Notariatul și Inteligența Artificială Generativă:

Potecile bătătorite sunt preferabile cărărilor neumblate

O întrebare cu iz hamletian nu contenește să frământe mințile luminate ale notariatului de drept latin: este Inteligența Artificială Generativă (IAG) un suport de încredere, util și neapărat necesar activității notariale, sau ne aflăm în fața unei adevărate Cutii a Pandorei, care, odată deschisă, va elibera demonii disoluției capitalului de încredere istoric de care se bucură profesia noastră? Este notarul public – poate ultimul bastion al autenticității umane – capabil să înțeleagă și să strunească algoritmii, aservindu-i capacităților nuanțate ale discernământului specific, prin excelență, doar omului? Cum se profilează paradigma notariatului erei digitale: ca o simbioză a inteligenței umane cu aceea artificială sau ca o preluare ostilă a elementului uman și înlocuirea acestuia cu ChatBot-uri ?

În această cheie s-au desfășurat de curând, la Paris, lucrările colocviului organizat de colegii notari francezi sub egida NOTAR’IA, eveniment care mi-a atras atenția prin dezbaterea profesionistă și deosebit de onestă a temelor fierbinți, de maximă actualitate, pe care revoluția digitală ni le lansează „la fileu” și pe care simt nevoia să vi le împărtășesc. Urmăresc, pe de-o parte, să vă dezvălui o perspectivă mai largă asupra provocărilor care se profilează la orizontul profesiei. Pe de altă parte, doresc să vă conectez la dialogul și preocupările notarilor francezi, a căror experiență în materie de digitalizare o poate îmbogăți pe a noastră, ferindu-ne de decizii riscante și acțiuni nesăbuite. În materie de IAG și notariat, părerea mea este că potecile bătătorite sunt preferabile cărărilor neumblate.

Două au fost direcțiile principale de discuție pe care s-au concentrat participanții la colocviul NOTAR’IA, respectiv: rolul constructiv al IAG – posibile modalități de integrare ale acestei tehnologii în activitatea notarială – și reconfigurarea rolului ce ne revine în contextul revoluției digitale, prin recentrarea pe fundamentele notariatului. 

În ceea ce privește prima direcție de discuție, IAG este apreciată de către colegii francezi ca o oportunitate de reorganizare și regândire a activității notariale. Avantajul reducerii timpului de lucru prin delegarea către IAG a anumitor operațiuni se combină cu acela al posibilității de identificare a sarcinilor pe care doar notarul le poate îndeplini, a celor care reclamă și sprijinul noilor tehnologii, precum și a celor pentru a căror finalizare optimă este preferabilă doar inteligența artificială. A fost subliniată repetat ideea complementarității și nu a primatului IAG în raport cu factorul uman, cu notarii publici. Este necesară demitizarea noțiunii de inteligență artificială, recunoașterea publică a adevărului că aceasta este doar un instrument creat și folosit de om într-un scop sau altul, că răspunde la comenzi și că are limite. Rezonez cu aceste afirmații și refuz să accept drept adevăr teoria conform căreia omenirea a intrat într-o eră a tehnolatriei, în care tehnologiile digitale stăpânesc omul și nu invers. Cel mai probabil, o asemenea evaluare a realității are în spate considerente de marketing și de cucerire a unor noi piețe de către giganții „Big Tech” și în niciun caz un adevăr obiectiv.

            Referitor la necesitatea reconfigurării rolului și locului profesiei în societate în contextul revoluției digitale (cealaltă temă dominantă a colocviului), dezbaterile, deși aprinse, s-au situat sub semnul unei unanimități de păreri de natură să contrazică pesimismul majorității celor peste 17 mii de notari care profesează în Franța. Opinia majoritară acreditează ca real scenariul unui viitor nu foarte îndepărtat în care IAG va substitui notarul în exercitarea prerogativelor sale. Conducerea notariatului francez, juriștii de top, specialiștii în inteligență artificială și profesioniștii din domenii conexe participanți la eveniment nu împărtășesc aceeași perspectivă îngrijorătoare. Mă declar și de data aceasta 100% de acord cu cele discutate. Notarul nu poate fi, în niciun caz, substituit în misiunea sa socială. Relația sa directă cu beneficiarii serviciilor notariale va deveni mai strânsă, „hiperpersonalizată” – cum spun francezii, lăsând în seama IAG strict rolul de suport (analiză, redactare, rezumare etc.). Expertiza juridică umană este și va rămâne de neînlocuit. Factorul uman, prin raționalitatea sa specifică, va identifica, va corecta și va denunța eventualele excese al IAG. Coroborând toate acestea cu misiunea ce ne revine de gardieni și garanți ai securității datelor, misiune din ce în ce mai complexă pe măsură ce tehnologia avansează, este evident că profesia noastră va căpăta noi valențe. Nu este deloc simplu și presupune asumarea cu seriozitate și spirit de sacrificiu a responsabilității (enorme, zic eu!) de regândire a pregătirii profesionale în nota erei digitale. Bineînțeles, făcând echipă cu toți ceilalți actori implicați în formarea juriștilor viitori notari. De aceea, pledez cu toată convingerea în favoarea unui efort colectiv de amploare, orientat, sub semnul urgenței, în direcția pregătirii generațiilor de notari ce ne vor înlocui. Și încă ceva: în acest al 12-lea ceas nu mai avem timp pentru frivolități. Este momentul să transcendem definitiv tot ceea ce ne împiedică să progresăm – comoditatea, interesele și orgoliile personale, atât de mărunte, dacă le raportăm la natura noastră de ființe trecătoare, dar atât de periculoase pentru viitorul profesiei.