În cea de-a doua parte a anului 2020, editura Notarom a publicat două lucrări monografice intitulate Regimul juridic al proprietății imobiliare din 1990 până în prezent și Dobândirea proprietății imobiliare în România din 1831 până în 1989. Volumele au fost concepute de un colectiv de autori sub coordonarea doamnelor Doina Rotaru și Doina Dunca, ale căror eforturi și implicare în pregătirea lucrărilor au fost încoronate prin decernarea premiului „Andrei Rădulescu” în domeniul științelor interdisciplinare, la cea de-a douăzeci și noua ediție a Galei Premiilor Științifice, din anul 2020, organizată de Uniunea Juriștilor din România. Dintr-o perspectivă de ansamblu, cele două volume se remarcă prin originalitatea abordării structurate a problematicii tratate, pe parcursul ultimelor două secole de activitate normativă în spațiul românesc, începând cu Regulamentele Organice elaborate la începutul secolului al XIX-lea.

Tratarea subiectului leagă reglementările incidente, pentru fiecare mod de dobândire a proprietății, de conjunctura istorică în care aceasta a apărut și de evenimentele politice și, respectiv, sociale ale epocii. Textele de lege citate sunt redate în grafia de la momentul elaborării și îl transpun, astfel, pe cititor în climatul perioadei respective, pe alocuri diferită, în funcție de provincia istorică în cauză. Sunt parcurse, astfel, diferențele fundamentale de perspectivă care au marcat sfârșitul marii proprietăți funciare, prin reformele agrare succesive, perioada interbelică și dificultățile inerente fărâmițării proprietății, etapa comunistă și tendința de înlocuire a proprietății private prin atribuirea unui simplu drept de folosință asupra terenurilor, toate acestea culminând cu evoluțiile și dilemele normative ale contemporanului. Întemeiate pe vizibile considerente politice, textele incidente au căutat mereu să propună soluții (adesea radical diferite) eternei „chestiuni rurale” și obiectivului garantării unui cadru juridic eficient pentru funcționarea și propășirea gospodăriilor țărănești. Lucrările delimitează, pe bună dreptate, problematicile specifice circulației terenurilor de cele aferente construcțiilor. Pentru acestea din urmă, reglementările secolului al XX-lea s-au axat pe două traiectorii, respectiv sistematizarea și urbanismul. Considerente de politică socială au condus frecvent la inițierea unor programe pentru încurajarea construirii de locuințe accesibile, iar problemele condominiale astfel generate au stat la baza reglementării raporturilor de vecinătate, tot la începutul veacului trecut.

Al doilea volum, pe de altă parte, tratează problemele specifice unei societăți care, după anul 1989, intenționa tranziția radicală dinspre ambiția proprietății colective înspre atomizarea titularilor, caracteristică proprietății private. Prioritate au fost, la acel moment, împroprietărirea persoanelor fizice, pe de o parte, și rezolvarea variilor cereri de restituire a imobilelor devenite anterior proprietate de stat, pe de altă parte. Nu a fost însă nici reținută la nivel absolut ideea că toate schimbările intervenite de-a lungul perioadei comuniste să fie retroactiv invalidate, dar nici optica diametral opusă de a considera ca definitiv realizate toate ori mare parte din deposedările imputabile autorităților de atunci. Cât privește construcțiile, împroprietărirea s-a realizat, în primul rând, prin vânzare, în special a locuințelor către anumite persoane fizice. Nota de originalitate a perioadei o constituie însă reglementările menite să transfere ori să confirme proprietatea imobilelor în patrimoniul persoanelor juridice provenite din reorganizarea fostelor întreprinderi de stat. Regimul juridic ulterior aplicabil circulației terenurilor și construcțiilor astfel dobândite a fost abordat din perspectiva unor preocupări similare celor din perioada interbelică, care lasă vizibilă, pe alocuri, din partea legiuitorului, o deficiență în valorificarea experienței normative anterior dobândite.

Trebui notat că, de-a lungul tuturor acestor perioade și începând de la constituirea profesiei în fiecare provincie istorică din spațiul românesc, notarii de stat și, mai apoi, notarii publici și-au asumat constant rolul de a cerne dispozițiile relevante în scopul rafinării cerințelor procedurale și administrative ale înstrăinărilor imobiliare. Cele două cărți vin, prin urmare, să rezume experiența corpului profesional dobândită pe această cale și să constituie un obiect de studiu atât în contextul contemporan cât și, fără îndoială, pentru viitoarele generații care vor prelua responsabilitatea stabilității și a vitalității circuitului imobiliar.