Take Ionescu ( pe numele său adevărat, Dumitru Ion) s-a născut la data de 13 octombrie 1858 la Ploiești, fiind al doilea fiu al unei familii de negustori, Gheorghe și Eufrosina Ion.

A absolvit liceul Sf. Sava din București, iar apoi a studiat dreptul la Universitatea din Paris (între anii 1875 și 1879), iar apoi a obținut titlul de doctor în drept, teza sa având subiectul De la condition de l’enfant naturel dans la legislation romaine.[1]

La scurtă vreme după întoarcerea sa în țară, a devenit membru al Baroului Ilfov și a ajuns cunoscut pentru deosebitele sale discursuri. În aceeași perioadă și-a început și cariera politică, devenind deputat pe listele Partidului Național Liberal.

În anul 1891 s-a înscris în Partidul Conservator, urmând a ocupa, după puțină vreme funcția de ministru al cultelor și instrucțiunii publice.

Take Ionescu a avut și o prestigioasă carieră jurnalistică. A colaborat cu publicații precum Românul, Epoca, La Liberté Roumaine, Dreptatea, Timpul, La Roumanie, Universul și altele. În perioada 1883 – 1898 a fost corespondentul revistei Times la București.

În data de 3 februarie 1908 a fondat Partidul Conservator-Democrat, după ce și-a adus contribuția la prima scindare reală din istoria Partidului Conservator.

Între 14 octombrie 1912 și 31 decembrie 1913, în cadrul celui de-al doilea cabinet condus de Titu Maiorescu, lui  Ionescu i-a fost încredințat portofoliul Internelor. În perioada în care s-a aflat la conducerea acestui minister, a înființat Biblioteca de specialitate a Ministerului de Interne și a elaborat și promovat „Regulamentul de circulație a automobilelor”.

Formațiunea politică aflată sub conducerea lui Take Ionescu și-a schimbat de atât de multe ori denumirea încât deține un record în sensul acesta.

În calitate de susținător al Antantei, T. Ionescu a militat pentru neutralitatea României în cadrul primului conflict mondial.

În perioada 17 decembrie 1921 – 17 ianuarie 1922 a ocupat funcția de prim-ministru al României.

În urma unei excursii în Italia s-a molipsit cu febra tifoidă și s-a stins din viață în data de 21 iunie 1922.

Printre lucrările lui T. Ionescu menționăm: La cession des créances, Paris, 1878, De la condition de l’enfant naturel dans la législation romaine, Paris, 1881 , Discursuri parlamentare, București, 1887, La politique étrangère de la Roumanie, București, 1891, Cestiunea macedoneană, București, 1897, Deux ans de finances roumaines : 1899-1901, Pro Domo, București, 1902[2]. Regele Carol I a susținut în repetate rânduri că „Take Ionescu este omul cel mai inteligent din timpul domniei mele”.

[1]https://ro.wikipedia.org/wiki/Take_Ionescu

[2]http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Take_Ionescu