Rezumat

Anul 2022 a marcat punctul critic în care șocul declanșării unui război real între Rusia și Ucraina s-a suprapus peste lupta aproape epuizantă cu o criză multidimensională – sanitară, socială și economică, generând o adevărată criză globală în cascadă, fără precedent. La granița dintre lupta pentru o redresare postpandemică și răsturnările geopolitice declanșate de invazia Ucrainei de către Rusia, perspectiva anului 2023 rămâne destul de sumbră și imprevizibilă, regimul de ,,stagflație” creionând deja începutul unei recesiuni globale.

Efortul bugetar al statelor de a răspunde la criza declanșată de pandemie a fost adâncit de repercusiunile războiului din Ucraina, care s-au materializat în înăsprirea monetară globală, criza energetică din Europa și inflația persistentă, limitând și mai mult capacitatea de a răspunde noilor tensiuni socioeconomice, în special în țările cu venituri medii și mici. Indicatorii macroeconomici de rezultat au contribuit la revizuirea în jos a creșterii economice mondiale în 2022, cu un estimat de sub 2% similar anilor precedenți.

Într-un asemenea climat volatil, pe lângă deteriorarea indicatorului de fragilitate socială în majoritatea țărilor, ne confruntăm cu fragilitatea ,,ecosistemului” de afaceri, tensiunile și provocările financiare „rostogolite” încă din 2020 continuând să alimenteze trendul de creștere a insolvențelor.

Trebuie să admitem însă că aceste crize în cascadă au reprezentat catalizatorul repoziționării imaginii insolvenței în cultura socioeconomică prin prioritizarea instrumentelor reorganizării, redresării şi acordării celei de-a doua şanse debitorilor aflați în dificultate financiară. Ne bucurăm, iată, de o ,,efervescență” legislativă în domeniul insolvenței la nivel global și de o reală și diversă „paletă” de soluții în zona de restructurare, România fiind una dintre țările care dedică mult efort pentru uniformizarea și armonizarea legislației naționale cu instrumentele juridice internaționale de insolvență de tipul hard/soft-law, precum cele conturate de UNCITRAL, OMC, dar și cu cele europene, recent fiind transpusă Directiva UE 2019/1023 privind restructurarea și insolvența prin adoptarea Legii nr. 216/2022. Important este însă să promovăm aceste instrumente și soluții de restructurare și să „gustăm” din beneficiile lor.

Privind către viitor, ne propunem să identificăm, într-o viziune interdisciplinară, posibile opțiuni de aplatizare a curbei insolvențelor legate de criză și a unor instrumente de diminuare a riscului de supraîndatorare, sintetizând răspunsul la câteva întrebări: suntem pregătiți să privim fiecare companie ca pe o investiție pe termen lung, făcând concesii pentru a obține mai mult într-un orizont temporal extins și schimbând cultura și stigmatul insolvenței? Conștientizăm faptul că succesul unor restructurări/reorganizări se află sub influența contextului și a factorilor macroeconomici și nu poate fi controlat doar sub aspect managerial? Dacă răspunsul este da, cu siguranță vom avea o șansă „să reducem curba” falimentelor și să majorăm numărul procedurilor de prevenire a insolvenței prin restructurări/reorganizări reușite ale companiilor, astfel încât în 2023 să măsurăm favorabil succesul implementării naționale a Directivei UE 2019/1023 privind restructurarea și insolvența, pentru a nu perpetua întrebarea: Când prematur devine tardiv, cum „aplatizăm” curba insolvențelor?

       Cuvinte-cheie: insolvență, reformă/armonizare legislativă, acord de restructurare, concordat preventiv, reorganizare judiciară, Directiva (UE) 2019/1023, Legea nr. 216/2022, „cultura salvării”, cooperare transfrontalieră

            Dinamismul conceptului de restructurare sub imperiul Directivei (UE) 2019/1023. Reforma legii insolvenței și a procedurilor de prevenire a insolvenței în lumina reglementărilor Legii nr. 216/2022 

Nu este o noutate faptul că, atât la nivel unional, cât şi la nivel internaţional, se promovează cu prioritate mecanismele şi procedurile de salvare a debitorului aflat în dificultate şi de reintegrare în circuitul economic, cu atât mai mult într-o perioadă de criză sistemică în care riscurile cu care se confruntă mediul de afaceri sunt mai complexe ca niciodată. Dacă în trecut legea insolvenței echivala cu falimentul, în prezent formula legislativă a insolvenței este una complexă, cu un puternic accent pe prevenție și redresarea societăților înainte ca acestea să ajungă în starea de insolvență instalată.

După un efort remarcabil al specialiștilor și experților din mediile cu impact asupra insolvenței, efort care a demarat acum doi ani, iată că ne bucurăm de transpunerea Directivei (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea și insolvența)^[1]prin intrarea în vigoare a Legii nr. 216/2022[2] pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a altor acte normative, asigurându-se astfel un suport modern pentru practica insolvenței.

Noul cadru de restructurare reprezintă o aliniere importantă pentru România la cerințele Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât Directiva 2019/1023, instrument juridic european de tipul hard-law vizează două paliere esențiale, și anume: armonizarea/uniformizarea legislativă la nivelul UE în domeniul insolvenței și dezvoltarea unei culturi a salvării, care se poate realiza, pe de-o parte, prin proceduri solide de prevenire a insolvenței, iar pe de altă parte, prin promovarea și accesarea procedurii de reorganizare judiciară în faza de insolvență.

În timp ce armonizarea legislației insolvenței în Uniunea Europeană (UE) a fost o prioritate de top pe agenda instituțiilor europene în ultimul deceniu, este bine cunoscut faptul că acest demers a fost lent și a întâmpinat adesea rezistență din partea statelor membre. În prezent, sursele dreptului transfrontalier european privind insolvența rămân: Regulamentul 848/2015, care este obligatoriu, inclusiv anexele A, B, C și D, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul și Comitetul Economic și Social European – O nouă abordare europeană privind eșecul în afaceri și insolvența, care este neobligatorie, Ghidul european de comunicare și cooperare pentru insolvența transfrontalieră (Instrucţiunile CoCo), care nu este obligatoriu şi Directiva (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare, care a intrat în vigoare la data de 16 iulie 2019 și care este obligatorie. Trebuie să admitem că până la momentul 2019, cel al construcției Directivei privind restructurarea și insolvența, nu s-a atins impactul dorit la nivel de uniformizare legislativă europeană, în sensul facilitării salvării și acordării celei de-a doua șanse debitorilor aflați în dificultate, motiv pentru care, de la recomandarea Comisiei care a avut doar un caracter orientativ, s-a trecut la un instrument juridic de tipul hard-law, obligatoriu, de tipul directivă, care și-a propus să modifice Directiva 2012/30/UE, să consolideze Recomandarea Comisiei din 2014 și să completeze Regulamentul 2015/848.[3]

Cu toate acestea, am putea afirma că inițiativele naționale din majoritatea statelor, ca răspuns la criza în cascadă din ultimii ani, au dus la grade semnificative de aliniere juridică și, în cele din urmă, la un fenomen de convergență naturală. Prin urmare, rolul statelor membre în timpul crizei COVID-19, urmată de criza economică generată de război, nu a fost întâmplător, iar statele membre au fost, în realitate, motoarele procesului de armonizare și integrare.

Desigur, o armonizare coerentă ce decurge din Directiva 1023/2019 ar necesita și o identificare imediată a cadrului de reglementare transfrontalier pentru noile opțiuni procedurale introduse în majoritatea statelor membre ale UE conform Directivei, care ar putea să ia forma unui regulament separat și care ar permite sau ar facilita recunoașterea restructurărilor preventive străine[4].

Cât de aproape este totuși Directiva de o reglementare uniformă a procedurilor de insolvență și de configurarea unui spațiu real de supraviețuire a întreprinderii, rămâne de analizat. Să acordăm timpul necesar pentru ca „restructurarea” să devină un element cutumă în matricea mediului de afaceri.

Potrivit art. 2 alin. (1) pct. 1 din Directivă, „a doua șansă” (restructurarea) se reflectă în acele „măsuri prin care se urmărește restructurarea activității debitorului care includ schimbarea componenței, a condițiilor sau a structurii activelor și pasivelor debitorului sau a oricărei alte părți a structurii capitalului debitorului, cum ar fi vânzarea de active sau de părți din activitate și, în cazul în care este astfel prevăzut în dreptul intern, vânzarea întreprinderii ca subansamblu funcțional, precum și eventualele modificări operaționale necesare, sau o combinație a acestor elemente”.[5]

Lato sensu, restructurarea reprezintă un proces dinamic, care implică anumite instrumente strategice și complexe, utilizate în scopul restabilizării viabilității economice a debitorului prin depășirea unor dificultăți financiare.

Restructurarea poate fi informală, adică în afara instanței și a unei proceduri judiciare („out-of-court”) și se poate realiza în baza unui contract multilateral încheiat între debitor și creditorii săi, în virtutea principiului pacta sunt servanda și a dispozițiilor art. 1.169 din Codul civil, potrivit cărora „părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri”. Este poate cea mai uzitată restructurare, datorită avantajelor pe care le implică, în sensul în care debitorul nu trebuie să dovedească o stare de dificultate, nu sunt implicate alte costuri ale unei proceduri judiciare, iar părțile au libertatea deplină de negociere.

Procedurile de prevenire a insolvenței astfel cum sunt concepute de legea insolvenței reprezintă proceduri de restructurare hibrid, întrucât implică o combinație între libertatea contractuală, specifică procedurilor informale, și intervenția, în anumite stadii, a instanțelor judecătorești.

Desigur, întâlnim și procedurile de restructurare formale (legale), mecanisme utilizate în afara unei proceduri de insolvență, precum fuziunea și divizarea, reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile sau, de exemplu, restructurarea obligațiilor bugetare reglementată de O.G. nr. 6/2019, mecanism strâns legat de sfera obligațiilor bugetare dar care poate fi utilizat în combinație cu celelalte instrumente de restructurare, pentru ca în final să conducă la o abordare unitară, coordonată și de succes a debitorului.

Să nu uităm și de procedura reorganizării judiciare, care este tot un mecanism de restructurare, dar un mecanism curativ și nu preventiv, specific procedurii insolvenței, cu numeroase avantaje, printre care suspendarea de drept a tuturor acțiunilor de executare silită, debitorul beneficiind astfel de un răgaz în vederea identificării și implementării unor strategii de „vindecare” și reintegrare în circuitul economic.

Iată că restructurarea poate fi privită din mai multe perspective, fie ca mecanism de evitare a procedurii insolvenței, fie ca mecanism specific insolvenței, prin reorganizarea judiciară, care devine, de asemenea, o șansă de restructurare a debitorului. Conceptele nu trebuie însă dublate, procedurile de prevenire a insolvenței, deși asemănătoare procedurii de reorganizare judiciară, beneficiind de propriile mecanisme și instituții de funcționare. De altfel, ar mai trebui punctat faptul că, deși Directiva a fost gândită și funcționează doar în afara procedurilor de insolvență (fie proceduri de reorganizare judiciară, fie de lichidare), efectele ei „au produs unde” și asupra procedurii de reorganizare judiciare, prin reformarea și flexibilizarea acesteia și prin integrarea în cultura statelor membre a principiului celei de-a doua șanse care guvernează în prezent materia insolvenței.

Stricto sensu, vom analiza restructurarea din perspectiva Legii nr. 85/2014 privind procedurile de insolvență și de prevenire a insolvenței, astfel cum a fost upgradată de Legea nr. 216/2022, lege care implementează mecanismele de prevenție în business impuse de Directivă sau mai bine zis le reformează, întrucât acestea erau deja reglementate la nivel național, clarificând, totodată, concepte și modalități de acțiune care erau lăsate la latitudinea părților sau a interpretărilor diferite din partea instanțelor.

Legea nr. 216/2022 vizează trei paliere importante. Astfel, pornind de la nucleul modificării, și anume nevoia de asigurare a unui cadru optim pentru restructurare, legiuitorul introduce concepte novatoare precum avertizarea timpurie și redimensionează conceptul de debitor în dificultate. Al doilea palier esențial este reprezentat, așa cum spuneam, de restructurarea timpurie prin procedurile de preinsolvență, respectiv acordul de restructurare și concordatul preventiv, aplicabile subiecților restructurării încă viabili din punct de vedere economic, iar al treilea palier vizat este reorganizarea judiciară din faza instalării stării de insolvență, prin introducerea unor elemente care conturează cultura prevenției și a salvării în business.

Elementul „timp” obține un rol esenţial în noua formulă legislativă în care se acordă o atenție deosebită momentului anteinsolvență, fiind instituite instrumente de avertizare timpurie, dar și mecanisme de responsabilizare a unor specialiști care vor avea rolul de a colecta date despre antreprenori, despre companii, date ce vor putea oferi în timp util o imagine asupra riscului intrării în dificultate și depășirii graniței de lichiditate și solvabilitate. Astfel, se introduce capitolul III – Avertizarea timpurie, în cadrul acestuia fiind stabilite strategiile și măsurile concrete de avertizare, respectiv: profesioniștii vor fi alertați de către organul fiscal cu privire la neexecutarea unor obligații și le vor fi puse la dispoziție gratuit informații cu privire la soluțiile de redresare prevăzute de lege prin intermediul unei pagini de internet, de asemenea, aceștia vor fi avertizați și prin intermediul unor notificări de alertă transmise în mod automat prin sistemul de comunicare electronică deținut de ANAF în legătură cu neexecutarea obligațiilor către bugetul de stat, către bugetul asigurărilor sociale de stat sau către bugetul asigurărilor de șomaj. Mai mult decât atât, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului va crea pe pagina proprie de internet o secțiune dedicată informării și îndrumării în domeniul avertizării timpurii, secțiune ce va cuprinde informații detaliate cu privire la avertizarea timpurie și rolul acesteia de a semnala debitorului necesitatea de a acționa fără întârziere. Această secțiune va cuprinde, pe de-o parte, indicatori pentru o evaluare generală a situației financiare în vederea diagnosticării stării de dificultate sau a insolvenței, utilizându-se programe de diagnosticare disponibile, iar pe de altă parte, informații sistematizate, prezentate într-un format ușor de utilizat, privind soluții de redresare, inclusiv procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, având ca efect și descărcarea de obligații, precum și lista practicienilor în insolvență și a autorităților și organismelor care exercită supravegherea acestora, dar și informații privind programe și alte facilități de sprijin. Totodată, se va pune la dispoziție o linie telefonică de îndrumare și asistență, procedura fiind stabilită printr-un ordin al ministrului antreprenoriatului și turismului.

Potrivit modificărilor legislative, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului poate înființa și o rețea de consultanți, care pot fi inclusiv din domeniul privat și/sau iniția, cu implicarea asociațiilor reprezentative ale mediului de afaceri, formarea unei rețele de mentori în domeniul avertizării timpurii.

Legea nr. 216/2022 „gravitează” și în jurul altor elemente de interes, elemente ce au corespondent atât în zona de prevenție, a procedurilor de prevenire a insolvenței, cât și în zona procedurii de reorganizare judiciară a debitorului. O modificare substanțială se poate observa chiar în cuprinsul art. 3 al legii, noua reglementare stabilind la alin. (1) că „Procedurile prevăzute de prezenta lege se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definiţi la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia celor cu privire la care se prevăd dispoziţii speciale în ceea ce priveşte regimul prevenirii insolvenţei şi al insolvenţei lor. În cazul profesiilor liberale, procedurile prevăzute de prezenta lege vizează întreprinderea acestora, iar nu statutul profesional.” Or, textul de lege anterior excludea în mod expres categoria profesiilor liberale, categorie care era exceptată și de la aplicarea Legii nr. 151/2015 privind insolvența persoanelor fizice. Dacă analizăm și modificarea adusă de art. 38 alin. (2)[6], constatăm o upgradare esențială a principiului acordării celei de-a doua șanse, în sensul că atât procedurile de prevenire a insolvenței, cât și procedura de reorganizare sunt acum accesibile profesionistului persoană fizică, categoriei profesiilor liberale, întreprinderilor individuale sau familiale, pentru acești din urmă debitori legiuitorul oferind în trecut doar posibilitatea intrării directe în procedura simplificată a falimentului.

       În plus, art. 3 beneficiază de noi alineate, respectiv (2) și (3), prin care se reglementează posibilitatea profesionistului persoană fizică aflat în insolvență, care are atât datorii personale, cât și datorii profesionale care fie nu pot fi separate într-un mod rezonabil, fie se află în diviziuni ale patrimoniului constituite conform art. 2.324 alin. (3), respectiv alin. (4) din Codul Civil, acestea să fie tratate în cadrul procedurii de insolvență prevăzute de Legea nr. 85/2014 pentru a obține descărcarea de obligații. De altfel, Directiva 1023/2019 stipulează că antreprenorii nu ar beneficia în mod efectiv de a doua șansă dacă ar trebui să parcurgă proceduri separate cu condiții de acces diferite pentru a remite datoria profesională și orice datorie personală suportată în afara exercitării profesiei lor. Prin urmare, statele membre trebuie să se asigure că în cazurile în care datoriile profesionale ale antreprenorilor nu pot fi separate în mod rezonabil de datoriile personale, ambele categorii de datorii vor fi remise în aceeași procedură. Ce se întâmplă însă dacă aceste categorii de datorii pot fi separate? Conform Directivei, statele membre pot prevedea că sunt remise în aceleași proceduri sau în proceduri separate, dar coordonate.[7]

            O altă modificare importantă o reprezintă reinterpretarea noțiunii de debitor aflat în dificultate financiară, fiind exclus termenul „financiară” tocmai pentru a permite o abordare extinsă a conceptului de dificultate, nemaifiind imperios necesar ca dificultatea să fie exclusiv de natură financiară. Această modificare reprezintă și o aliniere la evoluția legislativă trasată de Regulamentul 2015/848 privind procedurile de insolvență care extinde domeniul de aplicare „pentru a include procedurile care sunt declanșate de situații în care debitorul se confruntă cu dificultăți de altă natură decât financiară, cu condiția totuși ca astfel de dificultăți să dea naștere la o amenințare reală și gravă la adresa capacității actuale sau viitoare a debitorului de a-și plăti datoriile la scadență […]”[8] Totodată, regăsim acest principiu și în Considerentul 28 al Directivei, în cuprinsul căruia se face precizarea că „statele membre ar trebui să poată extindă domeniul de aplicare al cadrelor de restructurare preventivă și la situații în care debitorul se confruntă cu dificultăți de altă natură decât cea financiară […]”, Directiva oferind și un exemplu în cuprinsul aceluiași considerent, respectiv acela în care „debitorul a pierdut un contract de importanță crucială pentru el”, eveniment care, deși nu poate fi încadrat în noțiunea de dificultate financiară, este de natură a da naștere unei amenințări reale față de capacitatea debitorului de a-și respecta viitoarele angajamente de plată.[9] Pe cale de consecință, legiuitorul român abrogă punctul 27 al art. 5 din Legea nr. 85/2014 și se desprinde de definiția „debitorului aflat în dificultate financiară”, respectând integral îndrumările forului european, pct. 26 care definește debitorul fiind completat de pct. 26 indice 1, respectiv pct. 26 indice 2 care definește „dificultatea” ca reprezentând „starea generată de orice împrejurare care determină o afectare temporară a activităţii ce dă naştere unei ameninţări reale şi grave la adresa capacităţii viitoare a debitorului de a-şi plăti datoriile la scadenţă, dacă nu sunt luate măsuri adecvate; debitorul în stare de dificultate este capabil să îşi execute obligaţiile pe măsură ce devin scadente”.

Totodată, legiuitorul român stabilește obligația administratorului restructurării de a indica natura dificultății în care se află debitorul solicitant al procedurii de restructurare, fiind recunoscută implicit existența unor cauze nefinanciare care pot duce însă la starea de dificultate, și aici putem avea în vedere factorii externi macroeconomici despre care vorbeam în prima secțiune. Iată cât de mult s-a schimbat percepția asupra stării de insolvență și cât de flexibilă a devenit pe fondul unui context socioeconomic fragil.

Starea de dificultate devine și un element-cheie de poziționare a debitorului în faza de restructurare, un moment la răscruce cu starea de insolvență (avem în vedere tocmai faptul ca această stare de dificultate să fie susceptibilă de a atrage instalarea stării de insolvență), cea din urmă atrăgând automat o procedură de insolvență și nu una de prevenire a insolvenței. Am putea afirma că reprezintă și un element de siguranță pentru evitarea utilizării procedurilor de restructurare în mod tardiv și abuziv, chiar și atunci când există deja o stare de insolvență instalată. În orice caz, cele două stări, cea de dificultate, respectiv cea de insolvență, nu trebuie confundate, întrucât atrag consecințe diferite. Mai mult, spre deosebire de starea de dificultate, care trebuie dovedită de către debitor, starea de insolvență este prezumat instalată atunci când sunt întrunite condițiile stabilite de lege, cu precizarea că prezumția este relativă.

            Sunt introduse noțiuni noi precum creanțele în litigiu, reprezentând creanțele a căror existență sau întindere este contestată și în privința cărora nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă până la data întocmirii acordului de restructurare sau, după caz, a deschiderii procedurii de concordat. De asemenea, creanțele neafectate, reprezentând creanțele care nu sunt modificate în mod direct de un acord de restructurare sau de un concordat preventiv, dar și noțiunea de descărcare definitivă de obligații, etapă ce clarifică aspectele privind stingerea diferențelor dintre datoriile existente la data deschiderii procedurii și a datoriilor reduse printr-un acord de restructurare, plan de concordat sau de reorganizare, după caz, ca urmare a închiderii procedurii pentru motivul îndeplinirii cu succes a acordului/planului propus în condițiile legii.

            Interesant este că dispare și noțiunea de insolvență iminentă din cuprinsul definiției insolvenței, Legea nr. 216/2022 păstrând doar noțiunea de insolvență prezumată și stabilind la pct. 29 al art. 5 că „insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile şi care se prezumă atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă”. Să spunem că această eliminare fluidizează puțin interpretarea legii, având în vedere că literatura de specialitate vorbea inclusiv despre o stare de insolvenţă actuală pe care legiuitorul ar fi omis să o definească, dar care rezulta din teza I a art. 5 pct. 29 anterior.^[10] Lecturând actul normativ vom constata că legiuitorul menține totuși și noțiunea de insolvență iminentă[11], ceea ce înseamnă că încă își găsește aplicarea. În orice caz, insolvența iminentă rămâne greu de demonstrat, debitorul fiind singurul în măsură să cunoască și să identifice existența acesteia și, mai mult decât atât, este o realitate demonstrată faptul că în marea majoritate a cazurilor instanțele judecătorești admit deschiderea procedurii la solicitarea debitorului doar în cazul în care există o insolvență prezumată, nu și iminentă. Ar putea însemna și încheierea unui capitol al declanșării insolvențelor abuzive de către debitorii care nu doresc decât să se pună la „umbra” avantajelor unei proceduri de insolvență, cum este, de exemplu, suspendarea executărilor silite.

       Și, nu în ultimul rând, trebuie să punctăm un aspect absolut esențial în upgradarea legii insolvenței, respectiv digitalizarea, fenomen care, sub impactul COVID-19, a atins cote de neimaginat cu ceva timp în urmă, impact care de altfel nu este încă unul complet, societatea fiind amprentată de comunicarea online și digitalizare. Astfel, Legea nr. 216/2022 introduce numeroase reglementări privind comunicarea prin mijloace electronice, organizarea online a ședințelor creditorilor sau a licitațiilor privind valorificarea activelor debitorilor, măsuri care nu fac altceva decât să faciliteze derularea procedurilor de preinsolvență și de insolvență.

În ceea ce privește partea de prevenție, Legea nr. 216/2022 intervine cu modificări esențiale asupra instrumentelor de prevenire a insolvenței, plecându-se de la premisa că cele reglementate anterior, respectiv mandatul ad-hoc și concordatul preventiv, prezentau deficiențe de structură reflectate de numărul extrem de mic al procedurilor derulate în această zonă. Vorbim de aproximativ 80 de proceduri, cu o rată de succes de 8,75%, derulate în perioada 2010-2019.

Având în vedere numărul aproape inexistent al procedurilor de mandat ad-hoc în mediul de afaceri, Legea nr. 216/2022 a eliminat această procedură și a introdus o nouă procedură de preinsolvență – acordul de restructurare. Este un instrument juridic care oferă un grad sporit de confidențialitate și care se bazează pe o etapă out-of-court de negociere și încheiere a unui acord de restructurare între debitor și creditorii ale căror creanțe vor fi afectate. Măsurile de redresare se pot concretiza în restructurarea operaţională, valorificarea unor active, fuziunea sau divizarea debitorului, cooptarea de noi acţionari/asociaţi, conversia creanţelor în acţiuni etc. Perioada de desfășurare a negocierilor și de exprimare a votului asupra planului nu poate depăși 60 de zile calendaristice de la data depunerii acestuia, judecătorul-sindic putând prelungi această perioadă cu maximum 30 de zile, la cererea debitorului sau a administratorului de restructurare, pentru situația în care negocierile cu creditorii sunt într-un stadiu suficient de avansat și prezintă perspective rezonabile de acceptare a planului propus. Neaprobarea planului de restructurare în termenele anterior indicate atrage decăderea debitorului din dreptul de a cere omologarea acestuia.[12]

Desigur, în tot acest demers al elaborării și negocierii acordului, dar și în perioada de restructurare, debitorul se află sub asistența și supravegherea unui administrator al restructurării – practician în insolvență. Intervenția instanței este minimă, aceasta doar confirmând acordul de restructurare. Pe lângă faptul că este o procedură flexibilă, debitorul bucurându-se de libertatea de a negocia fie bilateral, fie cu toți creditorii și de a reveni asupra planului de restructurare oricând pe parcursul procedurii, fără a se putea depăși durata totală maximă a derulării planului de la omologarea inițială, avantajul vine în primul rând față de IMM-uri, deoarece procedura devine exclusiv extrajudiciară în situația în care debitorul are o cifră de afaceri netă sau, după caz, un venit brut de până la echivalentul în lei a sumei de 500.000 de euro în anul anterior, nefiind obligatorie nici constituirea categoriilor de creanțe, iar planul fiind socotit acceptat dacă este votat de majoritatea absolută din valoarea creanțelor afectate. În această situaţie, debitorul se va adresa, o singură dată, unui practician în insolvenţă contractat în vederea avizării acordului, după verificarea următoarelor aspecte: a) debitorul se află în dificultate; b) acordul de restructurare este aprobat în unanimitate de către creditorii afectaţi; c) voturile au fost colectate într-un termen de 90 de zile de la primul vot de aprobare primit de debitor; d) comunicarea acordului de restructurare tuturor creditorilor afectaţi a fost făcută în condiţiile legii; e) acordul prezintă perspective rezonabile de prevenire a insolvenţei debitorului şi de asigurare a viabilităţii acestuia. Considerăm că acest mecanism reprezintă un prim pas în susținerea microîntreprinderilor, care până la urmă reprezintă 99% din totalul întreprinderilor din UE.

Flexibilitatea procedurii rezultă și din faptul că nu obligă la un termen maxim pentru implementarea măsurilor stabilite prin acordul de restructurare, cum este cazul concordatului preventiv și în cazul reorganizării judiciare, unde maximul este de patru ani de la data omologării planului de restructurare/reorganizare, cu posibilitatea prelungirii cu încă un an, acest lucru rezultând din dispozițiile art. 15^8 alin. (4) din lege – „pe o perioadă de 3 ani ulterior confirmării, trimestrial, administratorul restructurării va monitoriza implementarea acordului, chiar dacă perioada prevăzută pentru executarea sa este mai mare. În cazul în care perioada acordului este mai mică de 3 ani, atunci durata de monitorizare se reduce la perioada acestuia.”

Esențială pentru reușita unei restructurări din perspectiva avertizării debitorului, este și reglementarea aplicabilă creditorului a cărui creanță nu este afectată, acesta fiind obligat ca, anterior demarării oricăror proceduri de executare silită să notifice debitorul în acest sens. Astfel, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării, debitorul poate derula negocieri referitoare la condițiile de aderare la planul de restructurare, inclusiv prin stabilirea unor condiții de acordare a unei protecții corespunzătoare, negociere la care creditorul este obligat să participe.

Minusul procedurii acordului de restructurare rezidă în faptul că planul de restructurare omologat nu va produce niciun efect cu privire la creditorii neafectați de prevederile acestuia, fiind suspendate de drept doar executările silite individuale asupra debitorului ce au ca obiect recuperarea creanțelor afectate.

În ceea ce privește cel de-a doilea mecanism de restructurare, respectiv concordatul preventiv, avem în vedere o serie de modificări și simplificări ale procedurii. Poate că cea mai importantă reglementare este cea privind suspendarea de drept de la momentul deschiderii procedurii de concordat a tuturor executărilor silite îndreptate împotriva debitorului, pentru o perioadă de patru luni, cu posibilitatea de prelungire pentru motive temeinice până la 12 luni de către judecătorul-sindic, fie la cererea debitorului, fie la cererea creditorului sau a administratorului concordatar, element ce o poziționează mai favorabil ca procedură față de cea a acordului de restructurare. Suspendarea de drept a executărilor silite reprezintă una dintre modificările absolut necesare ale mecanismului concordatului preventiv, întrucât, anterior, suspendarea executărilor silite opera abia după omologarea concordatului iar riscul și mai mare era acela că ceilalți creditori puteau începe executarea silită, dobândind astfel o poziție privilegiată față de creditorii care semnaseră un concordat cu debitorul. Mai mult, prin această modificare se conferă o altă garanție creditorilor, care vor avea curajul și deschiderea pentru a vota și susține un concordat preventiv. Totodată, pe parcursul celor patru luni nu se va putea dispune ridicarea măsurii suspendării și nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor. Prin excepție, executările silite care nu sunt de natură să pună în pericol restructurarea și pentru care debitorul și-a exprimat acordul, vor putea continua, la cererea creditorului adresată judecătorului-sindic, în termen de maximum cinci zile de la data încetării suspendării de drept. Un alt aspect important, similar procedurii de insolvență, este cel privind suspendarea de drept a curgerii dobânzilor, penalităților de întârziere și a oricăror alte cheltuieli privind creanțele afectate, până la data omologării planului, iar ulterior, regimul acestora va fi cel prevăzut în plan.

Totodată, se acordă dreptul creditorilor de a iniția o astfel de procedură de concordat preventiv, însă cu acordul debitorului și se extinde perioada de întocmire a planului de restructurare de la 30 la 60 de zile de la deschiderea procedurii, cu un termen pentru implementare de 48 de luni, cu posibilitatea prelungirii cu încă 12 luni, în primul an fiind obligatorie plata a minimum 10% din valoarea creanțelor prevăzute în plan.

Ca și în cazul reorganizării judiciare, creanţele se constituie în categorii distincte, care votează separat un plan de restructurare, respectiv: a) creanţele care beneficiază de drepturi de preferinţă; b) creanţele salariale; c) creanţele creditorilor indispensabili, dacă este cazul; d) creanţele bugetare; e) celelalte creanţe. Și aici apare o nouă reglementare favorabilă IMM-urilor, în sensul în care pentru debitorii care au o cifră de afaceri netă sau, după caz, un venit brut de până la echivalentul în lei al sumei de 500.000 de euro în anul anterior, nu este obligatorie constituirea categoriilor de creanţe.

Conform art. 27 din lege, în vederea votării planului de restructurare se pot constitui, în cadrul aceleiaşi categorii de creanţe, una sau mai multe subcategorii aparţinând unor creditori cu interese specifice comune, al căror tratament poate fi diferit de la o subcategorie de creanţe la alta. Pentru determinarea intereselor specifice comune, debitorul poate utiliza următoarele criterii care includ, dar nu se limitează la: natura creanţelor; natura şi rangul cauzelor de preferinţă; acţiunile aflate la dispoziţia creditorilor titulari în absenţa procedurii concordatului şi gradul de îndestulare a acestor creanţe în ipoteza exercitării acestor acţiuni; apartenenţa la un grup de societăţi, în sensul prezentei legi. Planul de restructurare va fi socotit acceptat de o categorie de creanţe dacă în categoria respectivă acesta este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanţelor. În cazul constituirii de subcategorii de creanţe în cadrul unei categorii, categoria se consideră că a votat planul de restructurare dacă acceptarea este realizată de majoritatea absolută din valoarea creanţelor din categoria respectivă. Judecătorul-sindic va omologa planul de restructurare aprobat de creditori, în procedură rapidă, necontencioasă.

Procedurile de prevenire a insolvenței devin, de asemenea, mult mai eficiente, structurate și transparente, prin faptul că se stabilește conținutul minim al unui plan de restructurare și se introduce, similar procedurii de insolvență, sistemul votului pe categorii de creanțe, fiind adaptate solicitărilor permanente venite din mediul de business. De asemenea, important este că pe tot parcursul procesului de restructurare, vorbim de controlul afacerii – „debtor in possession” și mai ales de aportul important al unui specialist, cum este practicianul în insolvență, în opinia noastră, de preferat un specialist de tipul turnaround management, adică specialistul în restructurare.

Oportunitățile acestor mecanisme de restructurare își vor pune amprenta cu siguranță asupra mediului socioeconomic, în sensul în care ratele de recuperare cresc din moment ce sunt instituite mecanisme de detectare a dificultăților financiare într-un stadiu incipient, iar măsurile de avertizare timpurie contribuie în același timp la reducerea efortului de evaluare a riscului atunci când companiile iau în considerare investiția într-un stat membru, reducerea duratei procedurilor crescând predictibilitatea pentru investitori și creditori.

Pentru că face parte din zona de „cultură a salvării”, obiectiv strategic al UE, Legea nr. 216/2022 aduce modificări oportune, eficiente și pentru procedura de reorganizare judiciară. De altfel, observăm că inclusiv scopul legii insolvenței capătă noi dimensiuni care cristalizează o viziune mult mai complexă a instituției insolvenței, pe lângă cea privind a doua șansă oferită debitorilor insolvenți, contopind-o sau, mai bine zis, aducând-o în prim plan și pe cea a prevenției. Astfel, scopul legii devine „instituirea unor proceduri de prevenire a insolvenţei la care pot recurge debitorii aflaţi în dificultate şi, respectiv, a unor proceduri colective de insolvenţă pentru acoperirea pasivului debitorului, în cadrul cărora debitorul beneficiază, atunci când este posibil, de şansa de redresare a activităţii sale, a unor proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia.”

Eficientizarea procedurii de reorganizare judiciară se raportează în primul rând la limitarea perioadei de observație și confirmarea mai rapidă a planului de reorganizare prin mecanisme care să soluționeze accelerat problema contestațiilor, problemă care în trecut tergiversa momentul confirmării planului de reorganizare de către judecătorul-sindic, ceea ce făcea ca acesta să nu mai aibă fundament, să nu mai fie viabil pentru șansa unei reușite de reinserție pe piață a debitorului. În acest sens, art. 112 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 s-a modificat după cum urmează: „Durata maximă a perioadei de observație este de 12 luni, calculate de la data deschiderii procedurii. Pentru respectarea acestui termen judecătorul-sindic va putea aplica dispozițiile art. 111 alin. (6) în mod corespunzător. Înainte de expirarea termenului de 12 luni, administratorul judiciar va solicita judecătorului-sindic fie aplicarea art. 111 alin. (6), fie prelungirea perioadei de observație pentru motive temeinice”. Astfel, creditorii au obligativitatea înscrierii, în mod provizoriu, a creanțelor contestate în tabelul definitiv al creanțelor până la soluționarea contestațiilor împotriva tabelului preliminar al creanțelor sau formularea unei cereri motivate de prelungire a acesteia. Celeritatea este consolidată, de altfel, și de art. 139 alin. (1), care suportă modificări, în sensul că ,,judecătorul-sindic soluționează deodată, printr-o singură sentință, atât confirmarea planului, obiecțiunile cu privire la legalitatea planului de reorganizare, cât și cererile de anulare a hotărârii adunării creditorilor prin care s-a votat planul de reorganizare în cel mult 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat.”

Foarte important de subliniat și modificarea art. 143 alin. (3) care obține următorul conținut:

„Titularul unei creanţe curente, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând ulterior parcurgerii procedurii prevăzute la art. 75 alin. (3) și (4), în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea sa va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situaţia în care creditorul nu a parcurs procedura prevăzută la art. 75 alin. (3) și (4) sau creanţa nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenţie de plată cu acest creditor. Pentru datoriile curente, creditorii bugetari pot acorda, după caz, în condițiile legii, înlesniri la plată pentru această categorie de creanțe.” Se subliniază practic procedura prealabilă administrativă și obligatorie privind cererea de plată soluționată de către administratorul judiciar[13], pe care trebuie să o urmeze un creditor curent înainte de a solicita trecerea la faliment a debitorului său în condițiile stabilite.[14]

            Se modifică, de asemenea, durata maximă a perioadei de reorganizare judiciară, de la patru ani la maximum cinci ani, modificare declanșată de solicitările survenite din mediul de afaceri, în sensul că termenul de patru ani este unul foarte scurt și incompatibil cu posibilitatea de redresare. Totodată, în ordinea de prioritate a plății creanțelor în caz de faliment, se introduce o nouă categorie de creanțe, respectiv creanțele ce provin din finanțările acordate în cadrul procedurilor de prevenire a insolvenței, precum și onorariile practicianului care a participat la aceste proceduri.

Considerăm că la nivel național ne bucurăm deja de un cadru legislativ suport al debitorului în dificultate financiară destul de solid, modern și generos, un cadru care din păcate va rămâne la stadiul de teorie dacă nu reușim să realizăm o promovare masivă a acestor mecanisme în mediul de afaceri pentru o conștientizare a acestor oportunități și pentru o dezvoltare și aprofundare a educației financiare, societatea neatingând încă maturitatea necesară în această zonă ce vizează acordarea celei de-a doua șanse debitorului.

Pe lângă aceste mecanisme ale legii insolvenței, este nevoie întotdeauna de un plan B, în care debitorul să-și configureze un spațiu de supraviețuire în ipoteza respingerii unui plan de restructurare/reorganizare, deschizând alternative noi ca remedii ale unui eventual eșec, care permit valorizarea la maxim a activității unei întreprinderi/societăți chiar și în ipoteza unui faliment. Un astfel de mecanism ar putea fi, de exemplu, transferul de activitate către o altă societate, atunci când o procedură de prevenire a insolvenței nu se poate concretiza. Aceasta poate reprezenta chiar o strategie a unui plan de reorganizare confirmat în procedura de insolvență, mizându-se astfel pe salvarea forței de muncă și păstrarea capacității de generare a resurselor care produc activitatea. Transferul de business în insolvență[15] este reglementat inclusiv în cuprinsul Legii nr. 85/2014 la art. 154 alin. (2), potrivit căruia „orice vânzare în bloc a bunurilor, ca ansamblu independent, indiferent dacă se face în reorganizare sau în faliment, poate fi considerată transfer de active, dacă îndeplineşte dispoziţiile art. 270 alin. (7) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare”. Având în vedere caracteristicile definitorii, transferul de active (afacere) reprezintă un transfer universal total sau parțial de bunuri, dar privite ca un tot unitar ce reprezintă o afacere independentă, fiind un stimulent pentru potențialii investitori interesați de astfel de active ale societăților aflate în procedura de insolvență, cu scopul de a continua activitatea cu acel grup de bunuri ale debitorului care asigura realizarea unui produs finit.[16] Desigur că această procedură este foarte complexă, cu numeroase implicații în legislația muncii, reflectându-se cu prioritate menținerea drepturilor salariaților în situația transferului întreprinderii de la un angajator la altul.[17] În orice caz, conceptul este promovat la nivelul Uniunii Europene ca modalitate de susținere economică, creare a unor premise de dezvoltare și păstrare a locurilor de muncă. Să nu uităm de exemplul tradițional al companiei General Motors care a reuşit să pună bazele unui plan de reorganizare, confirmat la data de 10 iulie 2009, ce viza cu prioritate vânzarea activelor companiei precum mărcile Hummer, Saturn şi Saab. În baza acestei strategii de reorganizare, vânzările companiei au crescut cu 7% în anul 2014 faţă de anul 2013. Interesant este că această companie a beneficiat şi de finanţare de la guvernul SUA, pe principiul „too big to let fail”, reuşind să revină pe linia de plutire prin obținerea de profit patru ani consecutiv. Pe cale de consecinţă, General Motors a reușit să se impună ca unul dintre cei mai mari producători auto străini din China, iar ,,situaţia financiară solidă, lichiditatea semnificativă, profiturile consistente şi fluxul solid de numerar asigură acum fundația unui dividend continuu”.^[18]

Să nu uităm nici de legislația fiscală, care poate reprezenta, de asemenea, un plan B. Și aici avem în vedere Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale[19], care permite restructurarea obligațiilor bugetare. Potrivit ultimelor modificări aduse Ordonanței Guvernului nr. 6/2019[20], contribuabilii pot notifica organul fiscal cu privire la restructurarea obligațiilor bugetare până la data de 31 ianuarie 2023, iar solicitarea și depunerea efectivă a planului de restructurare, împreună cu testul creditorului privat prudent, până cel târziu la data de 31 ianuarie 2022. În concret, procedura reglementată de O.G. nr. 6/2019 implică anularea unor obligaţii bugetare principale până la 50% din totalul acestora, înlesnirea la plată fiind eşalonată pe o perioadă de șapte ani, cu posibilitatea prelungirii în condiţiile legii, măsuri pe care le considerăm eficiente şi în acord cu propunerile legislative la nivelul Uniunii Europene, în sensul în care Directiva UE 2019/1023 privind cadrele de restructurare, stabileşte la art. 20 în sarcina statelor membre ,,de a se asigura că întreprinzătorii insolvenți au acces la cel puțin o procedură care poate să conducă la o remitere completă de datorie, iar în cazul statelor membre în care remiterea completă de datorie este condiționată de o rambursare parțială a datoriei de către întreprinzător să se asigure că obligația de rambursare aferentă se bazează pe situația specifică a întreprinzătorului și, în special, că ea este proporțională cu venitul și activele urmăribile sau disponibile ale întreprinzătorului în perioada premergătoare remiterii de datorie și că ține seama de interesul echitabil al creditorilor”.

Procedura estesimilară procedurii de reorganizare judiciară specifică insolvenței, elementele-cheie fiind întocmirea unui plan de restructurare şi aplicarea unui test al creditorului privat prudent, realizate de un expert independent. Printre oportunitățile Ordonanței nr. 6/2019 se numără păstrarea dreptului de administrare, posibilitatea companiei de a deveni eligibilă în vederea accesării de credite, suspendarea executărilor silite, dar și posibilitatea de a accesa și alte măsuri de redresare, respectiv procedurile de prevenire a insolvenței reglementate de Legea nr. 85/2014.

O contopire și armonizare a acestor mecanisme de restructurare va contribui cu siguranță la salvarea debitorilor aflați în dificultate, fiind atât de necesară identificarea unor surse de finanțare și a unor oportunități de restructurare, reorganizare și reașezare a managementului de criză actual.

(continuare în numărul viitor)

       BIBLIOGRAFIE

• Costa Daniel Carnio, Frederico A.O. de Rezende, „The New Brazilian Cross-Border Insolvency Framework and the Adoption of the JIN Guidelines for Direct Communication and Cooperation between Courts”, Insol World Q3 2021 – https://publications.insol.org/view/964914719/10-11.
• Didea I., Ilie D.M., „Restructuring Practice is Now Growing Worldwide – Post-Covid Insolvency”, în International Investment Law Journal, volumul 2, februarie 2022,– http://www.investmentlaw.adjuris.ro/anul2nr1.html.
• Didea I., Ilie D.M., „Covid-19 – the catalyst of a legislative reform in the field of insolvency”, în Thierry Bonneau, Cristina Elena Popa Tache, Innovation and Development in Business Law. Contributions to the 10th International Conference Perspectives of Business Law in the Third Millennium, ADJURIS – International Academic Publisher, ianuarie 2021 – www.adjuris.ro/editura_en.html.
• Didea I., Ilie D.M., „O nouă etapă în dezvoltarea și consolidarea unei «culturi a salvării și a prevenției în business» în spiritul unui instrument juridic european de tipul hard law. Transpunerea la nivel național a Directivei (UE) 2019/1023”, Revista Universul Juridic nr. 4/2021 – http://revista.universuljuridic.ro/2021/04.
• Didea I., Duminică R., Ilie D.M., „Interference between the insolvency law and the labour law. Convergence between interests – integrative vision”, Journal of Law and Administrative Sciences, nr. 10/2018 – http://jolas.ro/wp-content/uploads/2018/12/jolas10a1.pdf.
• Ene A., „Noi instrumente pentru restructurarea afacerii în dificultate”, portal Universul Juridic, 2 august 2022 – https://www.universuljuridic.ro/noi-instrumente-pentru-restructurarea-afacerii-in-dificultate.
• Fuerea A., Deli Diaconescu A., „Provocările profesionale aduse de Directiva privind restructurarea și insolvența”, portal Universul Juridic, 12 septembrie 2022 – https://www.universuljuridic.ro/provocarile-profesionale-aduse-de-directiva-privind-restructurarea-si-insolventa.
• Ghio E., Boon Gert-Jan, Ehmke David, Gant Jennifer, Langkjaer Linia, Vaccari Eugenio, „Harmonising insolvency law in the EU: New thoughts on old ideas in the wake of the COVID-19 pandemic”, 15 septembrie 2021 – https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/iir.1432.
• Lascu E., „Procesul de Restructurare/Turnaround ca «Modus vivendi»” – https://financialintelligence.ro/eugen-lascu-procesul-de-restructurare-turnaround-ca-modus-vivendi.
• Monnet J., „Memorii” (Doubleday 1978).
• Popa M., „Transferul de business în insolvență”, în Revista de Insolvență PHOENIX, nr. 81/iulie – septembrie 2022 – https://www.unpir.ro/sites/default/files/inline-files/Phoenix_nr_81.pdf.
• Savu C.N., 2017, Procedura insolvenţei. Concept. Organe şi participanţi. Deschidere. Efecte principale, Bucureşti, C.H. Beck.
• Serra C., „For Great Ills, Great Remedies! The New Extraordinary Proceedings for the Economic Sustainability of Businesses”, mai 2021, INSOL Europe’s Inside Stories – https://www.insol-europe.org/news/inside-stories.
• Tîrnoveanu S., Clima V., „Corelări necesare în analiza stării de dificultate, a stării de dificultate financiară şi a celei de insolvenţă prezumat instalată”, în Revista de Insolvență PHOENIX, nr. 81/iulie – septembrie 2022 – https://www.unpir.ro/sites/default/files/inline-files/Phoenix_nr_81.pdf.
• Valenta L., „The Influence of Macroeconomic Factors on the Success of Reorganizations”, INSOL Europe Academic Conference – Dubrovnik, 5 – 6 October 2022 – https://www.insol-europe.org/insol-europe-academic-forum-conference-dubrovnik.
• Viorică I., Apostolescu R., „Legea nr. 216/2022: Cum se modifică legislația privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență?”, portal Universul Juridic, 25 iulie 2022 – https://www.universuljuridic.ro/legea-nr-216-2022-cum-se-modifica-legislatia-privind-procedurile-de-prevenire-a-insolventei-si-de-insolventa.
• „Policy Measures Taken against the Spread and Impact of the Coronavirus” (European Commission Directorate General Economic and Financial Affairs 2020) – https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/policy_measures_taken_against_the_spread_and_impact_of_the_coronavirus_14042020.pdf.
• „Comparative Table of Insolvency Related Measures Adopted or Planned for Adoption in Member States” (European Commission, Directorate-General Justice and Consumers 2020) (august 19, 2021) – https://e-justice.europa.eu/fileDownload.do?id=8c19af5d-3e73-4de9-994b-0b975101b5eb.
• United Nations Commission on International Trade Law Working Group V (Insolvency Law – „Sharing experience across regions: insolvency reforms in Latin America, Europe and beyond”, held on 15 July 2022 during the fifty fifth session of UNCITRAL – 22 July 2022-https://documents-ddsny.un.org/doc/UNDOC/GEN/221/065/7E/PDF/2210657E.pdf?OpenElement.
• https://www.wto.org/english/news_e/news_e.htm.
• https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/omc-se-asteapta-la-o-incetinire-semnificativa-a-comertului-mondial-in-2023-a10252.
• „OECD Economic Outlook, Interim Report September 2022 – Paying the Price of War” – https://www.oecd-ilibrary.org/economics/oecd-economic-outlook/volume-2022/issue-1_ae8c39ec-en.
• „Implementation of the EU Restructuring Directive in Germany”, Financier Worldwide Magazine, December 2020 – https://www.financierworldwide.com/implementation-of-the-eu-restructuring-directive-in-germany#.YGhQAOgzZPZ.
• „Posibilitatea unei recesiuni globale devine tot mai clară” – https://www.coface.ro/Stiri-Publicatii/Stiri/Barometru-T3-2022-Posibilitatea-unei-recesiuni-globale-devine-tot-mai-clara.
• Studiu Coface: insolvențele în România su crescut cu 16% în primul semestru din 2022 față de aceeași perioadă din anul predecent” – https://www.coface.ro/Stiri-Publicatii/Stiri;
• https://www.onrc.ro/index.php/ro/statistici?id=252.
• Studiul Coface privind plățile corporative din Germania 2022: companiile se pregătesc pentru o noua criză – https://www.coface.ro/Stiri-Publicatii/Stiri/Studiul-Coface-privind-platile-corporative-din-Germania-2022-Companiile-se-pregatesc-pentru-o-noua-criza.
• INSOL International – World Bank Group Global Guide – Aurelio Gurrea-Martinez, Simon Brodie și Pooja Mahajan, „Corporate Insolvency: Responses in Times of Covid-191: Report” – http://insol-techlibrary.s3.amazonaws.com/a8d909e7-532c-489a-b7fb-3a05cc15377a.pdf?AWSAccessKeyId=AKIAJA2C2IGD2CIW7KIA&Expires=1595403544&Signature=WGGgiLZ%2Baksnn7X%2BfqhbwEYuBWw%3D.
• INSOL Europe Academic Conference – Dubrovnik, 5-6 October 2022 – https://www.insol-europe.org/insol-europe-academic-forum-conference-dubrovnik.

---

[1] Textul Directivei poate fi consultat accesând site-ul: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32019L1023&from=EN

[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 709 din 14 iulie 2022, data intrării în vigoare: 17 iulie 2022.

[3] Pentru dezvoltare a se vedea Ionel Didea, Diana Maria Ilie, „O nouă etapă în dezvoltarea și consolidarea unei «culturi a salvării și a prevenției în business» în spiritul unui instrument juridic european de tipul hard law. Transpunerea la nivel național a Directivei (UE) 2019/1023”, în Universul Juridic, nr. 4/2021 – http://revista.universuljuridic.ro/2021/04

[4] „CERIL Statement 2022-2 on Cross-Border Effects in European Preventive Restructuring” – https://www.ceril.eu/news/ceril-statement-2022-2-on-cross-border-effects-in-european-preventive-restructuring

[5] Pentru dezvoltare, a se vedea Augustin Fuerea, Andreea Deli Diaconescu, „Provocările profesionale aduse de Directiva privind restructurarea și insolvența”, Portal Universul Juridic, 12 septembrie 2022 – https://www.universuljuridic.ro/provocarile-profesionale-aduse-de-directiva-privind-restructurarea-si-insolventa

[6] Art. 38 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările aduse de Legea nr. 216/2022:

„(1) Procedura generală prevăzută de prezentul capitol se aplică debitorilor prevăzuţi la art. 3, cu excepţia celor cărora li se aplică procedura simplificată.

(2) Procedura simplificată prevăzută de prezentul capitol se aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvenţă care se încadrează în una dintre următoarele categorii:

Litera a) se abrogă

Litera b) se abrogă.

c) debitori care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) şi îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

1. nu deţin niciun bun în patrimoniul lor;

2. documentele contabile nu pot fi găsite;

3. societatea nu mai are organe de administrare sau acestea nu mai pot funcționa;

4. nu mai sunt îndeplinite condițiile referitoare la sediul social/profesional;”

Menționăm că literele a) și b) stipulau următoarele categorii – profesionişti persoane fizice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului, cu excepţia celor care exercită profesii liberale; întreprinderi familiale, membrii întreprinderii familiale;

[7] Ionel Didea, Diana Maria Ilie, „O nouă etapă în dezvoltarea și consolidarea unei «culturi a salvării și a prevenției în business»”, op. cit., portal Universul Juridic, 8 aprilie 2021 – https://www.universuljuridic.ro/o-noua-etapa-in-dezvoltarea-si-consolidarea-unei-culturi-a-salvarii-si-a-preventiei-in-business-in-spiritul-unui-instrument-juridic-european-de-tipul-hard-law-transpunerea-la-nivel

[8] Alice Ene, „Noi instrumente pentru restructurarea afacerii în dificultate”, portal Universul Juridic, 2 august 2022 – https://www.universuljuridic.ro/noi-instrumente-pentru-restructurarea-afacerii-in-dificultate

[9] Stan Tîrnoveanu, Viorica Clima, „Corelări necesare în analiza stării de dificultate, a stării de dificultate financiară şi a celei de insolvenţă prezumat instalată”, în Revista de Insolvență PHOENIX, nr. 81/iulie – septembrie 2022 – https://www.unpir.ro/sites/default/files/inline-files/Phoenix_nr_81.pdf

[10] C.N. Savu, Procedura insolvenţei. Concept. Organe şi participanţi. Deschidere. Efecte principale, C.H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 22 – Insolvenţa actuală era definită ca fiind ,,acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, în sensul că, insolvenţa actuală se diferenţiază de insolvenţa prezumată prin faptul că nu mai este necesară curgerea vreunui termen, ci se raportează strict la momentul în care debitorul se află în situaţia în care nu deţine fondurile necesare pentru plata unor datorii certe, lichide şi exigibile”.

[11] Legea nr. 85/2014, actualizată – SECŢIUNEA a 3-a – Deschiderea procedurii şi efectele acesteia – Articolul 46 alin. (4) „Debitorul în cazul căruia apariţia stării de insolvenţă este iminentă va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentului titlu.”

[12] Ioana Viorică, Roxana Apostolescu, „Legea nr. 216/2022: Cum se modifică legislația privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență?”, portalul Universul Juridic, 25 iulie 2022 – https://www.universuljuridic.ro/legea-nr-216-2022-cum-se-modifica-legislatia-privind-procedurile-de-prevenire-a-insolventei-si-de-insolventa

[13] Art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 – „Titularul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile ce a fost recunoscută de către administratorul judiciar ori cu privire la care acesta a omis să se pronunţe în termen de 15 zile de la data primirii cererii de plată sau recunoscută de judecătorul-sindic potrivit alin. (3), în cazul în care cuantumul creanţei depăşeşte valoarea-prag, poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observaţie deschiderea procedurii de faliment al debitorului dacă aceste creanţe nu sunt achitate în termen de 60 de zile de la data luării măsurii administratorului judiciar de admitere sau omitere a pronunţării asupra cererii de plată ori a hotărârii instanţei de judecată. Prevederile art. 143 alin. (2) şi (3) se vor aplica în mod corespunzător.”Alineatul (4) din articolul 75, sectiunea a 3-a, capitolul I, titlul II a fost modificat de Legea nr. 113 din 8 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 600 din 8 iulie 2020.

[14] Ionel Didea, Diana Maria Ilie, „O nouă etapă în dezvoltarea și consolidarea unei „culturi a salvării și a prevenției în business”, op. cit., portal Universul Juridic, 8 aprilie 2021 – https://www.universuljuridic.ro/o-noua-etapa-in-dezvoltarea-si-consolidarea-unei-culturi-a-salvarii-si-a-preventiei-in-business-in-spiritul-unui-instrument-juridic-european-de-tipul-hard-law-transpunerea-la-nivel

[15] Mihai Popa, „Transferul de business în insolvență”, în Revista de Insolvență PHOENIX, nr. 81/iulie – septembrie 2022 – https://www.unpir.ro/sites/default/files/inline-files/Phoenix_nr_81.pdf

[16] Cu titlu de exemplu, reorganizarea activității Electrocentralei din București s-a concretizat printr-un astfel de transfer de afacere, mai precis transferul activității de producție a ELCEN către o societate deținută de Primăria Municipiului București, respectiv Compania Națională Energetică București, transfer ce a fost prevăzut ca factor strategic în planul de reorganizare.

[17] Pentru dezvoltare, a se vedea Ionel Didea, Ramona Duminică, Diana Maria Ilie, „Interference between the insolvency law and the labour law. Convergence between interests – integrative vision”, în Journal of Law and Administrative Sciences, nr. 10/2018 – http://jolas.ro/wp-content/uploads/2018/12/jolas10a1.pdf

[18] https://www.wall-street.ro/articol/Auto/160039/gm-anunta-dividende-pentru-prima-data-de-la-criza.html

[19] Publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 648 din 5 august 2019.

[20] Conform O.U.G. nr. 85 din 17 iunie 2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul fiscal şi vamal, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 594 din 17 iunie 2022.