Validitatea principiilor notarului public în secolul 21 Partea a IV-a (continuare din numărul 4/2020)

7. Notarul public și digitalizarea (era digitalizării)

Lumea și societatea nu sunt statornice și nu favorizează stagnarea din punctul de vedere al dezvoltării. Rapiditatea și eficacitatea relaționărilor client-notar este în consonanță cu utilizarea la maximă eficiență a resursei indispensabile vieții noastre, și anume timpul. Orice stare de fapt și de drept nu se menține nemodificabilă, ci este guvernată de o mișcare browniană, luând multe interfețe.

În acest context, utilizarea de mijloace materiale precare nu poate susține randamentul operațional prompt în rezolvarea oricărei probleme de ordin factual. Astfel că, notarii publici au obligația de a se mula pe noile trenduri informaționale, acest deziderat fiind în consonanță și cu principiul pregătirii continue a acestora, pregătirea nelimitându-se doar la perfecționarea cunoștințelor juridice, ci inclusiv la adaptabilitatea noilor mijloace informaționale.

Una dintre principalele provocări ale profesiei notariale este interferența acesteia cu block-chain-ul și criptografia.

Deținerea unui portofel virtual, și prin urmare utilizarea de monede virtuale de plată de către populație s-a intensificat în condițiile tranzacționării mult mai rapide și mai eficace.

Pentru început, trebuie decelat sub aspectul naturii juridice a noțiunii de portofel privat. Din punctul nostru de vedere, în spațiul dreptului continental, acesta reprezintă o masă patrimonială înglobată în cadrul patrimoniului personal. Patrimoniul juridic se bucură de următoarele caracteristici esențiale: unicitate și universalitate, astfel că persoanele titulare ale unui asemenea portofel virtual, nu pot avea o personalitate juridică duală, întrucât expresivitatea juridică a unicității personalității este deținerea unui singur patrimoniu. Cu toate că s-a evocat la un anumit moment promovarea ideii de pro personalitate, destinată desfășurării unei activități autorizate, aceasta rămâne la ideea de patrimoniu de afectațiune, privit en détail ca o masă patrimonială din cadrul patrimoniului personal.

În opinia noastră, principala preocupare rămâne posibilitatea utilizării oricărei monede virtuale pentru dobândirea unor drepturi reale. Dacă în dreptul insular, în special în Statele Unite ale Americii, teritoriu anost codificării și raportului de interdependență dintre autentificare și transmiterea dreptului de proprietate real, la finele anului 2017, în statele California și Florida, s-a înregistrat un număr sugestiv de 75 de tranzacționări, în temeiul cărora obligația de plată a fost îndeplinită prin utilizarea de monede virtuale, în dreptul continental problema este mai spinoasă și ridică mai multe probleme.

În acest sens, notarul continental uzând de procedura autentificării își asumă o răspundere importantă, întrucât autentificarea presupune ralierea la anumiți parametri procedurali, și anume identificarea părților, deslușirea raporturilor juridice, acesta analizând dacă scopul pe care părțile îl urmăresc este în acord cu legea, toate aceste falii reunindu-se în chintesența procedurii autentificării, și anume aceea de a extrage voința părților. Astfel cum am amintit în alineatul precedent, în dreptul continental, transmiterea/constituirea sau stingerea unui drept de proprietate real este în raport de interdependență cu încheierea actului în formă autentică, or, în acest context, în sarcina notarului cad toate obligațiile de mai sus.

Până în prezent au existat puține contracte de vânzare-cumpărare în țările în care se aplică dreptul civil continental, în care moneda de plată utilizată a fost virtuală, de tip bitcoin. De pildă, prima operațiune care a uzitat de acest procedeu de plată a fost instrumentată în Spania abia în prima decadă a anului 2018[1].

În acest context, noi considerăm că principala preocupare a notarului public ar fi aceea de a califica actul. Noi sugerăm următorul mod de lucru: în condițiile în care se transmite un drept real în schimbul unui valori nominale cuantificată într-o monedă virtuală, natura contractului să fie decelată în sensul contractului de schimb, și nu de vânzare-cumpărare, întrucât moneda virtuală nu este acceptată de către Băncile Naționale și nu este listată la cursul de schimb valutar zilnic. Per a contrario, dacă se va ajunge la evidențierea monedei virtuale de către Banca Națională, contractul ar  putea fi analizat ca și o vânzare.

Totodată, în viziunea noastră, contractul nu are nicio specificitate tehnologică în ceea ce privește identificarea titularului valorii nominale a monedei virtuale, deoarece elementele de identificare sunt standardizate, evidențierea elementelor de identificare presupun un set de indici criptografici care pretind legătura dintre monede, cum ar fi, de exemplu, un utilizator, numărul și seria portofelului electronic. În general, în cazul unei astfel de tranzacții, nu ar fi lipsit de importanță ca notarul să fie asistat de o persoană din domeniu, pentru îndeplinirea formalităților procedural-administrative post-contractuale.

Este fără echivoc faptul că moneda virtuală, din orice perspectivă am analiza-o, reprezintă un plus patrimonial, o valoare care poate fi cuantificată, astfel că ea poate alimenta un patrimoniu. Din acest punct de vedere, aceasta ar trebui înglobată într-un activ succesoral, transmisibil pentru cauză de moarte. Totodată, aceasta ar putea alimenta un lot nou format, printr-un partaj voluntar, ulterior pronunțării unui divorț. Problemele care se pun în cadrul acestor discuții, din punctul nostru de vedere, sunt referitoare la cuantificarea valorii monedei virtuale în vederea taxării actului notarial, și eventual, în vederea plății altor taxe statale.

Nu în ultimul rând, dată fiind fluctuația din trecut, în sensul creșterii unei unități virtuale, nu ar fi lipsit de importanță să se pună problema inclusiv a impozitării valorii în plus, dată de creșterea în timp a valorii monedei, dacă se va decela în sensul că deținerea unei astfel de monede virtuale este aducătoare de profit.

În prezent, profesia poate fi analizată și la confluența acesteia cu inteligența artificială.

Esența acestor mijloace revoluționare ar putea fi rezumată doar la programări online, ca o soluție alternativă a organizării activității notariale, care trebuie protejată prin mijloace informaționale adecvate. Notarul public rămâne un extractor al voinței reale a părților, aceasta fiind și chintesența activității notariale, astfel că orice altă formă de inteligență artificială ar contraveni sevei activității instituțional-profesionale.

Rolul notarului nu trebuie analizat dintr-o perspectivă strict robotizată și mecanică, mijloacele moderne de relaționare nefiind în măsură să înlăture componenta umană din cadrul derulării unei proceduri notariale. Notarul public, în urma discuțiilor pe care le poartă cu părțile, poate fi în măsură să observe o atitudine comportamentală care trădează un consimțământ viciat și doar el poate analiza și stabili discernământul deplin al părților prezente în fața lui, printr-o relaționare directă și transparentă.

O altă problematică care s-a ivit în ultima perioadă și care instituie în sarcina notarului public o serie de obligații este ralierea activității notariale la prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). Acest act normativ de natură comunitară, odată ce statul membru a optat pentru transpunerea lui directă, impune pentru notarul public ce prestează serviciul de interes public în acel stat, implementarea unor măsuri tehnice și administrative pentru corecta și sigura prelucrare a datelor cu caracter personal.

Am putea antama fără echivoc că odată ce notarul public instrumentează o procedură, părțile ale căror date personale au fost preluate în vederea prelucrării lor strict în scopul finalizării actului notarial dobândesc calitatea de persoane îndreptățite să primească informații cu privire la prelucrarea datelor, drept conferit acestora pe toată perioada depozitării actului în arhivă, această obligație continuă instituită în sarcina notarului public urmând a se stinge odată cu împlinirea termenului de arhivare al actului, unele acte în funcție de relevanța lor juridică în circuitul civil având un termen de păstrare sine die. Notarul de tip latin și continental înglobează în spectrul lor atribuțional autoritatea publică, conferită odată cu numirea în funcție de către o autoritate publică statală, fapt ce generează automat o portabilitate a autorității publice și în privința actului notarial și al arhivei în care sunt depozitate, astfel că reglementările naționale în fiecare caz în parte sunt foarte stricte cu privire la accesul la informații din arhivă. Actele depozitate în arhiva notarială sunt guvernate de reguli stricte, iar scoaterea lor din arhivă este subsumată doar unui interes public superior celui referitor la păstrarea lor.

Prin urmare, ca operatori de date cu caracter personal, aceștia trebuia să ia toate măsurile pentru salvgardarea interesului public și a prelucrării corecte a datelor cu caracter personal. Din punctul nostru de vedere, niciun sistem informațional sau organizațional nu este impenetrabil, întrucât pirateria ia forme multiple și greu controlabile.

Așadar, notarul public se vede nevoit a lua măsurile necesare, care se divid în organizatorice și tehnice, urmând a le trata pe fiecare în parte.

A) Măsurile de ordin administrativ

1) Obligativitatea numirii unui responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Având în vedere că atât notarul public, în calitate de manager al biroului notarial, cât și personalul biroului notarial procesează date cu caracter personal, obligația de a desemna un responsabil cu protecția datelor personale este obligatorie. Teoretic, există doar o persoană declarată de entitatea privată, dar care poate avea în spatele său o echipă întreagă, sau poate chiar să fie un serviciu externalizat către o companie care oferă astfel de servicii, sau chiar către un birou de avocatură. În esență, responsabilul cu protecția datelor îndeplinește funcțiile asimilate unui auditor, dar este dificil să fie asimilat cu totul acestuia, în condițiile în care funcția este îndeplinită de un angajat al biroului, întrucât raporturile de subordonare dintre notar și personalul biroului notarial ar împiedica o supraveghere fără îngrădiri de natură ierarhică. Una dintre sarcinile sale cele mai semnificative ar fi aceea de a raporta problemele, de a identifica și transmite date legate de orice neajuns în prelucrarea datelor.

Totodată, este unanim acceptat faptul că această funcție nu poate fi atribuită notarului public, întrucât acesta nu poate îndeplini această sarcină prin prisma conflictului de interese în care s-ar afla.

2) Imperioasa materializare a consimțământuluitrebuie să fie îmbrăcată într-un înscris material, încorporat în cerere pentru întocmirea actului și/sau externalizat în actul notarial.

3) Obligația notarului de a furniza clientului informații cu privire la gestionarea datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul procedurii instrumentate

Dincolo de consimțământul materializat în conținutul cererii/actului notarial, unele notariate, cum ar fi, de pildă, cele din Belgia, Franța sau Spania, au implementat măsuri suplimentare reprezentate prin următoarele forme de promovare a prevederilor regulamentului european:

– prin afișarea în sala de așteptare a informațiilor referitoare la itinerariul instituțional al datelor cu caracter personal, modul în care sunt prelucrate, eventuala lor portabilitate etc., model unic creat de către structurile centrale ale notariatelor din țările de mai sus și distribuit în teritoriu fiecărui birou notarial;

– totodată, în condițiile în care un birou deține și un domeniu web, se poate recurge la încărcarea pe site a unei politici de confidențialitate.

4) Ca administrator al biroului, prin intermediul și consultarea cu operatorul de date cu caracter personal trebuie să implementeze toate măsurile necesare, astfel încât derularea activității notariale să se plieze simetric peste dispozițiile art. 32 din Regulament. Din punctul nostru de vedere, atenția noastră ar trebui mai mult să se canalizeze pe acest aspect, de a lua toate măsurile tehnico-administrative necesare pentru a înlătura din sarcina notarului orice răspundere generată de o încălcare a securității, pentru că în fond niciun sistem informațional nu este infailibil.

Așadar, în structura organizațională a unui birou notarial ar trebui să se regăsească două moduri de lucru:

– primul presupune crearea unei baze de date complet anonime. Mai concis, protecția deplină a datelor personale ale clienților poate fi asigurată prin crearea unor proiecte de acte și proceduri notariale pe un server în birou și, de îndată ce datele personale sunt completate de secretari, iar documentul ia forma finală, după imprimare, documentul nu este salvat sau poate fi șters, după caz. Prin adoptarea acestei metode, baza electronică de date este protejată de orice atac extern, din cauza faptului că hardware-ul serverului nu este niciodată completat cu date personale. Este de la sine înțeles că această acțiune necesită o atenție specială din partea angajaților pentru a îndeplini imediat această sarcină. Această metodă implică practic costuri zero, dar poate afecta eficiența activității într-un birou notarial, din cauza faptului că redactarea durează mai mult timp;

– la polul opus, pentru cei care preferă păstrarea unei baze de date de fișiere care include și date personale, există opțiunea de a achiziționa un sistem de firewall/switch, care ar trebui să fie o soluție completă care nu doar monitorizează și gestionează traficul de rețea, dar și oferă o protecție mai mare împotriva malware-ului, a ransomware-ului și a altor încălcări ale securității decât firewall-urile standard furnizate de furnizorii de servicii de internet. Mai mult decât atât, scopul unui firewall extern este de a monitoriza întreaga rețea furnizând o bună protecție a sistemului. Și continuă să facă acest lucru în permanență.

5) Aducerea la cunoștință personalului biroului notarial și pregătirea acestuia în vederea ralierii la prevederile imperative ale regulamentului, prin:

– instruirea acestuia să-și îndeplinească strict sarcinile de serviciu fără a accesa site-urile web pentru căutări de interes personal;

– desemnarea prin decizie internă a angajaților care colectează, prelucrează și stochează datele cu caracter personal în activitatea biroului notarial;

– stabilirea în mod strict a activităților pe care au voie să le îndeplinească salariații în exercitarea atribuțiilor de serviciu și supravegherea periodică a îndeplinirii acestor atribuții și a neabaterii de la regimul strict al comunicărilor și accesărilor prin internet. Se vor întocmi note de control asupra personalului (acestea vin în probatoriu ca măsuri organizatorice adecvate interne de protecție a gestionării datelor – n.n.);

– distrugerea documentelor sau a proiectelor de acte, prin tocarea hârtiei în cadrul biroului (dotarea cu tocător de hârtie). Stabilirea atribuțiilor pentru personalul care face acest lucru;

– instruirea personalului pentru a transmite documentele nu în clar, ci criptate cu parolă. Parola nu se transmite prin același e-mail, ci prin unul separat sau prin sms ori dictare prin telefon.

B) Toate măsurile de mai sus ar trebui dublate de următoarele măsuri tehnice:

a) gestionarea bazei de date pe un tip de server cu două hard diskuri de stocare a informațiilor, al căror rol va fi păstrarea tuturor actelor, documentelor și procedurilor în format electronic care conțin date personale pe două suporturi de stocare pentru a preveni pierderea accidentală și/sau intenționată;

b) în același timp, vor fi creați utilizatori de acces pentru fiecare angajat din cadrul biroului, căruia îi va fi atribuit un cod de acces confidențial, cunoscut numai de către titular, astfel încât orice utilizare a bazei de date să fie evidențiată de utilizatorul care a accesat-o și să nu-și păstreze caracterul anonim, care stabilește o responsabilitate pentru personalul biroului de a prelucra date cu caracter personal;

c) protejarea hardware-ului de factori distructivi externi, înțelegând aici enunțiativ și nu limitativ spam-uri, dispozitive USB care pot conține caracteristici dăunătoare, imposibilitatea de a copia informațiile de pe hard disk pe medii externe etc.;

d) criptarea adresei de e-mail prin configurarea corespondenței trimise sau primite și, prin urmare, prin citire numai prin introducerea unei chei de verificare care este disponibilă numai expeditorului și destinatarului;

e) configurarea computerelor biroului, astfel încât orice neutilizare a calculatorului pentru câteva minute să implice automat introducerea PC-ului într-un mod securizat, astfel încât orice personal necalificat de către personal să fie eliminat.

Luarea tuturor acestor măsuri și implementarea lor în birou au rolul de a defini și mai mult rolul notarului public în secolul al XXI-lea, acela de garant al confidențialității și operării a datelor personale cu maximă diligență și atenție.

8. Chintesența notarului public de a extrage voința părților

Notarul public joacă rolul de confident al părților, deoarece aceștia apelează la serviciile notariale prin prisma raportului de încredere pe care este construită relația juridică.

Astfel că, notarul public, îndeplinind rolul de mediator, de extractor al voinței interne a părților, trebuie să aibă o privire mai amănunțită asupra problematicii care i se relevă, ascultând toate opiniile, sugestiile și doleanțele părților cu interese contrare, și nu numai.

Notarul public fiind învestit cu o procedură succesorală, este nevoit a se apleca asupra situației de fapt cu care este confruntat, recurgând la toate principiile amintite în capitolul precedent, structura sa profesională orbitând în jurul acestora, prin intermediul bunei-credințe, adevărului și echității.

9. Importanța notarului public într-o societate și garantarea securității circuitului civil

Nu de puține ori notarul public este liantul între voința părților, consfințită într-un act notarial, și îndeplinirea tuturor formalităților de publicitate pe marginea actului întocmit, măsuri procedural-administrative impuse de către lege, în sens larg, fiind unanim acceptat că supunerea acestuia față de lege este indubitabilă.

Prin urmare, un act notarial odată intrat în circuitul civil produce efecte juridice. Pentru început, în privința formalităților îndeplinite concomitent cu întocmirea actului există o prezumție absolută cu privire la temeinicia respectării procedurii, prezumție care în final se răsfrânge asupra dovezii actului notarial, constituindu-se ca probă până la dovada contrară în privința chestiunilor de ordin faptic constatate de către notar prin propriile simțuri.

Cu titlu de exemplu, putem aminti faptul că notarul public are acces la registrele publice, putând obține înscrisuri care se constituie ca documentație la încheierea actului, înțelegând aici pur exemplificativ: înscrisul care atestă starea de carte funciară a imobilului ce constituie obiectul material al actului notarial, actele de stare civilă, extrasele din registrele informatice notariale cu privire la regimul matrimonial ales sau la verificarea valabilității unei procuri, de pildă. Toate aceste verificări preliminare pe care notarul este obligat să le facă sugerează faptul că actul a fost încheiat în condiții de maximă diligență și probitate profesională.

În aceeași măsură, notarul public intervine și ulterior perfectării actului, întrucât în sarcina acestuia pot fi instituite o serie de obligații post-contractuale, derivate din obligațiile legale ale acestuia. Putem exemplifica în expunerea noastră următoarele cazuri:

– obligația de a îndeplini formalitățile publicitare pe marginea unui înscris care consfințește constituirea, modificarea sau stingerea unui drept real tabular;

– obligația de înregistra în registrele notariale informatice, uzând de dreptul de semnătură digitală și de autentificare conferit de corpul profesional din care face parte, anumite acte notariale, cum ar fi cazul convențiilor matrimoniale, procurilor și/sau contractelor de mandat, după caz, așa-numitele PACS-uri sau parteneriate civile etc.

Acest schelet organizatoric sugerează faptul că profesia notarială este închegată în cerințele actuale și trasează o linie de demarcare clară între autenticitate, atât sub aspect formal, cât și sub aspect material și orice breșă sau încercare de a îngreuna circuitul juridic prin mijloace dolosive exercitate de eventuali clienți de rea-credință.

Rolul de salvgardator al circuitului juridic este ilustrat și de rolul pe care notarul public îl joacă în raport cu prevenirea și combaterea spălării banilor și a faptelor de terorism, fiind un raportor în condițiile în care are suspiciuni cu privire la orice încercare de fraudă.

În esență, actul notarial trebuie să se separe clar de orice tentativă de a disimula beneficiarul real al tranzacției și de a încerca să evidențieze în cadrul actului sursa fondurilor, fie surse proprii, fie orice formă de creditare. În acest sens, notarul public este obligat să efectueze toate demersurile impuse de legislația națională incidentă în materie, întrucât leguitorului național i se acordă libertate deplină în a impune măsurile ce trebuie a fi luate, întrucât intervin rațiuni de politici publice și fiscale.

În ajutorul notarului sunt totuși noile reforme în disciplinarea operațiunilor de plată prin introducerea instrumentelor de plată moderne, ce presupun o decontare bancară, fie prin virament bancar, fie prin depunere în numerar într-un cont pus la dispoziție de partea care trebuie să încaseze o sumă de bani în termenii și condițiile actului notarial, fiecare stat impunând propria limită în vederea tranzacționării cu numerar. În aceste condiții, plata se realizează la vedere, în condiții de transparență, astfel că notarul public trebuie să depună maximum de diligență în asocierea conturilor bancare cu părțile semnatare ale înscrisului autentic.

10. Notarul public și globalizarea

La o privire de ansamblu asupra relațiilor sociojuridice ce se materializează și se concretizează în acorduri contractuale, se poate sesiza trendul accentuat de internaționalizare a lor. Globalizarea raporturilor juridice este un fenomen complex și, în fond, inevitabil în conturarea unui spațiu juridic prolifer și statornic. Animus-ulindividizilor ce compun masa populară globală ostracizează sistemul juridic, astfel cum a fost el conceput și creat să dăinuie în timp, cel westphalian grefându-se pe o libertate contractuală, statut ce părea o himeră acum 50 de ani.

    Suplimentar acestei dorințe de perpetuare a binelui materializat în sfera juridică, socială, politică, economică, intervine și noțiunea de mercantilism ce coagulează un număr mare de raporturi juridice perfectibile. Vandabilitatea bunurilor și simțul mercantil sunt motorul promovării relaționărilor juridice și transpunerea lor din spațiulnațional, în planul superior al transnaționalismului. Această diferență de gradualitate și intensitate e generată de libertinajul autonomiei de voință. În mare măsură, acest factor al subiectivității este scheletul ce reprezintă piatra de temelie pentru erodarea suveranității statale și eșalonarea regulilor de drept astfel încât ele să satisfacă interesul comun ce reiese dintr-un acord bilateral. Îmbinarea celor două voințe materializate în acte, privite ca instrumentum, poate genera la un moment dat o legiferare opozabilă doar lor, debarasându-se de pozitivismul normativ.

         Odată cu fundamentarea pieței interne și a celor patru libertăți ce o înconjoară – a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor –, se poate realiza o extindere și în privința libertății și turismului codificărilor naționale. Mișcarea browniană a persoanelor ce compun societatea actuală reclamă un dialog intensificat între codificările statale, astfel că se ajunge la momentul în care dreptul internațional privat, in corpore, prin dialogul normelor de conflict nu poate să surmonteze divergențele ce intervin în substanța normelor. Divergența materială este dată preponderent de tradiția juridică ce este înglobată în rațiunea de a fi a codificării, un deziderat care nu poate fi separat de substratul normelor juridice. Așadar, normele de drept internațional privat se văd înlocuite de normele mai suple ale dreptului anațional, care sunt generate de auspiciile deloc sobre ale guvernanței transnaționale.

Guvernanța transnațională este o instituție, dacă ea poate fi privită astfel, caracterizată de o generalitate debordantă, al cărei scop este de ajusta libertatea contractuală și de a-i asigura, într-un mod deloc meschin în raport cu puterea suverană națională, un loc în ordinea juridică bine determinat. Ordinea juridică este bivalentă în raport cu cea statală, inclusiv cu cea dată de normele de drept internațional privat al fiecărui stat în parte. Caracterul privat al guvernanței corporative este în acord cu o salvgardare a voinței colective, cu societatea ce este în căutarea bunăstării contractuale și a erodării sistemului juridic statal, considerat mult prea „ortodox” pentru solicitările avangardiste ale părților ce se interpun în acest lanț mercantil. Altfel spus, comerțul internațional este de natură vivantă, factualitatea lui presupunând o asamblare a unui acord de voințe ce deseori este un suport pentru normele transnaționale, chiar incerte ca valoare juridică. Practica comerțului internațional întrece legiferarea statală, fapt ce este reliefat și de încercările șicanatoare ale instanțelor naționale de interpretare a termenilor juridici transfrontalieri, guvernați de o sensibilă rezonabilitate, în sensul cât mai convenabil cu putință pentru legea forului.

Așadar, notarul public se vede în poziția de a analiza mai multe legislații pentru soluționarea unei situații juridice, inclusiv de natură comunitară. Principala problemă de care se lovește un notar public din statul unde se finalizează și se instrumentează o procedură notarială este cea în care trebuie să ia în considerare acte întocmite într-un alt stat, care nu respectă principiul similitudinii formelor.

Inadvertența intervine și în condițiile în care este unanim acceptat principiul latin locus regit actum, forma fiind guvernată de legea unde se întocmește actul. În condițiile în care aceasta diferă față de legea statului unde notarul public instrumentator își desfășoară activitatea se poate ajunge la un impas procedural. Din punctul nostru de vedere, acest impas s-ar putea acoperi doar printr-o legislație unitară în privința recunoașterii formelor actelor notariale, edictată la nivel internațional sau unional, într-o primă etapă.

11. Scurte concluzii

În cadrul lucrării am încercat să creionăm profilul notarului public, contextualizat în vremurile cotidiene, caracterizate de o permanentă schimbare și nestatornicie, notarul public trebuind a fi în tandem cu toate modificările de substanță socială, economică, culturală și juridică, dar în același timp să reprezinte un reper de stabilitate, întrucât actul notarial odată intrat în circuitul juridic produce efecte, efecte care vor dăinui în timp, astfel că orizonturile notarului public nu se limitează la prezent, așa cum nici profesia nu stagnează, ci se dezvoltă armonios, cu înglobarea în organizare a tuturor provocărilor, de orice natură.

Întoarcerea în trecut, privirea comparativă între notariatul de tip latin și cel de tip common law, integrarea notarului în societate, precum și principiile directoare ale profesiei ne-au servit drept fundament pentru definirea cadrului material al profesiei, iar aplicațiile practice, precum relația cu digitalizarea, globalizarea și protecția datelor cu caracter personal pot să stea mărturie faptului că itinerariul profesiei va urma să fie evidențiat prin faptul că profesia, cu tot ceea ce înseamnă ea, este receptivă la nou și la inovație, fiind pregătite pârghiile juridice și administrative pentru conlucrarea noului cu autentificarea atât de înrădăcinată în tradiție și istorie.


[1]https://cryptonaute.fr/espagne-une-premiere-vente-immobiliere-en-bitcoin/