corespundă cu conținutul său. Cu privire la temeiul dezmoștenirii, a se vedea și A. Murphy, „Restauratio Iustinianus. Despre reforma dezmoștenirii în dreptul succesoral român”, în M.-D. Bob-Bocșan, S. Cercel (coord.), Despre (r)evoluții în drept. Studii dedicate centenarului Vladimir Hanga, Universul Juridic & Editura Academiei Române, București, 2021, p. 363-372.