REZUMAT

Una dintre problemele controversate de ceva timp a fost definirea regimului juridic pentru așa-numitele „opere orfane”. Operele orfane sunt lucrări pentru care încă există drepturi de autor valabile, iar titularii acestora nu pot fi identificați sau localizați. Există o cerere semnificativă pentru distribuirea în masă sau on-line a lucrărilor ori a înregistrărilor audio cu valoare educațională, istorică sau culturală, la un cost relativ scăzut în rândul publicului larg. Adesea, se susține că astfel de proiecte sunt blocate din cauza lipsei unei soluții satisfăcătoare pentru problema operelor orfane. Lucrările protejate pot rămâne orfane dacă datele privind autorul și/sau un alt titular ori mai mulți alți titulari ai drepturilor de autor (cum ar fi editorii sau producătorii de filme) lipsesc sau nu se găsesc în baza de date (actualizată). Acesta este adesea cazul lucrărilor care nu sunt încă exploatate comercial.

CUVINTE-CHEIE

opere orfane, opere anonime, creaţie intelectuală originală, opere protejate, biblioteca europeană digitală

1. Operele orfane

Dicţionarele în domeniu definesc opera ca fiind o creaţie intelectuală originală în dome­niul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie a acesteia, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia ei. Opera este prote­jată prin drept de autor, independent de adu­cerea la cunoştinţă publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată(3).

Una dintre problemele scoase în evidenţă în ultima vreme constă în definirea regimului juridic al operelor aşa-zise „orfane”. Opere­le orfane sunt opere pentru care încă există drepturi de autor valabile, însă titularii aces­tora nu pot fi identificați sau localizați(4), sau opere care aparțin unor autori fără moşteni­tori(5). Este considerată operă orfană acea operă sau fonogramă, prevăzută la art. 7, 8 şi art. 103 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 (r1), în cazul căreia niciun titular al drepturilor de autor asupra operei sau fonogramei nu este identi­ficat sau, chiar dacă unul sau mai mulţi din­tre titulari sunt identificați, niciunul nu este localizat, în pofida efectuării şi înregistrării unei căutări diligente a titularilor drepturilor de autor(6).

Există o cerere semnificativă de difuzare prin mass-media(7) sau on-line(8) a operelor sau a înregistrărilor audio cu valoare educaţio­nală, istorică sau culturală la un cost relativ scăzut în rândul unui public larg. Deseori se invocă faptul că astfel de proiecte sunt blo­cate din cauza lipsei unei soluţii satisfăcătoa­re pentru problema operelor orfane. Operele protejate pot deveni orfane dacă datele referi­toare la autor şi/sau la un alt titular sau la alţi titulari ai drepturilor (cum ar fi editurile sau producătorii de film) lipsesc sau nu mai sunt actualizate. Acest lucru se întâmplă adesea în cazul operelor care nu mai sunt exploatate co­mercial(9).

În afara cărţilor, bibliotecile, muzeele sau arhivele deţin în prezent mii de opere orfane, precum fotografii şi opere audiovizuale. Lip­sa datelor referitoare la proprietarul lor poate constitui un obstacol în calea punerii acestor opere la dispoziţia publicului on-line şi poa­te împiedica eforturile de restaurare digitală. Acesta este, în special, cazul filmelor orfane.

Operele de artă nesemnate sau cu semnă­tură indescifrabilă sunt o problemă. Au fost, într-un fel, abandonate de autorii lor şi au devenit orfane. Colecţionarii le evită sau pur şi simplu le refuză, experţii au dispute în privin­ța paternității lor, iar escrocii le folosesc pen­tru mistificări şi falsuri. Un tablou nesemnat poate primi uşor o semnătură celebră, iar în cazul lucrărilor semnate indescifrabil se şter­ge semnătura şi se adaugă una convenabilă(10).

Problema majoră a operelor orfane este în principal o chestiune legată de acordarea de drepturi rights clearance, adică de modul în care utilizatorii care pun la dispoziţie opere orfane pot fi exoneraţi de răspunderea pen­tru încălcarea drepturilor de autor în cazul în care titularul dreptului de autor reapare şi îşi revendică drepturile asupra operei. În afară de preocupările legate de răspundere, cheltuielile şi timpul necesare pentru localizarea şi identi­ficarea titularilor drepturilor, în special în ca­zul autorilor multipli, se pot dovedi excesive şi nu justifică eforturile depuse. Acest lucru pare a fi valabil mai ales în cazul drepturilor asupra înregistrărilor audio şi operelor audiovizuale care sunt păstrate în prezent în arhivele radi­odifuzorilor.

Acordarea drepturilor de autor pentru ope­rele orfane poate constitui un obstacol în ca­lea difuzării unui conţinut valoros şi astfel se poate considera că împiedică utilizarea acesto­ra ca sursă de inspiraţie şi reprezintă o piedi­că a multilingvismului(11). Cu toate acestea, nu este clar în ce măsură este împiedicată utiliza­rea operelor orfane. Datele economice necesare pentru a permite cuantificarea problemelor la nivel paneuropean sunt insuficiente. Chestiu­nea operelor orfane este analizată în prezent atât la nivel naţional(12), cât şi la nivelul UE. SUA(13) şi Canada(14) au adoptat, la rândul lor, iniţiative cu privire la operele orfane. În Italia, Legea Fe­derală privind drepturile de autor şi drepturile conexe de protecţie (Legea cu privire la dreptul de autor, LDA) din 9 octombrie 1992 prevede în art. 22b utilizarea operelor orfane de către mass-media, societăţile de televiziune şi radio numai prin contracte realizate cu societăţile de gestiune colectivă a drepturilor de autor(15). Deşi modalităţile de abordare a acestei chestiuni di­feră, majoritatea soluţiilor propuse au la bază un principiu comun; un utilizator trebuie să efectueze o căutare rezonabilă pentru a încerca să identifice sau să localizeze titularul sau titu­larii drepturilor(16)

2 . Viziunea europeană

În 2006 Comisia a adoptat o recomanda­re(17) care încurajează statele membre să creeze mecanisme care să faciliteze utilizarea operelor orfane şi să promoveze disponibilitatea listelor operelor orfane cunoscute. A fost constituit un grup de experţi la nivel înalt pentru bibliotecile digitale, care reuneşte părţi interesate de operele orfane. Grupul a adoptat un Raport final privind conservarea digitală, operele orfane şi operele cu tiraj epuizat, iar reprezentanţii bibliotecilor, ai arhivelor şi ai titularilor drepturilor au sem­nat un Memorandum de înţelegere privind operele orfane(18). Acest memorandum conţine o serie de linii directoare privind căutarea diligentă a titu­larilor de drepturi, precum şi principii generale privind bazele de date care conţin opere orfane şi mecanismele de acordare a drepturilor. Solu­ţiile detaliate trebuie elaborate la nivel naţional.

2.1. BIBLIOTECA DIGITALĂ EUROPEANĂ, DEPOZITAR AL OPERELOR ORFANE ȘI ANONIME

În cadrul iniţiativei de constituire a Biblio­tecii Digitale Europene (EDL), EBLIDA(19), alături de reprezentanţi ai deţinătorilor drepturilor de autor şi ai unor instituţii culturale, a semnat, în 4 iunie, la Bruxelles, un Memorandum pentru înţelegerea ghidurilor de căutare avansată pentru lucrările anonime (MoU).

MoU convine asupra faptului că ghidurile ar trebui cercetate, la o aplicare extinsă, atunci când se face căutarea pentru deţinătorii de drep­turi şi a faptului că o lucrare poate fi considerată anonimă dacă au fost urmate toate criteriile re­levante, inclusiv documentarea procesului, fără a fi găsiţi deţinătorii de drepturi.

S-a convenit, de asemenea, „să se promoveze ghidurile ca standarde acceptabile în domeniul operelor orfane din Uniunea Europeană şi să se încurajeze organizaţiile sau entităţile naţionale membre să pună în legătură resursele generice de informaţii cu resursele naţionale, acolo unde şi când pot fi aplicate” şi „să se încurajeze şi să se susţină dezvoltarea instrumentelor pentru identificare şi mecanismele pentru facilitarea utilizării legale a operelor anonime, ca şi măsu­rile adecvate pentru a preveni apariţia lucrărilor anonime în viitor”.

Comisia Europeană a fost invitată „să con­voace semnatarii pentru a revizui implementa­rea ghidurilor după o anumită perioadă de timp, de pildă, un an”(20).

Comisia pentru cultură şi educaţie a Parla­mentului European a realizat un proiect de ra­port privind „Spre o bibliotecă europeană digi­tală”(21), în care se recomandă crearea, pe etape, a unei biblioteci digitale europene, sub forma unui punct de acces unic şi direct la patrimoniul cultural european. În acest raport se aminteş­te că este necesar să se stabilească o distincţie între operele care aparţin domeniului public şi cele protejate printr-un regim de drept de au­tor, inclusiv operele orfane, şi să se prevadă unele modele diferite pentru fiecare dintre ele, adaptate fiecărui sector de activitate(22).

Această bibliotecă digitală europeană, în ace­lași timp arhivă și muzeu, a primit numele de Europeana(23), a fost lansată în noiembrie 2008 cu potenţialul unui punct comun de acces la patrimoniul cultural răspândit pe tot teritoriul Europei.

Aceeaşi problemă o ridică statutul juridic al operelor orfane care vor aparţine Bibliotecii Di­gitale a României(24). Considerăm că în această situaţie ar fi benefică introducerea unui drept de preempţiune al statului asupra operelor ră­mase orfane.

Majoritatea statelor membre nu au elaborat încă o reglementare în ceea ce priveşte ches­tiunea operelor orfane(25). Caracterul potenţial transfrontalier al acestei chestiuni pare să ne­cesite o abordare armonizată. Comitetul Economic şi Social European(26) apreciază că în Cartea verde se pun întrebări in­teresante şi se propun căi spre soluţii concre­te extrem de pozitive. După cercetări suficient de atente, ar putea fi publicate periodic liste de opere orfane. Dacă niciunul dintre titularii drep­tului nu se face cunoscut în termenul stabilit, opera nu intră în domeniul public, ci într-un sistem de protecţie adecvat al dreptului de au­tor, pentru cazul în care un titular al dreptului se manifestă în cele din urmă(27). Alegerea siste­mului de licenţe ar putea să se inspire din ex­perienţele daneză şi ungară, dar, în opinia Co­mitetului, o licenţă-tip europeană nu ar trebui deloc exclusă, ci chiar ar fi preferabilă.

2.1.1. PROGRESUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ACCESIBILITATEA ON-LINE A OPERELOR ORFANE

Aşa cum s-a precizat la început, operele orfa­ne sunt acele opere protejate de drepturi de au­tor al căror titular este dificil sau chiar imposi­bil de identificat sau localizat. Acest lucru pune probleme la acordarea drepturilor de digitalizare și de accesibilitate on-line a materialului.

Finlanda, Suedia, Danemarca și Ungaria dis­pun de mecanisme de acordare a licențelor co­lective extinse, care pot fi aplicate în cazul ope­relor orfane(28). Atât Danemarca, cât și Ungaria sunt în curs de modificare a legislației în sco­pul introducerii unor mecanisme mai eficiente pentru a rezolva problema operelor orfane. Ger­mania are, de asemenea, în curs de elaborare o nouă legislație în contextul mai larg al adaptării normelor referitoare la drepturile de autor.

În pofida acestor exemple, în practică, pro­gresele înregistrate sunt, în general, destul de limitate. În cele mai multe cazuri, problema se află încă în curs de examinare, adesea prin in­termediul unor grupuri de lucru care studiază problematica operelor orfane împreună cu alte chestiuni relative la drepturile de autor în do­meniul bibliotecilor digitale. Unele state mem­bre au precizat că sunt în favoarea elaborării unei soluții sau a unor linii directoare la nivel european. Conform rapoartelor, în majoritatea statelor membre nu au fost semnalate rezultate substanțiale în ceea ce privește bazele de date conținând opere orfane. Cu toate acestea, acțiu­nile întreprinse la nivel european, precum pro­iectul ARROW în cadrul căruia titularii dreptu­rilor de autor împreună cu instituțiile de cultură lucrează împreună la crearea unor baze de datecu opere orfane, ar trebui sprijinite prin măsuri la nivel național.

În ceea ce privește problematica operelor or­fane, grupurile sectoriale au colaborat activ și au stabilit norme de bună conduită, cu alte cuvinte s-a ajuns la un consens cu privire la măsurile care trebuie luate înainte ca o operă să poată fi considerată orfană. La 4 iunie 2008, organizați­ile părților interesate au semnat un memoran­dum de înțelegere în acest sens(29).

În general, sunt necesare eforturi suplimen­tare din partea statelor membre în domeniul operelor orfane. În acest sens, Google oferă un serviciu „Google Book Search” care permite să digiteze aşa-numitele „opere orfane”, însă a creat unele îngrijorări în rândul asociaţiilor an­titrust(30).

3. Operele anonime

În final trebuie să precizăm că sunt discuţii în ceea ce priveşte terminologia pentru ope­re anonime şi opere orfane. Operele anonime sunt acele opere care sunt aduse la cunoștința publicului fără a fi însoţite de semnătură sau de numele autorului. În acest caz, în legislaţia naţională se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă prima dată la cunoştinţa publică [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996].

Titularii drepturilor de autor care pun capăt statutului de operă orfană al operelor sau fo­nogramelor lor beneficiază de o compensație echitabilă pentru aceste opere sau fonograme, în condiţiile legii, pentru utilizarea de către in­stituţiile prevăzute la alin. (1).(31)

Durata drepturilor patrimoniale asupra ope­relor aduse la cunoştinţa publică, fără indicareaautorului, este de 70 de ani de la data aducerii la cunoştinţa publică a acestora [art. 28 alin. (1)], iar dacă identitatea autorului este adusă la cunoştinţa publică înainte de expirarea acestui termen se aplică prevederile generale de pro­tecţie (pe tot timpul vieţii autorului, iar după moarte se transmit moştenitorilor, potrivit le­gislaţiei civile, pe o perioadă de 70 de ani).

Convenţia de la Berna pentru protecţia ope­relor literare şi artistice, revizuită(32), reglemen­tează durata de protecţie a operelor anonime ca fiind de 50 de ani după ce opera a fost în mod licit făcută accesibilă publicului, iar dacă, în această perioadă, autorul îşi dezvăluie identita­tea, această perioadă se extinde pe toată dura­ta vieţii autorului şi 50 de ani după moartea sa [art. 7 alin. (3) coroborat cu art. 15 alin. (3)].

În Republica Moldova, editura care a publicat legal o operă anonimă se consideră reprezen­tantul autorului şi în această calitate are dreptul să ocrotească drepturile şi interesele legitime ale acestuia(33).

Regimul juridic naţional al operelor anoni­me este stabilit prin prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Astfel, când opera a fost adusă la cunoştinţa publică sub formă ano­nimă, care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică, având con­simţământul autorului, atât timp cât acesta nu îşi dezvăluie identitatea. În România, operele orfane sunt înregistrate la societăţi de gestiu­ne colectivă a drepturilor de autor, care reţin un drept de suită asupra remuneraţiilor încasate şi îl repartizează conform gradului de utilizare a operei, repertoriului etc.(34)

În funcţie de tipurile de drepturi de autor, Legea nr. 8/1996 obligă titularii de drepturi la o gestiune colectivă obligatorie, facultativă sau pe bază de mandat special. Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea dreptului la o compensație echitabilă pentru operele orfane. Compensația se colectează de către organismele de gestiune colectivă (OGC) denumite colector unic pentru fiecare categorie de utilizatori vi­zată.

Efectele juridice asupra operelor orfane nu se aplică în privința operelor anonime sau sub pse­udonim [art. 122 alin. (6) din Legea nr. 8/1996].

3.1. STUDIU DE CAZ: OPERELE ANONIME. SOLUŢIA DANEZĂ: LICENŢA COLECTIVĂ EXTINSĂ

În Danemarca, principala temă pe agenda co­pyright în ultimii doi ani a fost rezolvarea pro­blemei lucrărilor anonime(35). În 2006, ministrul culturii, care este responsabil de legislaţia copyrightului în Danemarca, a invitat toate părţile interesate să participe la un grup de lucru an­gajat în găsirea unei soluţii la această problemă.

De la prima întâlnire s-a convenit că soluţia potrivită este licenţa colectivă extinsă. Pot exista diferenţe legate de detalii, dar sistemul constă din aceleaşi elemente de bază:

Deţinătorii de drepturi pentru diferite tipuri de lucrări sau dintr-un anumit domeniu trebuie să fie grupaţi în organizaţii, de exemplu, socie­tăţi colectoare, care sunt reprezentative într-un anumit domeniu, iar organizaţia trebuie să fie mandatată să stabilească acorduri de licenţă în beneficiul deţinătorilor.

Legea copyrightului recomandă ca, în cazul unor acorduri de licenţă pe domenii specifice, stabilite de o societate colectoare autorizată în acest sens, acestea să fie extinse ca aplicare şi deţinătorilor de drepturi care nu sunt membri ai organizaţiei.

Deţinătorii de drepturi care nu sunt membri ai organizaţiei trebuie să fie trataţi asemenea membrilor şi, în plus, ei pot avea în anumite cazuri dreptul la o remuneraţie individuală şi dreptul de a vota, de exemplu, pentru a interzice utilizarea lucrării în pofida existenţei acorduri­lor de licenţă.

Există mai multe soluţii atunci când părţi­le nu au ajuns la un acord: medierea, arbitrarea sau niciun remediu. În Danemarca, există arbi­trare în cazuri specifice menţionate de lege.

Atunci când Directiva InfoSoc a fost negociată, reprezentanţii ţărilor nordice au fost preocu­paţi de faptul dacă licenţa colectivă extinsă va fi posibilă în contextul directivei. Această dorin­ţă a fost îndeplinită prin stipularea că „această directivă nu aduce prejudicii acordurilor din statele membre referitoare la managementul drepturilor, de tipul licenţelor colective extinse”.

Între ţările nordice există diferenţe în ceea ce priveşte tipurile de cazuri permise pentru acor­darea licenţei colective extinse. În Danemarca, licenţa colectivă extinsă este posibilă în urmă­toarele cazuri:

• reproducerea pentru utilizări educaționale;

• reproducerea pentru utilizări în firme şi in­stituţii;

• reproducerea pentru transmiterea prin e-mail a copiilor digitizate ale materialelor că­tre utilizatorii de biblioteci sau către alte biblio­teci din Danemarca;

• reproducerea programelor de radio sau TV pentru utilizarea de către persoane cu deficienţe auditive sau vizuale;

• reproducerea pentru utilizarea în cărţile de artă;

• reproducerea pentru radiodifuzarea lucrări­lor publicate;

• reproducerea pentru retransmiterea prin ca­blu a programelor radio;

• reproducerea pentru redifuzarea sau comu­nicarea de către difuzori, la cerere, către public, a propriilor producţii.

În locul introducerii lucrărilor orfane ca un nou caz pentru licenţa colectivă extinsă, s-a convenit introducerea în lege a unei noi preve­deri potrivit căreia anumite organizaţii (socie­tăţi colectoare) să fie autorizate de Ministerul Culturii să stabilească acorduri de licenţe colec­tive extinse. Există trei factori importanţi:

• acordurile pot avea în vedere, în principiu, orice tip de lucrare sau orice tip de utilizare, nu numai utilizarea lucrărilor orfane. Dacă acordul este foarte specific sau foarte general, decizia aparţine părţilor contractante, astfel încât solu­ţiile să ofere maximum de flexibilitate;

• nu există prevedere pentru arbitraj dacă părţile nu se înţeleg, prin urmare, nu există o presiune asupra deţinătorilor de drepturi. Ei se angajează în negocieri libere din care se pot re­trage oricând;

• există, de asemenea, posibilitatea pentru non-membrii societăţii colectoare să renunţe la acordul de licenţă.

Bibliotecile pot obţine licenţe doar contra cost. Acest lucru poate părea ciudat. Lucrările sunt anonime pentru că nu poate fi identifi­cat deţinătorul de drepturi, atunci de ce să fie plătită taxa de licenţă către o societate colec­toare din moment ce această societate nu poa­te identifica deţinătorul de drepturi pentru a-l remunera pentru utilizarea lucrării respec­tive? Din această cauză, unii preferă soluţia americană, în care în mod individual se ca­ută deţinătorul de drepturi şi se plăteşte dacă acesta apare şi solicită o taxă.

Acest lucru se poate aplica şi lucrărilor in­dividuale, dar, atunci când se pune problema proiectelor de digitizare în masă, de exemplu, reviste sau ziare, nu este posibil să se realizeze căutări pentru deţinătorii de drepturi. Chiar şi căutările superficiale pentru autorii de articole de revistă sau de ziare vor crea costuri prohibi­tive. În aceste cazuri, este necesar un acord co­lectiv pentru utilizare, precum şi reguli specifice pentru căutările avansate.

---

1 Constantin Anechitoae, „Operele «orfane» şi operele anonime”, în Revista Română de Dreptul Proprietății Intelectuale, anul VI, nr. 2 (19), martie 2009, p. 47 – 58.
2 Secretar al Secției de practica dreptului a Academiei de Științe Juridice din România și membru corespondent al Academiei de Științe Juridice din România; anechitoae@yahoo.com

3 Rodica Pârvu, Ciprian-Raul Romiţan, Dreptul de autor şi drepturile conexe. Lexicon juridic, All Beck, Bucureşti, 2005, p. 74.
4 Cartea verde – drepturile de autor în economia cunoaşterii, paragraful 3.1.3, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:52008DC0466:RO:NOT
5 A se vedea art. 11 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, conform căruia „dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile autorului sau, după caz, organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaţie”. A se vedea „A cui este literatura română”, în România literară, nr. 43 (2.11.2007 − 8.11.2007). A se vedea și Cosmin Ciotloş, „Mitul drepturilor
de autor”, în Ziarul de duminică, nr. 45 din 16 noiembrie 2007.
6 Potrivit modificărilor care vor fi aduse prin art. 1122 alin. (1) din Legea nr. 210/2015 pentru completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. În vigoare de la 27 iulie 2015. Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, în forma aplicabilă după data de 25 octombrie 2019.
7 În ceea ce privește programele MEDIA, Comisia a prezentat, la 8 mai, raportul de evaluare finală privind punerea în aplicare și rezultatele programelor MEDIA Plus și MEDIA − Formare [2001 − 2006. COM(2008) 245]. Comisia a estimat că aceste programe au contribuit efectiv la
consolidarea competențelor, la dezvoltarea dimensiunii europene a operelor audiovizuale europene încă din faza de preproducție, la competitivitatea mai mare a sectorului și la circulația transnațională a operelor. Cel de al optulea raport al Comisiei Europene privind eficacitatea reglementării pentru promovarea operelor europene în perioada 2005 − 2006 a fost adoptat la data de 22 iulie [COM(2008) 481]. Conform raportului, posturile de
transmisie europene consacră mai mult de 63% din timpul de emisie operelor europene, operele producătorilor europeni independenți reprezentând peste 36% din acest timp. În plus, la 9 aprilie 2008, Parlamentul European a adoptat o declarație privind subtitrarea tuturor programelor propuse de televiziunile publice din cadrul Uniunii Europene. A se vedea Raportul general privind activitatea Uniunii Europene 2008, p. 76 − 77.
8 Modalităţile de a difuza on-line operele sunt inserate în Cartea verde a CE, care a lansat o dezbatere privind cele mai bune cunoştinţe în domeniul cercetării, al ştiinţei şi al educaţiei. Cartea verde vizează expunerea unei serii de aspecte legate de rolul drepturilor de autor în „economia
cunoaşterii” şi lansarea unei consultări asupra acestor aspecte. Cartea verde este practic compusă din două părţi. Prima parte se referă la aspectele generale privind excepţiile la drepturile exclusive prevăzute de principalul instrument legislativ european în domeniul drepturilor de autor, şi anume Directiva 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională (denumită în continuare „directiva”). Partea a doua este consacrată problemelor specifice ridicate de excepţii şi limitări, care afectează în cea mai mare măsură difuzarea cunoaşterii, precum şi oportunităţii evoluţiei acestor excepţii în era difuzării digitale. A se vedea Cartea verde „Drepturile de
autor în economia cunoaşterii” COM(2008) 466 final.
9 Ion Dogaru, Edmond Gabriel Olteanu, Lucian Bernd Săuleanu, Bazele dreptului civil. Vol. IV. Contracte speciale, C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 1179 −

Exploatarea comercială a operelor purtătoare de drepturi de autor poate fi realizată prin contracte de cesiune, contracte de editare, contracte
de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală, contracte de comandă, contracte de închiriere, contracte software (programe de calculator).

10 Andrei Ion, „Operele orfane”, în Ziarul de duminică, nr. 12 (294), p. 7, apărut împreună cu Ziarul Financiar, anul VIII, nr. 1851 din 31.03.2006.
11 La 18 septembrie 2008, Comisia Europeană a adoptat o comunicare intitulată „Multilingvismul: un avantaj pentru Europa și un angajament comun” (JO C 140, 6.6.2008.), care definește un cadru strategic transversal pentru multilingvism, ancorat în Agenda socială reînnoită. Comunicarea prevede o serie de inițiative pentru promovarea multilingvismului, incluzând și țări terțe, și preconizează cooperarea cu statele membre în domeniu
cu ajutorul metodei deschise de coordonare. Această comunicare este însoțită de un document al serviciilor care stabilește un inventar al acțiunilor comunitare în domeniul multilingvismului.
12 De exemplu, în Raportul Gowers privind proprietatea intelectuală din Regatul Unit se recomandă modificarea Directivei 2001/29/CE de către Comisie în sensul introducerii unei excepţii pentru operele orfane. Danemarca şi Ungaria au elaborat soluţii pentru operele orfane (soluţia daneză se bazează pe licenţe colective extinse, iar cea ungară pe licenţe emise de un organism public).
13 US Copyright Office (Oficiul pentru Drepturile de Autor din SUA) caută să examineze chestiunile ridicate de operele orfane (adică acele opere ale căror autori sunt dificil sau imposibil de localizat). În ianuarie 2006, acest organism a publicat un raport cu privire la operele orfane. La 24 aprilie 2008, la Senat şi la Camera Reprezentanţilor s-au depus două proiecte de lege (Shawn Bentley Orphan Works Act, respectiv Orphan Works Act of 2008).
Ambele proiecte reprezintă propuneri de modificare a titlului 17 din Codul SUA prin adăugarea unei secţiuni privind „limitarea căilor de atac în cazurile care implică opere orfane”. A se vedea și http://www.copyright.gov/fedreg/2005/70fr3739.html
14 Soluţia canadiană are la bază licenţe neexclusive emise de Oficiul Canadian pentru Drepturile de Autor (Copyright Board of Canada).
15 Utilizatorii au obligaţia de a notifica societatea de gestiune a drepturilor de autor că deţin opere orfane. A se vedea http://www.admin.ch/ch/i/rs/231_1/index.html#id-2
16 La Ierusalim, în perioada 19 februarie – 3 iunie 2008 a fost deschisă o expoziţie de opere de artă provenind din bunuri, în special evreieşti, confiscate de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Printre acestea şi 50 de tablouri încredinţate muzeelor naţionale franceze în
aşteptarea identificării proprietarilor legitimi. 100.000 de lucrări de artă de toate felurile, de la tablouri, obiecte de artă, mobile, la tapiţerii au fost confiscate în Franţa, în special de la evrei. http://www.europafm.ro/stiri/bazar/se-cauta-proprietarii-unor-opere-de-arta-orfane~n13684/
A se vedea şi http://www.divers.ro/international_ro?func=viewSubmi
17 Recomandarea Comisiei din 24 august 2006 privind digitalizarea şi disponibilitatea on-line a conţinutului cultural şi conservarea digitală, 2006/585/CE, JO L 236/28.
18 http://ec.europa.eu/information society/activities/digital libraries/hleg/hleg meetings/index en.htm

19 „EBLIDA – Drepturi, Licenţe, Provocări”, în Revista Biblioteca Bucureştilor, nr. 7/2008, traducere de Gabriela Toma (din buletinul EBLIDA News, nr. 6/iunie 2008).
20 Printre semnatarii MoU se află: Biblioteca Naţională a Franţei, Biblioteca Naţională Britanică, Conferinţa Bibliotecilor Naţionale Europene,
EBLIDA, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, Congresul Scriitorilor Europeni, Federaţia Editorilor Europeni, Asociaţia Internaţională a Editorilor din
Ştiinţă, Tehnică şi Medicină, Federaţia Internaţională a Industriei Fonografice, Federaţia Internaţională a Organizaţiilor Drepturilor de Reproducere,
PYRAMIDE EUROPE şi Arhivele Naţionale ale Marii Britanii.
21 Proiect de raport privind „i2010: Spre o bibliotecă digitală europeană” − 2006/2040(INI). Comisia pentru cultură şi educaţie. Raportoare: Marie- Hélène Descamps.
22 În acest raport se aprobă crearea grupului de experţi la nivel înalt, în special, propunerile acestuia care urmăresc repertorierea operelor orfane şi epuizate şi elaborarea unor mecanisme care să faciliteze căutarea titularilor drepturilor.
23 A se vedea Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor [Bruxelles, 11.8.2008COM(2008) 513 final], p. 3.
24 Biblioteca Digitală a României, componenta românească a Bibliotecii Digitale Europene, coordonatoare a procesului de digitizare la nivel naţional, asigură prezervarea în format digital a resurselor culturale ale ţării, facilitarea accesului public pe internet la un corpus de resurse culturale naţionale reprezentative. Biblioteca Digitală a României va reprezenta unul dintre cele 27 de noduri naţionale, componente ale Bibliotecii Digitale
Europene ce urmează să fie create sau au fost deja create în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Procesul de digitizare şi de constituire a bibliotecii digitale se va dezvolta pe 5 axe prioritare: a) Patrimoniul documentar scris (biblioteci); b) Patrimoniul mobil (muzee şi colecţii);
c) Patrimoniul audio-vizual (arhive audio-vizuale); d) Patrimoniul imobil (monumente şi arheologie) şi e) Patrimoniul arhivistic (arhive).
25 Reacţii în acest sens vin din ce în ce mai des. De exemplu, în Procesul-verbal al Adunării generale a COPYRO − Societate de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor din 16 mai 2008 se atrage atenţia asupra „unei practici negative a editurilor privind: tipărirea unui număr mai mare de tiraje decât cel prevăzut în contract, piratarea unor ediţii, însuşirea fără drept a unor texte originale sau traduceri, înlocuirea autorilor, precum şi cazul
operelor orfane”, a se vedea http://www.copyro.ro/pv16_05_2008.pdf. Desemnarea organismului de gestiune colectivă COPYRO − Societate de
Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor drept colector unic al remuneraţiei compensatorii cuvenite titularilor de drepturi pentru copia privată a operelor, opere reproduse de pe hârtie a fost realizată prin Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 147/2005.
26 Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Cartea verde „Drepturile de autor în economia cunoaşterii”, COM(2008) 466 final,
raportor: dl RETUREAU INT/454 „Drepturile de autor în economia cunoaşterii”, Bruxelles, 24 martie 2009.

27 În literatura naţională şi internaţională este cunoscută editarea unor dicţionare cu opere anonime, de exemplu: Gaetano Melzi, Dizionario Di Opere Anonime E Pseudonime Di Scrittori Italiani, limited edition facsimilie of the 1848-59 edition, three volumes: [iii], 482 p.; [iii], 483 p.; xvi, 701 p. Gilt-titled aqua cloth. Mansfield Centre, CT Martino [1999]. În România, în data de 27 martie 2008 a fost lansat volumul al VI-lea al Dicţionarului General al Literaturii Române (DGLR), coordonat de acad. prof. dr. Eugen Simion. În toate cele șase volume sunt inserate: scrieri anonime, scrieri culte anonime, opere anonime etc.
28 A se vedea Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor
[Bruxelles, 11.8.2008COM(2008) 513 final], p. 7 − 8.
29 Ibidem, p. 10.
30 http://it.reuters.com/article/internetNews/idITMIE53S05220090429
31 De către instituţii de învățământ şi muzee accesibile publicului, precum şi de către arhive, de către instituţii ale patrimoniului cinematografic sau fonografic şi de către organismele publice de radiodifuziune şi de televiziune, pentru a realiza obiective legate de misiunile lor de interes public

32 Publicată în Buletinul Oficial al României, nr. 84 din 31.07.1969, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 17.04.1998.
33 Art. 17, pct. 6, din Legea Republicii Moldova privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 293 din 23.11.1994, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 18 din 8.02.2003.
34 În România au fost create opt organisme de gestiune colectivă pentru gestionarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe: COPYRO, DACIN-SARA, UCMR-ADA, VISARTA, A.D.P.F.R., CREDIDAM, UPFAR-ARGOA şi UPFR. Ciprian Raul Romiţan, Mariana Liliana Savu, Drepturile
artiştilor interpreţi sau executanţi, Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 66 − 67.
35 Harald Von Hielmcrone, membru al Grupului EBLIDA-EGIL, Biblioteca Universitară din Aarhus, Danemarca.

.