Validitatea principiilor notarului public în secolul 21 » Partea a III-a (continuare din numărul trecut)

6.3. PRINCIPIUL IMPARȚIALITĂȚII se înscrie în scheletul activității notariale datorită faptului că notarul public îndeplinește funcția de ,,judecător extrajudiciar”,intervenția lui juridică fiind în amonte în raport cu orice diferend judiciar.

Din punctul nostru de vedere, acest principiu are la bază două silogisme juridice:

a) în sarcina notarului public subzistă obligația de a nu refuza instrumentarea actului notarial decât dacă un eventual refuz își vede rădăcinile în obiectivarea unor stări de fapt legate de program, logistică, specificitatea procedurii, aceasta din urmă raportându-se la experiența fiecărui notar, și desigur, contrarietatea solicitării cu legea. Altfel, notarul public nu trebuie să facă nicio selecție pe bază de rasă, etnie, naționalitate, cetățenie, sex, apartenență politică, opinii sau convingeri etc., întrucât îndeplinind un serviciu public, acesta trebuie să fie universal accesibil oricărei persoane;

b) totodată, odată învestit cu o anumită procedură, notarul public trebuie să asigure echivalență în tratament juridic părților prezente în fața lui. Acesta nu trebuie să fie părtinitor cu nicio parte și să nu ofere soluția juridică mai convenabilă pentru o parte. În fond, notarul trebuie să îmbrace într-o haină juridică interesul conjunct al părților, asigurând medierea negocierilor și amenajând terenul fertil dezvoltării voinței comune, inclusiv în privința efectelor juridice ale actului notarial. Nu de puține ori, în ciuda caracterelor consensuale și bilaterale ale majorității contractelor translative de proprietate, există construcții juridice în care una dintre părți se află pe o poziție dominantă, prin prisma situației privilegiate în care se află. Ar putea fi exemplificată situația unui promitent-vânzător, căruia i se achită o parte considerabilă din preț, proprietatea netransmițându-se în temeiul acestui act obligațional, situație în care promitentul-cumpărător se vede expus în planul efectelor juridice, având la dispoziție dreptul potestativ de a pronunța o hotărâre care să țină loc de contract, dublat de posibilitatea acestuia de a solicita constituirea unui drept de ipotecă pentru avansul achitat, soluție juridică nu de puține ori sugerată de către notarul public, astfel că nu ar trebui să se pună problema avantajării unui client fidel, în speță, vânzătorul. Totodată, un alt exemplu ar putea fi ipoteza ajustării voinței donatorului, a cărui voință este de a se transmite proprietatea irevocabil și definitiv donatarului, obiectul material al contractului fiind unica locuință a acestuia, or, pentru protejarea intereselor acestuia, notarul public ar avea o obligație morală ex officio de a-l încunoștința pe donator de posibilitatea acestuia, conferită de către lege, de a-și rezerva dreptul de uzufruct viager pe imobil. Exemplele pot continua, dar pe acestea le considerăm edificatoare la acest moment și punct al discuției.

6.4. PRINCIPIUL DISPONIBILITĂȚII ocupă și el un loc bine definit în cadrul liniilor directoare ale activității notariale.

Orice act și procedură notarială se îndeplinește la stricta și obligatoria cerere întocmită de clienții biroului notarial. Notarul public nu se poate autoînvesti cu o procedură notarială, întrucât o astfel de permisivitate ar fi în contrarietate cu principiul libertății contractuale și al principiului autonomiei de voință, notarul public fiind doar cel care ecranează într-o formă autentică voința părților, regizorii fiind părțile prezente în fața lui.

Acest principiu se bucură de caracter absolut și nu comportă niciun fel de excepții. Totuși, caracterul său irefragabil nu se manifestă și în cadrul procedurii notariale, ci se limitează la exclusiva sesizare a notarului. În sensul celor de mai sus, pe parcursul derulării procedurii, notarul public este răspunzător de întreaga sa activitate și nu poate exista o imixtiune din partea clienților în organizarea activității sale profesionale.

                În ciuda acestei reguli principiale, voința părților poate cântări în planul supervizării efectelor generate de către acesta. Cu titlul de regulă, părților fiindu-le permis accesul la justiție, acestea pot solicita cenzurarea sau anularea unui act notarial dacă acesta din urmă le-a viciat interesele morale sau patrimoniale și/sau dacă este contrar cu legea și bunele moravuri. Acest control este firesc, prin prisma faptului că actul notarial dăinuie în timp și își produce efectele sine die, cu excepția situației limitării în timp a efectelor acestuia, limitare instituită fie în temeiul legii, fie decurgând din însuși negotium juris-ul încorporat în actul material.

6.5. Un alt principiu pe care îl considerăm relevant în cadrul prezentei lucrări este PRINCIPIUL INDEPENDENȚEI.

Din punctul nostru de vedere, acest principiu decurge din principiul imparțialității, în sensul că modul operațional și raționamentul procedural îmbrățișate de notar nu pot fi alterate decât de către lege, sub orice formă ar fi edictată aceasta. Independența juridică îi conferă notarului putere decizională în instrumentarea oricărei proceduri, dacă aceasta se înscrie în normativul aplicabil fiecărei situații în parte.

Independența juridică este subliniată și de faptul că notarul public își desfășoară activitatea din punct de vedere instituțional în anumite cadre organizatorice, acestea fiind structurile interne sub egida cărora acesta își desfășoară activitatea. Exercitând un serviciu de interes public, structura schematică organizatorică, la nivel regional, și totodată la nivel statal, în funcție de prevederile incidente în materie din legea de organizare a activității notariale din fiecare stat în parte, e absolut firească, întrucât corpurile profesionale au menirea de a susține profesia și de a-i asigura cadrul organizatoric propice dezvoltării sale în timp.

De asemenea, faptul că notarul public lucrează sub egida unei Uniuni Naționale nu îi afectează independența, întrucât fiecare notar public este propriul său factor decizional în desfășurarea activității. Structurile organizatorice profesionale statale au rolul de a menține viu și în acord cu legea, atât de vivantă în zilele noastre, statutul profesional prin următoarele măsuri, amintind aici pur enunțiativ și nu limitativ:

– unificarea practicii notariale prin crearea de ghiduri de lucru și oferirea de soluții practice în vederea digitalizării activității notariale;

– emiterea de hotărâri cu caracter intern, a căror aplicare este obligatorie pentru toți notarii publici din respectivul stat;

– crearea unui cadru organizatoric prin conferirea birourilor notariale de mijloace de acces la registre publice și susținerea oricăror relații instituționale între birouri și autorități publice prin încheierea de protocoale de colaborare;

– oferirea notarilor publici de înscrisuri, registre publice scriptice și orice alte materiale pentru desfășurarea activității notariale etc.

6.6. PRINCIPIUL PREGĂTIRII CONTINUE

Rațiunea acestui dicton profesional este de a crea un standard obiectiv al profilului profesional al notarului public, analizat ca și sumă de valori și cunoștințe juridice. Practica notarială poate comporta modificări în funcție de dreptul material pe care ea se construiește, acesta din urmă fiind în permanență infuzat cu acte normative noi, astfel că și notarul public trebuie să fie în măsură să acopere prin aria sa de cunoaștere toate modificările ce survin în domeniile de drept public și/sau privat cu incidență în activitatea notarială.

Acest deziderat este realizat prin participarea la conferințe de specificitate, fiecare stat având cutuma de a organiza regional sau statal, în funcție de logistica fiecăruia, grupuri de discuții, care să abordeze teme de actualitate ivite în practică. Totodată, corpurile profesionale pun la dispoziția notarilor modificările legale survenite, fie prin e-mailuri profesionale, fie prin afișarea pe site-urile publice ale fiecărei structuri organizatorice.

Mai mult decât atât, notarul public fiind managerul propriului său birou, trebuie să asigure pregătirea continuă inclusiv a angajaților biroului, în special a celor cu aptitudini și atribuții de redactare a actelor notariale, pentru a preveni orice fel de răspundere antrenată în sarcina notarului public.

Aceste principii notariale dau naștere unor întrebări esențiale, acestea fiind următoarele: în ce măsură aceste principii pot fi universal aplicabile, care este forța lor juridică și dacă ele sunt muabile, sub auspiciul cotidianului.

a) În privința aplicabilității lor universale, poate fi creionat faptul că la nivel suprastatal, mai concret la nivelul Uniunii Internaționale a Notariatelor au fost elaborate două seturi de principii fundamentale, acestea îmbrăcând următoarele forme: ,,Principiile funcției” (Roma/Italia, 8.11.2005)[1], „Principiile deontologiei notariale” (Ciudad de México, 17 noiembrie 2004)[2], ele fiind reunite în corpul unitar intitulat „Deontologie şi reguli de organizare a notariatului” (pe scurt, „Principiile deontologice”) (Lima, 8 octombrie 2013)[3].

Scopul consfințirii lor într-o formă scriptică este tocmai de a le asigura caracterul universal aplicabil, transfrontalier și de a sculpta în scheletul profesional al notarului aceste forme primare, care reprezentintă chintesența activității notariale, astfel că, oricând notarul public poate avea un reper de principii și norme spre care să-și îndrepte atenția.

b) Forța lor juridică este din punctul nostru de vedere fără echivoc decelată în sensul obligativității respectării lor, întrucât ele pot fi reunite conceptual într-o formă potențată de bună-credință, respect față de lege și adevăr și echitate. Prin conceptualizarea lor într-o formă scriptică, notarul public are obligația de a se ralia prevederilor instituite ca nivel de principiu, întrucât îmbrăcarea moralității, în sensul deplin, într-o haină cvasinormativă, subliniază importanța lor și faptul că actul notarial și notarul public instrumentator emană aceste principii directoare, fapt ce în final este benefic dezvoltării armonioase a societății.

Mai mult decât atât, dincolo de efectul uniformizator și universal aplicabil al principiilor, majoritatea statelor și-au edictat propriile coduri deontologice ca o formă de decalog profesional, care în mare parte sunt identice, astfel că izvorul lor este dual, atât la nivel național, cât și suprastatal, favorizând inclusiv condițiile globalizării.

c) În ceea ce privește modificarea acestora pentru ca ele să își păstreze eficacitatea în acord cu modificările sociale la care asistăm, în special cele generate de globalizare și digitalizare, s-ar putea promova ideea permisivității adăugirii unor noi principii, care să consfințească felul atitudional al notarului în raport de noile curente cotidiene. Din punctul nostru de vedere, este fără putință de tăgadă că aceste principii, ca și linii directoare, se vor păstra de-a lungul vremii, întrucât de regulă, principiile juridice nu pot fi alterate de nicio normă juridică, ele intrând în conștiința colectivă și înglobându-se ca un tot unitar.

Astfel că normele de conduită ar putea fi completate de principii statutare în raport cu publicitatea pe care și-o fac notarii publici, aceasta trebuind să se realizeze în termenii bunei colegialități și cu respectarea principiului concurenței loiale. În esență, publicitatea nu trebuie să traducă judecăți de valoare, să implice o abordare comparativă cu practica celorlalte birouri notariale. În cadrul acestui principiu este încorporată inclusiv publicitatea în mediul online. Aceasta poate fi o sursă puternică de atragere și menținere a clientelei, doar că trebuie să se realizeze cu excluderea totală a oricărei forme de publicități individuale, nepermise de lege și oferirea de soluții punctuale pe spețe în mediul online. Toate principiile amintite în expunerea noastră reprezintă piatra de temelie a profesiei notariale, întrucât recunoașterea lor și aplicarea lor universală și imediată conduce la autosusținerea profesiei din punct de vedere operațional și organizațional, fiind un factor generator în sprijinul progresului și menținerii ei vii.


[1] Conform http://www.uinl.org/principios-de-la-funcion

[2] Conform http://www.uinl.org/principios-de-deontolsogia

[3] Conform:http://www.uinl.org/organizacion-de-la-funcion