Rezumat

Scopul materialului de față constă în realizarea unui studiu relativ exhaustiv cât privește repartizarea competenței de instrumentare, la nivel național, în procedura succesorală notarială. Momentul redactării coincide, totodată, cu propunerea legislativă recentă, în sensul extinderii zonei de referință – de la circumscripția judecătoriei, la circumscripția tribunalului. Prin urmare, soluțiile consacrate se cuvin completate, de fiecare dată, cu precizări pentru adaptarea la viitoarea reformă. Criteriul de bază în această materie îl reprezintă, de regulă, domiciliul persoanei decedate. Noțiunea pretinde, prin urmare, să-și vadă clarificat conținutul, inclusiv pentru situațiile în care domiciliul real ar contrazice domiciliul declarat sau domiciliul de fapt. Când acesta din urmă se află în străinătate, în schimb, se aplică dispoziții speciale, bunăoară cele din tratatele bilaterale relevante încheiate de România. În toate cazurile, pentru evitarea procedurilor paralele, deschise la mai multe birouri, Camerele țin registre care se cer consultate, de fiecare dată, înaintea înregistrării cauzei succesorale. Totodată, există reguli suplimentare bazate pe conexarea dosarelor, în aplicarea principiului prorogării de competență, cel mai adesea pentru ipoteza moștenirilor succesive. Dintr-un alt punct de vedere, sunt instituite și prevederi subsidiare, care trimit, în principiu, către primul notar sesizat. Acestea se cuvin abordate și în contextul măsurilor excepționale, precum transferul dosarului succesoral, realizat la cererea părților. Practic, soluțiile de fond cu privire la competența de instrumentare se completează, de fiecare dată, cu aspectele procedurale, relevante în concret. Astfel se justifică demersurile prealabile realizate de către notar, dacă sunt strict necesare pentru verificarea competenței. Totodată, se impune clarificarea măsurilor aplicabile în cazul constatării necompetenței de instrumentare. Cu siguranță, trebuie luată în calcul nulitatea certificatelor emise cu încălcarea normelor incidente, dar numai cu demonstrarea interesului și a calității procesuale. În sfârșit, pot exista dificultăți în amonte precum conflicte de competență sau prorogări antrenate de schimbări la nivelul arondării localităților în circumscripțiile de referință.

Cuvinte-cheie: competența de instrumentare, procedura succesorală, certificat de moștenitor, moșteniri succesive, ultimul domiciliu.

II. Aspecte de procedură

§46. Verificări tipice. Nereguli posibile. Reglementările procedurale menite să garanteze coerența normelor de competență la instrumentarea cauzelor succesorale notariale se cuvin defalcate după cum vizează verificările tipice, pretinse de fiecare dată, pe de o parte (A), sau neregulile mai specifice, susceptibile să intervină circumstanțial în contextul acestora, pe de altă parte (B).

A. Demersuri obișnuite

§47. Planul analizei. Înregistrarea cauzei. În regulă generală, înregistrarea dosarului succesoral trebuie realizată numai după cercetarea evidențelor Camerei, pentru evitarea dezbaterii moștenirii la mai multe birouri notariale (1) și după verificarea regulilor de competență incidente (2). Anterior, pot fi îndeplinite, prin urmare, numai operațiunile strict necesare în contextul acestor demersuri prealabile.

1. Cercetarea evidențelor

§48. Primul notar sesizat. Verificarea evidențelor. În sprijinul regulilor de competență menționate anterior, procedurile consacrate la nivelul Camerelor tind să garanteze, pe cât posibil, că nu se vor înregistra concomitent cauze de moștenire paralele sau succesive. Asemenea riscuri se pot manifesta, în special, dacă în aceeași circumscripție judecătorească funcționează mai multe birouri. La nivel teoretic, în acest caz intervine regula subsidiară de competență în favoarea primului notar public sesizat^[1]. Astfel, sunt evitate, prin urmare, inclusiv eventualele situații de litispendență care se pot ivi la soluționarea dosarelor de moștenire^[2]. Sunt relevante, mai ales, dispozițiile art. 103 alin. (3) teza a II-a^[3] și cele ale art. 104 alin. (2) din Legea nr. 36/1995^[4]. Acestea impun ca înregistrarea dosarului să se realizeze numai după verificarea faptului ca procedura succesorală să nu se fi deschis la un alt notar public din aceeași circumscripție. Și aici, propunerea legislativă menționată în introducere aduce precizarea că raportarea nu se va mai face, de acum înainte, la circumscripția judecătoriei, ci, prin extindere, la nivelul tribunalului^[5]. În continuare, se cere ca dosarul să fie înscris în Registrul de Evidență a Procedurilor Succesorale, de la nivelul Camerei^[6]. Principiul verificărilor este dezvoltat mai pe larg în art. 237 alin. 1 din Regulamentul notarial, unde se menționează „certificatul” „care atestă neînscrierea cauzei la un alt birou notarial”^[7]. Detalii procedurale mai reies în această privință și pe temeiul art. 6-8 din Regulamentul-cadru privind evidența procedurilor succesorale^[8]. Pentru fiecare defunct se întocmește câte o cerere de verificare separată în evidențele succesorale de la nivelul Camerei, semnată de fiecare dată de către solicitant^[9].

a. Rațiunea soluției

§49. Verificarea evidențelor. Situații specifice. Ideea din spatele înregistrării dosarelor prin acest canal centralizat este, după cum s-a mai precizat, să nu fie posibilă instrumentarea cauzei la mai multe birouri notariale, concomitent sau succesiv, inclusiv pentru evitarea riscurilor de soluții contradictorii. Același Regulament-cadru propune și modalități de abordare pentru situațiile specifice, precum în cazul încheierii cu privire la rezultatul verificărilor succesorale^[10] (art. 35) sau al dosarelor soluționate la fostul notariat de stat ori preluate de către Camere de la notarii publici, dar cu soluția clasare fără obiect sau suspendare (art. 36). La fel, în situația refacerii certificatului de moștenitor după constatarea nulității sale (art. 37), sau pentru regularizarea certificatelor emise în lipsa unor verificării prealabile în Registrul de Evidență a Procedurilor Succesorale (art. 38), ori când se impune reconstituirea certificatelor dispărute, dacă nu a rămas niciun exemplar original (art. 39).

b. Moșteniri succesive

§50. Moșteniri succesive. Coordonarea interogărilor. Verificarea evidențelor menite să evite instrumentarea dosarelor succesorale în paralel de mai multe birouri ridică totuși anumite dificultăți specifice în cazul moștenirilor succesive^[11]. Problematice sunt mai cu seamă situațiile în care ultimul domiciliu al vreunuia dintre defuncți se află pe raza unei Camere diferite, adică în circumscripția unei alte Curți de Apel față de celelalte persoane vizate. Într-adevăr, aceasta presupune coordonarea interogărilor și armonizarea înregistrărilor, căci fiecare Cameră își gestionează separat evidența procedurilor succesorale^[12]. În această privință, sunt incidente prevederile art. 240 din Regulamentul notarialși cele ale art. 17 din Regulamentul-cadru menționat^[13]. Practic, textele impun ca notarul instrumentator să realizeze verificările aferente în evidențele fiecărei Camere luate în considerare, raportat la persoana care își avea ultimul domiciliu în circumscripția sa teritorială. Astfel se încearcă suprimarea riscurilor de proceduri succesorale paralele, inclusiv când cauza se leagă de circumscripțiile mai multor Camere. Totodată, din registrele Camerelor ar trebui să rezulte vizibil împerecherea dosarelor, astfel încât să reiasă clar stadiul acestora – iar soluțiile date în speță se vor cuveni, mai departe, să fie comunicate prin borderou către toate Camerele implicate.

2. Aprecierea competenței

§51. Înregistrarea dosarului. Verificarea competenței. În prealabil interogării evidențelor de la nivelul Camerelor, notarul public este însă dator el însuși să-și verifice competența. De aici rezultă că regulile aferente sunt cercetate prioritar cu prilejul fiecărui dosar de moștenire^[14]. Soluția se justifică prin analogie cu prevederile similare, aplicabile instanțelor de judecată pe temeiul art. 131 alin. 1 C. proc. civ. La nivelul procedurilor judiciare, acestea impun, practic, să fie verificată competența de soluționare, la primul termen de judecată^[15]. Diferența față de judecători este, în schimb, că din ordinea operațiunilor îndeplinite de către notarul sesizat, astfel cum rezultă din texte, se deduce că verificarea competenței ar trebui să intervină înaintea înregistrării cauzei pe rolul biroului^[16]. Astfel dispune art. 103 alin. 2 teza I din Legea nr. 36/1995^[17]. Tot spre deosebire de instanțe, mai ales în cazurile simple și dacă nu există motive de necompetență, practica nu consideră obligatorie, de principiu, consemnarea rezultatelor verificării competenței, pe calea unui document formal redactat cu acest prilej. Altfel spus, în acest caz nu este necesară întocmirea unei încheieri, similare celor pretinse instanțelor de judecată pe temeiul art. 131 alin. 1 C. proc. civ., când acestea nu constată vreun caz de necompetență^[18]. Prin excepție, când intervine „prorogarea de competență”, inclusiv la moștenirile succesive, se recomandă ca din cuprinsul încheierii finale să rezulte precis raționamentul pe baza căruia notarul și-a stabilit competența^[19].

a. Demersuri prealabile. Problema înregistrării

§52. Verificarea competenței. Acte procedurale. În principiu, înregistrarea dosarului și punerea sa pe rol sunt prealabile îndeplinirii oricăror acte procedurale în cauză. Regula se verifică inclusiv în privința solicitării extraselor de uz oficial de pe actele de stare civilă, sau a oricăror documente, certificări, adeverințe sau alte materiale pretinse în legătură cu instrumentarea cauzei succesorale. Soluția rezultă pe temeiul art. 237 alin. 2 din Regulamentul notarial. Acesta din urmă dispune tranșant că „toate actele de procedură pentru soluționarea unei cauze succesorale se îndeplinesc numai după înregistrarea și punerea pe rol a dosarului succesoral (s. n.)”. La nivelul practicii, s-a ridicat însă problema unor derogări, când actele procedurale prealabile au trebuit realizate chiar în scopul stabilirii competenței de instrumentare. Aceasta deoarece indirect, demersurile sunt necesare tocmai pentru înregistrarea cauzei, ea însăși condiționată de verificarea competenței teritoriale. Bunăoară, poate fi vorba de înscrisuri care se dovedesc necesare clarificării ultimului domiciliu al defunctului, precum extrase pentru uz oficial de pe actul de deces^[20]. Practic, notarul public trebuie să poată solicita informațiile necesare în acest sens încă dinaintea înregistrării dosarului, tocmai ca să evite situațiile de necompetență^[21]. În caz contrar, vor fi necesare măsuri specifice de remediere, mai ales dacă necompetența se constată după momentul punerii cauzei pe rol^[22]. În schimb, notarul public nu este în niciun caz obligat să înregistreze cauza cu speranța realizării de verificări ulterioare, dacă din cererea depusă de către petenți nu se pot deduce vizibil temeiurile competenței de instrumentare^[23].

§53. Verificarea competenței. Conținutul desesizării. Soluția de principiu când intervin situații de necompetență în procedura succesorală notarială rezultă pe temeiul art. 103 alin. 2 din Legea nr. 36/1995. Textul prevede că notarul public trebuie în acest caz să se desesizeze fără să mai citeze părțile și să-l îndrume pe solicitant înspre persoanele abilitate să-i soluționeze cauza^[24]. În practică, notarul public poate dispune această măsură direct printr-o rezoluție înscrisă pe cererea primită de la petent^[25]. Este posibil, totuși, să fie întocmită inclusiv o încheiere propriu-zisă, dacă notarul public apreciază că este cazul să fie redat mai clar motivul desesizării^[26]. Nu există vreun formular standardizat, astfel încât este suficientă redactarea documentului în termeni adecvați situației date. Desesizarea redactată corespunzător se înregistrează în coloana a 20-a din registrul general notarial, la rubrica „alte înregistrări”, subrubrica „încheieri și proceduri prealabile”, deci nu în registrul de succesiuni^[27]. Documentele create pe această cale, respectiv cererea cu rezoluția sau încheierea distinctă de desesizare vor fi arhivate pentru un termen de trei ani în dosarul cu indicativul A22^[28]. Este dosarul în care sunt cuprinse și restul „încheierilor prealabile privind procedura succesorală”, respectiv încheierile de respingere, eliberări de duplicate, proiecte, sau altele asemenea^[29]. Dacă solicitantul nu pretinde însă consemnarea măsurii desesizării pe suport material și dosarul nu a fost încă pus pe rol, notarul poate pur și simplu să refuze informal înregistrarea cauzei, fără costuri sau eforturi suplimentare pentru persoanele interesate.

b. Momentul constatării. Natura soluției

§54. Declinarea de competență. Trimiterea dosarului. La nivelul practicii s-a ridicat uneori problema dacă în loc să se desesizeze, notarii publici nu cumva pot să-și decline competența, direct în favoarea persoanelor chemate să instrumenteze în realitate^[30]. Deosebirea dintre aceasta și desesizare constă în aceea că declinarea de competență presupune inclusiv trimiterea dosarului către notarul public abilitat să-l soluționeze. Practic, părțile nici nu mai trebuie să reitereze cererea de deschidere a procedurii succesorale la celălalt birou. Aceasta pentru că cel de-al doilea notar public se consideră sesizat atunci direct pe temeiul declinării de competență, ca soluție procesuală. Totuși, textul art. 103 alin. 2 din Legea nr. 36/1995 sugerează clar formula desesizării, fără să subînțeleagă soluții alternative precum declinarea de competență^[31]. Temeiuri normative pentru opinia contrară s-ar putea găsi și aici, cel mult  printr-o trimitere la reglementările aplicabile instanțelor de judecată din art. 132 alin. 3 C. proc. civ.^[32] Există însă diferențe clare în acest cadru, deoarece în circumscripția unei judecătorii pot funcționa mai multe birouri notariale. Or, percepția contemporană este că solicitanților de acte și proceduri notariale nu li se poate impune instrumentarea cauzei de către un anume notar public. Astfel, art. 22 alin. 1 din Codul deontologic al notarilor publici din România prevede că „orice persoană fizică sau juridică de drept privat sau de drept public are dreptul de a-și alege în mod liber notarul (s. n.)”^[33]. În consecință, soluția declinării pare de neconceput pe plan rațional, căci presupune sesizarea biroului competent direct pe temeiul actului procedural, fără să fie necesară reiterarea cererii de către persoanele interesate^[34]. Este adevărat că Nomenclatorul arhivistic referitor la activitatea birourilor notariale are în vedere, printre „încheierile privind alte soluții succesorale”, din dosarul cu indicativul A7, inclusiv „declinările de competență”^[35]. Trimiterea menționată pare să fi rămas însă fără obiect în cadrul normativ actual. Rămâne, prin urmare, doar varianta desesizării prevăzute clar și textual de lege, care lasă contactarea biroului competent în sarcina solicitanților. În practică, se ridică însă din când în când și problema dacă soluția desesizării poate fi dispusă inclusiv după înregistrarea dosarului. Astfel stau lucrurile, bunăoară, dacă doar atunci au intervenit ori s-au identificat motive de necompetență la instrumentare^[36].

§55. Înregistrarea dosarului. Momentul desesizării. Într-o interpretare mai riguroasă, s-ar putea considera că desesizarea este permisă numai înaintea înregistrării dosarului. Argumentul ar fi că până atunci, notarul trebuia el însuși să-și verifice competența teritorială. Totuși, este posibil ca necompetența constatată după înregistrarea și punerea pe rol a dosarului nici măcar să nu le fie imputabilă notarului public sau persoanelor interesate. Astfel stau lucrurile, de exemplu, dacă intervin pur și simplu aprecieri eronate cu privire la circumstanțele de fapt sau de drept relevante. Bunăoară, în cazul succesiunilor succesive, pot apărea dovezi în sensul că persoana decedată cea din urmă, de fapt, nu acceptase moștenirea celei dintâi. Or, acest aspect este de natură să șubrezească temeiul rezolvării cauzelor împreună^[37]. Tot astfel, pot exista greșeli printre mențiunile din certificatul de deces cu privire la ultimul domiciliu și să apară, mai târziu, probe precum că localizarea lui nu a fost corect stabilită de la bun început.

§56. Desesizarea subsecventă. Cauză pe rol. Consecințele pentru încălcarea normelor de competență, cu sau fără vina persoanelor implicate, vor fi dezvoltate mai pe larg în continuare^[38]. Se cuvine însă deja precizat că pentru evitarea situațiilor problematice de tipul celor menționate, notarul public trebuie, pe cale de consecință, să se poată desesiza chiar dacă dosarul a fost deja pus pe rol, cât timp nu a fost încă soluționat. Bunăoară, dacă după conexarea dosarelor, se constată că de fapt nu erau aplicabile regulile moștenirilor succesive^[39], ar trebui luată în calcul disjungerea cauzelor și desesizarea, când altminteri s-ar încălca regulile de competență. Mai departe, poate interveni trimiterea documentelor aferente către notarul competent, indicat de persoanele solicitante^[40]. Or, această soluție se poate justifica numai prin subînțelegerea principiului că desesizarea pe motive de necompetență poate avea loc și după înregistrarea dosarelor succesorale. Tot astfel, în privința desesizării prezumate în contextul transferului dosarului succesoral către un alt notar public^[41]. Cu atât mai mult se impune, prin urmare, să fie admisă perspectiva desesizării în cazul necompetenței constatate după înregistrarea dosarului, dar dincolo de voința sau fără să fie vina celor implicați, bunăoară pe motivul rectificării ultimului domiciliu menționat în certificatul de deces^[42]. Desigur că în acest caz, eventuala disjungere și desesizarea pronunțată pot interveni numai atâta timp cât nu sunt încă soluționate dosarele^[43]. În rest, conținutul desesizării și regimul aplicabil în acest caz este același cu situația în care măsura se ia înaintea înregistrării cauzei^[44]. În practică, perspectiva desesizării după înregistrarea cauzei depinde însă și de conținutul reglementărilor adoptate la nivelul fiecărei Camere, pe baza Regulamentului-cadru privind evidența procedurilor succesorale. În toate cazurile, măsura trebuie adusă la cunoștința Camerei în evidențele căreia s-a înregistrat cauza, cu respectarea cerințelor incidente pe plan local – de exemplu, ca transferul dosarului să se realizeze numai prin intermediul Camerei.

B. Situații problematice

§57. Constatarea neregularităților. Anterior sau în prealabil. Nerespectarea regulilor de competență teritorială prin incidente descoperite în aval, ulterior instrumentării cauzei (1), trebuie tratată separat de posibilele neregularități din cursul soluționării dosarului (2). Acestea din urmă pot include inevitabile conflicte de competență, dar și dificultăți specifice, întâmpinate în trecut la modificarea circumscripțiilor judecătorești.

1. Consecințe în aval

§58. Ultimul domiciliu. Aprecieri eronate. În contextul regulilor de fond, determinarea ultimului domiciliu al defunctului s-a dovedit adesea de neocolit în stabilirea competenței de instrumentare, indiferent că sunt în cauză proceduri clasice sau moșteniri succesive. Criteriul este, de altfel, unul stabil, în sensul că după data decesului nu se mai poate, la modul obiectiv, lua în calcul vreo modificare în această privință, de natură să perturbe competența stabilită pe baza sa. Dificultățile pot însă totuși apărea, dacă se constată subsecvent greșeli de apreciere asupra localizării sale inițiale. Practic, asemenea erori se pot identifica în orice moment după data decesului și chiar ulterior soluționării dosarelor succesorale. Astfel stau lucrurile când se ivesc probe precum că ultimul domiciliu al defunctului nu corespunde în realitate celui avut în vedere inițial, chiar menționat ca atare în certificatul de deces ori în alte documente oficiale. Într-adevăr, dreptul nostru ia în calcul perspectiva ca domiciliul real să poată fi diferit de cel declarat autorităților competente^[45]. Prin urmare, poate fi vorba de greșeli propriu-zise, imputabile organelor administrative, sau chiar și de necorelări din cauză că defunctul și-a schimbat domiciliul real înaintea decesului, fără să-l fi declarat^[46]. De altfel, problema poate apărea și din cauza corectării certificatului de deces de către autorități, la rubrica ultimului domiciliu^[47]. Practic, este vorba de situațiile în care deși ultimul domiciliu a fost probat corect, cu certificat de deces ori hotărâre declarativă de moarte^[48], se constată ulterior că localizarea nu reflectă domiciliul real al defunctului. Dificultatea vizează, în acest caz, să fie măsurate întocmai consecințele situației.

a. Ultimul domiciliu. Dosare interne

§59. Ultimul domiciliu. Dosare în curs. Astfel,în cazul corectării ultimului domiciliu  din certificatul de deces, întrebarea este dacă modificarea survenită influențează în vreun fel situația dosarelor succesorale deja finalizate. Pentru dosarele în curs de rezolvare, dar încă nedezbătute, soluția în acest caz ar trebui, fără niciun dubiu, să fie desesizarea. De aici rezultă, de altfel, un argument suplimentar precum că măsura trebuie să fie considerată permisă, inclusiv după înregistrarea cauzei de către notarul public sesizat^[49]. Situația poate fi remediată, de altfel, și prin transferul dosarului către notarul competent să instrumenteze, dacă nu a fost încă soluționat^[50]. La fel de adevărat este că din perspectiva regulilor aplicabile, transferul nu s-ar putea justifica în acest caz „pour tout sauf le nom„^[51], altminteri decât printr-o desesizare subînțeleasă, urmată de reînregistrarea dosarului la celălalt birou^[52]. În plus, dacă părțile îl înștiințează, în prealabil, pe notarul instrumentator de riscul unei erori de apreciere în privința criteriului de competență, până să fie rectificat actul de deces, este posibilă suspendarea cauzei succesorale pe temeiul art. 107 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 36/1995. Îndreptarea se realizează pe temeiul art. 100 C. civ. și conform art. 57-59 din Legea nr. 119/1996^[53]. Dacă după corectările realizate, notarul inițial constată că își păstrează competența, dosarul va fi repus pe rol în baza cererii părților, iar procedura va fi continuată^[54]. În caz contrar, repunerea dosarului pe rol se va realiza strict în vederea desesizării.

§60. Ultimul domiciliu. Fără rectificare. Dacă pe baza lui se determină competența de instrumentare, localizarea ultimului domiciliu în altă parte decât s-a crezut inițial nu este o simplă eroare materială. Prin urmare, notarul public nu poate în acest caz să procedeze nemijlocit la rectificarea prin procedurile specifice a certificatului de moștenitor eventual emis în dosar^[55]. Astfel stau lucrurile însă numai dacă, din acest motiv, este afectată competența de instrumentare, prin localizarea ultimului domiciliu al defunctului la nivelul unei alte circumscripții. Altminteri, trebuie să rămână posibilă corectarea scăpărilor pe acest plan din conținutul certificatului de moștenitor, inclusiv prin procedura îndreptării erorilor materiale și completării omisiunilor vădite, dacă sunt îndeplinite cerințele acesteia^[56].

§61. Proba domiciliului. Domiciliul probat. Aparent, pare totuși posibil de susținut că definitoriu în privința competenței nu ar trebui să fie niciun alt ultim domiciliu, decât cel menționat ca atare în certificatul de deces – ori în hotărârea declarativă de moarte, dacă poate fi luată în calcul aici^[57]. Această perspectivă s-ar legitima fără dificultăți notabile, prin argumentul interpretativ suplimentar în sensul că textul art. 954 alin. 2 teza a II-a C. civ. interzice, tocmai, să fie dovedit ultimul domiciliu în alt fel decât pe baza documentelor menționate [„dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă (s. n.)”]. Cu atât mai mult vin în același sens atunci și prevederile similare ale art. 236 alin. 1 din Regulamentul notarial, cu privire la proba ultimului domiciliu prin certificatul de deces^[58]. Consecința în acest caz ar fi ca în cauzele notariale, să nu prezinte relevanță vreun alt „ultim domiciliu” al defunctului, chiar dacă s-ar dovedi mai „real” decât cel consemnat în documentele menționate. Totuși, ideea stabilirii competenței strict în baza mențiunilor din certificatul de deces ori din hotărârea declarativă de moarte nu înlătură, de fapt, riscul aprecierilor eronate. Aceasta pentru că rămâne oricând posibil să fie rectificat chiar și actul de deces în sine, dacă nu corespunde adevărului, și să fie întocmit ulterior un alt certificat de deces^[59]. Practic, situația dosarelor succesorale finalizate ar fi la fel de periclitată de riscul corectării câmpurilor aferente din actul de deces. În definitiv, este preferabil, prin urmare, ca relevant în privința determinării competenței să rămână, în sine, ultimul domiciliu real, cu toate incertitudinile aferente dacă se dovedește că nu corespunde celui declarat autorităților competente. Aceasta nu înseamnă că notarul ar putea să se bazeze în această privință pe vreun alt mijloc de probă decât cel textual indicat de lege, căci s-ar opune art. 954 alin. 2 teza a II-a C. civ. [„dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă (s. n.)”].

b. Alte criterii. Aspecte internaționale

§62. Criterii subsidiare. Riscuri teoretice. Riscul unor erori la stabilirea competenței de instrumentare în procedura succesorală notarială se manifestă și când aceasta nu se determină pe baza ultimului domiciliu al defunctului. Uneori, totuși, această posibilitate se dovedește mai degrabă teoretică. Bunăoară, pare greu de crezut că pot exista confuzii în aplicarea regulii subsidiare de competență, care trimite la primul notar sesizat și la eventualii săi asociați^[60]. Practic, riscul unor suprapuneri scade în toate cazurile considerabil, sdatorită instrumentelor de înregistrare și verificare în evidențele Camerelor. Menirea lor este tocmai să garanteze că nu vor exista proceduri paralele deschise concomitent sau succesiv la mai multe birouri notariale^[61]. Nu trebuie complet ignorată însă perspectiva erorilor de înregistrare sau de comunicare. În schimb, există riscuri notabile din acest punct de vedere în dosarele cu elemente de drept internațional privat. Aici pot fi relevante bunăoară greșelile de apreciere cât privește localizarea bunurilor mobile sau imobile, respectiv cetățenia defunctului, dacă reglementările incidente o iau în calcul drept criteriu de competență^[62].

§63. Elemente de extraneitate. Riscuri concrete. Conform dreptului comun din legislația noastră internă, într-adevăr, dacă ultimul domiciliu nu este pe teritoriul României, stabilirea competenței de instrumentare presupune identificarea unor bunuri mobile sau imobile în circumscripția notarului public sesizat^[63]. Astfel stau lucrurile, practic, în lipsa unui tratat internațional cu reguli derogatorii. Or, există și aici riscul ca, ulterior finalizării procedurii succesorale notariale, să fie descoperite bunuri ale defunctului care, dacă erau luate în seamă de la bun început, ar fi stabilit competența de instrumentare în favoarea unui alt notar public, din altă circumscripție. Astfel stau lucrurile când s-ar găsi terenuri sau construcții ale persoanei decedate, după ce s-a finalizat procedura succesorală în altă parte, pe baza localizării bunurilor mobile din averea succesorală^[64]. Or, competența de instrumentare depindea în acest din urmă caz de condiția ca defunctul să nu fi deținut și active imobiliare în România^[65]. La nivel de principiu, se cere practic să fie clarificată soarta eventualelor certificate de moștenitor instrumentate cu încălcarea regulilor de competență incidente.

c. Natura sancțiunilor. Problema nulității

§64. Sancțiuni. Răspundere disciplinară. Fără discuție, fapta notarului care încalcă normele de competență generală, materială sau teritorială poate fi considerată o abatere disciplinară, în sensul art. 74 lit. a) din Legea nr. 36/1995^[66]. Aceasta însă, numai când există vinovăție din partea sa. În acest caz, îi poate fi angajată răspunderea profesională. Pe planul dreptului substanțial, mai mari dificultăți ridică problema dacă poate fi sau nu reținută nulitatea certificatelor de moștenitor sau de legatar, emise cu încălcarea regulilor de competență. Dificultatea poate viza, în aceiași termeni, oricare dintre criteriile de competență incidente, dacă se dovedește, la nivelul speței concrete, că s-au verificat, în realitate, pe baza unor aprecieri eronate.

§65. Sancțiuni. Nulitatea absolută. În practică, se consideră frecvent că certificatele de moștenitor sau de legatar emise cu încălcarea normelor de competență teritorială trebuie considerate lovite de nulitate absolută, din cauza nerespectării unor prevederi imperative de ordine publică^[67]. Soluția se justifică prin încercarea unei trimiteri la regulile similare aplicabile instanțelor de judecată, în special art. 14-19 din C. proc. civ. 1865, în prezent art. 118 alin. 1 și art. 129 alin. 2 pct. 3 C. proc. civ.^[68] Totuși, prevederile amintite, deși se referă la necompetența de ordine publică, nu fac textual vorbire de sancțiunea nulității absolute. Altminteri, s-ar pune mai departe și problema regimului sancțiunii, mai ales că nu este precizat explicit vreun termen de prescripție pentru aplicarea sa. Într-adevăr, hotărârile judecătorești, chiar date cu încălcarea regulilor de competență exclusivă, pot fi contestate doar cu respectarea unor cerințe specifice, în anumite limite de timp. Prin urmare, trimiterea la regulile instanțelor s-ar fi justificat, la nivelul procedurilor notariale, inclusiv cu preluarea cerințelor și limitelor de timp impuse pentru contestarea competenței. La fel de adevărat este însă și că textul art. 271 alin. 1 C. proc. civ. pare să rețină, tranșant, în aceeași ordine de idei, că „înscrisul autentic întocmit (…) de o persoană incompatibilă, necompetentă sau cu depășirea competenței este lovit de nulitate absolută, dacă legea nu dispune altfel (s. n.)”.

§66. Sancțiuni. Act autentic de anulare. Pentru evitarea oricărui echivoc, părțile pot conveni direct, ele însele, un acord în forma înscrisului autentic, prin care să constate nevalabilitatea certificatului emis cu încălcarea competenței teritoriale^[69]. Acest act se încheie pe temeiul art. 120 alin. 2 din Legea nr. 36/1995. Conform textului citat, „cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor (…) se pot adresa și notarului public în scopul încheierii unui act autentic care să ateste soluționarea pe cale amiabilă a diferendului. În această situație se eliberează un nou certificat. Această procedură nu se aplică cu privire la certificatul de vacanță succesorală (s. n.)”. Prevederea menționată s-a considerat aplicabilă și cu privire la certificatele de moștenitor emise înainte de intrarea în vigoare a dispoziției citate, și chiar și la cele instrumentate de fostul Notariat de Stat^[70]. Tot astfel, în privința certificatelor de calitate de moștenitor și a certificatelor suplimentare de moștenitor^[71]. Textul a fost introdus prin reforma realizată de către Legea nr. 77/2012^[72]. În tot cazul, până la momentul constatării nulității sale, certificatul de moștenitor se bucură de prezumția de legalitate, în sensul că probează concludent calitatea de succesor și reprezintă titlu de proprietate asupra bunurilor menționate, conform art. 1.133 alin. 1 C. civ.^[73].

§67. Act autentic de anulare. Conținut și regim. Înțelegerea la care se referă textul menționat are cu siguranță natura unei tranzacții extrajudiciare, cu regimul prevăzut în art. 2.267-2.277 C. civ. Ea se încheie între succesorii legali sau testamentari, astfel cum apar în cuprinsul certificatului^[74]. Acestora li se adaugă și celelalte persoane care se consideră vătămate prin emiterea documentului, când există. Este recomandabil să fie precizate în acordul de soluționare amiabilă toate bunurile deja identificate din averea defunctului, respectiv atât cele cuprinse în primul certificat, cât și cele declarate în plus cu acest prilej, dacă părțile înțeleg să suplimenteze masa succesorală. Tranzacția încheiată pe această cale pregătește mai departe cadrul pentru întocmirea unui certificat valabil, de moștenitor sau de legatar. Este clar însă că procedura trebuie instrumentată, măcar acum, de către notarul competent^[75]. În schimb, actul propriu-zis prin care părțile constată nulitatea primului certificat poate fi autentificat de orice notar public, fără vreo restricție teritorială^[76].  Dacă încălcarea regulilor de competență este imputabilă notarului public inițial, acesta va putea conveni cu persoanele interesate să le despăgubească, bunăoară prin restituirea onorariului perceput în prima fază^[77].

§68. Act autentic de anulare. Actele subsecvente. Este posibil în acest context ca părțile să tranzacționeze și asupra efectelor actelor subsecvente încheiate pe baza certificatului anulat, bunăoară în privința vânzărilor sau închirierilor convenite cu privire la bunurile moștenite. Totuși, asemenea clauze nu sunt obligatorii, adică nu este imperativ ca înscrisul autentic de soluționare amiabilă să tranșeze soarta eventualelor acte de dispoziție încheiate între timp cu privire la bunurile din primul certificat. Soluția se justifică prin aceea că problemele de competență nu ar trebui să influențeze, prin ele însele, fondul calității de proprietar dobândite pe temeiul succesiunii, dacă nu sunt identificate și vicii care subminează nemijlocit calitatea de moștenitor a persoanelor menționate. Altfel spus, refacerea primului certificat de moștenitor, dacă intervine strict pe motive de necompetență, nu ar trebui să schimbe în vreun fel temeiul dobândirii dreptului de proprietate și să prejudicieze validitatea sau efectele înstrăinărilor subsecvente. Dacă, în schimb, este compromisă și calitatea de proprietar în persoana succesorilor indicați, atunci considerentele de diligență profesională îi recomandă notarului public sesizat să stăruie și pentru clarificarea situației actelor subsecvente.

§69. Nulitatea absolută. Lipsa de interes. Trebuie totuși precizat și că majoritatea studiilor teoretice recente nu mai rețin situațiile de necompetență teritorială printre cazurile de nulitate absolută care pot afecta certificatele de moștenitor^[78]. Oricum, este clar că dacă părțile interesate nu se înțeleg să încheie actul autentic de anulare și se ajunge la intentarea unei proceduri judiciare, persoanele reclamante ar trebui să-și dovedească interesul procesual într-o asemenea contestație. Este vorba de folosul practic și personal pe care l-ar obține dacă hotărârea le-ar da satisfacție^[79]. Or, nu este prea evident ce ar fi de câștigat nemijlocit din faptul că va trebui reluată de la început dezbaterea cauzei înaintea notarului competent. Carevasăzică, interesul introducerii acțiunii pare mai greu de probat, dacă singurul viciu este necompetența de instrumentare. Astfel stau lucrurile, totuși, numai dacă în rest, certificatul menționează întocmai succesorii și bunurile care le revin^[80]. În acest context, merită constatat că până și la nivelul rarelor situații când în practica judiciară s-a pronunțat nulitatea certificatelor de moștenitor pentru necompetența notarului public, aceasta nu a fost singura cauză de ineficacitate. De fiecare dată, s-au identificat și vicii de natură să modifice identitatea ori numărul succesorilor sau bunurile moștenite^[81]. În plus, regula în această materie o reprezintă nulitatea parțială^[82], de unde rezultă imperativul să fie limitate consecințele sancțiunilor la problema specifică vizată. Prin urmare, se poate specula că dacă singurul temei de nulitate ar fi fost necompetența notarului, acțiunea s-ar fi respins pentru lipsă de interes. Au existat însă și cazuri în care succesorii au obținut nulitatea certificatului, strict pentru necompetența notarului public, în scopul completării masei succesorale și emiterii unui certificat suplimentar cu respectarea regulilor de competență incidente^[83].

§70. Nulitatea absolută. Renunțare la drept. În orice caz, trebuie considerat că persoanele interesate pot renunța, subsecvent, la dreptul de a contesta valabilitatea certificatului pe motive de necompetență, dacă sunt îndeplinite cerințele acestui act de dispoziție. Această renunțare se poate chiar și deduce din semnarea încheierii finale din primul dosar succesoral de către cei de față. Într-adevăr, se consideră că persoanele care au consimțit la eliberarea certificatului de moștenitor pot invoca numai cauzele de nulitate specifice unei convenții, nu și alte vicii de fond sau de procedură^[84]. Pentru acestea din urmă, se prezumă că părțile au achiesat la constatările notarului public și au renunțat la dreptul de a le mai contesta^[85].

2. Dificultăți în amonte

§71. Conflicte de competență. Fără conflicte negative. Dintr-un cu totul alt punct de vedere, în practică, nu poate fi exclusă perspectiva conflictelor de competență între notarii publici, născute pe seama competenței lor în instrumentarea cauzelor succesorale. Sunt vizate aici numai conflictele pozitive de competență, dacă doi sau mai mulți notari se consideră deopotrivă competenți să rezolve dosarul. Altfel spus, nu sunt avute în vedere și conflictele negative, pentru că după cum s-a precizat și mai sus, în cauzele succesorale notariale nu poate fi reținută soluția declinării de competență^[86]. Prin urmare, nu există potențialul unui conflict negativ, în care notarii sesizați să-și trimită cauze de la unul la celălalt, prin abținere de la soluționare pe motive de necompetență^[87].

a. Conflicte pozitive. Regim aplicabil

§72. Conflicte de competență. Regulatorul de competență. Sunt relevante în acest context prevederile art. 16 din Legea nr. 36/1995. Conform acestora, conflictele de competență în activitatea notarială se tranșează de către Colegiul Director al Camerei sau de către Biroul Executiv al Consiliului UNNPR, după cum este vorba de notari din aceeași Cameră sau din Camere diferite^[88]. Declanșarea regulatorului de competență poate fi solicitată, în ambele cazuri, fie de partea interesată, fie direct de notarii vizați^[89].

§73. Conflicte de competență. Temeinicia conflictului. Ca să existe între notarii publici un conflict în sensul menționat, este totuși necesar ca neînțelegerile manifestate să privească nemijlocit chestiuni de competență. În consecință, regulatorul de competență nu poate fi adus în discuție dacă părțile maschează, pe această cale, intenția să realizeze transferul dosarului succesoral între birourile notariale, dacă nu sunt îndeplinite cerințele acestuia. De exemplu, astfel stau lucrurile dacă persoanele interesate au solicitat inițial dezbaterea moștenirilor succesive separat, iar apoi cer totuși conexarea cauzelor la biroul din circumscripția în care își avea ultimul domiciliu defunctul decedat mai la urmă, fără încuviințarea primului notar public^[90]. Într-adevăr, acordul acestuia din urmă poate fi obligatoriu de obținut, dar numai dacă îl pretind reglementările incidente la nivelul Camerelor. Practic, dacă din orice motiv nu este posibil transferul dosarului, cu desesizarea implicită din partea primului notar sesizat, se aplică regula subsidiară de competență în favoarea sa^[91]. În acest caz, este necesar în prima fază să fie finalizată cauza după defuncții decedați subsecvent. Mai departe, certificatul emis în privința lor va proba calitatea succesorilor în primul dosar, după defunctul decedat cel dintâi^[92].

b. Modificarea circumscripției. Texte incidente

§74. Reguli naționale. Modificarea circumscripției. Pe un alt plan, se cuvine observat că toate regulile naționale de competență teritorială în procedura succesorală notarială trimit la delimitarea circumscripțiilor instanțelor. Problema este însă că la nivelul arondării localităților, pot interveni modificări care influențează, prin urmare, și repartizarea sau soluționarea cauzelor succesorale notariale. În concret, repartizarea lor în raport cu instanțele a fost inițial stabilită prin HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare^[93]. Mai departe însă, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare până nu demult, a delegat la un moment dat prerogativa delimitării circumscripțiilor judecătorești către organele reprezentative ale magistraților^[94]. Aceasta s-a produs cu începere din 20 iulie 2018, în urma reformelor întreprinse prin Legea nr. 207/2018^[95]. Cu alte cuvinte, în perioada respectivă nu mai era necesar ca eventualele schimbări să fie realizate pe temeiul unei Hotărâri de Guvern, fiind suficientă decizia CSM

§75. Hotărâri CSM Hotărâri de Guvern. Pe bazele menționate, a fost adoptată Hotărârea CSM nr. 102/2021^[96], modificată prin Hotărârea CSM nr. 148/2021^[97]. Prin dispozițiile sale, au fost realizate câteva schimbări la nivelul circumscripțiilor teritoriale, respectiv anumite localități au fost mutate în raza unor alte judecătorii decât cele de care aparțineau inițial. Modificări similare au fost, de altfel, realizate și mai demult, bunăoară prin textul HG nr. 868/2011. În prezent însă, noua Lege nr. 304/2022 privind organizarea judiciară se întoarce la sistemul anterior, în care schimbarea circumscripțiilor judecătorești poate avea loc numai prin Hotărâre de Guvern^[98]. Trebuie totuși observat că modificările de circumscripție, indiferent de maniera în care s-au realizat, ridică problema de a determina în ce măsură se menține sau nu competența instrumentării procedurilor succesorale notariale în curs, deja deschise pe temeiul delimitării circumscripțiilor dinainte. În principiu, chestiunea poate fi tranșată, de fiecare dată, prin dispoziții tranzitorii explicite. De altfel, în punctul său de vedere prealabil adoptării propunerii legislative menționate în introducere^[99], Guvernul a criticat fățiș chiar inexistența unor asemenea prevederi, cu privire la dosarele în curs de soluționare^[100]. În lipsa lor, se aplică, desigur, normele de drept comun menite să tranșeze conflictele de legi în timp cu privire la competența de instrumentare.

§76. Modificarea circumscripției. Prima înregistrare. Cu siguranță, noile arondări teritoriale sunt invariabil aplicabile în problemele de competență iscate de procedurile succesorale care nu au fost încă puse pe rol. Aceasta deoarece regulile actuale de competență și de procedură sunt de imediată aplicare, indiferent de data decesului și de legile aplicabile la momentul respectiv^[101]. Prin urmare, chestiunile induse de trecerea localităților în altă circumscripție trebuie defalcate după cum a fost sau nu deja înregistrată ori chiar soluționată cauza de moștenire. Contează numai data deschiderii procedurii succesorale, nu și data deschiderii moștenirii, ca noțiune distinctă și care corespunde zilei decesului^[102]. Mai precis, este clar că dacă dosarul succesoral nu a fost nici măcar înregistrat la data modificării circumscripției, competența teritorială se va determina, când va fi nevoie, conform celor mai recente modificări de arondare, pe ideea că normele de procedură sunt de aplicare imediată^[103]. Soluția menționată se bazează, și ea, pe trimiteri la prevederile aplicabile instanțelor, în special art. 24 C. proc. civ. Conform acestora, „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare (s. n.)”. Prin asemănare, la fel trebuie abordate și situațiile când ultimul domiciliu al defunctului se află în străinătate și trebuie stabilită competența după circumscripția în care se află bunurile sale mobile sau imobile^[104].

c. Prorogarea competenței. Situații vizate

§77. Dosar soluționat. Certificat suplimentar. Dacă, în schimb, a fost deja înregistrată sau chiar soluționată cauza succesorală, se consideră că pentru cererile subsecvente, va interveni „prorogarea competenței” de soluționare în favoarea notarului public inițial sesizat^[105]. Astfel stau lucrurile când părțile îi solicită bunăoară completarea masei succesorale inițiale și emiterea unui certificat suplimentar de moștenitor^[106]. Aceasta înseamnă că rămâne competent notarul din circumscripția delimitată pe baza criteriilor anterioare, aplicate când a fost prima dată înregistrat dosarul^[107]. Interpretarea logică impune atunci ca soluția să fie identică și dacă s-ar solicita emiterea certificatului suplimentar unui alt notar public decât cel care a soluționat inițial cauza. Aceasta presupune să fie îndeplinite condițiile transferului dosarului succesoral, pe temeiul art. 257 alin. 1 din Regulamentul notarial^[108]. Practic, și transferul dosarului pentru eliberarea certificatului suplimentar de moștenitor ar trebui să fie posibil strict în limitele arondărilor originare, de la data primului dosar. Aceasta înseamnă că rămân competenți notarii publici din circumscripția delimitată pe baza criteriilor incidente la data întocmirii primului certificat de moștenitor, nu cei stabiliți pe temeiul modificărilor mai recente.

§78. Schimbarea circumscripției. Certificat de calitate. Pentru identitate de rațiune, la fel precum în cazul suplimentării mase succesorale ar trebui tratată și situația în care părțile solicită eliberarea unui certificat propriu-zis de moștenitor, în urma certificatului de calitate întocmit pe temeiul art. 117 din Legea nr. 36/1995^[109]. Mai precis, dacă de la data când a fost emis certificatul de calitate intervin schimbări la nivelul circumscripțiilor judecătorești, are loc și aici o „prorogare de competență” teritorială. Prin urmare, rămâne să finalizeze procedura în primul rând notarul care a emis certificatul inițial de calitate.

§79. Schimbarea circumscripției. Justificarea soluției. Concluzia prorogării de competență se poate justifica tot printr-o trimitere la reglementările similare din zona procedurilor judiciare. Textele relevante sunt cele din art. 24 („legea aplicabilă proceselor noi”)^[110], respectiv art. 25 („legea aplicabilă proceselor în curs”) alin. 1 și 2 C. proc. civ.^[111] Interpretarea propusă permite inclusiv optimizarea gestiunii cauzelor succesorale. Într-adevăr, dacă nu s-ar admite „prorogarea de competență”, Camerele ar trebui să transfere în masă, către notarii din circumscripția nou creată sau lărgită, mii de cauze deja soluționate cu privire la defuncții care au avut ultimul domiciliu ori au deținut bunuri în localitățile rearondate^[112]. Or, acest efort poate genera scăpări sau erori la nivelul evidențelor succesorale ale Camerelor. Se riscă, pe această cale, o serie întreagă de nereguli, precum dublarea înregistrărilor, emiterea unor soluții ulterioare contradictorii sau chiar dispariția documentelor.

§80. Schimbarea circumscripției. Certificat anulat. Din aceleași rațiuni, soluția „prorogării de competență” rămâne incidentă chiar dacă, între timp, certificatul inițial de moștenitor este anulat sau înlăturat pe altă cale, pentru vicii de fond sau de formă. Aceasta, dacă nu cumva este vorba tocmai de necompetența primului notarul instrumentator, caz în care nu mai poate fi susținută logica „prorogării de competență”. Nu este sigur însă că trebuie neapărat reținută nulitatea, ca sancțiune în acest caz^[113]. În schimb, nu contează dacă certificatul cel dintâi a fost anulat pe cale judecătorească sau prin înțelegerea părților pe temeiul art. 120 alin. 2 din Legea nr. 36/1995^[114]. Pentru autentificarea înțelegerii prin care părțile convin anularea certificatului inițial nu există opreliști de competență. În schimb, acestea din urmă redevin incidente pentru eliberarea certificatului de moștenitor subsecvent, menit să-l înlocuiască pe cel dintâi^[115]. Și în acest caz trebuie considerat, prin urmare, că intervine „prorogarea de competență”, dacă până la noul certificat au intervenit schimbări la nivelul arondării localităților^[116]. Pe scurt, pentru certificatul valabil, menit să-l înlocuiască pe cel anulat, vor fi chemați și pe viitor să instrumenteze tot notarii din circumscripția inițială, conform arondărilor de când a fost înregistrată cauza prima dată – dacă nulitatea nu era imputabilă, tocmai, vreunei situații de necompetență^[117].

§81. Dosar înregistrat. Redeschidere după suspendare. Din soluțiile precizate, rezultă în definitiv ideea de principiu că „prorogarea de competență” se leagă de data inițială când a fost înregistrat dosarul în procedura notarială. Pe scurt, în această perspectivă, modificarea circumscripțiilor, chiar și dacă se realizează în viitor, nu mai poate influența soluționarea cauzei^[118]. Ea trebuie să intervină, prin urmare, și atunci când moștenitorii cer să fie repusă pe rol cauza, după ce dispar motivele suspendării sale, conform art. 109 alin. 4 din Legea nr. 36/1995^[119]. Solicitarea lor vizează, cel mai adesea, să se ajungă la eliberarea certificatului de moștenitor. Aceasta înseamnă că dacă nu mai există cauzele suspendării, părțile se pot adresa în continuare notarului la care se află înregistrat dosarul, fără teama că încalcă, pe această cale, noile arondări de localități. Dintr-o altă perspectivă, tot cu titlu de principiu, și transferul dosarului succesoral ar trebui să fie permis, tot conform delimitărilor inițiale, adică să intervină în limitele circumscripției primului notar sesizat.

§82. Dosar înregistrat. Alte soluții. La fel trebuie să fie soluția și când intervine încheierea de clasare, dacă se constată rămânerea cauzei fără obiect, ori atunci când se instrumentează certificatul de vacanță succesorală sau de lichidare. În toate aceste cazuri, prorogarea de competență va garanta, pe cale de consecință, că dosarul se va instrumenta și pe mai departe de către notarii din aceeași circumscripție. În toate situațiile menționate, inclusiv la moștenirile succesive înregistrate pe rolul unui notar public la data rearondării localităților, din cuprinsul încheierii finale trebuie să rezulte precis raționamentul pe baza căruia notarul și-a stabilit competența^[120].

§83. Perspective. Circumscripția tribunalului. În sine totuși, chestiunile specifice „prorogării de competență”la modificarea circumscripțiilor ar trebui să nu mai prezinte relevanță, în cazul adoptării propunerii legislative menționate în introducere^[121]. Aceasta, întrucât dacă în cauzele succesorale notariale, competența se va determina de acum încolo după circumscripția tribunalului, schimbările de localități arondate în privința lor sunt mult mai rare decât în cazul judecătoriilor. La nivelul tribunalului, circumscripția se întinde, invariabil, pe tot cuprinsul județelor sau al Municipiului București. Or, schimbările de la nivelul arondării județelor se pot realiza numai prin lege sau prin OUG, menite să modifice anexele relevante ale Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României^[122]. Sunt necesare, mai precis, dispoziții de natura legilor organice, față de prevederile art. 73 alin. 3 lit. l) și lit. o) din Constituție^[123]. În schimb, eventualele „prorogări de competență” intervenite înainte se vor aprecia în limitele circumscripției judecătoriei, după textele relevante la momentul respectiv. Pe de altă parte, dacă reforma va intra în vigoare, cauzele succesorale înregistrate sau deja soluționate la momentul respectiv ar trebui să poată fi transferate oricărui notar public din circumscripția tribunalului, dacă sunt respectate cerințele incidente, căci dispozițiile procedurale sunt de imediată aplicare. Într-adevăr, „prorogarea de competență” nu s-ar putea invoca invers, în acest caz, ca să restrângă competența de instrumentare la cele stabilite conform textelor de lege dinainte, întrucât nu acesta este sensul noțiunii^[124].

§84. Concluzii. Abordări coerente. În definitiv, modificarea intenționată în procedurile succesorale notariale, prin extinderea competenței de la circumscripția judecătoriei la tribunal, nu va ridica provocări juridice de nedepășit. Se cuvine doar menționat că regula va trebui considerată imediat aplicabilă noilor cauze de moștenire, care vor fi înregistrate după intrarea sa în vigoare. În plus, transferul dosarului succesoral înregistrat anterior ar urma să fie admisibil, de acum, către oricare notar public din circumscripția tribunalului, mai ales că presupune și desesizarea celui dintâi^[125]. „Prorogarea de competență”, în schimb, rămâne incidentă în cu totul alte situații, mai cu seamă ca să valideze derogări de la regula generală de competență. Ea funcționează, bunăoară, în cazul moștenirilor succesive^[126], sau în ipoteza rearondării localităților din circumscripția de referință^[127], ca să justifice soluționarea cauzelor împreună sau menținerea competenței de instrumentare. Criteriul fundamental în această materie rămâne, prin urmare, tot ultimul domiciliu al defunctului^[128], cu mențiunea că domiciliul real va prevala peste cel declarat autorităților competente, dacă nu se potrivesc^[129]. Proba localizării sale în contextul procedurilor succesorale notariale se realizează, însă, strict în baza cerințelor legale. Aceasta înseamnă că prezentarea certificatului de deces ori a hotărârii declarative de moarte trebuie considerată necesară și suficientă, din perspectiva regulilor procedurale și profesionale aplicabile^[130]. Când ultimul domiciliu se află în străinătate, în schimb, devin relevante anumite prevederi derogatorii, textual reproduse în acest material^[131]. Oricum, se cuvin luate în calcul și câteva tratate bilaterale încheiate în trecut, care acordă competență instanțelor și autorităților din statul de cetățenie – pentru transmiterea bunurilor mobile pe cale de succesiune. În cazul acestora din urmă, de altfel, ultimul domiciliu nu pare să prezinte nicio relevanță din perspectiva competenței de instrumentare, căci moștenirea imobilelor urmează să fie dezbătută la locul situării acestora^[132]. Prevederile în cauză prevalează și asupra dreptului european, care nu influențează în vreun fel soluțiile din problema tratată – cel puțin, dacă nu se pune și problema emiterii unui „certificat european de moștenitor”^[133]. Pe un alt plan, se cuvine constatat că rămân posibile inclusiv erori de apreciere, soldate cu încălcarea regulilor de competență^[134]. Aceasta, chiar dacă demersurile procedurale pretinse notarilor publici la înregistrarea dosarului succesoral diminuează sensibil asemenea riscuri^[135]. Din acest motiv, materialul de față încearcă și raționalizarea sancțiunilor incidente. Bunăoară, nu ar trebui să existe interesul invocării nulității certificatului de moștenitor emis în asemenea situații, dacă nu există nicio altă vătămare produsă^[136]. Tot astfel, când sancțiunea este cerută de către vreuna din persoanele care au renunțat la contestarea documentului pentru motive procedurale de genul acesta, prin semnarea încheierii finale din procedura notarială de moștenire^[137]. Cu aceste precizări, se poate afirma, în concluzie, că regimul stabilirii competenței de instrumentare la soluționarea cauzelor succesorale notariale se înfățișează ca un ansamblu coerent și unitar.

Bibliografie

I. Lucrări de specialitate

1. D. Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român în comparațiune cu legile vechi, Tomul I, Iași, 1886.

2. Gh. Beleiu, Drept civil. Persoanele, Universitatea din București, Facultatea de Drept, 1982.

3. E. Chelaru, Drept civil. Persoanele, ed. a 2-a, C. H. Beck, 2008.

4. D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, C. H. Beck, 2014.

5. Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Universul Juridic, 2002.

6. Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. I. Moștenirea legală, ed. a IV-a, Universul Juridic, 2019.

7. J. B. Denisart, Collection de décisions nouvelles et de notions relatives à la jurisprudence, tome douzième, Veuve Desaint, Paris, 1806, accesat pe site-ul https://www.google.ro/books la 3 iulie 2024.

8. D. Dunca, D. Negrilă, Procedură succesorală notarială. Note de curs, NOTAROM, 2014.

9. M. Eliescu, Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul R.S.R., ed. Academiei, București, 1966.

10. G. Florescu, Nulitatea actului juridic civil, Hamangiu, 2008.

11. G.-C. Frențiu, Jurisprudență sub art. 1.091 C. civ. în Comentariile Codului civil: Liberalitățile. Testamentul. Rezerva succesorală. Reducțiunea liberalităților excesive (art. 984-1010; art. 1034-1099), Hamangiu, 2013.

12. I. Leș, Tratat de drept procesual civil, Ed. 5, C. H. Beck, 2010, în Biblioteca juridică Legalis.ro (www.legalis.ro), accesata la 17 iulie 2024

13. I. Leș, Elemente de drept notarial, Ediția 3, C. H. Beck, 2014.

14. D. Lupulescu, A. M. Lupulescu, Dreptul familiei, C. H. Beck, 2006.

15. D. Lupulescu, Numele și domiciliul persoanei fizice, Ed. Științifică și Pedagogică, col. Biblioteca juridică a cetățeanului, 1982

16. Ph. Malaurie, L. Aynès, Les personnes. Les incapacités, ed. a 5-a, Cujas, Paris, 1999.

17. D. Negrilă, Moștenirea în noul Cod civil, Universul Juridic, 2013.

18. C. Nica, Donația și moștenirea. Doctrină și practică judiciară adnotată, vol. II, Ed. Hamangiu, 2011.

19. I. Popa, A.-A. Moise, Drept notarial, Universul Juridic, 2013.

20. D.-Al. Sitaru, Drept internațional privat. Partea generală. Partea specială – Norme conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, C. H. Beck, 2013.

21. C. Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale, ed. Didactică și Pedagogică, 1970.

22. M. Tăbârcă, Drept procesual civil, Solomon, 2017, Ed. a 2-a.

23. C.-T. Ungureanu, I.-A. Toader, Drept civil. Partea generală. Persoanele, ed. a 5-a, revizuită și adăugită, Hamangiu, 2022.

24. O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Persoanele – în reglementarea noului Cod civil, ed. a 3-a, revăzută și adăugită, Hamangiu, 2015

25. E. Veress, J. Székely, Drept civil. Moștenirea. Liberalitățile, ed. 2, C. H. Beck, 2020.

II. Contribuții în lucrări colective

1. F. A. Boar, Comentariu sub art. 11, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, Solomon, 2016.

2. F. A. Boar, Comentariu sub art. 15, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, Solomon, 2016.

3. F. A. Boar, Comentariu sub art. 137, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, Solomon, 2016.

4. E. Chelaru, Comentariu sub art. 89, în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, C.H. Beck, 2021.

5. I. Chelaru, „Competența instituțională specifică în materia moștenirii străinului în România. Certificatul european de moștenitor”, în Universul Juridic Premium nr. 6/2016, extras din I. Chelaru, A.-L. Chelaru, Străinii în România, Universul Juridic, 2016, accesat pe site-ul https://lege5.ro, în data de 3 iunie 2024

6. V. M. Ciobanu, Comentariu sub art. 33 C. proc. civ., în V. M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat. Vol. I – art. 1-526, Universul Juridic, 2013.

7. M. C. Dobrilă, C. Macovei, Comentariu sub art. 1.134, în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, C.H. Beck, 2021.

8. I. Macovei, N. R. Dominte, Comentariu sub art. 2570, în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, C.H. Beck, 2021.

9. D. Negrilă, D.-D. Bolduț, Comentariu sub art. 101, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, Solomon, 2016.

10. D. Negrilă, D.-D. Bolduț, Comentariu sub art. 118, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, Solomon, 2016.

11. D. A. Popescu, „Persoana fizică”, în M. Uliescu (coord.), Noul Cod civil. Studii și comentarii. Sinteza propunerilor de modificare și completare a noului Cod civil, Vol. IV, Cartea a VI-a, Prescripția extinctivă, Cartea a VII-a, Dispoziții de drept internațional privat (art. 2500-2664), Universul Juridic, 2016.

12. D. A. Popescu, „Capitolul VI. Statut personal în dreptul internațional privat, Secțiunea a 9-a. Reședința obișnuită și domiciliul”, în D. A. Popescu, E. A. Oprea, Drept internațional privat, Hamangiu, 2023.

13. C.-S. Ricu, Comentarii sub art. 1.134 C. civ., §1, în C.-S. Ricu, G.-C. Frențiu, D. Zeca, D. M. Cigan, T. V. Rădulescu, C. T. Ungureanu, G. Răducan, Gh. Durac, D. Călin, I. Ninu, Al. Bleoancă, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență. Vol. II. Art. 953-1649. Moșteniri și liberalități. Obligații, Hamangiu, 2012.

14. V. Terzea, Comentariu sub art. 2502, în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, C.H. Beck, 2021.

III. Articole de revistă

1. M. Avram, „Natura juridică a actului de lichidare a comunității legale”, la Conferința [inter]națională de Drept civil. Familia, Ediția a V-a, Universul Juridic, București, 11-12 noiembrie 2022, disponibil [Online] la adresa https://lege5.ro.

2. Ș. Beligrădeanu, „Considerații teoretice și practice în legătură cu noțiunea de domiciliu”, în R.R.D. nr. 1/1982.

3. F. A. Boar, F. A. Baias, „Lichidarea regimului matrimonial (Partea a II-a)”, în Buletinul Notarilor Publici nr. 5/2022.

4. F. A. Boar, F. A. Baias, „Lichidarea regimului matrimonial (Partea a V-a)”, în Buletinul Notarilor Publici nr. 2/2023.

5. L.-B. Ciucă, „Procedura dezbaterii moștenirii cu elemente de extraneitate. Considerații referitoare la competența și legea aplicabilă”, în Revista Universul Juridic nr. 5/2015.

6. A. Crișan, „Considerații privind aplicarea Regulamentului (UE) nr. 650/2012 și raportul acestuia cu acordurile, tratatele și convențiile internaționale care conțin reglementări în materia succesiunilor internaționale”, în Universul Juridic Premium nr. 9/2015, accesat la adresa https://lege5.ro, în data de 3 iunie 2024.

7. Gh. Dobrican, „Certificatul de moștenitor – titlu de proprietate pentru moștenitori”, în Buletinul Notarilor Publici nr. 6/2011.

8. A. Gherghe, „Certificatul de moștenitor – act de jurisdicție bazat pe convenția părților”, în Universul Juridic Premium nr. 5/2023, extras din Revista de Științe Juridice nr. 1/2020.

9. A. Gherghe, M. Dogaru, „Certificatul de moștenitor – act de jurisdicție bazat pe convenția părților”, în R.S.J. nr. 1/2020.

10. C.-C. Ianuș, „Anularea certificatului de moștenitor pe cale grațioasă. Comparație cu procedura judiciară contencioasă”, în Dreptul nr. 7/2022.

11. A. Limante, „The E.E. Decision Sheds Light on Notaries Acting as ‘Courts’ and on a Few Other Notions Within the Context of the Succession Regulation”, înEuropean Papers, Vol. 6, nr. 1/2021, accesat pe https://www.europeanpapers.eu/, la 10 iulie 2024.

12. M. Moise, V. Stan, „Ipoteze de practică notarială în legătură cu suspendarea procedurii succesorale notariale”, în Buletinul Notarilor Publici nr. 5/2016.

13. D. Moreanu, „Discuții în legătură cu regimul juridic al certificatului de moștenitor sub imperiul prevederilor Codului civil (Legea nr. 287/2009)”, în Dreptul nr. 7/2012.

14. I.-I. Neamț, I.-A. Filote-Iovu, „O analiză a orientărilor jurisprudențiale privind competența teritorială a instanței învestite cu soluționarea cererilor având ca obiect ocrotirea persoanei fizice”, în R.D.F. nr. 2/2022.

15. R. Petrescu, „Aspecte din practica judiciară în legătură cu anularea certificatului de moștenitor”, în R.R.D. nr. 9/1975.

16. A. R. Tănase, A. I. Dănilă, „Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-20/17 și impactul acesteia asupra eliberării de către notari a certificatelor interne de moștenitor, în baza Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale”, în Buletinul Notarilor Publici nr. 3/2018.

17. V. Stoica, „Un tratat indispensabil: Drept civil. Familia” în „Recenzie: M. Avram, Drept civil. Familia, ediția a 3-a, revizuită și completată”, în R.D.F. nr. 1/2023

18. P. A. Zăvoi, „Certificatul de moștenitor și posibilitatea înscrierii ca succesori a persoanelor decedate la momentul eliberării acestuia”, în R.S.J. 4/2006.

IV. Jurisprudența instanțelor din România

1. Jud. Caransebeș, sent. civ. nr. 1010/2020, definitivă.

2. Jud. Carei, sent. civ. nr. 221/2012, definitivă.

3. Jud. Gheorghieni, sent. civ. nr. 775/2021, definitivă.

2. Jud. Râmnicu Vâlcea, sent. civ. nr. 3194/2018, definitivă.

4. Trib. Botoșani, sec. a II-a civ., dec. nr. 215/2017, definitivă.

5. Trib. Botoșani, sec. I civ., dec. nr. 953/2018, definitivă.

6. Trib. București, sec. a V-a civ., dec. nr. 191/2014, definitivă prin C. Ap. București, sec. a III-a civ., dec. nr. 567/2015.

7. Trib. Mureș, sec. civ., dec. nr. 745/2015, definitivă

8. Î.C.C.J., s. I civ. (Completul nr. 2 NCPC), dec. nr. 646/2022, definitivă.

9. Î.C.C.J., s. I civ. (Completul nr. 8 NCPC), dec. nr. 1683/2023, definitivă, nepublicată.

10. Decizia C.C.R. nr. 678/2016, publicată în M. Of., nr. 145 din 27 februarie 2017.

Toate deciziile au fost consultate pe site-ul https://lege5.ro/, accesat la 2 iunie 2024, respectiv pe site-ul https://www.scj.ro/, accesat la 31 iulie 2024.

V. Alte lucrări

1. G. Boroi, Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I, art. 1-526, Universul Juridic, 2013.

2. G. Cardaci, A. Schuster, The Circulation of the Public Documents in the European Union. Practical Guide to Regulation (UE) 2016/1191, Identities on the move – Documents cross borders, 2022, https://www.identitiesonthemove.eu/.

3. M. Floare, „A Man’s Home is His Castle – Câteva repere istorice europene ale evoluției conceptului de domiciliu în dreptul privat”, Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Științe Juridice, nr. 2/2021, http://doi.org/10.47743/jss-2021-67-2-4.

4. Gh. Piperea, C. Antonache, P. Piperea, Al. Dimitriu, I. Sorescu, M. Piperea, Al. Rățoi, Comentariu sub art. 33 C. proc. civ., în Codul de procedură civilă. Comentarii și explicații, C.H. Beck, 2019.

5. M. Revillard, Drept internațional privat și comunitar. Practică notarială, pref. P. Lagarde, ed. a 6-a, NOTAROM, București, 2009.

6. V. Terzea, Doctrină sub art. 1.134 C. civ., în Codul civil adnotat cu doctrina si jurisprudență, Vol. II (art. 953-1.395), Universul Juridic, 2023.

7. UNNPR, Ghid de utilizare a apostilei, ed. a 2-a, reactualizată, NOTAROM, 2009.

8. UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), Culegere de practică notarială. Spețe comentate, Vol. I, NOTAROM, 2013.

9. UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), Culegere de practică notarială. Spețe comentate, Vol. II, NOTAROM, 2014.

10. UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), Culegere de practică notarială. Spețe comentate, Vol. III, NOTAROM, 2016.

11. UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), Culegere de practică notarială. Spețe comentate, Vol. IV, NOTAROM, 2017.

12. UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), Culegere de practică notarială. Spețe comentate, Vol. V, NOTAROM, 2018.

13. UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), Culegere de practică notarială. Spețe comentate, Vol. VI, NOTAROM, 2019.

14. UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), Culegere de practică notarială. Spețe comentate, Vol. VII, NOTAROM, 2020.

15. UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), Culegere de practică notarială. Spețe comentate, Vol. VIII, NOTAROM, 2021.

16. UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), Culegere de practică notarială. Spețe comentate, Vol. IX, NOTAROM, 2022.

17. UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), Culegere de practică notarială. Spețe comentate, Vol. X, NOTAROM, 2023.

18. UNNPR, C. Bădin (coord.), Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. II, NOTAROM, 2017

---

[1] A se vedea: D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §3, pct. 13, p. 460; A. Gherghe, loc. cit., §3.

[2] A se vedea UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2018, p. 317.

[3] Art. 103 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 36/1995: „notarul public va verifica dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt notar public din circumscripția aceleiași judecătorii, cercetând în acest scop registrul de evidență a succesiunilor, potrivit regulamentului (s. n.)”.

[4] Art. 104 alin. (2) din Legea nr. 36/1995: „cererea va fi înscrisă în registrul succesoral al notarului public, după înregistrarea în evidențele succesorale ținute la nivelul Camerelor (s. n.)”.

[5] A se vedea supra, §1, n. 1 și 3, inclusiv cu privire la noul amendament, în sensul platformei unice de la nivel național, pentru realizarea înregistrărilor.

[6] A se vedea D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §3, pct. 14-16, pp. 460-461, inclusiv cu privire la verificările realizate în trei situații specifice la instrumentarea certificatului suplimentar de moștenitor. A se vedea și art. 108-111 din Regulamentul notarial, precum și art. 9-14 din Regulamentul-cadru, pentru conținutul diferitelor certificate și adeverințe care se cuvin eliberate în acest context, după cum ultimul domiciliu se află sau nu pe teritoriul României.

[7] Art. 237 alin. (1) din Regulamentul notarial: „notarul public procedează la înregistrarea cererii de deschidere a procedurii succesorale în registrul de evidență succesorală al biroului și la acordarea termenului pentru dezbaterea succesiunii numai după obținerea certificatului eliberat de Cameră cu privire la verificarea Registrului de evidență a procedurilor succesorale, ținut de aceasta, care atestă neînregistrarea cauzei la alt birou notarial (s. n.)”. A se vedea și A. Gherghe, loc. cit., §3.

[8] Art. 6 – 8 din Regulamentul-cadru privind evidența procedurilor succesorale: „dacă succesibilul, creditorul sau altă persoană interesată se adresează unui birou notarial pentru dezbaterea succesiunii, notarul public transmite prin fax sau e-mail cererea tip (…) la care se atașează certificatul de deces, către compartimentul de evidență a procedurilor succesorale din cadrul Camerei, în scopul verificării în baza de date; după primirea cererii persoanei interesate, operatorul serviciului de evidență a procedurilor succesorale efectuează verificări în baza de date privind perioada cuprinsă între data decesului și data primirii cererii; în situația în care, în urma verificărilor efectuate, se constată că dezbaterea succesiunii nu a fost înregistrată pe rolul niciunui birou notarial, operatorul va proceda la înregistrarea cauzei succesorale la biroul notarial (s. n.)”.

[9] A se vedea D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §3, pct. 15, p. 460-461.

[10] A se vedea, supra, §3.

[11] A se vedea, supra, §31. A se vedea și D. Dunca, D. Negrilă, op. cit., 2014, p. 194-195.

[12] A se vedea totuși, supra, §1, n. 3, cu privire la noul amendament, în sensul platformei unice de la nivel național, pentru realizarea înregistrărilor.

[13] Art. 240 din Regulamentul notarial: „Cauzele care fac obiectul succesiunilor succesive se verifică și se înregistrează în registrele de evidență a procedurilor succesorale ale Camerelor în a căror circumscripție autorii au avut ultimul domiciliu, menționându-se și notarul public care, potrivit legii, are competența de a soluționa succesiunile succesive. Cererile de deschidere a procedurii succesorale pentru fiecare dintre autori se înregistrează, în mod distinct, în registrul de succesiuni, cauzele succesorale urmând să fie conexate în vederea emiterii certificatului de moștenitor în succesiunea succesivă (s. n.) […]”. Art. 17 din Regulamentul-cadru: „în cazul moștenirilor succesive, notarul public competent cu soluționarea cauzei succesorale a aceluia dintre autori care a decedat cel din urmă va transmite către serviciul de evidență a procedurilor succesorale din cadrul Camerei, cererea tip (…) însoțită de toate certificatele de deces ale persoanelor ale căror succesiuni urmează să se dezbată deodată, menționând pe cerere că moștenirile sunt succesive; dacă prima cauză succesorală care urmează să se dezbată deodată cu cea a defunctului care a decedat ultimul este de competența unui notar public cu sediul biroului în circumscripția unei judecătorii din altă Cameră decât cea a notarului sesizat, pentru înregistrarea primei cauze este obligatorie prezentarea certificatului (…) din care să rezulte că nu s-a format dosar succesoral la ultimul domiciliu al persoanei care a decedat cea dintâi (s. n.)”.

[14] A se vedea, A. Gherghe, op. cit., §3.

[15] Art. 131 alin. 1 C. proc. civ.: „la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu (s. n.)”.

[16] A se vedea: D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §3, pct. 12, p. 459-460; UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2023, p. 191-196.

[17] Art. 103 alin. 2 din Legea nr. 36/1995: „notarul public sesizat are obligația de a-și verifica în prealabil competența teritorială, iar în cazul în care constată că succesiunea este de competența altui notar public, se desesizează, fără a mai cita părțile, informându-l pe solicitant cu privire la notarul competent să îndeplinească procedura succesorală (s. n.)”.

[18] A se vedea, supra, §51, n. 181.

[19] A se vedea, supra, §32 și infra, §82.

[20] Art. 69 alin. 3-5 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă: „în cazuri punctuale, temeinic justificate, extrase pentru uz oficial de pe actele de stare civilă se eliberează la cererea notarilor publici, camerei notarilor publici, UNNPR și executorilor judecătorești; dispozițiile (…) sunt aplicabile și în cazul solicitărilor adresate serviciilor județene ale Arhivelor Naționale/serviciului municipiului București al Arhivelor Naționale pentru actele aflate în păstrarea acestora (s. n.)”.

[21] A se vedea, într-un context asemănător, UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2018, p. 148-149: „prima verificare ce se impune (…) vizează aflarea ultimului domiciliu al persoanei decedate. Pentru a-l afla, notarul trebuie să se adreseze S.P.C.L.E.P., întrucât potrivit procedurii specifice, acest organ poate atesta (…) unde și-a avut defunctul ultimul domiciliu (s. n.)”.

[22] A se vedea, infra, §56.

[23] A se vedea, UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2017, p. 483.

[24] A se vedea, D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §3, pct. 12, p. 459-460. A se vedea și M. Moise, V. Stan, „Ipoteze de practică notarială în legătură cu suspendarea procedurii succesorale notariale”, în BNP nr. 5/2016, p. 10-18, pentru ideea încheierii de respingere a procedurii succesorale – care, totuși, nu face parte din soluțiile textual prevăzute de lege, în această situație.

[25] A se vedea, UNNPR, Adresa nr. 2188/15.04.2022.

[26] A se vedea, UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., p. 193, prin invocarea unei analogii cu art. 131 alin. 1 C. proc. civ., aplicabil instanțelor de judecată.

[27] A se vedea, UNNPR, Adresa nr. 2188/15.04.2022.

[28] A se vedea, Nomenclatorul arhivistic referitor la activitatea birourilor notariale, Camerelor Notarilor Publici, Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, Consiliului de Disciplină și Casei de Asigurări a Notarilor Publici din România, aprobat prin Hotărârea Consiliului UNNPR nr. 117 din 19.11.2014.

[29] A se vedea, UNNPR, Adresa nr. 2188/15.04.2022.

[30] A se vedea: I. Popa, A.-A. Moise, op. cit., 2013, p. 241; D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §3, pct. 17, p. 461, n. 4 și §4, pct. 30, p. 466, n. 3.

[31] A se vedea, supra, §51.

[32] Art. 132 alin. 3 C. proc. civ.: „dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent (s. n.)”.

[33] Codul deontologic la notarilor publici din România, aprobat prin Hotărârea Consiliului UNNPR nr. 9/2015, publicată în M. Of. nr. 930 din 16 decembrie 2015.

[34] A se vedea D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §3, pct. 12-17, pp. 459-461, unde se precizează totuși că poate interveni declinarea de competență, dacă se realizează în favoarea notarului public ales de părți (pct. 17, p. 461, n. 4), sau unui notar public al cărui birou este singurul care funcționează în circumscripția respectivă (§4, pct. 30, p. 466, n. 3). Practic însă, declinarea de competență ar avea în această situație aproape întocmai efectele desesizării, astfel încât se cuvine recalificată ca atare. A se vedea și I. Leș, op. cit., 2014, p. 100.

[35] A se vedea, supra, §53, n. 194.

[36] A se vedea, supra, §52.

[37] A se vedea, supra, §33.

[38] A se vedea, infra, §64.

[39] A se vedea, supra, §32.

[40] A se vedea, UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2018, p. 161.

[41] A se vedea, supra, §42, n. 156.

[42] A se vedea D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §5, pct. 17, pp. 461-463 și pct. 30, pp. 465-466.

[43] A se vedea, UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2018, p. 161. Totuși, pentru situația în care primul certificat a fost emis cu nerespectarea regulilor de competență, cu privire la transferul dosarului în vederea instrumentării certificatului suplimentar de către notarul competent să instrumenteze, a se vedea, infra, §69, n. 249.

[44] A se vedea, supra, §53.

[45] A se vedea, supra, §12.

[46] A se vedea, supra, §14.

[47] A se vedea: I. Popa, A.-A. Moise, op. cit., 2013, p. 294; UNNPR, D. Rotaru. D. Dunca (coord.), op. cit., 2018, p. 146 și 153.

[48] A se vedea, supra, §15.

[49] A se vedea, supra, §54.

[50] A se vedea, supra, §39, n. 142 și 143. Pe acest subiect, a se vedea: UNNPR, D. Rotaru. D. Dunca (coord.), op. cit., 2018, p. 161-162; D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §4, pct. 29-30, p. 465-466.

[51] (fr.) În toate privințele, mai puțin denumirea (operațiunii) – tr. n.

[52] A se vedea, supra, §42, n. 156.

[53] A se vedea, supra, §16, n. 50.

[54] A se vedea D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §4, pct. 30, n. 4, p. 465.

[55] Art. 87 din Legea nr. 36/1995: „(…) îndreptarea erorilor și completarea omisiunilor se fac în condițiile art. 88, numai dacă acestea rezultă din lucrările actului, precum și din registrele notariale sau din alte evidențe ale biroului notarial (s. n.)”. Art. 88 din Legea nr. 36/1995: „actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părților (s. n.), dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea (…)”. A se vedea și UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2018, p. 146-162.

[56] Art. 15 lit. d) din Legea nr. 36/1995: „(…) îndreptarea erorilor materiale sau completarea omisiunilor vădite se face de notarul public în a cărui arhivă se află originalul actelor notariale”. Art. 218 alin. 2 din Regulamentul notarial: „erorile materiale sau omisiunile vădite pot privi numele și calitatea părților, erori de calcul, precum și orice alte asemenea erori materiale cuprinse în actele notariale, care nu privesc aspecte ce pot afecta natura, obiectul actului sau conținutul raporturilor juridice dintre părți. Nu se pot îndrepta prin această procedură erorile de raționament juridic și nici alte erori sau omisiuni care nu pot fi calificate drept omisiuni sau erori materiale, acestea putând fi remediate doar cu acordul părților și doar prin întocmirea unui alt înscris”.

[57] A se vedea, supra, §15.

[58] A se vedea, supra, §16.

[59] A se vedea D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §4, pct. 30, p. 465. Asupra suspendării procedurii succesorale notariale până la rectificarea originalului actului de deces, a se vedea, supra, §58.

[60] A se vedea, supra, §41.

[61] A se vedea, supra, §49.

[62] A se vedea supra, §26.

[63] A se vedea, supra, §19.

[64] A se vedea: D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §6, pct. 33, p. 467; UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2020, p. 276-283, în special p. 280.

[65] Art. 103 alin. 4-6 din Legea nr. 36/1995: „în cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, competența aparține notarului public cel dintâi sesizat, cu condiția ca în circumscripția sa să existe cel puțin un bun imobil; în cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri imobile pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat, cu condiția ca în circumscripția sa să existe bunuri mobile; În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat. Regulile de mai sus se aplică în mod corespunzător și în cazul persoanelor decedate al căror ultim domiciliu nu este cunoscut (s. n.)”.

[66] Art. 74 lit. a) din Legea nr. 36/1995: „răspunderea disciplinară a notarului public intervine pentru următoarele abateri: (…) încălcarea competenței generale, materiale și teritoriale stabilite prin lege”.

[67] A se vedea: UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2014, p. 283-284; D. Negrilă, D.-D. Bolduț, loc. cit., §4, pct. 26, p. 464; I. Popa, A.-A. Moise, op. cit., 2013, p. 237; I. Leș, op. cit., 2014, p. 37; U UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2018, p. 145-153 și 159-162.

[68] A se vedea, bunăoară, UNNPR, Adresa nr. 2188/15.04.2022. Art. 118 alin. 1 C. proc. civ.: „În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar”. Art. 129 alin. 2 pct. 3 C. proc. civ.: „Necompetența este de ordine publică: (…)ss 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.

[69] A se vedea: UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2020, p. 177-182 – „autentificarea unui asemenea act necesită prezența tuturor părților în vederea luării consimțământului (…), respectiv moștenitorii din certificatul inițial și, după caz, succesorii acestora”; D. Negrilă, D.-D. Bolduț, Comentariu sub art. 118, §3, pct. 6-9, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), op. cit., p. 622-623. Cu titlu de ansamblu în această privință, a se vedea și C.-C. Ianuș, „Anularea certificatului de moștenitor pe cale grațioasă. Comparație cu procedura judiciară contencioasă”, în Dreptul nr. 7/2022, p. 21-34.

[70] A se vedea: UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2020, p. 177-178; UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2014, p. 284-285.

[71] A se vedea, C.-C. Ianuș, loc. cit., n. 2.

[72] A se vedea, UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2018, p. 153, respectiv art. 27 și 37 din Regulamentul-cadru privind evidența procedurilor succesorale – inclusiv pentru detalii în privința operațiunilor de înregistrare, aferente anulării sau constatării nulității certificatului de moștenitor.

[73] A se vedea, UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2014, p. 287.

[74] A se vedea: UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2014, p. 285-286; UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2018, p. 151. A se vedea și C.-C. Ianuș, loc. cit., §4, inclusiv pentru situația când certificatul inițial include persoane care se dovedește că nu dețineau, în realitate, calitatea de moștenitor.

[75] A se vedea: UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2018, p. 150; C.-C. Ianuș, loc. cit., §6, care observă că, spre deosebire de constatarea nulității prin hotărâre judecătorească, în cazul actului autentic de anulare nu sunt necesare mențiuni specifice cu privire la desființare, în cuprinsul noului certificat.

[76] Explicit în acest sens, a se vedea C.-C. Ianuș, loc. cit., §6. Aparent în sens contrar, a se vedea, UNNPR, Adresa nr. 5593/16.08.2021. Soluția divergentă se motivează prin ideea că notarul inițial trebuie să realizeze mențiunile corespunzătoare în evidențele succesorale ale biroului și ale Camerei, precum și în registrele de publicitate mobiliară sau imobiliară. Totuși, nimic nu împiedică îndeplinirea operațiunilor de publicitate prin diligențele unui alt notar public și transmiterea documentelor aferente către primul notar public, în vederea realizării mențiunilor necesare în evidențele sale.

[77] A se vedea, UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2014, p. 287.

[78] A se vedea: V. Terzea, Comentariu sub art. 2502, §5, în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit.; I. Leș, op. cit., 2014, p. 115; D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, C.H. Beck, 2014, §1291-1293; G. Florescu, Nulitatea actului juridic civil, Hamangiu, 2008, p. 372; C.-C. Ianuș, loc. cit., §4; A. Gherghe, loc. cit., §7, și chiar și D. Negrilă, D.-D. Bolduț, Comentariu sub art. 118, §2, pct. 4, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), op. cit., p. 621.

[79] A se vedea: V. M. Ciobanu, Comentariu sub art. 33 C. proc. civ., §1-5, în V. M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., 2013; Gh. Piperea, C. Antonache, P. Piperea, Al. Dimitriu, I. Sorescu, M. Piperea, Al. Rățoi, Comentariu sub art. 33 C. proc. civ., §2, în Codul de procedură civilă. Comentarii și explicații, C.H. Beck, 2019. A se vedea, în această privință, și C.-C. Ianuș, loc. cit., §5.

[80] Într-un sens asemănător, se vedea D. Chirică, loc. cit., §1293: „acțiunea în anularea certificatului de moștenitor (cu titlu general – n.n.) nu este niciodată o acțiune de sine-stătătoare, ci una grefată pe acțiunile care sancționează drepturile celor interesați (s. n.)”.

[81] A se vedea, bunăoară: Jud. Caransebeș, sent. civ. nr. 1010/2020, definitivă; Trib. Mureș, sec. civ., dec. nr. 745/2015, definitivă; Jud. Carei, sent. civ. nr. 221/2012, definitivă, toate, consultate pe https://lege5.ro/.

[82] A se vedea, I. Leș, op. cit., 2014, p. 113.

[83] A se vedea: Jud. Gheorghieni, sent. civ. nr. 775/2021, definitivă; Jud. Râmnicu Vâlcea, sent. civ. nr. 3194/2018, definitivă, ambele consultate pe https://lege5.ro/. Soluția subînțelege că nu era posibil transferul dosarului succesoral deja finalizat, în scopul emiterii certificatului suplimentar, către notarul public din altă circumscripție, chiar dacă s-ar demonstra necompetența celui dintâi. Art. 257 teza a II-a din Regulamentul notarial dispune, într-adevăr, că „dacă notarul public nu mai este în funcție sau părțile nu mai vor să se adreseze acestuia, certificatul (suplimentar – n. n.) se va elibera, la cerere, de un alt notar public din aceeași circumscripție a judecătoriei (s. n.)”. A se vedea, supra, §40. Cu prețul unui raționament analitic, s-ar putea considera, totuși, că textul se referă de fapt la circumscripția notarului competent să instrumenteze, mai ales dacă se dovedește necompetența primului notar sesizat.

[84] A se vedea: R. Petrescu, „Aspecte din practica judiciară în legătură cu anularea certificatului de moștenitor”, în R.R.D. nr. 9/1975, p. 36-37; Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Universul Juridic, 2002, p. 481-482; C.-S. Ricu, Comentarii sub art. 1.134 C. civ., §1, în C.-S. Ricu, G.-C. Frențiu, D. Zeca, D. M. Cigan, T. V. Rădulescu, C. T. Ungureanu, G. Răducan, Gh. Durac, D. Călin, I. Ninu, Al. Bleoancă, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență. Vol. II. Art. 953-1649. Moșteniri și liberalități. Obligații, Hamangiu, 2012, p. 337; A. Gherghe, M. Dogaru, „Certificatul de moștenitor – act de jurisdicție bazat pe convenția părților”, în R.S.J. nr. 1/2020, p. 212; E. Veress, J. Székely, Drept civil. Moștenirea. Liberalitățile, ed. 2, C.H. Beck, 2020, p. 71-72; M. C. Dobrilă, C. Macovei, Comentariu sub art. 1.134, §1, în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit.; V. Terzea, Doctrină sub art. 1.134 C. civ., §1-2, în Codul civil adnotat cu doctrina si jurisprudență, Vol. II (art. 953-1.395), Universul Juridic, 2023, p. 252.

[85] A se vedea, C. Nica, Donația și moștenirea. Doctrină și practică judiciară adnotată, vol. II,  Hamangiu, 2011, p. 210-211.

[86] A se vedea, supra, §54.

[87] A se vedea: I. Leș, op. cit., 2014, p. 37; F. A Boar, loc. cit., §1, p. 42.

[88] Art. 16 din Legea nr. 36/1995: „conflictele de competență între notarii publici din circumscripția aceleiași curți de apel se soluționează de către Colegiul director al Camerei, la sesizarea notarului public sau a părții interesate. Conflictele de competență dintre notarii publici din circumscripția unor curți de apel diferite se soluționează de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii. Decizia Colegiului director al Camerei sau, după caz, a Biroului executiv al Consiliului Uniunii poate fi contestată, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea notarul public cel din urmă sesizat. Hotărârea judecătoriei este definitivă (s. n.)”.

[89] A se vedea I. Leș, op. cit., 2014, p. 38; F. A Boar, loc. cit., §1, p. 43.

[90] A se vedea, UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2023, p. 229-237.

[91] A se vedea, supra, §41.

[92] A se vedea, supra, §37.

[93] A se vedea, supra, §10, n. 31-33.

[94] Art. 38 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 (în vigoare până la 15 martie 2023): „localitățile care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ se stabilesc, cu avizul conform al ministrului justiției, prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în M. Of. al României, Partea I”.

[95] Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în M. Of. nr. 636 din 20 iulie 2018, în prezent abrogată.

[96] A se vedea:UNNPR, Adresa de informare nr. 4802/08.07.2021; UNNPR, Adresa de informare nr. 5593/16.08.2021; UNNPR, Adresa de informare nr. 6351/23.09.2021.

[97] A se vedea, UNNPR, Adresa de informare nr. 7164/27.10.2021.

[98] A se vedea, supra, §10. Art. 42 alin. 2 din Legea nr. 304/2022: „localitățile care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii”. Repartizarea localităților din circumscripțiile judecătorești se realiza și mai demult la fel, adică tot prin hotărâre a Guvernului, respectiv a Consiliului de Miniștri. Este vorba de art. 19 din Legea privind organizarea judecătorească nr. 92/1992, republicată în M. Of. nr. 259 din 30 septembrie 1997, și de art. 21 din Legea nr. 58/1968 pentru organizarea judecătorească, publicată în B. Of. nr. 169 din 27 decembrie 1968, cu modificările și completările ulterioare.

[99] A se vedea, supra, §1 la n. 1 și 3.

[100] Punctul de vedere al Guvernului asupra propunerii legislative înregistrate la Camera Deputaților sub nr. Pl-x nr. 797/2023, p. 2-3: www.cdep.ro, accesat la 5 iunie 2024.

[101] A se vedea, UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2019, p. 261.

[102] A se vedea: D. Negrilă, D.-D. Bolduț, Comentariu sub art. 101, §1, pct. 1 și pct. 4, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), op. cit., p. 455-456; Fr. Deak, R. Popescu, op. cit., p. 59.

[103] A se vedea: UNNPR, Adresa de informare nr. 5593/16.08.2021; UNNPR, Adresa de informare nr. 6351/23.09.2021;  UNNPR, Adresa nr. 5000/18.07.2022.

[104] A se vedea, supra, §19.

[105] Asupra noțiunii „prorogării de competență”, a se vedea, supra, §31, n. 111.

[106] A se vedea: UNNPR, Adresa de informare nr. 5593/16.08.2021; UNNPR, Adresa de informare nr. 6351/23.09.2021;  UNNPR, Adresa nr. 5000/18.07.2022.

[107] În schimb, prorogarea de competență nu intervine ca să permită instrumentarea certificatului suplimentar de către notarul care soluționase inițial dosarul în cadrul fostului Notariat de Stat, dacă în prezent funcționează în altă circumscripție decât cea în care defunctul își avea ultimul domiciliu. În acest caz, competența teritorială se va determina în baza regulilor de drept comun. A se vedea, UNNPR, Adresa nr. 4130/28.06.2021. Practic, prorogarea de competență nu are caracter personal, adică nu se leagă de notarul instrumentator al primului dosar, ci de ansamblul notarilor publici din circumscripția dată. A se vedea, supra, §3.

[108] A se vedea, supra, §40.

[109] Art. 117 din Legea nr. 36/1995: „la cererea moștenitorilor, notarul public poate elibera certificat de calitate de moștenitor, care atestă numărul, calitatea și întinderea drepturilor tuturor moștenitorilor legali, cu respectarea procedurii prevăzute pentru eliberarea certificatului de moștenitor, exceptând dispozițiile privind masa succesorală (…), stabilindu-se și cotele succesorale (s. n.)”.

[110] Art. 24 C. proc. civ.: „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”. În acest sens, a se vedea și; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, Solomon, 2017, Ed. a 2-a, pp. 16-18; G. Boroi, Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, Universul Juridic, București, 2013, vol. I, art. 1-526, pp. 83-84.

[111] Art. 25 alin. 1 și 2 C. proc. civ.: „(1) Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început, (2) În caz de trimitere spre rejudecare, dispozițiile legale privitoare la competență, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile (s. n.)”.

[112] A se vedea: UNNPR, Adresa de informare nr. 5593/16.08.2021; UNNPR, Adresa de informare nr. 6351/23.09.2021;  UNNPR, Adresa nr. 5000/18.07.2022.

[113] A se vedea, supra, §69.

[114] A se vedea, supra, §68.

[115] A se vedea, supra, §67.

[116] A se vedea, UNNPR, Adresa de informare nr. 5593/16.08.2021, inclusiv cu privire determinarea competenței emiterii certificatelor subsecvente, în urma procedurilor succesorale deja înregistrate la sedii secundare aflate în localități rearondate altor circumscripții judecătorești. Soluția propusă în acest caz este prorogarea de competență în favoarea notarilor publici în arhiva cărora se găsesc dosarele inițiale de moștenire  – practic, tot conform circumscripțiilor judecătorești delimitate inițial.

[117] A se vedea, UNNPR, Adresa nr. 5000/18.07.2022.

[118] A se vedea, UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., 2023, p. 229-237.

[119] Art. 109 alin. 4 din Legea nr. 36/1995: „la cererea părților, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral oricând, dacă se constată încetarea cauzelor care au determinat suspendarea lui”.

[120] A se vedea, UNNPR, D. Rotaru, D. Dunca (coord.), op. cit., p. 157. A se vedea, supra, §31.

[121] A se vedea, supra, §1 la n. 1 și 3.

[122] Legea privind organizarea administrativă a teritoriului României nr. 2/1968, republicată în B. Of. nr. 54 din 27 iulie 1981, cu modificările și completările ulterioare.

[123] Art. 73 lit. l) și lit. o) din Constituție: „Prin lege organică se reglementează: (…) l) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi; (…) o) organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală”.

[124] A se vedea, supra, §31 la n. 111.

[125] A se vedea, supra, §24 la n. 156.

[126] A se vedea, supra, §31 și urm.

[127] A se vedea, supra, §76 și urm.

[128] A se vedea, supra, §2.

[129] A se vedea, supra, §14.

[130] A se vedea, supra, §15.

[131] A se vedea, supra, §19 și urm.

[132] A se vedea, supra, §26 și urm.

[133] A se vedea, supra, §25.

[134] A se vedea, supra, §58 și urm.

[135] A se vedea, supra, §48 și urm.

[136] A se vedea, supra, §69.

[137] A se vedea, supra, §70.