S-a născut la Iași la data de 6 decembrie 1827.  A studiat la Liceul Henric al IV-lea din Paris și apoi  s-a înscris la Facultatea de Drept din Paris.

După ce și-a luat licența în drept a revenit în România, unde a ocupat funcții administrative, între care se numără cea de ispravnic de Suceava și pârcălab în județul Covurlui. Puternic susținător al Unirii Principatelor, s-a aflat și printre deputaţii aleşi în Divanul ad-hoc şi Adunarea Electivă a Moldovei.

În urma recunoaşterii Unirii depline a fost numit şef al diplomaţiei româneşti.

Rosetti-Bălănescu a ocupat funcția de  ministru al  afacerilor străine timp de trei guverne succesive (conduse de Mihail Kogălniceanu, Constantin Bosianu şi Nicolae Creţulescu). Având numeroase legături externe, el a fost cel mai longeviv ministru în funcţie neîntreruptă al lui Cuza Vodă. În paralel, a deţinut și portofoliul Controlului şi s-a aflat printre primii membri ai nou-înfiinţatului Corp ponderator (Senatul)[1] .

 S-a numărat printre iniţiatorii măsurilor legislative referitoare la secularizarea averilor mănăstireşti.

După ce şi-a prezentat demisia din fruntea diplomaţiei, a fost numit membru în Consiliul de Stat.

A renunţat la funcțiile politice la nivel înalt după căderea regimului Cuza. A ocupat funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ în timpul locotenenţei domneşti, iar apoi a devenit deputat. A decedat în data de 11 mai 1884 (la vârsta de 57 de ani) la Paris.

[1] https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Rosetti-B%C4%83l%C4%83nescu