• Dorim să mulțumim pentru acordul de republicare dat de către Revista de Dreptul Familiei în care conținutul articolului a fost inițial publicat într-o altă structură (nr. 1/2022).

Rezumat

Codul civil intrat în vigoare pe 1 octombrie 2011 reglementează cu titlu de noutate conceptul actului prin care se realizează lichidarea regimului matrimonial. Încheierea sa este pretinsă în urma divorțului sau la decesul vreunuia dintre soți, precum și la schimbarea regimului matrimonial aplicabil. Instrumentul ridică însă vizibil anumite semne de întrebare, în special delimitarea rostului său față de mecanismul mai simplificat al determinării cotelor de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, dezvoltat în trecut sub imperiul Codului familiei din 1953. Acest mecanism rămâne în continuare, de altfel, singura cerință necesară în cazul partajului convenit de soți fără să și pună capăt regimului comunității de bunuri. Textul de mai jos va confirma faptul că determinarea cotelor reprezintă forma tradițională de lichidare a regimului matrimonial în dreptul românesc. Sunt abordate și alte aspecte de practică în acest domeniu. Ele iau în calcul circumstanțele specifice deduse din cerința formei autentice, inclusiv rolul notarului public în acest context. În plus, obligativitatea lichidării regimului matrimonial poate fi cântărită numai odată clarificate componentele sale fundamentale. Aceasta va permite în continuare determinarea raportului dintre actul de lichidare și eventualele înțelegeri prealabile, de conținut similar, convenite de soți tocmai în perspectiva încetării ori desfacerii căsătoriei. Într-adevăr, soții sau moștenitorii acestora sunt frecvent interesați să facă lumină cu privire la raporturile lor patrimoniale, inclusiv pe calea unor înțelegeri prealabile încetării regimului matrimonial. Ei pot, de exemplu, preciza că unele din imobilele achiziționate sub incidența prezumției de comunitate sunt bun propriu al dobânditorului din acte. Nu trebuie ignorată nici eventualitatea inversă, când soții sau moștenitorii acestora vin să confirme caracterul de bun comun al unor active, chiar dacă circumstanțele de fapt păreau că se încadrează în excepțiile de la regulă. Tot astfel, părțile pot recunoaște datoria vreuneia dintre acestea față de comunitatea de bunuri sau, invers, a comunității față de unul dintre soți. Ele pot, de asemenea, confirma plata unei asemenea restanțe sau pretenții.

Cuvinte-cheie: lichidare, regim matrimonial, divorț, deces, comunitate, separație, partaj

§19. Elemente de extraneitate. Legea aplicabilă. Atunci când intervin elemente de extraneitate, condițiile și efectele actelor de lichidare depind de legea aplicabilă regimului matrimonial^[1]. Astfel, dacă nu există vreo convenție bilaterală sau multilaterală incidentă, legea aplicabilă regimului matrimonial va fi determinată în funcție de țara înaintea căror autorități este invocată recunoașterea efectelor acestuia, în baza sistemului lex fori. Prin urmare, dacă problema s-ar pune înaintea unor instanțe sau autorități din România, acestea din urmă vor aplica prevederile art. 2.589 – 2.59 6 C. civ.^[2] Textele menționate permit inclusiv ca părțile să aleagă direct legea aplicabilă regimului matrimonial, dar numai în anumite condiții acolo precizate. Toate dispozițiile amintite sunt incidente și pentru determinarea legii aplicabile regimurilor matrimoniale rezultate din căsătorii încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011^[3]. Totodată, potrivit art. 2.593 alin. (2) C. civ., chestiunile privitoare la formarea loturilor, precum și la atribuirea lor sunt supuse legii statului unde bunurile sunt situate la data partajului^[4]. Mai poate fi menționat că textul art. 2.612 C. civ. dispune în sensul că legea aplicabilă obligației de întreținere se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene. În acest cadru, contează mai cu seamă Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere^[5]. Totuși, obligația de întreținere nu face neapărat obiectul actului de lichidare, indiferent că vizează raporturile trecute sau viitoare dintre soți sau foștii soți, deoarece sunt în cauză pretenții dintre masele de bunuri și obligații proprii ale soților^[6]. În rest, „efectele patrimoniale ale căsătoriei” sunt excluse din domeniul material atribuit regulamentelor europene din zona divorțului^[7]. Ele nu fac nici obiectul regulamentelor mai generale în materie civilă și comercială^[8]. Prin urmare, în această privință contează strict normele românești de drept internațional privat. În orice caz, notarul român este competent să instrumenteze un act de lichidare chiar dacă legea aplicabilă regimului matrimonial nu este legea română^[9]. Aceasta deoarece nu există vreo interdicție în acest cadru.

§20. Elemente de extraneitate. Perspectiva altor state. Dacă însă problema recunoașterii actului de lichidare se ridică înaintea unor instanțe sau autorități străine, în lipsa unei convenții internaționale, trebuie luate în calcul reglementările de drept internațional privat ale țării respective, inclusiv chestiunile specifice retrimiterii. La nivelul unor state membre ale Uniunii Europene, pentru căsătoriile încheiate sau desemnările de legi aplicabile realizate după data de 29 ianuarie 2019, legea aplicabilă regimului matrimonial se determină în baza dispozițiilor cuprinse în Regulamentul (UE) al Consiliului nr. 2016/1103 din 24 iunie 2016. România nu este parte la acest Regulament, astfel încât autoritățile și instanțele românești nu trebuie să țină seama de acesta. La fel stau lucrurile cât privește Regulamentul (UE) al Consiliului nr. 2016/1104 din 24 iunie 2016 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Pe scurt, sunt vizate pe de o parte căsătoriile, iar pe de altă parte parteneriatele înregistrate. Prin urmare, aceste acte normative nu leagă România sau autoritățile și instanțele sale în vreun fel, ceea ce înseamnă că nu trebuie ținut seama de prevederile sale. Pe lângă acestea, în Franța, în Olanda și în Luxemburg, este de luat în seamă Convenția de la Haga din 14 martie 1978 asupra legii aplicabile regimurilor matrimoniale, însă numai pentru căsătoriile încheiate sau desemnările de lege aplicabilă realizate după 1 septembrie 1992, dar înainte de 29 ianuarie 2019^[10]. Față de aceste considerente, în practică, este utilă încheierea actelor de lichidare cu respectarea cumulativă a cerințelor de fond și de formă pretinse de reglementările la care trimite dreptul internațional privat al tuturor țărilor cu care situația concretă prezintă ori poate prezenta puncte de legătură^[11]. Oricum, dreptul internațional privat românesc relevant reia destul de fidel Convenția de la Haga din 14 martie 1978, iar prevederile sale sunt relativ similare celor din Regulamentul (UE) al Consiliului nr. 2016/1103 din 24 iunie 2016^[12]. Rămâne totuși necesar de verificat incidența unei eventuale retrimiteri realizate de către dreptul străin competent^[13]. Ipoteza este abordată prin dispozițiile art. 2.559 C. civ.^[14]

§21. Intervenția oficiilor consulare. Necompetență. Cât privește instrumentarea unor asemenea operațiuni pe teritoriul altei țări, trebuie întâi precizat că oficiile consulare și misiunile diplomatice românești din străinătate nu sunt competente să autentifice acte de lichidare a regimurilor matrimoniale. De altfel, ele nu pot instrumenta nici convenții matrimoniale. Interdicțiile în acest sens apar menționate în art. 18 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 36/1995^[15]. Totuși, la sediile acestora pot fi autentificate procuri prin care un terț este mandatat să îl reprezinte pe vreunul dintre soți ori pe succesorii acestora înaintea notarului public român care va instrumenta procedura lichidării regimului matrimonial^[16].

§22. Acte autentice străine. Cerințe de formă. Dincolo de legea competentă pe fond^[17], un act de lichidare a regimului matrimonial încheiat în străinătate trebuie să respecte și cerințele de formă determinate conform dreptului internațional privat românesc. Într-adevăr, România nu este parte la Regulamentul (UE) al Consiliului nr. 2016/1103 din 24 iunie 2016, astfel încât nu poate fi vorba despre vreo „recunoaștere” de care să beneficieze hotărârile sau actele autentice străine pronunțate sau încheiate în acest domeniu. În concret, este clar că supralegalizarea și apostila, necesare sau nu în funcție de țara din care provine înscrisul, confirmă strict veracitatea lui^[18]. Altfel spus, ele nu validează actul, ci confirmă pur și simplu faptul că acesta emană de la persoana sau persoanele care l-au semnat, în calitatea lor oficială^[19]. În chestiunea cerințelor de formă propriu-zise, art. 2.639 C. civ. alin. (1) – (2) reține reguli permisive. Astfel, este adevărat că, în principiu, „condițiile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care îi cârmuiește fondul”, adică, în speță, de legea aplicabilă regimului matrimonial. Nuanța intervine mai departe în conținutul normei, căci „actul se consideră, totuși, valabil din punctul de vedere al formei, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de una dintre legile următoare: legea locului unde a fost întocmit, legea cetățeniei sau legea reședinței obișnuite a persoanei care l-a consimțit sau legea aplicabilă potrivit dreptului internațional privat al autorității care examinează validitatea actului juridic”. Art. 2.639 alin. (3) C. civ. mai precizează totuși că „în cazul în care legea aplicabilă condițiilor de fond ale actului juridic impune, sub sancțiunea nulității, o anumită formă solemnă, nicio altă lege dintre cele menționate la alin. (2) nu poate să înlăture această cerință, indiferent de locul întocmirii actului”. Prin urmare, dacă legea aplicabilă regimului matrimonial pretinde forma autentică notarială pentru încheierea actului de lichidare, astfel cum o face chiar dreptul românesc^[20], această cerință trebuie respectată indiferent de locul întocmirii înscrisului, de cetățenia ori reședința părții sau de instanța ori autoritatea care îi examinează valabilitatea. Această observație trimite, mai departe, la problema elementelor de care depinde recunoașterea caracterului autentic al documentelor instrumentate de autoritățile străine similare notarilor publici, tratată distinct în funcție de fiecare țară^[21]. În Franța bunăoară, instanțele au considerat în mod surprinzător ca fiind echivalent formei autentice inclusiv un act de lichidare instrumentat de un notary public american, dacă operațiunea s-a realizat cu participarea unui avocat înscris în baroul din New York^[22].

§23. Acte autentice străine. Înscrierea în cartea funciară. Un act de lichidare instrumentat în străinătate ridică și problema incidenței prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată. Conform acestora, „dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România […] prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil”. Dispoziția citată sugerează că actele de lichidare străine, indiferent de forma lor, nu pot sta la baza înscrierilor aferente în cartea funciară din România. În cazul regimurilor comunitare, aplicabilitatea sa trebuie cântărită din perspectiva ideii că actul de lichidare conduce la transformarea devălmășiei, unde cotele de proprietate nu sunt încă determinate, într-o stare de coproprietate. Prin urmare, în baza lui, soții ori moștenitorii acestora devin coproprietari în cote-părți determinate asupra bunurilor comune^[23]. În consecință, trebuie considerat că un act de lichidare încheiat în străinătate nu permite, bunăoară, realizarea înscrierilor de carte funciară corespunzătoare încetării comunității de bunuri. Observația este valabilă strict pentru cazul în care părțile nu obțin și un certificat de moștenitor sau nu întocmesc și o înstrăinare sau un act de partaj subsecvent, toate instrumentate de un notar public din România^[24]. În această din urmă ipoteză, operațiunile de carte funciară se vor realiza direct în temeiul înscrisului autentic respectiv sau al certificatului de moștenitor, ori în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitive. În această privință, un certificat european de moștenitor nu ar putea înlocui certificatul emis de notarul public din România. Aceasta deoarece lichidarea regimului matrimonial este exclusă din domeniul Regulamentului (UE) nr. 650/2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor^[25]. În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene^[26].

§24. Bun propriu prin act încheiat în străinătate. Înscrierea în cartea funciară. Problema înscrierilor de carte funciară pare a se ridica în termeni diferiți pentru eventualele stipulații din actele de lichidare încheiate în străinătate prin care părțile doar vin să confirme caracterul de bun propriu al unora dintre bunurile acolo enumerate. În acest caz, nu are loc o transformare a formei de proprietate din devălmășie în coproprietate. Totuși, nici un asemenea înscris nu ar trebui să poată sta la baza unei eventuale rectificări de carte funciară, în sensul radierii calității de bun comun, înscrise eronat^[27]. Motivul este acela că și această situație tinde tot la o înscriere a dreptului de proprietate, chiar dacă în forma rectificării înscrierii inițiale. La fel însă, înscrierile aferente de carte funciară pot fi realizate în baza unui certificat de moștenitor, a unui partaj ori a unei înstrăinări propriu-zise, instrumentate de un notar public român, pe baza operațiunii de lichidare încheiate în străinătate.

§25. Clauza de preciput. Irelevanța lichidării. În contextul inventarierii bunurilor proprii și comune, merită luate în calcul și situații specifice în care anumite bunuri ale defunctului se transmit la deces cu alt titlu decât cel de moștenire legală sau testamentară. În dreptul românesc, astfel stau lucrurile în executarea clauzei de preciput stabilite prin convenție matrimonială în temeiul art. 333 C. civ.^[28] Este vorba de o clauză permisă soților, prin care aceștia convin ca la decesul stipulantului să intervină transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor anume vizate^[29]. Fără îndoială, obiectul transmisiunii este supus reducțiunii dacă încalcă rezerva succesorală. Totuși, pentru partea care nu se reduce sau dacă defunctul nu are moștenitori rezervatari ori aceștia nu se prevalează de această calitate, bunurile asupra cărora poartă clauza de preciput nu sunt incluse în masa succesorală^[30]. Aceasta deoarece cu o clipă înaintea decesului, acestea sunt considerate că părăsesc averea defunctului. De altfel, transferul bunurilor vizate și funcționarea clauzei de preciput nici măcar nu presupun acceptarea moștenirii de către soțul supraviețuitor^[31]. Acesta din urmă nici măcar nu are vreun drept de opțiune între a prelua sau a repudia bunurile preciputare, odată convenite cele necesare. Într-adevăr, deși transferul proprietății operează doar de la data deschiderii succesiunii, soțul supraviețuitor și-a exprimat deja prin contract consimțământul să le primească, la data încheierii convenției matrimoniale^[32]. Pentru imobile, înscrierea drepturilor beneficiarului în cartea funciară se realizează în baza convenției matrimoniale și a certificatului de deces al defunctului^[33]. Această soluție s-a văzut pe bună dreptate criticată în analizele de text^[34]. Dispoziția sacrifică oricum vizibil securitatea juridică periclitată de riscul existenței rezervatarilor, de dragul eficienței și al rapidității. În consecință, ea merită cantonată la domeniul său propriu, cel al cerințelor pentru înscrierea în cartea funciară. În contextul mai larg al procedurii succesorale notariale însă, obiectivul evitării litigiilor ulterioare impune ca părțile să fie mai atent consiliate. Ele merită sfătuite să cuprindă bunurile vizate prin clauza de preciput în actul de lichidare convenit cu moștenitorii defunctului, astfel încât să reiasă clar dacă această clauză va face sau nu obiectul reducțiunii. De o manieră similară trebuie abordate și alte moduri străine de transmitere pe temei contractual a bunurilor la decesul dispunătorului, dacă sunt incidente în speță. Este cazul „instituirii contractuale” reglementate în unele sisteme de drept, diferența față de preciput fiind aceea că în acest caz, beneficiarul dobândește bunurile în calitatea propriu-zisă de moștenitor^[35].

B. Determinarea cotelor-părți

§26. Delimitarea bunurilor. Transformarea în coproprietate. Lichidarea presupune, mai departe, să fie determinate cotele care îi revin fiecăruia dintre soți din comunitatea devălmașă de bunuri^[36]. Operațiunea conduce, prin urmare, la transformarea devălmășiei, în care fiecare dintre soți nu este proprietar asupra unei cote determinate din bunurile comune, într-o stare de coproprietate. Specificul acesteia din urmă este că soții ori moștenitorii lor ajung în sfârșit să dispună de cote determinate de proprietate asupra fiecărui bun care ținuse de comunitate^[37]. În cazul unei succesiuni, cota din bunurile comune stabilită în favoarea soțului decedat va face obiectul transmisiunii mortis causa alături de celelalte bunuri proprii ale sale^[38]. Oricare dintre soți poate, de altfel, să dispună prin legat în timpul vieții, conform art. 350 C. civ., de cota care i se va cuveni din comunitatea de bunuri, la încetarea ori desfacerea căsătoriei. Cota de proprietate din bunurile comune devălmașe care aparține soțului supraviețuitor, în schimb, nu se include în masa succesorală^[39]. Prin urmare, determinarea cotelor nu retroactivează până la data încetării regimului matrimonial. În perioada care desparte acest moment de încheierea unui act de lichidare subzistă o „comunitate postmatrimonială” de bunuri. Toate acestea nu privesc însă situația când soții au fost căsătoriți sub regimul separației de bunuri.

§27. Comunitatea postmatrimonială. Gestiunea bunurilor comune. În concret, deși decesul unuia dintre soți ori divorțul acestora conduce la încetarea regimului matrimonial aplicabil, comunitatea de bunuri, ca modalitate a patrimoniului, persistă până la lichidarea sa^[40]. Este adevărat că textul art. 356 C. civ. confirmă această supraviețuire strict pentru ipoteza desfacerii căsătoriei prin divorț, căreia doctrina îi alătură desființarea căsătoriei putative sau înlocuirea regimului comunității legale cu cel al separației^[41]. Dar art. 355 alin. (2) C. civ. dispune oricum, cu titlu generic, că „până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privința bunurilor, cât şi în privința obligațiilor”, deci inclusiv pentru încetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre soți. Această din urmă ipoteză este tratată în alineatul subsecvent al normei citate. Textul incident sugerează însă, invers, că încetarea comunității intervine din chiar momentul decesului. Astfel, conform art. 355 alin. (3) C. civ., „când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soți, lichidarea se face între soțul supraviețuitor şi moștenitorii soțului decedat”. Nu există totuși vreun motiv pentru care soluția să fie diferită în acest caz față de celelalte. În consecință, formularea din începutul dispoziției citate trebuie înțeleasă mai cu seamă ca o scăpare și că decesul soțului nu face să înceteze comunitatea de bunuri, ci strict regimul matrimonial aplicabil. Reglementarea vizează, cu siguranță, persistența comunității de bunuri, ca modalitate a patrimoniului fiecăruia dintre soți, până la încheierea operațiunilor de lichidare^[42]. Această supraviețuire implică existența unei „comunități postmatrimoniale”, în care rămân aplicabile, între soți ori moștenitorii acestora, de exemplu, unele reguli privind gestiunea bunurilor comune, astfel cum sunt consacrate în art. 345 – 346 C. civ. Soluția se întemeiază pe textul art. 668 alin. (1) C. civ.^[43], conform căruia dispozițiile privitoare la regimul comunității legale se aplică în mod corespunzător oricărei situații de proprietate devălmașă^[44]. Totuși, bunurile dobândite după încetarea regimului matrimonial, precum veniturile din salarii devenite scadente ulterior, nu mai pot fi prezumate comune în aplicarea prevederilor art. 339 C. civ. La fel pentru datorii, în sensul că nu mai sunt incidente dispozițiile art. 351 C. civ.^[45] Nu mai puțin adevărat, până la lichidare sunt susceptibile să fie angajate cheltuieli cu administrarea sau conservarea bunurilor comune, care devin astfel ele însele datorii comune. În plus, aceste bunuri pot produce fructe civile, naturale sau industriale, care la fel, vor urma regimul comunității[46]. Totuși, s-a susținut că dacă încetarea regimului matrimonial, de exemplu prin deschiderea moștenirii, s-a produs înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil pe 1 octombrie 2011, coproprietatea devălmașă dispare și ea la deces în același timp cu regimul matrimonial, prin transformarea directă în coproprietate pe cote-părți^[47]. Nu aceasta este însă soluția consacrată în doctrină, sub imperiul fostului Cod al familiei. Într-adevăr, și înaintea noului Cod civil, opinia majoritară era în sensul că proprietatea devălmașă nu se transformă de drept în coproprietate după desfacerea sau încetarea căsătoriei, ci doar de la momentul stabilirii cotelor-părți din masa de bunuri comune, pe cale voluntară sau judecătorească^[48].

§28. Aplicabilitate în timp. Deces anterior noului Cod civil. În orice caz, dacă unul dintre soți a decedat anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, în rezolvarea cauzei succesorale care îl privește se consideră că nu sunt incidente dispozițiile actuale referitoare la lichidarea regimului matrimonial. Pentru identitate de rațiune, aceeași trebuie să fie soluția în situația unui divorț anterior aceleiași date, precum și în oricare alte cazuri de încetare ori desfacere a regimului matrimonial aplicabil. Prin urmare, pentru finalizarea unei cauze succesorale într-o asemenea situație, nu este necesară întocmirea unui act distinct de lichidare^[49]. Actul de lichidare nu va fi obligatoriu nici în cadrul procedurii succesorale care îl privește pe soțul supraviețuitor al primului defunct, când va deceda și aceasta, căci persoana este văduvă. Dacă, în schimb, soțul supraviețuitor s-a recăsătorit pe parcurs, atunci trebuie încheiat actul de lichidare pentru regimul matrimonial aplicabil acestei din urmă căsătorii^[50]. În plus, dispozițiile din Codul civil privind lichidarea regimului matrimonial se aplică şi căsătoriilor în ființă la data intrării sale în vigoare^[51].

§29. Aplicabilitate în timp. Declarații înlocuitoare. În toate cazurile anterior menționate, este suficient ca foștii soți sau soțul supraviețuitor și moștenitorii defunctului să delimiteze bunurile proprii de cele comune și să menționeze cota de contribuție a fiecărui soț la dobândirea celor din urmă. Toate acestea sunt necesare oricum doar pentru regimurile care implică devălmășia. În procedurile succesorale notariale, declarațiile aferente ale părților se includ în cuprinsul încheierii finale, iar nu într-un act distinct de lichidare^[52]. Dacă între timp intervine și decesul celui de-al doilea soț, declarația va fi dată de către moștenitorii primului și de către cei ai celui de‐al doilea soț, tot în cadrul încheierii finale din dosarul succesoral care îl vizează pe soțul decedat mai întâi^[53]. Părțile pot încheia și un act propriu-zis de lichidare în asemenea situații, dar numai dacă doresc acest lucru^[54]. Determinarea cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune este importantă în contextul devălmășiei, deoarece soții ori moștenitorii acestora devin în aceeași măsură coproprietari în cote determinate asupra bunurilor comune.

§30. Cote globale de contribuție. Prezumția egalității. Art. 357 alin. (2) teza a II-a C. civ.^[55] instituie o prezumție legală în sensul că soții au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune^[56]. Contribuția soților la dobândirea bunurilor comune trebuie determinată prin raportare la întreaga comunitate de bunuri, adică nu doar la o parte din bunurile comune sau la unul singur dintre acestea^[57]. Aceasta înseamnă că nu se poate stabili o cotă individuală pentru dobândirea unui anumit bun ori pentru îndeplinirea unei anumite obligații comune, deoarece contează în acest cadru ansamblul contribuției fiecărui soț la dobândirea tuturor bunurilor și la executarea tuturor obligațiilor comune^[58]. Astfel, dacă se constată că unul dintre soți a avut o cotă de contribuție mai mare de jumătate, această cotă va purta asupra întregii mase de bunuri comune. Nu este posibil nici ca pentru o parte din bunuri să fie determinată o cotă de participare mai mare în favoarea unuia dintre soți, iar pentru altele, aceasta să fie mai mică, să fie practic vorba de cote diferențiate^[59]. În schimb, părțile din actul de lichidare pot stabili o cotă globală mai mare pentru defunct decât pentru soțul supraviețuitor sau invers, dar asupra tuturor bunurilor în devălmășie și strict în măsura realității contribuțiilor realizate^[60].

(continuare în numărul viitor)

Bibliografie

Manuale universitare

1. Avram, M., 2016, Drept civil. Familia, ediția a 2-a revizuită și adăugită, București, Hamangiu.

2. Chirică, D., 2014, Tratat de drept civil – Succesiuni și Liberalități, București, C.H. Beck.

3. Colin, A., Capitant, H., 1925, Cours élémentaire de droit civil français, tome III.

4. Deak, F., Popescu, R., 2014, Tratat de drept succesoral. Transmisiunea și partajul moștenirii, vol. 3, București, Universul Juridic.

5. Duranton, A., 1834, Cours de droit français suivant le Code civil, tome XIV, Paris.

6. Florian, E., 2018, Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, ediția a 6-a revizuită și adăugită, București, C.H. Beck.

7. Filipescu, I., Filipescu, A., 2002, Tratat de dreptul familiei, ediția a VII-a, București, C.H. Beck.

8. Malaurie, P., Aynès, L., 2015, Droit des régimes matrimoniaux, L.G.D.J.

9. Mazeaud, H. și L., Mazeaud, J., 1969, Leçons de droit civil, vol. IV, vol. I, Régimes matrimoniaux, ediția a 3-a, Montchrestien.

10. Neagu, I., Damaschin, M., 2014, Tratat de procedură penală. Partea generală, București, Universul Juridic.

11. Nicolescu, C., 2020, Dreptul familiei, Solomon.

12. Planiol, M., Ripert, G., 1927, Traité pratique de droit civil français, vol. IX, partea a II-a, Paris, L.G.D.J.

13. Popa, I., 2013, Drept civil. Moșteniri și liberalități, București, Universul Juridic.

14. Popescu, T.R., 1965, Dreptul familiei, vol. I, București, Editura Didactică și Pedagogică.

15. Stoica, V., 2021, Drept civil. Drepturile reale principale, ediția a 4-a, București, C.H. Beck.

16. Terré, F., Simler, P., 2006, Droit civil. Les biens, Dalloz.

17. Terré, F., Simler, P., 2008, Droit civil. Les régimes matrimoniaux, Dalloz.

18. Terré, F., Simler, P., 2019, Droit civil. Les régimes matrimoniaux et statut patrimonial des couples non mariés, Dalloz.

19. Terré, F., Simler, P., Lequette, Y., Chénedé, F., 2019, Droit civil. Les obligations, ediția a 12-a, Dalloz.

20. Theodoru, Gr. Gr., 2007, Tratat de drept procesual penal, București, Hamangiu.

Lucrări de specialitate

1. Avram, M., Nicolescu, C., 2010, Regimuri matrimoniale, București, Hamangiu.

2. Capitant, H., 1927, De la cause des obligations (contrats, engagements unilatéraux, legs), ediția a 3-a, Paris, Dalloz.

3. Chirică, D., 2014, Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, Bucureşti, C.H. Beck.

4. David, S., Jault, A., 2013, Liquidation des régimes matrimoniaux, Dalloz.

5. Deleanu, I., 2005, Ficțiunile juridice, București, C.H. Beck.

6. Denecker, J.-G., 1943, La théorie générale des récompenses et son application aux libéralités faites par les époux communs en biens, Lille.

7. Dunca, D., Negrilă, D., 2014, Drept civil. Moșteniri și liberalități. Note de curs, vol. I, București, Notarom.

8. Ghestin, J., 2006, Cause de l´engagement et validité du contrat, L.G.D.J.

9. Grimaldi, M. (coord.), Droit patrimonial de la famille 2015-2016, Dalloz.

10. Herzog, P., 2010, JurisClasseur Droit comparé, États-Unis, fasc. 1: Mariage, divorce, régimes matrimoniaux. Filiation. Droit international privé.

11. Părintele Ioana, V., 2021, Cartea familiei, București, Bookzone.

12. Ionaş, D., 2016, Clauza de preciput. Legat cuprins în convenția matrimonială?, București, Universul Juridic

13. Ionescu, B., 2016, Mărturisirea și interogatoriul în procesul civil, București, Universul Juridic.

14. Lupșan, G., 2014, Ghid de drept internațional privat în materia dreptului familiei, Notarom.

15. Lupulescu, D., 2013, Proprietatea comună, București, Universul Juridic.

16. Mennesson, F., 1853, Essai sur les récompenses sous le régime de la communauté légale, Paris.

17. Nicolescu, C., 2012, Regimurile matrimoniale convenționale în sistemul noului Cod civil român, București, Universul Juridic.

18. Popa, I., Moise, A.-A., Drept notarial, Universul Juridic, București, 2013

19. Revillard, M., 2018, JurisClasseur Droit international, fasc. 556: Régimes matrimoniaux. Droit international privé français. Système de droit commun. Système issu de la convention de La Haye.

20. Soares, B., Amaral, E., Pott, P., de Lacerda, P., Pedro, R.T., 2020, European Regulations: Impact on the Activity of Registry Officers and Notaries, High Judicial Council – Portugal, EJN Civil – Portugal, https://www.redecivil.csm.org.pt/the-european-regulations-impact-on-the-activity-of-registry-officers-and-notaries/

21. Vasilescu, P., 2009, Regimuri matrimoniale, ediția a II-a revizuită, Universul Juridic.

Articole de revistă

1. Bodoașcă, T., Drăghici, A., 2014, „Partajul bunurilor comune în devălmășie în timpul regimurilor matrimoniale de comunitate”, în Dreptul, nr. 4/2014, republicat în Bodoașcă, T., 2018, Studii de dreptul familiei, București, Universul Juridic.

2. Chirică, D., 2021, „Clauza de preciput – o moștenire contractuală?”, în RRDP, nr. 3-4/2021.

3. Claux, P.-J., 2008, „Le règlement du régime matrimonial par le notaire désigné à la suite d’une demande de justice”, în Actualité Juridique famille, nr. 3/2008.

4. Crăciunescu, C.M., Lupașcu, D., 2011, „Reglementarea clauzei de preciput în noul Cod civil român, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011”, în PR, nr. 8/2011.

5. Droz, G.A.L., 1992, „Les nouvelles règles de conflit françaises en matière de régimes matrimoniaux, entrée en vigueur de la convention de La Haye du 14 mars 1978 sur la loi applicable aux régimes matrimoniaux”, în Revue critique de droit international privé 1992.

6. Dunca, D., 2020, „Executarea clauzei de preciput și reducțiunea ei”, în BNP, nr. 1/2020.

7. Fages, B., Mestre, J., 1998, „L´influence du droit du marché sur le droit commun des obligations”, în Revue trimestrielle de droit commercial 1998.

8. Fandache, A., 2020, „Contribuția notarului public în situația în care viitorii soți/soții decid să renunțe la clauza cu privire la creanța de participare stipulată în art. 360 alin. (2) C. civ.”, în BNP nr. 4/2020.

9. Ghiță, O., 2015, „Natura juridică a creanței de participare în cadrul regimului separației de bunuri”, în RSJ, nr. 2/2015.

10. Isache, D., 2016, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, în BNP, nr. 4/2016.

11. Isache, D., 2021, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea I), în BNP, nr. 3/2021.

12. Isache, D., 2021, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea a II-a), în BNP, nr. 4/2021.

13. Lupașcu, D., 2019, „Măsurile asigurătorii în procesul penal (I)”, în Revista Română de Drept Penal al Afacerilor, nr. 2/2019.

14. Mekki, M., 2016, „L’ordonnance n° 2016-131 du 10 février 2016 portant réforme du droit des contrats, du régime général et de la preuve des obligations, Le volet droit des contrats: l’art de refaire sans défaire”, în Recueil Dalloz 2016.

15. Moloman, B.-D., 2016, „Discuții privind convenția matrimonială în reglementarea actualului Cod civil”, în Dreptul, nr. 2/2016.

16. Moloman, B.D., 2019, „Rolul şi funcţiile autorităţii tutelare în protejarea persoanelor vulnerabile. Simplu apendice al organelor judiciare sau instituţie cu rol propriu?”, în Revista de Dreptul Familiei, nr. 2/2019.

17. Nicolescu, C.M., „Considerații privind lichidarea regimului matrimonial în sistemul Codului civil român”, în AUB-D, 2012-II.

18. Nicolescu, C.M., 2011, „Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil român. Abordare comparativă”, în RRDP, nr. 6/2011.

19. Nicolescu, C.M., 2012, „Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil român – avantaj matrimonial sau instrument de planificare succesorală?”, în AUB seria Drept, în vol. Conferința Reglementări fundamentale în noul Cod civil și în noul Cod de procedură civilă, supliment, C.H. Beck.

20. Popa, I., 2011, „Clauza de preciput”, în RRDP, nr. 4/2011.

21. Popa, I., 2020, „Încetarea regimului matrimonial potrivit Codului civil”, în BNP, nr. 4/2020.

22. Popescu, D.A., 2016, „Dreptul internațional privat intertemporal. Conflictul în timp al normelor de conflict. Homo, fuge!”, în Revista Română de Drept Privat, nr. 2/2016.

23. Roșioru, F., 2012, „Tradiție și inovație în noul Cod civil în materia raporturilor patrimoniale dintre soți – aplicații ale teoriei datoriilor de valoare în cadrul regimului comunității matrimoniale”, în SUBB Iurisprudentia, nr. 2/2012.

24. Togan, R.-A., 2021, „Clauza de preciput – cel din urmă «cadou» matrimonial pentru soţul supravieţuitor”, în Revista de Dreptul Familiei, nr. 1/2021.

25. Vasilescu, P., 2012, „Tradiția irosită: regimurile matrimoniale din vechiul Cod civil”, în SUBB Iurisprudentia, nr. 4/2012.

26. Vignal, T., 1998 „La loi du 28 octobre 1997 adoptant la convention de La Haye sur la loi applicable aux régimes matrimoniaux”, în La Semaine Juridique Édition Générale 1998, I, 1146.

27. Wicker, G., 2015, „La suppression de la cause par le projet d’ordonnance: la chose sans le mot?”, în Recueil Dalloz 2015.

Studii în volum

1. Boar, F. A.,2016, „Comentariu sub art. 7”, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, București, Solomon.

2. Durnescu, M., 2018, „Partajul în timpul regimului comunităţii în noi practici notariale din perspectiva Noului Cod Civil şi a Noului Cod de Procedură Civilă în actualul context european”, în Stoica, A. (coord.), Conferința „Dreptul și principalele profesii juridice în actualul context european”. Constanța, 31 martie-2 aprilie 2017, București, Universul Juridic.

3. Eliescu, M., 1964, „Efectele căsătoriei cu privire la raporturile patrimoniale dintre soți”, în Ionașcu, T. (coord.), Căsătoria în dreptul R.P.R., Institutul de Cercetări Juridice (Academia de Științe Sociale și Politice a Republicii Socialiste România), București, Editura Academiei Republicii Populare Române.

4. Florian, E., 2018, „Stabilirea creanței de participare la achiziții în cadrul regimului matrimonial al separației de bunuri cu această clauză – câteva observații”, în Popescu, D.A. (ed.) și Popa, I.-F., Golub, S., Harosa, L.-M. (coord.), In Honorem Dan Chirică. Între dogmatica dreptului și rațiunea practică, București, Hamangiu.

5. Isache, D., 2016, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, în Bob, M.D. (coord.), 5 ani de Cod civil – perspectiva notarială, București, Monitorul Oficial.

6. Negrilă, D., Bolduț, D.-D., „Comentariu sub art. 106”, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), Legea notarilor publici. Comentariu pe articole, București, Solomon.

7. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 320”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

8. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 331”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

9. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 355”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole”, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

10. Nicolescu, C.,2021, „Comentariu sub art. 356”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

11. Macovei, C., Dobrilă M.C., 2021, „Comentariu sub art. 1133”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

12. Macovei, C., Dobrilă M.C., 2021, „Comentariu sub art. 1.135”, în Baias, F.A., Chelaru, E., Constantinovici, R., Macovei, I. (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, București, C.H. Beck.

Lucrări de practică

1. Bărbieru, C.-N., Macovei, C., 2018, Activitatea notarială. De la teorie la practică, Biblioteca de Drept Notarial, București, Universul Juridic.

2. Dunca, D., Negrilă, D., 2014, Procedură succesorală notarială. Note de curs, București, Notarom.

3. Rotaru, D. (coord.), 2011, Ghid de practică notarială, București, Notarom.

4. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2013, Culegere de spețe notariale, vol. I, București, Notarom.

5. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2014, Culegere de spețe notariale, vol. II, București, Notarom.

6. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2016, Culegere de spețe notariale, vol. III, București, Notarom.

7. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2018, Culegere de spețe notariale, vol. V, București, Notarom.

8. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2019, Culegere de spețe notariale, vol. VI, București, Notarom.

9. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2019, Culegere de spețe notariale, vol. VII, București, Notarom.

10. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2021, Culegere de spețe notariale, vol. VIII, București, Notarom.

11. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2017, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. I, București, Notarom.

12. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2017, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare», vol. II, București, Notarom.

13. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2021, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. III, București, Notarom.

14. Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, 2017, Sinteza constatărilor rezultate în urma acțiunilor de control efectuate de către Corpul de Control al Uniunii în cursul anului 2015, București, Notarom.

---

[1] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. II, Notarom, București, 2014, p. 450. Art. 2.593 alin. (1) lit. f) C. civ.: „legea aplicabilă regimului matrimonial reglementează […] încetarea și lichidarea regimului matrimonial, precum și regulile privind împărțeala bunurilor comune.”

[2] Art. 2.589 C. civ.: „Efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii reședinței obișnuite comune a soților, iar în lipsă, legii cetățeniei comune a soților. În lipsa cetățeniei comune, se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată. Legea determinată […] se aplică atât efectelor personale, cât şi efectelor patrimoniale ale căsătoriei pe care această lege le reglementează şi de la care soții nu pot deroga, indiferent de regimul matrimonial ales de aceștia. Prin excepție […], drepturile soților asupra locuinței familiei, precum şi regimul unor acte juridice asupra acestei locuințe sunt supuse legii locului unde aceasta este situată.” Art. 2.590 C. civ.:„Legea aplicabilă regimului matrimonial este legea aleasă de soți. Ei pot alege: a) legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei își are reședința obișnuită la data alegerii; b) legea statului a cărui cetățenie o are oricare dintre ei la data alegerii; c) legea statului unde își stabilesc prima reședință obișnuită comună după celebrarea căsătoriei.” Art. 2.591 C. civ.: „Convenția de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial se poate încheia fie înainte de celebrarea căsătoriei, fie la momentul încheierii căsătoriei, fie în timpul căsătoriei. Condițiile de formă ale convenției de alegere a legii aplicabile sunt cele prevăzute fie de legea aleasă pentru a guverna regimul matrimonial, fie de legea locului încheierii convenției de alegere. În toate cazurile, alegerea legii aplicabile trebuie să fie expresă şi constatată printr-un înscris semnat şi datat de soți sau să rezulte în mod neîndoielnic din clauzele unei convenții matrimoniale. Când legea română este aplicabilă, trebuie respectate exigențele de formă stabilite de aceasta pentru validitatea convenției matrimoniale. Soții pot alege oricând o altă lege aplicabilă regimului matrimonial […]. Legea nouă produce efecte numai pentru viitor, dacă soții nu au dispus altfel, şi nu poate prejudicia, în niciun caz, drepturile terților.” Art. 2.592 C. civ.:„Dacă soții nu au ales legea aplicabilă regimului lor matrimonial, acesta este supus legii aplicabile efectelor generale ale căsătoriei.” Art. 2.593 C. civ.: „Legea aplicabilă regimului matrimonial reglementează: a) condițiile de validitate a convenției privind alegerea legii aplicabile, cu excepția capacității; b) admisibilitatea şi condițiile de validitate ale convenției matrimoniale, cu excepția capacității; c) limitele alegerii regimului matrimonial; d) posibilitatea schimbării regimului matrimonial şi efectele acestei schimbări; e) conținutul patrimoniului fiecăruia dintre soți, drepturile soților asupra bunurilor, precum şi regimul datoriilor soților; f) încetarea şi lichidarea regimului matrimonial, precum şi regulile privind împărțeala bunurilor comune. Cu toate acestea, formarea loturilor, precum şi atribuirea lor sunt supuse legii statului unde bunurile sunt situate la data partajului.” Art. 2.594 C. civ.: „Condițiile de formă cerute pentru încheierea convenției matrimoniale sunt cele prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial sau cele prevăzute de legea locului unde aceasta se încheie.” Art. 2.595 C. civ.: „Măsurile de publicitate şi opozabilitatea regimului matrimonial față de terți sunt supuse legii aplicabile regimului matrimonial. Cu toate acestea, atunci când la data nașterii raportului juridic dintre un soț şi un terț aceștia aveau reședința obișnuită pe teritoriul aceluiași stat, este aplicabilă legea acestui stat, cu excepția următoarelor cazuri: a) au fost îndeplinite condițiile de publicitate sau de înregistrare prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial; b) terțul cunoștea, la data nașterii raportului juridic, regimul matrimonial sau l-a ignorat cu imprudență din partea sa; c) au fost respectate regulile de publicitate imobiliară prevăzute de legea statului pe teritoriul căruia este situat imobilul.”Art. 2.596 C. civ.: „Legea reședinței obișnuite comune sau legea cetățeniei comune a soților continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei își schimbă, după caz, reședința obișnuită sau cetățenia. Dacă ambii soți își schimbă reședința obișnuită sau, după caz, cetățenia, legea comună a noii reședințe obișnuite sau a noii cetățenii se aplică regimului matrimonial numai pentru viitor, dacă soții nu au convenit altfel, şi, în niciun caz, nu poate prejudicia drepturile terților. Cu toate acestea, dacă soții au ales legea aplicabilă regimului matrimonial, ea rămâne aceeași, chiar dacă soții își schimbă reședința obișnuită sau cetățenia.” A se vedea și UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. I, Notarom, București, 2013, p. 256 – 268.

[3] Art. 207 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil: „Dispozițiile cărții a VII-a «Dispoziții de drept internațional privat» a Codului civil se aplică numai în cauzele deduse instanței judecătorești sau autorității competente după data intrării în vigoare a Codului civil, având ca obiect raporturi juridice cu elemente de extraneitate, indiferent de data şi locul încheierii actelor ori producerii sau săvârșirii faptelor generatoare ale respectivelor raporturi juridice. În cazul raporturilor de drept internațional privat stabilite anterior intrării în vigoare a Codului civil, competența legii determinate […] poate fi înlăturată dacă aplicarea sa conduce la consecințe vădit injuste. În cauzele privind raporturi cu elemente de extraneitate aflate pe rolul instanțelor judecătorești sau al autorităților competente, legea aplicabilă se determină conform normelor de drept internațional privat aplicabile până la data intrării în vigoare a Codului civil. Dispozițiile […] se aplică în mod corespunzător ori de câte ori ar interveni o modificare a regulilor de drept internațional privat stabilite în cartea a VII-a a Codului civil.” În sensul că reglementarea imprimă normelor de drept internațional privat din Codul civil un caracter retroactiv, a se vedea D.A. Popescu, „Dreptul internațional privat intertemporal. Conflictul în timp al normelor de conflict. Homo, fuge!”, în Revista Română de Drept Privat, nr. 2/2016, p. 96.

[4] A se vedea C.M. Nicolescu, „Considerații privind lichidarea regimului matrimonial în sistemul Codului civil român”, în AUB-D, 2012-II, p. 208.

[5] A se vedea G. Lupșan, Ghid de drept internațional privat în materia dreptului familiei, elaborat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea cooperării dintre judecătorii şi notarii publici în materie civilă cu caracter transfrontalier”, implementat de Ministerul Justiției în parteneriat cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, Fundația Germană pentru Cooperare Juridică Internațională, Consiliul Notariatelor din Uniunea Europeană şi Consiliul Național al Notariatului Italian, cu sprijinul financiar al programului „Justiție civilă” al Uniunii Europene, Notarom, 2014, p. 13, 22 – 24.

[6] A se vedea infra, §41.

[7] A se vedea: Regulamentul (CE) al Consiliului nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, considerentul nr. 8 (Bruxelles II bis); Regulamentul (UE) al Consiliului nr. 1259/2010 din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp, art. 1 alin. 2 lit. e); Regulamentul (UE) al Consiliului nr. 2019/1111 din 25 iunie 2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și privind răpirea internațională de copii, considerentul nr. 9 (Bruxelles II ter).

[8] A se vedea: Regulamentul (CE) al Consiliului nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (Bruxelles I), art. 1 alin. 2 lit. a); Regulamentul (CE) al Parlamentului European și al Consiliului nr. 593/2008 din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I), art. 1 alin. 2 lit. c).

[9] A se vedea G. Lupșan, Ghid de drept internațional privat în materia dreptului familiei, ed. cit., p. 37.

[10] A se vedea: M. Revillard, JurisClasseur Droit international, fasc. 556: „Régimes matrimoniaux. Droit international privé français. Système de droit commun. Système issu de la convention de La Haye”, 16 iulie 2018, §5 și urm.; G.A.L. Droz, „Les nouvelles règles de conflit françaises en matière de régimes matrimoniaux, entrée en vigueur de la convention de La Haye du 14 mars 1978 sur la loi applicable aux régimes matrimoniaux”, în Revue critique de droit international privé 1992, p. 631; T. Vignal, „La loi du 28 octobre 1997 adoptant la convention de La Haye sur la loi applicable aux régimes matrimoniaux”, în La Semaine Juridique Édition Générale 1998, I, 1146; UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. IV, ed. cit., p. 362.

[11] A se vedea „Activitatea Uniunii”. Supliment al Buletinului notarilor publici, nr. 9-10/2019, p. 21.

[12] A se vedea G. Lupșan, Ghid de drept internațional privat în materia dreptului familiei, ed. cit., p. 25 – 26.

[13] Ibidem, p. 37.

[14] Art. 2.559 C. civ.: „Legea străină cuprinde dispozițiile de drept material, inclusiv normele conflictuale, cu excepția unor dispoziții contrare. Dacă legea străină retrimite la dreptul român sau la dreptul altui stat, se aplică legea română, dacă nu se prevede în mod expres altfel. Prin excepție […], legea străină nu cuprinde şi normele ei conflictuale în cazul în care părțile au ales legea străină aplicabilă, în cazul legii străine aplicabile formei actelor juridice şi obligațiilor extracontractuale, precum şi în alte cazuri speciale prevăzute de convențiile internaționale la care România este parte, de dreptul Uniunii Europene sau de lege.”

[15] Art. 18 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 36/1995: „La cererea persoanelor fizice având cetățenia română, precum și a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale: […] autentificarea înscrisurilor, cu excepția actelor juridice între vii cu efect constitutiv sau translativ de proprietate și a actelor privind alegerea, modificarea și lichidarea regimului matrimonial.”

[16] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. III, ed. cit., p. 401.

[17] A se vedea și G. Lupșan, Ghid de drept internațional privat în materia dreptului familiei, ed. cit., p. 56 – 59, pentru circumstanțele care pot interveni concomitent sau subsecvent alegerii legii aplicabile regimului matrimonial.

[18] Art. 139 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 36/1995: „Birourile notariale nu pot lua în considerare actele care emană de la autoritățile altui stat decât dacă semnăturile şi sigiliile acelor autorități sunt supralegalizate de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din acest stat ori de către Ministerul Afacerilor Externe al României. În cazul în care prin convenții internaționale la care România este parte se prevede altfel, se aplică acele convenții.”

[19] A se vedea „Activitatea Uniunii”. Supliment al Buletinului notarilor publici, nr. 4-5/2012, p. 75.

[20] A se vedea supra, §6.

[21] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. II, Notarom, București, 2014, p. 166.

[22] A se vedea Curtea de Casație franceză, prima cameră civilă, 23 mai 2006, Revue critique de droit international privé 2006, p. 841, cu notă de M. Revillard.

[23] A se vedea UNNPR, Culegere de practică notarială în domeniul cadastrului și al publicității imobiliare, vol. I, Notarom, București, 2017, p. 340 – 341. A se vedea infra, §26.

[24] A se vedea infra, §63.

[25] A se vedea B. Soares, E. Amaral, P. Pott, P. de Lacerda, R. Teixeira Pedro, „European Regulations: Impact on the Activity of Registry Officers and Notaries”, High Judicial Council – Portugal, EJN Civil – Portugal, 2020, https://www.redecivil.csm.org.pt/the-european-regulations-impact-on-the-activity-of-registry-officers-and-notaries/, p. 38 și p. 108 – 114. În sensul că dosarele practice au devenit mai complexe, nicidecum mai accesibile, în urma reglementărilor europene de drept internațional privat precum Regulamentul (UE) nr. 650/2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor, a se vedea M. Durnescu, „Partajul în timpul regimului comunităţii în noi practici notariale din perspectiva noului Cod civil şi a noului Cod de procedură civilă în actualul context european”, în Adrian Stoica (coord.), Conferința „Dreptul și principalele profesii juridice în actualul context european”. Constanța, 31 martie-2 aprilie 2017, Universul Juridic, București, 2018.

[26] A se vedea CJUE, Hotărârea din 1 martie 2018, Doris Margret Lisette Mahnkopf în cauza C-558/16, Repertoriul Electronic, pct. 40.

[27] A se vedea supra, §16.

[28] Art. 333 C. civ.: „(1) Prin convenţie matrimonială se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate. Clauza de preciput poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soţi sau numai în favoarea unuia dintre ei. (2) Clauza de preciput nu este supusă raportului donaţiilor, ci numai reducţiunii, în condiţiile art. 1.096 alin. (1) şi (2). (3) Clauza de preciput nu aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de încetarea comunităţii, bunurile ce fac obiectul clauzei. (4) Clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea încetează în timpul vieţii soţilor, când soţul beneficiar a decedat înaintea soţului dispunător ori când aceştia au decedat în acelaşi timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni. (5) Executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent.”

[29] A se vedea: M. Avram, op. cit., p. 341 – 347; C.M. Nicolescu, „Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil român. Abordare comparativă”, în RRDP, nr. 6/2011, p. 137 și urm.; C.M. Nicolescu, „Clauza de preciput în reglementarea noului Cod civil român – avantaj matrimonial sau instrument de planificare succesorală?”, în AUB seria Drept, în vol. Conferința „Reglementări fundamentale în noul Cod civil și în noul Cod de procedură civilă”, supliment, C.H. Beck, 2012, p. 91 – 100; C.M. Crăciunescu, D. Lupașcu, „Reglementarea clauzei de preciput în noul Cod civil român, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011”, în PR, nr. 8/2011, p. 49; I. Popa, „Clauza de preciput”, în RRDP, nr. 4/2011, p. 182; D. Chirică, „Clauza de preciput – o moștenire contractuală”, în RRDP, nr. 3-4/2021, p. 319 și urm.; R.-A. Togan, „Clauza de preciput – cel din urmă «cadou» matrimonial pentru soţul supravieţuitor”, în Revista de Dreptul Familiei, nr. 1/2021, p. 420 – 439.

[30] UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. I, p. 176.

[31] A se vedea D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile şi liberalităţile, C.H. Beck, Bucureşti, 2014, p. 372.

[32] A se vedea I. Popa, Contracte civile. De la teorie la practică, ediția a 2-a revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2020, p. 358.

[33] Art. 181 alin. 4 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul A.N.C.P.I. nr. 700/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 31 iulie 2014: „în situaţia convenţiilor matrimoniale în care s-a stipulat o clauză de preciput, dreptul de proprietate se intabulează în favoarea soţului beneficiar în baza certificatului de deces şi a convenţiei matrimoniale.” În sens favorabil soluției, a se vedea M. Avram, op. cit., p. 347.

[34] A se vedea D. Dunca, „Executarea clauzei de preciput și reducțiunea ei”, în BNP, nr. 1/2020, p. 44 și urm.

[35] A se vedea D. Ionaş, Clauza de preciput. Legat cuprins în convenția matrimonială?, Universul Juridic, București, 2016.

[36] A se vedea C. Nicolescu, „Comentariu sub art. 355”, §2, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția a 3-a, C.H. Beck, București, 2021.

[37] A se vedea: UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. V, ed. cit., p. 165; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 239.

[38] A se vedea: C. Macovei, M.C. Dobrilă, „Comentariu sub art. 1133”, §2, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit.; D. Negrilă, D.-D. Bolduț, „Comentariu sub art. 106”, §10.1, în I.-F. Popa, A.-A. Moise (coord.), op. cit..

[39] A se vedea D. Dunca, D. Negrilă, Procedura succesorală notarială. Note de curs, ed. cit., p. 101.

[40] A se vedea M. Avram, op. cit., p. 325; E. Florian, op. cit., p. 235; C. Nicolescu, „Comentariu sub art. 320”, §1, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit.; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 223; I. Popa, „Încetarea regimului matrimonial potrivit Codului civil”, §3, în BNP, nr. 4/2020; UNNPR, „Sinteza constatărilor rezultate în urma acțiunilor de control efectuate de către Corpul de Control al Uniunii în cursul anului 2015”, Notarom, București, 2017, p. 190.

[41] A se vedea C. Nicolescu, „Comentariu sub art. 356”, §1, în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit.

[42] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. V, ed. cit., p. 165.

[43] Art. 668 alin. (1) C. civ.: „Dacă se naște prin efectul legii, proprietatea în devălmășie este supusă dispozițiilor acelei legi care se completează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunității legale.”

[44] A se vedea: M. Avram, op. cit., p. 279 – 302 și 325 – 328; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 226 și 233.

[45] „«Încetarea» regimului comunității legale semnifică, așadar, faptul că, pentru viitor, nu-și mai găsește aplicație prezumția de comunitate consacrată de art. 339 și art. 343 alin. (1) C. civ. Însă […] dacă după încetarea regimului matrimonial, dar înainte de lichidare, un fost soț înstrăinează un bun comun, în virtutea subrogației reale cu titlu universal, suma de bani va fi tot bun comun, iar bunul dobândit cu această sumă de bani este, de asemenea, tot bun comun. Același circuit se va realiza și în masa bunurilor proprii.” – M. Avram, op. cit., p. 326 – 327. A se vedea și UNNPR, Sinteza constatărilor rezultate în urma acțiunilor de control efectuate de către Corpul de Control al Uniunii în cursul anului 2015, Notarom, București, 2017, p. 189.

[46] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 236.

[47] A se vedea D. Dunca, D. Negrilă, Drept civil. Moșteniri și liberalități. Note de curs, vol. I, Notarom, București, 2014, p. 102.

[48] „În opinia noastră, foștii soți mai pot dobândi bunuri comune doar ca urmare a intervenirii subrogației reale cu titlu universal (care abia acum își va face simțită prezența în interiorul masei comune). Este cert că, din momentul încetării regimului matrimonial, prezumția de comunitate, care atrăgea toate bunurile în comunitate, nu mai poate fi aplicabilă. Astfel, soții vor mai putea dobândi bunuri comune doar dacă folosesc sume de bani comune care existau în masa bunurilor comune la data încetării regimului. Apoi, foștii soți nu mai pot contracta datorii comune independente […], dar foștii soți (mai) pot totuși dobândi datorii comune în legătură cu bunurile comune […]” – D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial – (vechi) întrebări & (noi) răspunsuri” (partea a II-a), art. cit., p. 17, n. 30. A se vedea și: T.R. Popescu, Dreptul familiei, vol. I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965, p. 331 – 336; I. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediția a VII-a, C.H. Beck, București, 2002, p. 245 – 246; E. Florian, op. cit., p. 238.

[49] A se vedea C.-N. Bărbieru, C. Macovei, Activitatea notarială. De la teorie la practică, Biblioteca de Drept Notarial, Universul Juridic, București, 2018, p. 517.

[50] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. I, ed. cit., p. 182.

[51] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 225.

[52] A se vedea D. Dunca, D. Negrilă, Procedura succesorală notarială. Note de curs, ed. cit., p. 218 și p. 241.

[53] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. V, p. 168 – 172.

[54] A se vedea D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – componentă a lichidării succesiunii”, ed. cit., p. 226.

[55] Art. 357 alin. (2) teza a II-a C. civ.: „Până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.”

[56] A se vedea C.M. Nicolescu, „Considerații privind lichidarea regimului matrimonial în sistemul Codului civil român”, în AUB-D, 2012-II, p. 199.

[57] A se vedea: I. Filipescu, A. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediția a VII-a, C.H. Beck, București, 2002, p. 237, conform cărora este posibilă chiar nerecunoașterea niciunei cote de contribuție a unuia dintre foștii soți la dobândirea bunurilor comune; T.R. Popescu, Dreptul familiei, vol. I, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1965, p. 292; M. Avram, op. cit., p. 332; UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. V, ed. cit., p. 175; D. Isache, „Lichidarea regimului matrimonial al comunității legale – etapa regularizării datoriilor”, art. cit., p. 44; Tribunalul Suprem, Decizia nr. 624 din 6 mai 1964, în I.G. Mihuță, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1952-1969, Editura Științifică, București, 1970, p. 22 (nr. 52); Tribunalul Suprem, Decizia nr. 326 din 11 februarie 1984, în Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1984, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1985, p. 142.

[58] A se vedea C.A. București, secția a III-a civilă, decizia nr. 2017/2007, nepublicată; C.A. Galați, secția civilă, decizia nr. 835/2005, nepublicată.

[59] A se vedea UNNPR, Culegere de spețe notariale, vol. V, p. 178.

[60] A se vedea ibidem, p. 45.