REZUMAT:  Prezentul articol debutează cu o scurtă prezentare istorică a cadrului legal aplicabil în țara noastră în privința regimurilor matrimoniale și a relației de (in)egalitate dintre soți și continuă cu enunțarea celor trei tipuri de regimuri matrimoniale ce pot guverna căsătoria, după cum acestea sunt menționate în art. 312 C. civ.: regimul comunității legale, al separației de bunuri sau al comunității convenționale.

            Pentru că cele trei tipuri de regimuri matrimoniale au fost amplu tratate în literatura de specialitate, prin articolul de față se tratează punctual o serie de aspecte cu care notarul public se întâlnește în ipoteza în care părțile (viitorii soți sau soții, după caz) decid să renunțe la clauza cu privire la creanța de participare stipulată în art. 360, alin. (2) C. civ.

            Înainte de tratarea efectivă a elementelor specifice, sunt prezentate într-o formă rezumativă informații despre regimul primar, acesta reprezentând un cumul de norme imperative ce vizează raporturile patrimoniale dintre soți, dar și raporturile patrimoniale dintre soți și terții cu care aceștia interacționează în sfera vieții economice și juridice. Importanța regimului primar este evidențiată atât prin însăși sfera de aplicare a acestui regim, cât și prin prisma art. 312 alin. (2) C. civ. Prin urmare, notarul public va trebui să aibă în vedere în permanență normele ce constituie regimul primar, pentru a putea da eficiență juridică voinței părților, respectând cadrul legal aplicabil.

            Articolul tratează în mod distinct modificarea convenției matrimoniale și operațiunea de modificare/înlocuire a regimului matrimonial.

            Cu privire la situația în care viitorii soți îi solicită notarului public modificarea convenției matrimoniale, vor fi analizate următoarele aspecte: momentul în care se înscrie în R.N.N.R.M. convenția matrimonială a viitorilor soți; respectarea normelor de tehnică legislativă; norma de trimitere nu trebuie să modifice norma primordială invocată

            În cazul în care soții solicită modificarea regimului separației de bunuri, vor fi aduse în discuție următoarele elemente: necesitatea încheierii unui act adițional la convenția matrimonială deja încheiată sau necesitatea unei convenții matrimoniale distincte; modificarea regimului separației de bunuri va impune sau nu lichidarea regimului matrimonial; posibilitatea unui soț de a solicita modificarea pe cale judiciară a regimului separației de bunuri dacă celălalt soț refuză modificarea regimului pe cale amiabilă; posibilitatea de modificare pe cale amiabilă a regimului separației de bunuri ce a fost instituit pe cale judiciară; cazul particular al unui minor ce este parte într-o convenție matrimonială.         

            Stimate cititor, rog a trece prin filtrul bunăvoinței informațiile ce vor fi prezentate în cele ce urmează, căci ele nu sunt redate în cuvinte cu putere de valoare absolută, ci doar ca o umilă opinie a unui practician. De altfel, frumusețea dreptului se relevă tocmai pe tărâmul libertății de exprimare, opiniile contrare fiind mereu binevenite, căci datorită lor ne putem îmbunătăți propria viziune.

            Doresc să mulțumesc pe această cale redacției Buletinului notarilor publici pentru punerea la dispoziție a spațiului prețios de expunere a acestor idei.

            Cuvinte-cheie: modificare regim matrimonial de separație de bunuri, creanță de participare, convenție matrimonială, acordul soților, regim primar, norme de tehnică legislativă

            ▸RETROSPECTIVĂ ISTORICĂ (SAU DE UNDE S-A PORNIT)

            Codul civil al României, intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, a adus multe modificări în planul dreptului civil și al familiei ca dovadă a faptului că legiuitorul a înțeles să adapteze actul normativ la realitatea socială căreia trebuie să îi facă față. 

            În plan istoric, o etapă deosebit de importantă a reprezentat-o adoptarea Codului civil din 1864, care reglementa principiul libertății convențiilor matrimoniale, după cum se statua în art. 1.224: „Veri’ce convenţiuni matrimoniali sînt libere între soţi, întru câtu acelea nu vetema drepturile bărbatului de capu alu familiei, sau de capu alu asociaţiunii conjugali, şi întru câtu nu deroga la disposițiunile proibitive ale acestui codice”[1].

            Potrivit literaturii de specialitate, regimul de drept comun reglementat de Codul civil din 1864 era cel al separației de bunuri, chiar dacă nu era nominalizat expressis verbis.

            Art. 1.232 din Codul civil din 1864 prevedea că regimul aplicabil căsătoriei, fie cel legal sau unul convențional, va începe să producă efecte din ziua celebrării căsătoriei în fața ofițerului de stare civilă.

            Capitolul 2 – Despre regimul dotal din titlul IV – Despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soților reglementa în mod amplu regimul dotal prin art. 1.233 – 1.293. Potrivit art. 1.233, dota era averea ce se aducea bărbatului din partea sau în numele femeii, spre a-l ajuta să susţină sarcinile căsătoriei. Bărbatul avea puteri ample față de bunurile constituite ca dotă, fiind considerat un uzufructuar al acestor bunuri[2], femeia având însă posibilitatea de a se adresa instanței în cazul în care soțul ei adopta un comportament ce punea dota în pericol de a se pierde[3].

            Conform art. 1.283, toată averea femeii care nu este dotală este parafernă sau avere extradotală. Femeia nu putea înstrăina sau ipoteca averea sa parafernă, după cum nu putea nici să dobândească bunuri cu titlu oneros sau gratuit decât cu acordul soțului său (art. 199).

            Din întreaga reglementare a vechiului Cod civil, femeia era privită ca o  supusă permanentă față de soțul său, căruia trebuia să îi ceară acordul pentru a putea dispune de bunurile sale. Potrivit art. 195, bărbatul era dator să îi ofere protecție femeii, iar femeia trebuia să asculte de bărbatul său.

            Ca urmare a criticilor exprimate de-a lungul timpului, prin Constituția din 1923 s-a încercat a se atenua nemulțumirile acumulate, iar prin art. 6 s-a prevăzut că în privința drepturilor civile ale femeii se va aplica regula egalității celor două sexe. 

            Constituția din 1948 a avut meritul de a marca un pas important în acest domeniu și prin art. 21 a statuat expres: „Femeia are drepturi egale cu bărbatul în toate domeniile vieții de stat, economic, social, cultural, politic și de drept privat”. Dispozițiile Codului civil din 1864 cu privire la statutul femeii măritate în societate deveneau astfel din ce în ce mai anacronice.

            Art. 4 din Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice[5] prevedea: „Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor. Sexul, rasa, naționalitatea, religia, gradul de cultură sau originea nu au nici o înrâurire asupra capacității” (s.n.). 

            Constituțiile țării din anii 1968, 1969, 1972, 1974 și 1986 au menținut neschimbat cuprinsul art. 17, potrivit căruia: „Cetățenii Republicii Socialiste România, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie, sînt egali în drepturi în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale. Statul garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor. Nici o îngrădire a acestor drepturi și nici o deosebire în exercitarea lor pe temeiul naționalității, rasei, sexului sau religiei nu sînt îngăduite” (s.n.), precum și al art. 23, care prevedea: „În Republica Socialistă România, femeia are drepturi egale cu bărbatul. Statul ocrotește căsătoria și familia și apără interesele mamei și copilului” (s.n.).

            Codul familiei[6], intrat în vigoare la 1 februarie 1954 (conform art. 161), prevedea în mod expres că bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în căsătorie (art. 25), precum și că soţii hotărăsc de comun acord în tot ce priveşte căsătoria (art. 26).

            Potrivit art. 30 alin. (1) din Codul familiei, „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor”.

            Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a Codului familiei, căsătoriile încheiate în țara noastră au fost guvernate de regimul matrimonial al comunității de bunuri, acesta devenind regimul legal unic, de la care nu se putea deroga și care nici nu putea fi modificat convențional sau judiciar.

            Art. 30 alin. (2) din Codul familiei interzicea în mod expres încheierea de convenții prin care soții ar deroga de la regimul comunității de bunuri, sub sancțiunea nulității absolute.

            Pentru a schimba radical vechile reguli ce guvernau raporturile patrimoniale dintre soți, legiuitorul a înțeles să pună pe poziție de egalitate ambii soți, promovând femeia de la statutul de supusă a soțului la acela de egală a lui; art. 35 din Codul familiei prevedea astfel următoarele: „1) Soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele. 2) Oricare dintre soţi, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, nici unul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ”.

            Art. 16 alin. (1) din Constituția din 1991[7] prevede: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”. De asemenea, art. 44 din Constituție (actualul art. 48, după revizuirea Constituției în anul 2003 în baza Legii nr. 429/2003) statuează principiul egalității între soți.

            Art. 258 alin. (1) din Codul civil[8] aplicabil în prezent este în evidentă concordanță cu dispozițiile constituționale, reiterând faptul că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.

            ▸PREZENTUL CONTINUU (SAU UNDE S-A AJUNS)

            Legiuitorul român a ținut cont de evoluția socială și de metamorfoza raporturilor patrimoniale dintre soți, iar prin intermediul art. 312 C. civ. a creat posibilitatea soților sau a viitorilor soți de a alege unul dintre cele trei tipuri de regimuri matrimoniale care să le guverneze căsătoria: regimul comunității legale, al separației de bunuri sau al comunității convenționale.

            Înainte de a trata efectiv subiectul de la care a pornit scrierea acestui articol, am considerat utilă prezentarea cadrului istoric în privința regimurilor matrimoniale. În continuare voi evidenția în mod coroborat atât aspecte practice, cât și teoretice cu privire la implicarea notarului public în situația în care soții sau viitorii soți doresc să renunțe la clauza cu privire la creanța de participare, clauză specifică regimului separației de bunuri.

            Pentru facilitarea expunerii raționamentului juridic, voi trata în mod distinct ipoteza viitorilor soți de cea a soților ce se prezintă în fața notarului public cu o astfel de solicitare. 

            ▸REGIMUL PRIMAR

            Prin secțiunea cuprinsă între articolele 312 și 338 C. civ., legiuitorul român a instituit practic un regim primar, adică o totalitate de norme imperative ce sunt aplicabile atât raporturilor patrimoniale dintre soți, cât și raporturilor dintre soți și terți. De asemenea, regimul primar este aplicabil indiferent de tipul de regim matrimonial ce guvernează căsătoria soților.

            Despre regimul primar s-au scris multe și valoroase rânduri, iar dintre acestea redau în continuare un citat care exprimă în mod adecvat chintesența regimului primar:     

            „În condiţiile în care viaţa în comun creează, inevitabil, în raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi o interdependenţă, finalitatea regimului primar, oricare ar fi regimul matrimonial concret aplicabil, este aceea de a asigura zilnic «coeziunea în libertate, interdependenţa în independenţă» […]. Astfel, regulile imperative care se aplică în perioadele normale au drept scop să stabilească un just echilibru (s.n.) între coeziunea patrimonială a cuplului şi autonomia economică şi socială a fiecăruia dintre soţi, în vreme ce în situaţiile de criză conjugală regimul primar urmăreşte dozarea puterilor soţilor (s.n.), fie în sensul extinderii puterilor unuia dintre ei, fie prin diminuarea puterilor celuilalt. Prin urmare, regimul primar, acest nucleu de ordine publică al regimurilor matrimoniale, are meritul de a atenua neajunsurile (s.n.) inerente regimului matrimonial concret aplicabil, fie el de tip separatist sau comunitar. […] În raporturile soţilor cu terţii, regimul primar este chemat să concilieze două obiective aparent contrare: de a se evita ca starea patrimonială a soţilor să constituie o frână a autonomiei lor juridice şi, implicit, a libertăţii circuitului civil, iar, pe de altă parte, de a se evita ca această autonomie să dăuneze scopurilor căsătoriei […].”[10]. 

„[…] În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, şi infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni şi asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aievea în trecut şi am putea locui lumea stelelor şi a soarelui.”[12] 

            ▸Libertate, libertate, dar cu respectarea anumitor limite    

            În scopul de a proteja regimul primar aplicabil oricărei căsătorii, legiuitorul a prevăzut în art. 312, alin. (2) C. civ. că: „Indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispoziţiile prezentei secţiuni, dacă prin lege nu se prevede altfel.”. Secțiunea la care face referire art. 312, alin. (2) C. civ. este cea care conturează regimul primar.

            Pe cale de consecință, libertatea părților de a încheia sau de a modifica o convenție matrimonială va trebui să se înscrie în cadrul trasat prin aceste limite. Cerința este reiterată și în art. 332[13] C. civ., articol a cărui denumire marginală este Obiectul convenției matrimoniale.           

            ▸Modificarea convenției matrimoniale vs. modificarea/înlocuirea regimului matrimonial

            Potrivit art. 336 C. civ., convenţia matrimonială poate fi modificată înainte de încheierea căsătoriei, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 330 şi 332. De asemenea, convenția matrimonială încheiată înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei ⦋art. 330 alin. (2) C. civ.⦌. Astfel, cât timp căsătoria nu a fost încheiată, putem discuta doar de operațiunea modificării convenției matrimoniale, întrucât nu suntem în prezența niciunui regim matrimonial – căsătoria este doar preconizată, dar încă nu a fost oficiată.

            Spre deosebire de această ipoteză, operațiunea modificării sau a înlocuirii regimului matrimonial are loc întotdeauna după ce căsătoria a fost încheiată și astfel s-a născut un regim matrimonial. 

            Distincția între modificarea convenției matrimoniale (operațiune ce are loc atât timp cât căsătoria nu a avut încă loc) și modificarea sau înlocuirea regimului matrimonial (operațiune posibilă doar după celebrarea căsătoriei) nu este doar una la nivel terminologic, ci și la nivel conceptual și de conținut.

            ▸VIITORII SOȚI ÎI SOLICITĂ NOTARULUI PUBLIC MODIFICAREA CONVENȚIEI MATRIMONIALE

            Regimul separației de bunuri este sintetizat în art. 360 alin. (1) C. civ. astfel: fiecare dintre soţi este proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată.        

            Potrivit art. 360 alin. (2) C. civ., prin convenţie matrimonială, părţile pot stipula clauze privind lichidarea acestui regim în funcţie de masa de bunuri achiziţionate de fiecare dintre soţi în timpul căsătoriei, în baza căreia se va calcula creanţa de participare. Dacă părţile nu au convenit altfel, creanţa de participare reprezintă jumătate din diferenţa valorică dintre cele două mase de achiziţii nete şi va fi datorată de către soţul a cărui masă de achiziţii nete este mai mare, putând fi plătită în bani sau în natură.

            Studiul pentru articolul de față a pornit de la o situație particulară: viitorii soți îi comunică notarului public faptul că doresc să renunțe la clauza cu privire la creanța de participare stipulată în art. 360 alin. (2) C. civ.

            Dacă viitorii soți doresc să modifice convenția matrimonială prin care au ales regimul separației de bunuri, ei vor trebui să se adreseze unui notar public pentru a încheia o nouă convenție matrimonială în formă autentică, ce va fi supusă acelorași formalități de publicitate ca și prima lor convenție (art. 334 C. civ.).

            În această ipoteză, consider că notarul public instrumentator nu va trebui să verifice Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale (R.N.N.R.M.) după numele fiecăruia dintre cei doi viitori soți, pentru a afla dacă părțile figurează înregistrate sau nu cu vreo convenție matrimonială, întrucât, din moment ce căsătoria încă nu a fost oficiată, notarul public – la al cărui birou s-a autentificat prima convenție matrimonială – nu a înregistrat-o în R.N.N.R.M. 

            ▸Momentul în care se înscrie în R.N.N.R.M. convenția matrimonială a viitorilor soți – imediat după autentificarea acesteia sau doar după oficierea căsătoriei?

            Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 334 alin. (2) C. civ. și ale art. 291[15] C. civ., consider că notarul public ce autentifică o convenție matrimonială între viitori soți va trebui să înscrie convenția în R.N.N.R.M. după ce primește copia de pe actul de căsătorie de la ofițerul de stare civilă. În acest sens sunt și prevederile art. 2 alin. (2) din Norma metodologică privind organizarea şi funcţionarea Registrului naţional notarial al regimurilor matrimoniale şi procedura de înscriere şi consultare a acestuia din 31.08.2011[16], potrivit cărora convenţia matrimonială se înscrie în R.N.N.R.M. numai după încheierea căsătoriei.

            Potrivit art. 334 alin. (2) C. civ., notarul public ce a autentificat o convenție matrimonială între viitori soți va trebui să trimită către serviciul de stare civilă unde a avut loc celebrarea căsătoriei un exemplar al convenției „pentru a se face mențiune pe actul de căsătorie”. 

            ▸Respectarea normelor de tehnică legislativă nu ar trebui să genereze o tratare globală a ipotezelor distincte vizate de lege

            Apreciez că legiuitorul ar fi trebuit să trateze într-un alineat distinct al art. 334 C. civ. situația convenției matrimoniale încheiate de către viitorii soți, întrucât scopul enunțat în alin. (2) al art. 334 C. civ. se poate atinge doar în cazul unei convenții matrimoniale încheiate în timpul căsătoriei. Mențiunea cu privire la regimul matrimonial ales de către soți a fost deja făcută pe actul de căsătorie de către ofițerul de stare civilă în momentul întocmirii actului de căsătorie, conform art. 290 și art. 291 – prima teză C. civ. 

            Este adevărat că potrivit normelor de tehnică legislativă din art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative […]”, însă apreciez că în cazul mai sus evidențiat nu am fi fost în prezența aceleiași reglementări, ci erau și sunt două situații distincte: scopul pentru care trebuie comunicată de către notarul public o convenție matrimonială încheiată înainte de căsătorie (ipoteza 1) sau în timpul căsătoriei (ipoteza 2)[17].

            ▸Norma de trimitere nu trebuie să modifice norma primordială invocată

            Având în vedere că potrivit art. 16 alin. (1) teza finală din Legea nr. 24/2000, pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere, observăm o altă inadvertență de tehnică legislativă ce rezultă din alineatele 3) și 4) ale art. 369 C. civ. În timp ce art. 369 alin. (3) C. civ. vizează creditorii prejudiciaţi prin schimbarea sau lichidarea regimului matrimonial, prevăzând că aceștia pot formula acţiune revocatorie în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate sau, după caz, de când au luat cunoştinţă mai înainte de aceste împrejurări pe altă cale, alin. (4) vizează creditorii prevăzuţi la alin. (3), menționând că aceștia pot invoca oricând, pe cale de excepţie, inopozabilitatea modificării sau lichidării regimului matrimonial făcute în frauda intereselor lor.

            Astfel, în timp ce art. 369 alin. (3) C. civ. se aplică în cazul creditorilor prejudiciați de schimbarea sau de lichidarea regimului matrimonial, prin alin. (4) se extinde practic sfera creditorilor și la cei nemulțumiți de modificarea regimului matrimonial. Consider că sunt vizate două ipoteze distincte, ce nu trebuie confundate: cea a schimbării regimului matrimonial și cea a modificării acestuia.  

            Schimbarea regimului matrimonial implică prin definiție înlocuirea unui regim cu un altul, în timp ce modificarea regimului matrimonial presupune menținerea aceluiași regim, însă în conformitate cu noua voință a părților transpusă într-o convenție matrimonială.

            Art. 369 alin. (1) C. civ. distinge în mod evident între cele două ipoteze; astfel, se prevede că după minimum un an de la încheierea căsătoriei, soţii pot să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial ori să îl modifice, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru încheierea convenţiilor matrimoniale.

            ▸SOȚII SOLICITĂ MODIFICAREA REGIMULUI SEPARAȚIEI DE BUNURI

            Pentru a stabili dacă părțile pot încheia o nouă convenție matrimonială prin care ar modifica dispozițiile din convenția inițială, notarul public va trebui să verifice dacă a trecut termenul de un an de la data încheierii căsătoriei, astfel cum prevede art. 369 alin. (1) C. civ. 

            În cazul soților care solicită modificarea regimului separației de bunuri pentru a renunța la clauza privind creanța de participare, înainte de autentificarea noii convenții matrimoniale, notarul public instrumentator va trebui să verifice Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale (R.N.N.R.M.) după numele soților pentru a afla regimul matrimonial sub care părțile figurează înregistrate[19]. 

            Totodată, noua convenție matrimonială va trebui să fie comunicată către R.N.N.R.M., către serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor unde a avut loc celebrarea căsătoriei, precum și către celelalte registre de publicitate, în condiţiile art. 334 alin. (1), (2) și alin. (4) C. civ. 

            De asemenea, notarul public instrumentator va trebui să aducă la cunoștința părților că au posibilitatea de a încheia un inventar pentru bunurile mobile dobândite în timpul separației de bunuri, posibilitate ce rezultă din interpretarea coroborată a art. 369 alin. (1) C. civ. și a art. 361 alin. (2) C. civ. Potrivit art. 361 alin. (3) C. civ., inventarul va constitui o anexă la convenția matrimonială, urmând a-i fi aplicabile aceleași formalități de publicitate.

            ▸ Act adițional la convenția matrimonială deja încheiată sau o convenție matrimonială distinctă?

            Întrucât soții doresc doar eliminarea clauzei privind creanța de participare, ar fi suficientă încheierea unui act adițional la convenția matrimonială prin care soții au ales regimul separației de bunuri. Mai mult decât atât, este permisă încheierea unui act adițional la convenția matrimonială, întrucât art. 3 lit. f) din Norma metodologică privind organizarea şi funcţionarea Registrului naţional notarial al regimurilor matrimoniale şi procedurii de înscriere şi consultare a acestuia din 31.08.2011 prevede că în R.N.N.R.M. se înregistrează menţiuni privind: „[…] f) date privind actul prin care se modifică, se revocă sau se anulează convenţia matrimonială”(s.n.).

            Colegii notari care însă ar considera că în cauză ar trebui autentificată o nouă convenție matrimonială ar putea invoca următoarele argumente:

            – în literatura de specialitate s-a susținut că modificarea directă a regimului matrimonial în timpul căsătoriei necesită încheierea unei convenții matrimoniale prin care fie se înlocuiește regimul matrimonial sub imperiul căruia soții s-au căsătorit, fie se aduc anumite modificări în cadrul aceluiași regim matrimonial[20];

            – din interpretarea art. 334 alin. (2) C. civ. rezultă că ofițerul de stare civilă va face mențiune pe actul de căsătorie în baza convenției matrimoniale, nefiind specificat un alt tip de act.

            ▸ Modificarea regimului separației de bunuri va impune lichidarea regimului matrimonial?

            Conform art. 320 C. civ., lichidarea regimului matrimonial este necesară în caz de încetare sau de schimbare a regimului matrimonial, iar nu și în situația modificării aceluiași tip de regim ca urmare a renunțării la clauza privind creanța de participare. 

            ▸ Poate un soț să solicite modificarea pe cale judiciară a regimului separației de bunuri dacă celălalt soț[21] refuză modificarea pe cale amiabilă a regimului?

            Din interpretarea dispozițiilor art. 370 alin. (1) C. civ., se conturează un răspuns negativ la întrebarea anterior formulată, întrucât legea permite modificarea judiciară a regimului matrimonial în ipoteza în care regimul aplicabil căsătoriei în ființă este cel al comunităţii legale sau al comunităţii convenţionale.

            ▸Poate fi modificat pe cale amiabilă regimul separației de bunuri ce a fost instituit pe cale judiciară?

            Odată instituit însă regimul separației de bunuri pe cale judiciară, consider că soții se pot adresa unui notar public pentru autentificarea unei convenții matrimoniale în care să includă, printre altele, și o clauză în baza căreia se va calcula creanţa de participare, conform art. 360 alin. (2) C. civ., coroborat cu art. 371 alin. (1) C. civ.

            Art. 369 alin. (1) C. civ. reglementează posibilitatea modificării regimului matrimonial după cel puţin un an de la încheierea căsătoriei, fără a distinge între modalitatea prin care regimul separației de bunuri a ajuns să fie aplicabil căsătoriei soților: ca urmare a dorinței ambilor soți sau ca efect al hotărârii instanței.  

            ▸Cazul particular al unui minor ce este parte într-o convenție matrimonială

            Art. 337 alin. (1) C. civ. prevede că un minor care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau modifica o convenţie matrimonială numai cu încuviinţarea ocrotitorului său legal şi cu autorizarea instanţei de tutelă. Însă, având în vedere că potrivit art. 39 alin. (1) C. civ., minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitatea deplină de exerciţiu, în literatura de specialitate[22] a fost exprimat punctul de vedere potrivit căruia art. 337 alin. (1) C. civ. vizează minorul care figurează ca parte într-o convenție matrimonială încheiată înainte de căsătorie, deci în perioada în care minorul are încă o capacitate de exercițiu restrânsă. Pe cale de consecință, minorul căsătorit poate încheia o nouă convenție matrimonială prin care modifică regimul matrimonial ales, fără încuviinţarea ocrotitorului său legal şi fără autorizarea instanţei de tutelă, întrucât acum se bucură de un nou statut, cel al persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu.

            Iubirea – încotro?

            Este de apreciat că legiuitorul român a oferit un cod civil adaptat cerințelor actuale ale societății și a pus la dispoziția părților instrumente variate și solide, cu ajutorul cărora acestea să își poată amenaja situațiile cu iz juridic ce s-ar ivi în viața lor atât personală, cât și profesională.

            Regimul separației de bunuri este preferat de către cei care urmăresc să își țină „deoparte” averea personală față de soț/soție și decid că prin instituția căsătoriei la care aderă, doresc să își unească doar destinele, nu și averile.

            Codul civil permite soților să renunțe la creanța de participare, însă ne întrebăm retoric ce rol (mai) joacă iubirea în ecuația unei căsătorii încheiate sub regimul separației de bunuri, în condițiile în care primează rigoarea efectuării unor calcule matematice?

BIBLIOGRAFIE

TRATATE ȘI MONOGRAFII:

▸Avram, Marieta, Nicolescu, Cristina, 2009, Regimuri matrimoniale, București, Hamangiu.

▸Baias, Flavius-Antoniu, Chelaru, Eugen, Constantinovici, Rodica, Macovei, Ioan, 2014, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 2-a, București, C.H. Beck.

▸Bodoașcă, Teodor, Drăghici, Aurelia, Puie, Ioan, Maftei, Iulian, 2013, Dreptul familiei, ediția a 2-a, București, Universul Juridic.

LEGISLAȚIE:

▸Codul civil din 1864, abrogat prin art. 230 lit. a) din capitolul X din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

▸Codul familiei al României din 4 ianuarie 1953, adoptat prin Legea nr. 4 din 4 ianuarie 1953, abrogat prin art. 230 lit. m) din capitolul X din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. 

▸Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial al României, nr. 8 din 30 ianuarie 1954, abrogat prin art. 230 lit. n) din capitolul X din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

▸Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial al României, nr. 9 din 31 ianuarie 1954, abrogat prin art. 230 lit. o) din capitolul X din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

▸Constituția din 1968, publicată în Buletinul Oficial al României, nr. 22 din 20 februarie 1968.

▸Constituția din 1969, publicată în Buletinul Oficial al României, nr. 34 din 16 martie 1969.

▸Constituția din 1972, publicată în Buletinul Oficial al României, nr. 44 din 4 mai 1972.

▸Constituția din 1974, publicată în Buletinul Oficial al României, nr. 167 din 27 decembrie 1974.

▸Constituția din 1986, publicată în Buletinul Oficial al României, nr. 65 din 29 octombrie 1986.

▸Constituția din 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 233 din 21 noiembrie 1991, modificată și completată prin Legea nr. 429 din 23 octombrie 2003 de revizuire a Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 758 din data de 29 octombrie 2003.

▸Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată și modificată.

▸ Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.

▸Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, modificată prin Legea nr. 71/2011 şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011.

▸Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015.

▸Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, promulgată prin Decretul nr. 518/2011 și publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 409 din data de 10 iunie 2011.

▸Norma metodologică privind organizarea şi funcţionarea Registrului naţional notarial al regimurilor matrimoniale şi procedura de înscriere şi consultare a acestuia din 31.08.2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 19 septembrie 2011.

▸Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare. 

▸Metodologia de înscriere şi verificare a Registrului Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale (R.N.N.R.M.), întocmită de Comisia de experţi ai CNNARN-Infonot, ce a fost comunicată notarilor publici prin Adresa nr. 3.018/12.07.2013 emisă de către UNNPR – Cabinet Președinte.

▸Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013.

---

[1] Art. 1.223 – 1.293 din Codul civil din 1864 au fost abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial al României, nr. 9 din 31 ianuarie 1954. Ulterior, Decretul nr. 32/1954 a fost abrogat prin art. 230 litera o) din capitolul X din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

[2] M. Avram, C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Hamangiu, București, 2009, p. 48.

[3] Redau în continuare articolele 1.256 – 1.259 din Codul civil din 1864 în limbajul specific epocii în care au fost instituite: „Art. 1256. Dacă dotea este în pericolu de a se perde şi desordinea dare’averiloru bărbatului este ajunsă la așa gradu în câtu este îndoiosu că averea sa aru pute fi îndestulă pentru veri’ce acţiune ce femeia aru pute să aibă la timpulu cuvenitu, în contra averii bărbatului, ea va pute urmări separarea patrimonieloru.

Art. 1257. Numai femeia pote se ceră separațiunea patrimonieloru. Creditorii personali ai femeii nu o potu cere de câtu cu consimțimentulu seu.

Cu tote acesstea, în casu de falimentu sau de nesolvabilitate a bărbatului, creditorii femeiei potu esercita drepturile acesteia pînă la suma la cari se ridică creanțele loru.

Art. 1258. Separațiunea patrimonieloru nu se pote face de câtu prin judecată; veri’ce separațiune de patrimonie între bărbatu se femeia, făcută de bună voia în timpulu căsătoriei este nulă.

Art. 1259. Cererea pentru separațiunea patrimonieloru nu se va socoti formată de câtu după ce o va fi autorisatu președintele tribunalului.

Atâtu acea cerere, cându ar fi autorisată câtu și otărârea ce ar interveni voru trebui să fia publicate, după formele și la epocele prescrise în codicele de procedură, sub pedeapsă de nulitate, ce va pute fi opusă atât de creditorii bărbatului, câtu și de însuși bărbatulu” (s.n.).

[4] Sursa foto: https://ro.pinterest.com/pin/557813103824817540/, site consultat la data de 23.08.2020.

[5] Decretul a fost publicat în Buletinul Oficial al României, nr. 8 din 30 ianuarie 1954, fiind ulterior abrogat prin art. 230 litera n) din capitolul X din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

[6] Codul familiei al României din 4 ianuarie 1953, adoptat prin Legea nr. 4 din 4 ianuarie 1953, abrogat prin art. 230, litera m) din capitolul X din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

[7] Publicată în M. Of., nr. 233 din 21 noiembrie 1991, modificată și completată prin Legea nr. 429 din 23 octombrie 2003 de revizuire a Constituţiei României, publicată în M. Of. nr. 758 din data de 29 octombrie 2003.

[8] Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil, publicată în M. Of., Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009.

[9] Sursa foto: https://ro.pinterest.com/pin/145663369189583207/, site consultat la data de 23.08.2020.

[10] Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 2-a, C.H. Beck, București, 2014, p. 358.

[11] Sursa foto: https://ro.pinterest.com/pin/814307176359098688/, site consultat la data de 23.08.2020.

[12] Citat din nuvela Sărmanul Dionis, de Mihai Eminescu, consultată pe site-ul https://dochub.com/sec-ia-pentru-copii-i-tineret-bra-ov/qd0E4NeKgBYaXpRJ9LYyjl/sarmanul-dionis-mihai-eminescu?dt=6w1118nzyz zc2quu&pg=2, la data de 23.08.2020.

¹³ Art. 332 C. civ.: „1) Prin convenţia matrimonială nu se poate deroga, sub sancţiunea nulităţii absolute, de la dispoziţiile legale privind regimul matrimonial ales decât în cazurile anume prevăzute de lege. 2) De asemenea, convenţia matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii dintre soţi, autorităţii părinteşti sau devoluţiunii succesorale legale.” (s.n.)

[14] Sursa foto: https://ro.pinterest.com/pin/784330091347315539/, site consultat la data de 23.08.2020.

[15] Art. 291 C. civ.: „Ofiţerul de stare civilă face menţiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales. El are obligaţia ca, din oficiu şi de îndată, să comunice la registrul prevăzut la art. 334 alin. (1), precum şi, după caz, notarului public care a autentificat convenţia matrimonială o copie de pe actul de căsătorie”.

[16] Publicată în M. Of., Partea I, nr. 666 din 19 septembrie 2011.

[17] De asemenea, art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede: „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor”.

[18] Sursa foto: https://ro.pinterest.com/pin/760334349582518055/, site consultat la data de 23.08.2020.

[19] Este adevărat că potrivit art. 228 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, notarul public este obligat să verifice regimul matrimonial al părţilor cu ocazia autentificării actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale imobiliare, însă conform Secțiunii III din Metodologia de înscriere şi verificare a Registrului Naţional Notarial al Regimurilor Matrimoniale (R.N.N.R.M.), întocmită de Comisia de experţi ai CNNARN-Infonot, ce a fost comunicată notarilor publici prin Adresa nr. 3.018/12.07.2013 emisă de către UNNPR – Cabinet Președinte, notarul public va verifica R.N.N.R.M. și cu ocazia autentificării oricărui act în care părțile declară că ar avea un alt regim matrimonial decât cel al comunității legale.

[20] F.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit., p. 435.

[21] În practică, soțul care ar putea refuza încheierea unei noi convenții prin care să se înlăture aplicarea clauzei privind creanța de participare ar fi chiar „beneficiarul” clauzei, respectiv soțul căruia îi profită clauza.

[22] T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie, I. Maftei, Dreptul familiei, ediția a 2-a, Universul Juridic, București, 2013, p. 150.

[23] Sursa foto: https://enigmatica.ro/misterele-matematicii-cum-calculam/, site consultat la data de 23.08.2020.