Citarea succesibililor în cadrul unei proceduri succesorale cu element de extraneitate » Partea I

sept. 03, 2019

ANDRADA
TĂNASE
Director
INSTITUTUL
NOTARIAL ROMÂN

1. Citarea succesibililor din statele UE

Pentru citarea succesibililor care domiciliază în statele membre ale UE (state care vor aplica și Regulamentul 650/2012), în cadrul procedurilor succesorale cu element de extraneitate se va utiliza formularul prevăzut în anexa nr. 1 la Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor), prin care se abrogă Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului.

Regulamentul (CE) nr. 1393/2007, la care am făcut referire mai sus, este aplicabil în toate statele membre ale Uniunii Europene(1), inclusiv în Danemarca, țară care și-a confirmat intenția de a pune în aplicare prevederile Regulamentului cu ajutorul unei declarații (JO L 331, 10.12.2008, p. 21).

Regulamentul se aplică în materie civilă sau comercială atunci când un act judiciar sau extrajudiciar trebuie să fie transmis dintr-un stat membru în altul, pentru a fi notificat sau comunicat. Acest act european nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni intervenite cu ocazia exercitării autorității publice.

Potrivit Legii nr. 189/2003 privind asistența judiciară internațională în materie civilă și comercială, actele extrajudiciare(2) sunt cele emise de notari publici sau executori judecătorești care pot fi folosite în cadrul unui proces civil sau comercial.

Regulamentul nu se aplică în cazul în care nu este cunoscută adresa persoanei căreia i se notifică sau comunică actul, însă agențiile de primire (notificate de fiecare stat membru Comisiei și disponibile pe site-ul http://ec.europa. eu/justice home/judicialatlascivil/html/ds information ro.htm) pot oferi asistență, în măsura posibilităților, atunci când adresa este incompletă sau incorectă.

De asemenea, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Justiției, cu privire la aflarea adresei, în prezent se află în curs de elaborare un chestionar denumit „Aflarea domiciliului/ sediului unei persoane fizice/juridice în statele membre ale UE”. Răspunsurile la acest chestionar ar urma să fie publicate pe site-ul E-Justice, la secțiunea „Instrumente aflate la dispoziția instanțelor și practicienilor, Notificarea și comunicarea documentelor”. Fișa va conține numai denumirile și coordonatele autorităților competente care dețin date cu caracter personal (ministere de interne, registre de comerț etc.), condițiile în care se pot solicita aceste date cu caracter personal (formulare și taxe), urmând ca părțile interesate să se adreseze direct acestora, cu respectarea legislației interne privind protecția datelor cu caracter personal din statul în care se află persoana căutată.

Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 conține mai multe formulare care sunt utilizate în vederea comunicării actelor judiciare și extrajudiciare în/din statele membre ale UE. În principiu, formularele se completează în limba oficială a statului membru de destinație sau, în cazul în care există mai multe limbi oficiale în statul membru în cauză, în limba oficială sau în una din limbile oficiale ale locului unde urmează să se facă notificarea sau comunicarea sau într-o altă limbă pe care statul membru respectiv a indicat că o acceptă. Fiecare stat membru a notificat Comisiei limba/limbile pe care le acceptă pentru comunicarea actelor. În afară de formularele completate în limba română, România acceptă și formulare standard de cerere completate în limbile engleză și franceză.

Formularele, adresele utile ale agențiilor de transmitere și ale celor de primire, precum și informațiile comunicate de statele membre în temeiul Regulamentului se determină cu ajutorul atlasului judiciar european, accesând: http://ec.europa.eu/justice home/judicialatlascivil/ html/ds information ro.htm

Transmiterea actelor judiciare în UE se face în 5 modalități, între acestea neexistând o ierarhie, ci, dimpotrivă, fiind considerate egale ca valoare, astfel cum a decis CJUE în cauza C-473/04 Plumex împotriva Young Sports NV. Aceste 5 modalități sunt: transmiterea actelor de către autoritățile de origine către autoritățile de primire (art. 4); transmiterea actelor de către autoritățile de origine prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire (art. 14); transmiterea actelor de către autoritățile de origine pe cale diplomatică sau consulară (art. 12); transmiterea actelor de către autoritățile de origine prin intermediul agenților diplomatici sau consulari (art. 13); transmiterea actelor de către partea interesată direct funcționarilor judiciari, funcţionarilor autorităților sau altor persoane competente din statul membru de primire (art. 15). România a declarat că se opune acestei ultime modalități de transmitere. Cu toate acestea, în practică, cele mai folosite sunt următoarele 2 modalități:

A. Transmiterea actelor judiciare în UE prin intermediul autorităților desemnate (de origine și de primire), cu completarea unei cereri de comunicare (art. 4 din Regulament)

Actele judiciare sunt transmise de instanțele române unor destinatari dintr-un stat membru al UE prin intermediul autorității de primire desemnate de către statul membru de primire. În prezent, coordonatele autorității de primire se determină cu ajutorul Atlasului Judiciar European în materie civilă (http://ec.europa. eu/justice home/iudicialatlascivil/html/ds searchmunicipality ro.jsp #statePageO), urmând ca acestea să migreze către site-ul E-Justice. Autoritățile de primire desemnate de către statele membre sunt următoarele:

judecătoriile de la reședința obișnuită/sediul destinatarului actului (Austria, Bulgaria, Croația, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria);

parchetele de pe lângă judecătorii (Grecia – cu condiția achitării, în prealabil, a sumei de 50 de euro pentru comunicare conform informațiilor furnizate de Ministerul Justiției);

executorii judecătorești (Belgia, Franța, Luxemburg Olanda)(3);

ministerele de justiție (Danemarca, Cipru(4), Suedia);

instanțele de grad superior (Italia – Curtea de Apel Roma, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord – Curtea Supremă de Justiție Londra);

parchetele de pe lângă instanțe de grad superior (Malta).

Costurile privind comunicările actelor se suportă de partea interesată. Actul extrajudiciar care urmează să fie transmis trebuie însoțit de o cerere de comunicare redactată, folosind formularul-tip prevăzut în anexă, ambele într-un singur exemplar. Astfel, la rubrica „Număr de referință” se va completa cu numărul dosarului. La rubrica nr. 1 se vor completa coordonatele instanței române de origine (transmițătoare); la rubrica nr. 2 se vor completa coordonatele autorității de primire; la rubrica nr. 3 se vor completa coordonatele notarului public care instrumentează actul sau îndeplinește procedura; la rubrica nr. 4 se vor completa coordonatele destinatarului actului; la rubrica nr. 5 se bifează punctul 5.1 (în conformitate cu legislația statului membru de destinație); la rubrica nr. 6 se bifează punctul 6.1.2 (act extrajudiciar); la punctul 6.2 se face mențiune despre ziua/luna/anul când are loc dezbaterea procedurii notariale; la punctul 6.3.1 se va bifa RO (originalul actului); la punctul 6.3.2 se va menționa limba în care s-a tradus actul ce urmează a fi comunicat; la punctul 6.4 se va face mențiune despre numărul documentelor anexate cererii de notificare sau comunicare; la rubrica nr. 7, dacă se bifează punctul 7.1 se vor transmite două copii ale documentului care trebuie notificat.

Formularul de cerere de comunicare se completează în limba oficială a statului membru de destinație sau într-o altă limbă pe care statul membru respectiv a indicat că o acceptă (de obicei, engleza). Actele anexate cererii de comunicare (de exemplu, citația) se traduc în limba oficială a statului de destinație sau o limbă pe care destinatarul o înțelege. În ceeace privește alte acte anexate actelor extrajudiciare anexate la rândul lor cererii de comunicare, acestea nu ar trebui însoțite de o traducere, conform informațiilor furnizate de Ministerul Justiției. Actele și toate documentele transmise sunt scutite de legalizare, precum și de orice altă formalitate echivalentă (apostilă sau supralegalizare).

La primirea actului, agenția de primire străină ar trebui să expedieze instanței române de transmitere o confirmare de primire, în termen de șapte zile de la primire, utilizând formularul- tip prevăzut în anexa Regulamentului. De la data primirii, autoritatea de primire are obligația de a executa cererea de comunicare în termen de 1 lună. De aceea, pentru a evita ca cererea de comunicare să fie blocată de agenția de primire este important să se completezepunctul 6.2 din formularul de comunicare, deși acesta este un element facultativ.

B. Transmiterea actelor judiciare în UE prin curierat, direct destinatarului actelor, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire (art. 14 din Regulament)

În această situație, actul extrajudiciar care urmează să fie transmis direct de către instanța română destinatarului nu trebuie însoțit de o cerere de comunicare. Dacă actul nu este tradus se va completa de către instanță doar anexa din Regulament referitoare la „Informarea destinatarului cu privire la dreptul de a refuza primirea unui act”. În această situație, dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare va fi recipisa poștală semnată de destinatarul actului.

1. Austria, Belgia, Marea Britanie, Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg,Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria.

2. Pentru mai multe informații despre actele extrajudiciare în contextul Regulamentului 1393/2007, a se vedea și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-14/08. Prin aceasta, CJUE a hotărât că intră în domeniul de aplicare a Regulamentului comunicarea unui act notarial (un act notarial de comunicare și punere în întârziere prin care se constată rezoluțiunea unilaterală a 16 contracte de vânzare imobiliară), în lipsa unei proceduri judiciare. În Cauza C-223/14 Tecom Mican S.L. împotriva Man Diesel & Turbo SE, Curtea a stabilit că: „1) Articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială («notificarea sau comunicarea actelor») și abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că noțiunea «act extrajudiciar» prevăzută la acest articol include nu numai actele întocmite sau certificate de o autoritate publică sau de un funcționar public, ci și actele sub semnătură privată a căror transmitere formală către destinatarul lor care locuiește în străinătate este necesară pentru exercitarea, pentru dovada sau pentru garantarea unui drept sau a unei pretenții juridice în materie civilă sau comercială. 2) Regulamentul nr. 1393/2007 trebuie interpretat în sensul că notificarea sau comunicarea unui act extrajudiciar, în conformitate cu modalitățile stabilite de acest regulament, este admisibilă chiar și atunci când reclamantul a realizat deja o primă notificare sau o primă comunicare a acestui act prin intermediul unei căi de transmitere neprevăzute de regulamentul respectiv sau al unui alt mijloc de transmitere dintre cele instituite de acesta. 3) Articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 trebuie interpretat în sensul că, atunci când condițiile de aplicare a acestui articol sunt întrunite, nu este necesar să se verifice de la caz la caz dacă notificarea sau comunicarea unui act extrajudiciar are o incidență transfrontalieră și este necesară pentru buna funcționare a pieței interne.”

3. Cu condiția achitării, în prealabil, a unei taxe pentru comunicare de 135 de euro în Belgia, 50 de euro în Franța, 138 de euro în Luxemburg, 65 de euro în Olanda, conform informațiilor furnizate de Ministerul Justiției.

4. Cu condiția achitării, în prealabil, a sumei de 5 euro/act, conform informațiilor furnizate de Ministerul Justiției.

2. Citarea în statele terțe (care nu sunt membre UE)

Este posibil ca în cadrul unei proceduri succesorale cu element de extraneitate să fie necesară citarea unui succesibil care se află într-un stat terț (nemembru al UE). În această situație nu vor mai fi incidente dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1393/2007, devenind însă aplicabile alte instrumente juridice internaționale, cum ar fi:

I. Convenția privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga la 15 noiembrie 1965

România a aderat la Convenția privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga la 15 noiembrie 1965 prin Legea nr. 124/2003.

Statele semnatare ale Convenției de la Haga sunt: Albania, Argentina, Armenia, Australia, Belarus, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Canada, R.P. Chineză, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Egipt, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, India, Israel, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Mexic, Monaco, Muntenegru, Maroc, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Federația Rusă, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Sri Lanka, Suedia, Elveția, Macedonia, Turcia, Ucraina, Marea Britanie, SUA, Venezuela, Antigua și Barbuda, Bahamas, Barbados, Belize, Botswana, Columbia, Kuweit, Malawi, Pakistan, Moldova, Saint Vincent și Grenadines, San Marino, Seychelles.

Între statele membre UE se va aplica Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială (notificarea sau comunicarea actelor), chiar dacă aceste state sunt și semnatare ale Convenției de la Haga. Potrivit art. 20 din Regulamentul nr. 1393/2007, acesta are întâietate asupra altor prevederi conținute în acordurile sau înțelegerile bilaterale sau multilaterale încheiate de către statele membre și, în special, asupra articolului IV din Protocolul la Convenția de la Bruxelles din 1968 și Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965.

Convenția de la Haga din 1965 se aplică și statelor membre, dar numai în ceea ce privește teritoriile aflate în afara UE(1).

Cu referire la Convenția privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga la 15 noiembrie 1965, în art. 2, Ministerul Justiției a fost desemnat ca autoritate centrală care primește și transmite cererile de notificare sau de comunicare în străinătate a actelor judiciare ori extrajudiciare în materie civilă sau comercială.

Convenția prevede 6 modalități de comunicare a actelor, însă cele mai frecvente modalități de comunicare a actelor (având în vedere declarațiile și rezervele statelor contractante) sunt:

Transmiterea actelor prin intermediul autorității centrale străine primitoare, cu completarea unei cereri de comunicare (art. 2 din Convenție) direct destinatarului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Actele extrajudiciare emise de notarul public, împreună cu cererile de comunicare se transmit direct la Ministerul Justiției (nu la judecătorie). Notarul public poate solicita transmiterea acestora într-una dintre cele două modalități descrise mai sus.

Autoritățile centrale de primire desemnate de către statele contractante sunt:

• ministere de justiție (Albania, Armenia, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Republica Populară Chineză, Egipt, Islanda, India, Coreea de Sud, Monaco, Muntenegru, Maroc, Norvegia, Rusia, Serbia, Sri Lanka, Macedonia, Turcia, Ucraina, Kuweit, Pakistan, Republica Moldova);

• ministere de externe (Japonia, Mexic, Venezuela, Belize, Botswana);

• parchete generale (Bahamas);

• curți supreme (Antigua și Barbuda, Barbados, Israel, Columbia, Malawi Saint Vincent și Grenadines, San Marino, Seychelles);

• ministere de justiție, executori judecătorești sau parchete generale din provinciiteritorii- state (Canada, Australia);

• curți de apel cantonale (Elveția).

SUA

În SUA este o situație mai specială. Departamentul pentru Justiție din SUA, autoritatea centrală desemnată în aplicarea Convenției, a delegat funcția de comunicare a actelor în străinătate unui contractant privat, Process Forwarding International, cu sediul în Seattle (Statul Washington). Process Forwarding International este unica societate privată (de curi- erat) autorizată să primească cererile de comunicare a actelor din străinătate, să procedeze la comunicarea actelor și să confirme executarea cererilor. Aceasta percepe, pentru activitatea de comunicare a actelor, o taxă în cuantum de 95 USD, sumă ce va fi suportată de partea interesată. Plata poate fi efectuată prin ordin de plată internațional la adresa: PFI, 633 Yesler Way, Seattle, WA, 98104, USA sau transfer bancar utilizând următoarele coordonate: Wells Fargo Bank Account No. 2007107119 Routing No. 121000248 Swift Code: WFBIUS6S. Process Forwarding International (serviciul de curierat) desemnat de Ministerul Federal al Justiției(2).

CANADA

Din informațiile primite de la Ministerul Justiției, autoritățile competente ale provinciilor canadiene, desemnate în conformitate cu dispozițiile Convenției, percep pentru serviciul de comunicare a actelor o taxă de 100 de dolari canadieni, care va fi suportată de către partea solicitantă. Singurele provincii canadiene care acceptă ca plata taxei sus-menționate să fie efectuată ulterior comunicării actului sunt provinciile Alberta și New Brunswick, caz în care Ministerul Justiției poate solicita autorității competente din provinciile susmenționate, odată cu transmiterea cererii de asistență judiciară internațională, să indice contul în care urmează să fie plătită taxa.

Dacă destinatarul actului domiciliază într- una din celelalte provincii canadiene (Ontario, Québec, British Columbia etc.), taxa menționată trebuie plătită autorităților din acea provincie canadiană. Lista autorităților competente, metoda de plată și alte informații utile se regăsesc în anexă.

AUSTRALIA

Taxa percepută pentru comunicarea actelor este între 23 și 289 de dolari australieni, în funcție de stat, de numărul deplasărilor agentului procedural, distanța parcursă, îndeplinirea sau neîndeplinirea procedurii de comunicare. Cuantumul exact al taxei poate fi stabilit ulterior îndeplinirii procedurii, astfel încât nu se poate determina, la momentul exprimării opțiunii cu privire la modalitatea de transmitere, suma exactă ce trebuie plătită. Plata taxei va fi efectuată ulterior comunicării actului, conturile bancare ale autorităților competente australiene urmând să fie indicate de acestea în cuprinsul facturilor emise pentru serviciul de comunicare a actelor.(3)

Dacă notarul public român trebuie să comunice acte extrajudiciare în străinătate, va completa o cerere (anexă la Convenție) care face referire la elementele esențiale ale actului, împreună cu actul care trebuie comunicat, după caz, la Ministerul Justiției. Anexa Convenției este publicată, împreună cu textul Convenției, în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 265 din data de 16 aprilie 2003. Cererea trebuie să fie însoțită de actul judiciar sau de copia sa, ambele în câte două exemplare. Atât cererea, cât și actele care se comunică se vor traduce în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale țării de destinație. Costurile de traducere și comunicare se suportă de partea interesată.

În formularul de cerere, în spațiul „Denumirea și adresa solicitantului” se completează coordonatele biroului notarului public; în spațiul „Denumirea și adresa organului destinatar” se trece mențiunea „autoritatea judiciară competentă pentru localitatea…” (se va completa cu orașul în care se află destinatarul actului); la rubrica „identitatea și adresa” trebuie completate coordonatele destinatarului actului; dacă actele extrajudiciare sunt traduse se va încercui a), iar dacă actele judiciare nu sunt traduse(4) se vor încercui a) și c); la rubrica „enumerarea pieselor” se va completa cu citație; la rubricile „Făcută la…”, „în data de…”, „semnătura și/sau ștampilă” se vor completa coordonatele biroului notarului public; se va trece data întocmirii și se va semna și ștampila cererea de comunicare.

În formularul de elemente esențiale ale actului, la rubrica „Numele și adresa autorității solicitante” se vor completa coordonatele biroului notarului public; rubrica „Identitatea părților” va fi completată cu numele, prenumele și calitatea tuturor părților din cadrul procedurii notariale; se va completa doar rubrica referitoare la actul extrajudiciar astfel: la „Natura și obiectul actului” se vor trece toate actele anexate cererii: de exemplu, citație; la rubrica „Indicarea termenelor prevăzute în act” se va completa data la care destinatarul actului ar trebui să se prezinte (personal sau prin mandatar) la sediul biroului notarului public; la rubrica „dacă este cazul, identitatea și adresa persoanei interesate în transmiterea actului” se vor menționa celelalte părți din procedura notarială, dacă este cazul. Datele de contact ale autorităților competente în aplicarea Convenției de la Haga (autorități primitoare) se pot afla accesând: http://www.hcch.net/index en.php?act=conventions.authorities &cid=17.

ELVEȚIA

În cazul ELVEȚIEI, coordonatele exacte ale autorității primitoare se pot obține accesând site-ul https://www.elorqe.admin.ch/ elorqe.

La solicitarea expresă a notarului public, actele extrajudiciare se pot transmite destinatarului, de către Ministerul Justiției, direct prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Acest lucru este posibil numai în statele nemembre ale Uniunii Europene, contractante ale Convenției de la Haga din 1965 și care au declarat expres că nu se opun unei astfel de modalități(5).

Pe lângă comunicarea directă între autoritățile centrale desemnate de fiecare stat parte pentru aplicarea Convenției, se mai utilizează și canale alternative, respectiv comunicarea prin canale diplomatice și comunicarea prin canale consulare.

Comunicarea prin canale diplomatice este cea mai complexă și anevoioasă formă de transmitere a actelor, motiv pentru care este cea mai puțin utilizată. În principiu, ea se realizează astfel: autoritatea solicitantă transmite cererea împreună cu actele ce trebuie comunicate Ministerului Afacerilor Externe din statul său. Acesta transmite cererea și documentele necesare reprezentanței sale diplomatice din statul de destinație, care, la rândul său, le transmite Ministerului Afacerilor Externe din statul de destinație sau Ministerului Justiției din acel stat (dacă cererea are ca obiect acordarea asistenței judiciare). Ministerul de Externe sau Ministerul de Justiție, după caz, transmit cererea autorității competente din statul de destinație care o va transmite destinatarului actului.

Comunicarea actelor prin canale consulare diferă puțin de comunicarea prin canale diplomatice. Astfel, consulul din statul de origine transmite cererea și documentele necesare direct autorității centrale competente din statul de destinație, care, la rândul său, o transmite destinatarului actului.

În baza art.16 alin.3 din Convenție, România a declarat că agenții diplomatici și funcționarii consulari străini pot notifica sau comunica acte judiciare ori extrajudiciare pe teritoriul statului român doar cetățenilor statului pe care îl reprezintă.

1. UK (Bermude, Hondurasul britanic, Insulele Solomon britanice, Insulele Virgine britanice, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Fidji, Insulele Gilbert și Ellice, Insula Man, Jersey, Montserrat, Insulele Pitcairn, Insula Sf. Elena, Sf. Lucia, Insulele Turks și Caicos); Franța (Guadeloupe, Mayotte, Guyana, Martinica, Réunion, Wallis și Futuna, Noua Caledonie, Saint Pierre și Miquelon, la Polynésie française, Ies Terres australes et antarctiques françaises); Olanda (Antilele Olandeze, Aruba).

2. Sursa: Ministerul Justiției

3. Sursa: Ministerul Justiției

4. Este preferabil ca toate actele să fie traduse.

5. Potrivit informațiilor primite de la Ministerul Justiției, statele care nu se opun unei astfel de comunicări sunt: Albania, Armenia, Australia, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Canada, Islanda, Israel, Japonia, Maroc, SUA, Antigua și Barbuda, Bahamas, Barbados, Belize, Columbia, Malawi, Pakistan, Saint Vincent și Grenadines, Seychelles.

II. Tratate bilaterale încheiate de România cu state nemembre ale UE în domeniul asistenței juridice și care conțin prevederi referitoare la comunicarea actelor:

» A) State care nu sunt parte la Convenția de la Haga privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială [întrucât nu sunt state contractante, acestor state nu li se aplică prevederile Convenției de la Haga și nici prevederile Regulamentului (CE) nr. 1393/2007, nefiind state membre ale UE].

ALGERIA

Convenție din 28 iunie 1979 de asistență juridică în materie civilă, familială și penală între Republica Socialistă România și Republica Algeriană Democratică și Populară (ratificată prin Decretul nr. 418/1979, publicat în Buletinul Oficial nr. 97 din 8 decembrie 1979)

COREEA DE NORD

Acord între Republica Socialistă România și Republica Populară Democrată Coreeană cu privire la asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale (ratificat de România prin Decretul nr. 305/1972, publicat în Monitorul Oficial nr. 87 din 7 august 1972). Prin Legea nr. 215/2011 a fost ratificat Protocolul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene privind acordurile bilaterale încheiate în perioada 1956 – 1989, semnat la Phenian la 20 ianuarie 2011. În conformitate cu anexa nr. 1 punctul 4 din Protocol, Acordul între Republica Socialistă România și Republica Populară Democrată Coreeană cu privire la asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale continuă să fie în vigoare și să se aplice în relația dintre cele două state.

CUBA

Convenție între Republica Socialistă România și Republica Cuba privind asistența juridică în materie civilă, familială și penală (ratificată prin Decretul nr. 67/1981, publicat în Buletinul Oficial nr. 19 din 27 martie 1981)

MONGOLIA

Tratat între Republica Socialistă România și Republica Populară Mongolă cu privire la asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale (ratificat prin Decretul nr. 415/1973, publicat în Monitorul Oficial nr. 116 din 31 iulie 1973)

SIRIA

Convenție între Republica Socialistă România și Republica Arabă Siriană privind asistența judiciară în materie civilă, familială și penală (ratificată prin Decretul nr. 70/1979, publicat în Buletinul Oficial nr. 19 din 5 martie 1979)

TUNISIA

Convenție între Republica Socialistă România și Republica Tunisiană privind asistența juridică în materie civilă și penală (ratificată prin Decretul nr. 483/1971, publicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 29 ianuarie 1972)

Modalitatea de transmitere a cererilor de asistență judiciară internațională prevăzute de convenții/tratate este prin intermediul ministerelor de justiție.

» B) State terțe (nemembre) ale Uniunii Europene care sunt parte la Convenția de la Haga și cu care România are încheiate tratate bilaterale în domeniul asistenței juridice care conțin prevederi referitoare la comunicarea actelor. De cele mai multe ori, în cazul acestor state se va aplica Convenția de la Haga, în locul tratatului bilateral.

MOLDOVA

Tratat între România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală (ratificat prin Legea nr. 177/1997 publicată în Monitorul Oficial nr. 310 din 13 noiembrie 1997)

MAROC

Convenție între Republica Socialistă România și Regatul Maroc privind asistența juridică în materie civilă și penală și Protocolul adițional (ratificată prin Decretul nr. 291/1973, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 din 4 iunie 1973)

SERBIA

(prin declarație de succesiune)(1) Tratat între Republica Populară Română și Republica Populară Federativă Iugoslavia privind asistența juridică (ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat în Buletinul Oficial nr. 6 din 6 februarie 1961)

ALBANIA

Tratat între Republica Populară Română și Republica Populară Albania privind asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale (ratificat prin Decretul nr. 463/1960, publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 18 ianuarie 1961)

BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA

(prin declarație de succesiune) Tratatul între Republica Populară Română și Republica Populară Federativă Iugoslavia privind asistența juridică, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat în Buletinul Oficial nr. 6 din 6 februarie 1961.