Rezumat: Executarea clauzei de preciput are loc la moartea dispunătorului, prin înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea soțului supraviețuitor, doar în baza actului constatator al decesului.

Transmiterea dreptului de proprietate are natură contractuală, motiv pentru care la executarea clauzei de preciput nu este necesară nici dezbaterea moștenirii, nici obținerea unui acord din partea moștenitorilor dispunătorului, chiar dacă acesta a lăsat și alți rezervatari în afară de soț.

Reducțiunea clauzei de preciput se va face doar cu ocazia dezbaterii moștenirii, concomitent cu legatele, din moment ce o cotă-parte din bun a trecut în proprietatea soțului supraviețuitor la decesul dispunătorului. În schimb, nu este obligatoriu ca reducțiunea să se facă în natură, întrucât întregirea rezervei altui rezervatar se poate face și prin echivalent. În favoarea soțului supraviețuitor va acționa prevederea de la art. 1.097 alin. (4) C. civ. potrivit căreia atunci „când donația supusă reducțiunii a fost făcută unui moștenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donației, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depășește cotitatea disponibilă”. De asemenea, conform art. 1.099 alin. (2) C. civ., „dacă gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea nu este supusă raportului, ea se impută asupra cotității disponibile. Dacă este cazul, excedentul se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul și, dacă o depășește, este supus reducțiunii.”

Cuvinte-cheie: clauză de preciput, convenție matrimonială, rezervă, cotitate disponibilă, reducțiune

O modificare de dată recentă a Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014[1] a repus în discuție o problemă disputată atât în doctrină, cât și în practica notarială: cum trebuie să fie executată clauza de preciput și, pe cale de consecință, ce natură juridică are această clauză. Potrivit art. 181 alin. (4) din Regulament, în convențiile matrimoniale în care s-a stipulat o clauză de preciput, dreptul de proprietate se intabulează în favoarea soțului beneficiar în baza convenției matrimoniale și a certificatului de deces. Reglementarea contravine practicii notariale obișnuite, potrivit căreia este obligatorie eliberarea certificatului de moștenitor – opinie pe care o regăsim de exemplu argumentată într-un material analizat de comisia mixtă UNNPR – ANCPI[2] –, deși conform textului citat clauza de preciput își va produce efecte, în privința soțului beneficiar, la cererea acestuia însoțită doar de dovada decesului stipulantului. Mai întâi, în cartea funciară a imobilului pentru care s-a stipulat clauza de preciput – deținut prin ipoteză, de către soți, în devălmășie sau în coproprietate – s-au notat convenția matrimonială, modificarea și/sau, după caz, înlocuirea ei[3], motiv pentru care transmiterea dreptului de proprietate către beneficiar poate avea loc automat, imediat ce s-a produs decesul stipulantului, făcând inutilă dezbaterea moștenirii.

Interpretarea textului legal în acest fel prezintă avantajul eliminării altei etape procedurale – lichidarea regimului comunității convenționale (regimul matrimonial preponderent în cazul căruia se stipulează preciputul). Inconvenientul fazei de lichidare îl constituie realizarea acordului de voință al soțului supraviețuitor cu ceilalți moștenitori, dificil de obținut când acesta vine în concurs cu descendenți ai defunctului care nu sunt comuni. De altfel, uneori lichidarea regimului matrimonial este necesară chiar în regimul separației de bunuri dacă soții au stipulat o creanță de participare raportată la masa de bunuri achiziționate de fiecare dintre ei[4].

Pusă în aplicare independent de dezbaterea moștenirii, clauza de preciput îi va conferi soțului supraviețuitor dreptul de a beneficia de cota-parte din bun înainte ca aceasta să fie inclusă în masa succesorală, dovedindu-se util ca instrument de planificare în cadrul regimurilor matrimoniale convenționale. De altfel, prin convenție matrimonială nu se poate aduce atingere devoluțiunii succesorale legale[5] – argument în plus că executarea clauzei de preciput are natură contractuală – deși opinia potrivit căreia clauza de preciput constituie o instituire contractuală ca legatar cu titlu particular, aparținând profesorului D. Chirică, beneficiază de cea mai convingătoare argumentație. În opinia reputatului autor, „preciputul este o instituire contractuală de moștenitor cu titlu particular”[6], care îi dă soțului dreptul să-l execute fără dificultate după deces, din moment ce, fiind sezinar, are, pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului succesoral, și dreptul de a administra acest patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului[7].

Pe de altă parte,dacă în masa succesorală vor intra bunuri cu o valoare însemnată, iar pasivul va fi nesemnificativ, nu este obligatoriu să aibă loc reducțiunea clauzei de preciput, chiar dacă a fost cerută de moștenitorii cu care soțul supraviețuitor vine în concurs pentru asigurarea rezervei ce li se cuvine; reducțiunea clauzei de preciput va opera doar dacă aceste bunuri se vor dovedi a fi insuficiente pentru a li se întregi rezerva, dar și în acest caz poate să aibă loc prin echivalent, nu doar în natură, după cum vom arăta în continuare. 

        1. Cât privește natura juridică a clauzei de preciput, se poate afirma că ea nu vizează o obligație simplă[8] și nici măcar una a cărei eficacitate este legată doar de producerea evenimentului[9]; mai degrabă ne aflăm în prezența unei obligații afectate de condiție[10], a cărei eficacitate rezidă atât în predecesul dispunătorului față de beneficiar, cât și în inexistența unei cauze de caducitate, cum ar fi încetarea comunității în timpul vieții soților. Clauza de preciput devine, de asemenea, caducă atunci când soțul beneficiar a decedat înaintea soțului dispunător sau când aceștia au decedat în același timp ori când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni[11]; cauzele de caducitate enumerate lipsesc de efecte clauza de preciput, indiferent de regimul matrimonial al soților – comunitate convențională sau separație de bunuri.

În dreptul francez, la care se raportează cu predilecție doctrina și legislația noastră, se admite că această clauză – în esență oneroasă – se supune reducțiunii dacă soțul beneficiar vine în concurs cu alți copii decât cei pe care îi are împreună cu dispunătorul.  

        2. Clauza de preciput se poate încadra între actele asupra unei moșteniri nedeschise, dar permise de lege[12], cum ar fi, de exemplu, stipularea întoarcerii convenționale a unui bun donat, dacă donatarul ar muri înaintea donatorului[13].      

Ca mecanism juridic, clauza de preciput va opera ca un pact de opțiune[14], pe baza căruiatransmiterea de la dispunător a dreptului de proprietate se va realiza la decesul acestuia, fără a fi necesară încheierea vreunui alt act, cu singura condiție să nu fi devenit caducă în timpul vieții stipulantului.

Operațiunea juridică la care am făcut referire – pactul de opțiune – explică motivul pentru care nu este necesară intervenția moștenitorilor stipulantului, dreptul soțului supraviețuitor născându-se din momentul decesului dispunătorului în baza clauzei cuprinse în convenția matrimonială.

Ca stipulație contractuală[15], clauza de preciput nu se poate modifica sau revoca decât cu acordul beneficiarului; stipulația se consideră a fi o ofertă irevocabilă care produce efectele prevăzute la art. 1.191 C. civ.[16]

Intervenția moștenitorilor nu este necesară, deoarece la moartea unei părți, drepturile și obligațiile contractuale ale acesteia se transmit succesorilor săi universali sau cu titlu universal[17], cărora chiar dacă nu le convine, le revine totuși obligația să execute clauza de preciput.

Este posibilă înstrăinarea bunului de către ambii soți, ceea ce reprezintă unul dintre cazurile de încetare a clauzei de preciput existente[18].

Îndeplinirea condiției, în speță neintervenirea unei cauze de caducitate a clauzei de preciput, constituie prin ea însăși modalitatea în care încetează contractul a cărui executare se presupune că a fost cerută de către soțul beneficiar.

Mecanismul juridic al acestei clauze funcționează în mod similar cu al altui act constitutiv întâlnit în practica notarială, și anume ipoteca mobiliară; în cazul neexecutării obligației garantate, ipoteca dobândește efect translativ de proprietate, iar creditorul ipotecar devine proprietar al bunurilor mobile care au garantat executarea obligației. Ipoteca mobiliară funcționează atipic față de mecanismul obișnuit al acestui tip de garanție reală – în cazul ipotecii imobiliare, de exemplu, neexecutarea obligației îi permite creditorului să ceară vânzarea la licitație a bunurilor ipotecate până la acoperirea creanței sale[19], dar nu-i dă posibilitatea să le dobândească el însuși în proprietate[20]. 

Efectul clauzei de preciput se realizează asemănător cu cel al ipotecii mobiliare: la data decesului stipulantului, dreptul soțului supraviețuitor se naște ex contractu, pentru transmiterea dreptului de proprietate către beneficiar nefiind necesară realizarea acordului de voință cu moștenitorii stipulantului. Chiar dacă unul dintre rezervatari ar cere reducțiunea clauzei de preciput prin declarația de acceptare a moștenirii – înainte ca soțul supraviețuitor să fi solicitat înscrierea dreptului preciputar ce-i revine în cartea funciară a imobilului –, acest demers nu este de natură să-l împiedice pe soț în realizarea dreptului.  

        Spre deosebire de dreptul francez în care se admite ca preciputul să poarte și asupra întregului patrimoniu al stipulantului sau a unei fracțiuni din acesta, în dreptul nostru clauza poate să aibă ca obiect doar unul sau mai multe bunuri comune[21] – deținute de soți fie în devălmășie, fie în coproprietate – inclusiv o universalitate de fapt[22] stăpânită de către soți cu același titlu.

În opinia noastră, natura juridică a clauzei de preciput nu poate să fie testamentară[23], dar dacă transmisiunea ar fi operat ca legat cu titlu particular – chiar efectul sezinei de care beneficiază soțul supraviețuitor explică de ce nu este necesar să ceară predarea bunului de către comoștenitori –, nu se poate ignora totuși că existența creditorilor moștenirii l-ar pune în situația de a răspunde pentru pasivul moștenirii; această răspundere se poate circumscrie chiar la bunul sau bunurile ce formează obiectul clauzei de preciput, în următoarele situații[24]:

a) stipulantul a dispus în mod expres în acest sens;

b) dreptul lăsat prin clauza de preciput are ca obiect o universalitate, cum ar fi o moștenire culeasă de către testator și nelichidată încă; în acest caz, legatarul (în speță, beneficiarul clauzei de preciput) răspunde pentru pasivul acelei universalități;

c) celelalte bunuri ale moștenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor și sarcinilor moștenirii.

Pe de altă parte, clauza de preciput, fiind supusă reducțiunii, se prezumă că face parte din categoria liberalităților; însă acestea nu se pot face decât prin donație sau prin legat cuprins în testament[25]; a contrario, în convenția matrimonială nu poate fi cuprinsă o dispoziție testamentară. Or, la executarea legatului cu titlu particular, în principiu este necesar acordul comoștenitorilor, chiar dacă de un legat cu titlu particular beneficiază soțul supraviețuitor.

3. În privința împrejurării că, deși este reputată a fi cu titlu oneros, totuși clauza de preciput este supusă reducțiunii, ne aflăm într-o situație similară cu prezumția de donație – instituită în cazul înstrăinării cu titlu oneros în schimbul întreținerii, a rentei viagere sau cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației făcută către un rezervatar – prezumție ce funcționează în vederea stabilirii rezervei succesorale și a cotității disponibile[26] și operează în beneficiul rezervatarului-comoștenitor[27] cu care vine în concurs dobânditorul bunului; prezumția de donație poate fi invocată și de către creditorii personali ai moștenitorului, precum și de creditorii moștenirii. Prezumția operează, până la proba contrară, în favoarea persoanelor care pot să o invoce, dar este posibil ca dobânditorul bunului să facă dovada caracterului oneros al actului – caz în care nu va mai opera.

Prezumția de donație, instituită de art. 1.091 alin. (4) C. civ., funcționează deși a avut loc înstrăinarea bunului, dar schimbă natura juridică a acesteia în liberalitate; prezumția de donație este cu atât mai justificată în cazul clauzei de preciput, când transmiterea dreptului de proprietate către beneficiar are loc abia la decesul stipulantului. Mecanismul administrării probelor însă poate acționa la fel; dacă beneficiarul face dovada caracterului oneros al clauzei, aceasta nu va fi supusă reducțiunii.

4. În privința reducțiunii preciputului, aceastapoate avea loc la cererea rezervatarului și – excepțional – a unui creditor al defunctului, numai dacă se notase deja în cartea funciară a imobilului, la data decesului, fie urmărirea lui, fie sechestrul[28]. Cazul de excepție nu-l poate surprinde pe soțul beneficiar, din moment ce acesta are calitate de codevălmaș sau de coproprietar al imobilului respectiv.

În cazul în care executarea silită a imobilului preciputar avusese loc în timpul vieții dispunătorului, soțului beneficiar al clauzei îi revine, cu același titlu[29], suma de bani rămasă după îndestularea creditorilor. 

Nu excludem posibilitatea ca, în situația văditei insolvabilități a moștenirii, soțul să nu ceară nici executarea clauzei de preciput, ci să opteze în sensul renunțării atât la moștenire, cât și la beneficiul ei. Prin urmare, preciputul are caracterul unui drept potestativ[30](de opțiune) al soțului supraviețuitor pe care acesta și-l poate valorifica prin acceptare – caz în care efectele urcă până la deces – sau dimpotrivă, prin renunțare. Dacă soțul supraviețuitor optează pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului dobândit pe baza clauzei de preciput, este necesară informarea celorlalți rezervatari[31], întrucât, deși dreptul nu va face parte din masa succesorală, totuși va fi inclus în masa de calcul, în scopul stabilirii rezervei ce li se cuvine acestora[32]. Rezervatarii vor putea cere reducțiunea clauzei de preciput – ca liberalitate excesivă –, dacă le-a fost încălcată rezerva.

În timpul vieții dispunătorului clauza de preciput nu reprezintă pentru beneficiar decât o expectativă, un așa-numit drept eventual, definit în doctrină ca drept succesoral ipotetic ce se poate concretiza doar dacă intervine decesul dispunătorului[33], de care beneficiarul nu poate să dispună până la acel moment.  

Pentru executarea clauzei de preciput se cer a fi îndeplinite două condiții specifice, în afară de cele cu caracter general (ca soțul dispunător să fi decedat, iar clauza să nu fi devenit caducă). Condițiile specifice sunt:

• ca rezervatarul cu care soțul supraviețuitor vine în concurs să ceară efectiv reducțiunea clauzei de preciput, nu doar să afirme că ar intenționa să procedeze în acest fel[34];
• în cadrul procedurii succesorale să se fi făcut dovada că rezervatarului i s-a încălcat rezerva legală[35].

La reducțiunea clauzei de preciput trebuie să se țină seama de împrejurarea că soțul beneficiar al clauzei va fi îndreptățit să cumuleze:

• dreptul său propriu[36], în calitate de devălmaș sau de coproprietar, asupra bunului la care se referă clauza;
• cotitatea disponibilă[37];
• rezerva la care are dreptul soțul supraviețuitor.

Dacă se constată că valoarea cumulată a acestor drepturi este mai mică decât valoarea clauzei de preciput, aceasta va fi supusă reducțiunii; întinderea fiecărui drept se raportează la valoarea masei de calcul și a bunului, neputând să fie exprimată doar sub forma unei cote-părți (fracție aritmetică).

Concluzia ce se poate desprinde din cele ce preced este următoarea: dacă a avut loc decesul dispunătorului, clauza de preciput se execută prin înscrierea dreptului soțului supraviețuitor asupra bunului, la cererea acestuia (1), fără a fi necesară obținerea unui certificat de moștenitor sau acordul comoștenitorilor (2); fiind o clauză contractuală executată post-mortem, nu este obligatoriu ca soțul să accepte moștenirea (3) – ceea ce înseamnă că se pot exercita diferit cele două drepturi potestative, soțul cerând executarea clauzei de preciput, dar renunțând la moștenire.

În schimb, cu ocazia dezbaterii moștenirii se va stabili dacă și în ce măsură este supusă reducțiunii clauza de preciput: valoarea obiectului derivat al acestei clauze, raportată la componentele arătate, poate duce la constatarea că bunurile rămase în masa succesorală sunt suficiente pentru îndestularea rezervatarului. În acest scop, se va proceda mai întâi la stabilirea masei de calcul[38] prin adăugarea valorii clauzei de preciput la activul net rămas. 

Semnificația sintagmei de la art. 333 alin. (1) din Codul civil – trecere fără plată, înainte de partaj – are în vedere că realizarea efectului translativ al dreptului de proprietate se face după decesul dispunătorului, în timp ce evaluarea dreptului și eventuala reducțiune a clauzei se vor realiza în faza de lichidare a moștenirii.

---

[1] Modificarea a fost introdusă prin Ordinul nr. 3.442/2019 privind modificarea și completarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014 și a intrat în vigoare la data de 6 ianuarie 2020.

[2] A se vedea pct. 5 din Minuta ședinței reprezentanților Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și ai Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară care a avut loc în data de 20.01.2020, în cuprinsul căruia s-a precizat: „În concret se apreciază că reformularea art. 181 alin. (4) este greșită din punct de vedere juridic.

[…]

         Lăsând la o parte controversele privind natura juridică a clauzei de preciput, este cert faptul că este supusă reducțiunii asemenea oricărei liberalități [art. 333 alin. (2) Cod civil]. […] nu poate fi intabulat dreptul de proprietate al soțului supraviețuitor în temeiul clauzei de preciput în baza convenției matrimoniale. Este ca și cum s-ar intabula dreptul de proprietate al unui legatar doar în baza testamentului. Este nevoie, mai întâi, să se verifice dacă nu cumva încalcă rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari.

Dacă nu sunt moștenitori rezervatari, un certificat de calitate de moștenitor este suficient.

Dacă sunt moștenitori rezervatari, iar aceștia sunt de acord cu clauza de preciput, de asemenea, un certificat de calitate de moștenitor este suficient, împreună cu acordul acestora autentic privind renunțarea la reducțiune. Iar, dacă moștenitorii rezervatari solicită reducțiunea și ajung la un acord cu soțul supraviețuitor, o convenție în acest sens sau actul de partaj vor sta la baza intabulării!

         Se apreciază că, în forma actuală a art. 181 alin. (4), probabil că niciun notar nu va dispune de bunul care a făcut obiectul clauzei de preciput și a fost astfel intabulat, decât după ce se va regla chestiunea succesorală a eventualei reducțiuni și că intabularea în temeiul acestor prevederi este inutilă. Sau, dacă va dispune, va genera litigii imense.” (s.n.)

         Pentru o opinie asemănătoare, a se vedea M.D. Bob (coordonator), Familie și moștenire în România, Universul Juridic, București, 2016, p. 301, în care se arată: „Dacă soțul decedat nu are moștenitori rezervatari, pentru înscrierea dreptului de proprietate asupra întregului imobil în cartea funciară este suficientă eliberarea unui certificat de calitate de moștenitor, din care să reiasă că la moștenire nu sunt îndreptățiți alți rezervatari decât soțul.”

[3] Conform art. 902 alin. (2) pct. 4 C. civ., „(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară: […] 4. convenția matrimonială, precum și modificarea sau, după caz, înlocuirea ei.”

[4] Potrivit art. 360 alin. (2) C. civ., „prin convenție matrimonială, părțile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în funcție de masa de bunuri achiziționate de fiecare dintre soți în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanța de participare. Dacă părțile nu au convenit altfel, creanța de participare reprezintă jumătate din diferența valorică dintre cele două mase de achiziții nete și va fi datorată de către soțul a cărui masă de achiziții nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.”

[5] Art. 332 alin. (2) C. civ.

[6] D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, C.H. Beck, București, 2014, p. 371.

[7] Art. 1.125 C. civ.

[8] Este simplă obligația care nu este afectată de termen sau condiție și poate fi executată imediat, din proprie inițiativă sau la cererea creditorului (art. 1.397 C. civ.).

[9] De exemplu, moartea este considerată termen incert, iar obligația este afectată de termen „atunci când executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor și sigur” [art. 1.411 alin. (1) C. civ.].

[10] Obligația condițională este definită de art. 1.399 C. civ. după cum urmează: „Este afectată de condiție obligația a cărei eficacitate sau desființare depinde de un eveniment viitor și nesigur.”

[11] Potrivit art. 333 alin. (4) C. civ.

[12] Astfel că nu este aplicabilă sancțiunea stabilită de art. 956 C. civ., conform căruia: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moștenirii.”

[13] Prevăzută de art. 1.016 C. civ. după cum urmează: „(1) Contractul poate să prevadă întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul, cât și descendenții săi ar predeceda donatorului. (2) În cazul în care donația are ca obiect bunuri supuse unor formalități de publicitate, atât dreptul donatarului, cât și dreptul de întoarcere sunt supuse acestor formalități.”

[14] Pactul de opțiune este reglementat de art. 1.278 C. civ. astfel: „(1) Atunci când părțile convin ca una dintre ele să rămână legată de propria declarație de voință, iar cealaltă să o poată accepta sau refuza, acea declarație se consideră o ofertă irevocabilă și produce efectele prevăzute la art. 1.191. (2) Dacă părțile nu au convenit un termen pentru acceptare, acesta poate fi stabilit de instanță prin ordonanță președințială, cu citarea părților. (3) Pactul de opțiune trebuie să conțină toate elementele contractului pe care părțile urmăresc să îl încheie, astfel încât acesta să se poată încheia prin simpla acceptare a beneficiarului opțiunii. (4) Contractul se încheie prin exercitarea opțiunii în sensul acceptării de către beneficiar a declarației de voință a celeilalte părți, în condițiile convenite prin pact. (5) Atât pactul de opțiune, cât și declarația de acceptare trebuie încheiate în forma prevăzută de lege pentru contractul pe care părțile urmăresc să îl încheie.”

[15] În condițiile prevăzute de art. 1.278 alin. (1) C. civ.

[16] Art. 1.191 C. civ. dispune: „(1) Oferta este irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să o mențină un anumit termen. Oferta este, de asemenea, irevocabilă atunci când poate fi considerată astfel în temeiul acordului părților, al practicilor statornicite între acestea, al negocierilor, al conținutului ofertei ori al uzanțelor. (2) Declarația de revocare a unei oferte irevocabile nu produce niciun efect.”

[17] Art. 1.282 alin. (1) C. civ.

[18] Încetarea contractului prin acordul de voință al părților este reglementată de art. 1.321 și de art. 1.270 alin. (2) C. civ.

[19] Pactul pignorativ este reputat ca fiind clauză nescrisă. Interdicția pactului comisoriu este prevăzută de art. 2.433 C. civ. care dispune: „Orice clauză potrivit căreia, pentru a garanta executarea obligației debitorului său, creditorul își rezervă dreptul să devină proprietarul irevocabil al bunului sau să dispună de acesta fără formalitățile impuse de lege se consideră nescrisă.”

[20] Referitor la constituirea și eficacitatea ipotecii, art. 2.387 C. civ. stabilește: „Ipoteca mobiliară se constituie prin încheierea contractului de ipotecă, însă ea produce efecte de la data la care obligația garantată ia naștere, iar constituitorul dobândește drepturi asupra bunurilor mobile ipotecate.”

[21] Potrivit art. 333 alin. (1) C. civ.: „Prin convenție matrimonială se poate stipula ca soțul supraviețuitor să preia fără plată, înainte de partajul moștenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deținute în devălmășie sau în coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soți sau numai în favoarea unuia dintre ei.”

[22] Cum ar fi de exemplu, fondul de comerț sau un cont bancar ce intră în comunitatea de bunuri, care se înscriu în noțiunea universalitate de fapt, astfel cum aceasta este definită de art. 541 C. civ.: „(1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună stabilită prin voința acesteia sau prin lege. (2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte.”

[23] De altfel, testamentul conjunctiv este prohibit potrivit art. 1.036 C. civ., în vreme ce prin convenție matrimonială soții pot să dispună unul în favoarea celuilalt, prin clauza de preciput.

[24] Reglementate de art. 1.114 alin. (3) C. civ., dar adaptate corespunzător situației analizate. Alineatul (4) al aceluiași articol prevede expres și următoarele: „În cazul înstrăinării bunurilor moștenirii după deschiderea acesteia, bunurile intrate în patrimoniul succesoral prin efectul subrogației pot fi afectate stingerii datoriilor și sarcinilor moștenirii.” Prin urmare, dacă bunul asupra căruia există și dreptul preciputar se înstrăinează de către soțul supraviețuitor, acesta va fi considerat bun al moștenirii.

[25] Potrivit art. 984 alin. (2) C. civ.

[26] Art. 1.091 alin. (4) prevede: „Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soțul supraviețuitor este prezumată a fi donație dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere. Prezumția operează numai în favoarea descendenților, ascendenților privilegiați și a soțului supraviețuitor ai defunctului, dacă aceștia nu au consimțit la înstrăinare.”

[27] Care nu și-a exprimat acordul la încheierea actului.

[28] Potrivit art. 902 alin. (2) pct. 17 C. civ. În schimb, dacă notarea vizează doar urmărirea fructelor sau a veniturilor imobilului care poate avea loc și după înscrierea dreptului de preciput al soțului supraviețuitor, creditorii care au cerut-o nu au dreptul să invoce reducțiunea clauzei de preciput.

[29] Conform art. 1.097 alin. (3) C. civ. care dispune: „Reducțiunea se realizează prin echivalent în cazul în care, înainte de deschiderea moștenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum și atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului.”

[30] Substanța juridică a unui drept potestativ constă în „puterea conferită unei persoane de a modifica sau de a stinge o situație juridică preexistentă ori de a recrea o situație juridică printr-un act unilateral care este expresia unei opțiuni” (V. Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale, C.H. Beck, București, 2013, p. 48 și urm.).

[31] În condițiile stabilite de art. 1.326 alin. (1) și (2) C. civ., astfel: „(1) Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului și ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului. (2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.”

[32] Conform art. 1.091 alin. (1) și (2) C. civ.: „(1) Valoarea masei succesorale, în funcție de care se determină rezerva succesorală și cotitatea disponibilă, se stabilește astfel:a) determinarea activului brut al moștenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii;b) determinarea activului net al moștenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut;c) reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donațiilor făcute de cel care lasă moștenirea. (2) În vederea aplicării alin. (1) lit. c), se ia în considerare valoarea la data deschiderii moștenirii a bunurilor donate, ținându-se însă cont de starea lor în momentul donației, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de donație. Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ține seama de valoarea lor la data înstrăinării. Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ține cont de valoarea, la data deschiderii moștenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu și de starea lor la momentul dobândirii. Totuși, dacă devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea bunurilor nu este luată în considerare. În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donația nu se va supune reunirii fictive. Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflației, corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului și data deschiderii moștenirii.”

[33] A se vedea Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, vol. II – Moștenirea testamentară, Universul Juridic, București, 2014, p. 211, nota 1 de subsol: „Dreptul succesoral eventual reprezintă posibilitatea unei anumite persoane fizice ca, în viitor, să dobândească o anumită moștenire, o fracțiune dintr-o anumită moștenire sau bunuri determinate dintr-o anumită moștenire nedeschisă.

         Transformarea dreptului succesoral eventual într-un drept subiectiv civil propriu-zis poate avea loc doar la data deschiderii moștenirii celui pe care titularul unui astfel de drept eventual preconizează să-l moștenească. Până la acea dată, dreptul succesoral eventual reprezintă o simplă speranță, posibilitate, nădejde, expectativă. Cu alte cuvinte, dreptul succesoral eventual nu conferă titularului său, pe timpul vieții celui despre a cărui moștenire este vorba, decât o simplă expectativă, iar nu o posibilitate născută și actuală, fie ea și afectată de modalități.”

[34] Nu este exclus ca la rândul său soțul să ceară reducțiunea altor liberalități chiar simulate în acte cu titlu oneros de natura celor enumerate la art. 1.091 alin. (4) C. civ., pe care autorul moștenirii le-a încheiat chiar cu rezervatarul care cere reducțiunea clauzei de preciput.  

[35] Operațiunea este posibilă doar după stabilirea masei de calcul prin evaluarea bunurilor, iar nu doar prin raportarea la cota-parte ideală din drept, potrivit art. 1.088 C. civ., care prevede: „Rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal.”

[36] În cazul comunității, întinderea dreptului se poate stabili doar după lichidarea ei [art. 357 raportat la 355 alin. (3) C. civ.]; și în acest caz, după determinarea cotei de participare se va evalua bunul (niciodată calculul nu se poate realiza doar prin adunarea unor cote-părți – exprimate în fracții, rezultate în urma lichidării comunității – și a cotității disponibile).

[37] Potrivit art. 1.099 alin. (2) C. civ.: „Dacă gratificatul este moștenitor rezervatar și liberalitatea nu este supusă raportului, ea se impută asupra cotității disponibile. Dacă este cazul, excedentul se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul și, dacă o depășește, este supus reducțiunii.”

[38] La care face trimitere art. 1.091 alin. (1) C. civ., după cum urmează: „Valoarea masei succesorale, în funcție de care se determină rezerva succesorală și cotitatea disponibilă, se stabilește astfel: a) determinarea activului brut al moștenirii, prin însumarea valorii bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii; b) determinarea activului net al moștenirii, prin scăderea pasivului succesoral din activul brut; c) reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donațiilor făcute de cel care lasă moștenirea.”