• Dorim să mulțumim pentru acordul de republicare dat de către Revista de Dreptul Familiei în care conținutul articolului a fost inițial publicat într-o altă structură (nr. 1/2022).

C. Limitarea declarațiilor nereale

§64. Declarații anterioare. Echivalență. În baza celor mai sus prezentate, se poate considera, în definitiv, că mare parte din stipulațiile cuprinse în actul de lichidare pot fi convenite și anterior încetării regimului matrimonial, pe calea unor declarații separate. Practica însăși tratează de altfel, uneori, actul de lichidare ca fiind, până la urmă, o declarație comună dată de foștii soți sau de moștenitorii lor prin care sunt evidențiate laturile active și, mai rar, cele pasive ale maselor patrimoniale relevante^[1]. Astfel stau lucrurile, fără nicio îndoială, pentru recunoașterea calității de bun propriu sau comun. În privința sa, este deja conturată opinia majoritară. Conform acesteia, cadrul actului de lichidare este, fără discuție, cel mai potrivit în sens formal pentru recunoașterea bunurilor proprii sau comune ale soților. Totuși, nu este obligatoriu de apelat la acesta, deoarece o asemenea manifestare de voință poate fi cuprinsă în oricare alt act convenit de soți, fără să conteze denumirea sa^[2]. Este suficient ca părțile, cel mai adesea soții pe durata căsătoriei, să se întemeieze pe circumstanțele de fapt care atrag regimul de bun propriu sau comun. Aceasta, chiar dacă nu fac și trimitere la textele de lege incidente. Redactarea manifestării de voință se cere însă formulată cu atenție pentru încadrarea sa în ipoteza normelor juridice relevante. Astfel, o declarație prin care fostul soț pur și simplu afirmă că „renunț la drepturile de proprietate asupra imobilului […] neavând nicio contribuție materială la cumpărarea acestuia” este vizibil ambiguă cât privește conținutul operațiunii. De altfel, ea nu cuprinde vreo referire la criteriile reținute în art. 31 din Codul familiei sau în art. 340 C. civ., care delimitează bunurile proprii ale soților căsătoriți în regimul comunității legale^[3].

§65. Declarații anterioare. Recunoașterea naturii bunurilor. Evident, recunoașterea calității de bun propriu sau comun pe calea unor declarații prealabile încetării regimului matrimonial prezintă utilitate, la fel precum în actul propriu-zis de lichidare, mai cu seamă când vine să contrazică circumstanțe aparente de sens contrar^[4]. Astfel stau lucrurile în special dacă părțile răstoarnă pe această cale prezumția comunității de bunuri prevăzută în art. 339 C. civ. Aici, declarația celuilalt soț poate confirma incidența dispozițiilor art. 340 C. civ., de exemplu, faptul că prețul unui bun achiziționat de către celălalt soț a fost achitat de acesta din urmă exclusiv din fonduri proprii ale sale, de dinaintea căsătoriei sau provenite din înstrăinarea vreunui alt bun propriu. Conținutul unei asemenea manifestări de voință este practic similar cu cel care ar trebui cuprins, pentru aceleași rațiuni, în corpul actului de lichidare^[5].

§66. Declarații anterioare. Recunoașterea de datorie. Tot astfel, prin declarații prealabile actului de lichidare propriu-zis, soții, foștii soți sau moștenitorii lor pot recunoaște existența unor datorii ale partenerilor unul față de celălalt, față de comunitate sau invers, ale comunității față de vreunul dintre soți. Observația rămâne pertinentă inclusiv în regimul separației de bunuri, deoarece și aici pot fi clarificate pe această cale relațiile patrimoniale dintre soți și cele privitoare la bunurile acestora.

§67. Declarații anterioare. Desocotire prealabilă. Nu ar putea fi convenită însă înaintea operațiunilor de lichidare tocmai desocotirea care vine să tragă linia finală în urma recapitulării pretențiilor înfățișate și a inventarului de bunuri declarat^[6]. De exemplu, nu ar avea sens ca soții să cadă de acord, anterior încetării regimului matrimonial, asupra cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune, cu excepția situației când aceasta servește realizării unui partaj al bunurilor devălmașe^[7]. Ei pot doar estima cotele aferente pe calea clauzei prevăzute de art. 367 lit. e) C. civ.^[8] La fel ar sta lucrurile dacă soții ar determina cuantumul creanței de participare vizate în art. 360 alin. (2) C. civ. înaintea încetării regimului separației^[9] sau, mai general, dacă în oricare mod posibil și-ar tranșa definitiv relațiile patrimoniale din căsătorie, cât timp aceasta din urmă este încă în ființă. Totuși, cu excepția unei asemenea desocotiri finale, se poate considera că există o identitate parțială de conținut între stipulațiile actului de lichidare și declarațiile prealabile de natura celor amintite. Această identitate de conținut implică perspectiva unor abordări de ansamblu cât privește rolul mai mult sau mai puțin activ cerut notarului chemat să instrumenteze în asemenea situații, precum și efectele juridice ale unor eventuale declarații neadevărate date de părți.

§68. Procedură jurisdicțională. Rolul activ al notarului. Este vorba, practic, de a ști cât anume trebuie să stăruie notarul public pentru clarificarea relațiilor adevărate dintre părți și pentru administrarea înscrisurilor sau a celorlalte mijloace de probă necesare în acest scop. Tot în aceiași parametri trebuie abordată chestiunea dacă notarul public se poate mulțumi cu cele declarate de părți cât privește regularizarea datoriilor dintre soți și determinarea cotelor de proprietate ale soților asupra masei bunurilor comune sau trebuie, în plus, să pretindă și documente justificative mai mult sau mai puțin edificatoare în acest cadru. În primul rând, este clar că dacă părțile declară o cotă de contribuție pe deplin egală între soți, nu este necesar vreun demers adițional din partea notarului. În acest caz, sunt oricum incidente dispozițiile art. 357 alin. (2) teza a II-a C. civ., care instituie o prezumție legală în sensul cotelor egale de contribuție^[10].

§69. Procedură jurisdicțională. Înscrisuri justificative. Altfel trebuie abordate însă situațiile când nu este incidentă vreo prezumție legală. În aceste situații, trebuie considerat că notarul public nu este obligat de lege să pretindă părților actului de lichidare prezentarea vreunor înscrisuri justificative cât privește circumstanțele de fapt din spatele declarațiilor cât privește natura bunurilor dobândite, proprie sau comună, ori pentru probarea izvorului concret al pretențiilor dintre soți. Aceasta deoarece nici operațiunea de lichidare, nici declarațiile prealabile de conținut similar nu sunt acte constitutive sau translative de drepturi reale imobiliare, astfel încât să fie necesare cercetările amănunțite impuse de art. 228 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.333/2013[11]. În acest cadru, notarii publici au strict obligațiile generice prevăzute în art. 9 din Legea nr. 36/1995. Este vorba de a verifica faptul ca înscrisul să nu cuprindă clauze contrare legii sau bunelor moravuri, precum și de a cere și de a oferi lămuriri părților spre a se convinge că ele au înțeles sensul și au acceptat efectele manifestării lor de voință.

§70. Procedură jurisdicțională. Aflarea adevărului. Totuși, în cazul unei disproporții puternice între cotele declarate de contribuție sau dacă există necorelări la nivelul înscrisurilor justificative și al declarațiilor părților, notarul public trebuie să le pretindă lămuririle și probele necesare, în scopul clarificării situației date. Astfel, în practica judiciară s-a decis că pentru evitarea fraudării creditorilor unuia dintre soți, mărturisirea soțului datornic, conform căruia a avut o contribuție minimă la dobândirea bunurilor comune trebuie susținută de probe pertinente şi concludente care să confirme această stare de fapt[12]. Or, art. 165 din Legea notarilor publici și activității notariale nr. 36/1995, republicată, trimite înspre prevederile din procedura civilă, ca reglementări de drept comun^[13]. Acolo merită observat că textul art. 22 alin. (2) teza I C. proc. civ. pretinde judecătorului să stăruie pentru aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii[14]. Soluția nu se transpune însă și la nivelul declarațiilor soților, prealabile încetării regimului matrimonial, prin care aceștia clarifică proprietatea bunurilor, proprii sau comune, ori existența unor datorii născute între aceștia din căsătorie. Aceasta deoarece asemenea situații, cel mai adesea, se pot proba numai prin mărturisirea extrajudiciară pe care o reprezintă manifestările de voință în cauză^[15]. În toate cazurile însă rămân aplicabile prevederile art. 343 alin. (2) C. civ. Conform acestora, dovada că un bun este propriu se poate face între soți prin orice mijloc de probă, cu excepția cazului în care a fost dobândit prin donație sau moștenire, când sunt necesare înscrisurile aferente.

§71. Procedură jurisdicțională. Tranșarea chestiunilor de drept. În anumite situații practice, se ridică și problema dacă instrumentarea lichidării regimului matrimonial concretizează îndeplinirea unei proceduri jurisdicționale. Ideea este că într-o procedură jurisdicțională, notarul public nu se limitează să obțină consimțământul părților, ci este însărcinat și să determine normele de drept aplicabile circumstanțelor prezentate. În principiu, dacă într-adevăr procedura succesorală este considerată una jurisdicțională, nu la fel stau lucrurile în ce privește autentificarea înscrisurilor. Acolo, notarul public nu este el însuși chemat a spune dreptul. O asemenea dilemă se poate ivi, bunăoară, când trebuie apreciată incidența dispozițiilor art. 207 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil în contextul operațiunilor de lichidare[16]. Astfel, dacă se ajunge la concluzia că autentificarea lichidării regimului matrimonial implică o procedură jurisdicțională, este dincolo de orice îndoială că notarul poate determina legea regimului matrimonial în baza normelor actuale de drept internațional privat, chiar și când ar fi vorba de raporturi juridice născute anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. De exemplu, textul de lege amintit a fost considerat incident fără niciun dubiu în contextul procedurilor succesorale propriu-zise[17]. Pentru identitate de rațiune însă, aceeași trebuie să fie soluția și cât privește actul de lichidare a regimului matrimonial, la încetarea căsătoriei, chiar dacă este instrumentat în cadrul procedurii de autentificare. Într-adevăr, operațiunea de lichidare este considerată o componentă din procedura succesorală notarială. Or, caracterul jurisdicțional al acesteia din urmă este recunoscut în mod tradițional. Dincolo de aceasta, s-a precizat mai sus că pentru moștenirile deschise anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, practica notarială este în sensul ca elementele specifice ale regimului matrimonial să fie cuprinse direct în conținutul încheierii finale din dosarul succesoral. Prin urmare, o distincție în acest cadru după cum operațiunea se materializează sau nu pe suportul înscrisului autentic ar antrena un paradox. Pentru persoanele decedate anterior datei de 1 octombrie 2011, legea regimului matrimonial ar urma să fie determinată în baza dispozițiilor ulterioare, din actualul Cod civil – fiind vorba strict de procedura succesorală –, pe când în cazul celor care au decedat după intrarea lor în vigoare nu ar fi sigur dacă notarul poate sau nu să dea curs prevederilor art. 207 din Legea nr. 71/2011. Rămâne doar situația operațiunilor de lichidare convenite anterior decesului vreunuia dintre soți, adică după divorț sau în prealabil schimbării regimului matrimonial. Trebuie totuși considerat că și acestea din urmă concretizează tot proceduri jurisdicționale. Altminteri, există iarăși riscul unei distincții relativ iraționale, după cum actul de lichidare a fost sau nu convenit în contextul unui dosar succesoral. Pe scurt, dacă în cadrul actelor de lichidare prealabile instrumentării dosarului succesoral, notarul public nu ar fi chemat să spună dreptul, dar în cele concomitente da, conținutul acestora riscă să fie diferit, fără să existe însă vreun temei real în acest sens. Abordarea rațională trebuie să fie, în consecință, aceea de a considera că inclusiv operațiunile de lichidare realizate în afara cadrului unui dosar succesoral sunt și ele totuși convenite în perspectiva instrumentării acestuia din urmă. Ele permit, în toate cazurile, clarificarea conținutului patrimoniului soților sau al foștilor soți. Indiferent de momentul instrumentării, operațiunile aferente își păstrează, prin urmare, caracterul jurisdicțional.

§72. Declarații false. Natura bunurilor și situația datoriilor. Chestiunea cu cea mai pregnantă relevanță practică în acest context este aceea de a lua în calcul consecințele juridice ale unor eventuale declarații neadevărate date de către părți. Problema privește atât stipulațiile din conținutul actului de lichidare, cât și eventualele declarații prealabile de conținut similar acestuia. Denaturarea realității poate privi oricare din circumstanțele de fapt în funcție de care trebuie stabilită natura comună sau proprie a bunurilor, pe baza dispozițiilor art. 339 – 340 C. civ. Ea poate, tot astfel, să poarte asupra temeiniciei pretențiilor născute între masele de bunuri proprii sau comune ale soților. Nu prezintă relevanță în acest cadru dacă declarațiile neadevărate se și coroborează cu înscrisurile justificative prezentate de părți. Bunăoară, în situațiile cu elemente de extraneitate, aspectele neconforme cu realitatea pot viza inclusiv elemente cu rol de puncte de legătură, precum țara în care soții și-au stabilit reședința obișnuită sau alte circumstanțe de fapt pertinente. Chestiunea trebuie abordată în acest cadru mai cu seamă din perspectiva dreptului civil, dincolo de posibilele sancțiuni pe plan penal pentru eventualul fals în declarații [art. 326 alin. (1) C. pen.[18]].

§73. Declarații false. Simulație. Stipulațiile neadevărate din partea părților, date în acest cadru, ascund cel mai adesea o simulație în sensul juridic al termenului. Regimul de drept comun al acesteia este reglementat în art. 1.289 – 1.294 C. civ. Astfel, poate fi vorba de acte fictive precum atunci când soții convin fără temei că un bun, aparent comun, este de fapt propriu doar al unuia dintre aceștia, încât să nu poată fi urmărit de creditorii celuilalt soț. Tot astfel, mențiunile neconforme cu realitatea pot ascunde liberalități gândite de părți să vină în favoarea soțului beneficiar, ținute secret însă pentru ocolirea rezervei succesorale^[19]. Merită luată în calcul și eventualitatea unei veritabile convenții matrimoniale simulate, în sensul art. 331 C. civ., dar numai pentru înțelegerile necorespunzătoare adevărului convenite prin declarații prealabile încetării regimului matrimonial, deci nu și pentru cele cuprinse în actul de lichidare propriu-zis. Acesta din urmă se încheie, într-adevăr, la un moment în care nu mai poate fi vorba de încheierea unei convenții matrimoniale, care să reprezinte actul secret din mecanismul simulației. Pe lângă aceasta, relatările nereale din acest context pot atrage și alte sancțiuni pe plan civil. Poate fi vorba, bunăoară, despre acceptarea forțată a moștenirii în sensul art. 1.119 C. civ., dacă părțile actului de lichidare declară în mod nejustificat un bun propriu al defunctului ca fiind comun ori un bun comun ca fiind propriu doar soțului care i-a supraviețuit defunctului.

§74. Simulația convenției matrimoniale. Exemple teoretice. Într-adevăr, Codul civil intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 reglementează cu titlu de noutate problema simulației convențiilor matrimoniale. Astfel, art. 331 C. civ., a cărui denumire marginală este, tocmai, „simulația convenției matrimoniale”, prevede că „actul secret prin care se alege un alt regim matrimonial sau se modifică regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite formalitățile de publicitate prevăzute de lege produce efecte numai între soți şi nu poate fi opus terților de bună-credință”. Merită fără îndoială observat că lucrările recente de specialitate abordează cu titlu exemplificativ pentru această dispoziție numai situațiile în care soții convin explicit, dar pe calea unui act secret, să le fie aplicabil un alt regim decât comunitatea legală ori decât cel convenit de ochii lumii și pentru care au fost realizate în prealabil formele de publicitate^[20]. Nu se poate considera însă că doar aceste ipoteze se încadrează în litera dispoziției citate, mai ales că s-ar întâlni mult prea rar în practica de zi cu zi. Aceasta pentru că experiența umană face greu de crezut că soții și-ar asuma, chiar în secret, să încheie o convenție matrimonială în toată puterea cuvântului, ca manifestare de voință generică și speculativă în privința viitorului. În realitate, părțile sunt mai degrabă interesate în a dispune cu privire la bunuri, drepturi sau obligații clar individualizabile ori măcar așteptate să intre în patrimoniul lor. Calificarea declarațiilor nereale date în acest context ca fiind simulații ale convenției matrimoniale în sensul art. 331 C. civ. poate părea îndrăzneață, deoarece actul secret vizează, în acest caz, elemente considerate clauze ale unei convenții matrimoniale în sensul art. 367 lit. a), b) sau e) C. civ.^[21] Totuși, ea merită luată în considerare în ideea că preocuparea de a limpezi relațiile specifice regimului matrimonial rămâne constantă în atitudinea soților. După cum spunea prințul de Talleyrand, ministrul afacerilor externe al lui Napoleon I, „le mariage est une si belle chose qu’il faut y penser pendant toute sa vie”.

§75. Obligativitatea lichidării. Concluzie. Pe lângă chestiunile practice relevante, palierele abordate permit și tranșarea problemei obligativității actului de lichidare. Astfel, dintre componentele menționate la nivelul art. 357 C. civ.^[22], era oricum indiscutabil că partajul bunurilor comune nu poate fi considerat o etapă necesară, fie și numai pentru că nu se poate realiza peste voința părților implicate^[23]. Rămâne totuși defalcarea bunurilor proprii sau comune ale soților^[24], stabilirea cotelor de contribuție la dobândirea lor^[25] și regularizarea datoriilor dintre părți^[26]. Dintre acestea deja, este clar că stabilirea cotelor de contribuție vizează mai cu seamă regimurile matrimoniale care presupun proprietatea devălmașă. Mai precis, dacă soții au optat pentru separația de bunuri, poate fi vorba cel mult de lucrurile achiziționate în coproprietate obișnuită și de stabilirea cotei asupra fiecăruia dintre acestea^[27]. Oricum, a rezultat că problema obligativității subînțelege în special chestiunea sancțiunilor aplicabile dacă lipsește vreuna dintre componentele sale. Or, nu a fost identificată vreo consecință sensibilă pe planul dreptului civil pentru omiterea parcurgerii etapelor specifice actului de lichidare, iar notarul public nu greșește dacă se limitează la precizarea cotelor de contribuție ale soților în încheierea finală, când părțile solicită numai aceasta^[28]. Este adevărat că palierele acestuia simplifică și clarifică relațiile dintre soți sau dintre foștii soți și moștenitorii acestora^[29], după caz, și marchează finalul unei etape tranzitorii de comunitate „postmatrimonială”^[30], dacă nu era în cauză regimul separației. Din această perspectivă, încheierea unui act de lichidare își păstrează pe deplin oportunitatea de fiecare dată când trebuie tras linia cât privește relațiile patrimoniale trecute.

ANEXE

MODEL DE ACT DE LICHIDARE ÎNTRE FOŞTI SOŢI DUPĂ DIVORȚ^[31]

ACT DE LICHIDARE A REGIMULUI COMUNITĂŢII LEGALE

I. PĂRŢILE

1. Subsemnatul …………, cetăţean ………, domiciliat în ………………, CNP, ……..

2. Subsemnata …………, cetăţean ………, domiciliată în …………….., CNP ……..

în calitate de foşti soţi, divorţaţi conform certificatului de divorţ nr. …….., eliberat de ……../hotărârii judecătoreşti definitive nr. …..

II. OBIECTUL ACTULUI DE LICHIDARE

2.1. Noi, părţile, declarăm următoarele bunuri şi datorii proprii ale fiecărui soţ:

FOST SOŢ

bunuri mobile proprii …………… (descriere, mod dobândire)

bunuri imobile proprii …………… (descriere, mod dobândire)

datorii proprii …………… ……….(descriere, mod contractare)

FOSTĂ SOŢIE

bunuri mobile proprii …………… (descriere, mod dobândire)

bunuri imobile proprii …………… (descriere, mod dobândire)

datorii proprii ……………………….(descriere, mod contractare)

2.2. Noi, părţile, declarăm următoarele bunuri şi datorii comune în devălmăşie dobândite, respectiv contractate sub regimul comunităţii legale:

Bunuri mobile comune …………… (descriere, mod dobândire)

Bunuri imobile comune…………… (descriere, mod dobândire)

Datorii comune …………………….. (descriere, mod contractare)

2.3. Noi, foştii soţi, stabilim cota de contribuţie la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune de …..pentru fiecare.

2.4. Bunurile comune devin bunuri în coproprietate pe cote-părţi ale foştilor soţi, în cotele stabilite la pct. 2.3.

2.5. Părțile declară că nu mai au nicio pretenție unele față de celelalte, în urma regularizării datoriilor pentru pretențiile dintre foștii soți, născute din căsătorie.

III. PUBLICITATEA ACTULUI DE LICHIDARE

3.1. În vederea opozabilităţii faţă de terţi, oricare dintre părţi va putea îndeplini formalităţile pentru efectuarea înscrierilor corespunzătoare la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară competent pentru bunurile imobile şi la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, pentru bunurile mobile.

Tehnoredactat la ………….., într-un exemplar original, care rămâne în arhiva notarului public, și …… duplicate, dintre care unul pentru arhiva biroului notarial şi …… duplicate s-au eliberat părţilor.

            FOST SOŢ                                                   FOSTĂ SOŢIE

MODEL DE ACT DE LICHIDARE ÎNTRE SOŢI CARE ÎȘI SCHIMBĂ REGIMUL MATRIMONIAL^[32]

ACT DE LICHIDARE A REGIMULUI COMUNITĂŢII LEGALE

I. PĂRŢILE

1. Subsemnatul …………, cetăţean ………, domiciliat în ………………, CNP, ……..

2. Subsemnata …………, cetăţean ………, domiciliată în …………….., CNP ……..

în calitate de soţi, căsătoriţi la data de ……………,  conform certificatului de căsătorie nr. ….. eliberat de …….

II. OBIECTUL ACTULUI DE LICHIDARE

2.1. Noi, soții, declarăm următoarele bunuri şi datorii proprii ale fiecărui soţ:

SOŢ

bunuri mobile proprii …………… (descriere, mod dobândire)

bunuri imobile proprii …………… (descriere, mod dobândire)

datorii proprii …………………….(descriere, mod contractare)

SOŢIE

bunuri mobile proprii …………… (descriere, mod dobândire)

bunuri imobile proprii …………… (descriere, mod dobândire)

datorii proprii ……………………….(descriere, mod contractare)

2.2. Noi, soții, declarăm următoarele bunuri şi datorii comune în devălmăşie dobândite, respectiv contractate sub regimul comunităţii legale:

Bunuri mobile comune …………… (descriere, mod dobândire)

Bunuri imobile comune…………… (descriere, mod dobândire)

Datorii comune …………………….. (descriere, mod contractare)

2.3. Noi, soţii, stabilim cota de contribuţie la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune de ….. pentru fiecare soț.

2.4. Bunurile comune devin bunuri în coproprietate pe cote-părţi ale soţilor, în cotele stabilite la pct. 2.3.

2.5. Soții declară că nu mai au nicio pretenție unul față de celălalt, în urma regularizării datoriilor pentru pretențiile dintre soți anterior născute din căsătorie.

III. PUBLICITATEA ACTULUI DE LICHIDARE

3.1. În vederea opozabilităţii faţă de terţi, oricare dintre soți va putea îndeplini formalităţile pentru efectuarea înscrierilor corespunzătoare la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară competent pentru bunurile imobile şi la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, pentru bunurile mobile.

Tehnoredactat la ………….., într-un exemplar original, care rămâne în arhiva notarului public, și …… duplicate, dintre care unul pentru arhiva biroului notarial şi …… duplicate s-au eliberat părţilor.

            SOŢ                                                   SOŢIE

MODEL DE ACT DE LICHIDARE ÎNTRE SOŢUL SUPRAVIEŢUITOR ŞI MOŞTENITORI SAU ÎNTRE MOŞTENITORII CELOR DOI SOŢI^[33]

Dosar succesoral nr. ……/2023

ACT DE LICHIDARE A REGIMULUI COMUNITĂŢII LEGALE

I. PĂRŢILE

1. Subsemnatul …………., domiciliat în ………………….., C.N.P. …………………., în calitate de soț supraviețuitor, și

2. Subsemnatul …………., domiciliat în ………………………., C.N.P. ………………………., în calitate de fiu,

3. Subsemnatul …………., domiciliat în ………………………., C.N.P. ………………………., în calitate de fiu,

în cauza succesorală privind pe defunctul …………, decedat la data de ……….., fost cu ultimul domiciliu în ……………….., C.N.P. …………….., am convenit încheierea prezentului act de lichidare.

II. OBIECTUL ACTULUI DE LICHIDARE

2.1. Noi, părţile, declarăm următoarele bunuri şi datorii proprii ale fiecărui fost soţ:

SOŢ SUPRAVIEŢUITOR

Bunuri mobile proprii …………… (descriere, mod dobândire)

Bunuri imobile proprii …………… (descriere, mod dobândire)

Datorii proprii ……………………….(descriere, mod contractare)

SOŢ DECEDAT

Bunuri mobile proprii …………… (descriere, mod dobândire)

Bunuri imobile proprii …………… (descriere, mod dobândire)

Datorii proprii ……………………….(descriere, mod contractare)

2.2. Noi, părţile, declarăm următoarele bunuri în devălmăşie şi datorii comune dobândite, respectiv contractate sub regimul comunităţii legale:

Bunuri mobile comune …………… (descriere, mod dobândire)

Bunuri imobile comune…………… (descriere, mod dobândire)

Datorii comune …………………….. (descriere, mod contractare)

2.3. Noi, părţile, stabilim cota de contribuţie la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune de ….. parte pentru fiecare fost soţ.

2.4. Bunurile comune devin bunuri în coproprietate pe cote-părţi ale soţilor, în cotele stabilite la pct. 2.3.

2.5. În urma întocmirii prezentului act de lichidare s-a eliberat certificatul de moştenitor nr. …….

2.6. Părțile declară că nu mai au nicio pretenție unele față de celelalte, în urma regularizării datoriilor pentru pretențiile dintre soți născute din căsătorie.

III. PUBLICITATEA ACTULUI DE LICHIDARE

3.1. În vederea opozabilităţii faţă de terţi, oricare dintre moştenitori va putea îndeplini formalităţile pentru efectuarea înscrierilor corespunzătoare la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară competent pentru bunurile imobile şi la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, pentru bunurile mobile.

            Tehnoredactat la ………….., într-un exemplar original, care rămâne în arhiva notarului public, și …… duplicate, dintre care unul pentru arhiva biroului notarial şi …… duplicate s-au eliberat părţilor.

            SOŢ SUPRAVIEŢUITOR,                                                                                           FIU,

FIU,

Bibliografie

Manuale universitare

1. Avram, M., 2016, Drept civil. Familia, ediția a 2-a revizuită și adăugită, București, Hamangiu.

2. Chirică, D., 2014, Tratat de drept civil – Succesiuni și Liberalități, București, C.H. Beck.

3. Colin, A., Capitant, H., 1925, Cours élémentaire de droit civil français, tome III.

4. Deak, F., Popescu, R., 2014, Tratat de drept succesoral. Transmisiunea și partajul moștenirii, vol. 3, București, Universul Juridic.

5. Duranton, A., 1834, Cours de droit français suivant le Code civil, tome XIV, Paris.

6. Florian, E., 2018, Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, ediția a 6-a revizuită și adăugită, București, C.H. Beck.

7. Filipescu, I., Filipescu, A., 2002, Tratat de dreptul familiei, ediția a VII-a, București, C.H. Beck.

8. Malaurie, P., Aynès, L., 2015, Droit des régimes matrimoniaux, L.G.D.J.

9. Mazeaud, H. și L., Mazeaud, J., 1969, Leçons de droit civil, vol. IV, vol. I, Régimes matrimoniaux, ediția a 3-a, Montchrestien.

10. Neagu, I., Damaschin, M., 2014, Tratat de procedură penală. Partea generală, București, Universul Juridic.

11. Nicolescu, C., 2020, Dreptul familiei, Solomon.

12. Planiol, M., Ripert, G., 1927, Traité pratique de droit civil français, vol. IX, partea a II-a, Paris, L.G.D.J.

13. Popa, I., 2013, Drept civil. Moșteniri și liberalități, București, Universul Juridic.

14. Popescu, T.R., 1965, Dreptul familiei, vol. I, București, Editura Didactică și Pedagogică.

15. Stoica, V., 2021, Drept civil. Drepturile reale principale, ediția a 4-a, București, C.H. Beck.

16. Terré, F., Simler, P., 2006, Droit civil. Les biens, Dalloz.

17. Terré, F., Simler, P., 2008, Droit civil. Les régimes matrimoniaux, Dalloz.

18. Terré, F., Simler, P., 2019, Droit civil. Les régimes matrimoniaux et statut patrimonial des couples non mariés, Dalloz.

19. Terré, F., Simler, P., Lequette, Y., Chénedé, F., 2019, Droit civil. Les obligations, ediția a 12-a, Dalloz.

20. Theodoru, Gr. Gr., 2007, Tratat de drept procesual penal, București, Hamangiu.

Lucrări de specialitate

1. Avram, M., Nicolescu, C., 2010, Regimuri matrimoniale, București, Hamangiu.

2. Capitant, H., 1927, De la cause des obligations (contrats, engagements unilatéraux, legs), ediția a 3-a, Paris, Dalloz.

3. Chirică, D., 2014, Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, Bucureşti, C.H. Beck.

4. David, S., Jault, A., 2013, Liquidation des régimes matrimoniaux, Dalloz.

5. Deleanu, I., 2005, Ficțiunile juridice, București, C.H. Beck.

6. Denecker, J.-G., 1943, La théorie générale des récompenses et son application aux libéralités faites par les époux communs en biens, Lille.

7. Dunca, D., Negrilă, D., 2014, Drept civil. Moșteniri și liberalități. Note de curs, vol. I, București, Notarom.

8. Ghestin, J., 2006, Cause de l´engagement et validité du contrat, L.G.D.J.

9. Grimaldi, M. (coord.), Droit patrimonial de la famille 2015-2016, Dalloz.

10. Herzog, P., 2010, JurisClasseur Droit comparé, États-Unis, fasc. 1: Mariage, divorce, régimes matrimoniaux. Filiation. Droit international privé.

11. Părintele Ioana, V., 2021, Cartea familiei, București, Bookzone.

12. Ionaş, D., 2016, Clauza de preciput. Legat cuprins în convenția matrimonială?, București, Universul Juridic

13. Ionescu, B., 2016, Mărturisirea și interogatoriul în procesul civil, București, Universul Juridic.

14. Lupșan, G., 2014, Ghid de drept internațional privat în materia dreptului familiei, Notarom.

15. Lupulescu, D., 2013, Proprietatea comună, București, Universul Juridic.

16. Mennesson, F., 1853, Essai sur les récompenses sous le régime de la communauté légale, Paris.

17. Nicolescu, C., 2012, Regimurile matrimoniale convenționale în sistemul noului Cod civil român, București, Universul Juridic.

18. Popa, I., Moise, A.-A., Drept notarial, Universul Juridic, București, 2013

19. Revillard, M., 2018, JurisClasseur Droit international, fasc. 556: Régimes matrimoniaux. Droit international privé français. Système de droit commun. Système issu de la convention de La Haye.

20. Soares, B., Amaral, E., Pott, P., de Lacerda, P., Pedro, R.T., 2020, European Regulations: Impact on the Activity of Registry Officers and Notaries, High Judicial Council – Portugal, EJN Civil – Portugal, https://www.redecivil.csm.org.pt/the-european-regulations-impact-on-the-activity-of-registry-officers-and-notaries/

21. Vasilescu, P., 2009, Regimuri matrimoniale, ediția a II-a revizuită, Universul Juridic.

Articole de revistă

1. Bodoașcă, T., Drăghici, A., 2014, „Partajul bunurilor comune în devălmășie în timpul regimurilor matrimoniale de comunitate”, în Dreptul, nr. 4/2014, republicat în Bodoașcă, T., 2018, Studii de dreptul familiei, București, Universul Juridic.

2. Chirică, D., 2021, „Clauza de preciput – o moștenire contractuală?”, în RRDP, nr. 3-4/2021.

3. Claux, P.-J., 2008, „Le règlement du régime matrimonial par le notaire désigné à la suite d’une demande de justice”, în Actualité Juridique famille, nr. 3/2008.

4. Crăciunescu, C.M., Lupașcu, D., 2011, „Reglementarea clauzei de preciput în noul Cod civil român, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011”, în PR, nr. 8/2011.

5. Droz, G.A.L., 1992, „Les nouvelles règles de conflit françaises en matière de régimes matrimoniaux, entrée en vigueur de la convention de La Haye du 14 mars 1978 sur la loi applicable aux régimes matrimoniaux”, în Revue critique de droit international privé 1992.

6. Dunca, D., 2020, „Executarea clauzei de preciput și reducțiunea ei”, în BNP, nr. 1/2020.

7. Fages, B., Mestre, J., 1998, „L´influence du droit du marché sur le droit commun des obligations”, în Revue trimestrielle de droit commercial 1998.

8. Fandache, A., 2020, „Contribuția notarului public în situația în care viitorii soți/soții decid să renunțe la clauza cu privire la creanța de participare stipulată în art. 360 alin. (2) C. civ.”, în BNP nr. 4/2020.

9. Ghiță, O., 2015, „Natura juridică a creanței de participare în cadrul regimului separației de bunuri”, în RSJ, nr. 2/2015.

10. Isache, D., 2016, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, în BNP, nr. 4/2016.

11. Isache, D., 2021, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), în BNP, nr. 3/2021.

12. Isache, D., 2021, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea a II-a), în BNP, nr. 4/2021.

13. Lupașcu, D., 2019, „Măsurile asigurătorii în procesul penal (I)”, în Revista Română de Drept Penal al Afacerilor, nr. 2/2019.

14. Mekki, M., 2016, „L’ordonnance n° 2016-131 du 10 février 2016 portant réforme du droit des contrats, du régime général et de la preuve des obligations, Le volet droit des contrats: l’art de refaire sans défaire”, în Recueil Dalloz 2016.

15. Moloman, B.-D., 2016, „Discuții privind convenția matrimonială în reglementarea actualului Cod civil”, în Dreptul, nr. 2/2016.

16. Moloman, B.D., 2019, „Rolul şi funcţiile autorităţii tutelare în protejarea persoanelor vulnerabile. Simplu apendice al organelor judiciare sau instituţie cu rol propriu?”, în Revista de Dreptul Familiei, nr. 2/2019.

17. Nicolescu, C.M., „Considerații privind lichidarea regimului matrimonial în sistemul Codului civil român”, în AUB-D, 2012-II.

18. Nicolescu, C.M., 2011, „Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil român. Abordare comparativă”, în RRDP, nr. 6/2011.

19. Nicolescu, C.M., 2012, „Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil român – avantaj matrimonial sau instrument de planificare succesorală?”, în AUB seria Drept, în vol. Conferința Reglementări fundamentale în noul Cod civil și în noul Cod de procedură civilă, supliment, C.H. Beck.

20. Popa, I., 2011, „Clauza de preciput”, în RRDP, nr. 4/2011.

21. Popa, I., 2020, „Încetarea regimului matrimonial potrivit Codului civil”, în BNP, nr. 4/2020.

22. Popescu, D.A., 2016, „Dreptul internațional privat intertemporal. Conflictul în timp al normelor de conflict. Homo, fuge!”, în Revista Română de Drept Privat, nr. 2/2016.

23. Roșioru, F., 2012, „Tradiție și inovație în noul Cod civil în materia raporturilor patrimoniale dintre soți – aplicații ale teoriei datoriilor de valoare în cadrul regimului comunității matrimoniale”, în SUBB Iurisprudentia, nr. 2/2012.

24. Togan, R.-A., 2021, „Clauza de preciput – cel din urmă «cadou» matrimonial pentru soţul supravieţuitor”, în Revista de Dreptul Familiei, nr. 1/2021.

25. Vasilescu, P., 2012, „Tradiția irosită: regimurile matrimoniale din vechiul Cod civil”, în SUBB Iurisprudentia, nr. 4/2012.

26. Vignal, T., 1998 „La loi du 28 octobre 1997 adoptant la convention de La Haye sur la loi applicable aux régimes matrimoniaux”, în La Semaine Juridique Édition Générale 1998, I, 1146.

27. Wicker, G., 2015, „La suppression de la cause par le projet d’ordonnance: la chose sans le mot?”, în Recueil Dalloz 2015.

Studii în volum

1. Boar, F. A.,2016, „Comentariu sub art. 7”, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, București, Solomon.

2. Durnescu, M., 2018, „Partajul în timpul regimului comunităţii în noi practici notariale din perspectiva Noului Cod Civil şi a Noului Cod de Procedură Civilă în actualul context european”, în Stoica, A. (coord.), Conferința „Dreptul și principalele profesii juridice în actualul context european”. Constanța, 31 martie-2 aprilie 2017, București, Universul Juridic.

3. Eliescu, M., 1964, „Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți”, în Ionașcu, T. (coord.), Căsătoria în dreptul R.P.R., Institutul de Cercetări Juridice (Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România), București, Editura Academiei Republicii Populare Române.

4. Florian, E., 2018, „Stabilirea creanței de participare la achiziții în cadrul regimului matrimonial al separației de bunuri cu această clauză – câteva observații”, în Popescu, D.A. (ed.) și Popa, I.-F., Golub, S., Harosa, L.-M. (coord.), In Honorem Dan Chirică. Între dogmatica dreptului și rațiunea practică, București, Hamangiu.

5. Isache, D., 2016, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, în Bob, M.D. (coord.), 5 ani de Cod civil – perspectiva notarială, București, Monitorul Oficial.

6. Negrilă, D., Bolduț, D.-D., „Comentariu sub art. 106”, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, București, Solomon.

7. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 320”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

8. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 331”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

9. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 355”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole”, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

10. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 356”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

11. Macovei, C., Dobrilă M.C., 2021, „Comentariu sub art. 1133”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

12. Macovei, C., Dobrilă M.C., 2021, „Comentariu sub art. 1.135”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

Lucrări de practică

1. Bărbieru, C.-N., Macovei, C., 2018, Activitatea notarială. De la teorie la practică, Biblioteca de Drept Notarial, București, Universul Juridic.

2. Dunca, D., Negrilă, D., 2014, Procedură succesorală notarială. Note de curs, București, Notarom.

3. Rotaru, D. (coord.), 2011, Ghid de practică notarială, București, Notarom.

4. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2013, Culegere de spețe notariale, vol. I, București, Notarom.

5. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2014, Culegere de spețe notariale, vol. II, București, Notarom.

6. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2016, Culegere de spețe notariale, vol. III, București, Notarom.

7. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2018, Culegere de spețe notariale, vol. V, București, Notarom.

8. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2019, Culegere de spețe notariale, vol. VI, București, Notarom.

9. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2019, Culegere de spețe notariale, vol. VII, București, Notarom.

10. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2021, Culegere de spețe notariale, vol. VIII, București, Notarom.

11. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2017, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. I, București, Notarom.

12. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2017, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare», vol. II, București, Notarom.

13. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2021, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. III, București, Notarom. 14. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2017, Sinteza constatărilor rezultate în urma acțiunilor de control efectuate de către Corpul de Control al Uniunii în cursul anului 2015, București, Notarom.

---

[1] A se vedea UNNPR, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. III, Notarom, București, 2021, p. 250.

[2] A se vedea Minuta ședinței reprezentanților UNNPR (nr. 3.023/15.06.2015) și ai ANCPI (nr. 11.104/08.06.2015) din data de 25.05.2015, privind dezbaterea unor probleme de practică unitară, pct. II, în care calitatea de bun propriu a fost recunoscută pe calea unor declarații date de soțul supraviețuitor și de succesorii stabiliți pe baza certificatului de moștenitor anterior eliberat.

[3] A se vedea UNNPR, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. III, Notarom, București, 2021, p. 248 – 249.

[4] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea a II-a), art. cit., p. 20.

[5] A se vedea supra, §15.

[6] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, art. cit., p. 32. În dreptul francez, soluția este deja tradițional consacrată. A se vedea, M. Planiol, G. Ripert, Traité pratique de droit civil français, tome IX, partea a II-a, Paris, L.G.D.J., 1927, p. 173.

[7] A se vedea supra, §32.

[8] A se vedea supra, §33.

[9] A se vedea supra, §45.

[10] A se vedea supra, §30.

[11] Art. 228 din Regulament: „În vederea autentificării actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale imobiliare, notarul public este obligat să verifice situația juridică a bunului imobil, sarcinile bunului şi, după caz, regimul matrimonial al părților. Notarul public răspunde pentru nemenționarea în actul notarial întocmit a sarcinilor şi măsurilor de indisponibilizare a bunurilor, înscrise în registrele de publicitate şi comunicate acestuia în scris, la cererea lui, de către registrele respective, registre pe care are obligația legală să le verifice la data încheierii actului notarial […] notarul public va solicita părților prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului şi, după caz, va obține în numele şi pe cheltuiala acestuia certificatul de sarcini sau extrasul de carte funciară de autentificare ori, după caz, de informare […].”

[12] A se vedea Curtea Supremă de Justiție, Secția civilă, Decizia nr. 2643 din 18 iunie 2003, în Pro Lege, nr. 4/2004, p. 213 și în Pandectele Române, nr. 6/2004, p. 28; M. Avram, op. cit., p. 333; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 239.

[13] Art. 165 din Legea nr. 36/1995: „Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil, republicat, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.” În acest sens, de exemplu cu privire la regulile aplicabile audierii minorului în procedurile de divorț, a se vedea B.D. Moloman, „Rolul şi funcţiile autorităţii tutelare în protejarea persoanelor vulnerabile. Simplu apendice al organelor judiciare sau instituţie cu rol propriu?”, în Revista de Dreptul Familiei, nr. 2/2019, 2.1.3. A se vedea, de asemenea, G. Dobrican, „Certificatul de moștenitor – titlu de proprietate pentru moștenitori”, în BNP, nr. 6/2011; M. Moise, V. Stan, „Ipoteze de practică notarială în legătură cu suspendarea procedurii succesorale notariale”, în BNP, nr. 5/2016; A.P. Zăvoi, „Certificatul de moștenitor și posibilitatea înscrierii ca succesori a persoanelor decedate la momentul eliberării acestuia”, în RSJ, nr. 4/2006.

[14] Art. 22 alin. (2) teza I C. proc. civ.: „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.”

[15] „Apare inechivocă posibilitatea de a proba (prin mărturisire) în contra unei prezumţii legale relative (juris tantum). De exemplu, art. 357 alin. (2) noul C. civ. instituie o prezumţie relativă de contribuţie egală a soţilor la dobândirea bunurilor comune. Cel care doreşte să răstoarne prezumţia are dreptul de a solicita interogatoriul părţii adverse, putând să obţină şi în această manieră o mărturisire favorabilă prin care să-i crească cota de contribuţie, cu înfrângerea prezumţiei egalitare” – (extras din) B. Ionescu, „Mărturisirea și interogatoriul în procesul civil”, Universul Juridic, București, 2016.

[16] Art. 207 din Legea nr. 71/2011: „Dispoziţiile cărţii a VII-a «Dispoziţii de drept internaţional privat» a Codului civil se aplică numai în cauzele deduse instanţei judecătoreşti sau autorităţii competente după data intrării în vigoare a Codului civil, având ca obiect raporturi juridice cu elemente de extraneitate, indiferent de data şi locul încheierii actelor ori producerii sau săvârşirii faptelor generatoare ale respectivelor raporturi juridice.”

[17] A se vedea D.A. Popescu, „Dreptul internațional privat intertemporal. Conflictul în timp al normelor de conflict. Homo, fuge!”, în Revista Română de Drept Privat, nr. 2/2016, p. 96.

[18] Art. 326 alin. (1) C. pen.: „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.”

[19] A se vedea UNNPR, Sinteza constatărilor rezultate în urma acțiunilor de control efectuate de către Corpul de Control al Uniunii în cursul anului 2015, Notarom, București, 2017, p. 193.

[20] A se vedea: M. Avram, C. Nicolescu, Regimuri matrimoniale, ed. cit., p. 97 – 98; M. Avram, op. cit., p. 205 – 206; C. Nicolescu, „Comentariu sub art. 331”, §1 în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, C.H. Beck, București, 2021.

[21] Art. 367 lit. a), b), e) C. civ.: «În cazul în care se adoptă comunitatea convenţională, convenţia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte: a) includerea în comunitate, în tot ori în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute înainte ori după încheierea căsătoriei […]; b) restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei […]; e) modalități privind lichidarea comunității convenționale.”

[22] A se vedea supra, §5.

[23] A se vedea supra, §40.

[24] A se vedea supra, §13 și urm.

[25] A se vedea supra, §29 și urm.

[26] A se vedea supra, §39 și urm.

[27] A se vedea supra, §16.

[28] A se vedea supra, §38. În acest sens, a se vedea și I. Popa, A.-A. Moise, Drept notarial, Universul Juridic, București, 2013, p. 256. Contra, a se vedea, totuși, D. Negrilă, D.-D. Bolduț, „Comentariu sub art. 106”, §10.2, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), op. cit., n. 3.

[29] A se vedea supra, §7.

[30] A se vedea supra, §27.

[31] Modelul este preluat cu adaptări din D. Dunca (coord.), Ghid de practică notarială, ed. cit., p. 67.

[32] Modelul este preluat cu adaptări din D. Dunca (coord.), Ghid de practică notarială, ed. cit., p. 78.

[33] Modelul este preluat cu adaptări din D. Dunca (coord.), Ghid de practică notarială, ed. cit., p. 83.