S-a născut la data de 16 decembrie 1926  în Ferneziu, Satu Mare.

Între anii 1941 și 1945 a urmat cursurile Liceului Coriolan Budiceanu din Lugoj. A studiat dreptul la  Facultatea de Drept din Cluj în perioada 1945-1949. Titlul de doctor în drept  l-a obținut în anul 1953 la Facultatea de Drept a Universităţii din Leningrad.

A urmat o carieră academică, debutând  ca preparator (1949-1953) în cadrul Facultăţii de Drept din Cluj, la scurtă vreme devenind  lector. A fost conferenţiar (1953-1962) și, începând cu 1958, șef de catedră,  iar apoi a devenit profesor universitar în anul 1962. A ocupat postul de decan al facultăţii (1953-1955, 1957-1959). Universitatea din Cluj l-a numit doctor docent în anul 1968.

A predat cursuri și la Universitatea din Bucureşti între anii 1967 și 1990, unde a fost şef de catedră şi decan între anii 1970 și 1971.

În perioada 1971-1980 a participat în proiecte de cercetare desfăşurate în cadrul Consiliului Legislativ, ocupând și postul de preşedinte al acestuia. A participat la  elaborarea Legii nr. 15/1977 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului împreună cu profesorul Constantin Stătescu.[1]

De asemenea, a fost membru corespondent al Academiei Române, secretar al Biroului economie, drept şi sociologie al Academiei și membru al Academiei Internaţionale de Drept Comparat din Paris (1982).

Profesorul Ceterchi a fost ambasador al României în Suedia şi în Norvegia (1984-1989).

Printre lucrările sale  cele mai importante se află: Introducere în studiul dreptului (1962), Teoria generală a statului şi a dreptului (1967, 1975, 1983), Dreptul ca instrument de formare, dezvoltare şi ocrotire a personalităţii umane (1973), Dreptul şi populaţia (1974), Dreptul românesc contemporan: Evoluţie şi perspective (1977), Introducere în teoria generală a dreptului (1993, reeditată în 1996 și în 1998). A murit în data de 6 aprilie 1992 la Bucureşti.

[1] https://legeaz.net/personalitati-juridice/ioan-ceterchi