The Notary – a bridge between legal systems

Edinburgh, 5 septembrie 2025

La începutul lunii septembrie 2025, un număr de peste 100 de persoane din 43 de jurisdicții, inclusiv din Africa de Sud, Senegal, Benin, Argentina, Peru și Australia, s-au reunit în istoricul oraș Edinburgh pentru a contura peisajul general al dialogului despre diferențele dintre sistemele juridice, în cadrul celei de a 3-a reuniuni internaționale cu această tematică.

Seria conferințelor având tematica The Notary – a bridge between legal systems reprezintă un proiect inițiat de președintele actual al Uniunii Internaționale a Notariatului Latin  (UINL), dl Lionel Galliez, care și-a manifestat speranța continuării acestui concept având în vedere că s-a demonstrat foarte util practicienilor din domeniul notarial.

Deși conferința avea loc într-o țară cu sistem anglo-saxon, s-a putut observa prezența predominantă a participanților din sistemul de drept civil, dar și accentul scoțian al unora dintre vorbitori. Într-un cadru academic de înalt nivel, a fost analizat modul în care
cele două mari tradiții juridice abordează instituții fundamentale ale
dreptului privat.

Lucrările conferinței s-au concentrat pe 4 teme principale, și anume:

• definiția și caracterele actului notarial;
• actul notarial din străinătate;
• perspectivele unor state de drept civil;
• viziunea britanică asupra practicii notariale.

Deschiderea dialogului a fost realizată de Michael Clancy, director de reformă legislativă în cadrul Law Society of Scotland, care a subliniat importanța unității în diversitate, în special în cadrul unui eveniment de cooperare care ne reunește ca notari și ne ajută să ne înțelegem reciproc mai bine. Legătura dreptului britanic cu jurisdicțiile străine este fundamentată de dreptul canonic, care stă la baza dreptului roman („the churh lives by the roman law”). Scoția are o jurisdicție mixtă, regăsindu-se atât dreptul anglo-saxon, cât și dreptul civil. Din punct de vedere istoric, Scoția a avut cele mai strânse legături juridice cu Franța, fiind posibilă încă din secolul al XVI-lea obținerea dublei cetățenii: scoțiană și franceză (de ex. Marie Stewart, regina Scoției între anii 1542 și 1567), iar cele mai recente raporturi sunt cele cu Uniunea Europeană, căreia Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord i s-a alăturat în anul 1972 (părăsind apoi oficial Uniunea Europeană în anul 2020).

În continuarea dialogului, Suzanne Marriott, președinte al Notaries Society of England and Wales și solicitor în Scoția, a vorbit despre rolul notarilor în Scoția, dar și în raporturile juridice internaționale, accentuând calitatea notarului de a reprezenta o punte între jurisdicții, în special în domeniul matrimonial și imobiliar, iar certificările de acte, precum procurile, prezintă un rol important în susținerea raporturilor juridice internaționale. În Scoția, notarii au și un rol civic prin contribuția pe care o aduc la dezvoltarea și modificarea legislației.

Ministrul responsabil pentru profesiile juridice din cadrul guvernului scoțian, Siobhian Brown, a deschis dialogul de la distanță, amintind tradiția îndelungată de sute de ani a lumii juridice scoțiene, notarii existând în aceste teritorii încă din secolul al XIII-lea. Deși tranzacțiile digitale ignoră teritorialitatea, iar familiile prezintă specificul multiplelor jurisdicții, tehnologia schimbă doar modul de lucru, dar nu poate înlocui prezența indispensabilă a notarilor, care își păstrează esența în orice condiții, inclusiv în privința provocărilor, oportunităților inteligenței artificiale și blockchain-ului. Astfel, cooperarea internațională nu este opțională, ci esențială pentru gestionarea relațiilor dintre persoane, sisteme și state, iar, în tot acest context, notarii conferă siguranță prin imparțialitate și prin serviciul adus binelui public.

Președintele Uniunii Internaționale a Notariatului, Lionel Galliez, a accentuat necesitatea cunoașterii ambelor sisteme, dar și a cooperării dintre ele, common law fiind, în prezent, regimul juridic al celei mai populate țări, India. De asemenea, consideră indispensabile imaginația și creativitatea pentru a alinia raporturile juridice naționale cu cele internaționale.

Rt. Hon. Lord Ericht (Andrew Stewart), judecător al Curții Supreme a Scoției, instituție care avea un rol important în numirea și reglementarea notarilor, și-a demonstrat atribuțiile inclusiv în sancționarea notarilor, în mod special a persoanelor care pretindeau în mod fals că sunt notari. Pentru astfel de fapte, în trecut, pedepsele puteau fi foarte severe, până la închisoare sau pedeapsa capitală. În prezent, reglementarea notarilor se realizează de către Law Society of Scotland. Instanțele au încredere în actele notariale, declarațiile notariale (affidavits) chiar înlocuiesc unele declarații și mărturii judiciare, rolul notarilor fiind necesar și în privința audierilor care pot fi foarte consumatoare de timp.

Laurence Leguil, notar în Franța, a definit actul notarial în dreptul civil, accentuând forța juridică și principiul echivalenței între cele două forme, fizică și virtuală. Sistemul informatic al actelor notariale din Franța este aprobat de Consiliul Superior al Notariatului Francez, iar, având în vedere faptul că în Franța unele acte notariale se pot încheia și la distanță, este imperativă respectarea competenței teritoriale, materiale și personale. Pentru a sublinia caracterele specifice sistemului juridic latin, s-au amintit 4 funcțiuni esențiale ale actelor notariale:

• publicitatea – care creează opozabilitatea față de terți,
• protecția consimțământului părților – al cărei scop este evitarea anulării actelor,
• forța probantă – conferită de numirea notarilor de către o autoritate publică și prin care actele notariale se deosebesc de actele sub semnătură privată,
• forța executorie – care conferă caracterul de titlu executoriu al actelor notariale, iar, astfel, pentru creanțele constatate prin act notarial și care îndeplinesc toate condițiile legale, nu mai este nevoie de autorizarea prealabilă a judecătorului pentru a fi puse în executare.

Definiția și caracteristicile actului notarial în common law au fost prezentate de Ian Ostrovski-Rogers, notar (scrivener) în Londra, care a asemănat rolul notarilor de a crea punți, și nu ziduri, prin proiectarea imaginii podului spre Dundee (oraș din Scoția cu ieșire la Marea Nordului, care era cunoscut ca având cel mai lung pod feroviar din lume). A observat diferențele dintre reacțiile persoanelor din diferite state când cineva spune că este notar, în special scrivener notary în Regatul Unit. A început prezentarea prin a explica noțiunile de: notary, notary public sau public notary, concluzionând că astăzi, în Anglia și Țara Galilor,  se folosește tot mai des doar termenul de notary. 

În continuare a explicat că puterea de a numi notari aparține Arhiepiscopului de Canterbury, liderul Bisericii Anglicane, iar profesia de notar este pe viață, însă dreptul de a profesa se atestă printr-un certificat de practică obligatoriu, care trebuie reînnoit anual.

S-a pus accentul pe diferența dintre actele notariale și actele private denumite private deeds, unde se utilizează denumirea de poll, atunci când există o singură parte, și indenture când sunt două sau mai multe părți.

Un deed este un document privat, dar poate fi autentificat de un notar prin întocmirea unui act notarial în formă publică sau privată. Autentificarea unui deed nu convertește documentul în unul public, cu excepția cazului în care se prevede altfel în Convenția de la Haga.

În Anglia și Țara Galilor, un deed este necesar pentru următoarele operațiuni:

• transferul proprietății imobiliare,
• ipoteci,
• donații,
• procuri.

Deși procurile trebuie executate ca deed, nu înseamnă că întotdeauna se semnează în fața unui notar. Donor nu are numai înțelesul din dreptul civil – acela de donator, ci, în cadrul unei procuri, este denumită donor persoana care acordă împuternicirea, respectiv mandantul.

Notarial acts – nu pot să fie consultate de public, sens în care nu sunt considerate documente publice, dar sunt considerate acte notariale în sensul Convenției de la Haga. Distincția dintre documentele publice și cele private se găsește în jurisdicțiile de drept common law și în cele de drept civil. Se remarcă importanța martorilor, iar, în unele cazuri, actul nu este valabil în lipsa semnăturii lor.

Actele publice sunt cele întocmite de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor sale, destinate să constituie înregistrări permanente, deschise pentru consultare publică (Sturla v Freccia 1880). Conform Apostille Convention din cadrul HCCH (Hague Conference on Private International Law), actele notariale sunt documente publice.

Prezentarea doamnei Naivi Chikoc Barreda,notar în Quebec și profesor la Universitatea din Ottawa, a vizat circulația transfrontalieră a actelor notariale și a subliniat dificultatea de a defini principiile care ghidează activitatea notarială din cauza insuficientei reglementări și a lipsei de abordare în literatura de specialitate.

În continuare, au fost prezentate câteva principii notariale generale, care să ne ghideze în gestionarea actelor cu implicații transfrontaliere. Unul dintre cele mai importante principii pe care le-a identificat este principiul teritorialității. Provocările acestui principiu se manifestă în special în cazul autentificării la distanță, care, în unele jurisdicții, prezintă limitări speciale, spre deosebire de Franța, unde este permisă autentificarea la distanță în alte jurisdicții. Efectele diferite în privința acceptării și recunoașterii se datorează distincțiilor fundamentale dintre instrumentum și negotium, dar și distincției dintre formă și substanță, spre exemplu diferența dintre Italia și Quebec. Există o prezumpție de legalitate a aplicării în mod corect a propriei legislații de către notarul străin de unde provine actul.

Principiul accesului la un notar presupune acordarea tratamentului egal pentru persoanele implicate în cazuri transfrontaliere, respectiv notarul nu poate refuza consilierea unui client străin sau în cazul în care speța implică elemente de extraneitate.

Principiul efectivității sau al efectului util al actului notarial – dacă sunt disponibile mai mult proceduri notariale, notarul trebuie să aleagă opțiunea care va produce efectele urmărite de solicitant în străinătate. Un exemplu îl constituie autentificarea declarației de acord pentru călătoria unui minor în Quebec, unde un astfel de acord nu este obligatoriu, dar a fost necesar pentru intrarea în Columbia.

Principiul coordonării internaționale care presupune atât un rol pasiv, prin respectarea jurisdicției exclusive a autorităților străine, exemplul prevăzut la art. 3.31 din Codul civil olandez, care impune existența unui act emis de un notar olandez pentru transferul dreptului de proprietate asupra unui imobil, cât și un rol activ, respectiv colaborarea dintre notarul instrumentator al actului din țara emitentă și un notar sau avocat din țara de destinație a actului.

Prin urmare, notarii sunt obligați să consilieze clienții astfel încât actele notariale să producă efectele dorite de părți în străinătate. În practică, autentificarea actului are loc în țara de origine, însă acesta va produce efecte în alt stat.

Hana Hoblaj, notar în Croația, care are o legislație similară cu aceea a Germaniei și Austriei, confirmă faptul că notarii pot crea acte autentice, care, în condițiile legii, pot să fie titluri executorii. Croația este parte a Convenției de la Haga pentru aplicarea apostilei, iar pentru statele nesemnatare ale convenției se solicită supralegalizarea. De asemenea, s-au încheiat convenții cu alte state pentru eliminarea condiției apostilei. Recunoașterea actelor se bazează pe 2 principii esențiale: se acordă aceleași efecte legale dacă există reciprocitate și actele nu pot avea mai multe efecte decât în țara în care au fost emise. În multe proceduri, nu este valabilă forma certificării, fiind necesară autentificarea, în mod special în domeniul proprietăților imobiliare, unde este esențială includerea descrierii imobilelor. Verificarea condițiilor de formă este obligatorie, dar, chiar dacă forma este importantă, conținutul determină efectele actelor.

Jens Bormann, notar în Germania și vicepreședintele Uniunii Internaționale a Notariatului, a vorbit în special despre circulația documentelor din Regatul Unit în Germania, menționând multitudinea de companii din regat, care creează dinamică și în practica notarială. Un notar britanic poate certifica semnăturile pentru constituirea unei companii, iar, pentru companiile cu sediul în Regatul Unit, notarii britanici pot emite certificate de reprezentare. În cazul companiilor, pentru stabilirea legii substanțiale aplicabile au relevanță locul sediului și naționalitatea asociaților, iar pentru dreptul imobiliar se aplică lex rei sitae. În privința dreptului succesoral, Regatul Unit nu a fost și nu este nici după Brexit parte a Regulamentului european succesoral. Se observă o creștere a șanselor de a fi recunoscute documentele din Regatul Unit în Germania.

Manuel Pérez Caballer, notar de drept civil în Puerto Rico, a pus accentul pe circulația actelor dintre acest stat și SUA. Din această perspectivă, se observă faptul că au fost absorbite numeroase elemente ale sistemului anglo-saxon în urma ocupației SUA, dar au rămas și elemente tradiționale de drept civil, ceea ce a creat un sistem mixt care generează probleme în practică. Astfel, conținutul documentului trebuie să fie în concordanță cu legea din Puerto Rico dacă se va aplica în acest stat. Din acest motiv, în prezent, nu se recunosc procurile încheiate electronic în SUA. Pentru toate motivele relatate, se constată faptul că  activitatea notarilor din Puerto Rico implică navigarea constantă a celor două sisteme de drept.

Arsenio Comas Rodón, președintele Camerei Notariale din Puerto Rico, a accentuat dualitatea sistemului juridic, menționând că notarii sunt și avocați în același timp. Nefiind obligatoriu să fie membri ai Camerei Notariale din Puerto Rico, pot practica profesia oriunde pe teritoriul țării, fără limitări de competență sau fără a fi numiți în anumite localități. Contractele de împrumut sunt cele mai frecvente acte între cele 2 state, Puerto Rico și SUA.

Jonathan Coutts, notar (scrivener) în Londra, a abordat subiectul adaptării actelor la cerințele internaționale. Cu excepția cazului în care limba străină este bine cunoscută de notar, limba în care se pot redacta actele notariale este doar limba engleză. Este necesară respectarea formei locului în care se va folosi actul și s-a observat că majoritatea clienților solicită conținutul actului din statul de destinație.

Concluzii:

Discuțiile din cadrul evenimentului au scos în evidență puncte de convergență – preocuparea comună pentru protejarea voinței reale a persoanei și pentru garantarea securității juridice, dar și diferențe structurale. Dacă sistemul de drept civil se caracterizează prin codificare și prin rolul activ al notarului în garantarea autenticității, sistemul anglo-saxon acordă un loc central precedentului judiciar și soluțiilor adaptate circumstanțelor.

Exemplele discutate au privit domenii de mare interes practic: succesiunile, testamentele și divorțurile. Analiza comparativă a arătat că, deși instrumentele juridice diferă, finalitatea este comună: respectul pentru voința persoanei și asigurarea stabilității juridice a actelor.

Pentru Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, participarea la conferința de la Edinburgh reprezintă atât o confirmare a rolului activ în dezbaterea internațională, cât și o oportunitate de a reflecta asupra propriilor instituții și de a valorifica bune practici din alte jurisdicții. Conferința a demonstrat că funcția notarială rămâne un factor de echilibru între tradiție și inovație, fiind chemată să garanteze autonomia și securitatea juridică a persoanei în fața provocărilor societății contemporane.