În cele ce urmează voi încerca să exprim succint câteva opinii asupra capacității dreptului și a statului de drept de a răspunde provocărilor din lumea de astăzi, precum și a celor din viitorul apropiat al omenirii.

Așadar, în zilele noastre, societatea s-a schimbat mai mult ca oricând în istoria umanităţii, într-un ritm amețitor, greu de controlat, dacă nu imposibil, încât nici nu am avut timp să realizăm ce ni se întâmplă cu adevărat. Așa cum ne spune Gregg Braden, oamenii de astăzi trăiesc „într-o perioadă extraordinară din toate punctele de vedere […]. Un întreg mod de viață a dispărut […], mulți oameni nu știu nici acum că a dispărut și că nu se va mai întoarce niciodată. Ei nu-și dau seama că suntem într-o lume vulnerabilă de tranziție și, cel puțin deocamdată, o perioadă a extremelor […]”^[1].

„Trăim într-o lume complexă, integrată, care, pe deasupra, se schimbă dinamic și pare tot mai greu de cuprins. Trăim vremuri de transformări exponențiale”^[2], ne explică, la rândul lui, cunoscutul psiholog Reiner Neuman.

Se vorbește deja de o nouă revoluție industrială – a patra –, ce va aduce „schimbări radicale și ireversibile la nivelul economiei globale”^[3], un adevărat punct de cotitură pentru omenire, aceasta trebuind să se conformeze și să se adapteze cât mai repede (mai ales la piața muncii în raport cu noul model economic în plină ascensiune) la provocările semnificative lansate de progresele impresionante din domenii precum inteligența artificială, nanotehnologia, genetica, robotica, imprimarea 3D, industria neurotehnologiei şi ştiinţele neurocognitive ș.a.

Deopotrivă, sub aspectul reflecţiei, ni se spune că suntem contemporani cu două şcoli de gândire, exprimate prin două tendinţe contrarii în lumea modernă: una este şcoala de gândire umanistă, de sorginte renascentistă, iar alta este şcoala de gândire transumanistă, tot mai activă în zilele noastre. Prima militează pentru „o transformare a fiinţei umane printr-o conduită morală, prin cultivarea empatiei, a compasiunii pentru semeni”, pentru un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, precum şi pentru o justiţie socială, fiind văzută de mulţi filosofi, printre care şi Corine Pelluchon, „ca unica soluţie de a supravieţui într-o lume aflată în pragul autodistrugerii”. Cea de a doua, se referă la o lume „total liberă, fără legi, fără state, singurul zeu fiind cel corporatist”[4].

Au trecut aproape două decenii din epoca postmodernă, caracterizată printr-o filosofie nebuloasă care neagă orice sens al existenţei şi îndeamnă la consum până la epuizarea prematură a fiinţei, o epocă a post-adevărului, a ştirilor cu precădere false promovate prin mass-media şi prin reţelele de socializare; iar societatea este practic redusă la un așa-zis „sat global”, înfăptuit deja la nivelul comunicațiilor și informațiilor, fiind nevoită, în același timp, să își apere umanitatea cu toate forțele, inclusiv sau mai ales prin mijloacele dreptului, în fața asaltului tot mai pregnant al principalilor actori ai globalizării sau mondializării^[5], și anume întreprinderile transnaționale^[6]. Acestea „găsesc în mondializare posibilitatea de a scăpa de reglementarea liberală statală și riscă astfel să angajeze sistemul economic într-un libertinaj distructiv”^[7]. Așa fiind, sarcina dreptului dobândește valențe hotărâtoare în procesul globalizării, proces care trebuie înfăptuit în beneficiul omului.

În acest cadru, apar mai multe întrebări care necesită răspunsuri rapide și adecvate ca, de pildă: cum se conduc societățile în condițiile globalizării și, mai ales, cum este gestionată globalitatea sau, mai bine zis, geomodernitatea, cea care reflectă gradul contemporan de civilizație în plină eră a informaticii și a tehnologiilor înalte? Poate capitalismul actual dominat de diverse grupuri transnaţionale şi de regula sa principală, dorinţa de a produce profit – din nefericire doar al unora –, să fie şi moral, şi ecologic şi responsabil? De asemenea, care este, în aceste circumstanțe, rolul statului modern, al statului de drept, în situația în care acesta nu mai este considerat actor principal al globalizării^[8]?

În legătură cu acest din urmă subiect și apreciind că statul de drept nu și-a încheiat misiunea, alte două întrebări pretind răspuns. Una privește limita inferioară sau pragul până la care statul și instituțiile sale pot ceda din atribute și răspunderi, iar cea de a doua este adresată sarcinilor sale noi, impuse de globalizare sau de noile înfățișări pe care interesele sale ireductibile le iau în noul context al lumii. Referindu-ne, aici și acum, doar la ordinea internă și la aplicarea justiției, susținem că globalitatea nu le poate asigura, astfel că statele și instituțiile lor sunt chemate încă o dată să facă față la sfidări mai mult sau mai puțin noi: trafic de arme, spălarea banilor, crimă organizată, corupție, trafic de droguri și de persoane, terorism, criminalitate informatică, criminalitate de mediu etc. Totodată, chiar dacă multe dintre atribuțiile care revin astăzi centrului, adică statului, vor fi preluate de autoritățile regionale și locale, totuși, sistemul piețelor nu poate funcționa decât în interiorul unui stat de drept, unde domnește ordinea, unde legea este aplicată și unde infractorii sunt pedepsiți, altfel ar fi un derapaj inevitabil spre sisteme mafiote^[9].

Astăzi suntem martori, mai mult sau mai puțin conștienți, ai unor acțiuni tot mai numeroase și mai bine organizate, atât pe plan local, cât și internațional, îndreptate împotriva instituțiilor statului național – stat de drept – pentru slăbirea rolului și forței lor, care au ca scop dezagregarea acestora prin transferul puterii către grupuri de interese naţionale şi/sau transnaționale cu o natură complexă politică, economică și financiar-bancară. „Toată lumea este de acord că trebuie să existe un stat de drept puternic”, remarca laureatul Premiului Nobel pentru economie în 2001, Joseph E. Stiglitz. Și tot el continua: „dar contează și ce fel de legi există și cum sunt ele aplicate”^[10].

Și, dacă tot am amintit mai înainte de inteligența artificială, aceasta, pe nesimțite, își face loc tot mai mult în domenii precum serviciul de relații cu clienții, transporturi, domeniul juridic, sectorul bancar și financiar ș.a. Prin urmare, este nevoie ca domeniul inteligenței artificiale să fie reglementat corespunzător pentru ca aceasta să acționeze pentru mai binele speciei umane, și nu invers. Așa fiind, în curând dreptul se va confrunta cu schimbări de substanță, prin metode și tehnici legislative noi, adaptate vremurilor în care trăim.

Iar realități tot mai vădite ale lumii contemporane sunt și mondializarea dreptului în elaborarea și practica sa, precum și globalizarea conceptelor și tehnicilor lui, acestea îndreptându-se „spre perspectiva unui drept comun ansamblului planetei, care ar putea fi calificat, pe termen lung, chiar ca mondial”^[11]. În doctrină se afirmă cu drept cuvânt că: „Tehnicitatea și scientizarea crescândă a normelor juridice, apariția unor sectoare noi de reglementare, specifice, precum vectorii globalizării (comunicare electronică, internet și mass-media), codificarea la nivelul ramurilor și în plan supranațional, constituie provocări tot mai perceptibile […]”^[12]. În consecință, se constată o creștere a influenței dreptului asupra schimbărilor care au loc în societatea omenească.

Deopotrivă, tot mai mult, omul își împarte timpul între realitatea obișnuită (offline) și realitatea virtuală (online), aceasta din urmă fiind tot mai implicată în viața sa prin intermediul televiziunii, computerului și telefoniei mobile inteligente; are acces facil la informația diversă prin internet, aspect ce este pe cale să revoluționeze întreaga cultură (se tot vorbește, nu-i așa, de postmodernism și chiar de post-postmodernism ori transmodernism!), și este beneficiarul unei comunicări rapide (a se vedea, de pildă, Facebook, Twitter, Instagram ș.a., adevărate rețele sociale și de informații virtuale, ce impulsionează exprimarea de opinii, precum și luarea unor decizii la nivelul unor grupuri numeric diverse) cu ajutorul noilor tehnologii digitale^[13]. Cu referire la aceste rețele de socializare, veritabile comunități virtuale pentru un număr mare de utilizatori, trebuie subliniat următorul aspect negativ: acestea, pe lângă schimbul de informații între persoane la nivel global, au provocat și o explozie a criminalității informatice, deoarece tehnologiile de acest tip prezintă un risc ridicat pentru protecția datelor personale și pentru organismele guvernamentale care folosesc aceste platforme electronice^[14].

În aceste împrejurări, conștiința umană este în curs de modificare și, pe cale de consecință, datorită conexiunilor dintre oameni, mai mult virtuale și mai puțin fizice ca până nu de mult, însăși condiția umană se schimbă și ea. La fel și dreptul, și statul de drept.

        Pentru a face față provocărilor acestui început de mileniu, atât specialiștii din domeniul dreptului, cât și oamenii politici nu trebuie să lase prea mult timpul să treacă sperând că lumea familiară și valorile sale de la sfârșitul veacului trecut se vor întoarce. Aşadar, se impune tranziția cât mai scurtă de la o atitudine pasivă, deloc potrivită acestor vremuri, la una activă, angajantă, în vederea găsirii răspunsurilor adecvate la aceste schimbări rapide și de fond din societate – una a cunoașterii bazate pe înaltele tehnologii –, pentru ca omenirea, prin drept și în cadrul unui stat de drept, să poată să-și împlinească misiunea sa pe acest pământ.

        În concluzie, se remarcă o nevoie imperioasă de abordare ştiinţifică a dreptului şi a manifestărilor sale, prin luarea în considerare a tuturor faţetelor teoretice şi practice ale fenomenului juridic: dreptul ca doctrină, ştiinţă şi jurisprudenţă. Iar toate acestea trebuie să aibă loc printr-un dialog continuu între sistemul de drept continental de sorginte romano-germană, cunoscut şi sub denumirea de inchizitorial, şi sistemul de common law, în conformitate cu realităţile socioeconomice şi reflexele lor juridice la nivel naţional, regional şi internaţional.

        În plus, din perspectivă politică, este nevoie de o voinţă fermă pentru a se crea cadrul normativ cel mai adecvat întăririi statului de drept şi a instituţiilor sale, în primul rând a pilonului său principal – justiţia independentă şi imparţială, a cărei activitate să se desfăşoare cu respectarea principiilor fundamentale ale dreptului.

[1] G. Braden, Punctul de cotitură. Cum să fii rezilient, într-o perioadă a extremelor, For You, București, 2014, p. 18 – 19.

[2] R. Neumann, Puterea puterii, Baroque Books & Arts – Colecția Savoir-Vivre, București, 2015, p. 24.

[3] „Cum ne pregătim de revoluție? Piața muncii și a patra revoluție industrială”, disponibil la adresa www.ziare.com.

[4]Dumitru Constantin Dulcan, Creierul şi mintea universului, Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019, p. 204 – 205.

[5]Referitor la mondializare, Pascal Bruckner consideră că aceasta „traduce momentul istoric în care Pământul devine conştient de limitele lui, iar oamenii de interdependenţa lor” (P. Bruckner, Un rasism imaginar. Islamofobie şi culpabilitate, Trei, Bucureşti, 2018, p. 19).

[6] O. Predescu, „Drepturile omului și ordinea mondială”, în Dreptul nr. 8/2016, p. 10.

[7] M. Duțu, Dreptul: între ipostaze teoretice și avatarurile mondializării, Editura Academiei Române și Universul Juridic, București, 2014, p. 18.

[8] O. Predescu „Globalizare, globalitate și criminalitate”, în Devianță și criminalitate. Evoluție, Tendințe și Perspective, de O. Predescu (editor coordonator) ș.a., Universul Juridic, București, 2016, p. 15.

[9]Ibidem, p. 16.

[10] J. Stiglitz, Prețul inegalității. Cum societatea divizată din ziua de astăzi ne pune în pericol viitorul, Publica, București, 2013, p. 338.

[11] M. Duțu, op. cit.,p. 19.

[12]Ibidem, p. 20.

[13] O. Predescu, „Drepturile omului(…)”,  op. cit., p. 10 – 11.

[14] În același sens, a se vedea și I. Vasiu, L. Vasiu, Criminalitatea în cyberspațiu, Universul Juridic, București, 2011, p. 57 – 63.