• Dorim să mulțumim pentru acordul de republicare dat de către Revista de Dreptul Familiei în care conținutul articolului a fost inițial publicat într-o altă structură (nr. 1/2022).

Rezumat

Codul civil intrat în vigoare pe 1 octombrie 2011 reglementează cu titlu de noutate conceptul actului prin care se realizează lichidarea regimului matrimonial. Încheierea sa este pretinsă în urma divorțului sau la decesul vreunuia dintre soți, precum și la schimbarea regimului matrimonial aplicabil. Instrumentul ridică însă vizibil anumite semne de întrebare, în special delimitarea rostului său față de mecanismul mai simplificat al determinării cotelor de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, dezvoltat în trecut sub imperiul Codului familiei din 1953. Acest mecanism rămâne în continuare, de altfel, singura cerință necesară în cazul partajului convenit de soți fără să și pună capăt regimului comunității de bunuri. Textul de mai jos va confirma faptul că determinarea cotelor reprezintă forma tradițională de lichidare a regimului matrimonial în dreptul românesc. Sunt abordate și alte aspecte de practică în acest domeniu. Ele iau în calcul circumstanțele specifice deduse din cerința formei autentice, inclusiv rolul notarului public în acest context. În plus, obligativitatea lichidării regimului matrimonial poate fi cântărită numai odată clarificate componentele sale fundamentale. Aceasta va permite în continuare determinarea raportului dintre actul de lichidare și eventualele înțelegeri prealabile, de conținut similar, convenite de soți tocmai în perspectiva încetării ori desfacerii căsătoriei. Într-adevăr, soții sau moștenitorii acestora sunt frecvent interesați să facă lumină cu privire la raporturile lor patrimoniale, inclusiv pe calea unor înțelegeri prealabile încetării regimului matrimonial. Ei pot, de exemplu, preciza că unele din imobilele achiziționate sub incidența prezumției de comunitate sunt bun propriu al dobânditorului din acte. Nu trebuie ignorată nici eventualitatea inversă, când soții sau moștenitorii acestora vin să confirme caracterul de bun comun al unor active, chiar dacă circumstanțele de fapt păreau că se încadrează în excepțiile de la regulă. Tot astfel, părțile pot recunoaște datoria vreuneia dintre acestea față de comunitatea de bunuri sau, invers, a comunității față de unul dintre soți. Ele pot, de asemenea, confirma plata unei asemenea restanțe sau pretenții.

Cuvinte-cheie: lichidare, regim matrimonial, divorț, deces, comunitate, separație, partaj

§31. Cote globale de contribuție. Cote diferite. Într-adevăr, prezumția contribuției egale la dobândirea bunurilor comune este una relativă. Rămâne posibil, prin urmare, ca părțile să declare cote diferite de contribuție^[1]. Cota poate fi determinată sub forma unei fracții ordinare sau zecimale^[2]. Jurisprudența a intervenit însă în asemenea situații pentru a invalida cotele disproporționate sau nejustificate, mai ales când au fost stabilite în frauda intereselor creditorilor. Contează, prin urmare, ca înțelegerea părților cât privește dimensiunea cotelor să corespundă cuantumului contribuției lor la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune. Rezultă totuși de aici dificultăți clare când vine vorba de probarea fiecărui detaliu, pe termen lung^[3]. Din acest motiv, practica și doctrina s-au străduit să deducă un ansamblu de criterii relevante în această apreciere. Pe scurt, în acest cadru trebuie luate în calcul veniturile fiecăruia dintre soți, inclusiv munca lor efectivă în gospodărie și pentru creșterea copiilor (art. 326 C. civ.), precum și eventualele lor contribuții singulare la dobândirea bunurilor comune, pe perioada separației de fapt^[4]. Și în acest context, se ridică frecvent problema în ce măsură notarul public trebuie să verifice temeinicia declarațiilor părților prin probe care să demonstreze diferențe între contribuțiile respective ale soților. Chestiunea va fi abordată mai jos, de o manieră unitară, astfel încât să fie acoperit ansamblul componentelor actului de lichidare^[5].

§32. Cote globale de contribuție. Lichidare anterioară încetării. Pe acest subiect, s-a considerat uneori că oricare dintre soți poate declara, împreună cu celălalt ori separat, prin acte între vii sau prin dispoziții testamentare, care consideră că sunt cotele respective de contribuție ale fiecăruia^[6]. Această opinie trebuie însă primită numai sub rezerva de a fi cântărite atent efectele unei asemenea manifestări de voință. În concret, dacă intervine înaintea încetării ori schimbării regimului matrimonial, ea nu poate fi considerată similară în conținut unui act de lichidare propriu-zis. Aceasta, pentru simplul motiv că nu poate acoperi și perioada ulterioară de timp, în care respectivul regim continuă să existe. Actul poate constitui, prin urmare, cel mult o probă cât privește proporția contribuțiilor la data încheierii sale, prin recunoaștere din partea celui care o consimte. Nu ar trebui să prezinte relevanță, în acest context, nici faptul că există un acord al soților cu privire la respectivele cote ori că unul achiesează la declarația celuilalt. În consecință, asemenea declarații nu pot avea urmări juridice similare unui act de lichidare propriu-zis. Este adevărat că pe cale de trimitere, art. 358 C. civ. permite partajul bunurilor comune anterior încetării regimului matrimonial tocmai sub condiția să fi fost în prealabil determinate cotele fiecărui soț, pe baza contribuției la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune^[7]. Este în cauză, prin urmare, chiar o înțelegere de tipul celor aici vizate. Observațiile dezvoltate mai sus rămân însă valabile. Manifestarea de voință exprimată în acest context nu va putea să privească, prin urmare, dimensiunea contribuțiilor ulterioare ale soților și evoluția relațiilor patrimoniale ale acestora după încheierea partajului și până la lichidarea regimului.

§33. Cote globale de contribuție. Determinare anticipată. În schimb, este posibil ca soții să convină în mod anticipat cotele globale de contribuție în măsura cărora, la încetarea regimului, vor deveni proprietari asupra bunurilor din comunitate. Această determinare reprezintă o clauză cu privire la lichidarea comunității, pe care părțile o pot stipula, dacă doresc, pe calea unei convenții matrimoniale încheiate în alegerea regimului comunității convenționale[8]. Clauza se întemeiază pe textul din art. 367 lit. e) C. civ.^[9] Ea va deveni eficientă doar la încetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre soți sau la desfacerea ei prin divorț, iar nu de la momentul când a fost autentificată convenția matrimonială^[10]. În acest context, problema este de a ști în ce măsură părțile ori avânzii lor cauză mai pot declara ori demonstra, la încetarea regimului matrimonial, că în realitate, contribuția soților a fost diferită de cea inițial stabilită. Totuși, cel puțin la nivelul dreptului românesc, ar fi de neconceput ca soții să fie considerați că și-au propus altceva decât o simplă estimare cât privește cotele finale de contribuție. Aceasta înseamnă că dacă estimarea va fi contrazisă prin evoluțiile patrimoniale ulterioare, aceștia sau avânzii lor cauză pot în continuare să demonstreze că în realitate, cotele de contribuție au fost diferite față de cele inițial stabilite^[11]. O soluție de sens contrar ar submina verticalitatea cauzei juridice care trebuie să ghideze intențiile părților. Soții ar fi, practic, prezumați în stare să deturneze posibilitatea oferită de art. 367 lit. e) C. civ. în scopul de a fixa preventiv avantaje nejustificate în favoarea soțului pentru care a fost anticipată cota de contribuție mai mare^[12]. Ba chiar o asemenea conduită s-ar vedea legitimată în această interpretare. Or, legea trebuie citită în așa fel încât să nu valideze părțile mai puțin luminoase ale naturii umane, ci să pornească de la capacitatea oamenilor de a se ridica deasupra patimilor propriei naturi^[13].

§34. Coproprietate cu un terț. Prezența terțului. Este posibil ca în timpul căsătoriei, soții să dobândească doar o cotă-parte dintr-un bun în masa comună devălmașă, restul fiind proprietatea unui terț^[14]. În acest caz, cota fiecăruia de proprietate, determinată pe baza contribuției globale la dobândirea bunurilor și la executarea obligațiilor comune, se va raporta strict la partea pe care soții o dețin deja împreună din dreptul de proprietate asupra lucrului în cauză. Nu este necesară prezența terțului la lichidarea regimului matrimonial, ci doar la un eventual partaj al bunului asupra căruia poartă starea de coproprietate^[15]. La fel, în cazul înstrăinării moștenirii înaintea încheierii actului de lichidare.

§35. Înstrăinarea moștenirii. Persoana citată. În practica notarială, cesiunea drepturilor succesorale conform art. 1.747 – 1.754 C. civ. intervine numai anterior sau concomitent finalizării procedurii succesorale prin emiterea certificatelor de moștenitor sau de legatar, adică nu subsecvent^[16]. Aceasta înseamnă că precedă frecvent și lichidarea regimului matrimonial. Este totuși posibilă eliberarea unui certificat de calitate de moștenitor, prealabil cesiunii, pe baza căruia părțile vor consimți la transmiterea moștenirii^[17]. Pentru emiterea lui nu este necesară lichidarea regimului matrimonial^[18]. Oricum ar fi, finalizarea procedurii succesorale și încheierea operațiunilor de lichidare nu presupune citarea cesionarului, ci numai a cedentului drepturilor succesorale. Prezența cedentului se impune pentru că el urmează să declare bunurile care sunt proprii lui de cuius și soțului acestuia, să determine contribuția defunctului la achiziționarea lor și să semneze actul de lichidare a regimului matrimonial. În cuprinsul încheierii finale, în certificatul de moștenitor și în actului de lichidare, notarul public va constata calitatea de moștenitor a cedentului și va preciza că a intervenit vânzarea drepturilor sale succesorale către terț^[19]. Practic, în încheierea finală și în certificat urmează a fi menționat ca moștenitor cedentul, care își păstrează această calitate, se va indica existența contractului de cesiune și se va identifica persoana cesionarului, dar fără ca acestuia din urmă să i se confirme calitatea de moștenitor^[20]. Este posibil, desigur, ca cedentul să îl mandateze pe cesionar astfel încât acesta din urmă să îl reprezinte în toate aceste operațiuni. În acest caz, el trebuie să consimtă un mandat constatat printr-o procură corespunzătoare. De regulă însă, mandatul aferent este cuprins direct în actul de cesiune^[21].

§36. Legatarul cu titlu particular. Neparticipare la lichidare. Tot astfel,legatarului cu titlu particular nu îi este recunoscută calitatea de moștenitor, în sensul de continuator al personalității defunctului, ci doar aceea de legatar^[22]. Prin urmare, nu sunt necesare consimțământul ori prezența sa la încheierea actului de lichidare a regimului matrimonial aplicabil căsătoriei defunctului.

§37. Reprezentare prin mandatar. Cuprinsul procurii. Părțile actului de lichidare, indiferent că este vorba de soți, de foștii soți sau de moștenitorii lor pot consimți la operațiune prin intermediul unui mandatar convențional. La fel, ele pot interveni prin reprezentant legal sau cu asistența necesară în cazul persoanelor protejate^[23]. Mandatul trebuie să fie special și, la prima vedere, pare necesar să fie cuprins într-un înscris autentic notarial, față de principiul simetriei formelor reglementat în art. 2.013 alin. (2) C. civ. și mai cu seamă față de textul art. 91 alin. (2) din Legea nr. 36/1995^[24]. Totuși, trebuie considerat că un mandat consimțit pentru îndeplinirea procedurii succesorale notariale sau judiciare acoperă și realizarea actului de lichidare, chiar în lipsă de stipulații explicite în acest sens. Într-adevăr, actul de lichidare constituie o componentă a dosarului succesoral^[25], astfel încât sunt incidente prevederile art. 2.016 alin. (3) C. civ. Conform acestora, mandatul se întinde şi asupra tuturor actelor necesare executării lui, chiar dacă nu sunt precizate în mod expres. Este util ca în cuprinsul procurii, mandantul să precizeze inclusiv cota de contribuție pe care o estimează la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune, fără să fie obligatoriu^[26]. Se recomandă ca un asemenea mandat să fie întocmit separat și să nu rezulte pur și simplu din cuprinsul unei încheieri de ședință din cadrul dezbaterii dosarului succesoral, fără să existe însă vreo sancțiune^[27].

§38. Reprezentare prin mandatar. Procură din străinătate. Respectarea principiului simetriei formelor ridică dificultăți când sunt în cauză procuri sau contracte de mandat instrumentate de autoritățile străine competente. Aceasta deoarece în sistemele de common law, principiul echipolenței adesea nu permite identificarea unei forme echivalente înscrisului autentic notarial. În schimb, în țările de drept civil precum sunt Franța, Italia, Spania sau provincia Quebec din Canada, există forme similare^[28]. Dacă însă nu este necesară încheierea actului de lichidare a regimului matrimonial în formă autentică, se aplică regulile comune ale dreptului internațional privat^[29]. Se va demonstra însă mai jos că stabilirea cotelor de contribuție pe baza cărora devălmășia se transformă în coproprietate^[30] reprezintă de fapt forma tradițională de lichidare în dreptul românesc^[31]. Prin urmare, notarul public nu greșește cu nimic dacă la cererea părților, se limitează să consemneze manifestarea lor de voință în acest sens^[32]. A susține contrariul ar însemna realizarea unei discriminări nejustificate între persoanele care au decedat anterior intrării în vigoare a Codului civil și celelalte, deoarece în cazul primelor nu este necesar un act propriu-zis de lichidare. Or, am precizat mai sus că declarația soților sau a moștenitorilor acestora cu privire la cote poate fi cuprinsă și direct în încheierea finală^[33]. În acest scop însă, nu este necesar ca procura să îmbrace forma autentică notarială cerută de principiul echipolenței, deoarece nu mai acționează vreun imperativ legal de simetrie a formelor și nu mai sunt incidente prevederile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 36/1995^[34]. Oricum, încheierea finală beneficiază ea însăși de forța probantă specifică înscrisului autentic, în temeiul art. 113 alin. (2) din aceeași lege^[35]. De aici rezultă că dacă lichidarea se realizează direct prin convenirea cotelor în cuprinsul încheierii finale, nu este necesar ca procurile sau mandatul dat în acest sens să îmbrace haina înscrisului autentic notarial. Este însă prudent să fie pretinsă vreo formă de certificare publică în privința semnăturii mandantului, conform legii locului unde actul este întocmit.

§39. Calculul impozitului. Irelevanța lichidării. Mai trebuie adăugat că individualizarea bunurilor proprii și comune, respectiv determinarea cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune, astfel cum au fost stabilite în actul de lichidare, nu implică prin ele însele vreun transfer de proprietate sau de alte drepturi reale asupra bunurilor vizate. Ideea este că prin încetarea comunității, bunurile deținute anterior în devălmășie devin pur și simplu bunuri proprii ale foștilor soți, în cotele astfel determinate^[36]. Într-adevăr, actul de lichidare clarifică strict întinderea dreptului fiecăruia dintre foștii soți ori a moștenitorilor lor asupra bunului vizat^[37]. În consecință, operațiunea nu va fi supusă impozitului pe venitul din transferul proprietăților imobiliare, reglementat în art. 111 – 113 C. fisc. De asemenea, pentru perioada dinaintea schimbărilor intervenite prin OUG nr. 3/2017^[38], actul de lichidare nici nu influența în vreun fel calculul momentului de la care se considera intervenită dobândirea bunurilor. Stabilirea datei dobândirii era necesară înaintea modificărilor legislative, deoarece servea ca punct de pornire în funcție de care trebuia calculat cuantumul aceluiași impozit pe venit, în cazul unei înstrăinări subsecvente. Doar partajul are actualmente un efect constitutiv, pe măsura drepturilor dobândite^[39]. Într-adevăr, art. 357 alin. (1) C. civ. subînțelege partajul ca reprezentând etapa finală în procesul de lichidare a regimului matrimonial.

C. Partajul și regularizarea datoriilor

§40. Diferența față de partaj. Prerogativele creditorilor. Partajul este considerat o componentă în ansamblul operațiunii de lichidare^[40]. Totuși, este clar că nu poate fi vorba despre o etapă obligatorie, care s-ar putea impune peste voința părților^[41]. În practică, oricum, partajul bunurilor soților este convenit frecvent pe un alt înscris decât cel care consfințește actul de lichidare. Cele două operațiuni se deosebesc pe plan intelectual^[42]. Astfel, lichidarea regimului matrimonial, cu tot ce presupune aceasta – mai puțin partajul – trebuie încheiată înaintea unui eventual partaj al bunurilor comune. De exemplu, în regimul comunității legale, transformarea devălmășiei în coproprietate obișnuită, în temeiul actului de lichidare, intervine ca operațiune necesară, prealabilă împărțelii propriu-zise^[43]. Din acest motiv, s-a considerat că deși creditorii personali ai soților pot solicita partajul bunurilor comune în condițiile art. 818 C. proc. civ., actul de lichidare se încheie, chiar și în acest caz, numai de către soți sau de către moștenitorii defunctului și soțul rămas în viață^[44]. Totuși, această soluție se justifică mai cu seamă prin specificul necontencios al procedurii notariale, care interzice instrumentarea actului de lichidare peste sau în contra voinței părților implicate. Mai departe, partajul va conduce la reunirea prerogativelor materiale asupra bunurilor vizate în proprietatea exclusivă a copartajanților beneficiari. Încheierea lui presupune, oricum, prezența tuturor coproprietarilor [art. 684 alin. (2) C. civ.], deci și a terților care dețin eventual alături de soți restul cotelor-părți din bunurile vizate^[45]. Cele două operațiuni se deosebesc și prin aceea că partajul implică în principiu numai stingerea pretențiilor izvorâte din starea de coproprietate (art. 677 C. civ.). În schimb, lichidarea regimului matrimonial poate cuprinde și o desocotire cât privește datoriile dintre soți născute pe timpul căsătoriei [art. 357 alin. (1) C. civ.]. Partajul tocmai va reprezenta, în acest context, una dintre modalitățile prin care asemenea pretenții reciproce pot fi regularizate^[46].

§41. Regularizarea datoriilor. Pretenții vizate. Lichidarea regimului matrimonial presupune într-adevăr și realizarea unei anumite desocotiri referitoare la creanțele dintre soți, născute pe parcursul căsătoriei^[47]. Cât privește sfera pretențiilor vizate, trebuie observat că sunt specifice lichidării regimului matrimonial numai datoriile care se concretizează într-o îmbogățire sau într-o diminuare a masei bunurilor proprii fiecărui soț, intervenite în folosul, respectiv în dauna masei bunurilor comune^[48]. În această categorie intră exemplele tradiționale ale obligațiilor proprii achitate din fonduri comune sau invers^[49], sporurile de valoare ale bunurilor proprii pe seama celor comune și viceversa^[50], precum și achiziționarea unor bunuri proprii pe calea unor contribuții din masa bunurilor comune^[51]. Nu sunt neapărat vizate aici, prin urmare, raporturile dintre sferele respective de bunuri și obligații proprii ale fiecărui soț precum rambursarea datoriilor proprii ale unuia dintre soți din fondurile la fel de proprii ale celuilalt^[52]. Tot astfel, nu fac obligatoriu obiectul desocotirii, dacă există, nici prestația compensatorie la care se referă art. 390 – 395 C. civ., obligația de întreținere între soți sau foștii soți, conform art. 389 C. civ. coroborat cu art. 519 lit. a) C. civ., sau despăgubirile vizate de art. 388 C. civ. Pentru toate aceste pretenții între masele de bunuri și obligații proprii, soții sau moștenitorii lor se află, practic, în aceeași situație precum oricare alte persoane care convin să tragă linie asupra raporturilor acestora, ele nefiind specifice, prin urmare, actului de lichidare^[53]. Nimic nu împiedică însă ca și asemenea pretenții reciproce ale soților cu privire la masele de bunuri proprii să fie incluse în actul de lichidare. Acestea din urmă sunt, de altfel, singurele care pot face obiectul regularizării atunci când regimul aplicabil este cel al separației de bunuri.

§42. Regularizarea datoriilor. Datoriile față de terți. În schimb, este clar că nu ar putea face în vreun fel obiect al actului de lichidare datoriile față de terțe persoane, încă neexecutate integral, indiferent că sunt proprii sau comune. Lichidarea este o afacere privată între persoanele implicate^[54]. În cel mai bun caz, părțile actului de lichidare pot conveni o preluare de datorie cu privire la obligații de genul acesta, ori vreun alt mecanism similar. Oricum, preluările de datorie își vor produce consecințele specifice după cum sunt sau nu consimțite și de către terții creditori. Altfel stau lucrurile în ce privește datoriile față de terțe persoane care au fost deja stinse sau plătite. Probleme în ceea ce le privește pe acestea se ridică strict în măsura în care plata lor a condus la o îmbogățire sau la o diminuare a maselor de bunuri proprii pe seama celei comune, adică dacă datorii proprii au fost achitate din fonduri comune sau invers. O asemenea situație poate, într-adevăr, constitui obiect al regularizării consimțite prin actul de lichidare. În orice caz, soții nu sunt în vreun fel datori să execute integral obligațiile proprii sau comune înainte de lichidarea regimului^[55]. Sfera obligațiilor comune este cea rezultată din prevederile art. 351 C. civ.: „soții răspund cu bunurile comune pentru: a) obligațiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune; b) obligațiile pe care le-au contractat împreună; c) obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei; d) repararea prejudiciului cauzat prin însușirea, de către unul dintre soți, a bunurilor aparținând unui terț, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soților.”

§43. Regularizarea datoriilor. Neafectarea datoriilor comune. Din cele mai sus precizate rezultă și că în contextul actual, încheierea convenției de lichidare nu influențează în vreun fel conținutul obligațiilor comune, în sensul de a le stinge sau de a impune stingerea lor ori de a le transforma în datorii proprii^[56]. Regimul obligațiilor comune ale soților este rezumat în dispozițiile art. 352 C. civ.: „(1) În măsura în care obligațiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune, soții răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel care a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plății datoriei. (2) Soțul care a plătit datoria comună […] are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt soț până la acoperirea integrală a creanțelor pe care acesta i le datorează.” Aceste dispoziții permit creditorului să se îndestuleze din bunurile proprii ale oricăruia dintre soți dacă cele comune sunt insuficiente în acest sens. Este adevărat că, pentru contextul specific al procedurilor succesorale, textul art. 355 alin. (3) C. civ. dispune că obligațiile soțului decedat se divid între moștenitori pe măsura cotelor care le revin fiecăruia din moștenire. Această dispoziție trebuie oricum interpretată în corelare cu precizările din art. 1.460 C. civ., care nuanțează soluția în situația datoriilor indivizibile. Conform textului de lege, „obligația unui debitor solidar se împarte de drept între moștenitorii acestuia, afară de cazul în care obligația este indivizibilă”. Totuși, nu există vreun text în sensul că s-ar modifica în același timp și natura datoriilor moștenite. Ele rămân, prin urmare, comune sau proprii, adică natura lor depinde strict de criteriile prevăzute în art. 351 C. civ.

§44. Regularizarea datoriilor. Modalități de regularizare. În urma desocotirii realizate prin compensarea și regularizarea datoriilor poate rezulta că soții, de fapt, nu își datorează nimic și deci nu mai au nicio pretenție unul față de celălalt. Totuși, poate fi dimpotrivă dedusă și existența unui debit final în sarcina soțului care îi datorează celuilalt mai mult decât a contribuit el însuși. Dacă există, un asemenea debit poate fi stins la încheierea actului de lichidare sau ulterior, după cum decid părțile, anume prin plată sau dare în plată, prin compensare cu sulta datorată la partaj sau prin oricare alte tehnici de stingere a obligațiilor, conform regulilor de drept comun. Merită însă precizat și că practica din România preferă în continuare o abordare tradițională simplificată în această privință^[57]. Astfel, pretențiile dintre soți se lichidează, cel mai adesea, prin luarea lor în considerare ca fiind contribuții diferite la dobândirea bunurilor și la executarea obligațiilor comune, aspect care influențează pur și simplu dimensiunea cotelor globale de proprietate care urmează să fie stabilite în beneficiul părților^[58]. Modificarea dimensiunii cotelor de proprietate rămâne, prin urmare, o modalitate rapidă și eficientă de regularizare a pretențiilor din căsătorie ale soților sau ale moștenitorilor acestora. În concret, soțul care îi datorează celuilalt o compensație în urma lichidării regimului va beneficia de o cotă mai mică de proprietate asupra fiecărui bun cuprins în masa devălmașă decât dacă nu s-ar fi pus problema regularizării. Aceasta permite părților, mai departe, să declare că nu mai au pretenții unele față de celelalte, născute din căsătorie. Regularizarea pe măsura cotelor de proprietate stabilite nu este însă posibilă în regimul separației de bunuri, deoarece aceasta nu presupune vreo formă de proprietate devălmașă. În acest regim, prin urmare, singura modalitate specifică de lichidare o reprezintă executarea creanței de participare dacă a fost stipulată în prealabil^[59].

§45. Regularizarea datoriilor. Creanța de participare. În contextul lichidării separației de bunuri, regularizarea eventualelor datorii dintre soți operează fie în baza dreptului comun, fie prin mecanismul creanței de participare, când a fost convenit de soți conform art. 360 alin. (2) C. civ. Este însă posibil ca părțile să fi renunțat între timp la prerogativele care decurg din clauza respectivă. Dacă nu a intervenit o asemenea renunțare, cuantificarea creanței de participare se realizează prin comparații obiective între valorile patrimoniilor fiecăruia dintre soți, la încheierea și, respectiv, la încetarea sau desfacerea căsătoriei^[60]. Prin urmare, în acest cadru nu este necesară vreo demonstrație concretă în sensul că îmbogățirea vreunuia dintre soți s-a produs prin sărăcirea celuilalt. Sunt suficiente stabilirea masei de achiziții nete pentru fiecare dintre soți, apoi determinarea diferenței valorice dintre acestea și calcularea creanței de participare. În doctrină, s-a încercat pe alocuri clarificarea elementelor de care depinde cuantumul creanței de participare. Totuși, discreția legii în acest context conferă unui asemenea plan de lichidare o natură relativ aleatorie și riscantă^[61]. La fel însă, odată identificat care dintre foștii soți se află în poziție debitoare față de celălalt, realizarea pretențiilor acestuia din urmă ori a moștenitorilor săi poate interveni la încheierea operațiunii de lichidare sau ulterior, prin mecanismele de stingere a obligațiilor din dreptul comun.

§46. Regularizarea datoriilor. Obligativitatea regularizării. Ansamblul observațiilor dezvoltate în acest cadru permite, mai departe, un raționament asupra obligativității actului de lichidare în raport cu diferitele sale componente și cu variile situații practice care se pot ivi. De exemplu, este clar că regularizarea datoriilor despre care a fost vorba mai sus nu poate fi pretinsă sau impusă părților care nu doresc să o realizeze^[62]. Prin urmare, nici regularizarea datoriilor nu poate fi considerată obligatorie în contextul operațiunilor de lichidare^[63]. Notarul public trebuie totuși să pună în vedere utilitatea unei asemenea desocotiri pe temeiul diligenței de care trebuie să dea dovadă în clarificarea raporturilor dintre părți. Astfel, ele pot ajunge să considere stinse orice pretenții reciproce din căsătorie, eventual după ce soțul în poziție debitoare, dacă există, își va fi stins datoria, prin plată, prin compensație cu sulta datorată în urma partajului, prin dare în plată ori prin vreun alt mecanism similar. Este însă la fel de posibil ca odată determinat cuantumul datoriilor bilaterale și clarificat care dintre soți îi este datornic celuilalt, el sau moștenitorii acestuia să declare că nu dispun de mijloacele necesare stingerii pretenției. În acest caz, dacă părțile nu convin vreo novație cât privește datoria sau vreun alt procedeu echivalent, actul de lichidare va constitui titlu executoriu pentru rambursare, conform calendarului stabilit. Adesea însă, părțile declară că foștii soți nu își mai datorează nimic în urma lichidării regimului matrimonial, deci nimeni nu se află în vreo poziție debitoare. Prin urmare, deși consemnarea întocmai a pretențiilor de lichidat între soți este oportună din rațiuni de securitate juridică, notarul public nu este obligat să forțeze părțile în acest sens. De altfel, în acest context soții sau moștenitorii lor pot invoca și o imposibilitate obiectivă de rememorare integrală cât privește relațiile patrimoniale trecute din căsătorie^[64]. Tot astfel, dacă soții intenționează să adopte un anumit mod de regularizare a datoriilor sau chiar să renunțe la regularizare, ei pot alege regimul comunității convenționale, care le permite stabilirea unui mod determinat de lichidare a regimului^[65].

(continuare în numărul viitor)

Bibliografie

Manuale universitare

1. Avram, M., 2016, Drept civil. Familia, ediția a 2-a revizuită și adăugită, București, Hamangiu.

2. Chirică, D., 2014, Tratat de drept civil – Succesiuni și Liberalități, București, C.H. Beck.

3. Colin, A., Capitant, H., 1925, Cours élémentaire de droit civil français, tome III.

4. Deak, F., Popescu, R., 2014, Tratat de drept succesoral. Transmisiunea și partajul moștenirii, vol. 3, București, Universul Juridic.

5. Duranton, A., 1834, Cours de droit français suivant le Code civil, tome XIV, Paris.

6. Florian, E., 2018, Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, ediția a 6-a revizuită și adăugită, București, C.H. Beck.

7. Filipescu, I., Filipescu, A., 2002, Tratat de dreptul familiei, ediția a VII-a, București, C.H. Beck.

8. Malaurie, P., Aynès, L., 2015, Droit des régimes matrimoniaux, L.G.D.J.

9. Mazeaud, H. și L., Mazeaud, J., 1969, Leçons de droit civil, vol. IV, vol. I, Régimes matrimoniaux, ediția a 3-a, Montchrestien.

10. Neagu, I., Damaschin, M., 2014, Tratat de procedură penală. Partea generală, București, Universul Juridic.

11. Nicolescu, C., 2020, Dreptul familiei, Solomon.

12. Planiol, M., Ripert, G., 1927, Traité pratique de droit civil français, vol. IX, partea a II-a, Paris, L.G.D.J.

13. Popa, I., 2013, Drept civil. Moșteniri și liberalități, București, Universul Juridic.

14. Popescu, T.R., 1965, Dreptul familiei, vol. I, București, Editura Didactică și Pedagogică.

15. Stoica, V., 2021, Drept civil. Drepturile reale principale, ediția a 4-a, București, C.H. Beck.

16. Terré, F., Simler, P., 2006, Droit civil. Les biens, Dalloz.

17. Terré, F., Simler, P., 2008, Droit civil. Les régimes matrimoniaux, Dalloz.

18. Terré, F., Simler, P., 2019, Droit civil. Les régimes matrimoniaux et statut patrimonial des couples non mariés, Dalloz.

19. Terré, F., Simler, P., Lequette, Y., Chénedé, F., 2019, Droit civil. Les obligations, ediția a 12-a, Dalloz.

20. Theodoru, Gr. Gr., 2007, Tratat de drept procesual penal, București, Hamangiu.

Lucrări de specialitate

1. Avram, M., Nicolescu, C., 2010, Regimuri matrimoniale, București, Hamangiu.

2. Capitant, H., 1927, De la cause des obligations (contrats, engagements unilatéraux, legs), ediția a 3-a, Paris, Dalloz.

3. Chirică, D., 2014, Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, Bucureşti, C.H. Beck.

4. David, S., Jault, A., 2013, Liquidation des régimes matrimoniaux, Dalloz.

5. Deleanu, I., 2005, Ficțiunile juridice, București, C.H. Beck.

6. Denecker, J.-G., 1943, La théorie générale des récompenses et son application aux libéralités faites par les époux communs en biens, Lille.

7. Dunca, D., Negrilă, D., 2014, Drept civil. Moșteniri și liberalități. Note de curs, vol. I, București, Notarom.

8. Ghestin, J., 2006, Cause de l´engagement et validité du contrat, L.G.D.J.

9. Grimaldi, M. (coord.), Droit patrimonial de la famille 2015-2016, Dalloz.

10. Herzog, P., 2010, JurisClasseur Droit comparé, États-Unis, fasc. 1: Mariage, divorce, régimes matrimoniaux. Filiation. Droit international privé.

11. Părintele Ioana, V., 2021, Cartea familiei, București, Bookzone.

12. Ionaş, D., 2016, Clauza de preciput. Legat cuprins în convenția matrimonială?, București, Universul Juridic

13. Ionescu, B., 2016, Mărturisirea și interogatoriul în procesul civil, București, Universul Juridic.

14. Lupșan, G., 2014, Ghid de drept internațional privat în materia dreptului familiei, Notarom.

15. Lupulescu, D., 2013, Proprietatea comună, București, Universul Juridic.

16. Mennesson, F., 1853, Essai sur les récompenses sous le régime de la communauté légale, Paris.

17. Nicolescu, C., 2012, Regimurile matrimoniale convenționale în sistemul noului Cod civil român, București, Universul Juridic.

18. Popa, I., Moise, A.-A., Drept notarial, Universul Juridic, București, 2013

19. Revillard, M., 2018, JurisClasseur Droit international, fasc. 556: Régimes matrimoniaux. Droit international privé français. Système de droit commun. Système issu de la convention de La Haye.

20. Soares, B., Amaral, E., Pott, P., de Lacerda, P., Pedro, R.T., 2020, European Regulations: Impact on the Activity of Registry Officers and Notaries, High Judicial Council – Portugal, EJN Civil – Portugal, https://www.redecivil.csm.org.pt/the-european-regulations-impact-on-the-activity-of-registry-officers-and-notaries/

21. Vasilescu, P., 2009, Regimuri matrimoniale, ediția a II-a revizuită, Universul Juridic.

Articole de revistă

1. Bodoașcă, T., Drăghici, A., 2014, „Partajul bunurilor comune în devălmășie în timpul regimurilor matrimoniale de comunitate”, în Dreptul, nr. 4/2014, republicat în Bodoașcă, T., 2018, Studii de dreptul familiei, București, Universul Juridic.

2. Chirică, D., 2021, „Clauza de preciput – o moștenire contractuală?”, în RRDP, nr. 3-4/2021.

3. Claux, P.-J., 2008, „Le règlement du régime matrimonial par le notaire désigné à la suite d’une demande de justice”, în Actualité Juridique famille, nr. 3/2008.

4. Crăciunescu, C.M., Lupașcu, D., 2011, „Reglementarea clauzei de preciput în noul Cod civil român, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011”, în PR, nr. 8/2011.

5. Droz, G.A.L., 1992, „Les nouvelles règles de conflit françaises en matière de régimes matrimoniaux, entrée en vigueur de la convention de La Haye du 14 mars 1978 sur la loi applicable aux régimes matrimoniaux”, în Revue critique de droit international privé 1992.

6. Dunca, D., 2020, „Executarea clauzei de preciput și reducțiunea ei”, în BNP, nr. 1/2020.

7. Fages, B., Mestre, J., 1998, „L´influence du droit du marché sur le droit commun des obligations”, în Revue trimestrielle de droit commercial 1998.

8. Fandache, A., 2020, „Contribuția notarului public în situația în care viitorii soți/soții decid să renunțe la clauza cu privire la creanța de participare stipulată în art. 360 alin. (2) C. civ.”, în BNP nr. 4/2020.

9. Ghiță, O., 2015, „Natura juridică a creanței de participare în cadrul regimului separației de bunuri”, în RSJ, nr. 2/2015.

10. Isache, D., 2016, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, în BNP, nr. 4/2016.

11. Isache, D., 2021, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), în BNP, nr. 3/2021.

12. Isache, D., 2021, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea a II-a), în BNP, nr. 4/2021.

13. Lupașcu, D., 2019, „Măsurile asigurătorii în procesul penal (I)”, în Revista Română de Drept Penal al Afacerilor, nr. 2/2019.

14. Mekki, M., 2016, „L’ordonnance n° 2016-131 du 10 février 2016 portant réforme du droit des contrats, du régime général et de la preuve des obligations, Le volet droit des contrats: l’art de refaire sans défaire”, în Recueil Dalloz 2016.

15. Moloman, B.-D., 2016, „Discuții privind convenția matrimonială în reglementarea actualului Cod civil”, în Dreptul, nr. 2/2016.

16. Moloman, B.D., 2019, „Rolul şi funcţiile autorităţii tutelare în protejarea persoanelor vulnerabile. Simplu apendice al organelor judiciare sau instituţie cu rol propriu?”, în Revista de Dreptul Familiei, nr. 2/2019.

17. Nicolescu, C.M., „Considerații privind lichidarea regimului matrimonial în sistemul Codului civil român”, în AUB-D, 2012-II.

18. Nicolescu, C.M., 2011, „Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil român. Abordare comparativă”, în RRDP, nr. 6/2011.

19. Nicolescu, C.M., 2012, „Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil român – avantaj matrimonial sau instrument de planificare succesorală?”, în AUB seria Drept, în vol. Conferința Reglementări fundamentale în noul Cod civil și în noul Cod de procedură civilă, supliment, C.H. Beck.

20. Popa, I., 2011, „Clauza de preciput”, în RRDP, nr. 4/2011.

21. Popa, I., 2020, „Încetarea regimului matrimonial potrivit Codului civil”, în BNP, nr. 4/2020.

22. Popescu, D.A., 2016, „Dreptul internațional privat intertemporal. Conflictul în timp al normelor de conflict. Homo, fuge!”, în Revista Română de Drept Privat, nr. 2/2016.

23. Roșioru, F., 2012, „Tradiție și inovație în noul Cod civil în materia raporturilor patrimoniale dintre soți – aplicații ale teoriei datoriilor de valoare în cadrul regimului comunității matrimoniale”, în SUBB Iurisprudentia, nr. 2/2012.

24. Togan, R.-A., 2021, „Clauza de preciput – cel din urmă «cadou» matrimonial pentru soţul supravieţuitor”, în Revista de Dreptul Familiei, nr. 1/2021.

25. Vasilescu, P., 2012, „Tradiția irosită: regimurile matrimoniale din vechiul Cod civil”, în SUBB Iurisprudentia, nr. 4/2012.

26. Vignal, T., 1998 „La loi du 28 octobre 1997 adoptant la convention de La Haye sur la loi applicable aux régimes matrimoniaux”, în La Semaine Juridique Édition Générale 1998, I, 1146.

27. Wicker, G., 2015, „La suppression de la cause par le projet d’ordonnance: la chose sans le mot?”, în Recueil Dalloz 2015.

Studii în volum

1. Boar, F. A.,2016, „Comentariu sub art. 7”, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, București, Solomon.

2. Durnescu, M., 2018, „Partajul în timpul regimului comunităţii în noi practici notariale din perspectiva Noului Cod Civil şi a Noului Cod de Procedură Civilă în actualul context european”, în Stoica, A. (coord.), Conferința „Dreptul și principalele profesii juridice în actualul context european”. Constanța, 31 martie-2 aprilie 2017, București, Universul Juridic.

3. Eliescu, M., 1964, „Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți”, în Ionașcu, T. (coord.), Căsătoria în dreptul R.P.R., Institutul de Cercetări Juridice (Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România), București, Editura Academiei Republicii Populare Române.

4. Florian, E., 2018, „Stabilirea creanței de participare la achiziții în cadrul regimului matrimonial al separației de bunuri cu această clauză – câteva observații”, în Popescu, D.A. (ed.) și Popa, I.-F., Golub, S., Harosa, L.-M. (coord.), In Honorem Dan Chirică. Între dogmatica dreptului și rațiunea practică, București, Hamangiu.

5. Isache, D., 2016, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, în Bob, M.D. (coord.), 5 ani de Cod civil – perspectiva notarială, București, Monitorul Oficial.

6. Negrilă, D., Bolduț, D.-D., „Comentariu sub art. 106”, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, București, Solomon.

7. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 320”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

8. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 331”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

9. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 355”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole”, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

10. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 356”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

11. Macovei, C., Dobrilă M.C., 2021, „Comentariu sub art. 1133”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

12. Macovei, C., Dobrilă M.C., 2021, „Comentariu sub art. 1.135”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

Lucrări de practică

1. Bărbieru, C.-N., Macovei, C., 2018, Activitatea notarială. De la teorie la practică, Biblioteca de Drept Notarial, București, Universul Juridic.

2. Dunca, D., Negrilă, D., 2014, Procedură succesorală notarială. Note de curs, București, Notarom.

3. Rotaru, D. (coord.), 2011, Ghid de practică notarială, București, Notarom.

4. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2013, Culegere de spețe notariale, vol. I, București, Notarom.

5. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2014, Culegere de spețe notariale, vol. II, București, Notarom.

6. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2016, Culegere de spețe notariale, vol. III, București, Notarom.

7. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2018, Culegere de spețe notariale, vol. V, București, Notarom.

8. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2019, Culegere de spețe notariale, vol. VI, București, Notarom.

9. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2019, Culegere de spețe notariale, vol. VII, București, Notarom.

10. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2021, Culegere de spețe notariale, vol. VIII, București, Notarom.

11. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2017, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. I, București, Notarom.

12. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2017, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare», vol. II, București, Notarom.

13. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2021, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. III, București, Notarom.

14. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2017, Sinteza constatărilor rezultate în urma acțiunilor de control efectuate de către Corpul de Control al Uniunii în cursul anului 2015, București, Notarom.

---

[1] A se vedea: M. Eliescu, „Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți”, în Tr. Ionașcu (coord.), op. cit., p. 343; T.R. Popescu, Dreptul familiei, vol. I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965, p. 288; D. Dunca, D. Negrilă, Drept civil. Moșteniri și liberalități. Note de curs, ed. cit., p. 102.

[2] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. III, ed. cit., p. 187.

[3] Această precizare vine în urma discuțiilor purtate cu domnul Dragoș Isache pe subiectul textului, pentru care îi suntem recunoscători.

[4] A se vedea: Plenul Tribunalului Suprem, Decizia de îndrumare nr. 19 din 8 septembrie 1960 (pct. 2) în S. Zilberstein (coord.), Îndreptar interdisciplinar de practică judiciară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983, p. 229; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 245 din 26 februarie 1958, în I.G. Mihuță, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1952-1969, Editura Științifică, București, 1970, p. 14 (nr. 13); Tribunalul Suprem, Decizia nr. 388 din 6 martie 1971, în C.D. 1971, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1972, p. 13; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 630 din 7 martie 1974, în C.D. 1974, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1975, p. 167; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 482 din 21 martie 1978, în C.D. 1978, p. 147; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 753 din 15 aprilie 1980, în I.G. Mihuță, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1975-1980, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, p. 19 (nr. 36); D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 238; M. Avram, op. cit., p. 331 – 335.

[5] A se vedea infra, §§68 – 71.

[6] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 241.

[7] A se vedea supra, §2.

[8] A se vedea C.M. Nicolescu, „Considerații privind lichidarea regimului matrimonial în sistemul Codului civil român”, în AUB-D, 2012-II, p. 201.

[9] Art. 367 lit. e) C. civ.: „În cazul în care se adoptă comunitatea convențională, convenția matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte: […] modalități privind lichidarea comunității convenționale.”

[10] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. II, ed. cit., p. 142.

[11] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, art. cit., p. 33, pentru o soluție aparent în sens contrar.

[12] În sensul că asemenea clauze sunt valabile strict sub rezerva intenției frauduloase din partea soților, a se vedea M. Avram, op. cit., p. 331 – 335.

[13] „As if the very thing by which a society comes to exist at all is not of social import and social concern” – A. Esolen, „Platonic Parenting and the War on Love”, https://www.crisismagazine.com/2020/platonic-parenting-and-the-war-on-love, consultat la 27 decembrie 2021. A se vedea și A. Esolen, Defending Marriage. Twelve Arguments For Sanity, Saint Benedict Press, 2014, passim.

[14] A se vedea D. Negrilă, D.-D. Bolduț, „Comentariu sub art. 106”, §10.4, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), op. cit.

[15] A se vedea D. Dunca (coord.), Ghid de practică notarială, ed. cit., p. 92, n. 105.

[16] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. III, ed. cit., p. 292.

[17] A se vedea: UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. VIII, Notarom, București, 2021, p. 181; UNNPR, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. I, p. 351 și p. 360.

[18] A se vedea infra, §57.

[19] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. VIII, ed. cit., p. 184 – 185.

[20] A se vedea D. Dunca, D. Negrilă, Procedura succesorală notarială. Note de curs, ed. cit., p. 238.

[21] Această precizare vine în urma discuțiilor purtate cu domnul Dragoș Isache pe subiectul textului, pentru care îi suntem recunoscători.

[22] A se vedea I. Popa, Drept civil. Moșteniri și liberalități, Universul Juridic, București, 2013, p. 26.

[23] A se vedea infra, §55.

[24] Art. 91 alin. (2) din Legea nr. 36/1995: „Părțile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică, cu excepțiile prevăzute de lege. În această situație, notarul public este obligat să verifice în Registrul național notarial de evidență a procurilor şi revocărilor acestora, iar în cazul constatării revocării acesteia va respinge cererea de autentificare.”

[25] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 211.

[26] A se vedea D. Dunca (coord.), Ghid de practică notarială, ed. cit., p. 76, n. 88.

[27] A se vedea D. Dunca (coord.), Ghid de practică notarială, ed. cit., p. 90, n. 102.

[28] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. III, p. 430 – 431; UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. VIII, ed. cit., p. 287.

[29] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. I, ed. cit., p. 305.

[30] A se vedea supra, §26.

[31] A se vedea infra, §44.

[32] A se vedea I. Popa, A.-A. Moise, Drept notarial, Universul Juridic, București, 2013, p. 256. Contra, a se vedea, totuși, D. Negrilă, D.-D. Bolduț, „Comentariu sub art. 106”, §10.2, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), op. cit., n. 3.

[33] A se vedea supra, §29.

[34] A se vedea supra, §37.

[35] Art. 113 alin. (2) teza I din Legea nr. 36/1995: „Încheierea finală are forța probantă a înscrisului autentic”.

[36] A se vedea supra, §25.

[37] A se vedea: UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. II, p. 166; UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. V, p. 45.

[38] OUG nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 6 ianuarie 2017.

[39] A se vedea: D. Chirică, Tratat de drept civil – Succesiuni și Liberalități, C.H. Beck, București, 2014, p. 596 – 623; Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Transmisiunea și partajul moștenirii, vol. 3, Universul Juridic, 2014, p. 182.

[40] A se vedea D. Dunca (coord.), Ghid de practică notarială, p. 90, n. 102.

[41] A se vedea: C. Nicolescu, „Comentariu sub art. 320”, §2, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit.; M. Avram, op. cit., p. 330; UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. II, p. 145; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), art. cit., p. 24 – 25. A se vedea infra, §46.

[42] A se vedea Ph. Malaurie, L. Aynès, Droit des régimes matrimoniaux, L.G.D.J., 2015, p. 261.

[43] A se vedea: Tribunalul Iași, Decizia nr. 442 din 1 aprilie 2015, disponibilă la adresa www.rolii.ro; D. Isache, ”Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, p. 224.

[44] A se vedea: D. Dunca (coord.), Ghid de practică notarială, p. 90, n. 102; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 230.

[45] A se vedea supra, §34.

[46] A se vedea infra, §44.

[47] A se vedea Ph. Malaurie, L. Aynès, op. cit., p. 216.

[48] A se vedea: D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), art. cit., p. 27 și urm., precum și D. Isache, ”Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea a II-a), art. cit., p. 9 și urm., inclusiv pentru identificarea regulilor în baza cărora poate interveni evaluarea datoriilor de regularizat.

[49] A se vedea C.M. Nicolescu, „Considerații privind lichidarea regimului matrimonial în sistemul Codului civil român”, în AUB-D, 2012-II, p. 198 și jurisprudența acolo citată (C.A. București, secția a III-a civilă, decizia nr. 1829/2007, nepublicată; C.A. București, secția a III-a civilă, decizia nr. 1794/2008; jud. Târgu-Mureș, sentința civilă nr. 12037/2010). A se vedea și: Tribunalul Suprem, Decizia nr. 1821 din 10 noiembrie 1982, în C.D. 1982, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1983, p. 132; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 2419 din 31 octombrie 1984, în Ministerul Justiției, Legislația familiei și practica judiciară în materie, 1987, p. 329; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 1088 din 20 mai 1987, în C.D. 1987, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, p. 136.

[50] A se vedea: D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, art. cit., p. 44, inclusiv pentru critica ideii că sporul de valoare ar putea constitui vreodată un bun de sine stătător. A se vedea și: Plenul Tribunalului Suprem, Decizia de îndrumare nr. 19 din 8 septembrie 1960 (pct. 3), în S. Zilberstein (coord.), Îndreptar interdisciplinar de practică judiciară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983, p. 230; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 2167 din 15 noiembrie 1972, în C.D. 1972, p. 212; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 723 din 27 aprilie 1978, în C.D. 1978, p. 164; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 724 din 23 aprilie 1985, în C.D. 1985, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987, p. 138; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 479 din 29 februarie 1984, în Ministerul Justiției, op. cit., p. 342; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 1277 din 8 septembrie 1981, în C.D. 1981, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1983, p. 145; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 19 din 6 ianuarie 1982, în C.D. 1982, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1983, p. 119.

[51] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), art. cit., p. 33 – 34.

[52] A se vedea Fr. Terré, Ph. Simler, Droit civil. Les régimes matrimoniaux, Dalloz, 2008, p. 506.

[53] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, art. cit., p. 34.

[54] A se vedea: UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. II, p. 145; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), art. cit., p. 24 – 25; M. Planiol, G. Ripert, Traité pratique de droit civil français, tome IX, partea a II-a, L.G.D.J., Paris,1927, p. 156.

[55] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, art. cit., p. 32.

[56] Contra, a se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 227 și 240, în temeiul unei interpretări per a contrario date art. 355 alin. (2) C. civ.: „până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privința bunurilor, cât şi în privința obligațiilor”. Textul vine însă pur și simplu să confirme continuitatea comunității postmatrimoniale.

[57] A se vedea: M. Avram, op. cit., p. 309; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 225.

[58] A se vedea: M. Eliescu, „Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți”, ed. cit., p. 340 – 341; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), art. cit., p. 20. A se vedea supra, §30.

[59] A se vedea C.M. Nicolescu, „Considerații privind lichidarea regimului matrimonial în sistemul Codului civil român”, în AUB-D, 2012-II, p. 203.

[60] A se vedea: E. Florian, op. cit., p. 270; M. Avram, op. cit., p. 354 – 355; C. Nicolescu, Regimurile matrimoniale convenționale în sistemul noului Cod civil român, Universul Juridic, București, 2012, p. 306 și urm.; O. Ghiță, „Natura juridică a creanței de participare în cadrul regimului separației de bunuri”, în R.S.J., nr. 2/2015; A. Fandache, „Contribuția notarului public în situația în care viitorii soți/soții decid să renunțe la clauza cu privire la creanța de participare prevăzută în art. 360 alin. (2) C. civ.”, în BNP, nr. 4/2020, p. 30 și urm.; P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale, ediția a II-a revizuită, Universul Juridic, 2009, p. 109 – 115.

[61] A se vedea: E. Florian, „Stabilirea creanței de participare la achiziții în cadrul regimului matrimonial al separației de bunuri cu această clauză – câteva observații”, în D.A. Popescu (ed.) și I.-F. Popa, S. Golub, L.-M. Harosa (coord.), In Honorem Dan Chirică. Între dogmatica dreptului și rațiunea practică, Hamangiu, București, 2018, p. 335.

[62] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), art. cit., p. 18 și urm.

[63] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea a II-a), art. cit., p. 20. Aceasta, spre deosebire de situația din dreptul francez, unde legea prevede, sub sancțiunea nulității absolute, că actul notarial prin care se alege un alt regim matrimonial trebuie să cuprindă lichidarea regimului matrimonial anterior, iar în cazul divorțului, că admisibilitatea divorțului prin acordul soților depinde de reglarea convențională a tuturor efectelor desfacerii căsătoriei, inclusiv lichidarea regimului. A se vedea P.-J. Claux, „Le règlement du régime matrimonial par le notaire désigné à la suite d’une demande de justice”, în Actualité Juridique famille, nr. 3/2008, p. 104 – 108. Soluția din dreptul românesc este însă mai consecventă, căci divorțul nu intervine întotdeauna prin acordul soților, și mai fidelă autonomiei de voință.

[64] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea a II-a), art. cit., p. 46.

[65] A se vedea: D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, art. cit., p. 33. În dreptul francez, a se vedea St. David, Al. Jault, Liquidation des régimes matrimoniaux, Dalloz, 2013, p. 46; M. Grimaldi (coord.), Droit patrimonial de la famille 2015-2016, Dalloz, p. 273.