Notar public Doina DUNCA

Director al Direcției juridice, legislație și studii notariale,
Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România

Rezumat: Debitorul obligației de întreținere a solicitat înstrăinarea unui imobil dobândit în schimbul acestei prestații. Creditoarea obligației − având vârsta de 97 de ani și care, fiind pusă sub interdicție, a fost reprezentată de către tutore − a decedat în a douăzeci și una zi după autentificarea actului. Tutorele obținuse autorizarea din partea autorității tutelare de la domiciliul persoanei puse sub interdicție, dar nu și avizul consiliului de familie – organ consultativ care nu se constituise în cauză.

Problema care se pune este dacă înstrăinarea își mai poate produce efecte sau dacă nu cumva − față de împrejurarea că decesul fostei proprietare a avut loc într-un termen mai scurt de 30 zile de la încheierea actului − sunt aplicabile prevederile art. 2.247 C. civ., la care se face trimitere prin art. 2.256.

Cuvinte-cheie: întreținere, punere sub interdicție, boală letală, bătrânețe

1. Întreținerea nu-și va produce efecte, față de dispozițiile mai sus invocate, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: deși există un contract de întreținere valabil încheiat (1), decesul creditorului obligației are loc într-un interval de cel mult 30 de zile de la autentificare (2), iar moartea creditorului este provocată de o boală de care acesta suferea la încheierea actului (3).

În schimb, textul nu va fi aplicabil dacă, deși creditorul a decedat înăuntrul termenului arătat, cauza morții acestuia este alta decât boala letală de care suferea la încheierea contractului.

Întrucât fosta proprietară a imobilului își pierduse discernământul din cauza bolii de care suferea (Alzheimer) a fost necesară punerea ei sub interdicție(1). Drept cauză posibilă a morții nu trebuie luat în considerare doar acest diagnostic medical, ci și vârsta înaintată pe care creditoarea o avea la încheierea contractului (97 de ani); din acest motiv se poate presupune că a murit de bătrânețe. Dar bătrânețea poate fi considerată o boală letală?

Potrivit dexonline.ro, bătrânețea reprezintă vârsta înaintată a unui om și totodată o etapă din viața oricărei ființe, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice. Îmbătrânirea nu constituie necesarmente o stare de boală, ci mai curând o etapă inevitabilă în viața oricărei ființe, trecerea firească a acesteia către faza terminală a existenței.

Cel mai recent studiu Eurostat arată că, la data elaborării lui (anul 2014), în Uniunea Europeană (UE) speranța de viață a femeilor ajunsese la 83,6 ani (în vreme ce în rândul bărbaților era de doar 78,1 ani); în același an, în țara noastră durata de viață era mai mică decât cea înregistrată la nivelul UE, fi ind 79 de ani indiferent de sex.

Prima concluzie ce se desprinde din analiza celor ce precedă este că îmbătrânirea nu constituie, prin ea însăși, o boală letală ce poate afecta persoana, ci mai degrabă o etapă firească din viața oricărui organism viu.

Împrejurarea că în speță moartea creditoarei a avut loc la scurt timp după înstrăinarea imobilului se poate explica și prin existența unei boli letale de care aceasta suferea; diagnosticul se poate stabili și post-mortem, pe baza fi șei medicale a pacientului sau, dacă aceasta nu conține date concludente, a constatării ori a expertizei medico-legale. Din acest motiv, persoana care ar invoca aplicarea prevederilor art. 2.247 trebuie să facă dovada − pe baza unei constatări de specialitate − că moartea persoanei în cauză a fost provocată de boala de care aceasta suferea la data încheierii actului.

 Notarul căruia i s-a cerut să întreprindă demersuri în vederea autentificării actului nu este în măsură să facă el însuși o asemenea apreciere. Nu este exclus nici ca persoana în cauză, deși în vârstă, să se fi bucurat de o stare de sănătate corespunzătoare și să fi decedat din cauza bătrâneții.

 2. O altă problemă ce urmează a fi analizată este dacă în această situație – a nestabilirii cu certitudine dacă ar fi aplicabile prevederile art. 2.247 − lipsa cauzei(2) poate provoca nulitatea contractului. Cauza reprezintă o condiție de valabilitate generală a oricărui act juridic(3).

Contractul de întreținere a fost încheiat, după cum s-a arătat, de tutorele proprietarei imobilului, întrucât aceasta se afla sub interdicție din anul 2015. În practica notarială se confundă uneori reprezentarea generală a persoanei puse sub interdicție – realizată prin tutore – cu măsura ocrotirii persoanei capabile care nu-și poate apăra singură interesele – ultima presupunând instituirea unei curatele(4). De asemenea, se confundă situația specială în care se află o persoană până la punerea ei sub interdicție – etapă ce necesită numirea unui curator special(5) − cu acel caz în care instanța, constatând incapacitatea persoanei, are obligația să-i numească de îndată un tutore(6).

Prin urmare, în procesul de punere sub interdicție, rolul curatorului va înceta la soluționarea cererii, iar în actele în care persoana incapabilă va avea calitate de parte aceasta va fi reprezentată prin tutore.

În schimb, sunt anumite cazuri, expres prevăzute de lege, care impun înlocuirea tutorelui prin curator special(7).

3. Pe de altă parte, tutela reprezintă o sarcină personală(8) și, în principiu, gratuită(9). Tutorele este dator să îngrijească de cel pus sub interdicție judecătorească, spre a-i grăbi vindecarea și a-i îmbunătăți condițiile de viață. În acest scop, tutorele va putea întrebuința toate veniturile celui pus sub interdicție și, la nevoie, poate dispune de bunurile acestuia(10). În speță, cererea de autorizare a înstrăinării imobilului trebuia însoțită, în opinia noastră, de dovada că veniturile interzisului, inclusiv cele produse de imobil, nu erau suficiente. Pentru obținerea autorizării, tutorele trebuia să prezinte și avizul consiliului de familie, întrucât actele de dispoziție făcute în lipsa acestuia sunt anulabile, dar în cauză acesta nu se constituise.

În schimb, autoritatea tutelară ar fi putut să aprecieze dacă, dată fiind vârsta proprietarei, nu era mai potrivită vânzarea imobilului decât înstrăinarea lui în schimbul întreținerii − chiar dacă prețul nu s-ar fi achitat integral la data încheierii contractului. Pe de altă parte, neîndeplinirea de către tutore a obligației legale ce-i revenea − de îngrijire a celui aflat sub interdicție − trebuia să ducă la înlocuirea sa, nu la încuviințarea înstrăinării imobilului în schimbul întreținerii.

Astfel de cazuri nu sunt izolate în practică, deși elementul alea din contractul de întreținere acționează, în privința vârstnicului credirentier, doar într-un sens: cât privește expunerea lui la riscul unei pierderi, șansa câștigului lipsindu-i cu desăvârșire.

Cu toate acestea, durata vieții creditorului nu reprezintă singurul element alea – contractul neschimbându-și natura nici dacă întreținerea s-ar datora pe o perioadă determinată −, ci și întinderea și complexitatea prestației pe care debitorul o datorează(11). Pe durata contractului însă nu este exclus ca întreținutul, cu intenția de a-l gratifica pe întreținător, să renunțe la dreptul său. De asemenea, este posibilă transformarea întreținerii prin mecanismul novației obiective, fi e în rentă viageră, fi e într-o obligație cu executare uno ictu; în ultimul caz, dacă s-a stipulat achitarea integrală a unei sume de bani de către debitor concomitent cu novația, obligația acestuia din urmă se va stinge prin dare în plată.

În speța analizată însă, față de datele problemei, întreținerea pare mai degrabă să deghizeze o donație. Donația deghizată putea să subziste dacă era consimțită personal de titularul dreptului de proprietate, oricât de înaintată i-ar fi fost vârsta; proprietara imobilului însă era pusă sub interdicție și, prin urmare, nu era capabilă să dispună prin liberalități(12); la rândul său, reprezentantul ei legal (tutorele) nu avea dreptul să doneze în numele interzisei(13).

Dacă titulara dreptului de proprietate ar fi fost capabilă, instanța nu ar fi putut declara, la cererea unei persoane interesate, nulitatea relativă a contractului pentru lipsa cauzei, chiar dacă reclamantul putea face dovada simulației; intenția de a gratifica apare deseori camuflată sub forma unui act cu titlu oneros, din dorința dispunătorului de a-l pune la adăpost pe beneficiar de pretențiile viitorilor săi moștenitori, legali sau testamentari. În speța analizată însă, proprietara imobilului nu avea moștenitori legali sau testamentari cunoscuți, astfel încât nu s-ar fi pus în discuție problema nulității contractului dacă proprietara imobilului nu ar fi fost pusă sub interdicție. De altfel, nu s-a cerut nici constatarea vacanței succesorale, întrucât de pe urma persoanei decedate nu au rămas bunuri care să fi revenit, în temeiul art. 1.138 și urm. C. civ., unității administrativ-teritoriale (UAT)(14).

De remarcat că o cerere de anulare a contractului de întreținere ar putea fi depusă nu doar de către tutore – este greu de imaginat că acesta și-ar putea recunoaște propria culpă – ori de consiliul de familie sau de oricare membru al acestuia – entitatea neexistând −, ci de către procuror ori la sesizarea instanței de tutelă, ultima putând acționa și din oficiu.

4. Din cauza disproporției evidente dintre prestații s-ar fi putut pune și problema leziunii, ca viciu de consimțământ; însă, potrivit art. 1.221 alin. (2), existența leziunii se apreciază în funcție de natura și de scopul contractului, ea neputând fi invocată în cazul contractelor aleatorii.

5. Dacă s-a recurs totuși la încheierea unui contract de întreținere, poate că ar fi trebuit să se pună problema respectării dispozițiilor art. 30 alin. (2)(15) din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice. Potrivit acestei reglementări, dacă o persoană vârstnică trebuie să înstrăineze bunuri în scopul întreținerii și al îngrijirii sale − în înțelesul legii, aceasta fiind persoana care a împlinit vârsta de pensionare(16) – la cererea tutorelui sau din oficiu, autoritatea tutelară trebuia să îi acorde, la încheierea contractului, asistență de specialitate. În speță însă, aprobând cererea de înstrăinare a imobilului în schimbul întreținerii – chiar dacă nu exista și aprobarea consiliului de familie −, autoritatea tutelară nu a considerat necesar să desemneze un reprezentant, spre a participa la încheierea contractului; procedând astfel, își dovedește propria culpă – întrucât pare să fi avut în vedere că rezoluțiunea judiciară(17) se putea invoca doar dacă viza desființarea pentru neexecutare a unui contract valabil încheiat.În încheiere, concluzionăm că se poate recurge la înstrăinarea bunurilor ce aparțin unei persoane incapabile doar dacă operațiunea juridică răspunde unui interes indiscutabil al acesteia; de regulă, înstrăinarea se face prin vânzarea bunului, care nu întotdeauna va avea loc prin bună-învoială. Cu toate acestea, textul analizat − art. 144 alin. (2) − se referă la înstrăinare lato sensu; reglementarea are însă în vedere că un act de dispoziție se poate face și în scopul stingerii unei obligații a persoanei incapabile (prin mecanismul dării în plată) sau din alt motiv (se încuviințează schimbul, de exemplu, pentru ca incapabilul să dobândească o locuință corespunzătoare nevoilor sale). De toate aceste împrejurări și aspecte este necesar să fie preocupați în primul rând tutorele și consiliul de familie, care este indicat să aleagă totuși întocmirea unor acte comutative, nu aleatorii.

1 Motivul punerii sub interdicție îl constituie, potrivit art. 164 C. civ., alienația sau debilitatea mintală. Prin expresiile alienație  mintală sau debilitate mintală se înțelege o boală psihică ori un handicap psihic ce determină incompetența psihică a persoanei  de a acționa critic și predictiv privind consecințele social-juridice care pot decurge din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile  (art. 211 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil). Deși tutela este reglementată  în materia ocrotirii minorului care nu a împlinit 14 ani (art. 110 și urm. C. civ.), aceleași reguli se aplică, potrivit art. 171, și în  cazul celui pus sub interdicție judecătorească.

2 Art. 1.238 C. civ.: „(1) Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepția cazului în care contractul a fost greșit califi cat  și poate produce alte efecte juridice.” Pentru a ilustra excepția – întreținerea poate subzista ca donație −, a se vedea comentariul  de la punctul 3 al materialului.

3 Art. 1.179 alin. (1) dispune următoarele: „condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt: 1. capacitatea de a contracta;  2. consimțământul părților; 3. un obiect determinat și licit; 4. o cauză licită și morală”.

4 A se vedea art. 178, care dispune: „în afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela: a) dacă, din  cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator;  b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile  necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare […]ˮ.

5 În caz de nevoie și până la soluționarea cererii de punere sub interdicție judecătorească, instanța de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea și reprezentarea celui a cărui interdicție a fost cerută, precum și pentru administrarea bunurilor acestuia  (art. 167).

6 Art. 170.

7 Astfel, potrivit art. 150 alin. (1), „ori de câte ori între tutore și minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanța de tutelă va numi un curator special”. Alin. (2) al aceluiași articol dispune: „dacă din cauza  bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviințează, instanța de tutelă va numi un curator special”. Aceste dispoziții sunt aplicabile, potrivit art. 171, și tutelei celui pus sub interdicție judecătorească.

8 Cum prevede art. 122 alin. (1). Cu toate acestea, „instanța de tutelă, cu avizul consiliului de familie, poate, ținând seama de  mărimea și compunerea patrimoniului minorului, să decidă ca administrarea patrimoniului ori doar a unei părți a acestuia să fi e încredințată, potrivit legii, unei persoane fi zice sau persoane juridice specializate” − art. 122 alin. (2).

9 Art. 123 alin. (1).

10 Art. 174 alin. (1).

11 Art. 2.254 prevede: „(1) Prin contractul de întreținere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți sau al unui anumit  terț prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată. (2) Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreținerii ori s-a prevăzut numai caracterul viager al acesteia, atunci întreținerea se datorează pentru toată durata vieții creditorului întreținerii.”

12 Art. 988 alin. (1) dispune: „cel lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nu poate dispune de  bunurile sale prin liberalități […]”.

13 Art. 144 alin. (1) dispune: „tutorele nu poate, în numele minorului (al persoanei puse sub interdicție, n.n), să facă donații […]”,  interdicție ce se regăsește și în art. 809: „administratorul nu va putea dispune cu titlu gratuit de bunurile sau drepturile care îi sunt  încredințate […]”.

14 Dacă în masa succesorală ar fi existat un imobil și s-ar fi constatat vacanța succesorală, acesta ar fi trecut în domeniul privat al  UAT de la locul situării lui, potrivit alin. (2) al art. 553.

15 Art. 30 alin. (2) din Legea nr. 17/2000 prevede că „persoana vârstnică este asistată, la cererea acesteia sau din oficiu, după caz, de un reprezentant al autorității tutelare, în vederea încheierii oricărui act translativ de proprietate, având ca obiect bunuri proprii, în scopul întreținerii și îngrijirii sale”.

16 Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 17/2000, „sunt considerate persoane vârstnice, în sensul prezentei legi, persoanele care au  împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege”.

17 Art. 2.263 C. civ. prevede: „(2) Atunci când comportamentul celeilalte părți face imposibilă executarea contractului în condiții conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluțiunea. (3) În cazul prevăzut la alin. (2), precum şi atunci când se întemeiază pe neexecutarea fără justificare a obligației de întreținere, rezoluțiunea nu poate fi pronunțată decât de instanță, dispozițiile art. 1.552 nefiind aplicabile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă.”