Rezumat

Scopul acestui material îl reprezintă o luare de poziție cu privire la problema tot mai pregnantă de încadrare a lichidării regimului matrimonial – mai precis, chestiunea dacă este sau nu în toate cazurile un act de dispoziție. Chestiunea semnalată este abordată inclusiv în recenziile unor prelegeri recente. Aceasta impune totuși să fie analizată mai cuprinzător relevanța unei decizii pronunțate de Curtea de Apel Cluj în anul 2021 și rămase definitivă în urma controlului ÎCCJ, pentru problema indicată. Fără îndoială, se dovedesc necesare numeroase nuanțe, într-o lectură sistematică – de exemplu, este clar că dacă include și partajul sau darea în plată, lichidarea regimului matrimonial este în toate cazurile un act de dispoziție. În esență, pe baza considerentelor hotărârii menționate, studiul reia propunerea ca problema naturii actului de lichidare să fie tranșată de la caz la caz, în funcție de conținutul concret al stipulațiilor sale. Aceasta, întrucât argumentele în sensul încadrării uniforme a lichidării se dovedesc a pretinde în cele din urmă premisa ca înțelegerea părților să îmbrace în toate cazurile haina unei tranzacții propriu-zise. Or, din considerentele deciziei citate rezultă că lichidarea nu este întotdeauna un contract cu titlu oneros, comutativ și sinalagmatic – precum este tranzacția. Oricum, nu există vreun temei textual pentru calificarea invariabilă în sensul indicat. Pe această linie de gândire, structura lichidării regimului în sensul restrâns din art. 375 alin. (2) C. civ. ar putea legitima chiar ideea încadrării sale în actele de conservare. Ar fi practic un simplu bilanț al pretențiilor născute din căsătorie, pe baza inventarului. Aceasta presupune, desigur, și perspectiva solicitării recalculării cotelor din partea vreunei părți semnatare, în cazul erorilor de apreciere. În practică, este însă recomandabilă includerea de clauze în sensul renunțării la posibilitatea repunerii în discuție – care apropie vizibil înțelegerea de fizionomia tranzacției. Totodată, respectarea cerințelor de încuviințare, reprezentare și asistare specifice actelor de dispoziție poate fi oportună față de riscul donațiilor simulate prin declarații nereale sau indirecte prin renunțări la drepturi. Acestea totuși angajează, de regulă, numai răspunderea părților.

Cuvinte-cheie: lichidare, regim matrimonial, act de dispoziție, tranzacție, stabilirea cotelor

§1. Recenzia conferinței. Într-un material recent dintr-o publicație cu specific notarial a fost discutată problema naturii actului de lichidare a regimului matrimonial încheiat conform art. 355-357 C. civ.^[1] Este vorba de recenzia prelegerii doamnei profesor Cristina Nicolescu la Conferința internațională organizată în martie de Camera Notarilor Publici București „Viitorul succesiunilor: bunuri digitale, implicații transfrontaliere, provocări fiscale”. Textul include și o abordare critică, în sine binevenită, referitoare la un studiu publicat mai demult în Buletinul Notarilor Publici^[2]. În concret, este avut în vedere un pasaj din acest material anterior, în sensul că lichidarea nu trebuie neapărat considerată un act de dispoziție „atunci când părțile sale nu derogă de la prezumția legală conform căreia soții au avut contribuții egale la dobândirea bunurilor și la îndeplinirea obligațiilor comune, astfel încât nu intervin cerințele de asistare sau autorizare (s. n.)”^[3].

§2. Declarații nereale. Conform recenziei, doamna profesor invită în această privință la „precauție pentru simplul motiv că declarația părților privind cotele de contribuție nu reflectă întotdeauna realitatea (s. n.)”. Practic, este ipoteza în care înțelegerea părților nu corespunde adevărului în această privință – ca justificare pentru cerințele specifice actelor de dispoziție. O perspectivă similară se deduce și din intervenția domnului profesor Șerban Diaconescu – sintetizată într-un alt material din aceeași publicație^[4]. În esență, se arată că lichidarea trebuie considerată un act de dispoziție și atunci când nu este răsturnată prezumția de contribuții egale, din două motive. În primul rând, pentru că „prezumția este doar un mijloc de probă, iar părțile vin să confirme că realitatea este conformă acestei probe”, iar în al doilea rând, întrucât „este puțin probabil ca, în realitate, ambii soți să fi avut (…) realmente cote de contribuții egale”. Se invocă în completare și Decizia ÎCCJ nr. 58/2024, prin care completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanței supreme a considerat că opțiunea succesorală reprezintă un act de dispoziție, cu consecințele aferente cât privește încuviințarea din partea instanței de tutelă^[5].

§3. Nuanțe necesare. Materialul de față înțelege să confirme că precizările din aceste recenzii sintetizează în parte unele din concluziile dezvoltate mai pe larg într-un alt studiu, publicat între timp^[6]. Astfel, este adevărat că unele nuanțe ale concluziei se deduc din documentul inițial doar într-o lectură sistematică – bunăoară, este clar că dacă include și partajul sau recunoașterea unei datorii, lichidarea regimului matrimonial este un act de dispoziție, indiferent de cotele stabilite. De real interes ar fi fost însă și o poziționare mai amplă față de o cauză destul de mediatizată în ultimii ani, prin care ÎCCJ a confirmat decizia Curții de Apel Cluj, inclusiv unele considerente referitoare la natura lichidării^[7], abordate pe larg în studiul amintit. Pe cale de consecință, se cuvin analizate critic în primul rând argumentele precum că lichidarea regimului ar fi în toate situațiile un act de dispoziție (I) și, mai apoi, reluate cele în sensul unei calificări juridice alternative (II). Într-adevăr, din considerentele hotărârii menționate se înțelege că problema naturii actului de lichidare ar trebui tranșată de la caz la caz, în funcție de conținutul concret al stipulațiilor sale. Aceasta, indiferent dacă părțile înțeleg să declare cote diferite sau egale de contribuție.

I. Dificultățile unei soluții unitare

§4. Planul secțiunii. Se cuvine trecută rapid în revistă problema pertinenței unei analogii cu acceptarea moștenirii. Luate separat, mai apoi, argumentele în sensul încadrării uniforme ca un act de dispoziție se cuvin reformulate pentru evitarea unor blocaje – dar astfel, pretind în cele din urmă premisa că înțelegerea părților corespunde în toate cazurile unei tranzacții propriu-zise (A). Decizia Curții de Apel Cluj însă devine aici relevantă, căci din considerentele sale rezultă că lichidarea NU este întotdeauna un contract cu titlu oneros, comutativ și sinalagmatic. În plus, nu există vreun temei textual pentru încadrarea invariabilă ca tranzacție (B).

A. Necesitatea reformulării argumentelor

§5. Acceptarea moștenirii. Nu este prea clar în ce măsură pot fi transpuse aici argumentele dezvoltate separat de ÎCCJ, pentru actele de opțiune succesorală. Singurele pasaje relevante din Decizia sa nr. 58/2024 precizează perspectiva suportării pasivului moștenirii, astfel încât „alegerea” necesară în această privință „presupune a avea reprezentarea faptelor și consecințelor acestora”. „Aceste aspecte”, deduce mai departe ÎCCJ, „justifică includerea actului de acceptare a moștenirii în categoria actelor de dispoziție (s. n.)”^[8]. Totuși, pare greu de crezut că silogismul jurisdicțional și-a desprins concluzia numai din aceea că manifestarea de voință cerută „presupune (…) reprezentarea faptelor și consecințelor acestora”. Dacă ar fi așa, la fel ar sta lucrurile pentru toate înțelegerile care implică discernământul, adică, practic, pentru toate actele juridice de drept civil^[9]. Or, concluzia nu poate fi primită, căci atunci nu ar mai exista deloc acte de conservare sau de administrare. Rămâne perspectiva suportării pasivului, care însă nu este prezentă în actul de lichidare – atunci când se reduce la stabilirea cotelor sau când părțile nu se angajează nemijlocit pe temeiul său la noi prestații.

§6. Dreptul francez. Din aceeași perspectivă, o trimitere la dreptul comparat de referință dezvăluie că dreptul francez a definit recent actele de dispoziție inclusiv prin tehnica unor enumerări exemplificative. Mai precis, aceasta este abordarea Decretului nr. 2008-1484, referitor la gestiunea patrimoniului persoanelor aflate în curatelă sau tutelă^[10]. Din conținutul său, se observă că legiuitorul străin a considerat acceptarea moștenirii cu beneficiu de inventar un simplu act de administrare, pe când celelalte forme de opțiune succesorală sunt considerate invariabil acte de dispoziție (conform Anexei 1). În schimb, nu se precizează nimic explicit în privința lichidării regimului matrimonial. De aici rezultă un argument al experienței dreptului comparat, în sensul că încadrările discutate nu sunt neapărat atât de tranșante precum în abordările monocrome din dreptul românesc. În același timp, se poate astfel și confirma că nu există vreo legătură pe plan rațional între opțiunea succesorală și lichidarea regimului matrimonial, din această perspectivă.

§7. Mărturisirea realității. Mai departe, argumentul că lichidarea, chiar pe baza prezumției de contribuții egale, devine un act de dispoziție căci „părțile vin să confirme că realitatea este conformă acestei probe (s. n.)” se justifică numai dacă voința părților este încadrată ca mărturisire propriu-zisă. Într-adevăr, o confirmare similară se deduce și din acte considerate indiscutabil de conservare – de exemplu, întreruperea unei prescripții, cererea de inventar sau, mai demult, cea în sensul transcrierii unui contract^[11]. Astfel, întreruperea unei prescripții prin punerea în întârziere la cerere, prin constituirea ca parte civilă în procesul penal sau prin înscrierea creanței la masa credală conform art. 2.537 C. civ. subînțeleg și confirmarea din partea solicitantului că realitatea este conformă probelor aduse. La fel în cazul cererii de inventar, mai ales dacă partea indică în cuprinsul său bunurile vizate – o abordare generalizată, de altfel, în practica notarială^[12], și cu atât mai mult în ipoteza unei cereri de transcriere (art. 710-720 C. proc. civ. 1865). Într-adevăr, demersurile menționate nu se recalifică în acte de dispoziție din simplul motiv că solicitantul confirmă implicit realitatea probelor aduse în sprijinul pretențiilor sale. Ca să fie vorba de așa ceva, ar trebui să fie în cauză o mărturisire, conform art. 348-350 C. proc. civ., prin esență un act de dispoziție^[13].

§8. Unilateral sau bilateral. Totuși, mărturisirile sunt invariabil considerate acte juridice unilaterale, nu clauze ale unei convenții cărora să le fie aplicabil regimul acestora din urmă – de exemplu, revocabilitatea și rezoluțiunea^[14]. În schimb, stipulațiile actului de lichidare au o natură convențională, ca rezultat al acordului de voințe. Diferențierea trebuie realizată – căci altminteri nu ar mai exista contracte, ci doar acte unilaterale juxtapuse, precum „declarațiile” solicitate în practica notarială de părțile nefamiliarizate cu limbajul juridic. Pentru evitarea blocajelor în silogismele din recenzii, rămâne atunci doar varianta calificării stipulațiilor cu privire la cotele de contribuție ca tranzacție propriu-zisă în această privință. Tranzacția, într-adevăr, constituie indiscutabil un act de dispoziție prin care părțile își recunosc pretențiile, ca și cum ar fi vorba de o mărturisire bilaterală sau reciprocă. Pe bună dreptate, și prima recenzie menționată pare să fi luat în calcul această variantă – în care „actul de lichidare poate fi calificat și drept tranzacție (s. n.)” în sensul art. 2.271 C. civ. Argumentul trimite mai departe la decizia Curții de Apel Cluj, deja indicată, rămasă definitivă în urma controlului ÎCCJ^[15].

B. Refuzul încadrării uniforme

§9. Stabilirea cotelor. Astfel, recenziile marchează ferm concluzia „de calificare, în toate cazurile, a actului de lichidare ca fiind un act de dispoziție (s. n.)”^[16], prin argumente care trimit, în cele din urmă, la recalificarea ca tranzacție propriu-zisă. Totodată, este inclusă și referirea la o decizie pronunțată de Tribunalul Timiș în 2024^[17], în sprijinul ideii susținute. Problema este însă că decizia Curții de Apel Cluj menționată mai sus refuză, de fapt, incidența leziunii tocmai pe motiv că „actul de lichidare a comunității de bunuri nu este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și comutativ, constitutiv de drepturi (s. n.)” – ceea ce face dificilă, între altele, încadrarea ca tranzacție, în sensul art. 2.271 C. civ. Mai adaugă judecătorii că lichidarea „nu generează nici un fel de obligații reciproce și interdependente în sarcina foștilor soți, ci reprezintă un act juridic bilateral declarativ”, în care „foștii soți (…) doar declară care este cota de contribuție a fiecărui fost soț la dobândirea bunurilor comune (și – n. n.) declară care sunt bunurile proprii ale fiecărui soț (s. n.)”. Raționamentul este confirmat mai apoi de ÎCCJ, pe motiv că pasajul „vizează calificarea disociată a actului juridic” – noțiune care desemnează cel mai probabil stabilirea cotelor de contribuție, adică lichidarea regimului în sensul restrâns avut în vedere de către domnii profesori Marieta Avram^[18] și Valeriu Stoica^[19]. Curtea de Apel Cluj ia în calcul, într-adevăr, și încadrarea ca „tranzacție”, dar numai pentru „problema lichidării comunității de bunuri și a partajului”, care „se grefează pe calificarea unitară a actului juridic contestat” în terminologia ÎCCJ.

§10. De la caz la caz. Din cele semnalate se poate însă considera că rezultă vizibil perspectiva Curții de Apel Cluj, explicit confirmată de ÎCCJ, în sensul că stabilirea cotelor de contribuție ale soților NU reprezintă în toate cazurile o tranzacție – căci aceasta este un contract sinalagmatic, comutativ și cu titlu oneros^[20]. De altfel, o calificare invariabilă în această privință s-ar fi lovit și de lipsa oricărui temei textual. Pe cale de consecință, studiul mai recent a luat act de acest raționament, dar a încercat ȘI o abordare constructivă, care să nu lase nerezolvată chestiunea încadrării actului de lichidare^[21].

II. Alternativa unei încadrări variabile

§11. Planul secțiunii. La nivel teoretic, esența lichidării regimului matrimonial în sensul restrâns din art. 375 alin. (2) C. civ. permite ideea încadrării sale în actele de conservare. Ar fi practic în cauză un simplu bilanț al pretențiilor născute pe temeiul căsătoriei, pe baza inventarului. Aceasta presupune desigur și perspectiva solicitării recalculării cotelor, în cazul erorilor de apreciere (A). În practică, poate fi recomandabilă, de la caz la caz, includerea de clauze în sensul renunțării la posibilitatea menționată – stipulații care apropie vizibil înțelegerea de fizionomia tranzacției. De asemenea, respectarea cerințelor de încuviințare, reprezentare și asistare specifice actelor de dispoziție poate fi oportună față de riscul donațiilor simulate prin declarații nereale, sau indirecte prin renunțări la drepturi (B). Acestea totuși angajează în principiu numai răspunderea părților.

A. Elan teoretic

§12. Donații și partaje. În continuarea considerentelor din deciziile Curții de Apel Cluj și ale ÎCCJ, a fost încercată concluzia că lichidarea regimului matrimonial NU este invariabil un act de dispoziție – dar poate deveni unul dacă include și donații ascunse prin declarații nereale^[22] sau indirecte sub forma renunțărilor la drepturi sau pretenții. Tot astfel, dacă sunt în cauză modalități de regularizare precum darea în plată sau partajul^[23] ori dacă părțile se obligă textual să nu mai repună în discuție conținutul înțelegerii, prin clauze specifice tranzacțiilor propriu-zise.

§13. Inventar material. În schimb, redusă la sensul său restrâns din art. 357 alin. (2) C. civ., lichidarea regimului poate concretiza pur și simplu inventarul bunurilor comune și al contribuțiilor soților, urmat de un calcul material pentru stabilirea cotelor. Aceasta din urmă corespunde practic bilanțului economic al situațiilor descrise^[24]. Or, inventarul sau depunerea cererii de inventar sunt considerate în mod tradițional acte de conservare^[25]. Astfel, această încadrare poate fi luată în calcul inclusiv pentru actul de lichidare, în sensul restrâns indicat. Cu siguranță, în practică trebuie luată în calcul și varianta unei înțelegeri definitive între părți, prin renunțarea explicită la posibilitatea contestării cotelor astfel determinate. O asemenea înțelegere se încadrează vizibil de această dată în cerințele tranzacției, invariabil un act de dispoziție față de amploarea consecințelor sale.

§14. Recalcularea cotelor. Concluzia de mai sus presupune însă vizibil premisa că, în lipsa unor clauze de sens contrar, oricare dintre părți poate solicita reaprecierea cotelor de contribuție stabilite, în cazul unor erori la determinarea lor inițială. În această perspectivă, dispar cu siguranță și mare parte din reținerile în sensul unei calificări juridice invariabile ca act de dispoziție, de teama gravității consecințelor. O decizie pronunțată încă în aplicarea Codului familiei de către Curtea de Apel Timișoara confirmă o asemenea flexibilitate. Astfel, judecătorii au decis atunci că stabilirea cotelor de contribuție nu interzice recalcularea lor în cazul unor omisiuni substanțiale^[26]. Adevărat, în speță determinarea lor se realizase deja de la bun început prin hotărâre judecătorească, nu prin acordul părților. Totuși, efectele operațiunilor de lichidare nu ar trebui să fie diferite după cum au loc de comun acord sau prin hotărâre judecătorească. Prin urmare, soluția indicată ar trebui să poată fi transpusă și lichidării consimțite prin înțelegerea părților. În consecință, dacă determinarea nu este definitivă, înseamnă că nu este vorba neapărat de o tranzacție, căci nu sunt prezente cerințele acesteia – renunțarea la posibilitatea repunerii sale în discuție.

B. Prudență practică

§15. Pragmatism în practică. Desigur că, dincolo de planul teoretic, în practică dezideratul pentru notari se cuvine să rămână evitarea litigiilor și contestațiilor ulterioare. Or, aceasta înseamnă tocmai ca părților să le fie recomandată includerea unor clauze în sensul renunțării la solicitarea recalculării cotelor – frecvente în activitatea curentă^[27] și care pot relansa problema încadrării juridice. Instrumentele și dezideratele practicii nu ar trebui totuși lăsate să influențeze problemele teoretice de natură juridică. Fără îndoială că respectarea cerințelor de încuviințare, asistare și reprezentare ale actelor de dispoziție rămâne recomandabilă în toate cazurile^[28], față de riscul donațiilor simulate prin declarații nereale sau indirecte, prin renunțări la drepturi. Tot astfel, pentru a permite includerea clauzelor specifice tranzacțiilor, menite să preîntâmpine litigiile și contestațiile ulterioare.

§16. Autonomie de voință. În consecință totuși nu pare deloc interzisă perspectiva unui act de lichidare limitat la stabilirea cotelor de contribuție și prin care părțile, adecvat consiliate, să nu-și restricționeze posibilitatea recalculării lor pentru erori de apreciere. Ba dimpotrivă, tocmai o abordare practică riguroasă, fidelă principiului autonomiei de voință și mai orientată înspre nevoile concrete ale persoanelor ar trebui să lase loc unor asemenea înțelegeri. Aceasta nu ar îmbrăca obligatoriu, prin urmare, haina tranzacției și nici nu ar fi considerată invariabil un act de dispoziție. Sensibilizarea înspre problemele reale ar evidenția într-adevăr constatarea că, frecvent, actele de lichidare amintite sunt consimțite mai cu seamă în considerarea obligativității lor pentru emiterea certificatului de moștenitor, conform art. 1.133 alin. 2 C. civ. [„în vederea stabilirii componenței patrimoniului succesoral, notarul public procedează, mai întâi, la lichidarea regimului matrimonial (s. n.)”], decât din dorința încheierii unei tranzacții definitive.

§17. Consimțământ definitiv. În situații precum aceasta din urmă, încadrarea imperativă ca tranzacție ar însemna, într-adevăr, ca solicitanților să le fie pretins un consimțământ definitiv, deși poate nu dispun încă sau chiar nu vor dispune vreodată de datele necesare. Poate fi vorba de contribuții substanțiale din partea soțului decedat, de care ceilalți moștenitori vor afla mai târziu abia. În asemenea cazuri și ori de câte ori ar interveni pur și simplu dificultăți de rememorare la momentul procedurii succesorale, pe scurt, este greu de înțeles de ce părțile ar fi constrânse numai la varianta unor înțelegeri definitive, în forma tranzacției. De altfel, această din urmă variantă de abordare sporește și răspunderea notarului public instrumentator, acolo unde nu apare neapărat necesară. În lipsă, într-adevăr, existența declarațiilor nereale ar angaja în principiu numai răspunderea părților – și nu ar fi neapărat evitată prin încuviințările sau autorizările primite de la instanțele competente.

§18. Recomandare practică. Astfel, concluzia că lichidarea regimului nu îmbracă invariabil haina tranzacției și nu este neapărat un act de dispoziție, din lipsa unor argumente solide în sens contrar, se justifică și prin aceste argumente de oportunitate. Recomandabil rămâne, desigur, să fie respectate în toate cazurile cerințele de încuviințare, asistare și reprezentare, strict în considerarea obiectivelor de certitudine și siguranță din activitatea notarială. Tot astfel, includerea clauzelor în sensul renunțării la pretențiile din căsătorie influențează și problema naturii juridice a lichidării astfel încheiate.

Bibliografie

I. Lucrări de specialitate

1. Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de Editură și Presă „Șansa”, 1992;

2. C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale,ed. a III-a, revăzută și adăugită, Hamangiu, 2008;

3. C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil, Hamangiu, 2013;

4. G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, All Beck, Bucureşti, 2002;

5. E. Chelaru, Drepturile reale principale, ed. 5, C.H. Beck, 2019;

6. Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, ed. a IV-a actualizată și completată, Universul Juridic, 2019;

7. Fr. Deak, L. Mihai, R. Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale, ed. a VI-a actualizată și completată, Vol. III, Universul Juridic, 2024;

8. D. Dunca, D. Negrilă, Procedura succesorală notarială, NOTAROM, 2014;

9. I. Leș, Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole. Art. 1-1134, ed. 3, C.H. Beck, 2022;

10. D. Lupulescu, Dreptul de proprietate comună pe cote-părți și aplicațiile sale practice, Editura Științifică, 1973;

11. G. Piperea, A.-G. Atanasiu, Al.-Ș. Rățoi, M. Piperea, Al.-P. Dimitriu, P. Piperea, C. Antonache, „Note și explicații sub art. 348” în Noul cod de procedură civilă. Note. Corelații. Explicații, C.H. Beck, 2012;

12. R. Rizoiu, Curs de teoria actului juridic civil, Hamangiu, 2021;

13. L. Stănciulescu, Curs de drept civil. Contracte, Hamangiu, 2012;

14. V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, ed. 2, C.H. Beck, 2013;

15. C.T. Ungureanu, I.-Al. Toader, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. a 6-a, Hamangiu, 2024;

16. UNNPR, D. Rotaru (coord.), Ghid de practică notarială, NOTAROM, 2011.

II. Articole și contribuții

1. M. Ardeleanu, „Provocări în implementarea măsurilor de protecție în procedurile succesorale”, Notar de București nr. 86, martie 2025, https://notardebucuresti.ro/;

2. M. Avram, „Natura juridică a actului de lichidare a comunității legale”, la Conferința [inter]națională de Drept civil. Familia, Ediția a V-a, Universul Juridic, București, 11-12 noiembrie 2022, https://lege5.ro;

3. Fl. A. Baias, Fl. A Boar, „Lichidarea regimului matrimonial (Partea a III-a)”, BNP nr. 6/2022, https://buletinulnotarilor.ro;

4. Fl. A. Baias, Fl. A Boar, „Lichidarea regimului matrimonial (Partea a IV-a)”, BNP nr. 1/2023;

5. Fl. A. Baias, A. Boar, Fl. A. Boar, „Tendințe noi în protecția adulților vulnerabili. Reforma incapacității și cerința discernământului”, RDF nr. 1/2023;

6. Fl. A. Baias, A. Boar, Fl. A. Boar, „Lichidarea regimului matrimonial. Natura juridică. Studiu de caz”, RDF nr. 2/2024;

7. D. Chirică, „Patologia voinței juridice între lipsa discernământului și viciile de consimțământ”, RRDP nr. 4/2022;

8. M. N. Costin, C. M. Costin, „Impactul lipsei de discernământ asupra existenței consimțământului persoanei care se obligă (Comentariu)”, CJ nr. 12/2003;

9. C. Dima, „Stabilirea cotei-părți ce revine fiecărui soț din bunurile comune devălmașe la lichidarea regimului matrimonial al comunității de bunuri sau în caz de partaj în timpul căsătoriei”, BNP nr. 2/2022;

10. A.G. Duican, „Drepturile succesorale la confluența cu regimurile matrimoniale și parteneriatele civile”, Notar de București nr. 86, martie 2025;

11. I. Genoiu, „Acceptarea moștenirii în Codul civil”, Dreptul nr. 11/2012;

12. M. Moise, „Ocrotirea persoanei cu dizabilități prin instituirea asistentului prevăzut de Legea nr. 140/2022”, Notar de București nr. 80, decembrie 2022;

13. V. Stoica, „Un tratat indispensabil: Drept civil. Familia” – „Recenzie: M. Avram, Drept civil. Familia, ediția a 3-a, revizuită și completată”, RDF nr. 1/2023;

14. V. Stoica, „Aspecte teoretice și practice privind domeniul de aplicare al leziunii ca viciu de consimțământ”, RRDP nr. 4/2022;

15. D.-S. Tătaru, „Discernământul în actele juridice, între Codul civil și Legea nr. 487/2002 privind sănătatea mintală”, 10 septembrie 2021, https://www.juridice.ro;

16. O. Ungureanu, C. Munteanu, „Reflecții privind incapacitățile de drept civil”, PR nr. 1/2006.

III. Jurisprudența instanțelor din România

1. T. reg. Cluj, dec. nr. 150/1957, LP nr. 4/1957;

2. C. Ap. Timișoara, dec. civ. nr. 979 din 27 septembrie 2011, http://www.infodosar.ro;

3. C. Ap. Cluj, s. I civ. (2A), dec. nr. 208/2021, https://lege5.ro, rămasă definitivă prin ÎCCJ, s. I civ. (9AP), dec. nr. 2530/2022, https://www.scj.ro; 4. ÎCCJ, compl. DCD, dec. nr. 58/2024, M. Of. nr. 1128 din 21.10.2024, https://www.iccj.ro/.

---

[1] A. G. Duican, „Drepturile succesorale la confluența cu regimurile matrimoniale și parteneriatele civile”, Notar de București nr. 86, martie 2025, https://notardebucuresti.ro/.

[2] Fl. A. Baias, Fl. A Boar, „Lichidarea regimului matrimonial (Partea a IV-a)”, BNP nr. 1/2023, https://buletinulnotarilor.ro.

[3] Fl. A. Baias, Fl. A Boar, loc. cit., §55, p. 26.

[4] M. Ardeleanu, „Provocări în implementarea măsurilor de protecție în procedurile succesorale”, Notar de București nr. 86, martie 2025, https://notardebucuresti.ro/.

[5] ÎCCJ, compl. DCD, dec. nr. 58/2024, M. Of. nr. 1128 din 21.10.2024, https://www.iccj.ro/.

[6] Fl. A. Baias, A. Boar, Fl. A. Boar, „Lichidarea regimului matrimonial. Natura juridică. Studiu de caz”, RDF nr. 2/2024, p. 37-71.

[7] C. Ap. Cluj, s. I civ. (2A), dec. nr. 208/2021, consultată pe https://lege5.ro la 10 aprilie 2025, rămasă definitivă prin ÎCCJ, s. I civ. (9AP), dec. nr. 2530/2022, consultată pe https://www.scj.ro la 10 aprilie 2025.

[8] ÎCCJ, compl. DCD, dec. nr. 58/2024, M. Of. nr. 1128 din 21.10.2024, https://www.iccj.ro/, parag. 102.

[9] Am abordat definiția discernământului, precum și persistența sa ca o cerință de valabilitate pe plan juridic, în ciuda modificărilor din reformele recente – în Fl. A. Baias, A. Boar, Fl. A. Boar, „Tendințe noi în protecția adulților vulnerabili. Reforma incapacității și cerința discernământului”, RDF nr. 1/2023, p. 64-108. Pentru această chestiune deosebit de importantă, a se vedea și M. Moise, „Ocrotirea persoanei cu dizabilități prin instituirea asistentului prevăzut de Legea nr. 140/2022”, Notar de București nr. 80, decembrie 2022, https://notardebucuresti.ro/; D. Chirică, „Patologia voinței juridice între lipsa discernământului și viciile de consimțământ”, RRDP nr. 4/2022, p. 110-119; D.-S. Tătaru, „Discernământul în actele juridice, între Codul civil și Legea nr. 487/2002 privind sănătatea mintală”, 10 septembrie 2021, https://www.juridice.ro; O. Ungureanu, C. Munteanu, „Reflecții privind incapacitățile de drept civil”, PR nr. 1/2006, p. 167-171; M. N. Costin, C. M. Costin, „Impactul lipsei de discernământ asupra existenței consimțământului persoanei care se obligă (Comentariu)”, CJ nr. 12/2003, p. 3-9; R. Rizoiu, Curs de teoria actului juridic civil, Hamangiu, 2021, p. 152, §40; Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de Editură și Presă „Șansa”, 1992, p. 129, §116.

[10] Décret n° 2008-1484 du 22 décembre 2008 relatif aux actes de gestion du patrimoine des personnes placées en curatelle ou en tutelle, et pris en application des articles 452, 496 et 502 du code civil, cu modificările și completările ulterioare, JORF nr. 0304 din 31.12.2008, https://www.legifrance.gouv.fr.

[11] C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil, Hamangiu, 2013, p. 208.

[12] D. Dunca, D. Negrilă, Procedura succesorală notarială, NOTAROM, 2014, p. 13.

[13] C. T. Ungureanu, I.-Al. Toader, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. a 6-a, Hamangiu, 2024, p. 332; G. Piperea, A.-G. Atanasiu, Al.-Ș. Rățoi, M. Piperea, Al.-P. Dimitriu, P. Piperea, C. Antonache, „Note și explicații sub art. 348” în Noul cod de procedură civilă. Note. Corelații. Explicații, C.H. Beck, 2012; G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, All Beck, Bucureşti, 2002, p. 121.

[14] I. Leș, Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole. Art. 1-1134, ed. 3, C.H. Beck, 2022, p. 610.

[15] C. Ap. Cluj, s. I civ. (2A), dec. nr. 208/2021, consultată pe https://lege5.ro la 10 aprilie 2025, rămasă definitivă prin ÎCCJ, s. I civ. (9AP), dec. nr. 2530/2022, consultată pe https://www.scj.ro la 10 aprilie 2025.

[16] A. G. Duican, loc. cit.

[17] Trib. Timiș, dec. nr. 1196/2024: „actul juridic de încheiere și semnare a actului de lichidare a regimului matrimonial, ca urmare a decesului tatălui minorei, reprezintă act de dispoziție, astfel că acesta nu se poate face decât cu autorizarea instanței de tutelă (s. n.)” – apud A. G. Duican, loc. cit.

[18] M. Avram, „Natura juridică a actului de lichidare a comunității legale”, la Conferința [inter]națională de Drept civil. Familia, Ediția a V-a, Universul Juridic, București, 11-12 noiembrie 2022, consultată pe https://lege5.ro la 10 aprilie 2025.

[19] V. Stoica, „Un tratat indispensabil: Drept civil. Familia” – „Recenzie: M. Avram, Drept civil. Familia, ediția a 3-a, revizuită și completată”, RDF nr. 1/2023, p. 383: „lichidarea regimului comunității presupune tocmai stabilirea cotei-părți ce revine fiecărui soț (s. n.).”

[20] Fr. Deak, L. Mihai, R. Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale, ed. a VI-a actualizată și completată, Vol. III, UJ, 2024, p. 160-163; L. Stănciulescu, Curs de drept civil. Contracte, Hamangiu, 2012, p. 464. V. Stoica, „Aspecte teoretice și practice privind domeniul de aplicare al leziunii ca viciu de consimțământ”, RRDP nr. 4/2022, n. 12 opinează totuși că „este discutabil dacă, în măsura în care tranzacția are numai efecte declarative, acest contract mai poate fi calificat ca unul sinalagmatic, cu titlu oneros și comutativ (s. n.)”.

[21] Fl. A. Baias, A. Boar, Fl. A. Boar, „Lichidarea regimului matrimonial. Natura juridică. Studiu de caz”, RDF nr. 2/2024, p. 37-71.

[22] Fl. A. Baias, Fl. A Boar, „Lichidarea regimului matrimonial (Partea a V-a)”, BNP nr. 2/2023, §72-73, p. 61, https://buletinulnotarilor.ro.

[23] Fl. A. Baias, Fl. A Boar, „Lichidarea regimului matrimonial (Partea a III-a)”, BNP nr. 6/2022, §44, p. 50, https://buletinulnotarilor.ro.

[24] De altfel, actul de lichidare include tocmai operațiunile de „determinare, calificare, evaluare a bunurilor și a creanțelor reciproce” dintre soți, consecutive încetării sau schimbării regimului matrimonial, prin care se realizează bilanțul economic între soți – E. Florian, Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, ed. a 8-a revizuită și adăugită, C.H. Beck, 2022, p. 244-266.

[25] T. reg. Cluj, dec. nr. 150/1957, LP nr. 4/1957, p. 504; D. Lupulescu, Dreptul de proprietate comună pe cote-părți și aplicațiile sale practice, Ed. Științifică, 1973, p. 169-170; C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale,ed. a III-a, revăzută și adăugită, Hamangiu, 2008, p. 171; V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, ed. 2, C. H. Beck, 2013, p. 286; E. Chelaru, Drepturile reale principale, ed. 5, C. H. Beck, 2019, §159.4, p. 284;  Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol. III, Transmisiunea și partajul moștenirii, ed. a IV-a actualizată și completată, UJ, 2019, §274.5, p. 98; I. Genoiu, „Acceptarea moștenirii în Codul civil”, Dreptul nr. 11/2012, §2.1, p. 11-30.

[26] „Dacă între aceleași părți, foști soți, a mai existat un proces de partajare a bunurilor comune, proces în cadrul căruia niciuna dintre părți nu a cerut partajarea unui bun de valoare importantă, dobândit după separarea în fapt a soților, cu contribuția exclusivă a unuia dintre ei, într-un proces subsecvent pentru partajarea acestui din urmă bun, nu poate fi invocată cu succes puterea de lucru judecat cu privire la cotele de contribuție ale soților (s. n.)”: C. Ap. Timișoara, dec. civ. nr. 979 din 27 septembrie 2011, pe site-ul http://www.infodosar.ro, la 26 martie 2024. A se vedea, C. Dima, „Stabilirea cotei-părți ce revine fiecărui soț din bunurile comunedevălmașe la lichidarea regimului matrimonial al comunității de bunuri sau în caz de partaj în timpul căsătoriei”, BNP nr. 2/2022, p. 24-37.

[27] De exemplu, „părțile declară că nu mai au nicio pretenție unele față de celelalte, în urma regularizării datoriilor pentru pretențiile dintre soți născute din căsătorie (s. n.)”: UNNPR, D. Rotaru (coord.), Ghid de practică notarială, NOTAROM, 2011, p. 67, 78 și 83; Fl. A. Baias, Fl. A Boar, „Lichidarea regimului matrimonial (Partea a V-a)”, BNP nr. 2/2023, p. 63-65, https://buletinulnotarilor.ro.

[28] UNNPR, D. Rotaru (coord.), loc. cit., n. 102.