Rezumat:

         În exercitarea serviciului public pe care îl îndeplinește, notarul este învestit de statul român să aplice legea, să deslușească raporturile juridice reale la încheierea actului juridic civil, are ca sarcină efectuarea ex ante a controlului de legalitate, asigurându-se prin toate mijloacele legale că actul întocmit reprezintă armonizarea voinței juridice a părților.

         Cu toate acestea însă, concursul de împrejurări poate conduce la situații de aparență juridică rezultate circumstanțial, în care una dintre părțile actului juridic civil contractează cu pseudoreprezentantul. Este cazul mandatului aparent în care terțul de bună-credință și fără a i se reține vreo culpă crede în mod legitim că cel cu care contractează este împuternicit să încheie acte juridice, deși, în fapt, fie nu există un act care să-i justifice calitatea, fie în cazul existenței contractului de mandat, actul juridic încheiat depășește puterile atribuite de mandant. Potrivit normei civile, mandantul este angajat față de terți numai dacă mandatarul a acționat în limitele împuternicirii acordate.

Cuvinte-cheie:ratificare, mandat, ineficacitate contract, reprezentare aparentă, remediu.

         Este valabil actul încheiat în aceste condiții? De principiu, norma generală sancționează ipoteza dată: „Contractul încheiat de persoana care acționează în calitate de reprezentant, însă fără a avea împuternicire sau cu depășirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat și terț”[2], situația analizată subsumându-se unei lipse substanțiale ale puterii de reprezentare. În mod clar mandatarul depășește – în cunoștință de cauză sau nu – limitele externe ale puterii sale de reprezentare, situație de natură a expune terțul la încheierea actului juridic cu un non-reprezentant.

În plan contractual, efectul actului juridic încheiat în aceste condiții este înlăturat, contractul încheiat de mandatar, fără a avea împuternicire, nu-l obligă pe vânzător (sau pe moștenitorii acestuia) cu nimic față de terțul cumpărător – dar nici nu îi conferă vreun drept  – iar pe reprezentant, de asemenea, nu îl poate obliga, motivat de faptul că acesta nu a încheiat contractul în numele și pe seama sa, ci în numele și pe seama mandantului.

Dat fiind că reprezentarea nu poate opera în mod valabil decât în interiorul limitelor acordate prin mandat, actele juridice încheiate de către mandatar cu terții, în lipsa puterii de reprezentare, nu pot produce efecte raportat la patrimoniul persoanei presupus reprezentate. Potrivit principiului relativității efectelor actului juridic civil – conform căruia acesta produce efecte numai față de autorul sau autorii săi, fără să poată profita ori dăuna altor persoane, mandantul – presupusa persoană în interesul căreia se încheie acte juridice – nu poate avea decât calitatea de terț față de actele încheiate în numele său.

În plan delictual, terțul cumpărător se poate îndrepta împotriva mandatarului cu care a contractat antrenându-i răspunderea pentru prejudiciile suferite[3].

Cu toate acestea, dispozițiile art. 1.309 alin. (2) C. civ. reglementează cu privire la reprezentarea aparentă – instituție ce devine aplicabilă în ipoteza în care, motivat de atitudinea reprezentatului, terțul cumpărător contractează de bună-credință având certitudinea că reprezentantul aparent dispune pe deplin de puterile sale de reprezentare în legătură cu raportul juridic ce urmează a fi încheiat.„Dacă prin comportamentul său, reprezentatul l-a determinat pe terțul contractant să creadă în mod rezonabil că reprezentantul are puterea de a-l reprezenta și că acționează în limita puterilor conferite, reprezentatul nu se poate prevala față de terțul contractant de lipsa puterii de a reprezenta.” În acest caz, actul juridic pe care reprezentantul îl încheie cu terțul în interesul persoanei reprezentate își va produce efectele asupra persoanei reprezentate.

Pe de altă parte, în funcție de particularitatea situațiilor întâlnite în practică, poate fi reținută și ipoteza reglementată de art. 1.306 C. civ., potrivit căreia, modificarea ori revocarea împuternicirii acordate, chiar în cazul în care nu au fost notificate prin mijloace corespunzătoare terților, pot deveni opozabile acestora dacă se dovedește că aceștia le cunoșteau ori puteau să le cunoască în momentul încheierii contractului cu reprezentantul.

Astfel, indiferent de soarta raportului de cauzalitate, puterea de reprezentare rămâne efectivă atât timp cât terțul nu a cunoscut existența cauzei de încetare a mandatului, cu excepția cazului în care terțul este și el de rea-credință. În atare situație reprezentatul are posibilitatea de a invoca inopozabilitatea actului încheiat cu terțul, dând eficiență prevederilor art. 1.309 alin. (1) C. civ. – regula de bază în cazul lipsei sau depășirii puterii de reprezentare.

În speța dedusă spre analiză, în cazul decesului mandantului, moștenitorii aveau obligația legală de a-l informa de îndată pe mandatar cu privire la situația intervenită, de natură a conduce la încetarea mandatului primit de la vânzător[4]. Pe de altă parte, dispozițiile civile[5] permit ca tot ceea ce mandatarul a făcut, în numele mandantului, înainte de a cunoaște sau de a fi putut cunoaște cauza de încetare a mandatului să fie socotit ca valabil făcut în executarea acestuia.

În consecință, contractul încheiat de mandatar cu depășirea limitelor mandatului sau fără mandat poate genera în practică următoarele drepturi ale părților, în funcție de particularitatea situației:

1. Dreptul de opțiune al terțului de a invoca aparența (posibilitate concepută de legiuitor ca instrument de protecție a terțului de bună-credință); în exercitarea acestei opțiuni terțul va trebui să execute propriile obligații rezultate din contract.

2. Dreptul de opțiune al terțului de a solicita anularea contractului încheiat în lipsa sau cu depășirea puterii de reprezentare – posibilitatea terțului cumpărător de a se îndrepta împotriva mandatarului cu care a contractat, antrenându-i răspunderea pentru prejudiciul suferit.

3. Dreptul de opțiune al terțului de a-i pretinde reprezentantului executarea contractului pe care l-a încheiat în calitate de fals reprezentant ca și când ar fi fost încheiat în nume propriu.

4. Dreptul de opțiune în favoarea mandatarului, care poate invoca inopozabilitatea actului încheiat cu terțul, fără a fi exclusă și o eventuală nulitate relativă remediată prin ratificarea contractului încheiat cu terțul[6], cu condiția ca RATIFICAREA să intervină înainte de invocarea aparenței de reprezentare de către terț.

Instituția ratificării esteconcepută ca un remediu de menținere sau validitate a unui act juridic civil încheiat în anumite circumstanțe și reprezintă cea mai importantă excepție de la prevederile art. 1.309 alin. (1) C. civ. Trăsăturile caracteristice și efectele sale sunt reglementate de dispozițiile art. 1.311 și urm. C. civ.

Ratificarea este actul juridic unilateral prin care o persoană (reprezentatul sau moștenitorii lui universali) înlătură ineficacitatea contractului încheiat în numele autorului, dar în lipsa împuternicirii ori cu depășirea limitelor mandatului. Pentru a fi valabil încheiat, este necesar ca înscrisul să respecte condițiile de formă cerute de lege pentru valabilitatea contractului ratificat – potrivit principiului simetriei formei actului juridic civil.

Prin efectul juridic al ratificării, actul va produce efecte față de cel în numele căruia s-a încheiat contractul, ratificarea echivalând cu mandatul (ratihabitio mandato aequiparatur).

Una dintre condițiile prevăzute de norma civilă pentru ratificarea actului se referă la limitarea posibilităților reprezentatului de a-și exercita dreptul de ratificare a actelor juridice încheiate fără respectarea limitelor împuternicirii ori în lipsa puterilor de reprezentare. În acest sens, contractul încheiat cu terțul poate fi ratificat doar dacă înscrisul nu a fost desființat anterior ca urmare a unei convenții intervenite între terțul contractant și cel care a încheiat contractul în calitate de reprezentant[7].

Ratificarea devine parte din actul pe care îl ratifică, consolidându-l retroactiv chiar de la data la care acesta a fost încheiat între reprezentant și terț și nu necesită acordul reprezentantului sau al terțului contractant. Remediul trebuie realizat într-un termen rezonabil, stabilit de terț, după a cărui împlinire contractul principal nu mai poate fi ratificat. În cazul în care un astfel termen nu a fost acordat, ratificarea poate interveni la orice moment ulterior încheierii actului juridic cu terțul.

Referințele vizând moștenitorii reprezentatului sunt argumentate de dispozițiile art. 1.313 C. civ., potrivit căruia dreptul persoanei reprezentate de a ratifica actele încheiate de reprezentant cu depășirea limitelor împuternicirii acordate ori în absența totală a împuternicirii, este transmisibil moștenitorilor, în ipoteza în care reprezentatul decedează anterior exercitării facultății de a ratifica.

În concluzie, contractul de vânzare încheiat de terțul de bună-credință cu mandatarul vânzătorului în condițiile absenței puterii de reprezentare cauzate de decesul mandantului anterior încheierii actului, poate fi ratificat de către moștenitorii vânzătorului reprezentat, atât timp cât contractul nu a fost desființat[8] prin înțelegerea terțului cu reprezentantul aparent.

[1] Art. 2.030 alin. (1) lit. c) C. civ.

(1) Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri: […]

c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului. […]

[2] Art. 1.309 alin. (1) C. civ.

[3] Art. 1.310 C. civ.

[4] Art. 2.035 C. civ.

[5] Art. 2.036 C. civ.

[6] În condițiile art. 1.311 – 1.314 C. civ.

[7] Art. 1.314 C. civ.

[8] Art. 1.311 – (1) În cazurile prevăzute la art. 1.309, cel în numele căruia s-a încheiat contractul poate să îl ratifice, respectând formele cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.

(2) Terțul contractant poate, printr-o notificare, să acorde un termen rezonabil pentru ratificare, după a cărui împlinire contractul nu mai poate fi ratificat.

Art. 1.312 – Ratificarea are efect retroactiv, fără a afecta însă drepturile dobândite de terți între timp.

Art. 1.313 – Facultatea de a ratifica se transmite moștenitorilor.

Art. 1.314 – Terțul contractant și cel care a încheiat contractul în calitate de reprezentant pot conveni desființarea contractului cât timp acesta nu a fost ratificat.