(PARTEA a II-a)
Continuare din numărul trecut –
• Dorim să mulțumim pentru acordul de republicare dat de către Revista Română de Drept Privat în



S-a născut la 18 decembrie 1873, în comuna Șiștarovăț, județul Timiș-Torontal (în prezent Arad).
După ce a promovat bacalaureatul, s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității „Ferencz József” din Budapesta. Printre colegii săi s-au numărat Iuliu Maniu și Aurel Vlad .
Datorită seriozității și determinării sale a reușit să obțină bursa Fundației „Emanoil Gojdu”. Astfel are loc debutul carierei sale juridice în 4 ianuarie 1897, ca stagiar în Baroul din Szeged. A lucrat apoi pentru avocatul arădean Sigismund Nemeș.
Între timp a obținut doctoratul, iar, la scurtă vreme după, ocupă un post de avocat stagiar la Curtea de Casație din Budapesta. Pe 1 iunie 1901 este numit avocat definitiv. A decis să se stabilească la Radna, unde și-a deschis un birou de avocatură.
A fost desemnat reprezentant al Gărzilor Naționale Române, filiala Arad, în urma implicării sale în evenimentele războiului.
După ce a avut loc Marea Unire, avocatul Avramescu este numit primul președinte român al Tribunalului Arad (1919-1921)[1], iar, în paralel, timp de trei luni a fost prefect al județului, după demisia lui Iustin Marșieu. Din data de 1 aprilie 1921 până la 1 mai 1937 a deținut postul de avocat șef al Serviciului Contencios Regional Arad. În aceeași perioadă, s-a ocupat de formarea tinerilor avocați din perioada interbelică din Arad, pentru care a creat un spațiu dedicat.
Pe plan politic, în mandatul lui Nicolae Titulescu, a îndeplinit funcția de consilier în Ministerul Justiției cu atribuții în vestitul „proces al optanților”.
A fost numit director al Institutului Național de Credit Agricol, sucursala Arad, la 1 aprilie 1937. S-a stins din viață în data de 16 februarie 1949 și a fost îngropat la Radna.
[1] https://matricea.ro/povestea-avocatului-vasile-avramescu-primul-presedinte-roman-al-tribunalului-arad/
(PARTEA a II-a)
Continuare din numărul trecut –
• Dorim să mulțumim pentru acordul de republicare dat de către Revista Română de Drept Privat în
Se
întâmplă, în mod obișnuit, ca soții să dorească să opereze un transfer al unui
bun sau a unei fracțiuni dintr-un bun din patrimoniul unuia