DOINA DUNCA
Director al Direcției juridice,
legislație și studii notariale
UNIUNEA NAŢIONALĂ
A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA

REZUMAT

Dobândirea prin donație a unui imobil, fără a fi stipulată vreo obligație în sarcina donatarului – minor care nu împlinise 14 ani – nu necesită autorizarea instanței de tutelă. În aceste condiții acceptarea donației nu
constituie act de dispoziție și nici nu depășește dreptul de administrare conferit tutorelui prin lege, ci reprezintă augmentarea necondiționată a patrimoniului beneficiarului.

CUVINTE-CHEIE

donație, tutore, minor

 În practica notarială, într-o asemenea situație notarul cere ca acceptarea donației de către tutore să fie autorizată, deși, dacă analizăm reglementarea din domeniu, soluția pare a fi mai degrabă alta. Astfel, potrivit art. 1.013 alin. (3) C. civ., oferta de donație făcută unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu se acceptă de către reprezentantul ei legal. Prin urmare, reglementarea vizând încheierea donației între absenți nu prevede necesitatea obținerii de către reprezentant a vreunei aprobări, cu condiția ca donația să nu fie afectată de nicio sarcină. În cazul analizat aceasta pare să fie soluția – tutorele nu ar trebui să obțină aprobarea instanței de tutelă în scopul acceptării donației făcute către pupilul său.

 Prima remarcă în sprijinul acestei soluții este că nu ar trebui ca incapacitatea minorului de a dispune de bunurile sale prin liberalități(1) să fie confundată cu manifestarea de voință simetric inversă – dreptul de a primi o donație. De altfel, nici această incapacitate nu este absolută, din moment ce persoana lipsită de capacitatea de exercițiu poate încheia singură, fără a fi necesară intervenția mecanismului reprezentării, printre alte acte și pe cele de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la momentul încheierii lor(2) – cum ar fi, de exemplu, un dar manual; astfel, îi poate dărui unui coleg de clasă, de ziua acestuia, cărți sau accesorii pentru telefon. Dacă îi este permis să facă o donație în condițiile arătate, nu doar minorului, ci și tutorelui le este prohibit să facă o donație substanțială.

 Actele pe care minorul le poate încheia singur pot fi făcute şi de reprezentantul său legal, afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru3; în mod simetric, dacă un act îi este interzis minorului, în principiu îi va fi prohibit și reprezentantului său legal. Această reglementare cu caracter complex impune a fi făcută, în privința reprezentării, următoarea remarcă: ceea ce constituie incapacitate pentru reprezentat [potrivit art. 998 alin. (1) C. civ., persoana lipsită de capacitate de exercițiu nu poate să dispună prin liberalități, deci nici prin donație] semnifică totodată o interdicție pentru reprezentant – persoană care, prin definiție, având capacitate deplină de exercițiu, trebuie să se abțină de la încheierea anumitor acte – sau chiar o incapacitate simetrică; astfel, potrivit art. 144 alin. (1) C. civ., tutorele nu poate să facă donații.

 Cât privește sancțiunea aplicabilă în cazul nesocotirii unei incapacități sau interdicții, aceasta este aceeași – indiferent dacă încălcarea normei legale s-ar face de către reprezentat sau de către reprezentant: actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exercițiu, ca și cele întocmite de tutore sunt anulabile, chiar fără dovedirea unui prejudiciu(4).

 De altfel, aceeași sancțiune – nulitatea relativă – invalidează și actul întocmit de reprezentantul legal al minorului fără autorizarea instanței de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege; de aici necesitatea de a stabili dacă acceptarea donației fără sarcină ar trebui să fie totuși autorizată de către instanța de tutelă. Tutorele este obligat să obțină autorizarea instanței, sub sancțiune de nulitate, nu doar în privința încheierii unor acte de dispoziție – cele de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului și de renunțare la drepturile patrimoniale ale acestuia –, ci și la întocmirea în mod valabil o oricăror acte ce depășesc dreptul de administrare, conferit de lege tutorelui în privința bunurilor ce aparțin minorului(5).

 În contextul analizat este evident că acceptarea unei donații fără sarcină nu poate fi încadrată între actele de dispoziție, dar, așa cum am subliniat, legea impune ca tutorele să obțină autorizarea pentru încheierea oricărui act ce depășește dreptul său de administrare a patrimoniului minorului.

 Potrivit doctrinei(6), una din clasificările de bază a actelor juridice are drept criteriu importanța lor, împărțindu-le în trei categorii:

 acte de dispoziție (cum sunt vânzarea, donația, renunțarea la un drept, care categoric trebuie să fie autorizate);

 acte de administrare (de exemplu, asigurarea unui bun sau locațiunea lui; în privința celei din urmă operațiuni juridice, locațiunile încheiate de persoanele care, potrivit legii, nu pot face decât acte de administrare nu vor depăși 5 ani(7). Or, în speță tutorele va putea închiria un imobil al minorului fără autorizare dacă închirierea nu depășește 5 ani și doar după ce va obține aprobarea instanței pe un termen mai mare) și

 acte de conservare (prin care se tinde ca un anumit bun să rămână în patrimoniul persoanei, să nu fie pierdut de către aceasta. Un asemenea act l-ar putea încheia fără autorizare nu doar tutorele, ci și minorul care nu a împlinit 14 ani).

TUTORELE VA PUTEA SĂ ACȚIONEZE ÎN NUMELE MINORULUI ACCEPTÂND DONAȚIA, FĂRĂ A FI NECESARĂ OBȚINEREA UNEI AUTORIZĂRI PREALABILE, ÎNTRUCÂT, DE REGULĂ, UN ASEMENEA ACT ESTE PROFITABIL PENTRU PATRIMONIUL PERSOANEI OCROTITE.

 Clasificarea de mai sus nu epuizează însă toate tipurile de operațiuni juridice întâlnite în practică; din cuprinsul ei lipsește chiar categoria actelor de dobândire – unul dintre acestea stând la baza acestui studiu de caz.

 În privința stabilirii naturii juridice a actelor de dobândire se remarcă versatilitatea lor, faptul că acestea nu pot fi cuprinse în aceeași categorie din clasificarea analizată. Astfel, tutorele nu va putea să cumpere un imobil cu banii moșteniți de către minor decât dacă obține aprobarea instanței de tutelă; întrucât prețul ce se va plăti va ieși definitiv din patrimoniul minorului, instanța trebuie să îl autorizeze pe tutore pentru încheierea actului, deoarece în acest caz dobândirea constituie un act de dispoziție, iar instanța va aprecia asupra oportunității investiției(8) pentru minor.

 În alte cazuri însă, dobândirea are semnificația unui act de administrare al patrimoniului minorului, cum ar fi, de exemplu, în cazul închirierii unei locuințe din care minorul deține o cotă-parte – caz în care chiria ce i se cuvine acestuia nu este rezultatul unui act de dispoziție. Cu toate acestea, dacă tutorele va hotărî să cumpere pentru minor celelalte cote-părți în scopul întregirii proprietății imobilului închiriat – decizie ce ar putea fi provocată, de exemplu, de scăderea dobânzii la chiria depusă la o instituție bancară pe numele minorului, deci actul proiectat ar avea în vedere punerea în valoare a patrimoniului supus administrării –, chiar dacă dobândirea are importanța unui act de administrare, aceasta trebuie să fie realizată doar cu încuviințarea instanței de tutelă, întrucât decizia privind oportunitatea unei asemenea măsuri depășește dreptul de administrare conferit tutorelui prin lege. Închirierea bunului îl va transforma pe acesta din neproductiv în frugifer, dar alt act întocmit cu același scop – punerea în valoare a bunului și, după o primă investiție, culegerea unei chirii mai substanțiale întrucât minorul devine singur proprietar – depășește totuși limitele actului de administrare și întocmirea lui nu este posibilă decât după ce va fi autorizat. De altfel, în reglementarea codului civil, instituirea tutelei implică și crearea altei instituții al cărei scop constă în ocrotirea minorului – consiliul de familie(9), care, dacă ar fi fost constituit, trebuia să se pronunțe asupra oportunității actului. Rolul principal revine totuși instanței, întrucât aceasta poate dispune întocmirea actului chiar dacă avizul consiliului de familie ar fi negativ.

 În schimb, tutorele va putea, fără autorizare, să contracteze efectuarea unei lucrări urgente de reparație a imobilului, oricât de costisitoare ar fi aceasta și chiar dacă la prima vedere plata făcută către antreprenor ar reprezenta un act de dispoziție; în această situație însă, operațiunea juridică încheiată va avea semnificația unui act de conservare, întrucât, dacă reparația nu se face urgent, prejudiciul suferit de minor ar putea să fie considerabil mai mare decât valoarea lucrării.

 Revenind la speță, dobândirea imobilului prin donație negrevată de sarcină nu poate fi inclusă în niciuna dintre cele trei categorii de acte din clasificarea clasică analizată, ci va constitui alt tip de act; deoarece scopul donației este să mărească necondiționat patrimoniul minorului, adică să-l îmbogățească pe dobânditor, tutorele va fi îndreptățit să constate el însuși dacă dobândirea reprezintă un folos sau dacă imobilul îi este necesar minorului. În situația în care o asemenea apreciere va fi lăsată în toate cazurile în seama instanței de tutelă, ar însemna că, prin actul de numire în calitate de tutore a unei anumite persoane, instanța nu a luat în considerare calitățile intrinseci ale acesteia – între care cea mai importantă este să acționeze în toate cazurile în interesul minorului. Dacă această premisă, de a veghea asupra drepturilor și intereselor minorului, este în general acoperită prin numirea tutorelui – fiind de plano verificată de către instanță cu această ocazie –, acordarea unei autorizări doar pro forma, fără a fi cerută de lege, induce ideea contrară, că tutorele nu acționează în interesul minorului. Nu trebuie uitat nici faptul că în unele cazuri desemnarea tutorelui se face de către părinte prin act unilateral – testament sau procură încheiată în formă autentică ori prin contract de mandat; această desemnare se face în considerarea persoanei potențialului tutore, părinții fiind îndreptățiți în cea mai mare măsură să aprecieze asupra persoanei care va veghea asupra copilului lor minor, rămas la un moment dat fără ocrotire(10). Pe de altă parte, tutorelui i se poate impune încă de la numirea sa de către instanță constituirea unor garanții reale sau personale, dacă interesele minorului ar cere-o (de exemplu, prin decesul concomitent al părinților, acesta devine proprietarul unei averi considerabile, a cărei administrare implică luarea unei asemenea măsuri)(11).

 Dobândirea de către minor a unui drept sau bun, fără a fi necesară asumarea corelativă a unei obligații, nu se încadrează în cele trei categorii ale clasificării avute în vedere – neputând fi considerat nici act de conservare în alt context decât cel al exemplului dat mai sus –, întrucât premisa realizării actului din această categorie o constituie, în toate cazurile, preexistența bunului în patrimoniul minorului.

 În concluzie, tutorele va putea să acționeze în numele minorului acceptând donația, fără a fi necesară obținerea unei autorizări prealabile, întrucât, de regulă, un asemenea act este profitabil pentru patrimoniul persoanei ocrotite.

 În acest context, urmează să analizăm alte două probleme:

 dacă se poate încheia donația, avându-se în vedere că atât minorul, cât și tutorele său sunt nu doar persoane vizate direct de prevederile art. 147 C. civ., ci, în același timp, rude apropiate (astfel încât problema s-ar putea pune chiar dacă nu ar fi fost instituită tutela, reprezentarea minorului asigurându-se prin părinții săi)(12);

 dacă donația se poate încheia, urmează să analizăm necesitatea numirii unui curator special în scopul acceptării ei, având în vedere că tutorele ar avea nu doar calitate de reprezentant al minorului, ci și de donator(13).

2.1. Într-o primă interpretare, art. 147 interzice încheierea altor acte juridice decât cele prevăzute expres la alin. (2)(14) între tutore – la care se adaugă soțul, descendenții și ascendenții, precum și frații și surorile acestuia –, pe de-o parte, și minor, pe de alta. Potrivit prevederilor alin. (2), oricare dintre persoanele vizate de interdicție – tutorele, soțul acestuia și rudele sale apropiate – poate totuși cumpăra un bun al minorului la licitație publică, dacă fie are o garanție reală asupra acestuia, fie îl deține în calitate de coproprietar cu minorul.

 Garanția existentă la data deschiderii tutelei, ca și coproprietatea sunt evidențiate în inventarul bunurilor minorului(15) – prima sub chiar sancțiunea renunțării la garanție. Dacă starea de coproprietate sau garanția a apărut după instituirea tutelei, împrejurarea va reieși din actul de dobândire sau din cel de grevare.

 În ce ne privește, considerăm că reglementarea din art. 147 nu are cum să cuprindă enunțiativ actele prohibite – motiv pentru care acestea apar fie ca interdicție, fie ca incapacitate pentru fiecare operațiune juridică în parte. De asemenea, nu are cum să se refere la toate actele ce pot fi încheiate între persoanele vizate, raționamentul făcându-se după reperul a contrario – actul se poate încheia dacă nu este interzis şi dacă niciuna dintre părți nu este vizată de incapacitate. Raționamentul are la bază constatarea că atât incapacitatea de folosință, cât și interdicția de a încheia anumite acte trebuie să fie întotdeauna circumstanțiate.

 Astfel, tutorelui, în calitatea sa de administrator al bunurilor minorului(16), îi revin două obligații principale: să evite conflictul de interese și să nu dobândească pe seama patrimoniului supus administrării. Prima presupune că tutorele nu își poate exercita atribuțiile în interesul său propriu sau al unei terțe persoane – cercul celor în favoarea cărora ar putea să acționeze cu nesocotirea intereselor minorului cuprinzându-i pe soțul său, pe descendenți și ascendenți, precum și pe frații și surorile tutorelui.(17)

 Cea de a doua obligație ce-i revine presupune că tutorelui și apropiaților acestuia le este prohibită încheierea acelor acte în care minorul ar avea calitate de cocontractant, ce sunt indisolu- bil legate de exercitarea de către tutore a funcției de administrator în privința bunurilor minorului. Astfel, le sunt interzise:

 dobândirea unor drepturi în legătură cu bunurile administrate(18), ceea ce presupune nu doar interdicția de a cumpăra de la minor bunuri ce-i aparțin – împrejurare față de care sunt instituite cele două excepții de la alin. (2) al art. 147 C. civ. –, ci și interdicția de a dobândi anumite drepturi/bunuri de la minor în orice alt mod: în calitate de credirentier, de debitor al obligației de întreținere, prin dare în plată în scopul stingerii unei datorii a minorului etc.;

întocmirea actelor de dispoziție cu titlu gratuit(19) – interdicție ce apare în mod expres pentru tutore în art. 144 alin. (1) C. civ., iar pentru minor în art. 988 alin. (1) C. civ., ca incapacitate de folosință;

 folosirea bunurilor administrate în interes propriu(20); o aplicare a acestei interdicții o constituie, de exemplu, prevederea legală potrivit căreia, de regulă, domiciliul minorului se află la tutorele său(21) – chiar dacă minorul are o locuință proprie, tutorele nu o poate folosi în interes propriu.

 În concluzie, chiar dacă în calitate de tutore al minorului este numit bunicul său patern, ca în speța analizată, ocrotitorului legal, precum și persoanelor apropiate acestuia le vor fi interzise doar acele operațiuni juridice pe care administratorul bunurilor altuia nu le poate îndeplini, de regulă.

 În privința tutorelui, interdicția de a dobândi bunuri ce-i sunt încredințate spre administrare este dublată de două incapacități exprese de a le cumpăra:

 cea prevăzută de art. 1.654 alin. (1) lit. b) C. civ.(22) – cu precizarea că și în acest caz se face trimitere la persoane interpuse; sunt prezumați ca interpuși soțul și rudele apropiate enumerate în alin. (1) de la art. 147 C. civ., iar sfera acestora poate deveni mai cuprinzătoare dacă în instanță s-ar face dovada interpunerii și față de altă rudă a tutorelui (de exemplu, un văr primar)(23). Prin urmare, tutorele și apropiații săi nu vor putea cumpăra un bun ce aparține minorului decât în condițiile arătate la alin. (2) din art. 147 C. civ. De asemenea, în textul citat – art. 1.654 C. civ. – se arată că, în cazul incapacității analizate, dobândirea nu s-ar putea face nici prin licitație publică;

 o incapacitate de aceeași natură cu cea de a cumpăra este reglementată în materia locațiunii (art. 1.784 C. civ. ); prin urmare, reprezentantului legal al minorului și persoanelor apropiate de acesta li se interzice să dobândească dreptul de a folosi cu titlu oneros un bun ce-i aparține persoanei ocrotite, ca drept de creanță (de exemplu, nici în schimbul unei chirii tutorele sau apropiații săi nu vor putea să beneficieze de folosința unui apartament ce-i aparține minorului chiar dacă acesta nu locuiește acolo; în mod excepțional, dacă ar avea calitate de coproprietari sau un drept de garanție asupra lui, l-ar putea închiria de la minor, dar chiria ar trebui să fie stabilită ca urmare a organizării unei licitații publice – ceea ce în această materie nu este uzual).

 De altfel, lista actelor pe care tutorele și apropiații săi nu le poate încheia cu minorul se completează și cu alte interdicții, marcate de această dată de incapacitatea specială de a înstrăina către minor bunuri ce le aparțin, în schimbul unui preț care constă într-o sumă de bani provenită din exploatarea patrimoniului pe care tutorele îl administrează(24); de asemenea, persoanele respective sunt lovite de incapacitate în ceea ce privește încheierea unei locațiuni cu minorul – având calitate de chiriaș –, pentru care acesta ar urma să plătească drept chirie, bani sau alte bunuri de gen obținute ca venit din administrarea de către tutore a patrimoniului său(25); în această paradigmă se încadrează de altfel incapacitatea tutorelui și a apropiaților săi ca, în calitate de antreprenori, să efectueze o lucrare plătită de minor cu bani rezultați de asemenea din administrarea patrimoniului său, încredințată de lege tutorelui(26).

 2.2.O altă subliniere pe care o facem este că tutorelui și apropiaților acestuia nu le vor fi prohibite alte acte în afara celor la care ne-am referit mai sus. Prin urmare, tutorele va putea să încheie cu minorul un act cu titlu gratuit în care acesta din urmă să aibă calitate de beneficiar. Dacă este posibil ca minorului să i se facă o donație de către tutore sau de apropiații săi, va fi posibil ca aceștia să-i cedeze, sub forma comodatului, adică gratuit, folosința unui bun sau chiar să efectueze în favoarea minorului o lucrare, fără a-i pretinde o contraprestație.

 În concluzie, deoarece am răspuns afirmativ la întrebarea dacă este posibil ca tutorele – bunic al minorului – să-i doneze acestuia un imobil, în cele ce urmează vom analiza dacă numirea unui curator este în acest caz necesară și dacă instanța de tutelă trebuie să autorizeze donația.

 Am demonstrat în prima parte a lucrării că acceptarea unei donații fără sarcini – dacă donator este altă persoană decât tutorele sau apropiații acestuia – s-ar putea face de către tutore direct, fără a-i mai fi necesară aprobarea instanței de tutelă. Dacă însă tutorele sau un apropiat al acestuia are calitate de donator, constatarea nu mai este valabilă.

 Astfel, dacă tutorele cere instanței să-i autorizeze încheierea donației unui imobil către nepotul său de fiu, instanța nu poate respinge de plano cererea tutorelui, motivând doar că actul preconizat i-ar fi interzis reprezentantului legal, nefiind enumerat între excepțiile prevăzute la art. 147 alin. (2) C. civ.; în schimb, va analiza dacă actul preconizat răspunde unei nevoi a minorului sau prezintă un folos neîndoielnic pentru acesta, iar dacă niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită îl va putea respinge. Prin urmare, în speța analizată, respingerea nu este provocată de o interdicție instituită prin lege pentru încheierea donației, ci de constatarea instanței de tutelă că dobândirea bunului se dovedește a nu fi necesară sau a nu prezenta interes pentru minor. De remarcat că, dintre cele două variante, doar ultima este cu adevărat semnificativă, deoarece este greu de argumentat că o dobândire fără contraprestație nu ar fi necesară beneficiarului.

 În concluzie, în contextul arătat, obținerea autorizării pentru încheierea actului nu are doar semnificația că nu funcționează prohibiția reglementată de art. 147 C. civ., ci în drept interpretarea ei este alta: din moment ce actul a fost încuviințat, înseamnă că el prezintă măcar interes pentru beneficiar, dacă nu acoperă chiar o nevoie a acestuia.

 Cât privește obligația instanței de tutelă de a numi un curator special ori de câte ori între tutore şi minor se ivesc interese contrare(27) – dar nu dintre acelea ce ar trebui să ducă la înlocuirea tutorelui –, problema care se pune este dacă acceptarea unei donații fără sarcină, reprezentând de regulă un act profitabil pentru minor, poate totuși genera un conflict de interese.

 Imparțialitatea este o caracteristică definitorie pentru tutore, presupunându-se că ar alege să apere interesul minorului în raport cu orice altă persoană. Cât privește însă împrejurarea ca tutorele însuși ori o persoană apropiată de acesta să apară în calitate de cocontractant, există suspiciunea ca această însușire definitorie să fie nesocotită – motiv pentru care se impune ca problema să fie mai întâi discutată în consiliul de familie, iar apoi să se ceară încuviințarea actului de către instanță.

 Prin urmare, este obligatoriu ca tutorele să ceară autorizarea instanței pentru încheierea actului în care:

 în calitate de donator s-ar afla el însuși, soțul său ori o rudă apropiată a sa;

 s-ar desemna o altă persoană pentru administrarea bunului donat – art. 142 alin. (2) C. civ. permițând ca dispunătorul să stabilească el însuși persoana care va administra acest bun.

 Numirea unui curator special care să-l reprezinte pe minor doar pentru încheierea acelui act va fi necesară însă în ambele situații, întrucât problema conflictului de interese se pune în alți termeni atunci când legea apără interesele unui minor. De altfel, semnificația art. 147 C. civ. este că, din moment ce o obligație generală a oricărui administrator al bunurilor altuia constă în evitarea conflictului de interese, tutorele nu îl va putea reprezenta pe minor în niciun act în care nu doar el însuși, ci și apropiații lui ar avea calitate de parte. De remarcat că, nefiind vorba de reprezentare convențională, ci legală, nu va fi posibilă folosirea mecanismului contractului încheiat cu sine însuși ori a dublei reprezentări(28).

 De altfel, se dă tutorelui puterea de a numi o altă persoană care să administreze bunul pe care el însuși l-a donat minorului, spre a separa actele ce se vor întocmi pentru punerea în valoare a bunului, după ce minorul va deveni proprietar, de administrarea celorlalte componente din patrimoniul minorului, care rămân supuse administrării tutorelui.

 În concluzie, este obligatorie numirea curatorului de către instanța de tutelă, ori de câte ori operațiunea juridică între persoanele la care se referă art. 147 este posibil a fi încheiată. Desemnarea administratorului bunului nu se suprapune peste obligațiile pe care legea însăși le stabilește în sarcina curatorului – similare de altfel cu cele ale tutorelui, dar circumstanțiate pentru încheierea unui singur act.

 În concluzie, soluția speței analizate trebuie să acopere ambele aspecte la care ne-am referit mai sus, fiind de natură a le armoniza, și poate fi rezumată astfel:

 dacă minorul va primi o donație fără sarcină de la altă persoană decât tutorele, soțul sau rudele apropiate ale tutorelui, pentru acceptarea ei nu va fi necesară autorizarea instanței de tutelă, deoarece tutorele poate fi obiectiv, adică în măsură să-i aprecieze oportunitatea (act folositor pentru minor);

 dacă minorul va primi o donație fără sarcină de la însuși tutorele său, soțul sau o rudă apropiată a acestuia, autorizarea instanței de tutelă este obligatorie – nu doar pentru că art. 147 instituie prohibiția încheierii de acte între ei, ci și întrucât această dispoziție avertizează că într-o asemenea situație, dacă se poate încheia actul, ca operațiune juridică, tutorele nu va fi în măsură să aprecieze dacă acesta corespunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor, împotriva tutorelui funcționând prezumția lipsei sale de obiectivitate într-o astfel de împrejurare. Puterea tutorelui de a-l reprezenta pe minor izvorăște din lege, motiv pentru care este firesc ca tot prin lege să se determine limitele în care reprezentantul va acționa în folosul reprezentatului.

Semnificația cea mai importantă a articolului analizat este arătarea situației în care tutorele se află în conflict de interese cu minorul; modul în care conflictul se poate rezolva în această situație delicată este autorizarea în toate cazurile a actului de către instanță și numirea unui curator special sau aprecierea că actul nu se poate încheia.

---

1. Art. 988 alin. (1) C. civ.: „Cel lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalități, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.”

2. Art. 43 alin. (3) C. civ.: „Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exercițiu poate încheia singură actele anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum şi actele de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor.”

3. Art. 43 alin. (4) C. civ.: „Actele pe care minorul le poate încheia singur pot fi făcute şi de reprezentantul său legal, afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru.”

4. Potrivit art. 44 alin. (1) C. civ.

5. Așa cum prevede art. 144 alin. (2) C. civ.

6. A se vedea, de exemplu, G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Hamangiu, București, 2008, p. 193.

7. Așa cum prevede art. 1.784 alin. (3) C. civ. Potrivit acestui criteriu legal, un bun frugifer al minorului va putea fi închiriat de către tutore, fără autorizarea instanței de tutelă, pentru cel mult 5 ani, întrucât, dacă se depășește această perioadă, va fi considerat act de dispoziție și tutorele va trebui să obțină în prealabil încuviințarea instanței.

8. De exemplu, dacă minorul, având un talent deosebit pentru interpretare la pian, nu poate să exerseze în locuința tutorelui întrucât îi deranjează pe vecini,instanța poate să încuviințeze dobândirea pe numele lui a unei reședințe.

9. Art. 124 alin. (1) C. civ.: „Consiliul de familie se poate constitui pentru a supraveghea modul în care tutorele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinește îndatoririle cu privire la persoana şi bunurile minorului.”

10. Art. 114 alin. (1) C. civ.: „Părintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, ori, după caz, prin testament,persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi.”

11. Art. 117 C. civ.: „La numirea sau, după caz, în timpul tutelei, instanța de tutelă poate hotărî, din oficiu sau la cererea consiliului de familie, ca tutorele să deagaranții reale sau personale, dacă interesele minorului cer o astfel de măsură. În acest caz, ea stabilește potrivit cu împrejurările felul şi întinderea garanțiilor.”

12. Art. 502 alin. (1) C. civ.: „Drepturile şi îndatoririle părinților cu privire la bunurile copilului sunt aceleași cu cele ale tutorelui, dispozițiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător.”

13. A se vedea art. 150 alin. (1) C. civ.

14. Art. 147 alin. (2) C. civ.: „Cu toate acestea, oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (1) poate cumpăra la licitație publică un bun al minorului, dacă are o garanție reală asupra acestui bun ori îl deține în coproprietate cu minorul, după caz.”

15. Prevăzut la art. 140 alin. (3) C. civ., care dispune următoarele: „Tutorele sau membrii consiliului de familie care, cunoscând creanţele sau pretenţiile propriifaţă de minori, nu le-au declarat, deşi au fost somaţi să le declare, sunt prezumaţi că au renunţat la ele. Dacă tutorele sau membrii consiliului de familie nu declară datoriile pe care le au faţă de minor, deşi au fost somaţi să le declare, pot fi îndepărtaţi din funcţie.”

16. Art. 142 alin. (1) C. civ.: „Tutorele are îndatorirea de a administra cu bună-credinţă bunurile minorului. În acest scop, tutorele acţionează în calitate de administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor minorului, dispoziţiile titlului V din cartea a III-a aplicându-se în mod corespunzător, afară de cazul în care prin prezentul capitol se dispune altfel.”

17. Art. 147 alin. (1) C. civ.: „Este interzisă, sub sancțiunea nulității relative, încheierea de acte juridice între tutore sau soțul, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile tutorelui, pe de o parte, şi minor, pe de altă parte.”

18. Art. 806 C. civ.: „(1) În timpul exercitării calității sale, administratorul nu va putea deveni parte la niciun contract având ca obiect bunurile administrate sau să dobândească, altfel decât prin succesiune, orice fel de drepturi asupra bunurilor respective sau împotriva beneficiarului. (2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), administratorul va putea încheia actele menționate, cu împuternicirea expresă a beneficiarului sau, în caz de împiedicare a acestuia sau în cazul în care acesta nu a fost încă determinat, a instanței judecătorești.”

19. Art. 809 C. civ.: „Administratorul nu va putea dispune cu titlu gratuit de bunurile sau drepturile care îi sunt încredințate, cu excepția cazului în care interesul unei bune administrări o impune.”

20. Potrivit art. 808 C. civ., în absența acordului beneficiarului sau a împuternicirii conferite prin lege, prin actul constitutiv ori prin înțelegerea ulterioară a părților, administratorul este obligat a nu folosi în propriul său avantaj bunurile administrate, precum şi datele sau informațiile care îi parvin în virtutea administrării.

21. Art. 137 alin. (1) C. civ. arată că minorul pus sub tutelă are domiciliul la tutore.

22. Art. 1.654 alin. (1) lit. b) C. civ.: „Sunt incapabili de a cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, chiar şi prin licitație publică: […] părinții, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe care le reprezintă.”

23. Art. 1.292 C. civ.: „Dovada simulației poate fi făcută de terți sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părțile pot dovedi şi ele simulația cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit.”

24. Așa cum prevede art. 1.655 C. civ.

25. Art. 1.784 C. civ.: „(1) Dispozițiile privitoare la incapacitățile prevăzute la art. 1.654 şi 1.655 sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi locațiunii. (2) De asemenea, sunt aplicabile, prin analogie, şi dispozițiile art. 1.653, inclusiv atunci când există litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra bunului ce urmează a face obiectul locațiunii. (3) Dacă legea nu dispune altfel, locațiunile încheiate de persoanele care, potrivit legii, nu pot face decât acte de administrare nu vor depăși 5 ani.”

26. Art. 1.853 C. civ.: „Dispozițiile art. 1.655 alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi contractului de antrepriză.”

27. Art. 150 alin. (1) C. civ.: „Ori de câte ori între tutore şi minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui,instanța de tutelă va numi un curator special.”

28. Art. 1.304 C. civ.: (1) Contractul încheiat de reprezentant cu sine însuși, în nume propriu, este anulabil numai la cererea reprezentatului, cu excepția cazului în care reprezentantul a fost împuternicit în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict de interese. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică şi în cazul dublei reprezentări.”