– o variație a mandatului de ocrotire –

REZUMAT

Mandatul prin care pacientul își poate desemna reprezentantul legal în raporturile cu unitățile și autoritățile medicale reprezintă un mecanism de ocrotire juridică și medicală, o inovație de protecție personală ce reflectă tendința contemporană de a pune în prim plan voința și preferințele persoanei vulnerabile.

Prin intermediul mandatului medical pacientul major beneficiază de o formă de ocrotire anticipată ce respectă principiul autonomiei și demnității umane alegând, în deplină cunoștință de cauză, persoana care va avea grijă de interesele sale medicale.

Ca variație a mandatului de ocrotire, el îmbină garanțiile legale cu respectarea drepturilor fundamentale, consolidarea legăturii dintre autonomie și protecția juridică în contextul relației medic-pacient.

CUVINTE-CHEIE: mandat medical, mandat de ocrotire, drepturile pacientului, reprezentare medicală.

1. Mandatul de ocrotire – scurtă expunere

1. Natura juridică.Mandatul de ocrotire este un instrument juridic prin care o persoană (mandantul), în deplină capacitate de exercițiu sau beneficiind de consiliere judiciară, încheie cu o altă persoană (mandatarul) un contract/împuternicire prin care mandatarul se angajează să aibă grijă de persoana și/sau bunurile mandantului în situația în care acesta nu va mai putea să se îngrijească ori să-și administreze singur bunurile[1]. Reprezintă o instituție cu caracter preventiv, flexibilă și utilă pentru protejarea persoanelor care anticipează pierderea parțială sau totală a capacității de a se îngriji ori administra bunurile proprii. Prin încheierea sa, mandantul poate desemna o persoană de încredere, asigurând continuitate și predictibilitate. Pentru eficiență și siguranță juridică, mandatul trebuie redactat precis și coerent, ideal în formă autentică, iar relația sa cu procedurile judiciare de ocrotire (încuviințare, eventuală numire ca tutore) trebuie gestionată prin raportare la instanța de tutelă.

2. Cadru legal. Norma de drept comun reglementează cadrul măsurilor de ocrotire (consiliere judiciară, tutela specială, curatelă etc.) și consacră mandatul de ocrotire ca mijloc voluntar de pregătire pentru situații viitoare în care mandantul și-ar putea pierde, parțial sau temporar, capacitatea de a se îngriji de propria persoană sau de bunurile sale[2]. Pe de altă parte, Legea nr. 140/2022 a instituit reguli și principii (respect pentru demnitate, proporționalitate, măsuri pentru cel mai scurt termen necesar) și a impus reexaminări pentru situările anterioare de interdicție, armonizând regimul ocrotirii.

3. Cine poate încheia mandatul de ocrotire și când?

Potrivit art. 166 alin. (2) Cod civil, orice persoană cu capacitate deplină de exercițiu poate încheia un mandat de ocrotire pentru situații viitoare cu scopul de a pregăti, prin voința liber exprimată din vreme, o soluție de protecție (administrativă/practică) fără a fi necesară inițierea imediată a unei proceduri judiciare de ocrotire. De asemenea, și persoana care beneficiază de consiliere judiciară poate încheia un astfel de mandat în limitele competențelor ce îi rămân.

4. Forma, conținutul și procedura (aspecte practice)

• Forma: Codul civil acceptă încheierea prin act unilateral sau convenție încheiată în formă autentică acolo unde aceasta este cerută pentru efecte exterioare (de regulă, forma nu este uniform reglementată, dar se recomandă forma autentică pentru opozabilitate față de terți).
• Conținut: identificarea mandantului și mandatarului, măsurile efective de ocrotire anticipate (îngrijire persoană, administrare bunuri), limitele mandatului, condițiile de intrare în executare, durata sau condițiile de încetare, dispoziții privind raportarea/controalele periodice (ex.: dare de seamă anuală).
• Procedura de încuviințare: mandatul de ocrotire urmează a fi încuviințat de instanța de tutelă dacă se solicită punerea în aplicare — instanța poate verifica dacă mandatul asigură îngrijirea și administrarea bunurilor; dacă mandatul nu acoperă pe deplin nevoile, instanța poate dispune măsuri complementare de ocrotire. În caz de încuviințare, instanța, la nevoie, poate numi cu prioritate mandatarul ca tutore[3].

5. Efectele mandatului de ocrotire

În cazul în care instanța consideră că mandatul este adecvat și încuviințează măsura, mandatarul din contractul de mandat de ocrotire este numit cu prioritate în funcția de tutore pentru persoana mandantului. Aceasta înseamnă că mandatul oferă un avantaj practic: persoana desemnată de mandant este preferată de instanță la stabilirea conduitei de ocrotire.

Chiar dacă mandatarul nu devine tutore, el își păstrează obligațiile contractuale prilejuite de mandat (de pildă, raportare anuală la cerere, darea de seamă la sfârșitul mandatului). 

Revocare: mandantul poate revoca mandatul oricând până la încuviințarea acestuia; revocarea trebuie comunicată mandatarului și, dacă mandatul a fost încheiat la notar, notarului instrumentator[4]. Mandatarul poate renunța prin notificarea mandantului și a notarului instrumentator. 

6. Raportul mandatului de ocrotire cu măsurile judiciare de ocrotire

Mandatul de ocrotire este un mecanism voluntar care poate reduce nevoia unei intervenții judiciare sau, dacă intervine procedura, simplifică desemnarea persoanei care se va îngriji de mandant (prioritate la numirea ca tutore). Totuși, dacă mandatul nu asigură în întregime necesitățile, instanța poate completa mandatul prin dispunerea unei măsuri de ocrotire[5].

Măsurile judiciare (consiliere judiciară, tutela specială) rămân regimul de bază pentru protecția persoanei care are nevoie de ocrotire; mandatul este un instrument complementar și preventiv.

7. Controlul, raportarea și responsabilitățile mandatarului

Mandatarul are obligația de a da socoteală și, la cerere, de a întocmi o dare de seamă cel puțin anual (dacă nu devine tutore), iar la sfârșitul mandatului îi dă socoteală mandantului[6]. Dacă mandatarul devine tutore (prin încuviințarea instanței), el intră sub incidența controlului instanței de tutelă și a atribuțiilor de tutore prevăzute de lege (darea de seamă, administrare, reprezentare, respectarea intereselor persoanei ocrotite)[7]. 

8. Durata și încetarea mandatului

Mandantul poate revoca mandatul înainte de încuviințare; după încuviințare efectele sunt cele stabilite de instanță și de contract. Mandatarul poate renunța, cu respectarea procedurii de notificare[8]. Măsurile de ocrotire dispuse judiciar se dispun pentru perioade determinate, cu posibilitate de prelungire numai în condiții specifice (consilierea judiciară: până la 3 ani; tutela specială: termen inițial până la 5 ani, cu prelungire[9]). 

Exemple practice   O persoană adultă cu început de boală neurodegenerativă încheie la notar un mandat de ocrotire prin care desemnează pe X ca mandatar pentru administrarea bunurilor și coordonarea îngrijirilor medicale în situația în care nu va mai putea decide. La nevoie, instanța, evaluând mandatul, îl încuviințează; X este astfel numit cu prioritate ca tutore și poate administra bunurile conform limitei mandatului[10].    O persoană care anticipează tratamente pe termen lung în străinătate încheie mandatul ca măsură preventivă; mandatarul asigură comunicarea cu instituțiile medicale și administrarea operațională a bunurilor.

II. Mandatul prin care un pacient își poate desemna reprezentantul legal

1. Cadru legal. Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 și normele de aplicare reglementează drepturile pacientului privind informarea, consimțământul și persoana care poate primi informațiile/poate decide în locul pacientului. Ministerul Sănătății a emis ordine care clarifică aplicarea acestor drepturi. Modificările legislative recente introduc expres posibilitatea ca pacientul, astfel cum este definit de art. 1 lit. a) din Legea nr. 46/2003: „persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate”, dacă este capabil, să desemneze o persoană majoră ca reprezentant, prin declarație în formă autentică, cu mențiunea drepturilor conferite.

Astfel, în sensul art. 1 lit. f) din Legea nr. 46/2003, prin reprezentant legal se înțelege soțul/soția, copiii, părinții sau celelalte rude până la gradul al IV-lea ale pacientului, tutorele, precum și orice persoană cu vârsta de minimum 18 ani împliniți pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declarație încheiată în formă autentică, care se înregistrează în Registrul național notarial de evidență a procurilor și revocărilor acestora și care va cuprinde drepturile prevăzute de lege ce pot fi exercitate de reprezentant.

Prin adoptarea Legii nr. 150/2019[11], astfel cum reiese din expunerea de motive, legiuitorul și-a propus să reglementeze o anumită sferă a raporturilor și relațiilor sociale care nu beneficiau de o protecție adecvată a celor care doresc să desemneze ca aparținător o persoană în care au încredere (spre exemplu: în cazul persoanelor necăsătorite), acordându-le recunoașterea legală a anumitor prerogative în situații medicale specifice. În acest sens, actul normativ dă posibilitatea reprezentantului legal de a-și exercita dreptul la a-și vizita partenerul/partenera internat/ă, de a consimți la efectuarea unor intervenții medicale atunci când acesta/aceasta nu își poate da acordul etc., astfel încât instituirea cu adresabilitate universală, în dreptul comun, a unor drepturi și a modalităților în care pot fi invocate și folosite, într-o manieră flexibilă și accesibilă oricui, are o utilitate distinctă și incontestabilă în protejarea unor aspecte ce țin de dreptul la viață privată și de familie.

• Conținutul declarației autentice
• Identificarea clară a pacientului (nume, CNP, domiciliu), identificarea clară a persoanei desemnate (nume, CNP, domiciliu, relația cu pacientul dacă e cazul).

2. Precizarea expresă a calității în care este desemnată persoana (de exemplu: primitor de informații medicale, reprezentant pentru decizii privind tratamente în cazul pierderii temporare/permanente a capacității de a decide etc.).
3. Mențiuni privind durata desemnării (dacă se dorește un termen sau până la revocare), eventual limitări expres precizate (ex.: nu poate autoriza anumite proceduri).
4. Data și semnătura pacientului autentificată de notar; mențiuni despre capacitatea pacientului la momentul efectuării actului. Declarația va fi înregistrată în Registrul național notarial de evidență a procurilor/revocărilor.

• Efectele juridice ale declarației autentice

• Persoana desemnată astfel devine, față de unitatea medicală, persoana căreia pacientul i-a conferit dreptul de a primi informații și (după caz) de a lua decizii privind actele medicale, în limitele stabilite de declarație. Unitățile medicale vor recunoaște, în general, un act notarial autentic ca probă concludentă a desemnării; acest lucru ușurează comunicarea și luarea deciziilor în situații clinice în care pacientul nu poate participa.
• Declarația autentică oferă o siguranță sporită unității sanitare să colaboreze cu persoana desemnată (ex.: predare de informații medicale, semnare de consimțământ în locul pacientului în situații prevăzute expres). Totuși, anumite acte medicale prevăzute de lege pot impune reguli suplimentare în ceea ce privește verificarea capacității pacientului, proceduri pentru consimțământ în caz de urgență etc. (cazul concret trebuie corelat cu normele civile și medicale aplicabile).

• Revocarea și durata efectelor

Pacientul păstrează dreptul de a revoca în orice moment desemnarea; revocarea, pentru a fi opozabilă terților, se recomandă a fi făcută tot în formă autentică și/sau înregistrată la Registrul național notarial de evidență a procurilor și revocărilor acestora.

Dacă declarația are un termen sau condiție de încetare, actul trebuie să cuprindă clar data/condiția. În lipsa unei mențiuni, se consideră că desemnarea este valabilă până la revocare sau până la intervenția unei situații legale care înlătură efectele (ex.: deces, pierdere a capacității pacientului în alte forme reglementate, numire de tutore de către instanță etc.).

• Diferența între declarația autentică de desemnare a reprezentantului pacientului și alte instrumente (procură, împuternicire, mandat)

• Declarația autentică de desemnare a unui reprezentant conform drepturilor pacientului este, în esență, o manifestare de voință prin care pacientul indică o persoană ce va primi informații și/sau va decide în anumite limite.
• Procurile/împuternicirile clasice (mandat) reglementate de Codul civil pot avea conținut și scopuri mai largi; dacă declarația de desemnare notarială este înregistrată ca procură în registrul notarial, efectele ei pot fi foarte apropiate (vizibilitate, opozabilitate). Diferența practică e în conținutul concret (ce drepturi conferă) și în modul/locul în care se înregistrează/gestionează.

În jurisprudență se apreciază că textul de lege indicat se referă la „noțiunea de reprezentant legal al pacientului în raporturile sale cu unitatea spitalicească, această noțiune nesuprapunându-se peste cea din dreptul civil și procesual civil, unde calitatea de reprezentant legal a unei persoane presupune abilitatea de a încheia acte, a asuma obligații și a exercita drepturile unei persoane lipsite de capacitate procesuală de exercițiu. În consecință, trebuie evitată confuzia dintre noțiunea de reprezentant legal, astfel cum aceasta este definită de art. 57 C. proc. civ., și cea de reprezentant legal specifică legislației privind drepturile pacientului, câmpul de aplicare al acestora fiind diferit, situația încadrându-se în dispozițiile art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.”[12]

Exemple practice   Pacient conștient, capabil: prezintă unității medicale declarația autentică prin care îl desemnează pe X ca reprezentant legal pentru primire de informații și decizie în caz de pierdere temporară a capacității; unitatea medicală îl va recunoaște pe X conform actului.   Pacient inconștient la internare: unitatea medicală va solicita probe ale calității persoanei desemnate ca aparținător care va primi informațiile sau va consimți la efectuarea procedurilor medicale.   Pacient minor: regulile sunt speciale (părinții/tutorele exercită drepturi); declarația unui minor n-are efect; pentru minor are importanță desemnarea părinților sau a tutelei conform legislației.

Prin urmare, puterea de reprezentare legală a pacientului nu poate exceda cadrului de aplicare instituit prin Legea nr. 46/2003; pe cale de consecință, în funcție de voința mandantului, declarația încheiată în formă autentică va cuprinde întinderea drepturilor ce pot fi exercitate de reprezentant în concordanță cu sfera de reglementare a drepturilor pacientului (spre exemplu: dreptul la informare privind evoluția investigațiilor, diagnostic și tratament[13], dreptul de a primi, la externare, rezumatul investigațiilor, diagnosticului, tratamentului, îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării și copia înregistrărilor investigațiilor de înaltă performanță[14], dreptul de a refuza, opri sau consimți la o intervenție medicală[15] etc.).

---

[1] Art. 166 Cod civil

[2] Art. 104, 106, 165–168 Cod civil

[3] Art. 2.029⁵ Cod civil

[4] Art. 2.031 alin. (4) Cod civil

[5] Art. 2.029⁵ alin. (1)

[6] Art. 2.029⁵ alin. (2)

[7] Art. 151, 168, 170 Cod civil

[8] Art. 2.031 Cod civil

[9] Art. 168 Cod civil

[10] Art. 166, art. 2.029⁵ Cod civil

[11] Legea nr. 150/2019 pentru completarea art. 1 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003

[12] Hotărârea nr. 8431/2020 din 14/10/2020 – Minori și familie – ordin de protecție, Judecătoria IAŞI, Secția civilă

[13] Art. 9 – art. 10 din Legea nr. 46/2003

[14] Art. 12 din Legea nr. 46/2003

[15] În condițiile art. 13 – art. 20 din Legea nr. 46/2003