Avocat, istoric, scriitor, memorialist

S-a născut la 13 decembrie 1911, la Bran, unde urmează şcoala primară. Este absolvent al Liceului „Dr. Ioan Meşota” din Braşov şi al Facultăţii de Drept din Bucureşti.

                Sentimentele sale patriotice apar încă din copilărie, tatăl său fiind primul administrator al castelului regal de la Bran și colaborator devotat al Reginei Maria. 

În perioada 1932 – 1948, este avocat în Baroul de Ilfov, unde se face curând cunoscut ca pledant în procese vestite: „Lovitura de palat a colonelului Precup Împotriva lui Carol al II-lea şi Elenei Lupescu”, „Dublul patriciat al lui Sile Constantinescu”, „Afacerea Skoda”.

Este propus în funcţia de consilier juridic în Comisia României pentru Aplicarea Armistiţiului, dar demisionează la 6 martie 1946, odată cu venirea guvernului Petru Groza.

În acest moment vor începe ani grei pentru Nicolae Baciu. Este exclus din barou, arestat şi torturat, fiind nevoit să evadeze şi să fugă din ţară, trecând Dunărea înot în Iugoslavia. Aici este arestat şi ameninţat cu repatrierea. Reuşeşte să fugă din închisorile lui Tito şi ajunge în 1949 la Paris.

Sentimentul naţional şi al perspectivei istorice, gândul privind soarta României îl determină să-şi dedice întreaga capacitate intelectuală şi multe din economiile sale pentru a face cunoscută lumii întregi situaţia neamului său subjugat şi modul în care a fost trădat și vândut.

Astfel, ţine o serie de conferinţe la Radio BBC şi Radio Europa Liberă sau publică articole prin care cere dreptate pentru poporul român.

Fondează în 1951, alături de generalul Nicolae Rădescu şi alţi români din exil, postul de radio Europa Liberă.

Preocupat de istoria anilor 1939 – 1948, studiază cele mai diverse arhive militare şi de stat din Anglia şi Statele Unite, pentru a putea demonstra oamenilor politici şi lumii întregi modul în care a fost trădată şi vândută ţara sa, prin erorile politice şi tragicele greşeli ale unor conducători ca Stalin, Churchill şi Roosvelt.

Nicolae Baciu are meritul de a fi primul român care a descoperit, demonstrat şi prezentat în scris adevărul cu privire la trădarea, vinderea şi „crucificarea României”. Era o perioadă când nu se putea vorbi și scrie despre această dramă a României.

Cărţile sale, apărute în română, engleză, franceză, germană rămân o dovadă peremptorie în această direcţie, apariţia lor stârnind un ecou deosebit de puternic atât în lumea politică, cât şi pe plan ştiinţific. Amintim câteva titluri: Des Géôeles d’Anna Pauker aux Prisons de Tito, Prix Silvio Pellico, 1951, Le Livre Contemporaine, Paris; Din temnițele Anei Pauker, în pușcăriile lui Tito, Editura Foton, f.a.; Yalta şi crucificarea României, Editura Europa, Roma, 1983; L’ Europe d’Est trahie et vendue, La Pensée Universelle, Paris, 1984;  Sell-our to Stalin, Vantage Press, New York, 1984; Verraten und verkauft, Universitas, Herbing/Muller, München, 1985; Agonia României, 1943-1947, Editura Ion Dumitru, München, 1987, şi Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990; Procese celebre, Editura Palatul Justiţiei, Bucureşti, 1994.

După Revoluţie, face o serie de recomandări sau publică articole cu privire la elaborarea Constituţiei şi a noilor orientări din România.

În semn de omagiu adus suferinţei neamului său, dar şi ca expresie a dragostei pentru Branul natal, după 42 de ani de exil, Nicolae Baciu donează obiecte de artă, cărţi şi documente Muzeului Bran, ele alcătuind astăzi o apreciată expoziţie la Muzeul Național Bran.

Câteva cuvinte luate din cărţile sale sunt elocvente:

„Cititorule, dragă soră şi drag frate român!

Spuneţi generaţiilor viitoare că mulţi dintre exilaţii români şi-au făcut datoria şi au rămas credincioşi Neamului Românesc până la urmă.”

A fost propus în 1995 președinte de onoare al Asociației „Fiii și Prietenii Branului”, dar, din modestie și inconvenientele create de vârstă și distanță geografică, a refuzat această ofertă spre binele asociației și a ținut să sublinieze următoarele: „Felicitându-vă pentru inițiativa creării Asociației, vă las. Dar voi fi totdeauna prezent, cu sufletul, alături de voi, de Bran, de Moieciu, de Poarta, de Predeal, de Măgura, de Bucegi, de Piatra Craiului, de tot ce mi-a fost drag, de tot ce am iubit, de tot ce mi-a lipsit. Unul din fiii de rând ai Branului vă urează spor la muncă, succes, și vă trimite gândurile lui românești – și brănene – pline de dragoste și căldură.”

Se stinge din viață la 17 ianuarie 2002 la reședința sa de la Cannes și dorește ca rămășițele sale pământești să fie înhumate în cimitirul de la Biserica Bran centru.

La data de 6 decembrie 2003, Asociația „Fiii și Prietenii Branului” a organizat ceremonia de dezvelire a bustului lui Nicolae Baciu din Bran-Centru.

Referiri:

– Interviul acordat de Nicolae Baciu scriitorului Traian Filip, în 1984, care a fost publicat  în Corăbii dincolo de orizont, Editura Nagard, 1985.

– Nicolae Baciu, Agonia României 1944-1948, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1990, p. 362-382.

– Vasile C. Dumitrescu, O istorie a exilului românesc (1944-1989), Editura Victor Frunză, 1997, p. 208-217, 220-221, 227-229, 257, 259, 269.

                – Scrisoare adresată de Nicolae Baciu Asociației „Fiii și prietenii Branului”, New York, 2 iulie 1995.

                – Vasile C. Dumitrescu, O istorie a exilului românesc (1944-1989), Editura Victor Frunză, București, 1997, p. 208, 210, 211, 213, 220, 221, 227, 229, 257, 259, 261.

                – Emil Stoian, Portrete din Bran, Editura „Dealul Melcilor”, Brașov, 2002, p. 25-27.                 – Andrei Bodiu,  Istoria unei evadări: amintirile avocatului Nicolae Baciu, Observatorul Cultural, nr. 208, din 17.02.2004.