Rezumat:

Legea fondului funciar reglementează condițiile reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit, grădinii, livezii și viei de pe lângă aceasta în privința proprietarilor deposedați sau a moștenitorilor acestora; de asemenea, stabilește în ce situații poate fi constituită, în favoarea anumitor categorii sociale, proprietatea asupra unor terenuri cu destinație agricolă. Pe lângă modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate mai sus arătate – reconstituire și constituire –  legea recunoaște calitatea de proprietar a fostului membru CAP sau a moștenitorilor acestuia asupra terenului aferent casei de locuit, grădinii, livezii și viei, cu condiția să nu depășească 6000 mp.  Din păcate însă, legea fondului funciar în forma inițială nu prevedea posibilitatea obținerii unui instrumentum, mijloc de probă prin care să se concretizeze recunoașterea dreptului, dat fiind că principala problemă legată de imobilele din mediul rural este lipsa unui titlu de proprietate. 

O modificare a Legii fondului funciar a operat recent prin Legea nr.231/2018 care se referă la posibilitatea obținerii unei dovezi a dreptului de proprietate de către cei care nu și-l pot proba. Astfel, potrivit alin. (2¹) al art. 27 din Legea nr.18/1991, „proprietarii sau moștenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate vor putea cere prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate conform prezentei legi”. Prin urmare, recunoașterea dreptului de proprietate a devenit efectivă și se poate realiza prin obținerea unui titlu de proprietate, ca și în cazul reconstituirii.

Față de ansamblul reglementării, răspunsul dat la întrebarea din titlu ar trebui să fie negativ. În realitate însă, prin emiterea titlului de proprietate s-a realizat în speță cel puțin lipsirea parțială de efecte a unui certificat de moștenitor emis în anul 1987, dacă nu chiar „anularea” lui în privința calității unuia dintre moștenitori; titlul de proprietate eliberat și pentru terenul de lângă casă însă doar pe numele a doi din cei trei moștenitori a constatat reconstituirea  dreptului, deși acest teren nu trecuse niciodată în proprietatea statului, ci rămăsese în posesia tuturor celor trei moștenitori.

 Cuvinte-cheie: reconstituire, lot ajutător, teren aferent casei de locuit, mijloc de probă, titlu de proprietate

          Prin Legea nr. 18/1991 a fondului funciar s-a reglementat, printre alte probleme, situația juridică a terenurilor care ieșiseră din proprietatea persoanelor fizice și juridice în perioada comunismului, reconstituindu-se dreptul de proprietate în favoarea celor deposedați sau a moștenitorilor lor; de asemenea, s-a stabilit în ce împrejurări este posibilă constituirea dreptului de proprietate, în considerarea situației speciale a unor categorii de persoane cum sunt: fost deținut politic, persoană strămutată, participant la evenimentele din decembrie 1989 sau tineri căsătoriți care domiciliază într-o zonă cu excedent de teren agricol ori în favoarea titularilor unui drept de folosință asupra terenurilor aferente unor construcții. 

          În ambele situații – reconstituire sau constituire – admiterea cererii depuse de solicitant impunea parcurgerea unei anumite proceduri, concretizată prin obținerea unor acte administrative succesive, și anume: adeverința privind stabilirea suprafeței de teren pentru care urma să se reconstituie sau să se constituie dreptul de proprietate, procesul-verbal de punere în posesie, și, în final, titlul de proprietate.   

          În cele ce urmează, vom analiza problema reconstituirii dreptului de proprietate sub două aspecte: primul, dacă depunerea unei cereri este necesară în cazul în care, în perioada comunismului, terenul nu a trecut în proprietatea statului; al doilea, privind lipsirea de efecte a unui certificat de moștenitor eliberat în aceeași perioadă, ca urmare a emiterii unui titlu de proprietate. 

          Să concretizăm plecând de la următorul exemplu: prin intrarea în cooperativa agricolă de producție a unuia dintre soți, terenul agricol dobândit prin moștenire de către celălalt – acesta având calitatea de salariat al cooperativei în funcția de contabil, nefiind membru CAP – a trecut în proprietatea cooperativei. În privința terenului aferent casei de locuit, grădinii, livezii și viei de lângă aceasta, totalizând suprafața de 2.500 mp, acesta a rămas în proprietatea personală a soțului; potrivit Statutului CAP adoptat de Congresul Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție din 7 – 9 martie 1966, țăranii cooperatori puteau stăpâni o suprafață de teren de până la 800 mp; când suprafața depășea această limită, diferența de teren se includea în lotul aflat în folosința familiei[1]. Prin modificarea Statutului CAP aprobată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 346/1977, terenul rămas în proprietatea membrilor CAP s-a redus de la 800 mp la 250 mp[2]. La decesul soțului, în cuprinsul certificatului de moștenitor eliberat în anul 1987, la rubrica imobile s-a menționat că, de pe urma de cuius –ului a rămas suprafața de 250 mp de teren bun propriu, moștenit de către acesta și ½ cotă-parte din construcție, constituind bun comun cu soția sa. Potrivit certificatului de moștenitor aveau această calitate soția supraviețuitoare și cei doi copii; unul dintre copii domicilia în București, neavând vreodată calitatea de membru CAP. Acest copil a considerat că nu este necesar să adreseze, după data intrării în vigoare a legii fondului funciar, o cerere către comisia specializată pentru restituirea terenurilor, întrucât nu era interesat să redobândească terenul agricol cu care soția supraviețuitoare intrase în CAP, dar care îi aparținea, prin moștenire, soțului decedat. Restituirea terenului agricol era vizată de către soția supraviețuitoare și fiică. În schimb, fiul care împreună cu celelalte două moștenitoare a stăpânit efectiv tot terenul de pe lângă casa de locuit – nu doar cei 250 mp cuprinși în certificatul de moștenitor, ci întreaga suprafață de 2.500 mp – a hotărât să nu își valorifice dreptul asupra terenului agricol, fiind însă convins că, în temeiul legilor apărute după anul 1990, avea calitatea de proprietar asupra întregului teren aferent construcției.

          Potrivit legislației în vigoare în epocă, certificatul de moștenitor făcea dovada deplină în ce privește calitatea de moștenitor și cota sau bunurile ce revin fiecărui moștenitor[3]. Deși forța probantă a certificatului de moștenitor eliberat în anul 1987 era diferită de cea a aceluiași act emis după intrarea în vigoare a Codului civil[4], și acela putea să constate ce bunuri i-au aparținut defunctului – asupra cărora opera transmisiunea moștenirii către succesori – între care, în speță se includea terenul în suprafață de 250 mp. În privința regimului juridic al terenului ce depășea această suprafață, diferența de 2.250 mp era atribuită ca lot ajutător, acordat în folosință membrilor CAP[5]. 

           În cazul analizat, dreptul de proprietate asupra terenului aferent nu a fost pierdut în întregime – situație ce ar fi intervenit doar dacă moștenitorii înstrăinau construcția, prin act între vii (vânzare, întreținere, donație).

          Regimul juridic al lotului de folosință, stabilit prin art. 23 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, este următorul: „pentru suprafața de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de producție ca lot de folosință, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu excepția celor strămutați, pentru realizarea unor investiții de interes local sau de utilitate publică”. În interpretarea prevederilor alin. (1) al aceluiași articol –  potrivit căruia „sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodărești, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii” – reiese că nu trebuie să fie îndeplinită vreo formalitate ca întregul teren aferent construcției să devină proprietatea foștilor membri CAP sau moștenitorilor acestora. Prin reglementarea citată se rezolvă și situația fiului care domicilia în București și nu avusese calitate de cooperator, din moment ce textul legal dispune, în continuare:„alin. (1) se aplică şi persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator (alin. 4)[6].

          Textul analizat face trimitere către o reglementare anterioară, Decretul-lege nr. 42/1990. În art. 8 alin.(1) se arată că „terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate constituie proprietatea particulară a deținătorilor. Acestea pot fi înstrăinate și lăsate moștenire.”Apărut la scurtă vreme după evenimentele din decembrie 1989, acest act normativ conține dispoziții similare prevederilor din legea fondului funciar, reglementare ulterioară și mai complexă. Compararea dispozițiilor cuprinse în cele două acte normative acreditează ideea că, în privința tuturor deținătorilor terenurilor vizate opera transmiterea dreptului de proprietate, în temeiul legii – indiferent că aceștia aveau calitate de membri CAP și domiciliau în localitate sau nu îndeplineau niciuna dintre aceste condiții. Mai mult, nu se cerea ca deținătorul să fi avut calitate de proprietar, din moment ce și lotul ajutător, atribuit în folosință, îi completa dreptul de proprietate celui ce deținea posesia terenului. Reglementarea a avut în vedere și împrejurarea că terenul aferent construcțiilor gospodărești, împreună cu grădina, livada sau via de lângă casă, are de cele mai multe ori o suprafață considerabilă, motiv pentru care proprietarul putea să beneficieze și de terenul ce-i fusese atribuit în folosință ca lot ajutător – cu singura condiție ca acesta, împreună cu terenul aferent casei de locuit, să nu depășească suprafața de 6.000 metri pătrați (art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990).

          În concluzie, situația juridică a terenului aferent locuinței fusese reglementată încă din anul 1990[7], înainte de intrarea în vigoare a legii fondului funciar – lege care nu a schimbat-o, ci doar a nuanțat-o.

          Prin urmare, împărtășim opinia că în speța analizată nu era necesară obținerea titlului de proprietate pe baza căruia să se reconstituie pe numele moștenitorilor dreptul asupra terenului aferent construcției – curte, grădină, vie sau livadă – întrucât condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite. Astfel:

          – deținătorii nu pierduseră proprietatea terenului în întregime, întrucât nu înstrăinaseră construcția prin acte între vii înainte de 27 decembrie 1989 – data abrogării Legii nr. 58/1974; potrivit articolului 30 alin. (2) din acel act normativ, dacă se înstrăina în orice mod construcția, terenul aferent acesteia trecea în proprietatea statului;

          – terenul aferent rămas în proprietate (250 mp) împreună cu lotul ajutător, totalizau 2.500 mp, deci suprafața totală nu depășea 6.000 mp. 

          În situația în care construcția s-ar fi înstrăinat în perioada 1974 – 1989 prin act între vii, terenul aferent acesteia ar fi trecut în proprietatea statului[8]. Din terenul devenit proprietate a statului se atribuia în folosință pe durata existenței construcției, către dobânditorul acesteia,suprafața necesară – ce nu putea însă depăși în mediul urban 100 mp, iar în mediul rural 250 mp.

          La cererea dobânditorului construcției, diferența de teren i se putea închiria de către unitatea administrativ-teritorială, prin organul de specialitate în administrarea imobilelor. Titularii dreptului real de folosință beneficiază de prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 care dispune că aceste terenuri trec în proprietatea deținătorilor care devin astfel proprietari prin constituirea dreptului.

          Dacă în speță ar fi avut loc înstrăinarea construcției prin act între vii sub imperiul aplicării Legii nr. 58/1974, dobânditorii construcției puteau cere, în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, constituirea proprietății asupra terenului atribuit în folosință (250 mp), iar moștenitorii trebuiau să solicite reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de 2.250 mp teren intravilan, în temeiul art. 9 alin. (1) din aceeași lege[9], întrucât îndeplineau condiția de a nu fi cerut restituirea pentru mai mult de 10 ha teren arabil.

          Subliniem că proprietatea trebuia să fie reconstituită în privința terenului arabil, dar nu era necesară cuprinderea în titlul de proprietate a diferenței de 2.250 mp teren de lângă casă, întrucât, rămânând proprietari pe 250 mp și fiind deținători ai terenului ce depășea această suprafață, le erau aplicabile prevederile art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 și ale art. 23 din Legea nr. 18/1991.

          În opinia noastră, reglementarea acestei situații juridice are semnificația unei recunoașteri prin lege a dreptului de proprietate – motiv pentru care nu operează nici reconstituirea dreptului și cu atât mai puțin constituirea lui.   

          Cu toate acestea, în speță, cele două moștenitoare au obținut includerea în titlul de proprietate și a terenului de 2.500 mp, deși cererea soției supraviețuitoare se referea doar la reconstituirea dreptului asupra terenului agricol care devenise proprietate a CAP-ului, iar a fiicei cuprindea doar cota de ¹/₃ din terenul de lângă casă (deși potrivit titlului îi revenea ¾ din 2.500 mp). 

          Să presupunem că moștenitorii din speță ar fi vândut casa de locuit înainte de emiterea titlului de proprietate și se punea problema de a se stabili întinderea terenului aferent acesteia, întrucât vânzătorii se obligaseră să-l transmită cumpărătorilor, în totalitate. Notarul ar fi autentificat vânzarea făcând aplicarea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 42/1990 și ale art. 36 din Legea nr. 18/1991, iar ca dovadă pentru transmisiunea succesorală ar fi invocat certificatul de moștenitor și, cu această ocazie, ar fi constatat că pentru teren nu a existat un act translativ de proprietate (titlul cu care fusese deținut terenul de către soțul decedat fiind moștenirea).

          Ipoteza analizată dovedește că înscrierea în actul administrativ, titlul de proprietate emis în baza legii fondului funciar, a terenului din intravilan aferent construcției nu vizează reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate, ci constituie eventual un mijloc de probă. Vânzarea ar fi putut avea loc în lipsa titlului de proprietate, iar întinderea terenului ar fi rezultat din mențiunile cuprinse în evidențele fiscale și în registrul agricol de la locul situării imobilului. De altfel, prin modificarea Legii cadastrului şi a publicității imobiliare nr. 7/1996 care a avut loc prin Legea nr. 105/2019la art. 41 alin. (10) s-au precizat următoarele: „terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodărești, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii, se înscriu în cartea funciară, în lipsa actelor de proprietate (n.n. a celor anterioare intrării în CAP), în baza certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat în registrul agricol, eliberat de unitatea administrativ-teritorială în raza căreia este amplasat imobilul şi a documentației cadastrale.”

Recent, în sensul celor arătate, s-a modificat și art. 23 din Legea nr. 18/1991[10]; potrivit reglementării actuale, „suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie sau în lipsa acestora prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori. În cazul înstrăinării construcţiilor, suprafeţele de teren aferente sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloace de probă, inclusiv declaraţii autentice de martori.”

          În activitatea notarială, problema probării dreptului de proprietate asupra terenului deținut fără titlu se pune și în prezent. De altfel, între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a fost încheiat un Protocol de Colaborare privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare[11]. Prin urmare, nevoia de a se dovedi dreptul de proprietate asupra imobilelor s-a pus după 1990, când terenurile au reintrat în circuitul civil.

          O modificare de dată recentă a Legii nr. 18/1991[12] se referă tocmai la posibilitatea de a se obține o dovadă a dreptului de proprietate de către cei care nu și-l pot proba. Astfel, potrivit alin. (2¹) alart. 27, „proprietarii sau moştenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate vor putea cere prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate conform prezentei legi. Acestor categorii de proprietari şi moştenitori le sunt aplicabile numai prevederile art. 64[13]”. De asemenea, prin alin. (2³) din același articol, se reglementează condițiile în care deținătorii actuali sau moștenitorii acestora pot cere emiterea unui titlu de proprietate. Astfel: „în cazul terenurilor aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi a curţii şi grădinii din jurul acestora, care nu au fost cooperativizate, deţinătorii sau moştenitorii acestora pot solicita comisiei judeţene emiterea titlului de proprietate în condiţiile prezentei legi, astfel: a) dacă solicitanţii figurează în registrele agricole sau registrele cadastrale şi în evidenţele fiscale; b) dacă terenul este în proprietatea statului român şi persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcţiilor de pe terenurile care fac obiectul prezentei legi; c) nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane.”

          În speța supusă analizei, întrucât reconstituirea proprietății s-a făcut doar pe numele soției supraviețuitoare și a fiicei – cărora li s-a emis titlul de proprietate, atât în privința terenului agricol cât și pentru întreg terenul aferent construcției, neluându-se în considerare, în privința fiului, nici măcar suprafața de 250 mp cuprinsă în masa succesorală din certificatul de moștenitor ce se eliberase la decesul autorului lor comun – s-a produs o lipsire de efecte a certificatului de moștenitor, eliberat de notariatul de stat în anul 1987.   

           În cadrul partajului judiciar prin care moștenitorii soției supraviețuitoare au cerut să iasă din coproprietate cu fiica defunctului, luând act de existența certificatului de moștenitor a fost citat și fiul – neindicat ca moștenitor și care a decedat pe durata procesului. Cu toate acestea, moștenitorilor fiului li s-a atribuit doar o parte din construcție, nu și terenul aferent acesteia – instanța neținând seama nici măcar de dreptul deja dobândit prin moștenire (de ¾ din 250 mp, adică 93,75 mp suprafață indiviză, pentru care se făcea dovada prin certificatul de moștenitor emis în anul 1987). Față de această împrejurare, copiii fiului au fost de acord să încheie o tranzacție, acceptând ca în schimbul moștenirii ce le revenea de la bunicul lor și care ar fi trebuit să le fie atribuită în natură, să primească doar un echivalent bănesc (sultă).

          Din păcate, nici activitatea notarială actuală nu este totdeauna consecventă în a stabili că nu este necesară reconstituirea dreptului dobândit în temeiul legii asupra terenului aferent unei locuințe – în condițiile art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 și 36 din Legea nr. 18/1991. Este adevărat că notarul neavând jurisdicție, fiind deci lipsit de dreptul de a aprecia între interese contrare, nu-l poate convinge pe dobânditor că stăpânirea în temeiul legii nu este necesar a fi probată, la rândul ei, prin emiterea unui act administrativ. Dar, exercitând rolul de mediator al unor posibile situații conflictuale și de arbitru imparțial între interesele coproprietarilor, notarul trebuie să aducă la cunoștința celor interesați că actul administrativ prin care li s-ar constata dreptul se întemeiază pe prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996, iar nu pe reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.  

          Dacă speța analizată i-ar fi fost adusă mai întâi la cunoștință unui notar, iar acesta ar fi învederat argumentele pe care le-am folosit în acest material, probabil că procesul nu ar mai fi avut loc, iar situația juridică a moștenitorului din București ar fi fost mai echitabilă – fiindcă, cine altul, dacă nu notarul, trebuie să protejeze echitabil interesele părților, iar nu să le îndemne să se adreseze instanțelor de judecată, decât în situația unei încălcări evidente a legii?

---

[1] Potrivit art. 5 din Statutul CAP, „constituie proprietate personală a țăranilor cooperatori: casa de locuit şi construcțiile gospodărești anexe, terenul pe care se află acestea şi curtea, a căror suprafață totală nu poate depăși 800 mp; animalele de producție, precum şi inventarul agricol mărunt; veniturile şi economiile realizate prin muncă; producția obținută de pe lotul atribuit în folosință” (s.n.).

[2] Art. 5 din Decretul Consiliului de Stat nr. 346/1977.

[3] Art. 25 din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială care a fost abrogat prin Legea nr. 36/1995 dispunea următoarele: „După eliberarea certificatului de moștenitor nu se mai poate elibera alt certificat. Acei care au pretenții la moștenire, ori au fost prejudiciați în alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului, pot cere în justiție anularea lui și stabilirea drepturilor lor.

Până la anularea prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în ce privește calitatea de moștenitor și cota sau bunurile ce revin fiecărui moștenitor.

În cazul anulării certificatului de moștenitor, notariatul de stat va elibera un nou certificat, potrivit hotărârii definitive a instanței.”

[4] Art. 1.132 din Codul civil prevede: „Certificatul de moștenitor se eliberează de către notarul public şi cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul şi calitatea moștenitorilor şi cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum şi alte mențiuni prevăzute de lege.”

[5] Art. 4 din Statutul CAP din 1966 dispunea: „Din terenul agricol proprietatea cooperativei, adunarea generală poate să atribuie, în folosința familiilor de țărani cooperatori, loturi în suprafață de cel mult 30 ari. În această limită mărimea lotului pentru fiecare cooperativă agricolă se stabilește de către adunarea generală în funcție de condițiile sale specifice şi de modul de folosință al pământului. Lotul atribuit în folosință constituie pentru familiile de țărani cooperatori o sursă suplimentară de venituri care contribuie la creșterea nivelului lor de trai. Lotul se atribuie, în mod diferențiat, familiei (soțul şi soția împreună cu copiii lor necăsătoriți) ai cărei membri au efectuat cel puțin numărul minim de zile-muncă, stabilit de către adunarea generală a cooperativei.”

[6] In extenso, art. 36 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată, are următorul conținut:

„(1) Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26.

(2) Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie.

(3) Terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor.

(4) Dispoziţiile art. 23 rămân aplicabile.

(5) Terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităţilor, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi a altor acte normative speciale, se restituie foştilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere.

(5¹) Cererile de restituire prevăzute la alin. (5), împreună cu copiile de pe actele de proprietate, se depun la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în raza cărora se află situat terenul, personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, până la data de 1 noiembrie 2001, sub sancțiunea decăderii din termen.

(6) Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) – (5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.”

[7] Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii a intrat în vigoare ladata de30 ianuarie 1990.

[8] Art. 30 din Legea nr. 58/1974 prevedea: „dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. În caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973. Dobânditorul construcției va primi din partea statului în folosință terenul necesar în limitele prevăzute de art. 8 și 17 din prezenta lege. Atribuirea se face pe durata existenței construcției, cu plata unei taxe anuale, potrivit Legii nr. 4/1973.”

[9] Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 prevedea: „persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în limita suprafeței de teren de 10 ha de familie, în echivalent arabil, pot cere reconstituirea dreptului de proprietate şi pentru diferența dintre această suprafață şi cea pe care au adus-o în cooperativa agricolă de producție sau care a fost preluată în orice mod de aceasta, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează să se facă în mai multe localități sau de la autori diferiți.”

[10] Alin. (2) și alin. (2¹)ale art. 23 din Legea nr. 231/2018 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

[11] Protocol nr. 429312/2010 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 9.07.2010.

[12] Alin. (2³)al art. 27 a fost introdus prin Legea nr. 231/2018 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

[13] Art. 64 din Legea nr. 18/1991 dispune: „(1) În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială este situat terenul. (2) Dacă instanţa admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancţiunea plăţii de penalităţi în condiţiile prevăzute la art. 894 din Codul de procedură civilă. (3) Dispoziţiile art. 53 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.”