Gala Legal Point a fost o gală specială pentru notarii publici. Aceasta se datorează, așa cum am scris în editorial, prezenței în numărul revistei, considerat cel mai bun număr al acestei publicații, a doi reprezentanți: Dumitru Viorel Mănescu – președintele UNNPR – și Doina Rotaru – prim-vicepreședintele UNNPR. Dar, parcă nefiind de ajuns, spre satisfacția și bucuria noastră, a celor care în sală reprezentăm instituția notarului, prima personalitate premiată pentru întreaga activitate a fost… LUCIA HOSSU-LONGIN. Într-o liniște ce confirmă respectul de care se bucură, domnia sa s-a îndreptat calm spre scenă și microfon. A preluat premiul și, înainte de tot și de toate, cu vocea sa inconfundabilă ce ne amintește de celebrul Memorial al durerii, a mulțumit pentru sprijin Uniunii Naționale a Notarilor Publici și dnei Doina Rotaru.

Redăm integral textul discursului dnei Lucia Hossu-Longin.

 „Sunt onorată că mă aflu în seara aceasta alături de dumneavoastră. Vreau să spun că am lucrat un an la cartea care vă este expusă la intrarea în sală − Oamenii mari care au făcut România mare. Și pot să spun că am fost un om fericit, trăiam într-o altă lume, dar a trebuit să mă trezesc și să revin la lumea pe care atât de minunat ne-a descris-o domnul profesor Pleșu. Sigur că, în primul rând, ar trebui să mulțumesc Uniunii Naționale a Notarilor Publici, doamnei Doina Rotaru, care ne-a ajutat financiar să scoatem cartea și să producem și filmele, le mulțumesc din suflet. Este prima dată când primim o sponsorizare, în decurs de 30 de ani de muncă. Obligatoriu trebuie să mai spun un lucru. Am scos această carte și mă duc cu ea în universități, în licee, ca să le ofer copiilor generației de mâine o altă imagine a clasei politice, pentru că ceea ce vedem astăzi este înfiorător. Nu se compară cu nimic din lumea de odinioară, o lume de oameni politici, o clasă politică, constituită de titrați în istorie, în 90% din cazuri, în drept, plus alte facultăți și de membri ai Academiei. Am fost ajutată în acest demers de domnul președinte al Academiei, domnul academician Ioan-Aurel Pop, pe care îl iubesc din tot sufl etul pentru că este imaginea istoricului legat de țara lui, de tradițiile ei, de rădăcinile ei, și care este și un luptător, nu este doar un om care șterge praful de pe manuscrise, este un luptător. Am fost foarte fericită că m-ați invitat aici, este primul premiu pentru această carte care a pătruns peste tot, în Statele Unite, în Europa, am cereri pentru carte să fi e achiziționată, o iubesc foarte mult oa menii, pentru că sunt biografi i corecte ale acestor oameni, ale părinților fondatori ai Marii Uniri, și cu aceasta am încheiat. M-a întrebat cineva: «Dar ce caută aceste personalități la Memorialul durerii?» Iată ce nu se învață la școală. Toți acești oameni, în majoritate, au murit în închisorile comuniste, au fost arestați în acea noapte de 5 spre 6 mai a anului 1950, aruncați la Sighet și exterminați acolo, puțini știu. Și, după ce am făcut filmele, după ce le-am difuzat pe post, tot n-au apărut în presă, jurnaliștii evită acest subiect. Nu trebuie evitat, aceasta a fost realitatea, acești oameni au fost uciși fără niciun pic de recunoștință față de sacrificiul și martiriul lor. Și-au dedicat tinerețea, maturitatea, lucrările, vocația vieții lor. Erau, cum spuneam, membri ai Academiei, ca să înfăptuiască măreața Unire. Vă mulțumesc, m-ați impresionat, pentru că în sală sunt mulți oameni pe care îi iubesc, îi stimez, pot să spun că îmi sunt prieteni și mă simt ca în echipa mea.

Vă mulțumesc.”