Rezumat:

Din perspectiva creșterii creditelor acordate populației de IFN-uri, chiar și la nivel european, și în lipsa unei reglementări care să ocrotească consumatorul de efectele supraîndatorării provenite ca urmare a practicării unor costuri de creditare excesive, intervenția legislativă ce vizează legiferarea unor măsuri de prevenție și protecție împotriva onerozității excesive în materia creditării reprezintă un instrument necesar echilibrării raporturilor juridice dintre creditori și consumatori, în contextul actual.

Legea nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe – act normativ care va intra în vigoare la 11 noiembrie 2024 – promovează un cadru care oferă consumatorilor o plafonare a costurilor de creditare pentru contractele de împrumut viitoare, precum și revizuirea sau adaptarea judiciară a contractelor aflate în derulare, în scopul echilibrării prestațiilor și al reducerii riscurilor generate de astfel de costuri.

Cuvinte-cheie: credite IFN, plafonare dobânzi, Legea nr. 243/2024, costurile de creditare excesive, recuperare creanțe.

Instituțiile financiare nebancare sunt definite în dicționarul juridic ca fiind acele entități, altele decât instituțiile de credit (băncile), ce desfășoară activitate de creditare cu titlu profesional, în condițiile reglementate de Legea nr. 93/2009, fiind supravegheate de BNR sau ASF, în funcție de tipurile de activități desfășurate. În Registrul general al instituțiilor financiare nebancare ținut de Banca Națională a României erau înregistrate la data de 5.05.2023 un număr de 177 de IFN-uri care activează în zone variate precum instituții de creditare, societăți de leasing financiar, societăți de factoring, precum și alte entități care oferă servicii financiare.

Instituțiile de creditare sunt entități care oferă împrumuturi consumatorilor și profesioniștilor; acestea pot acorda credite de consum, credite ipotecare, credite imobiliare, microcredite, credite cu primire de bunuri in gaj etc. De asemenea, pot acorda credite către membrii asociațiilor fără scop patrimonial în vederea sprijinirii  prin împrumuturi financiare a acestora de către entitățile organizate sub forma juridică a caselor de ajutor reciproc (CAR)[1].

Pe piața instrumentelor financiare, împrumuturile nebancare sunt mult mai costisitoare decât cele bancare din cauza dobânzii excesive practicate de creditorii financiari. În aceste condiții, dobânda anuală efectivă (DAE) poate depăși 2000%. Exemplu DAE credit de nevoi personale NEBANCAR: „Termenul minim de rambursare pentru un împrumut este de 49 de săptămâni; termenul maxim de rambursare este de 134 de săptămâni. DAE minimă este 68,42%, DAE maximă este 356,05%.”[2]„Pentru un împrumut în valoare de 500 lei, Dobânda Anuală Efectivă (DAE) este de 2321.01%, dobânda este 500 lei, iar suma totală de plată este de 1000 lei.”[3] Exemplu DAE credit de nevoi personale BANCAR: „Durata maximă: 5 ani, durată minimă 1 an Dobândă fixă: 11% pe an, cu încasarea veniturilor, 12% pe an – dobânda standard, fără încasarea veniturilor. DAE maximă: 19,45%.”[4]

Avantajele și dezavantajele creditelor acordate de IFN-uri

Avantaje. Procedurile practicate de IFN-uri sunt mult mai flexibile la acordarea creditelor, prin urmare  împrumuturile sunt acordate rapid. Cererile se pot efectua online, prin telefon sau SMS, iar împrumutul se poate obține urgent, „doar cu buletinul”, uneori fără a conta dacă împrumutatul este sau nu înscris în Biroul de Credite cu restanțe la plata unor credite anterioare. Mai mult, unele instituții financiare au dezvoltat așa-numitele „credite pentru rău-platnici”.

Dezavantaje. Dobânzile practicate pot fi excesiv de ridicate, sumele acordate sunt mici sau medii, iar perioada de rambursare, scurtă.

Situația actuală. Potrivit Agerpres, în România, valoarea creditelor acordate de instituțiile financiare nebancare a atins nivelul record de aproape 50 de miliarde de lei în 2023, după un avans anual de 13,9% – astfel cum rezultă din analiza KeysFin, furnizor de soluții de Business Information. Ca pondere în total, IFN-urile incluse la categoria activități multiple de creditare au acordat 97% din totalul împrumuturilor – potrivit datelor de la sfârșitul lunii decembrie 2023 publicate de Banca Națională a României (BNR).

Situația economică dificilă a determinat o mare parte a consumatorilor să procedeze la contractarea facilă a creditelor de consum într-un context în care accesarea platformelor digitale – care a creat o diversitate de produse și de participanți de nișă – dau posibilitatea obținerii unor împrumuturi online care, de cele mai multe ori, se dovedesc a fi împovărătoare.

Aceeași creștere îngrijorătoare a ponderii creditelor acordate de IFN-uri s-a manifestat și în alte state membre ale Uniunii Europene, în condițiile în care reglementările actuale nu protejează suficient consumatorii vulnerabili de la supraîndatorare – fapt de natură a determina introducerea unor măsuri de reglementare suplimentare dedicate acestor categorii de împrumuturi.

La nivel european, reglementările actuale – Directiva privind creditele de consum – urmăresc să protejeze cetățenii europeni încurajând totodată piața împrumuturilor de consum. Noile reguli europene pentru creditele de consum impun însă evaluarea corespunzătoare a bonității consumatorului, plafonarea taxelor și comisioanelor (eliminarea dobânzilor excesive), opțiunea de a renunța necondiționat la credit timp de 14 zile de la semnarea contractului, dreptul de rambursare anticipată, includerea în conținutul reclamelor a costurilor finale aferente împrumutului etc.

Plafonarea dobânzilor. Potrivit unui raport din anul 2010 al unei comisii de experți însușit oficial de Comisia Europeană, în Europa (nu și în România) există state în care dobânzile anuale efective sunt plafonate. Forma în care legiuitorul a ales să intervină și să reglementeze dobânzile diferă de la un stat la altul, însă principiul plafonării a fost introdus în scopul limitării dobânzilor excesive ori a practicilor de tip camătă. 14 state membre ale Uniunii Europene au introdus reglementări care vizează o limitare a costului total al creditării[5], fie prin limitarea diferitelor categorii de dobânzi[6], fie prin introducerea unui plafon aferent dobânzii anuale efective pentru fiecare categorie de credit.

Majoritatea statelor europene care au introdus reglementări au folosit plafoane relative, bazate pe o rată de referință, utilizând formule de calcul în care au folosit ca reper fie valoarea medie a dobânzii anuale efective (rata endogenă), fie rata dobânzii legale (rata exogenă)[7].

În contextul descris, legiuitorul român a înțeles necesitatea adoptării unor măsuri de protecție a consumatorului de credite contractate cu instituțiile financiare nebancare, precum și a unor condiții aplicabile în cazul recuperării de creanțe cu scopul de a spori protecția solicitanților de credit de consum și de a armoniza legislația internă cu normele europene.

I. Legea nr. 243/2024. În acest sens, începând cu data de 11.11.2024 va intra în vigoare Legea nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe – act normativ care se aplică raporturilor juridice dintre consumatori, instituțiile financiare nebancare și entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe, stabilind reguli de protecție a consumatorilor contra dobânzilor excesive în scopul menținerii echilibrului contractual și al asigurării integrității pieței financiar-bancare interne.

Beneficiul legii este îndreptat  către consumator – persoana fizică ce acționează în scopuri care se află în afara activității sale comerciale sau profesionale, inclusiv codebitorul sau fideiusorul care nu are calitatea de asociat, acționar semnificativ, administrator, director ori membru al organelor de conducere la debitorul principal – persoană juridică; sunt asimilați fideiusorului și girantul și avalistul unei cambii sau al unui bilet la ordin care garantează prin semnătura pe cambie sau pe biletul la ordin o creanță care intră sub incidența dispozițiilor prezentei legi. Calitatea de consumator care acționează în scopuri personale sau familiale se prezumă și se analizează în raport cu contractul care intră sub incidența legii, și nu cu întreaga activitate a debitorului.

Aplicarea legii în timp. Dispozițiile legale sunt aplicabile atât contractelor care se vor încheia după data intrării în vigoare a actului normativ, cât și contractelor în derulare, respectiv contractelor încheiate în temeiul legii vechi, dar active la data intrării în vigoare a legii noi, aflate în maturitate și pentru care întârzierile la plată sunt de cel mult 60 de zile.

Din punctul de vedere al aplicării legii în timp, soluția juridică în privința contractelor aflate în derulare este aceea că facta praeterita sunt supuse legii vechi, iar facta pendentia şi facta futura (care include și efectele viitoare ale situațiilor juridice trecute) vor fi supuse legii noi[8].

Cu privire la acest aspect, Curtea Constituțională a statuat, în mod constant, că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”. Curtea a mai statuat că „ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Însă, legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleiași situații juridice, […], aplicând persoanelor aflate în aceeași situație juridică un tratament discriminatoriu, contrar spiritului legii noi.”[9]

II. PLAFONAREA DOBÂNZILOR ȘI A COSTULUI TOTAL AL CREDITĂRII

1. Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare reprezintă creditul acordat în scopul efectuării de investiții imobiliare cu destinație locativă sau cu altă destinație decât cea locativă ori în scopul rambursării unui credit ipotecar pentru investiții imobiliare contractat anterior; acordarea creditului este garantată cel puțin cu ipoteca asupra imobilului care face obiectul investiției imobiliare pentru finanțarea căreia se acordă creditul, respectiv cu ipoteca asupra imobilului obiect al investiției imobiliare pentru finanțarea căreia a fost anterior acordat un credit ipotecar pentru investiții imobiliare, a cărui rambursare urmează a fi astfel finanțată.

În cazul creditelor ipotecare pentru investiții imobiliare, dobânda anuală efectivă (unde DAE reprezintă costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului[10]) nu poate depăși cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea[11] de creditare practicată de Banca Națională a României pe piața financiar-bancară internă.

2. Creditul de consum  reprezintă creditul sau împrumutul acordat unei persoane fizice a cărui valoare maximă este 100.000 lei și a cărui perioadă maximă de rambursare este de 5 ani, nefiind garantat cu ipotecă imobiliară.

În cazul creditelor de consum, DAE nu poate depăși cu mai mult de 27 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de Banca Națională a României. Prin excepție, în cazul: – creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării* nu poate depăși 1% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator** nu poate depăși dublul valorii totale a creditului***; – creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 5.001 lei și 10.000 lei, costul total al creditării* nu poate depăși 0,8% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator** nu poate depăși dublul valorii totale a creditului***; – creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 lei și 25.000 lei, costul total al creditării* nu poate depăși 0,6% pe zi și, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator** nu poate depăși dublul valorii totale a creditului***.

*Costul total al creditului pentru consumator reprezintă toate costurile, inclusiv dobânda, dobânda penalizatoare, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte împrumutatul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse dacă încheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obținerea creditului însuși sau pentru obținerea acestuia în concordanță cu clauzele și condițiile prezentate.

**Valoarea totală plătibilă de către consumator – suma dintre valoarea totală a creditului și costul total al creditului pentru consumator.

***Valoarea totală a creditului – plafonul sau sumele totale puse la dispoziție pe baza unui contract de credit.

III. REMEDII aplicabile în cazul depășirii plafoanelor legale

1. CEREREA CONSUMATORULUI privind reducerea DAE, a costului total al creditării pe zi și/sau a valorii totale plătibile

Dacă nivelul DAE sau, după caz, al costului total al creditării pe zi și/sau nivelul valorii totale plătibile de către consumator sunt mai ridicate decât plafoanele legale stabilite, aceste niveluri vor fi reduse, în mod corespunzător, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească, fie prin apelarea la o entitate de soluționare alternativă a litigiilor. Cererea consumatorului de rezolvare pe cale amiabilă sau prin apelarea la o entitate de soluționare alternativă a litigiilor poate fi făcută direct sau prin intermediul unei asociații de consumatori.

• PROCEDURA REVIZUIRII CONTRACTULUI

În situația depășirii plafoanelor legale, consumatorul poate solicita creditorului financiar REVIZUIREA contractului, iar creditorul financiar este obligat să transmită în scris, în termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitării consumatorului, o propunere de revizuire a contractului, ținând cont de situația financiară, inclusiv din perspectiva gradului maxim de îndatorare. PROPUNEREA DE REVIZUIRE a contractului va conține reducerea sau ștergerea parțială a unor obligații ale consumatorului, reeșalonarea sau refinanțarea acestora ori, după caz, darea în plată a imobilului ipotecat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

În caz de refuz explicit al cererii de revizuire amiabilă a contractului sau în caz de întârziere cu mai mult de 45 de zile a răspunsului la o astfel de cerere, consumatorul va putea solicita instanței competente adaptarea judiciară a contractului.

De la data depunerii cererii de adaptare judiciară a contractului[12], efectele acestuia asupra consumatorului se suspendă numai dacă depășirea plafoanelor legale este constatată printr-o decizie a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. În cazul în care instanța respinge cererea de adaptare judiciară a contractului, creditorul financiar va putea pretinde dobânzi, comisioane, penalități și alte accesorii ale creanței numai dacă reclamantul a formulat cererea cu rea-credință.

Dispozițiile legale indicate se aplică și în cazul în care creanțele rezultate din contractele de credit sau de împrumut au fost cesionate sau externalizate în alt fel de către instituția de credit sau de către instituția financiară nebancară către un terț și nu împiedică aplicarea prevederilor Legii nr. 193/2000[13] privind clauzele abuzive și nici a prevederilor Legii nr. 363/2007[14] privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii.

Dispozițiile din dreptul comun referitoare la nulitate sau la alte cauze de înlăturare, totală sau parțială, a efectelor contractului se aplică numai dacă sunt favorabile consumatorilor.

În caz de nulitate absolută a contractului, repunerea în situația anterioară privește doar capitalul, nu și dobânzile, comisioanele, penalitățile și celelalte costuri ale capitalului.

Contractele aflate în derulare. Aducerea tuturor contractelor aflate în derulare la conformitate cu prevederile Legii nr. 243/2024 se va realiza conform procedurii expuse. Plafoanele legale se vor aplica exclusiv la valoarea principalului rămas de rambursat la data cererii.

• Arierate și executare silită.

Actul normativ se completează cu dispozițiile art. 53 și 54 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2016, potrivit cărora rata dobânzii penalizatoare se calculează pe bază de procent fix ce nu poate fi mai mare de trei puncte procentuale, care se adaugă la rata dobânzii curente și se aplică la principalul restant.

În cazul în care consumatorul sau soțul/soția acestuia se află în una din următoarele situații: șomaj, reducere drastică a salariului, deces, dobânda penalizatoare nu poate depăși cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzii curente. Prin reducerea drastică a salariului se înțelege o reducere de cel puțin 15% din valoarea acestuia. Această dobândă va fi percepută până la încetarea evenimentului care a generat reducerea veniturilor, dar nu mai mult de 12 luni. În caz de deces, perioada nu poate fi mai mică de 6 luni.

Consumatorul notifică creditorul, de îndată, dar nu mai târziu de 15 zile calendaristice, cu privire la încetarea evenimentului care a generat reducerea veniturilor.

Se interzice aplicarea dobânzilor penalizatoare la soldul creditului sau la valoarea totală a creditului ori la valoarea totală plătibilă de către consumator. În toate cazurile, cuantumul dobânzilor penalizatoare nu trebuie să depășească principalul restant.

IV. PRACTICI COMERCIALE INCORECTE

Legea nr. 243/2024 amendează practica comercială incorectă aplicând sancțiunile contravenționale prevăzute de Legea nr. 363/2007[15]. În accepțiunea legii, constituie practică comercială incorectă:

a) stipularea și utilizarea de dobânzi excesive sau de clauze privind valoarea totală plătibilă de către consumator care determină depășirea plafoanelor maximale de costuri;

b) stipularea și utilizarea de dobânzi penalizatoare care depășesc totalul sumei acordate cu titlu de împrumut sau de credit;

c) stipularea și utilizarea de dobânzi asupra sumelor care conțin dobânzi sau ascunderea cu rea-credință de dobânzi și anatocisme (capitalizare a dobânzii unei sume date cu împrumut/ dobândă la dobândă) sub alte denumiri de costuri sau sub stipulații destinate reglementării altor aspecte ale raporturilor juridice cu consumatorii;

d) utilizarea de comisioane, speze, prime sau alte accesorii ale creditului, cu intenția de ascundere a dobânzilor excesive.

Folosirea de către comercianți a unor practici comerciale incorecte constituie contravenție și se sancționează în funcție de criteriile stabilite de lege. Potrivit art. 10 și urm. din Legea nr. 363/2007, în vederea stopării și combaterii practicilor comerciale incorecte, persoanele sau organizațiile care, potrivit legii, au un interes legitim pot fie să sesizeze Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte pentru ca aceasta să decidă asupra reclamațiilor, fie să inițieze acțiuni în justiție împotriva comercianților care au săvârșit sau sunt susceptibili să săvârșească practici comerciale incorecte. ANPC poate dispune măsuri prin ordin emis de conducătorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor sau prin decizie emisă de conducătorii unităților cu personalitate juridică din subordinea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

V. CESIUNEA DE CREANȚE

La momentul transferului creanței individuale ori în cadrul unui portofoliu de creanțe, consumatorul este informat cu privire la cuantumul sumei datorate, fiindu-i prezentate și documentele justificative. Dispoziția legală se completează cu prevederile art. 59 și 60 din OUG nr. 52/2016[16], potrivit cărora cesiunea, individuală sau în cadrul unui portofoliu de creanțe, devine opozabilă consumatorului prin notificarea adresată acestuia de către cedent. 

Cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanței este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii și pentru a răspunde contravențional și/sau, după caz, penal, în fața autorităților publice. 

Cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile calendaristice de la încheierea contractului de cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. 

Notificarea este redactată în scris, într-un limbaj clar, vizibil și ușor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p, pe hârtie, și va menționa cel puțin următoarele: 

   a) numele și datele de contact, inclusiv numărul de telefon, fax, e-mail ale creditorului, ale entității care va încasa de la consumator sumele pentru rambursarea creditului după cesiune, precum și, după caz, ale reprezentantului acesteia din România; 

   b) numele creditorului original de la care a fost preluată creanța; 

   c) data la care s-a realizat cesiunea; 

   d) cuantumul sumei datorate și documentele care atestă elementele componente ale acestei sume; 

   e) conturile în care se vor efectua plățile. 

În plus, entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe notifică consumatorul cu privire la: 

   a) termenul în care consumatorul ia legătura cu entitatea care desfășoară activitatea de recuperare creanțe. Acest termen nu poate fi mai mic de 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării de către consumator; 

   b) dreptul consumatorului de a transmite entității de recuperare creanțe o contestație a existenței debitului ori a cuantumului acestuia în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării, precum și faptul că va primi răspuns în termen de 30 de zile calendaristice la contestația formulată; 

   c) dreptul consumatorului de a se adresa direct instanței de judecată în cazul în care contestă existența debitului ori a cuantumului acestuia; 

   d) faptul că necontestarea de către consumator, în termenul de 30 de zile calendaristice, a debitului nu reprezintă o recunoaștere a sumei de către acesta și nu îl privează pe consumator de dreptul de a se adresa instanței. 

Reprezentanții entităților care desfășoară activitatea de recuperare creanțe se legitimează atunci când se adresează consumatorilor. 

Potrivit art. 60 din OUG nr. 52/2016, se interzic:

   a) cesionarea contractului de credit și a accesoriilor, precum și a creanței către o entitate care nu are sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România;

   b) perceperea de comisioane, dobânzi și dobânzi penalizatoare, cu excepția dobânzilor penalizatoare legale, de către entitățile de recuperare creanțe;

   c) perceperea de costuri aferente activității de recuperare de către entitățile de recuperare creanțe, cu excepția costurilor aferente procedurilor de executare silită;

   d) derularea activităților de recuperare creanțe în perioada celor 30 de zile calendaristice prevăzute la art. 59 alin. (5) lit. b) și până când este transmis consumatorului răspunsul la contestație;

   e) utilizarea de tehnici care să hărțuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanțelor;

   f) utilizarea, în cadrul procesului de recuperare creanțe, de amenințări sau alte tehnici agresive, cu scopul de a vătăma fizic ori psihic consumatorul ori rude ale acestuia ori de a-i afecta reputația;

   g) contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanțe, la locul de muncă al acestuia;

   h) contactarea, în legătură cu recuperarea creanțelor, a oricărei alte persoane diferite de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului;

   i) afișarea la ușa apartamentului/blocului a notificărilor/somațiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanțelor, cu excepția actelor de procedură afișate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanței de judecată;

   j) comunicarea cu consumatorul în intervalul orar 20.00-9.00.

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 243/2024, se interzice entității care desfășoară activitatea de recuperare a creanței să perceapă de la debitor o sumă totală care să depășească cuantumul creanței, certificat de creditor la momentul încheierii contractului de cesiune, incluzând orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cheltuielile cu executarea silită.

Cuantumul creanței va cuprinde toate costurile, inclusiv dobânda, dobânda penalizatoare, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, calculate la momentul cesionării contractului și prezentate defalcat, în format scris, consumatorului.

Raportându-ne la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în cauzele reunite C-96/16 si C-94/17 (Banco Santander SA si Rafael Ramon Escobedo Cortes), Curtea a apreciat faptul că: „(i) o clauză nenegociată a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator care stabilește rata dobânzilor moratorii aplicabile este abuzivă, pentru motivul că impune consumatorului care întârzie Ia plată să achite o sumă disproporționat de mare drept compensație, din moment ce această rată depășește cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzilor obișnuite prevăzută în acest contract;

(ii) consecința caracterului abuziv al unei clauze nenegociate a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator care stabilește rata dobânzilor moratorii constă în eliminarea totală a acestor dobânzi, dobânzile obișnuite prevăzute în acest contract continuând să curgă.”

Prin urmare, CJUE confirmă necesitatea plafonării atât a dobânzilor practicate de instituțiile financiare la nivelul celor obișnuite, cât și a eliminării din contractele de credit a penalităților de întârziere excesive. În contextul dat, prin adoptarea Legii nr. 243/2024 legiuitorul român transpune în legislația internă normele adoptate în Uniunea Europeană armonizând, în acest fel, regulile aplicabile în materia protecției consumatorului european.

---

[1] Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare

[2] Sursa: https://www.provident.ro/credite-rapide/credit-nevoi-personale – site interogat la data de 24.10.2024.

[3] Sursa: https://vivacredit.ro/– site interogat la data de 28.10.2024.

[4] Sursa: https://www.cec.ro/persoane-fizice/credite/credite-nevoi-personale/ credit-online-de-nevoi-personale – site interogat la data de 24.10.2024.

[5] Belgia, Franța, Germania, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania

[6] De exemplu, dobânda penalizatoare este plafonată în state precum Polonia, Belgia, Spania.

[7] Excepție fac Malta, Irlanda, Grecia care au optat pentru plafoane fixe.

[8] Principiile aplicării legii civile în timp în lumina noului Cod civil, lector univ. dr. Oana MOTICA, p. 196 – sursa: https://drept.uvt.ro /administrare/files/1481045736-lect.-univ.-dr.-oana-motica.pdf .

[9] Principiul neretroactivității legii civile – doctrina reflectată în jurisprudența Curții Constituționale, PUSKÁS Valentin-Zoltán, judecător la Curtea Constituțională, și Ioana Marilena CHIOREAN, magistrat-asistent la Curtea Constituțională, p. 23 – sursa: https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2021/01/puskas_ro.pdf .

[10] DAE include costurile deschiderii și menținerii unui anumit cont, costurile utilizării unui mijloc de plată atât pentru tranzacții, cât și pentru trageri din acel cont, precum și alte costuri legate de operațiunile de plată care sunt incluse în costul total al creditului pentru consumator, ori de câte ori deschiderea unui cont sau menținerea acestuia este obligatorie pentru obținerea creditului sau pentru obținerea acestuia în conformitate cu termenii și condițiile oferite, egală, pe o perioadă de un an, cu valoarea actuală a tuturor angajamentelor – trageri, rambursări și costuri, viitoare sau prezente, convenite de creditor și de consumator, în conformitate cu prevederile OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

[11] La data de 8.08.2024, dobânda BNR la facilitatea de creditare era de 7,50% – sursa: https://www.bnr.ro/Rata-dobanzii-de-politica-monetara-1744-Mobile.aspx .

[12] Dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă nu sunt aplicabile cererii de adaptare judiciară a contractului, formulate conform prevederilor alin. (5) din lege.

[13] Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare

[14] Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare

[15] Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare

[16] Ordonanța de urgență nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 134/2023, cu modificările și completările ulterioare