Veracruz, MEXIC
15 – 18 mai 2019

ANCA BAN
Șef al Biroului Relații Internaționale
și Protocol
UNIUNEA NAŢIONALĂ
A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA

Reprezentanții Uniunii Naționale  a Notarilor Publici au participat, în  perioada 15 – 18 mai 2019, la Reuniunile  Instituționale ale Uniunii  Internaționale a Notariatului care  au avut loc la Veracruz, în Mexic,  acolo unde acum 500 de ani a fost  redactat primul act notarial mexican.  „[…] data de 21 aprilie 1519,  când notarul Diego de Godoy a fost  martor la înființarea Villa Rica de  Vera Cruz de către Hernán Cortés,  marchează crearea instituției notariale  în Mexic.”

  Doamna Olga Sánchez Cordero, Secretaria  de Gobernación (Ministrul Afacerilor  Interne) și prima femeie notar din Ciudad  de México, a deschis în mod oficial reuniunea  Consiliului General al Uniunii Internaționale a  Notariatului, susținând un discurs foarte puternic  în favoarea protejării justiției preventive  și a sistemului de drept civil de tradiție latină,  în care notarul are un rol fundamental. În  acest sens, dânsa a afirmat că „legea reunește  cultura, relațiile, politica și mediul social” și a  invitat notarii să lucreze îndeaproape cu autoritățile  publice.

„Este importantă existența diversității și respectarea  diferențelor în lume. Diversitatea include  și respectul pentru diferite sisteme juridice. 

Pentru a le respecta, acestea trebuie să fie cunoscute. Lumea nu poate și nu trebuie să fie monocromatică. Sistemele juridice nu pot fi diluate într-unul singur.

 Legea este reflexia societăților. Apare pentru  a reglementa relațiile dintre membrii săi. Are,  în mod esențial, două surse, prima fiind realitatea  socială ce intervine cu modificările sale care  se reflectă în sistemele juridice. Cea de-a doua  sursă este cea prin care legea caută să schimbe  un comportament social considerat incorect,  așa cum a fost cazul emancipării femeii, căutarea  egalității de gen și, în general, drepturile  femeilor.

  Legea reunește cultura, limbajul, precum  și relațiile personale, familiale, sociale și instituționale  dintr-un stat. Astfel, sistemele juridice  se schimbă pe măsură ce relațiile se schimbă  în funcție de cum se schimbă lumea.

  În zilele noastre, lumea se mișcă și se schimbă  foarte rapid și, din această cauză, provocările  sunt foarte mari.”

  Notarii „sunt gardienii păcii, întrucât cei care  protejează principiul legalității și securității juridice  sunt artizanii păcii”, a insistat cea care  răspunde de politica internă a țării. 

„Activitatea notarială se bazează pe imparțialitate.  Notarul este o persoană calificată, liberă,  onestă, responsabilă și studioasă. Notarul este  un expert al dreptului care contribuie la păstrarea  păcii. În Ciudad de México, asociația notarială  profesională a funcționat în mod continuu  din 1792. 

Trebuie să acordăm notarilor latino-americani  oportunitatea de a-și îndeplini funcția socială de  prevenire a conflictelor, aplicând principiile de  legalitate și securitate juridică, ca participant în  construirea păcii sociale.”

  Președintele Uniunii Internaționale a Notariatului,  domnul José Marqueño de Llano, a  mulțumit doamnei Olga Sánchez Cordero pentru  prezență și a subliniat cât de important este  ca funcția notarială să se bucure de sprijinul  autorităților publice: „Pe scurt, noi, notarii, […]  suntem încă un braț al acestei puteri publice”  în serviciul tuturor cetățenilor.

  În cadrul reuniunii Consiliului General care  s-a desfășurat la Veracruz au fost prezentate  rapoartele Comisiilor continentale ale Uniunii  Internaționale a Notariatului (Africa, America,  Asia și Europa), dar și rapoartele Comisiilor  intercontinentale (Comisia pentru Securitate  Socială Notarială, Comisia de Cooperare Notarială  Internațională, Comisia Teme și Congrese,  Comisia Deontologie Notarială, Comisia pentru  Drepturile Omului) și ale Grupurilor de lucru (Act  autentic, Formare, Noile Tehnologii, Titluri,  Lupta împotriva spălării banilor).

 O prezentare interesantă a fost cea a doamnei  Almudena Castro-Girona Martinez, notar în  Barcelona și președinte al Comisiei pentru  Drepturile Omului din cadrul UINL, referitoare  la propunerea pentru un Ghid de bune practici  privind protecția persoanelor vulnerabile.

  Preocuparea diferitelor state și organizații  internaționale pentru apărarea și respectarea  drepturilor persoanelor care se află în situație  de vulnerabilitate, precum minorii, persoanele  în vârstă și persoanele cu dizabilități, este foarte  clară, având în vedere Convenția din 13 ianuarie  2000 privind protecția internațională a adulților  sau Recomandarea Comitetului de Miniștri  al Consiliului Europei pentru statele membre,  adoptată pe 23 februarie 1999, privind „Principiile  referitoare la protecția juridică a adulților  fără capacitate de exercițiu”, care afirmă că:

  1. Este necesar ca legislațiile naționale să prevadă  un cadru legislativ suficient de flexibil,  astfel încât să admită mai multe răspunsuri  juridice, legislațiile trebuind să definească  selecția de mijloace alese;

  2. Legislația trebuie să ofere măsuri de protecție  sau alte mecanisme juridice simple și  necostisitoare;

  3. Măsurile nu trebuie să restrângă neapărat  capacitatea juridică a persoanei vizate sau  acestea trebuie să propună o intervenție  concretă, fără a fi necesară desemnarea unui  reprezentant cu autoritate permanentă;

  4. Ar trebui avute în vedere măsuri care  să-l oblige pe reprezentant să acționeze  împreună cu adultul în cauză, dar și care să  prevadă desemnarea a mai mult de un  reprezentant. 

La nivel mondial, Convenția Națiunilor Unite  privind drepturile persoanelor cu dizabilități din  anul 2006, în vigoare din 3 mai 2008, ratificată în  peste 160 de țări, dintre care aproape 90 au ratificat  Protocolul facultativ, este supravegheată de  un comitet de experți ai Națiunilor Unite pentru  drepturile persoanelor cu dizabilități, care poate  sancționa statele pentru nerespectarea obligațiilor  ce le revin în baza tratatului. 

Convenția a fost ratificată de Uniunea Europeană  și a intrat în cadrul legislativ al Uniunii în  ianuarie 2011.

  Aprobarea de către ONU a Convenției internaționale  privind drepturile persoanelor cu  dizabilități  a fost un eveniment istoric pen-  tru mai mult de 650 de milioane de persoane în  lume, întrucât ea plasează handicapul în planul  drepturilor omului și marchează o schimbare de  paradigmă  în tratamentul și considerația acordată  persoanelor handicapate. 

Ea a fost aprobată pe data de 13 decembrie 2006  ca urmare a unui proces de negociere incredibil  de rapid la nivel internațional, în care guvernele  diferitelor state, dar și societatea civilă și, în mod  special, asociațiile au colaborat. 

Locul pe care îl ocupă acest tratat internațional  pentru drepturile omului în sistemul surselor  de drept din fiecare țară depinde de mecanismul  adoptat de fiecare stat. 

Odată încorporat în ordinea juridică a fiecărei  țări, acest tratat face parte din sistemul juridic  intern, iar normele juridice pe care le cuprinde  se aplică direct. Aceste norme au un efect dublu:  pe de o parte, au un efect interpretativ, în sensul  că toți operatorii juridici (judecători, procurori,  notari, avocați etc.) trebuie să interpreteze ordinea  juridică conform Convenției, și, pe de altă  parte, aceste norme impun statelor o necesitate  imperioasă de a-și adapta propriile texte de lege,  ținând cont de faptul că, fiind vorba de un tratat  pe drepturile omului, el este integrat sistemelor  de surse cu valoare constituțională. 

Astăzi, toate părțile interesate, din domeniul  public sau privat, sunt chemate, pe de o parte,  să încurajeze reforme legislative în acest sens  și, pe de altă parte, să-și adapteze reglementările  actuale la exigențele Convenției. 

Nici domeniul securității juridice preventive  din care face parte notariatul, nici domeniul  securității juridice reparatoare sau punitive (judecători,  procurori, medici legiști) nu trebuie să  rămână indiferente față de aceste exigențe. În  consecință, instrumentele juridice și judiciare  disponibile în prezent ar trebui interpretate și  adaptate, adică „amenajate în mod rezonabil”,  astfel încât să permită respectarea, la cel mai  înalt nivel posibil, a principiilor Convenției, fără  ca acest lucru să reprezinte o renunțare la aplicabilitatea  integrală a ceea ce este stipulat prin  Convenție. Într-adevăr, contrariul, care demonstrează  nevoia unei reforme legislative, având  în vedere situația actuală, creează mai multă nesiguranță  juridică și va depinde de sensibilitatea  fiecărui practician.

  Trebuie, în acest sens, explorat rolul notariatului  în vederea promovării și respectării dreptului  persoanelor vulnerabile în exercitarea capacității  lor juridice, întrucât dacă există o autoritate  în fața căreia cetățenii își exercită o diversitate  de drepturi, aceasta este cea notarială. În acest  stadiu, trebuie să ne întrebăm în ce mod autoritatea  notarială trebuie să colaboreze pentru buna  aplicare a Convenției și a măsurilor care derivă  din aceasta. 

În raportul prezentat în cadrul Adunării generale  a Națiunilor Unite din decembrie 2017,  raportorul Națiunilor Unite s-a referit la notari  ca fiind o autoritate, având în vedere importanța  judecării capacității și necesitatea formării.  Mai concret, acesta a precizat că „În exercitarea  funcției lor, notarii evaluează capacitatea  persoanelor care stabilesc o relație juridică”. A  adăugat că notariatul trebuie să fie conștient de  recunoașterea exercitării capacității juridice și  a paradigmei introduse de Convenție „pentru a  evita transpunerea misiunii sale într-o restricție  de facto a capacității juridice”. 

Notariatul de origine latino-germanică este  înainte de toate un element de securitate juridică  preventivă, o autoritate care, acționând ca  profesionist al dreptului, își consiliază clientul în  cadrul relațiilor juridice private, creează acte sau  contracte care guvernează aceste relații, le convertește  în acte autentice grație încrederii publice  cu care este învestit de Stat și le dă o forță  probantă specială în cadrul procedurilor judiciare  și extrajudiciare, dar și valoare executorie. 

Autoritatea notarială este deci configurată,  în legislațiile acestor țări, ca un profesionist de  drept învestit cu încredere publică și este, prin  urmare, un instrument de securitate în relațiile  juridice dintre cetățeni sau, dacă se preferă folosirea  terminologiei moderne, între consumatori,  indiferent de condiția lor socială, de cultură, de  vârstă, de origine etnică, de pregătire sau de alte  circumstanțe personale ale persoanei care solicită  aceste servicii. 

La nivel instituțional, Uniunea Internațională  a Notariatului, conștientă de marea responsabilitate  ce îi revine, a stabilit ca principală prioritate  apărarea juridică a persoanelor și în special  a celor care se află într-o situație de vulnerabilitate  particulară. 

Astfel, Adunarea notariatelor membre ale  UINL în comun cu Consiliul General al UINL  au adoptat Recomandările asupra rolului notarului  ca furnizor al sprijinului instituțional  față de persoanele cu dizabilități, dintre care  amintim: 

1. Consolidarea figurii notarului ca furnizor al  unui sprijin instituțional față de persoanele  cu dizabilități. 

2. Consolidarea judecării capacității sau a judecării  discernământului efectuate de notar  în cadrul fiecărui act notarial pe care îl redactează,  ca mijloc de garantare a exercitării  drepturilor de către persoanele cu dizabilități.  3. Consolidarea figurii notarului ca autoritate  care veghează la existența garanțiilor ce  împiedică abuzurile și influențele excesive  și care garantează în același timp respectarea  voinței și preferințelor persoanei cu  dizabilități. 

4. În cadrul primirii de informații, al misiunii  de a consilia și de a orienta și în momentul  manifestării unei voințe libere și exprimate  în mod clar, notarul are rolul de a facilita  adaptări rezonabile, iar comunicarea directă  cu notarul este fundamentală. Trebuie astfel  garantată accesibilitatea fizică și juridică. 

5. Adaptarea legislației, prin recunoașterea exer-  citării capacității juridice în sensul termenilor  Convenției: în acest sens, se face apel la  creativitatea juridică a notarului pentru elaborarea  unor noi instrumente juridice care  să răspundă noii realități sociale. Notari-  atul constată noile probleme ale societății și  este în măsură să vină cu un răspuns juridic. 

6. Intervenția notarială poate garanta exercitarea  drepturilor de către persoanele cu  dizabilități în condiții de egalitate, dat fiind  că, pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie  nu numai ca aceste drepturi să producă  efecte asupra terților, ci și ca validitatea și  eficacitatea drepturilor exercitate și a actelor  întocmite să fie recunoscute. Este deci  indispensabilă consolidarea posibilității notarului  de a judeca asupra capacității și discernământului.

  7. Identificarea regulilor juridice private care  limitează autonomia voinței în conceperea  unor sisteme de autoreglementare sau  norme discriminatorii pentru exercitarea  drepturilor de către persoanele cu dizabilități.