Rezumat

Codul civil intrat în vigoare pe 1 octombrie 2011 reglementează cu titlu de noutate conceptul actului prin care se realizează lichidarea regimului matrimonial. Încheierea sa este pretinsă în urma divorțului sau la decesul vreunuia dintre soți, precum și la schimbarea regimului matrimonial aplicabil. Instrumentul ridică însă vizibil anumite semne de întrebare, în special delimitarea rostului său față de mecanismul mai simplificat al determinării cotelor de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, dezvoltat în trecut sub imperiul Codului familiei din 1953. Acest mecanism rămâne în continuare, de altfel, singura cerință necesară în cazul partajului convenit de soți fără să și pună capăt regimului comunității de bunuri. Textul de mai jos va confirma faptul că determinarea cotelor reprezintă forma tradițională de lichidare a regimului matrimonial în dreptul românesc. Sunt abordate și alte aspecte de practică în acest domeniu. Ele iau în calcul circumstanțele specifice deduse din cerința formei autentice, inclusiv rolul notarului public în acest context. În plus, obligativitatea lichidării regimului matrimonial poate fi cântărită numai odată clarificate componentele sale fundamentale. Aceasta va permite în continuare determinarea raportului dintre actul de lichidare și eventualele înțelegeri prealabile, de conținut similar, convenite de soți tocmai în perspectiva încetării ori desfacerii căsătoriei. Într-adevăr, soții sau moștenitorii acestora sunt frecvent interesați să facă lumină cu privire la raporturile lor patrimoniale, inclusiv pe calea unor înțelegeri prealabile încetării regimului matrimonial. Ei pot, de exemplu, preciza că unele din imobilele achiziționate sub incidența prezumției de comunitate sunt bun propriu al dobânditorului din acte. Nu trebuie ignorată nici eventualitatea inversă, când soții sau moștenitorii acestora vin să confirme caracterul de bun comun al unor active, chiar dacă circumstanțele de fapt păreau că se încadrează în excepțiile de la regulă. Tot astfel, părțile pot recunoaște datoria vreuneia dintre acestea față de comunitatea de bunuri sau, invers, a comunității față de unul dintre soți. Ele pot, de asemenea, confirma plata unei asemenea restanțe sau pretenții.

Cuvinte-cheie: lichidare, regim matrimonial, divorț, deces, comunitate, separație, partaj

Introducere. Texte aplicabile

§1. Etapă necesară. Încetarea sau schimbarea regimului. Art. 320 C. civ. concepe actul de lichidare ca o etapă necesară la încetarea sau schimbarea regimului matrimonial. Conform textului menționat, „în caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin bună învoială sau, în caz de neînțelegere, pe cale judiciară. Hotărârea judecătorească definitivă sau, după caz, înscrisul întocmit în formă autentică notarială constituie act de lichidare.” Mai departe, art. 355 alin. (1) C. civ. confirmă conținutul acestei prevederi de principiu, dar numai pentru cazul comunității legale de bunuri. Textul prevede că „la încetarea comunității, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial”. Totuși, actul de lichidare nu trebuie considerat specific regimului comunității legale de bunuri. Aceasta deoarece pe de o parte, textele de lege nu disting în acest sens, iar pe de altă parte, conținutul operațiunii se poate plia inclusiv pe separația de bunuri^[1], mai ales dacă soții au convenit clauza privind creanța de participare, reglementată de art. 360 alin. (2) C. civ.^[2]

§2. Partaj în timpul comunității. Determinarea cotelor. Pe un alt plan, art. 358 C. civ. permite partajul bunurilor comune în timpul regimului comunității legale, dar numai cu respectarea cerinței din art. 357 alin. (2) C. civ. Acest din urmă text nu pretinde încheierea unui act de lichidare în prealabil, fără îndoială pe motiv că nu încetează regimul matrimonial. Se cere totuși determinarea cotelor de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune^[3]. Nu poate fi negat însă faptul că stabilirea cotelor presupune pe plan intelectual operațiuni și raționamente similare lichidării regimului, după cum se va demonstra mai departe^[4]. Convenirea unor cote globale diferențiate reprezintă, de altfel, varianta clasică de regularizare a datoriilor dintre soți la nivelul practicii românești^[5]. Prin urmare, chiar dacă determinarea cotelor în vederea partajului realizat pe durata comunității legale nu s-ar intitula formal ca fiind un „act de lichidare”, conținutul intelectual al operațiunilor vizate trebuie considerat similar. Totuși, un asemenea act nu poate fixa sau anticipa cotele care vor fi stabilite la final, cu ocazia lichidării regimului, căci altminteri s-ar încălca regulile comunității legale^[6].

§3. Etapă necesară. Soluții încetățenite. Tot astfel, merită precizat că instrumentul actului de lichidare a fost inițial perceput ca fiind unul complet nou față de reglementarea precedentă. Treptat însă, în practică s-au descoperit numeroase puncte similare cu soluțiile anterioare, deja consacrate cât privește regularizarea pretențiilor născute din căsătorie. Astfel, Codul familiei din 1953, abrogat prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, reglementa numai partajul bunurilor comune, fără să detalieze lichidarea regimului. Totuși, necesitățile practicii au condus la degajarea unei teorii care viza inclusiv regularizarea datoriilor dintre soți, în măsura în care erau născute din căsătorie^[7]. De asemenea, specificul proprietății devălmașe a impus luarea în calcul a înțelegerilor dintre soți sau moștenitorii acestora cu privire la cotele de contribuție ale fiecăruia, la bunurile proprii și comune, precum și la eventualele pretenții reciproce iscate de relațiile lor patrimoniale^[8]. Această constatare justifică trimiteri către soluțiile dezvoltate anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2011, pentru identitate de rațiune.

§4. Etapă necesară. Componentă a dosarului succesoral. Pe lângă cele de mai sus, actul de lichidare reprezintă și o componentă obligatorie la dezbaterea moștenirii soților pe cale notarială. Astfel, art. 1.133 alin. (2) C. civ. dispune că „în vederea stabilirii componenței patrimoniului succesoral, notarul public procedează, mai întâi, la lichidarea regimului matrimonial”. Prin urmare, lichidarea regimului matrimonial al defunctului nu poate avea loc subsecvent, ci este o condiție prealabilă finalizării procedurii succesorale^[9]. În concret, certificatul de moștenitor nu poate fi eliberat înaintea lichidării regimului matrimonial^[10]. Oricum, exigențele normative cer ca în cuprinsul certificatului de moștenitor să fie determinate precis drepturile indivize sau exclusive care au aparținut defunctului asupra bunurilor din averea succesorală. Prin urmare, de lege lata, nu este posibil să fie menționat acolo vreun drept rămas în stadiul devălmaș, adică fără să fi fost realizată lichidarea^[11].

§5. Texte incidente. Elementele lichidării. După cum se poate observa, legea nu definește în vreun fel esența lichidării regimului matrimonial. Sunt însă sintetizate componentele sale procedurale, dar tot strict pentru regimul comunității de bunuri. Astfel, conform art. 357 C. civ., „(1) În cadrul lichidării comunității, fiecare dintre soți preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune şi la regularizarea datoriilor. (2) În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soț, pe baza contribuției sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea obligațiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală. (3) Dispozițiile art. 364 alin. (2) se aplică în mod corespunzător”^[12]. Din aceste precizări rezultă măcar ideea că lichidarea urmărește să tranșeze definitiv raporturile patrimoniale trecute dintre soți dacă sunt născute din căsătorie^[13]. Tot astfel, art. 108 alin. (2) din Legea notarilor publici și activității notariale nr. 36/1995, republicată, confirmă că „în succesiunile care privesc bunurile comune ale autorului succesiunii și ale soțului supraviețuitor, cotele de contribuție ale acestora la dobândirea bunurilor și asumarea obligațiilor se stabilesc prin acordul moștenitorilor consemnat în încheierea finală sau, după caz, în actul de lichidare încheiat în formă autentică”. Astfel, din textele citate se desprinde concluzia că lichidarea vizează toate operațiunile de „determinare, calificare, evaluare a bunurilor și a creanțelor reciproce” dintre soți, consecutive încetării sau schimbării regimului matrimonial, prin care se realizează bilanțul economic între soți^[14]. În sens generic de altfel, lichidarea înseamnă clarificarea masei de împărțit și a drepturilor fiecăreia dintre persoanele implicate^[15]. Măsura în care operațiunea include sau nu și partajul bunurilor comune va merita și ea să fie abordată în cele ce urmează^[16]. La fel de adevărat este însă și că practica denotă existența unor acte de lichidare care abordează foarte rezumativ ansamblul palierelor din definițiile menționate. Totuși, acestea trebuie raportate la voința părților de a se limita bunăoară numai la stabilirea cotelor, ceea ce implică noblețea evitării detaliilor frecvent superficiale din cuprinsul relațiilor patrimoniale trecute.

§6. Forma autentică notarială. Hotărâri de expedient. Una dintre diferențele de reglementare în noul Cod civil față de reglementarea anterioară (Codul familiei) rezidă în cerința formei autentice notariale drept condiție de valabilitate pentru actul de lichidare^[17]. Condiția este impusă de textul art. 320 C. civ. Este avut în vedere înțelesul restrâns al noțiunii de înscris autentic, în sensul procedurilor prevăzute de art. 90-102 din Legea nr. 36/1995^[18]. Totuși, în cazul unui divorț pe cale judiciară, învoiala soților cu privire la lichidare poate fi cuprinsă și într-un înscris sub semnătură privată, de care instanța urmează să ia act printr-o hotărâre de expedient^[19]. Prin analogie, o soluție asemănătoare poate fi reținută pentru toate acțiunile în justiție care presupun clarificarea raporturilor patrimoniale din căsătoria încetată prin deces ori desfăcută prin divorț. Condiții similare de formă sunt, de altfel, pretinse și convenției matrimoniale, de unde rezultă o imagine de simetrie a formelor. Astfel, conform art. 330 alin. (1) C. civ., „sub sancțiunea nulității absolute, convenția matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public […]”.

§7. Obligativitatea lichidării. Problema partajului. Interpretarea dată textelor incidente a fost uneori criticată în ideea că lichidarea regimului matrimonial nu ar trebui să fie considerată obligatorie în toate cazurile aparent vizate de reglementările aplicabile^[20]. Totuși, este clar că operațiunea tinde să clarifice raporturile patrimoniale trecute dintre soți. Ea rămâne prin urmare utilă fie și numai cu titlu de recomandare, în ideea că demersurile aferente vor trebui oricum îndeplinite, mai devreme sau mai târziu^[21]. Este totuși la fel de clar că dacă nu se realizează la cererea vreunui creditor, prin hotărâre judecătorească, soții sau moștenitorii acestora nu pot fi constrânși să grăbească, de exemplu, realizarea partajului la care se referă dispozițiile art. 357 alin. (1) C. civ., mai sus citat. De altfel, în cazul decesului vreunuia dintre soți, partajul în procedura notarială oricum nu se poate încheia înaintea emiterii certificatului de moștenitor, căci acesta va reprezenta chiar înscrisul în temeiul căruia se probează titlul de proprietate al succesorilor. Într-adevăr, conform art. 1.133 alin. (1) C. civ., „certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum şi dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”. Or, pentru emiterea certificatului de moștenitor, este necesar să fie încheiat anterior actul de lichidare. În consecință, este necesar să fie detaliat conținutul acestuia din urmă, inclusiv pentru o poziție argumentată cât privește obligativitatea lichidării, în diferitele situații concrete.

§8. Declarații prealabile. Planul textului. Reglementările aplicabile s-au preocupat însă mai puțin de conținutul actului de lichidare, cât de necesitatea încheierii lui la încetarea ori la schimbarea regimului matrimonial. Cele două paliere sunt însă legate, căci obligativitatea lichidării regimului matrimonial (II) poate fi apreciată rațional numai odată clarificate componentele sale fundamentale (I). Aceasta va facilita determinarea raportului dintre actul de lichidare și eventualele înțelegeri prealabile de conținut similar, convenite de soți tocmai în perspectiva încetării ori desfacerii căsătoriei^[22].

§9. Declarații prealabile. Provocări practice. Într-adevăr, soții sau moștenitorii acestora sunt frecvent interesați să clarifice raporturile lor patrimoniale inclusiv pe calea unor înțelegeri prealabile încetării regimului matrimonial. Ei pot, de exemplu, preciza natura de bun propriu cât privește unele imobile achiziționate sub incidența prezumției de comunitate. Declarația lor în acest sens trebuie să se întemeieze în fapt pe vreuna din excepțiile de la regulă prevăzute în art. 340 C. civ.^[23] Nu trebuie ignorată nici eventualitatea inversă, în care soții ori moștenitorii acestora vin să confirme caracterul de bun comun, chiar dacă circumstanțele de fapt păreau la prima vedere că se încadrează în ipotezele aceluiași art. 340 C. civ. Tot astfel, părțile pot recunoaște datoria vreuneia dintre acestea față de comunitatea de bunuri sau, invers, a comunității față de unul dintre soți. Ele pot, de asemenea, confirma că s-au achitat integral asemenea restanțe sau pretenții. Astfel de înțelegeri pot interveni oricând între soți sau moștenitorii acestora și urmăresc să preîntâmpine incertitudinile unui proces de partaj. În practică, se întâmplă frecvent ca stipulații de genul acesta să fie cuprinse chiar în actele prin care au fost dobândite bunurile vizate, inclusiv când sunt în cauză înscrisuri autentice notariale. Prin urmare, asemenea înțelegeri nu intervin obligatoriu abia cu ocazia lichidării regimului matrimonial. Obiectivul cercetării impune însă și să fie delimitată în prealabil importanța trimiterilor de drept comparat pentru contextul acestui studiu.

§10. Drept comparat. Specificul devălmășiei. În această materie, raportarea la alte sisteme juridice naționale ca termene de referință rămâne întrucâtva limitată și trebuie atent cântărită. Este adevărat că dreptul francez, de exemplu, a reprezentat sursa inițială de inspirație pentru Codul civil din 1865. Între timp însă, dreptul românesc aplicabil a cunoscut o transformare vizibilă odată cu adoptarea Codului familiei din 1953 și cu introducerea proprietății devălmașe, de inspirație sovietică^[24]. Aceasta din urmă s-a înrădăcinat suficient de puternic în conștiința colectivă încât să nu fie tratată ca simplu accident al istoriei, în vigoare cu titlu provizoriu^[25]. Devălmășia vine, oricum, cu avantaje istorice de simplitate cât privește conținutul raporturilor dintre soți^[26]. Peste toate acestea, este interesant de notat că majoritatea legislațiilor interne din Statele Unite ale Americii au adoptat, se pare, în aceeași perioadă, reglementări care conduc la un rezultat similar devălmășiei. Asemănarea intervine însă numai la momentul încetării regimului matrimonial aplicabil (equitable distribution of marital property). În perioada dinainte funcționează un cadru similar separației de bunuri. Aceasta, desigur, dacă nu cumva părțile au încheiat o convenție care să fixeze anticipat cotele de proprietate ale soților. Doar puține state americane au rămas fidele sistemului proprietății comune de cotă egală (community property), mai asemănător dreptului francez^[27].

§11. Drept comparat. Cifrarea transferurilor. Esența diferenței între sistemele amintite se concretizează, tocmai, când intervine lichidarea raporturilor patrimoniale dintre soți ori foștii soți^[28]. Cu această ocazie, tradiția franceză nu cunoaște devălmășia și, prin urmare, nici perspectiva determinării unor cote globale diferite de proprietate asupra bunurilor comune, ca soluție pentru ipoteza unor contribuții asimetrice la dobândirea lor^[29]. A fost necesară, prin urmare, dezvoltarea unei teorii care să cifreze precis, sub denumirea de „recompense”, debitele născute pe temeiul transferurilor patrimoniale dintre soți pe durata căsătoriei^[30]. Calculele sunt realizate în scopul compensării pretențiilor între soți și al determinării creanței datorate de acela care s-a îmbogățit mai mult de pe urma celuilalt. În consecință, este vorba de operațiuni fastidioase care conduc la un rezultat similar, în termeni de conținut, creanței de participare pe care soții o pot stipula în temeiul art. 360 alin. (2) C. civ. dacă optează pentru regimul separației de bunuri.

§12. Drept comparat. Rolul cauzei juridice. Pe un cu totul alt plan, comparația cu sistemul francez trebuie abordată cu precauție, inclusiv din cauza dinamitării rolului cauzei juridice la nivelul practicii din această țară. Este vorba de rolul recunoscut acesteia ca fiind o condiție de fond pentru valabilitatea oricăror acte juridice. Opacizarea conținutului său a culminat cu abrogarea și înlăturarea sa din Codul civil francez^[31]. Aceasta s-a realizat prin dispozițiile Ordonanței nr. 2016-131 din 10 februarie 2016 de reformare a dreptului contractelor, a regimului general și a probei obligațiilor^[32]. Schimbarea de perspectivă din dreptul francez prezintă o serie întreagă de implicații pe plan comparativ, inclusiv în contextul acestui material. Probabil, cea mai relevantă dintre acestea se manifestă cât privește temeiul transferurilor de valoare vizate prin lichidarea regimului matrimonial, respectiv permutările înspre și dinspre masa patrimonială comună deținută de soți. În această privință, teoria franceză oscilează cel mai adesea în direcția unei obligații de restituire bazate pe fundamentul îmbogățirii fără justă cauză, dacă nu există indicii sau probe în sensul că este vorba de donații ori de împrumuturi între masele de bunuri proprii și, respectiv, comune ale soților^[33]. Or, o perspectivă mai ancorată în originile de drept canonic ale cauzei juridice, fidelă asumării scopului divin dat vieții omenești^[34] ar fi putut localiza motivul îmbogățirilor eventuale în responsabilitatea soților de a contribui la propășirea familiei întemeiate^[35]. În dreptul românesc, merită reținută pentru identitate de rațiune mai degrabă soluția identificată la nivelul cauzei convențiilor matrimoniale (affectio conjugalis). Se arată, într-adevăr, că părțile sunt motivate în acest cadru prin intenția lor să stabilească între ele raporturi patrimoniale care să asigure cadrul necesar realizării vieții de familie^[36]. Rezultă în orice caz că trimiterile comparative înspre sistemele de drept străine trebuie să țină cont de specificul evoluției percepțiilor cât privește conținutul și sensul raporturilor dintre soți.

I. Componentele lichidării

§13. Delimitări și transformări. Determinări și regularizări. Explorarea componentelor actului de lichidare poate fi realizată în cadrele fixate prin art. 357 C. civ.[37] Astfel, operațiunea vine să regularizeze delimitarea maselor de bunuri proprii și comune ale soților, inclusiv când se realizează în străinătate sau în aplicarea unei legi străine (A). Încheiată personal sau prin reprezentare^[38], ea marchează și punctul de la care devălmășia se transformă în coproprietate pe cote-părți. O asemenea transformare presupune obligatoriu determinarea cotelor de proprietate ale soților asupra bunurilor devălmașe, chiar și pentru regimurile care au încetat anterior noului Cod civil (B). Aceasta din urmă este, de altfel, forma tradițională prin care se regularizează la noi pretențiile dintre soți, ca prealabil necesar partajului (C).

A. Preluarea bunurilor proprii

§14. Delimitarea bunurilor. Regularizarea bunurilor proprii. Lichidarea permite, în primul rând, să fie delimitate bunurile proprii de cele comune ale soților^[39] – care pot exista inclusiv în regimul separației dacă unele bunuri vor fi fost dobândite în coproprietate^[40]. Aceasta se realizează pe baza inventarului de bunuri declarat de soți sau de moștenitorii lor. Tot astfel, în actul de lichidare pot fi menționate drepturile devălmașe dobândite de soți, bunăoară în contextul unei promisiuni bilaterale, astfel încât să fie clarificate condițiile în care va fi încheiat ulterior contractul definitiv de vânzare. În acest context, preluarea bunurilor proprii vizată de art. 357 alin. (1) C. civ. nu este sinonimă unei extrageri materiale a bunurilor din sfera celor comune, ci marchează, mai degrabă, posibilitatea obținerii unei probe în relația dintre soți ori moștenitorii acestora cât privește natura lor de bunuri proprii unuia sau altuia dintre soți^[41]. Observația rămâne valabilă chiar dacă soții nu au dobândit bunuri comune în timpul căsătoriei, ci au avut numai bunuri și au contractat exclusiv datorii proprii, înainte sau în timpul căsătoriei^[42]. Această din urmă situație ar trebui să fie totuși rarisimă în practică, deoarece părțile cu siguranță vor fi achiziționat măcar anumite mobile care să decoreze ori deservească locuința comună^[43]. Oricum, actul își păstrează în acest caz semnificația de a marca încetarea diviziunii patrimoniale în care s-a concretizat regimul matrimonial^[44]. Dincolo de aceasta el reprezintă cadrul perfect pentru regularizarea naturii juridice de bun propriu sau comun în situațiile care contrazic aparența înscrisurilor justificative. În aceste cazuri, neclaritatea nu poate fi remediată prin rectificarea actului notarial în temeiul articolelor 87 și 88 din Legea 36/1995^[45]. Aceasta deoarece îndreptarea nu poate viza chestiuni de fond precum calitatea de bun comun sau propriu a drepturilor dobândite. Ea poate fi acoperită prin declararea naturii reale a bunului vizat, în baza stipulațiilor actului de lichidare. De exemplu, în regimul comunității de bunuri, sunt comune chiar și bunurile achiziționate de către unul singur dintre soți în timpul unei eventuale separații de fapt^[46]. La fel stau lucrurile atunci când celălalt soț declară sau se dovedește că el însuși nu a avut nicio contribuție la dobândirea lucrului respectiv^[47]. O asemenea împrejurare poate fi avută însă în vedere cu ocazia stabilirii cotelor globale de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune, în sensul diminuării cotei soțului care nu a avut nicio contribuție la achiziție^[48]. Calificarea bunului în cauză ca fiind propriu al defunctului ori al soțului supraviețuitor poate bunăoară să intervină prin raportare la data dobândirii sale anterioară căsătoriei, sau în aplicarea mecanismului subrogației reale^[49].

§15. Subrogația universală sau cu titlu universal. Recunoașterea naturii de bun propriu. Mecanismul subrogației universale sau cu titlu universal este o funcție a patrimoniului universală^[50]. El explică de ce un bun devine propriu al unui soț atunci când prețul plătit pentru achiziționarea sa provine din fonduri proprii ale sale. Prin urmare, deși achiziționat în timpul căsătoriei, un anumit bun poate fi declarat în actul de lichidare ca propriu numai unuia dintre soți, în totalitate sau în cotă-parte. Este suficient ca părțile actului de lichidare să arate că sunt incidente dispozițiile art. 31 din Codul familiei, actualmente abrogat, sau ale art. 340 C. civ., în funcție de data dobândirii^[51]. Astfel stau lucrurile, de exemplu, când prețul plătit pentru achiziționare provenea din legat sau donație, inclusiv sub forma darului manual, consimțite în beneficiul exclusiv al soțului dobânditor^[52]. Părțile pot, tot astfel, recunoaște caracterul de bun propriu al unor bunuri mobile direct în conținutul actului de lichidare, mai ales dacă anterior încheierii căsătoriei nu s-a întocmit un inventar și nu există vreun alt mijloc de probă care să dovedească situația proprietății bunurilor^[53].

§16. Subrogația universală sau cu titlu universal. Înscrierea în cartea funciară. În acest context, s-a ridicat și problema dacă recunoașterea calității de bun propriu poate face obiectul înscrierii în cartea funciară. Înscrierea urma să ia forma notării calității de bun propriu, realizată în temeiul art. 357 C. civ., coroborat cu art. 902 alin. (2) pct. 3 C. civ.^[54] Totuși, cea din urmă dispoziție vizează mai degrabă, invers, posibilitatea de a fi notată în cartea funciară „calitatea de bun comun a unui imobil”. O asemenea notare poate avea loc, practic, în baza unui act de lichidare prin care părțile confirmă natura de bun comun a lucrului respectiv, în aplicarea prezumției de comunitate. Invers însă, notarea calității de bun propriu nu este reținută de lege ca atare. Dincolo de aceasta, ea poate crea dificultăți probatorii, fiind imposibilă demonstrarea faptului negativ nedefinit al statutului de persoană necăsătorită. De aceea, este mai indicat ca operațiunea de carte funciară cerută când actul de lichidare confirmă calitatea de bun propriu să fie numai radierea calității de bun comun sau a celuilalt soț, trecut ca proprietar devălmaș, dacă au fost înscrise în cartea funciară fără să corespundă realității^[55]. Măsura în care sunt necesare acte doveditoare ale circumstanțelor invocate de părți cu privire la natura bunului, precum și valențele rolului jurisdicțional al notarului public în instrumentarea operațiunilor de lichidare vor fi abordate puțin mai jos, într-o perspectivă mai de ansamblu^[56].

§17. Delimitarea bunurilor. Necunoașterea separației. Tot în contextul delimitării patrimoniilor, actul de lichidare constituie și cadrul convențional în care soții căsătoriți în regimul separației de bunuri ori moștenitorii acestora pot preciza bunurile proprii ale fiecăruia sau determina cota lor de contribuție la dobândirea fiecăruia, indiferent că sunt deținute în exclusivitate ori în coproprietate, cu celălalt sau cu terțe persoane^[57]. O asemenea clarificare prezintă utilitate în special pentru înlăturarea eventualelor confuzii cât privește regimul matrimonial aplicabil. Astfel stau lucrurile, de exemplu, când în titlul de dobândire ori în registrele de publicitate mobiliară sau imobiliară nu figurează mențiuni cu privire la regimul matrimonial în care este căsătorit cumpărătorul. Tot astfel, dacă există numai referiri la starea lui civilă sau când apar, din eroare, precizări specifice unui alt regim matrimonial decât separația incidentă în realitate.

§18. Separație convenită în străinătate. Regularizarea bunurilor proprii. Actul de lichidare își păstrează rolul în procesul delimitării bunurilor soților inclusiv în cazul unei convenții matrimoniale încheiate în străinătate ori în aplicarea unei legi străine. Observația rămâne valabilă indiferent dacă în cauză este incidentă separația de bunuri sau vreun alt regim. Prin urmare, pentru clarificarea regimului juridic aferent, este suficientă încheierea unui act de lichidare din care să rezulte calitatea de bun comun sau propriu a lucrurilor vizate. Asemenea stipulații pot interveni chiar și când titlurile de dobândire ar cuprinde mențiuni eronate în această privință. Trebuie însă temeinic verificate incidența și efectele legilor străine, dacă sunt aplicabile. Lichidarea poate fi realizată inclusiv în străinătate, în condițiile din legea străină competentă. Totuși, atunci este necesar să fie analizată, la fel de temeinic, măsura în care înscrisul care concretizează operațiunea de lichidare va putea servi la realizarea înregistrărilor specifice pe teritoriul național.

(continuare în numărul viitor)

Bibliografie

Manuale universitare

1. Avram, M., 2016, Drept civil. Familia, ediția a 2-a revizuită și adăugită, București, Hamangiu.

2. Chirică, D., 2014, Tratat de drept civil – Succesiuni și Liberalități, București, C.H. Beck.

3. Colin, A., Capitant, H., 1925, Cours élémentaire de droit civil français, tome III.

4. Deak, F., Popescu, R., 2014, Tratat de drept succesoral. Transmisiunea și partajul moștenirii, vol. 3, București, Universul Juridic.

5. Duranton, A., 1834, Cours de droit français suivant le Code civil, tome XIV, Paris.

6. Florian, E., 2018, Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, ediția a 6-a revizuită și adăugită, București, C.H. Beck.

7. Filipescu, I., Filipescu, A., 2002, Tratat de dreptul familiei, ediția a VII-a, București, C.H. Beck.

8. Malaurie, P., Aynès, L., 2015, Droit des régimes matrimoniaux, L.G.D.J.

9. Mazeaud, H. și L., Mazeaud, J., 1969, Leçons de droit civil, vol. IV, vol. I, Régimes matrimoniaux, ediția a 3-a, Montchrestien.

10. Neagu, I., Damaschin, M., 2014, Tratat de procedură penală. Partea generală, București, Universul Juridic.

11. Nicolescu, C., 2020, Dreptul familiei, Solomon.

12. Planiol, M., Ripert, G., 1927, Traité pratique de droit civil français, vol. IX, partea a II-a, Paris, L.G.D.J.

13. Popa, I., 2013, Drept civil. Moșteniri și liberalități, București, Universul Juridic.

14. Popescu, T.R., 1965, Dreptul familiei, vol. I, București, Editura Didactică și Pedagogică.

15. Stoica, V., 2021, Drept civil. Drepturile reale principale, ediția a 4-a, București, C.H. Beck.

16. Terré, F., Simler, P., 2006, Droit civil. Les biens, Dalloz.

17. Terré, F., Simler, P., 2008, Droit civil. Les régimes matrimoniaux, Dalloz.

18. Terré, F., Simler, P., 2019, Droit civil. Les régimes matrimoniaux et statut patrimonial des couples non mariés, Dalloz.

19. Terré, F., Simler, P., Lequette, Y., Chénedé, F., 2019, Droit civil. Les obligations, ediția a 12-a, Dalloz.

20. Theodoru, Gr. Gr., 2007, Tratat de drept procesual penal, București, Hamangiu.

Lucrări de specialitate

1. Avram, M., Nicolescu, C., 2010, Regimuri matrimoniale, București, Hamangiu.

2. Capitant, H., 1927, De la cause des obligations (contrats, engagements unilatéraux, legs), ediția a 3-a, Paris, Dalloz.

3. Chirică, D., 2014, Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, Bucureşti, C.H. Beck.

4. David, S., Jault, A., 2013, Liquidation des régimes matrimoniaux, Dalloz.

5. Deleanu, I., 2005, Ficțiunile juridice, București, C.H. Beck.

6. Denecker, J.-G., 1943, La théorie générale des récompenses et son application aux libéralités faites par les époux communs en biens, Lille.

7. Dunca, D., Negrilă, D., 2014, Drept civil. Moșteniri și liberalități. Note de curs, vol. I, București, Notarom.

8. Ghestin, J., 2006, Cause de l´engagement et validité du contrat, L.G.D.J.

9. Grimaldi, M. (coord.), Droit patrimonial de la famille 2015-2016, Dalloz.

10. Herzog, P., 2010, JurisClasseur Droit comparé, États-Unis, fasc. 1: Mariage, divorce, régimes matrimoniaux. Filiation. Droit international privé.

11. Părintele Ioana, V., 2021, Cartea familiei, București, Bookzone.

12. Ionaş, D., 2016, Clauza de preciput. Legat cuprins în convenția matrimonială?, București, Universul Juridic

13. Ionescu, B., 2016, Mărturisirea și interogatoriul în procesul civil, București, Universul Juridic.

14. Lupșan, G., 2014, Ghid de drept internațional privat în materia dreptului familiei, Notarom.

15. Lupulescu, D., 2013, Proprietatea comună, București, Universul Juridic.

16. Mennesson, F., 1853, Essai sur les récompenses sous le régime de la communauté légale, Paris.

17. Nicolescu, C., 2012, Regimurile matrimoniale convenționale în sistemul noului Cod civil român, București, Universul Juridic.

18. Popa, I., Moise, A.-A., Drept notarial, Universul Juridic, București, 2013

19. Revillard, M., 2018, JurisClasseur Droit international, fasc. 556: Régimes matrimoniaux. Droit international privé français. Système de droit commun. Système issu de la convention de La Haye.

20. Soares, B., Amaral, E., Pott, P., de Lacerda, P., Pedro, R.T., 2020, European Regulations: Impact on the Activity of Registry Officers and Notaries, High Judicial Council – Portugal, EJN Civil – Portugal, https://www.redecivil.csm.org.pt/the-european-regulations-impact-on-the-activity-of-registry-officers-and-notaries/

21. Vasilescu, P., 2009, Regimuri matrimoniale, ediția a II-a revizuită, Universul Juridic.

Articole de revistă

1. Bodoașcă, T., Drăghici, A., 2014, „Partajul bunurilor comune în devălmășie în timpul regimurilor matrimoniale de comunitate”, în Dreptul, nr. 4/2014, republicat în Bodoașcă, T., 2018, Studii de dreptul familiei, București, Universul Juridic.

2. Chirică, D., 2021, „Clauza de preciput – o moștenire contractuală?”, în RRDP, nr. 3-4/2021.

3. Claux, P.-J., 2008, „Le règlement du régime matrimonial par le notaire désigné à la suite d’une demande de justice”, în Actualité Juridique famille, nr. 3/2008.

4. Crăciunescu, C.M., Lupașcu, D., 2011, „Reglementarea clauzei de preciput în noul Cod civil român, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011”, în PR, nr. 8/2011.

5. Droz, G.A.L., 1992, „Les nouvelles règles de conflit françaises en matière de régimes matrimoniaux, entrée en vigueur de la convention de La Haye du 14 mars 1978 sur la loi applicable aux régimes matrimoniaux”, în Revue critique de droit international privé 1992.

6. Dunca, D., 2020, „Executarea clauzei de preciput și reducțiunea ei”, în BNP, nr. 1/2020.

7. Fages, B., Mestre, J., 1998, „L´influence du droit du marché sur le droit commun des obligations”, în Revue trimestrielle de droit commercial 1998.

8. Fandache, A., 2020, „Contribuția notarului public în situația în care viitorii soți/soții decid să renunțe la clauza cu privire la creanța de participare stipulată în art. 360 alin. (2) C. civ.”, în BNP nr. 4/2020.

9. Ghiță, O., 2015, „Natura juridică a creanței de participare în cadrul regimului separației de bunuri”, în RSJ, nr. 2/2015.

10. Isache, D., 2016, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, în BNP, nr. 4/2016.

11. Isache, D., 2021, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), în BNP, nr. 3/2021.

12. Isache, D., 2021, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea a II-a), în BNP, nr. 4/2021.

13. Lupașcu, D., 2019, „Măsurile asigurătorii în procesul penal (I)”, în Revista Română de Drept Penal al Afacerilor, nr. 2/2019.

14. Mekki, M., 2016, „L’ordonnance n° 2016-131 du 10 février 2016 portant réforme du droit des contrats, du régime général et de la preuve des obligations, Le volet droit des contrats: l’art de refaire sans défaire”, în Recueil Dalloz 2016.

15. Moloman, B.-D., 2016, „Discuții privind convenția matrimonială în reglementarea actualului Cod civil”, în Dreptul, nr. 2/2016.

16. Moloman, B.D., 2019, „Rolul şi funcţiile autorităţii tutelare în protejarea persoanelor vulnerabile. Simplu apendice al organelor judiciare sau instituţie cu rol propriu?”, în Revista de Dreptul Familiei, nr. 2/2019.

17. Nicolescu, C.M., „Considerații privind lichidarea regimului matrimonial în sistemul Codului civil român”, în AUB-D, 2012-II.

18. Nicolescu, C.M., 2011, „Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil român. Abordare comparativă”, în RRDP, nr. 6/2011.

19. Nicolescu, C.M., 2012, „Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil român – avantaj matrimonial sau instrument de planificare succesorală?”, în AUB seria Drept, în vol. Conferința Reglementări fundamentale în noul Cod civil și în noul Cod de procedură civilă, supliment, C.H. Beck.

20. Popa, I., 2011, „Clauza de preciput”, în RRDP, nr. 4/2011.

21. Popa, I., 2020, „Încetarea regimului matrimonial potrivit Codului civil”, în BNP, nr. 4/2020.

22. Popescu, D.A., 2016, „Dreptul internațional privat intertemporal. Conflictul în timp al normelor de conflict. Homo, fuge!”, în Revista Română de Drept Privat, nr. 2/2016.

23. Roșioru, F., 2012, „Tradiție și inovație în noul Cod civil în materia raporturilor patrimoniale dintre soți – aplicații ale teoriei datoriilor de valoare în cadrul regimului comunității matrimoniale”, în SUBB Iurisprudentia, nr. 2/2012.

24. Togan, R.-A., 2021, „Clauza de preciput – cel din urmă «cadou» matrimonial pentru soţul supravieţuitor”, în Revista de Dreptul Familiei, nr. 1/2021.

25. Vasilescu, P., 2012, „Tradiția irosită: regimurile matrimoniale din vechiul Cod civil”, în SUBB Iurisprudentia, nr. 4/2012.

26. Vignal, T., 1998 „La loi du 28 octobre 1997 adoptant la convention de La Haye sur la loi applicable aux régimes matrimoniaux”, în La Semaine Juridique Édition Générale 1998, I, 1146.

27. Wicker, G., 2015, „La suppression de la cause par le projet d’ordonnance: la chose sans le mot?”, în Recueil Dalloz 2015.

Studii în volum

1. Boar, F. A.,2016, „Comentariu sub art. 7”, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, București, Solomon.

2. Durnescu, M., 2018, „Partajul în timpul regimului comunităţii în noi practici notariale din perspectiva Noului Cod Civil şi a Noului Cod de Procedură Civilă în actualul context european”, în Stoica, A. (coord.), Conferința „Dreptul și principalele profesii juridice în actualul context european”. Constanța, 31 martie-2 aprilie 2017, București, Universul Juridic.

3. Eliescu, M., 1964, „Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți”, în Ionașcu, T. (coord.), Căsătoria în dreptul R.P.R., Institutul de Cercetări Juridice (Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România), București, Editura Academiei Republicii Populare Române.

4. Florian, E., 2018, „Stabilirea creanței de participare la achiziții în cadrul regimului matrimonial al separației de bunuri cu această clauză – câteva observații”, în Popescu, D.A. (ed.) și Popa, I.-F., Golub, S., Harosa, L.-M. (coord.), In Honorem Dan Chirică. Între dogmatica dreptului și rațiunea practică, București, Hamangiu.

5. Isache, D., 2016, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, în Bob, M.D. (coord.), 5 ani de Cod civil – perspectiva notarială, București, Monitorul Oficial.

6. Negrilă, D., Bolduț, D.-D., „Comentariu sub art. 106”, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, București, Solomon.

7. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 320”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

8. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 331”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

9. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 355”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole”, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

10. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 356”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

11. Macovei, C., Dobrilă M.C., 2021, „Comentariu sub art. 1133”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

12. Macovei, C., Dobrilă M.C., 2021, „Comentariu sub art. 1.135”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

Lucrări de practică

1. Bărbieru, C.-N., Macovei, C., 2018, Activitatea notarială. De la teorie la practică, Biblioteca de Drept Notarial, București, Universul Juridic.

2. Dunca, D., Negrilă, D., 2014, Procedură succesorală notarială. Note de curs, București, Notarom.

3. Rotaru, D. (coord.), 2011, Ghid de practică notarială, București, Notarom.

4. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2013, Culegere de spețe notariale, vol. I, București, Notarom.

5. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2014, Culegere de spețe notariale, vol. II, București, Notarom.

6. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2016, Culegere de spețe notariale, vol. III, București, Notarom.

7. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2018, Culegere de spețe notariale, vol. V, București, Notarom.

8. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2019, Culegere de spețe notariale, vol. VI, București, Notarom.

9. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2019, Culegere de spețe notariale, vol. VII, București, Notarom.

10. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2021, Culegere de spețe notariale, vol. VIII, București, Notarom.

11. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2017, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. I, București, Notarom.

12. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2017, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare», vol. II, București, Notarom.

13. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2021, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. III, București, Notarom.

14. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2017, Sinteza constatărilor rezultate în urma acțiunilor de control efectuate de către Corpul de Control al Uniunii în cursul anului 2015, București, Notarom.

---

[1] A se vedea: M. Avram, Drept civil. Familia, ediția a 2-a revizuită și adăugită, Hamangiu, București, 2016, p. 354; E. Florian, Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, ediția a 6-a revizuită și adăugită, C.H. Beck, București, 2018, p. 111. În dreptul francez, a se vedea, spre exemplu P. Lipinski, La liquidation dans le régime de la séparation de biens, L.G.D.J., 2002.

[2] A se vedea: E. Florian, „Stabilirea creanței de participare la achiziții în cadrul regimului matrimonial al separației de bunuri cu această clauză – câteva observații”, în D.A. Popescu (ed.) și I.-F. Popa, S. Golub, L.-M. Harosa (coord.), In Honorem Dan Chirică. Între dogmatica dreptului și rațiunea practică, Hamangiu, București, 2018, p. 335; O. Ghiță, „Natura juridică a creanței de participare în cadrul regimului separației de bunuri”, în R.S.J., nr. 2/2015; A. Fandache, „Contribuția notarului public în situația în care viitorii soți/soții decid să renunțe la clauza cu privire la creanța de participare stipulată în art. 360 alin. (2) C. civ.”, în BNP, nr. 4/2020, p. 30.

[3] A se vedea: M. Durnescu, „Partajul în timpul regimului comunităţii în noi practici notariale din perspectiva noului Cod civil şi a noului Cod de procedură civilă în actualul context european”, în A. Stoica (coord.), Conferința „Dreptul și principalele profesii juridice în actualul context european”. Constanța, 31 martie-2 aprilie 2017, Universul Juridic, București, 2018, p. 164 – 175; T. Bodoașcă, A. Drăghici, „Partajul bunurilor comune în devălmășie în timpul regimurilor matrimoniale de comunitate”, în Dreptul, nr. 4/2014, p. 42, republicat în T. Bodoașcă, Studii de dreptul familiei, Universul Juridic, București, 2018, p. 91, conform căruia textul este aplicabil și pentru bunurile devălmașe deținute în regimul comunității convenționale; D. Rotaru (coord.), Ghid de practică notarială, Notarom, București, 2011, p. 29.

[4] A se vedea infra, §31.

[5] A se vedea infra, §44.

[6] A se vedea infra, §32.

[7] A se vedea: T.R. Popescu, Dreptul familiei, vol. I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965, p. 285; M. Avram, op. cit., p. 323; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, în M.D. Bob (coord.), 5 ani de Cod civil – perspectiva notarială, Monitorul Oficial, București, 2016, p. 225.

[8] A se vedea C.-N. Bărbieru, C. Macovei, Activitatea notarială. De la teorie la practică, Biblioteca de Drept Notarial, Universul Juridic, București, 2018, p. 517.

[9] A se vedea D. Isache, op. cit., p. 242.

[10] A se vedea D. Dunca, D. Negrilă, Procedură succesorală notarială. Note de curs, Notarom, București, 2014, p. 245.

[11] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea a II-a), în BNP, nr. 4/2021, p. 18.

[12] Trimiterea la art. 364 alin. (2) C. civ. a fost considerată curioasă. Textul este din reglementarea separației de bunuri și prevede că „soții răspund solidar pentru obligațiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creșterea şi educarea copiilor”. Or, în regimul comunității, soții răspund solidar cu bunurile proprii pentru toate datoriile comune, în temeiul art. 352 C. civ., nu doar pentru cele asumate în scopul acoperirii nevoilor obișnuite ale căsătoriei sau care sunt legate de creșterea și educarea copiilor. A se vedea: M. Avram, C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Hamangiu, București, 2010, p. 301; M. Avram, op. cit., p. 330.

[13] A se vedea C. Nicolescu, Dreptul familiei, Solomon, 2020, p. 312 – 313.

[14] A se vedea E. Florian, op. cit., p. 111.

[15] A se vedea C.M. Nicolescu, „Considerații privind lichidarea regimului matrimonial în sistemul Codului civil român”, în AUB-D, 2012-II, p. 194.

[16] A se vedea infra, §40.

[17] A se vedea: C. Nicolescu, „Comentariu sub art. 320”, §2, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, C.H. Beck, București, 2021; D. Negrilă, D.-D. Bolduț, „Comentariu sub art. 106”, §10.2, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, Solomon, București, 2016.

[18] A se vedea F. A. Boar, „Comentariu sub art. 7”, §2, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), op. cit.

[19] A se vedea: M. Avram, C. Nicolescu, op. cit., p. 300; M. Avram, op. cit., p. 329. Pentru hotărârea de expedient, a se vedea A. Nicolae, „Comentariul art. 438-441 C. pr. civ.”, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. I, art. 1 – 526, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2016, p. 1224 – 1230.

[20] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), în BNP, nr. 3/2021, p. 18 și urm.

[21] A se vedea: M. Avram, op. cit., p. 316; E. Florian, op. cit., p. 325 și urm.

[22] „Dacă lichidarea reprezintă o etapă așezată temporal, în mod natural, la sfârșitul existenței unei entități, cu toate acestea nu este nici pe departe o chestiune care se pune numai la încetarea regimului matrimonial, așa cum s-ar putea crede. Modalitatea concretă de lichidare reprezintă un factor decisiv pe care soții îl analizează încă din faza în care se pregătesc să ia o decizie cu privire la alegerea regimului matrimonial” – D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 223.

[23] Art. 340 C. civ.: „Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț: a) bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune; b) bunurile de uz personal; c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri; d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creațiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat; e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele şi proiectele artistice, proiectele de invenții şi alte asemenea bunuri; f) indemnizația de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soți; g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora; h) fructele bunurilor proprii.”

[24] A se vedea: M. Eliescu, „Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți”, în Tr. Ionașcu (coord.), Căsătoria în dreptul R.P.R., Institutul de Cercetări Juridice (Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România), Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1964, p. 227 – 231; D. Lupulescu, Proprietatea comună, Universul Juridic, București, 2013, p. 90; P. Vasilescu, „Tradiția irosită: regimurile matrimoniale din vechiul Cod civil”, în SUBB Iurisprudentia, nr. 4/2012, p. 170 – 210. Pentru categoria bunurilor devălmașe sub imperiul actualului Cod civil, a se vedea M. Avram, op. cit., p. 245 – 254. Regimul devălmășiei a cunoscut chiar o oarecare aplicare retroactivă, în temeiul dispozițiilor Constituției Republicii Populare Române din 1948. De exemplu, Tribunalul Suprem s-a pronunțat într-o decizie de speță în sensul că „odată cu intrarea în vigoare a Constituției din 13 aprilie 1948, în virtutea art. 20, trebuie decis că bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei constituie un patrimoniu comun, aparținând ambilor soți în comun. Dacă căsătoria a fost desfăcută după data de 13 aprilie 1948 și anterior datei de 1 februarie 1954 (intrarea în vigoare a Codului familiei), soția divorțată poate cere să se constate că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, pe numele fostului ei soț, aparțin amândurora, datorită muncii comune sau contribuției aduse de fiecare dintre ei.” A se vedea Tribunalul Suprem, Colegiul civil, Decizia nr. 1403/1956 în Sc. Șerbănescu, Codul familiei comentat și adnotat, Editura Științifică, București, 1963, p. 59 nr. 10.

[25] În sens contrar, a se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), în BNP, nr. 3/2021, p. 20.

[26] În sens mult mai nuanțat, a se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, în BNP, nr. 4/2016, p. 41.

[27] A se vedea https://www.law.cornell.edu/wex/equitable_distribution, consultat la 26 august 2021. În statul New York, de exemplu, bunurile soților sunt divizate în raport cu contribuțiile respective la dobândirea lor, cu excepția celor primite prin donație sau moștenire, precum și a despăgubirilor pentru prejudiciile aduse persoanei unuia dintre aceștia, sistem care se apropie simțitor de cel al devălmășiei. A se vedea P. Herzog, JurisClasseur Droit comparé, États-Unis, fasc. 1: „Mariage, divorce, régimes matrimoniaux. Filiation. Droit international privé”, 24 ianuarie 2010, §32.

[28] A se vedea: M. Planiol, G. Ripert, Traité pratique de droit civil français, tome IX, partea a II-a, Paris, L.G.D.J., 1927, p. 152 – 228; A. Colin, H. Capitant, Cours élémentaire de droit civil français, tome III, 1925, p. 189 – 215; St. David, Al. Jault, Liquidation des régimes matrimoniaux, Dalloz, 2013; Fr. Terré, Ph. Simler, Droit civil. Les régimes matrimoniaux et statut patrimonial des couples non mariés, Dalloz, 2019, p. 519 – 565.

[29] A se vedea: Fr. Terré, Ph. Simler, Droit civil. Les régimes matrimoniaux, Dalloz, 2008, p. 200; Fr. Terré, Ph. Simler, Droit civil. Les biens, Dalloz, 2006, p. 677 – 678; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, art. cit., p. 36; F. Roșioru, „Tradiție și inovație în noul Cod civil în materia raporturilor patrimoniale dintre soți – aplicații ale teoriei datoriilor de valoare în cadrul regimului comunității matrimoniale”, în SUBB Iurisprudentia, nr. 2/2012, p. 17 – 52.

[30] A se vedea: Al. Duranton, Cours de droit français suivant le Code civil, tome XIV, Paris, 1834, p. 454; H. și L. Mazeaud/J. Mazeaud, Leçons de droit civil, tome IV, vol. I, Régimes matrimoniaux, ediția a 3-a, Montchrestien, 1969, p. 397; M. Grimaldi (coord.), Droit patrimonial de la famille 2015-2016, Dalloz, p. 275 – 277; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), art. cit., p. 27.

[31] „Tout ce que la cause gagnait en superficie, elle le perdait en cohérence. Loin de participer à son renouveau, ces sollicitations nouvelles ont favorisé sa perte” – Fr. Terré, Ph. Simler, Y. Lequette, Fr. Chénedé, Droit civil. Les obligations, 12^e édition, Dalloz, 2019, §400. A se vedea și B. Fages, J. Mestre, „L´influence du droit du marché sur le droit commun des obligations”, în Revue trimestrielle de droit commercial, 1998, p. 81.

[32] A se vedea Fr. Terré, Ph. Simler, Y. Lequette, Fr. Chénedé, op. cit., §403. A se vedea și J. Ghestin, Cause de l´engagement et validité du contrat, L.G.D.J., 2006, §113; M. Mekki, „L’ordonnance n° 2016-131 du 10 février 2016 portant réforme du droit des contrats, du régime général et de la preuve des obligations”, în Dalloz 2016, p. 494; G. Wicker, „La suppression de la cause par le projet d’ordonnance: la chose sans le mot?”, în Dalloz 2015, p. 1557.

[33] Teoria îmbogățirii fără justă cauză este mai degrabă o sursă de inspirație pentru mecanismul indemnizațiilor din dreptul francez decât explicația sa reală, căci condițiile sale sunt apreciate cu mai puțină strictețe în acest context. A se vedea: F. Mennesson, „Essai sur les récompenses sous le régime de la communauté légale”, Paris, 1853, p. 2; J.-G. Denecker, „La théorie générale des récompenses et son application aux libéralités faites par les époux communs en biens”, Lille, 1943, p. 18 – 19; M. Grimaldi (coord.), „Droit patrimonial de la famille 2015-2016”, Dalloz, p. 271; Fr. Terré, Ph. Simler, „Droit civil. Les régimes matrimoniaux et statut patrimonial des couples non mariés”, Dalloz, 2019, p. 516. Temeiul îmbogățirii fără justă cauză și teoria indemnizațiilor a fost preluată și de către doctrina românească: M. Eliescu, „Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți”, în Traian Ionașcu (coord.), op. cit., p. 339 – 341.

[34] „En adoptant la théorie de la cause, les canonistes pensent résoudre une antinomie entre le droit séculier et le droit de l´Eglise […] ce qui, à leurs yeux, donne à un engagement la force obligatoire, ce n´est pas la causa au sens qu´Ulpien donne à ce mot […] car, pour eux, le seul consentement suffit à obliger le débiteur. Pour que la promesse soit valabile, il faut qu´elle soit causée, c´est-à-dire qu´elle ait une raison d´être, une cause à proprement parler” – H. Capitant, De la cause des obligations (contrats, engagements unilatéraux, legs), ediția a 3-a, Dalloz, Paris, 1927, §§65 – 70.

[35] „În relația bazată pe iubire nu ar trebui să existe niciodată «banii mei» și «banii tăi». În caz contrar, nu formați o familie în adevăratul sens al cuvântului. Este important să știi că în căsnicie bunurile materiale aparțin ambilor soți” – părintele V. Ioana, Cartea familiei, Bookzone, București, 2021, p. 29.

[36] A se vedea: M. Avram, op. cit., p. 191; B.-D. Moloman, „Discuții privind convenția matrimonială în reglementarea actualului Cod civil”, în Dreptul, nr. 2/2016, pct. 5.1.

[37] A se vedea supra, §5.

[38] A se vedea infra, §37.

[39] A se vedea M. Eliescu, „Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți”, în Traian Ionașcu (coord.), op. cit., p. 339 – 341.

[40] A se vedea infra, §17.

[41] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 232. În dreptul francez, a se vedea: M. Planiol, G. Ripert, „Traité pratique de droit civil français”, tome IX, partea a II-a, Paris, L.G.D.J., 1927, p. 167; Fr. Terré, Ph. Simler, op. cit., Dalloz, 2019, p. 493.

[42] A se vedea: D. Rotaru (coord.), Ghid de practică notarială, p. 76, nota 87 și p. 90, nota 102; UNNPR, Sinteza constatărilor rezultate în urma acțiunilor de control efectuate de către Corpul de Control al Uniunii în cursul anului 2015, Notarom, București, 2017, p. 189.

[43] Această precizare vine în urma discuțiilor purtate cu doamna Doina Dunca pe subiectul textului, pentru care îi suntem recunoscători.

[44] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 234. A se vedea infra, §25.

[45] Art. 87 alin. (2) din Legea nr. 36/1995: „Îndreptarea erorilor și completarea omisiunilor se fac în condițiile art. 88, numai dacă acestea rezultă din lucrările actului, precum și din registrele notariale sau din alte evidențe ale biroului notarial.” Art. 88 din Legea nr. 36/1995: „Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părților, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părților se prezumă dacă, fiind legal citate, nu își manifestă opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face mențiune pe toate exemplarele actului.”

[46] A se vedea M. Avram, op. cit., p. 251.

[47] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. V, Notarom, București, 2018, p. 48.

[48] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. VI, Notarom, București, 2019, p. 110.

[49] A se vedea: UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol.VI, ed. cit., p. 113; M. Avram, op. cit., p. 263 – 265; E. Florian, op. cit., p. 200. Subrogația reală este o ficțiune de drept prin care, într-o universalitate, un bun ia locul altuia, împrumutând calitățile acestuia. A se vedea I. Deleanu, Ficțiunile juridice, C.H. Beck, București, 2005, p. 391.

[50] A se vedea V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, ediția a 4-a, București, C.H. Beck, 2021, p. 22 – 26.

[51] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 222.

[52] A se vedea: UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. III, Notarom, București, 2016, p. 184 – 187; idem, Culegere de spețe notariale, vol. V, ed. cit., p. 176; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 224 – 235. Dacă a fost achiziționat din banii proprii ai unuia dintre soți, bunul rămâne propriu acestuia din urmă chiar dacă în actul de dobândire figurează ca beneficiari ambii soți. A se vedea Tribunalul Suprem, s. civ., dec. nr. 2640 din 27 noiembrie 1974, în C.D. 1974, p. 184.

[53] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. III, ed. cit., p. 73.

[54] A se vedea UNNPR, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. II, Notarom, București, 2017, p. 201.

[55] A se vedea UNNPR, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. III, Notarom, București, 2021, p. 251.

[56] A se vedea infra, §§68 – 71.

[57] A se vedea C.-N. Bărbieru, C. Macovei, Activitatea notarială. De la teorie la practică, Biblioteca de Drept Notarial, Universul Juridic, București, 2018, p. 516.