În această perioadă de urgență sanitară provocată de pandemia de COVID-19, în care știrile despre lupta medicilor români cu virusul nu contenesc să apară, un spital mi-a atras atenția în mod special – Spitalul „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin. Pe parcursul cercetărilor mele legate de istoria notariatului public din perioada interbelică întâlnisem numele medicului reghinean dr. Eugen Nicoară[1] și mi-am amintit că existența spitalului care astăzi îi poartă numele se datorează unui gest filantropic care a îmbrăcat forma unui act notarial public[2] instrumentat de o altă figură emblematică a Reghinului, notarul public Eugen Truția, personalitate marcantă a notariatului public transilvănean, pe care dorim să o prezentăm în cadrul serialului nostru. Dar înainte să-l cunoaștem pe cel care avea să devină președintele Camerei Notarilor Publici Târgu Mureș, vom lăsa actul să vorbească, pentru că „prin actul acesta de o semnificație și importanță excepțională dl Dr. Nicoară s-a ridicat alături de cei mai distinși ctitori și binefăcători ai bisericii noastre”[3]:

„Act notarial public.

Noi subsemnatul Dr. Eugen Truția, notar public în Reghin, la cererea Domnului                  Dr. Eugen Nicoară, medic primar, director de Spital, ne-am transportat la locuința sa aflătoare în comuna urbană Reghin, Str. Averescu, unde fiind prezenți numitul Domn Dr. Eugen Nicoară și soția sa născută Dr. Manglitz Maria precum și reprezentarea Episcopiei ortodoxe române a Clujului, Vadului și Feleacului, cu sediul în Cluj, Str. Iuliu Maniu Nr. 36-38, P. Sf. Sa Episcopul Nicolae Ivan[4] și subst. secretarului Eparhial Laurențiu Curea, domnul cassar al Consistoriului Ioan Cioara, și unde Domnul Dr. Eugen Nicoară a cerut ca să instrumentăm în act notarial public, următoarele sale:

LITERE FUNDAȚIONALE

Art. I.

Eu Dr. Eugen Nicoară, după ce – cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu – am izbutit, prin numeroase greutăți și prin enorme sacrificii, să zidesc prin munca mea și prin cheltuiala mea un spital în Reghin[5], realizând astfel o operă de patriotism pentru populațiunea covârșitor românească din acest ținut de care sunt legat prin origine și sânge, dar o operă și de umanitarism pentru alinarea suferințelor celor loviți de soartă – îmi îndrept primul meu gând de adâncă recunoștință spre Sfânta noastră Biserică strămoșească, care a fost scut și apărare nu numai părinților și bunicilor mei preoți, dar a fost și sprijinitoarea mea, ajutându-mă la terminarea studiilor mele universitare prin acordarea burselor din fundațiunile Gojdu și Trandafil, și drept prinos de recunoștință memoriei, acelora care m-au ajutat în marea mea nevoie să fac medicina, am hotărât definitiv și prin aceste litere declar că:

Spitalul ridicat de mine în Orașul Reghin, județul Mureș, cuprins în cartea funduară a comunei Reghin [cf. Nr. 2877, cu Nr. ord. A-1, cu Nr. topogr. 347 cu 1 jugh. 1570 stj. pătr, cu semnarea nouă topogr. 347/2, cu toate clădirile, supra edificate (edificiul principal, pavilionul de izolare, edificiul administrației de la intrare, grajdurile și celelalte supra edificate de gospodărie), cu instalațiunile de încălzire centrală, de apeduct și electricitate], îl donez Episcopiei Ortodoxe a Clujului, Vadului și Feleacului, constituind o fundațiune de binefacere sub denumirea regretatului meu părinte „Fundațiunea Preot Grigoriu Nicoară”.

Art. II.

Administrația și reprezentarea acestei fundațiuni se face cu pline puteri de către organele Episcopiei: Episcopul și Consiliul Eparhial din toate timpurile, care este obligat ca din venitul curat al fundațiunii, până sunt eu în viață, din 30% la sută, să dea anual câteva burse elevilor și studenților ortodocși și anume cu preferință descendenților harnici și vrednici moralicește și intelectualicește ai regretatului meu părinte Grigoriu Nicoară, și în al doilea rând și studenților vrednici ortodocși români, originari din protopopiatul Reghinului, iar dacă nu ar fi astfel de solicitanți, să dea burse școlarilor din județul Mureș și din Eparhia noastră. Cât timp voi fi eu în viață voi face parte de drept din comisiunea care va adjudeca aceste burse, iar după moartea mea protopopul ort. din toate timpurile a protopopiatului Reghinului va face parte din comisiune.

Având însă în vedere, că din căsătoria mea nu s-a născut nici un copil, și țin de prezent sub creșterea mea băiatul prietenului meu decedat Dr. Traian Chirileanu cu numele Traian Chirileanu de religie ortodoxă, doresc ca în caz dacă aș muri înainte de a-și fi terminat toate studiile, să fie luat în considerare din partea Administrației și reprezentarea acestei fundațiuni, spesele survenite cu terminarea studiilor acestui copil.

Iar restul de 70%, al venitului curat, deocamdată stă la dispozițiunea mea și va servi spre acoperirea datoriilor mele, pe care le-am contractat în timpul edificării spitalului și spre asigurarea existenței mele, nemaiavând altă avere cu venite suficiente. Iar dacă aș muri eu întâi, soția mea va primi, din cota de 70% a venitului curat, un ajutor lunar, care să fie egal cu plata unui medic primar de spital, care ajutor însă nu poate trece peste cota de 70% a venitului net realizat din fundațiune.

Venitul curat va rezulta după scăderea din venitul general a impozitelor și taxelor. Întreținerea în completă și continuă bună stare a edificiilor, a dependințelor, a tuturor instalațiunilor și a îngrădirilor va fi executată de chiriaș – pe cheltuiala sa, fiind obligat prin contract la executarea reparațiunilor an de an (altfel cheltuielile fiind extrem de minimale), făcându-se riguros controlul cel puțin de 2 ori la an. Acest control va fi încredințat mie până sunt în viață, iar după aceea protopopului ortodox din Reghin și supravegheat de un delegat al Consiliului eparhial.

Întrucât după moartea mea, soția mea s-ar mărita din nou, renta ei viageră i se va reduce la jumătate.

După moartea mea și a soției mele și cota de 70%, a venitului fundațiunei va sta la dispozițiunea Consiliului Eparhial cu scopul de a da an de an, atâtea burse, după normele amintite mai sus școlarilor vrednici de orice grad, câte vor putea suporta veniturile fundațiunei prin o înțeleaptă și bine chibzuită chiverniseală și întrebuințare, după ce se va face un ajutor de 10% anual din venitul net pe seama bisericii ort. din Reghin și a protopopului acestui tract.

Episcopia donatară este totuși îndreptățită, ca la un timp oportun și dacă crede de avantagios, judecat astfel de Consiliul Eparhial eventual, să vândă spitalul, cumpărând în Cluj (ori aiurea) un imobil necesar acolo, dar și în acest caz se vor menține condițiunile de mai sus cu privire la distribuirea venitului fundațiunii.

Art. III.

Până sunt în viață îmi rezerv dreptul de a putea face pe acest imobil pe spesele mele bineînțeles, orice edificări, cari ar fi necesare eventual, în viitor chiar în interesul spitalului. Iar în grădina spitalului să-mi construiesc un mormânt[6] modest pentru vecinica odihnă a mea și a soției mele, aici aproape lângă altarul muncii noastre neobosite de zi și de noapte, luptând cu vrăjmașii credinței și a fericirii omenești.

Art. IV.

Fundatorul Dr. Eugen Nicoară se învoiește, ca dreptul de proprietate asupra imobilelor descrise mai sus – fără altă întrebare a sa și pe cheltuiala sa, să se intabuleze în favoarea Episcopiei ortodoxe Române a Clujului-Vadului-Feleacului, cu titlu de donațiune, făcându-se despre instalațiunile spitalului un inventar separat, prin care se predau donatoarei.

Art. V.

Episcopia ort. romană a Clujului este legată de a supraveghea și existența acestui spital, care servește necesitățile vitale a unui ținut românesc, și a interveni în toate timpurile la forurile competente, ca la conducerea spitalului sa fie numiți medici români și buni creștini, și eventual și atunci să rămână în mână românească conducerea, când s-ar schimba destinațiunea clădirii.

Art. VI.

Fundatorul Dr. Eugen Nicoară având o convențiune reciprocă în sensul celor de mai sus cu soția sa Maria Nicoară, pentru evitarea oricăror inconveniente, soția Dr. Maria Nicoară declară, că este în deplin acord cu cele cuprinse în acest act, ceea ce adeverește prin semnarea proprie.

Art. VII.

Episcopia donatară primește această donațiune și se obligă a respecta pentru totdeauna voința întemeietorului acestei fundațiuni, intrând în drepturile sale cu data de 1 Ianuarie 1935, respectând contractul cu județul Mureș, care expiră la 1 Mai 1935, când va încheia un nou contract după normele indicate de donator prin formularul prezentat.

Drept care subsemnatul notar public, am dresat acest act notarial, pe care l-am cetit și interpretat părților, pe care părțile, fiind conform întocmai cu voința lor, l-au aprobat și iscălit în prezența noastră.

Reghin, la 16 (șaisprezece) August 1934 (Una mie nouă sute treizeci și patru).

Dr. Eugen Nicoară, medic primar s.s.      Maria Dr. Nicoară s.s.

Nicolae Ivan, Episcopul Clujului s.s., Ioan Cioara, secretar subst. s.s.

(L.S.) s.s. Dr. Eugen Truția, notar public.”

Dr. Eugen Truția (n. 12 august 1879, Reghinul Săsesc – d. 12 aprilie 1968, Reghin)

S-a născut la 12 august 1879 într-o familie apreciată din Reghinul Săsesc (azi Reghin, județul Mureș), tatăl său, Dumitru Truția, fiind judecător, iar mama sa, Valeria Truția, președinta asociației „Reuniunea «Cununa Sf. Marii» a femeilor române din Reghin”. Urmează cursurile primare în localitatea natală, apoi Gimnaziul greco-catolic din Blaj pe care l-a absolvit în 1899. Între 1901 și 1904 a studiat la Facultatea de Drept și Științe Politice din cadrul Universității „Ferenc József” din Budapesta, beneficiind de o bursă din partea Fundației „Alexandru Sterca Șuluțiu[7]”.[8]

După o practică de 3 ani în avocatură susține la 22 iunie 1907 lucrarea de doctorat în științe juridice la Cluj-Napoca. Un an mai târziu apare ca traducător pe lângă Tribunalul Târgu Mureș[9], iar din 1909 își deschide biroul avocațial în localitatea natală. Se căsătorește în 1912 cu Silvia Șipoș, fiica singurului maistru tăbăcar de cordovan roșu din zona Reghinului, Iosif Șipos, curator al bisericii române unite, distins cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Cavaler[10]. Din acest mariaj nu s-a născut niciun copil[11].

Se implică în viața urbei, participă la strângerea de fonduri pentru înființarea asociațiilor culturale și a bibliotecilor din zona natală, precum și la tradiționalele petreceri de vară, care se țineau în luna august la Reghin și la care erau invitați intelectuali români pentru a contribui cu sume de bani în folosul școlii și al bisericilor greco-catolică și ortodoxă din localitate[12]. Din 1911 devine membru ordinar al Despărțământului Reghin al Astrei[13].

La fel ca alți intelectuali transilvăneni, din 1915 este înregimentat în armata austro-ungară. Participă la Primul Război Mondial având gradul de căpitan[14]. A făcut parte din Regimentul 22 Honvezi din Târgu Mureș cantonat în Győr unde îl cunoaște pe dr. Eugen Nicoară. Medicul va afirma mai târziu: „nici nu bănuiam atunci că în curând ne vom înrudi și vom fi cei mai buni prieteni pe viața întreagă”[15].

La încheierea războiului, revine pe plaiurile natale și se implică activ în lupta pentru desăvârșirea unității naționale. Participă la înființarea Secției Consiliului Național Român și a gărzii civile din Reghin pe care o va conduce până la intrarea armatei române în oraș[16]. La 26 noiembrie 1918, „Reuniunea «Cununa Sf. Maria» a femeilor române din Reghin” îl deleagă pentru a participa la Marea Adunare de la Alba-Iulia şi „în alte Mari Adunări Naționale Române, care eventual se vor mai ținea în decursul anului următor”[17], devenind astfel unul dintre cei 1228 de delegați care au semnat actul Marii Uniri[18].

După decembrie 1918, Eugen Truția se va alătura eforturilor Consiliului Dirigent pentru păstrarea independenței și suveranității României Mari, prin funcțiile deținute pe plan atât public, cât și politic. La 10 ianuarie 1919, la propunerea prefectului județului Mureș-Turda, avocatul Ioan Vescan, Resortul de Interne din cadrul Consiliului Dirigent îl numește prim-pretor la Pretura Reghinul de Jos, funcție pe care o va deține până în luna decembrie a anului 1921[19]. La 4 ianuarie 1922, pentru o scurtă perioadă de timp, sub mandatul prim-ministrului Take Ionescu, ajunge prefect al județului Târnava Mare.

În 1925, după ce deputatul de Reghin Simion Mândrescu a fost numit ambasador plenipotențiar în Albania, locul lui a devenit vacant, urmând să se facă alegeri parțiale în această circumscripție. Partidul Național Român (PNR) şi Partidul Poporului candidau la Reghin. Echipa de campanie a PNR se stabilea în casa notarului public Eugen Truția: „Cartierul general al bătăliei noastre fusese instalat în Reghin, în casa d-lui dr. Truția, notar public și vânător de seamă… Politicește adept al lui Maniu, ca toată lumea în acea regiune, găzduia pe Șef și pe Vaida care conduceau alegerea din biroul său.”[20] „Alături de Maniu venea atunci la masa bogată a lui Eugen Truția și Vaida-Voievod, Mihai Popovici, Cicio Pop, Paul Brătășanu și Nicolae Titulescu, precum și Voicu Nițescu, care era candidat de deputat la Reghin.”[21]Iorga își amintea că într-o întâlnire pe care a avut-o cu Argetoianu în noiembrie 1926 acesta îl informa că „Regele i-a vorbit de politică, i-a recomandat ca «unui ministru al său» să nu numească prefecți politici; i-a vorbit de un tovarăș de vânătoare din Ardeal, Truţia, care i s-ar părea potrivit(în funcția de prefect, n.n.)”[22] Participă la alegerile județene din 4 iunie 1926 pe lista Partidului Național Român și devine consilier în cadrul Consiliului Județean Mureș. Este ales după prima ședință vicepreședinte al Consiliului Județean[23], funcție pe care a deținut-o până în 1930, an în care, pentru o perioadă de șase luni, ocupă din nou funcția de prefect al județului Târnava Mare. După fuziunea Partidului Național cu Partidul Național Țărănesc, la 10 octombrie 1926, a devenit membru al Partidului Național Țărănesc, iar odată cu instaurarea guvernului autoritar condus de patriarhul Miron Cristea (10 februarie 1938) s-a înscris în Frontul Renașterii Naționale, fiind numit ulterior președintele organizației Reghin.[24]

A fost un apropiat al membrilor Casei Regale cu care împărtășea pasiunea pentru vânătoare, după cum remarca fostul președinte al Consiliului de Miniștri al României: „Deși notar public, dl. Truția purta zi și noapte jambiere de piele, haine verzi cu nasturi ciopliți din os de cerb și pană la pălărie. Tovarăș al tuturor vânătorilor Regelui Ferdinand în masivul Gurghiului, era atât de siderat de cinstea prieteniei Suveranului pe care îl socotea drept urmașul legitim al «împăratului», încât se căznea să-i semene vorbind sacadat, îngânând «da, da, da» la fiecare întrebare, umblând lăsat pe vine și tunzându-și barba după regalul său model. Casa lui era plină de coarne de cerb, de cocoși împăiați și de tot felul de lighioane «naturalizate»”[25], iar Eugen Nicoară îl completa amintind că:„Statura și înfățișarea doctorului Eugen Truția se asemăna cu a Regelui Ferdinand, pe care l-a servit ca însoțitor de vânătoare în munții Gurghiului, pe care l-a îndrăgit în așa măsură încât și-a clădit un castel de vânătoare, unde venea foarte des la odihnă, la pescuit, la vânat cocoși de munte, cerbi, mistreți, urși, etc.”[26]. Mărturie a rămas și o fotografie din 23 septembrie 1937 în care dr. Eugen Truția apare la o partidă de vânătoare de cerbi ținută la Ibănești în anturajul regelui Carol al II-lea al României[27]. 

Face parte din consiliile de administrație ale unor instituții bancare și firme locale: Banca „Mureșeana” – Societate anonimă din Reghin, „Fabrica de piele – Norbert Schonauer din Reghin SA”, „Deda Bistra SA pentru comerțul de lemn” și „Casa de Păstrare și Credit din Reghin și jur SA”. În viața culturală, după ce Despărțământul Reghin al Astrei a fost reorganizat la 19 aprilie 1923, a fost ales membru în comitetul condus de dr. Eugen Nicoară, alături de Ioan Bojor, Gheorghe Mureșan și Victor Câmpean, comitet care avea scopul de a propaga menirea ASTREI, educația și cultura, de a însufleți poporul pentru idealul național prin pilde istorice[28]. Pentru eforturile și realizările în domeniul politic, public și social, Eugen Truția a fost distins cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer.[29] 

Pe plan profesional, după Unire, Eugen Truția îmbrățișa funcția de notar public într-o perioadă confuză pentru acest corp profesional necunoscut în Vechiul Regat. Organizați conform Legii speciale maghiare, naturalizate și sub rezerva dispozițiilor prevăzute în legislația românească referitoare la modul de redactare a actelor, conținutul jurământului, modelul sigiliului sau modul în care se realiza accesul în profesie, notarii publici transilvăneni rămâneau în funcție, fiindu-le recunoscut serviciul acordat societății: constatarea raporturilor juridice nelitigioase, facilitarea exercitării drepturilor și apărarea intereselor legitime ale titularilor acestora – în respectul legii, asigurarea păcii sociale prin crearea și conservarea de instrumente probatorii ale voinței părților.

Prin Ordonanța nr. 121 din 19 februarie 1919 referitoare la judecători, avocați și notari publici[30], Consiliul Dirigent extindea jurisdicția statului român asupra instanțelor judiciare din cele 15 județe care intrau în componența Curților de Apel Cluj și Târgu Mureș. Prevederile Ordonanței vor sta la baza întregului proces de preluare a justiției transilvănene de către autoritățile românești. Înglobând în noile condiții politice dispoziții generale privind activitatea forurilor justiției, inclusiv a notarilor publici, ordinul fixa obligativitatea pentru magistrați, procurori, avocați, notari publici și personalul auxiliar din cadrul instanțelor de a depune jurământul de fidelitate față de statul român sau, în cazul în care jurământul era contradictoriu cu convingerile religioase, o promisiune solemnă, care omitea ultima propoziție din jurământul de credință și înlocuia invocarea lui Dumnezeu cu sintagma „promit pe onoarea și conștiința mea”[31]. Cei care prestau jurământul își puteau continua activitatea, păstrându-și în același timp toate drepturile dobândite până atunci: „acela care, provocat fiind, nu va depune imediat jurământul (declarația solemnă) își pierde oficiul, drepturile lui la pensiune Statul Român nu le recunoaște, iar advocatul, notarul public și experții, nu vor mai putea funcționa în această calitate a lor”[32].

Conform articolului 8 din ordonanță, „în toate oficiile Justiției (Ministerul de Justiție, judecătorii, procuraturi, oficiile notarilor publici) limba oficioasă, precum și limba de pertractare, este cea românească”[33]. Apreciindu-se că o parte a celor implicați în înfăptuirea justiției nu cunoșteau încă limba oficială, se stabilea un termen de 12 luni pentru judecători, respectiv șase luni pentru notari publici și avocați pentru „însușirea limbii române atât în scris, cât și în graiul viu”[34]. După cum relata Griesmüller Gyula, judecător de ocol conducător la Reghin, notarii publici maghiari din circumscripția Reghin se opuneau, întrucât: „Datorită problemelor legate de limbă – după ce ei se consideră în general lezați de durata scurtă a perioadei de tranziție – ar fi de dorit prelungirea acesteia ca de ex. stabilirea la 3-5 ani. Nu oricine are dispoziția necesară de a învăța și din acest punct de vedere doar românii – aflați într-un număr nu prea mare – sunt într-o situație mai ușoară”[35].

Paska Simon, cel care ocupa singurul post de notar public din Reghin, va presta într-un final jurământul de fidelitate față de statul național unitar român, dar, spre surprinderea autorităților, părăsește postul în 1922. Rămas vacant și în contextul de imprimare a caracterului românesc corpului de notari publici, postul va fi ocupat de Albu Corneliu[36] și, ulterior, de Eugen Truția[37].

În Camera Notarilor Publici Târgu Mureș, posturile notarilor publici rămâneau cele alocate de vechile autorități tutelare, stabilite în funcție de numărul cetățenilor din fiecare localitate, iar Reghinul avea unul. După 1934, autoritățile române vor decide înființarea și celui de-al doilea post de notar public în Reghin, care va fi ocupat de către Horga Vasile.

Eugen Truția devine președintele Camerei Notarilor Publici Târgu Mureș (care includea notarii publici din județele Mureș, Ciuc, Târnava Mică, Odorhei, Trei Scaune, Brașov, Târnava Mare, Făgăraș), calitate în care se va alătura eforturilor Uniunii Generale a Notarilor Publici din România pentru recunoașterea la nivel național a profesiei notariale. Din 15 noiembrie 1937, face parte din comitetul de redacție al periodicului Uniunii: Notariatul Public. Revistă de drept, doctrină și jurisprudență.

Peste trei ani, Camera Notarilor Publici Târgu Mureș își înceta activitatea în urma Dictatului de la Viena (30 august 1940) când nordul Transilvaniei era predat Ungariei. Reghinul a intrat în zona de ocupație maghiară și, începând cu anul 1941, notarii publici reghineni vor fi incluși în nou-înființata Cameră a Notarilor Publici Cluj. Aflată în tranziție, legislația incidentă maghiară permitea numirea notarilor publici pe baza examenului de admitere susținut pentru ocuparea unui post la Curtea Superioară de Justiție și de urmărire penală, sau dacă candidatul activase patru ani ca judecător, procuror sau jurist sau trei ani ca notar. Mai mult, puteau fi numiți notari toți cei care obținuseră titlul de doctor și figurau înregistrați în barouri avocațiale românești de cel puțin șase ani. În perioada 1940 – 1945, Ministerul Justiției maghiar numea în funcție 59 de notari publici dintre care șase au profesat și înainte de Tratatul de la Trianon, incluși în noua sau vechea Cameră notarială Cluj. Camera se întrunea în prima ședință la data de 17 mai 1941, având în frunte, până la desființare, pe Ferenc Lázár, ca președinte, secondat de câțiva notari publici transferați din Budapesta.[38] Astfel, cea mai mare parte a notarilor publici români din zona ocupată își va pierde posturile, printre ei aflându-se și Eugen Truția. La Reghin vor fi numiți ca notari publici: Ferenczy István (1940 – 1943), Kovács Ödon (1941), Szabó Béla (1941 – 1944)[39].

Documentele atestă că mai bine de 60 de notari publici transilvăneni se refugiau din teritoriul ocupat de statul maghiar rămânând temporar fără cancelarii notariale.[40] Situația obliga guvernul de la București să adopte o serie de măsuri provizorii necesare relocării acestora, iar Ministerul de Resort hotăra, prin deciziile nr. 3.119 din 9 octombrie 1940, nr. 3.519 din 17 octombrie 1940 și nr. 819 din 24 martie 1941, suplimentarea numărului posturilor existente în România pentru a veni în sprijinul refugiaților. Soluția de compromis aleasă de guvern viza toți notarii publici aflați în teritoriile ocupate, chiar dacă nu toți se refugiaseră în România.

Eugen Truția primea un post la Mediaș, dar din Monitorul Oficial al României aflăm că prin Decizia ministerială Nr. 51.370 din 12 mai 1941 era considerat demisionat din funcția de notar public „neprezentându-se la post în termenul legal prevăzut de art. 8 din Lege”[41]. De altfel, informațiile existente atestă că acesta nu a părăsit niciodată Reghinul. Potrivit unui decret al ministrului justiției maghiar din 1940, alături de alți juriști români, Eugen Truția era inclus în Baroul Avocaților Marosvásárhely (Târgu Mureș)[42], iar ziarul Tribuna Ardealului publica în numărul din 14 august 1941 Lista avocaților români din Transilvania de Nord.[43]Acest aspect era accentuat și de un raport al Secției K din cadrul Poliției Maghiare din Reghin, care raporta la Budapesta la 8 august 1943 că avocatul Eugen Truția alături de Ioan Harșia, Melinte Căpruceanu, Victor Mera și Vasile Nicolescu fac parte din mișcarea națională românească din zonă. Rezistența românească va primi o grea lovitură la 10 noiembrie 1943 când mai mulți reghineni, printre care, se pare, și Eugen Truția sunt arestați de autoritățile horthyste și închiși la Târgu Mureș, acuzați de spionaj și culegere de date în favoarea României[44].

În 20 ianuarie 1945, guvernul Ungariei semna, la Moscova, Convenția de armistițiu cu Națiunile Unite și se obliga să-și retragă trupele în teritoriul deținut la 31 decembrie 1937 și să revoce toate legile privitoare la anexarea de teritorii din Cehoslovacia, Iugoslavia și România. În aceste împrejurări, Transilvania de Nord era reintegrată în România[45]; instaurarea administrației românești începea la 9 martie 1945 și, implicit, Camera Notarilor Publici Cluj din Ungaria își înceta activitatea. Revenirea teritoriilor cedate la România nu a fost urmată și de reactivarea vechilor Camere notariale, notarii publici din Transilvania de Nord fiind arondați pentru următorii ani Camerei Notarilor Publici din Sibiu[46]. Eliberat, Eugen Truția participă activ la reinstaurarea administrației și justiției românești în Reghin

La București s-au luat o serie de decizii necesare reînființării instanțelor judecătorești și a posturilor de notari publici în localitățile retrocedate. În baza Decretului-lege nr. 644 din 13 august 1945 se restabilea situația existentă la data de 30 august 1940: activitatea notarilor publici numiți de guvernul maghiar înceta, iar posturile destinate pentru plasarea notarilor publici refugiați sau expulzați din Transilvania de Nord erau desființate. Prim-președintele Curții de Apel din circumscripția căreia se desființa biroul notarial avea obligația de a repartiza arhivele notarilor publici ținând seama de situație și de interesele publicului și ale notarilor publici în funcție[47].

Notarii publici titulari la 30 august 1940 în Transilvania de Nord își reluau activitatea în posturile în care fuseseră numiți, în termen de 30 de zile de la publicarea legii. În cazuri motivate, Ministerul Justiției putea prelungi termenul cu încă 15 zile. Notarii publici care ocupau posturi vechi devenite vacante, puteau opta pentru postul actual sau cel pe care îl ocupau înainte de Dictatul de la Viena, în termenul prevăzut de lege, iar Eugen Truția alegea să rămână în vechiul post din Reghin.

Dar bucuria a fost de scurtă durată în contextul în care regimul comunist instalat și-a impus propria politică în toate domeniile, forțând și impunând încetarea activității notariatului public. De altfel, în 1947 este consemnată una dintre ultimele apariții în presa vremii a pleiadei de intelectuali din Reghin. La praznicul de Sf. Gheorghe (mai 1947) organizat în cinstea episcopului Nicolae Colan, aflat în urbe, participau printre alții: Eugen Nicoară, inspector general sanitar, avocatul Ioan Harșia, Melinte Căpruceanu, directorul Cooperativei „Izbânda”, Eugen Truția, notar public[48].

Adoptarea notariatului comunist, în intervalul 1945 – 1950, la nivelul întregii Europe dominate de puterea sovietică, marca un moment de ruptură în istoria dreptului civil, anunțând intenția noilor regimuri de a modela societatea în acord cu proiectul lor totalitar. Și în România, intervenția statului în mecanismul notariatului public a fost directă și ireversibilă pentru următorii 45 de ani, ca în restul statelor aflate sub tutela Moscovei. Considerându-se că notaria­tul din regimul capitalist reprezintă: „o instituție care era în slujba burgheziei și care proteja proprietatea privată a exploatatorilor” se înființa Notariatul de Stat:„o instituție nouă, de tip socia­list, care nu are și nici nu poate avea nicio legătură sau asemănare cu notariatul din țările burgheze, de care se deosebea în principal, prin menirea sa, ca și prin conținutul său de clasă”[49]. După cum declara Ioan Gheție, notar public în Brașov devenit notar de stat din 1952 în aceeași localitate, dar numită acum Stalin, corpul notarial se va desființa: „[…] atribuțiile Notariatului public au fost trecute asupra instituției noi a Notariatului de Stat. Cu această ocazie o parte a foștilor notari, și anume cei mai tineri, au fost încadrați la instituția nouă. Cei bătrâni toți cu vechi decenii în muncă, au fost lăsați, la adânci bătrânețe și fără muncă și fără asigurarea vreunui mijloc de existență[50]. Într-un stat socialist, o asemenea nedreptate socială este de neconceput”[51].

În ciuda îngrădirilor de tot soiul, în conformitate cu prevederile art. 81 din Decizia nr. 1.827 din 12 iulie 1950 privind organizarea Notariatului de Stat, au fost notari publici care au persistat în alegerea lor, rămânând în funcție. Documentele aflate la Serviciul Mureș al Arhivelor Naționale atestă că Eugen Truția va ceda presiunilor la sfârșitul anului 1950, iar colegul său Horga Vasile, un an mai târziu[52]. De altfel, prin decizia ministrului justiției nr. 4512 din 30 decembrie 1951, începând cu data de 1 ianuarie 1952, încetau atribuțiile notariale ale instanțelor judecătorești, activitatea notarilor publici, precum și drepturile avocaților de a mai redacta înscrisuri.

Consolidarea regimului comunist nu a însemnat doar dispariția unor profesii, ci a marcat și începerea „luptei de clasă” împotriva celor care proveneau din vechiul regim. Potrivit cercetărilor efectuate de către jurnalistul Matei Robert Mihai[53], supravegheat de autoritățile comuniste, la vârsta de 73 de ani a fost arestat, la fel ca ceilalți intelectuali care au făcut politică în vechiul regim[54]. Fiind bolnav și având o vârstă înaintată, a fost eliberat în 1951, dar cu domiciliul forțat în comuna Apalina, acum cartier al Reghinului. A trăit încă 17 ani alături de soția sa[55], marginalizat și urmărit în permanență de organele Securității. Se stinge din viață la 12 aprilie 1968, fiind înmormântat în cavoul familiei din cimitirul Bisericii ,,Sfânta Treime” în apropierea mormintelor iluștrilor săi contemporani: avocat Alexandru Ceușianu și doctor Eugen Nicoară.

Dr. Eugen Nicoară           S-a născut la 6 ianuarie 1893 în satul Pietriș în familia preotului Grigore Nicoară. A urmat școala primară la Gurghiu apoi a continuat o parte a studiilor liceale la Odorhei și Târgu Mureș. Beneficiază de o bursă din partea Episcopiei Ortodoxe din Sibiu, studiază la Facultatea de Medicină din Cluj și Budapesta. În perioada 1916 – 1918 a fost repartizat la Spitalul „Crucea Roșie” din Budapesta unde a tratat răniții din război. În luna iunie 1918, după ce a susținut teza de doctorat, a fost promovat ca doctor în medicină. La începutul anului 1921 a fost numit medic de circumscripție C.F.R. Reghin, iar în 1923 a fost numit, prin concurs, medic primar la spitalul de stat din Reghin. Pe ușa cabinetului său, Nicoară a scris: Doctorul operează, Dumnezeu vindecă.           Funcționează ca medic primar și șef de spital până în anul 1936, când este însărcinat cu misiunea de inspector sanitar general. În 1938 a fost pentru o scurtă perioadă de timp prefect de Mureș. A contribuit la înzestrarea orașului cu un Palat Cultural.          În 1923 a fost ales președinte al Despărțământului Reghin al ASTREI, funcție pe care o va avea până în anul ocupației horthyste, 1940. Este arestat în campania de purificare a cadrelor medicale; evadat, se refugiază la Brașov, unde este numit șef al Spitalului „Gh. Mârzescu”. Se reîntoarce la Reghin ulterior, iar în anul 1947 se pensionează.            În anul 1950 i-a fost naționalizată casa. Doi ani mai târziu a fost arestat, ajungând în închisorile din Târgu Mureș, Aiud, Ghencea, Fundulea și Delta Dunării. După eliberarea din pușcărie, doctorul cere reîncadrarea la spital, deși în anii de detenție i s-au amputat două degete; nu i se oferă niciun răspuns, astfel că mare parte din activitatea zilnică și-o dedică scrierii unei lucrări autobiografice. În perioada 1977 – 1979 a scris două piese de teatru și o carte, Figura istorică a lui Iisus Hristos. A decedat în anul 1985 la vârsta de 92 de ani.           Azi, în semn de recunoaștere, Spitalul Municipal, Școala Postliceală Sanitară, Casa de Cultură și Liceul Teoretic din Reghin îi poartă numele.

---

[1] Pentru activitatea și viața medicului Eugen Nicoară, vezi: Robert Mihai Matei, Eugen Nicoară – Doctorul Ancestronic din Loja Regelui Carol al II-lea (Povestea omului care a îngrijit 250 de copii la foametea din 1946, care a construit un spital din banii proprii și apoi l-a donat bisericii ortodoxe care i-a plătit studiile), Editura Petru Maior, 2017.

[2] „Primul Mecenat al Eparhiei Clujului”, în Renașterea, nr. 37 (16 septembrie 1934), Cluj, p. 1 – 2.

[3] Actele Adunării Eparhiale ordinare a Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului ținută la Cluj în anul 1935, Cluj, Tiparul Tipografiei Eparh. Ort. Rom., 1935, p. VII.

[4] Nicolae Ivan (n. 17 mai 1855, Aciliu, Sibiu – d. 3 februarie 1936, Cluj) a fost primul episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, pe care a condus-o din 1921 până la sfârșitul vieții. În cei 15 ani de arhierie, Episcopul Nicolae Ivan a avut realizări remarcabile: ridicarea Catedralei eparhiale din Cluj, întemeierea Academiei Teologice Ortodoxe, a ctitorit Biserica „Sf. Nicolae” din Cluj. A publicat foaia eparhială Renașterea. A fost membru de onoare al Academiei Române și, din 1921, membru de drept în Senatul României.

[5] În anul 1926, Eugen Nicoară și-a retras aproape toți banii economisiți la Banca „Mureșeana” și a vândut un teren pe care în perioada 1930 – 1933 a construit un spital cu o capacitate de 80 de paturi.

[6] Din păcate, această dorință nu i s-a împlinit. Își găsește astăzi odihna veșnică în cimitirul bisericii cu hramul „Sf. Treime” din Reghin.

[7] Alexandru Sterca-Șuluțiu, cunoscut și ca Alexandru Sterca-Șuluțiu de Cărpiniș, (n. 15 februarie 1794, Abrud – d. 7 septembrie 1867, Blaj) a fost mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma și întâiul mitropolit după restaurarea Mitropoliei românești a Transilvaniei, fratele tribunului pașoptist Ioan Sterca-Șuluțiu. A lăsat ca fundații domeniile sale de la Cenade, Șpring și Vidrasău, pentru văduvele preoților, pentru studenți și alte scopuri culturale, pentru înființarea unei universități românești.

[8] Ana Todea, Portrete mureșene. Dicționar biobibliografic, Biblioteca Județeană Mureș, Târgu Mureș, 2013, p. 471. Potrivit lui Robert Mihai, a frecventat cursurile juridice în cadrul Universității „Eötvös Lorand” din Budapesta la „Viselenuautermenlimita.ro confirmă faptul că juristul Truța Eugen fost prefect și vicepreședinte al CJ Mureș a fost deținut politic”, Robert Mihai, la http://viselenuautermenlimita.ro/viselenuautermenlimita-ro-confirma-faptul-ca-juristul-truta-eugen-fost-prefect-si-presedinte-al-cj-mures-a-fost-detinut-politic, accesat la 30.10.2020.

[9] Gazeta Transilvaniei, nr. 195 (5/8 septembrie 1908), Brașov, p. 5.

[10] Unirea, nr. 7 (12 februarie 1910), Blaj, p. 61.

[11] Robert Matei, op. cit.

[12] Gazeta Transilvaniei, nr. 178 (17/30 august 1910), Brașov, p. 2; Gazeta Transilvaniei, nr. 182 (20 august/2 septembrie 1911), Brașov, p. 6; Gazeta Transilvaniei, nr. 226 (16/29 octombrie 1913), Brașov, p. 3.

[13] Ana Todea, op. cit., p. 471.

[14] Virgil Pană, Românii mureşeni pe fronturile Marelui Război. Documente, Ardealul, Târgu Mureș, 2018, p. 905.

[15] Apud Robert Matei, op. cit. Fratele său, Aurel Truția, a fost căsătorit cu Eleonora Nicoară, sora doctorului Nicoară.

[16] Robert Matei, op. cit.

[17] „Credențional, 26 noiembrie 1918, Reuniunea Cununa S. F. Maria a femeilor române din Reghin”, la http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/84222/1/Credentional_Reghin_Reuniunea_Cununa_S_F_Maria_a_femeilor_romane_Eugen_Trutia_vol_1_foto.pdf

[18] Gazeta Oficială publicată de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului, Maramureșului și părților ungurene, nr. 9 (1919), Sibiu, p. 46.

[19] Robert Matei, op. cit.

[20] Constantin Argetoianu, Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. VII, partea VI (1923 — 1926), Machiavelli, 1996, p. 164.

[21] Apud Robert Matei, op. cit.

[22] Nicolae Iorga, Memorii: agonia regală şi regența, vol. IV, București, Editura Naționala S. Ciornei, p. 166.

[23] Areopolisz Történelmi és társadalomtudományi tanulmányok XIV, Areopolisz Egyesület, Odorheiu Secuiesc, 2015, p. 206.

[24] Ana Todea, op. cit., p. 471.

[25] Constantin Argetoianu, op. cit., p. 164.

[26] Apud Robert Matei, op. cit.

[27] Carpații. Vânătoare-Pescuit şi Chinologie, nr. 11, 1937, p. 295.

[28] Marin Șara, „125 ani de la înființarea Despărțământului Reghin al Astrei”, în Astra Reghineană, Reghin, 1999, p. 37.

[29] Ana Todea, op. cit., p. 471.

[30] Gazeta Oficială publicată de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului, Maramureșului și părților ungurene, nr. 6 (1919), Sibiu, p. 25 – 26.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

[35] Gheorghe Iancu, Justiție Românească în Transilvania (1919), Ecumenica Press, Cluj-Napoca, 2006, p. 291 – 292.

[36] Corneliu Albu (n. 31 ianuarie 1880, Mânerău – d. Șiria) a fost numit în funcția de notar public în mai 1922. Începând cu anul 1935 va profesa în Șiria.

[37] Damó Jenő, Ki Kicsoda? Az Erdélyi és Bánsági Közélet lexikonja, Timișoara-Arad, A „Lexika” Kiadóvállalat Kiadása, 1931, p. 349.

[38] Gábor Rokolya, The Beginnings of Modern Notariat în Hungary (1875-1947), Hungarian Chamber of Civil Law Notaries, Budapesta, 2010, p. 78.

[39] Vezi Fonduri și colecții date în cercetare Direcția Județeană Mureș a Arhivelor Naționale, la http://arhivelenationale.ro/site/wp-content/uploads/2017/06/Lista-fondurilor-%C5%9Fi-colec%C5%A3iilor-date-%C3%AEn-cercetare-de-c%C4%83tre-serviciul-jude%C5%A3ean-Mure%C8%99.pdf, accesat 2.06.2020, p. 14.

[40] Serviciul Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Ministerul Justiției. Direcția judiciară. Arhivă II. Corespondență. Țara Românească și Moldova, ds. 65/1941, f. 74.

[41] Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 (14 mai 1941), p. 2602.

[42] Szëkely Nép (12 iunie 1941), p. 7.

[43] „Lista avocaților români din Transilvania de Nord”, în Tribuna Ardealului, nr. 264 (14 august 1941), p. 3.

[44] G.A. Petea, „Anul 1943-Germania a pierdut războiul”, în Gazeta Reghinului, nr. 11, Reghin, 1997.

[45] Județele readuse teritoriului național au fost: Bihor, Ciuc, Cluj, Maramureș, Mureș, Năsăud, Odorhei, Satu-Mare, Sălaj, Someș și Trei Scaune. Unele dintre acestea au revenit la delimitarea de dinainte de 30 august 1940, întregindu-se astfel județele Bihor, Cluj și Turda.

[46] Modificarea frontierelor în anul 1940 a impus și o nouă delimitare a circumscripțiilor notariale, provocând, prin Decizia 164.721 din 27 noiembrie 1940, înființarea Camerei Notarilor Publici Sibiu care includea notarii publici din Oradea, Cluj și Târgu Mureș aflați în teritoriul românesc. Adunarea generală de constituire a Camerei Notarilor Publici Sibiu s-a desfășurat în 15 februarie 1941, în prezența prim-președintelui Tribunalului Sibiu, ocazie cu care a fost ales comitetul de conducere sub președinția lui Nicolae Cristea.

[47] Monitorul Oficial al României,nr. 183 (14 august 1945).

[48] „Praznicul de la Reghin”, în Renașterea, nr. 18 – 19 (11 mai 1947), Cluj, p. 3.

[49] I. Pora, I. Popescu, Gh. Mihăescu, Notariatul de Stat. Comentarii, Formulare, Acte Normative, Editura de Stat, Redacția Juridică, București, 1952, p. 3.

[50] Notarii publici nu aveau fond de pensie.

[51] „Portrete de notari publici care au fost – Dr. Ioan Gheție, notar public, Brașov (Extras din lucrarea: «Instituția notarială»)”, în Convorbiri Notariale, nr. 1 (2001), Editura „Triumf”, Brașov, p. 37.

[52] Fonduri și colecții date în cercetare Direcția Județeană Mureș a Arhivelor Naționale, p. 14, la http://arhivelenationale.ro/site/wp-content/uploads/2017/06/Lista-fondurilor-%C5%9Fi-colec%C5%A3iilor-date-%C3%AEn-cercetare-de-c%C4%83tre-serviciul-jude%C5%A3ean-Mure%C8%99.pdf, accesat la 2.06.2020.

[53] Robert Matei, op. cit.

[54] Potrivit fișei ,,Deținut Politic” cu Ordinul nr. 13465 și a deciziei din 6 septembrie 1952 a fost întemnițat, fără judecată, în Penitenciarul Târgu Mureș, în Robert Matei, op. cit.

[55] Silvia Truţia, după 14 ani de văduvie şi o viață mizeră a decedat la 94 de ani într-un azil de bătrâni, în Robert Matei, op. cit.