Rezumat

Adoptarea noilor tehnologii și digitalizarea activității notariale este, cel mai probabil, un lucru dorit de o parte a beneficiarilor serviciilor notariale. Anul 2020 a născut credința că poți să închei contracte din confortul fotoliului tău așa cum te poți „întâlni” cu prietenii, poți „vizita” un muzeu din celălalt capăt al lumii sau poți susține un discurs „în fața” unui auditoriu. Ar fi însă o astfel de formă de notariat una viabilă? Înțelegem oare, noi toți, în mod real, pericolele la care ne poate expune o astfel de schimbare, dincolo de confortul pe care ni-l oferă? Și, dacă punem în balanța lui Themis confortul nostru și timpul câștigat vs siguranța actului civil, cum vom putea să ne asigurăm că va atârna mai greu alegerea corectă? Sau, cel puțin, că este asigurat un echilibru perfect?

Digitalizarea reprezintă una dintre prioritățile acestor vremuri, așa cum o știm și am înțeles-o cu toții, atât la nivel individual, cât și la nivel instituțional[1]. Ritmul și modul în care vom face schimbarea vor trebui să țină însă seama de mulți factori, nu doar de dorința de a ne dezvolta în ritmul tehnologiei.

Contextul este clar: instituțiile europene își propun „să accelereze la maximum digitalizarea justiției”[2], iar „inteligența artificială a devenit (deja) conștientă, (după cum) susține un om de știință”[3]; ceea ce e minunat, dar cât va mai dura până când aceasta (rezultatul inteligenței artificiale) va ajunge înaintea noastră acasă?

Acest articol își propune să prezinte, pe scurt, tendințele europene în această materie, în mod special pașii făcuți de notarii din Franța în această direcție, dar și să susțină câteva motive pentru care credem că, acum, mai mult decât niciodată, este foarte important să nu ne grăbim. 

Cuvinte-cheie

Digitalizare, inteligență artificială, act autentic, act electronic notarial, forța probantă a actului autentic

Contextul analizei

La începutul lunii decembrie a anului ce a trecut a avut loc cel de-al XIV-lea colocviu franco-român. Date fiind limitele impuse de pandemie, întâlnirea s-a desfășurat în mediu virtual, pe platforma zoom, „locul” celor mai multe întâlniri profesionale din 2020. Colocviul a fost o bună ocazie pentru a cunoaște ultimele progrese ale activității notariale din Franța, inclusiv stadiul digitalizării acesteia.

Însă, dincolo de aceasta, colocviul a fost un prilej de reflecție asupra unei teme care frământă, pe bună dreptate, lumea juridică în general și, implicit, și pe cea notarială: digitalizarea. Ne uităm cu mare interes spre noile tehnologii și ne dorim ca ele să ne simplifice viața profesională așa cum ne-au schimbat în bine viața personală. În același timp, nu putem să nu ne întrebăm, în mod serios și responsabil, dacă ne putem înscrie în această mișcare generală a societății fără să alterăm modul în care protejăm, prin activitatea notarială, importante valori ale sistemului de drept civil.

Așa cum, pe bună dreptate, s-a arătat în doctrină, forma autentică a unor acte importante „este expresia grijii pe care legiuitorul o poartă subiecților de drept, cu consecința că forma solemnă este un mijloc de protecție a consimțământului”[4], „pentru protejarea interesatului împotriva unei determinări prea repezi sau necugetate, fie pentru a-l apăra împotriva oricărui abuz de influență și a-i salva independența, fie în sfârșit pentru a asigura buna redactare a actului și conservarea lui”[5]. Și, apoi, să nu uităm că „haina juridică generatoare de drept”[6] o avem încă din dreptul roman.

Cu aceste imperative în minte, nu putem să nu ne întrebăm: este capabilă tehnologia să ne ofere mijloacele necesare pentru atingerea scopului urmărit de legiuitor (așa cum vom vedea, nu doar de cel român) de sute de ani, prin impunerea formei solemne pentru multe dintre actele de drept civil? Și, mai ales, în dorința atât de puternică de a atinge nivelul de digitalizare din alte domenii, dar și în ambițiosul proiect european de digitalizare a sistemului de justiție, sunt aceste avantaje ale actului autentic suficient analizate și protejate?

Scurtă prezentare a contextului actual privind digitalizarea sistemului de justiție la nivelul Uniunii Europene

La nivel european, interesul pentru digitalizarea sistemului de justiției nu este unul nou, încă din anul 2008 instituțiile europene promovând mai multe proiecte pentru digitalizarea sistemului de justiție din statele membre. Au fost întocmite strategii și planuri de acțiune multianuale mai întâi pentru intervalul 2009 – 2013 și apoi pentru 2013 – 2018[7]. În anul 2019 a fost publicată o nouă strategie și un plan de acțiune pentru următorii 5 ani, respectiv 2019 – 2023, pentru atingerea obiectivelor urmărite. Proiectul e-Justice își propune, printre altele, să susțină o abordare digitală comună în special prin angajamentul de a oferi cetățenilor și întreprinderilor opțiunea de a interacționa digital cu autoritățile, adaptarea legislației pentru a asigura cadrul legal necesar, dar și actualizarea instrumentelor necesare pentru atingerea scopului urmărit. Orientarea acestor instrumente către utilizator prin construirea de aplicații, site-uri web, instrumente și sisteme proiectate pentru folosirea cu ușurință de către utilizatori reprezintă un obiectiv prioritar în cadrul acestui proiect.[8]

Una dintre recomandările planului de acțiune este aceea de a încuraja dematerializarea în sistemul judiciar și în procedurile extrajudiciare inclusiv prin folosirea pe scară cât mai largă a semnăturii electronice. De asemenea, se consideră că utilizarea inteligenței artificiale și a tehnologiei blockchain ar putea avea un impact pozitiv asupra e-justiției prin creșterea eficienței și a încrederii în acest sistem. Nu au fost uitate nici riscurile pe care aceste schimbări le pot aduce, fiind lansate avertismente în special în privința protecției datelor cu caracter personal, dar și cu privire la necesitatea respectării standardelor de etică profesională.[9]

Pandemia Covid-19 și restricțiile impuse au accelerat acest proces: „Coronavirusul a generat o criză care nu se oprește la frontiere, ci afectează toate domeniile vieții noastre. Justiția europeană nu constituie o excepție în această privință.”[10] A fost relevat faptul că utilizarea noilor tehnologii în cât mai multe proceduri judiciare și extrajudiciare ar fi putut acoperi anumite nevoi rămase descoperite în această perioadă. Au fost întocmite numeroase rapoarte cu scopul de a analiza stadiul actual al digitalizării și modul în care aceasta a oferit unele soluții pentru atenuarea parțială a efectelor pandemiei.[11] Contextul sanitar a impus instituțiilor europene un nou ritm, apreciindu-se că ritmul din ultimii ani nu poate rămâne neschimbat: „este esențial ca UE să accelereze la maximum digitalizarea justiției”[12].

Analiza acestor rapoarte relevă faptul că nivelul de utilizare a inteligenței artificiale, a tehnologiilor blockchain și, în general, a instrumentelor digitale în sistemul de justiție și, desigur, și în activitatea notarială, pe parcursul celor 10 ani, a cunoscut ritmuri de creștere diferite de la un stat la altul în Uniunea Europeană. Limitându-ne la exemplele din domeniul notarial, arătăm că în Malta, de exemplu, se urmărește scanarea documentelor vechi (inclusiv notariale) prin programul Notarypedia[13] și includerea lor în biblioteci digitale, proces ce permite notarilor publici un acces facil la acestea; în Franța, criptomoneda este deja acceptată în tranzacțiile imobiliare finalizate prin acte notariale[14], în Italia, prin proiectul Notaio Smart, inteligența artificială este folosită în proceduri administrative în activitatea notarială[15]. Cel mai avansat în domeniu pare a fi proiectul estonian ce și-a propus să ofere servicii notariale e-rezidenților, prin intermediul tehnologiilor blockchain[16].

Evoluția digitalizării activității notariale în Franța

Privind în mod special spre Franța, de la care am primit mai multe detalii în cadrul colocviului amintit, trebuie să precizăm că informatizarea activității notariale a început în primii ani de după anul 2000, prin construirea unei platforme pentru realizarea schimbului de informații între notari și diferiți parteneri ca Ministerul Economiei și Afacerilor Financiare, Ministerul Justiției și băncile comerciale. Platforma Planete permite, printre altele, obținerea extraselor de carte funciară și înregistrarea electronică a actelor notariale în baza unui protocol numit Tele@ctes[17].

În anul 2008, sistemul notarial francez a făcut un pas mai departe, prin introducerea actului electronic notarial, primul astfel de act fiind semnat în data de 28 octombrie 2008, semnăturile fiind aplicate pe un dispozitiv electronic.[18] Semnăturile electronice și sigiliul electronic al notarului sunt aplicate și gestionate în prezent conform Regulamentului european E-iDAS[19]. Potrivit raportului disponibil public, la finele anului 2019, adică după 11 ani de utilizare a noii forme a actelor notariale, mai mult de 80% dintre birouri foloseau actul autentic electronic. În total, la finele anului 2019, peste 9,3 milioane de acte electronice notariale fuseseră înregistrate[20].

Un alt demers în direcția digitalizării a fost acela de a permite autentificarea actelor la distanță, fiecare dintre părți aflându-se însă în prezența unui notar public, fiecare dintre notari fiind responsabil pentru luarea consimțământului părții pe care o asistă. „Întâlnirea” părților asistate de notari are loc prin sistem de videoconferință, într-un spațiu pentru care este impus un nivel înalt de securitate pentru asigurarea confidențialității[21].

Având această experiență în spate, la debutul pandemiei, într-o perioadă scurtă de timp în care notariatele franceze au fost complet închise, s-a încercat trecerea la o nouă etapă. A fost adoptat un act normativ, cu efect doar pentru acea perioadă, ce a permis autentificarea actelor fără prezența fizică a beneficiarilor în fața notarilor.[22] Decretul modifica legislația notarială, permițând luarea consimțământului fără prezența beneficiarului în fața notarului, Consiliului Superior al Notariatelor revenindu-i sarcina de a aproba „un sistem de comunicare și transmitere a informațiilor care să garanteze identificarea părților, integritatea și confidențialitatea conținutului”.[23] Actul normativ menționat anterior a avut însă o aplicabilitate limitată, până la expirarea unei perioade de o lună de la încetarea stării de urgență sanitară.

Așa cum a rezultat din prezentările colegilor din Franța, în practică, notarii francezi au fost rezervați în a instrumenta actele în această modalitate, în special atunci când a fost vorba de acte sensibile, așa cum sunt testamentele sau actele de donație. Actul normativ nu mai este în vigoare în prezent.

În schimb, după această perioadă, a fost adoptat un nou act normativ ce permite luarea consimțământului la distanță, însă numai în cazul procurilor.[24] Această modificare legislativă (privind procurile) a fost însă determinată de necesitatea de a acoperi pierderea competențelor de autentificare a[II1] [MD2] le consulilor francezi[25]. În aceste condiții, pentru cetățenii francezi aflați pe teritoriul altor state, ar fi fost dificilă soluționarea oricăror probleme pe teritoriul Franței prin reprezentanți și a fost necesară o formă de sprijin a acestora. Actul normativ ce permite autentificarea procurilor la distanță a lăsat din nou în sarcina Consiliului Superior misiunea dificilă de a elabora normele necesare pentru ca o astfel de opțiune să fie valorificată într-o modalitate cât mai sigură.

În îndeplinirea atribuțiilor trasate prin noul act normativ, Consiliul Superior al Notariatului Francez a adoptat norme interne care să asigure aplicarea normelor legale, în condiții maxime de securitate a comunicării dintre notar și mandant, cu respectarea confidențialității și protecția datelor cu caracter personal. Ca urmare, semnarea procurilor se poate face în prezent și de la distanță, în formă electronică, cu semnătură electronică calificată, printr-o platformă securizată[26].

Așa cum a rezultat din discuțiile cu colegii notari francezi, în practică, pentru a se asigura că persoana din fața lor este într-adevăr cea care poate da mandatul, notarii publici își iau și alte măsuri de protecție ce trec dincolo de granița securității asigurate prin mijloace tehnologice, inclusiv aceea de a cere mandantului să facă anumite gesturi (cum ar fi să ridice mâna stângă sau să își atingă fruntea).

Deși prima tentativă legislativă ce permitea luarea consimțământului prin mijloace moderne (videoconferință) pare că nu a avut un real succes, ne-am putea întreba dacă nu cumva acceptarea acestui mod de lucru în cazul procurilor nu înseamnă, de fapt, primul pas spre o nouă formă de exercitare a profesiei. Răspunsul ar putea fi unul afirmativ, însă nu trebuie să uităm de riscurile enorme ale unei schimbări ce nu a fost pregătită suficient.

Riscurile unei schimbări rapide  

Sistemul juridic din 22 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene cuprinde în prezent acte care se încadrează în noțiunea de instrument autentic, așa cum este acesta definit în reglementările Uniunii Europene, respectiv „un document care a fost întocmit formal sau înregistrat ca instrument autentic într-un stat membru și a cărui autenticitate: (I) se referă la semnătura și conținutul instrumentului autentic; și (II) a fost înființată de o autoritate publică sau altă autoritate împuternicită în acest scop de statul membru de origine”[27].

Forța probantă a actelor autentice este dată, în toate cazurile, de constatările directe ale agentului instrumentator al actului autentic. Potrivit art. 1371 din Codul civil francez, actul autentic face dovada a ceea ce funcționarul public susține că a făcut sau a stabilit personal, până la înscrierea în fals.[28] Tot astfel, potrivit art. 2700 din Codul civil italian, actul autentic face dovada, până la înscrierea în fals, cu privire la proveniența actului, data acestuia, declarațiile părților (faptul că ele au fost date, și nu veridicitatea acestora), precum și alte fapte pe care funcționarul public le constată prin propriile sale simțuri.[29]

Același regim este asigurat și în sistemul nostru de drept civil prin dispozițiile art. 270 C. proc. civ. „Înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.” Așa cum rezultă din norma legală, forţa probantă a acestor acte ține de constatările ex propriis sensibus ale celui care a autentificat înscrisul.

Faptul că valoarea probantă a actelor autentice este apropiată în toate cele 22 de state europene ne relevă ceea ce s-a subliniat și în literatura juridică: „Rațiunea acestei dispoziții legale pornește de la faptul că persoana care autentifică actul este învestită cu o calitate oficială, existând astfel o garanție de corectitudine, cu consecința că tot ceea ce aceasta constată cu propriile simțuri, cum ar fi prezența și identitatea părților, faptul că au dat declarațiile liber de orice constrângeri, faptul că au semnat înscrisul autentificat sau data întocmirii actului, se prezumă a corespunde realității.”[30]

Cum vor putea fi făcute aceste constatări ex propriis sensibus, în contextul digitalizării? Va mai putea avea valoare de act autentic cel întocmit de notarul public în măsura în care între notarul public și cel ce își exprimă consimțământul se interpune un instrument extern? Ce garanții va avea notarul public, peste câțiva ani, că cel care se află de cealaltă parte a ecranului va fi chiar cel cu care ar trebui să stabilească o legătură, și nu un android? Sau că această legătură există și nu este una virtual creată?[31]

Așa cum am arătat și anterior, Estonia este statul european care, până în prezent, a făcut cei mai mulți pași în sensul digitalizării activității notariale. Chiar și în cazul acesteia, Regulamentul notarial stabilește un număr limitat de acte ce pot fi întocmite la distanță, tocmai datorită importanței actelor pentru care este necesară prezența fizică (desfacerea căsătoriei nu este, de exemplu, posibilă în acest mod)[32].

Concluzia: Marea provocare a digitalizării nu este tehnologia

„Cum ne putem asigura că datele sensibile sunt protejate? Cum ne putem asigura că sistemul judiciar este independent în utilizarea sistemelor IT? Cum putem reconcilia inteligența artificială și controlul uman? Cum putem evita excluderea persoanelor în vârstă sau persoanelor cu dizabilități din proces și adâncirea diferențelor care există deja în societate?”[33], se întreba de curând președintele Consiliului Notariatelor din Uniunea Europeană.

Temerea că digitalizarea ar putea adânci polarizarea socială este una justificată; digitalizarea sistemului de educație în țara noastră, în perioada pandemiei, a relevat cu prisosință acest lucru. Și asta deoarece, așa cum s-a văzut, problema nu este doar accesul la tehnologie care, până la urmă, printr-un efort guvernamental sau european, ar putea fi asigurat. Cum va fi însă asigurat accesul la cunoaștere, la informația necesară pentru ca tehnologia să poată fi folosită?

A ne uita la digitalizare ca la o Mecca a notariatului modern, fără a pregăti temeinic drumul spre ea, ar fi, fără îndoială, o greșeală. Iar pregătirea nu ne privește doar pe noi, ci, mai ales, pe beneficiarii serviciilor noastre. Va fi un proces îndelungat și complicat, căci, în acest domeniu, o „accelerare la maximum a procesului de digitalizare” ar putea fi extrem de nocivă, cu efecte pe termen lung asupra întregului sistem de drept civil.

În același timp, nu trebuie să uităm, nicio clipă, că nu putem rămâne în urma vremurilor și că o formă de digitalizare este o țintă spre care trebuie să tindem. Cum o vom face? Va trebui să învățăm din experiența altor state să facem proiecte pe termen mediu și lung, trasând, atât cât e posibil, drumul pe care vrem să mergem și imaginând, cât mai detaliat, destinația noastră finală.

BIBLIOGRAFIE:

1. Bob, M. D., 2015, Obligația contractuală în dreptul roman cu trimiteri comparative la Codul civil, București, Universul Juridic.
2. Codul civil francez adnotat, 2018, Paris, Dalloz.
3. Codul civil italian, Codice civil. Studium, Dottrina, Giurisprudenza. Schemi, Esempi pratici, 2019, ediția a 18-a, editat de Luigi Tramontano, Piacenza, La Tribuna.
4. Colin, A., Capitant, H., 1940, Curs elementar de drept francez, traducere de Victor G. Cadere și Ioan Miloae, volumul I, ediția a VIII-a, București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului.
5. Reghini, I., Diaconescu, Ș., Vasilescu, P., 2013, Introducere în dreptul civil, Bucureşti, Hamangiu.
6. Vasilescu, P., 2017, Drept civil. Obligații, ediția a 2-a revizuită, București, Hamangiu.

Webografie:

1. www.digi24.ro
2. www.europe.eu
3. www.eur-lex.europa.eu
4. www.europa.eu
5. www.notaires.fr
6. www.legifrance.gouv.fr
7. www.notar.ee
8. www.euractiv.eu

---

[1] La nivelul Uniunii Naționale a Notarilor Publici a fost constituit un grup de lucru, în scopul efectuării unei analize și al formulării de propuneri cu privire la operaționalizarea activității electronice notariale, care a elaborat un proiect de strategie de digitalizare a activității notariale pentru perioada 2020 – 2022, ce a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii nr. 55/11.08.2020.

[2] Parte din Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor Digitalizarea justiției în Uniunea Europeană – O panoplie de posibilități, Bruxelles, 2.12.2020, disponibilă online la adresa www.communication_digitalisation_ro.pdf (europa.eu), consultată ultima dată la data de 3.01.2021

[3] Revoluția AI. Un om de știință susține că inteligența artificială a devenit conștientă (digi24.ro, articol publicat la data de 1.01.2021, consultat la data de 3.01.2021)

[4] Paul Vasilescu, Drept civil. Obligații, ediția a 2-a revizuită, Hamangiu, București, 2017, p. 399 – 400

[5] Ambroise Colin și Henri Capitant, Curs elementar de drept francez, traducere de Victor G. Cadere și Ioan Miloae, volumul I, ediția VIII, Editura Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București 1940, p. 81 – 82

[6] Despre contractele solemne în vechiul drept roman, în Mircea Dan Bob, Obligația contractuală în dreptul roman cu trimiteri comparative la Codul civil, Universul Juridic, București, 2015, p. 107 – 108

[7] Informații disponibile online pe site-ul www.europe.eu secțiunea General information | European Commission, consultat la data de 3.01.2021

[8] Strategy on e-Justice 2019-2023 (2019/C 96/04), Official Journal of the European Union C 96/3, 13.3.2019, disponibilă online la adresa http://eur-lex.europa.eu, consultată la data de 3.01.2021

[9] Idem

[10] Portalul european e-justiție – Impactul virusului COVID-19 asupra domeniului justiției (www.europa.eu), consultat la data de 3.01.2021

[11] Digital%20tools%20in%20Member%20States_COVID19_2_EU_ro%20(1).pdf În acest raport se arată că în Austria, de exemplu: „Notarii pot presta toate serviciile, cum ar fi autentificarea documentelor și redactarea actelor notariale, prin mijloace de comunicare electronică. Notarul trebuie să aibă un canal de comunicare video stabil cu partea vizată și să respecte anumite măsuri de siguranță în timpul procesului de identificare. Până în prezent, această procedură electronică a fost permisă numai pentru înființarea unei societăți cu răspundere limitată.”

[12] Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor Digitalizarea justiției în Uniunea Europeană – O panoplie de posibilități, Bruxelles, 2.12.2020, communication_digitalisation_ro.pdf (europa.eu), consultată la data de 3.01.2021

[13] Directorate-General for Justice and Consumers Directorate B – Criminal justice – Study on the use of innovative technologies in the justice field – Final Report – September 2020, consultat la data de 3.01.2021

[14] Ibidem, p. 66

[15] Ibidem, Anexa III, p. 10

[16] Ibidem, Anexa III, p. 123

[17] Informațiile sunt disponibile online la adresa digital-tools-of-french-notariat-2019.PDF (www.notaires.fr), consultată la data de 26.12.2020.

[18] Decretul nr. 2005-973 din 10 august 2005 pentru modificarea Decretului nr. 71-941 din 26 noiembrie 1971 referitor la actele notariale, disponibil online la adresa www.legifrance.gouv.fr, consultat la data de 26.12.2020

[19] Regulamentul (Ue) Nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE, publicat în Jurnalul Oficial nr. L 257/73/28.8.2014, disponibil online la adresa www.eur-lex.europa.eu, consultat la data de 3.01.2021

[20] digital-tools-of-french-notariat-2019.PDF (disponibil online la adresa www.notaires.fr, consultat la data de 26.12.2020)

[21] Idem

[22] Este vorba despre Decretul nr. 2020-395 din 3 aprilie 2020 privind autorizarea actelor notariale la distanță în perioada de urgență sanitară, disponibil online pe www.legifrance.gouv.fr, consultat la data de 26.12.2020

[23] Art. 1, Decretul nr. 2020-395 din 3 aprilie 2020 privind autorizarea actelor notariale la distanță în perioada de urgență sanitară

[24] Reglementate prin Decretul nr. 2020-1422 din 20 noiembrie 2020 privind reglementarea procurii notariale la distanță, disponibil online pe www.legifrance.gouv.fr, consultat la data de 26.12.2020

[25] Începând cu data de 1 ianuarie 2019. Prin Decretul nr. 2020-1368 din 10 noiembrie 2020 au fost stabilite atribuţii ale ambasadorilor și șefilor de posturi consulare doar în ceea ce privește certificarea materială a semnăturii pe acte sub semnătură private. Potrivit art. 2 din Decret, „certificarea semnăturii materiale este formalitatea prin care veridicitatea semnăturii unei persoane pe un act sub semnătură privată este atestată prin aplicarea unei ștampile ale cărei caracteristici sunt definite prin ordin al ministrului afacerilor externe”.

[26] Conform informațiilor disponibile online, notarul trimite o invitație mandantului pentru videoconferință, în care indică și un cod (o parolă). Dialogul notarului cu beneficiarul serviciului se poartă numai pe această platformă securizată.

[27] Informații disponibile pe site-ul www.authentic-acts.eu, consultat ultima dată la data de 3.01.2020

[28] Codul civil francez adnotat, Editura Dalloz, Paris, 2018, p. 1855

[29] Codul civil italian, Codice civil. Studium, Dottrina, Giurisprudenza. Schemi, Esempi pratici, ediția a 18-a, editat de Luigi Tramontano, Editura La Tribuna, Piacenza, p. 2189 (trad. n.)

[30] I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 660

[31] „Asta li s-a întâmplat clienților firmei Art.Lebedev Studio, o companie multidisciplinară de design din Rusia. Cei de aici au pretins că un designer computerizat era o persoană umană și nimeni nu s-a prins. I-au dat acestei creaturi AI și un nume cu rezonanță – Nikolai Ironov – și au inclus-o în mai bine de 20 de proiecte diferite ce presupuneau construirea de logo de brand și fabricarea unei identități de marcă. Câteva dintre aceste lucrări au stârnit un interes considerabil din partea publicului și a presei și au provocat discuții în comunitățile online, grație stilului unic. Fanii au fost șocați să descopere că acest artist nu este uman, ci o creație a inteligenței artificiale” – parte a articolului Revoluția AI. Un om de știință susține că inteligența artificială a devenit conștientă (digi24.ro, articol publicat la data de 1.01.2021, consultat la data de 3.01.2021)

[32] Informații disponibile online pe site-ul www.notar.ee, consultat ultima dată la data de 3.01.2020

[33] Georgios Rouskas, Digitalisation of Justice must be based on the experience of practitioners, în Raportul conferinței anuale a Notarilor din Europa, 10 decembrie 2020, disponibil online. Legal-certainty-in-the-digital-world-Lessons-for-Europe-_-Notaries-of-Europe.pdf (euractiv.eu)

---

 [II1]Cu cine se face acordul? Daca este vorba de „competențele de autentificare”, atunci trebuie „ale”

 [MD2]Am corectat