REZUMAT

Chiar dacă denumirea marginală nu este sincronizată cu structura sa, vânzarea cu opțiune de răscumpărare devine cu succes prin modalitatea proprietății rezolubile o tehnică alternativă de garantare, pusă la adăpost de intenții necinstite. Un mecanism simplu, acomodabil, nu presupune încheierea unei noi vânzări pentru a angrena transferul de proprietate, iar opțiunea de răscumpărare este exercitabilă chiar după executarea contractului (inclusiv pentru contractele uno ictu).

CUVINTE-CHEIE

drept potestativ, condiție rezolutorie, denunțare unilaterală, instrument de creditare, doi proprietari, termen de decădere, o singură vânzare, desființare retroactivă, pact de opțiune, dobândă  Mai deunăzi supusă oprobriului lumii juridice ori chiar interzisă, vânzarea cu opțiune1 de răscumpărare își reocupă astăzi locul printre instituțiile de drept civil grație legiferării exprese a acestei varietăți de vânzare în Noul Cod civil.

Mai deunăzi supusă oprobriului lumii juridice ori chiar interzisă, vânzarea cu opțiune(1) de răscumpărare își reocupă astăzi locul printre instituțiile de drept civil grație legiferării exprese a acestei varietăți de vânzare în Noul Cod civil.

 Conform art. 1.758 C. civ. alin. (1), „vânzarea cu opţiune de răscumpărare este o vânzare afectată de condiţie rezolutorie prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis cumpărătorului”.

 De ce a căpătat această varietate a contractului de vânzare stigmatul de care nu s-a disociat complet nici în prezent, deși a fost reîncadrată în canoanele legii?

 Axa istorico-legislativă ar arăta astfel: inițial permisă prin Codul civil din 1864(2), legiuitorul interzice vânzarea cu opțiune de răscumpărare sancționând cu nulitatea absolută acest contract prin Legea contra cametei din 1931. Până la abrograre, această varietate a vânzării devenise rapid un instrument al răului social, un mod de practicare și încurajare a dobânzii cămătărești, prin care cei nu tocmai bine intenționați profitau de starea de nevoie a altora.

 Ulterior abrogării acestei legi în 1938, interdicția se menține, însă 16 ani mai târziu, în 1954, cu prilejul următoarei abrogări, se pierde complet din textul legislativ.

 Astfel că, până la o reglementare expresă în Noul Cod civil, vânzarea cu opțiune de răscumpărare era cât se poate de posibilă prin prisma principiului libertății contractuale, deși mulți profesioniști au evitat să-i recunoască existența ori au preferat-o imposibilă invocând un temei dispărut(3). Desigur, va fi lovită de nulitate, ca orice convenție, dacă se demonstrează în condițiile dreptului comun existența unei cauze de nevalabilitate (cel mai frecvent cauza ilicită sau imorală).

 Pe fundalul acestui trecut, instinctul statornicit în notari este să privească cu ochi critic atunci când se solicită autentificarea unui astfel de contract, din cauza asocierii acestui tip de vânzare cu persoane care nu sunt străine de practici cămătărești. Totuși, prin deschidere și practică, vechi impresii se pot schimba sub umbrela protectoare a reglementării actuale care a ales să sancționeze orice intenție de cămătărie ascunsă într-o vânzare cu opțiune de răscumpărare cu nulitatea absolută totală a clauzei cuprinzând dobânda nelegală(4). Art. 1.762 C. civ. prevede că preţul răscumpărării va fi redus la preţul plătit pentru vânzare dacă diferenţa dintre preţul răscumpărării şi preţul plătit pentru vânzare depăşeşte maximul dobânzii legale. Deci dobânda nu se va reduce de drept la maximul admis de lege, ci, pentru a descuraja speculanții, va fi anihilată.

 MECANISM. RAȚIUNE

 Din perspectiva solicitantului unui act notarial, această varietate a vânzării se poate dovedi cea mai potrivită în speța sa particulară dacă nu dorește să apeleze la instituirea unor garanții reale pentru a garanta o sumă de bani.

 Astfel, o vânzare se preface într-un veritabil instrument de creditare. Cauza, motivul hotărâtor care îl determină pe vânzător să amenajeze cadrul contractual prin rezervarea opțiunii este cel mai probabil dorința de a-și recupera bunul după ce va fi restituit sumele primite în contul său. Cauza pentru creditor (cumpărător) este că va beneficia de o garanție suplă, în fond este proprietar și evită cu succes concursul altor eventuali creditori, iar ca regulă, bunul este material în posesia sa.

 În dreptul francez, ce a servit ca inspirație pentru reglementarea română, se considera că apelând la acest mecanism, un pater familias îngropat în datorii avea o reală șansă de a-și salva onoarea și familia. Interesant că s-a putut ajunge ca o instituție gândită drept un sprijin, o tehnică alternativă de creditare, să fie deturnată de la scop. Actualmente este uzitată preponderent în circuitul comercial și ca mijloc de cesiuni de titluri de credit sau alte valori mobiliare.

 Vânzarea cu opțiune de răscumpărare este reglementată în Codul civil în titlul IX – „Diferite contracte speciale”, capitolul I – „Contractul de vânzare”, secțiunea a 4-a – „Alte varietăți de vânzare”, prin art. 1.758 – 1.762. Din definiția legală rezultă trăsătura specifică – este o vânzare afectată de o condiție rezolutorie. În dreptul roman, instituția precursoare se numea pactum de retrovendendo, prin care cumpărătorul, la un termen convenit, era obligat să revândă bunul vânzătorului care își rezerva acest drept pentru același preț ori unul mai mare. În mod simetric, prin pactum de retroemendo, cumpărătorul își rezerva dreptul de a-l sili pe vânzător să cumpere bunul pentru un anumit preț. Mecanismul era gândit pentru încheierea a două acte juridice de vânzare, succesive, al doilea fiind actul juridic de răscumpărare.

 Astăzi, denumirea „răscumpărare” este perimată, întrucât nu mai există operațiunea de răscumpărare, neîncheindu-se un nou contract în care fostul vânzător să devină cumpărător și invers. Facultatea de răscumpărare născută ca prevedere contractuală în beneficiul vânzătorului este echivalentul unei clauze de dezicere prin care se denunță unilateral contractul(5). Odată cu exercitarea dreptului de răscumpărare, se împlinește condiția rezolutorie care afectează dreptul cumpărătorului, stins pentru trecut în consecință și, în mod automat, vânzătorul redevine proprietar fără a mai fi necesară încheierea unei noi vânzări care să îi consfințească acest drept. Putem spune figurativ că dreptul de proprietate călătorește asemenea unui bumerang.

 În practică, putem întâlni convenții care poartă aparența unei vânzări cu opțiune de răscumpărare. Este important să remarcăm diferențele care ar putea conduce la o aplicare greșită a regulilor edictate pentru vânzarea cu opțiune de răscumpărare, de strictă aplicare și interpretare. Prin însușirea corectă a mecanismului de funcționare al acestui tip de vânzare ne asigurăm de evitarea confuziilor.

 Ilustrativ pentru diferențierea față de alte convenții în care părțile pot conveni reîntoarcerea bunului în patrimoniul vânzătorului prin diverse căi este însuși numele purtat în Codul Calimach: vânzarea cu tocmeală de cumpărare înapoi(6). Părțile s-au tocmit, au convenit de la încheierea contractului cu privire la această posibilitate acordată vânzătorului. Specificul acestei varietăți de vânzare este afectarea de condiția rezolutorie prin acordarea dreptului de opțiune. Este imperativ ca acesta să fie contemporan încheierii contractului. Dacă părțile încheie o vânzare simplă, iar ulterior convin că vânzătorul își rezervă dreptul de a opta, nu sunt aplicabile regulile care guvernează vânzarea cu opțiune de răscumpărare (lipsește cauza), ci regulile aplicabile pactului de opțiune privind vânzarea și se încheie un nou contract (între absenți). După momentul încheierii vânzării, singura posibilitate rămasă vânzătorului de a relua bunul este un nou transfer de proprietate.

 De asemenea, vânzarea cu opțiune de răscumpărare se diferențiază de alte tipuri de convenții și prin faptul că redobândirea proprietății se produce prin efectul retroactiv (cu o excepție edictată(7)) al împlinirii condiției rezolutorii, iar nu ca o consecință a voinței ulterioare a părților. În virtutea principiului libertății de voință, acestea pot agrea să încheie un nou contract (promisiune bilaterală) ori cumpărătorul se poate obliga printr-o promisiune unilaterală să revândă bunul vânzătorului, antrenând consecințele juridice implicite. Nici această convenție nu va fi guvernată de regulile specifice edictate în art. 1.758 – 1.762 C. civ., ci de dreptul comun privind contractul de vânzare.

 Gândindu-ne la această varietate de vânzare doar din perspectiva unui mijloc (indirect) de creditare, ar părea că la sfârșitul perioadei stabilite prin contract vânzătorul are obligația de a răscumpăra bunul, ca un aranjament firesc de a închide circuitul. Însă acest demers poate fi antrenat doar prin opțiunea sa. Este unicul titular al dreptului de a se „dezice” de contract, pe care cumpărătorul i l-a îngăduit odată cu intrarea în raportul juridic. Cumpărătorul nu are la îndemână niciun mijloc de a-l obliga pe vânzător în sensul exercitării afirmative a opțiunii (spre exemplu, își dă seama că ar vrea înapoi prețul plătit pentru o altă investiție sau pentru a-l economisi).

 Totuși, în secțiunea destinată reglementării vânzării cu opțiune, legiuitorul amintește despre o vânzare în care vânzătorul se obligă în sensul răscumpărării. În art. 1.762 alin. (2) C. civ., se precizează că sancțiunea privind dobânda se aplică și vânzărilor în care vânzătorul se obligă să răscumpere bunul vândut, de unde reiese această posibilitate a vânzătorului de a se obliga unilateral în același contract (rămâne neclar ce s-ar întâmpla în caz de neexecutare a acestei obligații asumate de vânzător – poate cumpărătorul să rămână proprietar fără voie?). Restul regulilor edictate în secțiune nu sunt însă aplicabile.

 Putem spune că la încheierea oricărui tip de contract de garantare stă aceeași cauză, respectiv obținerea unei finanțări de către vânzător/ garant. De altfel, art. 2.347 C. civ. care reglementează operațiunile asimilate ipotecii menționează în alin. (2) pactele de răscumpărare ca fiind asimilate ipotecilor. Terminologia folosită de pact, similară reglementării anterioare este considerată a dori să mențină atenția privind asimilarea parțială cu regimul ipotecar nu a vânzării propriu-zise, ci a sarcinii reale instituite prin rezervarea opțiunii de răscumpărare conținute în pact(8). Asimilarea de tratament juridic este cu atât mai puternică în cazul vânzărilor amintite în art. 1.762 alin. (2) C. civ. în care vânzătorul se obligă să răscumpere bunul.

 Din prerogativa dreptului de opțiune provine și principala diferență față de modul considerat clasic de creditare și garantare, respectiv contractul de împrumut garantat cu ipotecă. Restituirea sumelor primite de către vânzător este și rămâne, în termenul dat, opțională în cadrul vânzării cu opțiune de răscumpărare. De esența împrumutului este obligația de înapoiere a sumelor de bani încasate la expirarea termenului dat, în caz contrar activându-se latura coercitivă a ipotecii prin valorificarea în cadrul procedurii de executare silită a bunului adus în garanție.

 În contextul procedurilor tot mai anevoioase de recuperare a creanțelor pe căi judecătorești, vânzarea cu răscumpărare apare de preferat pentru creditor ca metodă de garantare. Ea conferă o garanție comodă față de ipotecă – în cazul nerestituirii sumelor avansate de către vânzător, cumpărătorul creditor este scutit de formalitățile necesare realizării garanției, fiind deja proprietar posesor și nici nu va suferi concursul altor creditori ai vânzătorului. Mai mult, în cazul ipotecii creditorul nu poate prelua bunul direct în contul creanței. Similaritatea cu ipoteca intervine de această dată din perspectiva vânzătorului – creditor al obligației de restituire a bunului din momentul exercitării opțiunii – care va fi interesat să urmărească bunul și să îl preia din mâinile debitorului cumpărător ori ale unui terț.

 TERMINOLOGIA ACTUALĂ. OPȚIUNE VERSUS PACT

 Spre deosebire de reglementarea anterioară, care utiliza denumirea „pact de răscumpărare” (9), în prezent în Codul civil se utilizează sintagma „opțiune de răscumpărare”. Această modificare este bine-venită, întrucât clarifică natura dreptului vânzătorului și îl delimitează față de instituția pactului de opțiune.

 Opțiunea acordată vânzătorului este un drept, lăsat la libera sa apreciere, de a denunța unilateral contractul, chiar după ce obligațiile contractuale (inițiale) vor fi fost integral executate, cu condiția de a se afla înăuntrul termenului stabilit. Această opțiune a fost calificată drept potestativ, la rândul său definit ca puterea prin care titularul său poate influența o situație juridică, modificând-o, stingând-o sau creând una nouă, prin intermediul unei activități proprii unilaterale(10). Puterea acordată vânzătorului afectează contractul în integralitatea sa (prin rezoluționare în cazul nostru), astfel evitându-se riscul creării unui dezechilibru contractual între părțile contractante ori al îmbogățirii fără justă cauză a titularului (nu este vorba despre o obligație asumată sub condiție potestativă).

 Revenind la termenul de „pact”, instituția pactului de opțiune privind contractul de vânzare vizează de fapt încheierea unui nou contract odată cu exercitarea opțiunii în condițiile agreate prin pact. Contractul se perfectează prin mecanismul acceptării ofertei(11), cu efectul transferului de proprietate în baza acestui din urmă raport juridic, iar părțile vor avea calitățile inversate. Pentru pactul de opțiune există reguli specifice, neaplicabile opțiunii de răscumpărare(12). Iar exercitarea opțiunii de răscumpărare atrage rezoluțiunea, cu consecința revenirii bunului în patrimoniul vânzătorului, ca efect secundar, nu direct – se consideră că vânzătorul nu a pierdut niciodată proprietatea.

 EXERCITAREA OPȚIUNII. DECLARAȚIA VÂNZĂTORULUI

 Dreptul de opțiune la răscumpărare are ca obiect stingerea raportului contractual cu efect retroactiv. Cât timp vânzătorul nu și-a exercitat opțiunea, asupra aceluiași bun vor exista doi proprietari simultan – vânzătorul, proprietar sub condiție suspensivă, și cumpărătorul, proprietar sub condiție rezolutorie. În funcție de partea din care privim, pentru una dintre părți îndeplinirea aceleiași condiții generează un drept, pentru cealaltă îl stinge. Coexistența celor doi se menține în intervalul pendente conditione. În cazul eveniente conditione, dreptul cumpărătorului se desființează retroactiv, iar dreptul vânzătorului renaște tot retroactiv. Dacă vânzătorul nu își exercită opțiunea în termenul indicat ori o face, dar în sens negativ, de a nu răscumpăra bunul, ne aflăm în momentul deficiente conditione în care dreptul cumpărătorului se consolidează retroactiv (se justifică dreptul său).

 Până la exercitarea opțiunii, cumpărătorul poate dispune de dreptul său – proprietatea se va transmite tot în modalitatea rezolubilă. Simetric, și vânzătorul poate transmite dreptul său de proprietate sub condiție suspensivă.

 Cât privește autentificarea declarației de opțiune a vânzătorului, nu o consider condiționată de îndeplinirea formalităților antrenate într-o vânzare obișnuită (prezentarea unui certificat fiscal, certificat energetic, adeverință de la asociația de proprietari etc.) cât timp transferul de proprietate nu se produce prin efectul unui (nou) acord de voințe, ci ca efect al îndeplinirii condiției rezolutorii. Declarația vânzătorului declanșează rezoluțiunea contractului și restituirea bunului. În cazul imobilelor, pentru a se opera înscrierile corespunzătoare în cartea funciară, notarul va obține un extras de autentificare care va sta la baza declarației.

 Singura condiție a exercitării valabile este cea indicată de Cod – numai dacă vânzătorul restituie cumpărătorului preţul primit şi cheltuielile suportate de acesta, în termen de o lună de la notificarea exercitării (sub sancțiunea decăderii din drept). Referirea din art. 1.759 (1) privește doar prețul primit, nu întregul preț al vânzării și se consideră că se poate deroga de la această cerință pentru o manifestare valabilă a opțiunii(13).

 Specific în practică este stabilirea unui preț de răscumpărare mai mare – părțile pot conveni astfel, respectând limitările în vigoare privind dobânda legală aplicabilă. Diferența față de prețul de vânzare se constituie de fapt într-o indemnizație datorată de vânzător cumpărătorului în schimbul supunerii sale la efectele generate de exercitarea răscumpărării(14). Indemnizația se aseamănă, dar nu se confundă cu prețul dezicerii prevăzut de părți într-o clauză de dezicere.

 Trăsătura particulară(15) a opțiunii de răscumpărare este ceea ce o deosebește față de dreptul de a se dezice de contract, și anume că se poate exercita oricând în termenul acordat, chiar și după executarea contractului de vânzare16 (după transmiterea proprietății, predarea bunului și plata prețului). Dezicerea va putea fi exercitată cât timp (toate) efectele vânzării nu au fost epuizate, rămânând apoi fără obiect.

 Exercitarea dreptului ori renunțarea la el este irevocabilă.

 FORMALITĂȚILE DE PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 În dreptul german, vânzarea cu opțiune de răscumpărare este, din perspectivă economică, văzută ca având o funcție asemănătoare vânzării cu rezerva dreptului de proprietate. Dacă scopul poate părea similar și în dreptul român, cât privește formalitățile de opozabilitate față de terți, acestea sunt diferite. Vânzarea cu rezerva dreptului de proprietate este supusă formalității notării în cartea funciară a unui imobil, pe când dreptul de proprietate transmis prin vânzarea cu opțiune de răscumpărare se înscrie provizoriu (fiind afectat de o condiție rezolutorie). Spre deosebire de operațiunea de intabulare, care are regimul unei înscrieri definitive, înscrierea provizorie este supusă justificării. Această justificare se materializează conform art. 899 C. civ. prin exprimarea în formă autentică a c o n s i m ț ă m â n t u l u i persoanei în contra căreia s-a făcut înscrierea sau în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive.

 În art. 1.758 C. civ. se specifică faptul că termenul maxim pentru exercitarea opțiunii de răscumpărare de către vânzător este de cinci ani. Așadar, după expirarea acestui termen (calculat de la data semnării contractului de vânzare), timp în care vânzătorul nu a exercitat valabil opțiunea, putem considera dreptul de proprietate al cumpărătorului consolidat. Însă simpla expirare a termenului nu este suficientă pentru modificarea înscrierilor de carte funciară.

 Registratorul sesizat cu cererea din partea cumpărătorului va solicita un înscris justificativ în acest sens, care va fi în cazul nostru o declarație autentică din partea vânzătorului, ce va cuprinde declarația privind neexercitarea opțiunii (chiar și înainte de împlinirea termenului agreat), adică neîndeplinirea condiției rezolutorii și acordul privind intabularea dreptului cumpărătorului. Până la acest moment, în cuprinsul cărții funciare vor figura înscriși doi proprietari, vânzătorul, în baza înscrierilor inițiale, și cumpărătorul, conform înscrierii provizorii, coexistența celor doi proprietari reflectându-se și în înscrierile de carte funciară (după cum rezultă și din prevederile art. 175 din Regulamentul din 9 iulie 2014 de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014(17)).

 Referitor la posibilitatea de a solicita cumpărătorului de către notarul public de a întocmi o încheiere de certificare de fapte după expirarea termenului contractual, prin care să se constate neîndeplinirea condiției rezolutorii, consider că o asemenea solicitare excedează sfera de apreciere a notarului, fiind una de natură subiectivă, iar în plan obiectiv nu se poate verifica faptul că vânzătorul nu a optat în sensul răscumpărării în fața altui notar public, de altfel modalitățile de justificare a înscrierii provizorii fiind limitativ prevăzute în art. 899 C. civ. Dacă vânzătorul își exprimă însă opțiunea, atunci registratorul de carte funciară va fi învestit cu cererea prin care se va solicita radierea dreptului cumpărătorului – având ca înscris doveditor declarația autentică emisă de vânzător privind exercitarea opțiunii în sensul răscumpărării –, va rămâne o singură înscriere activă la rubrica proprietari în partea B a cuprinsului cărții funciare – intabularea pe numele vânzătorului (se păstrează data înregistrării acelei cereri inițiale). Exercitarea dreptului său potestativ înseamnă împlinirea condiției rezolutorii ce afecta dreptul cumpărătorului, devenind clar că ulterior acestui moment nu mai poate fi vorba despre justificarea dreptului cumpărătorului. Cu toate acestea, pentru că, în lipsa unei convenții contrare, declarația de răscumpărare este valabilă însoțită de dovada remiterii sumelor de bani avansate de cumpărător până la acel moment (preț plătit și cheltuieli) ori a consemnării pe numele său, iar aprecierea îndeplinirii acestei cerințe excedează atribuțiile registratorului (și ale notarului), indicată pare și declarația cumpărătorului care confirmă primirea sumelor de bani și corelativ stingerea dreptului său. În prezența ambelor părți, notarul public poate încheia un act adițional prin care să consemneze declarațiile acestora.

 Codul civil prevede și posibilitatea notării dreptului de denunța unilateral contractul în conformitate cu prevederile art. 902 alin. (2) pct. 10, care poate avea loc, la cerere, odată cu înscrierea dreptului provizoriu al cumpărătorului în baza contractului de vânzare.

 TRANSMITEREA DREPTULUI DE OPȚIUNE

 Dreptul acordat vânzătorului de a răscumpăra bunul este un drept patrimonial, astfel că dacă părțile nu au interzis posibilitatea ori nu au prevăzut caracterul intuitu personae al acestui drept, el este transmisibil între vii sau mortis causa. Atunci când ne referim la transmisiunea acestui drept, vorbim de fapt de transmiterea dreptului de proprietate condițional, legătura dintre opțiune și proprietate fiind indisolubilă. O excepție se admite – când însuși cumpărătorul (ori succesorii lui) ar avea calitatea de cesionar, excepție justificată de interesul de a păstra bunul în patrimoniu ori de a-l întoarce în patrimoniul vânzătorului. Orice alte situații nu pot fi imaginate, întrucât ar fi lipsite de cauză, valoarea transmisă fără dreptul de proprietate fiind zero. În concret, cesiunea va fi un contract de vânzare având ca obiect dreptul de proprietate sub condiție suspensivă și opțiunea de răscumpărare aferentă.

 Transmisiunea respectă configurația existentă în patrimoniul vânzătorului și este supusă condițiilor de validitate și opozabilitate. În ceea ce privește formalitățile de publicitate imobiliară, dreptul cesionarului va fi înscris provizoriu (afectat de condiție suspensivă) în cartea funciară.

 Dacă opțiunea de răscumpărare a fost rezervată în considerarea calităților personale ale vânzătorului, atunci se consideră că și dreptul de proprietate este afectat de inalienabilitatea convențională. Este recomandat ca părților să le fie puse în vedere aceste aspecte spre a fi inserată expres în contract fie transmisibilitatea dreptului, fie trăsătura intuitu personae.

 Prin exercitarea opțiunii de către cesionar(18), eveniente conditione, vom avea alți doi proprietari – vânzătorul cedent până la data transferului dreptului de opțiune și cesionarul după această dată.

 În concluzie, chiar dacă denumirea marginală nu este sincronizată cu structura sa(19), această varietate a vânzării prin modalitatea proprietății rezolubile devine cu succes o tehnică alternativă de garantare, pusă la adăpost de intenții necinstite. Un mecanism simplu, acomodabil, nu presupune încheierea unei noi vânzări pentru a angrena transferul de proprietate, iar opțiunea de răscumpărare este exercitabilă chiar după executarea contractului (inclusiv pentru contractele uno ictu).

---

1 Reglementarea inițială a folosit termenul „pact”.

 2 Art. 1.371 și urm. din Codul civil din 26 noiembrie 1864 al Principatelor Unite Române.

 3 Prezumția absolută de deghizare a unui împrumut cu dobândă cămătărească a fost înlăturată prin Decizia Curții de Apel București nr. 3136/R/2000.

 4 În O.G. nr. 9/2000 sancțiunea era nulitatea parțială – art. 9: „În raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept.”

 5 Roxana Rîșnoveanu, „Condiție potestativă/drept potestativ – aspecte din materia vânzării cu pact de răscumpărare”, Pandectele române, nr. 3/2004.

 6 Reglementată prin art. 1439 din Codul Calimach (Codica Țivilă a Principatului Moldovei), ediție critică, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1958.

 7 Art. 1.760 alin. (1) C. civ. – „Efectele vânzării cu opţiune de răscumpărare se stabilesc potrivit dispoziţiilor privitoare la condiţia rezolutorie, care se aplică în mod corespunzător. Cu toate acestea, vânzătorul este ţinut de locaţiunile încheiate de cumpărător înaintea exercitării opţiunii, dacă au fost supuse formalităţilor de publicitate, dar nu mai mult de 3 ani din momentul exercitării.”

 8 Radu Rizoiu, „Unitate în diversitate: Operațiunile asimilate ipotecii în noul Cod civil”, RRDP, nr. 1/2013.

 9 Codul civil din 26 noiembrie 1864 al Principatelor Unite Române: „Art. 1371 Deosebitu de causele de anulare sau de resolutiune coprinse in acest titlu, si de cele comune la tote conventiunile, contractulu de vendere se pote resolvi si prin facultatea de rescumparare ce’si pote reserva vendetorulu. Art. 1372 Facultatea de rescumparare este unu pactu prin cari vendetorulu isi reserva dreptulu a lua inapoi lucrulu vendutu, restituindu pretulu principale si platindu cele aici mai josu legiuite prin articolul 1377.”(s.n.)

 10 V. Stoica, „Drepturi patrimoniale atipice”, Dreptul, nr. 3/2003.

 11 Art. 1.278 C. civ. „(4) Contractul se încheie prin exercitarea opţiunii în sensul acceptării de către beneficiar a declaraţiei de voinţă a celeilalte părţi, în condiţiile convenite prin pact.” (s.n.)

 12 Răzvan Dincă, Varietăți de vânzare, Universul Juridic, București, 2016, p. 154 și urm.

 13 Ibidem, p. 184 și urm.

 14 I. R. Munteanu, „Vânzarea cu pact de răscumpărare”, Pandectele române nr. 1/2004.

 15 Prin derogare de la art. 1.276 (1) C. civ. conform căruia „dacă dreptul de a denunţa contractul este recunoscut uneia dintre părţi, acesta poate fi exercitat atât timp cât executarea contractului nu a început” (s.n.).

 16 Răzvan Dincă, op. cit., p. 156 și urm.; p. 172 și urm.

 17 Dacă s-a efectuat o înscriere provizorie, se vor putea efectua noi înscrieri atât împotriva celui intabulat, cât şi împotriva celui înscris provizoriu cu privire la acelaşi drept. Radierea intabulării celui împotriva căruia s-a făcut înscrierea provizorie se va efectua numai cu prilejul justificării acesteia.

 18 Pentru situația pluralității de titulari, a se vedea Răzvan Dincă, op. cit., p. 198 și urm.

 19 Dreptul francez folosește sintagma mai inspirată de retract convențional.