(In)aplicabilitate directă în activitatea practică[1]

---

[1] Notă: Doresc să mulțumesc pentru acordul de republicare dat de către juridice.ro, unde materialul a fost inițial publicat (https://www.juridice.ro/738615/).

Rezumat:

Chestiunea unui cadru legal pentru partenerii de același sex este de ceva timp la ordinea zilei pentru majoritatea statelor din lume. Astfel, revendicările în sensul obținerii unui statut echivalent căsătoriei au invocat frecvent argumentul discriminării pe temeiul orientării sexuale care s-ar produce în caz contrar. Acest material verifică măsura în care concluziile formulate până în prezent pe terenul acestor imperative pretind recunoașterea parteneriatelor înregistrate în practica civilă, chiar în lipsa unei reglementări propriu-zise. La nivel obiectiv, se va impune însă concluzia inexistenței unui asemenea efect direct orizontal. În acest context, cu siguranță cele mai vizibile au fost dezbaterile purtate la nivel european. Totuși, o piedică frecventă în acest context a reprezentat-o nevoia unei demonstrații precum că partenerii de același sex se află într-o situație similară persoanelor heterosexuale căsătorite, bărbat și femeie. Astfel se justifică raționamentele relativ ezitante în această privință formulate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cea dintâi recunoaște constant, de altfel, că nu dispune de vreo competență de principiu în zona dreptului familiei. Pe cale de consecință, este imposibil să fie dedusă din jurisprudența sa obligația reglementării căsătoriilor între persoane de același sex ori a parteneriatelor înregistrate. Din acest motiv, a fost necesară invocarea dreptului la viață privată și de familie, care ocolește demonstrațiile inerente acuzațiilor de discriminare pe temeiul orientării sexuale. Acesta însă lasă o marjă de manevră deosebit de largă legiuitorului pentru determinarea conținutul propriu-zis al regimului eventual aplicabil. Prin urmare, trebuie să fie așteptată intervenția sa pentru toate deciziile punctuale relevante. Altminteri, practicianul s-ar vedea confruntat cu probleme consistente, bunăoară când s-ar pune problema să fie „recunoscute” două parteneriate civile diferite, dintre care unul valabil încheiat într-o țară care interzice contractarea mai multor parteneriate, iar altul într-un stat care, dimpotrivă, permite acest lucru. Tot astfel, când s-ar ridica problema dacă partenerii pot sau nu, mai departe, să încheie o căsătorie propriu-zisă cu o altă persoană, respectiv în ce condiții. O asemenea dificultate ar fi, într-adevăr, insolubilă, fără intervenția legiuitorului chemat să arbitreze care dintre parteneriate va rămâne în picioare. La fel, cât privește condițiile unor eventuale despărțiri sau rupturi.

Cuvinte-cheie: parteneriat civil, cupluri de același sex, cupluri heterosexuale, parteneriat înregistrat, uniune civilă

1. La ordinea zilei. Chestiunea unui cadru legal pentru partenerii de același sex, cu efecte măcar parțial similare căsătoriei, este de ceva timp la ordinea zilei pentru majoritatea statelor din lume. Tendințele normative în acest cadru s-au concretizat în reglementări sau propuneri de reglementări eterogene, cu o paletă variată de prerogative, în funcție de țară și de perioadă[1].

2. Abordări de ansamblu. Sunt în cauză, practic, aspecte precum o formă de proprietate comună și drepturi succesorale pentru partenerul supraviețuitor, obținerea prestațiilor de securitate socială în condiții similare cuplurilor căsătorite, preluarea contractelor de închiriere sau beneficiul asigurărilor de viață la decesul unuia din aceștia, dreptul de vizită intimă, adopția copiilor împreună sau luarea deciziilor medicale referitoare la celălalt. Complexitatea regimului aferent are vizibil de luat în calcul dificultățile specifice uneia sau alteia din componentele sale punctuale, astfel încât abordările transversale au ridicat frecvent provocări de coerență[2].

3. Consacrare normativă. Toate acestea prezintă însă relevanță în activitatea practică numai din perspectiva unei eventuale consacrări la nivelul dreptului pozitiv. Astfel, în România, de-a lungul timpului au existat unele inițiative parlamentare în perspectiva reglementării așa-numitelor „uniuni consensuale” sau „parteneriate civile”, pe calea unor texte relativ sintetice, parțial inspirate din principiile căsătoriei[3]. Niciuna nu a devenit însă lege, din diferite motive. La mijloc au stat, până la urmă, chestiuni de oportunitate politică.

4. Argumentul discriminării. Dificultățile inerente procedurilor democratice parlamentare au împins însă această discuție mai departe, pe terenul imperativelor juridice deduse din drepturile și libertățile fundamentale. Mai precis, revendicările în sensul obținerii unui statut echivalent căsătoriei au invocat frecvent argumentul discriminării pe temeiul orientării sexuale care s-ar produce în lipsa cadrului juridic aferent. Este necesar să fie trecute în revistă soluțiile cele mai relevante pronunțate în această privință, pentru clarificarea impactului acestora în practica civilă. Acest material își propune să verifice măsura în care concluziile formulate până în prezent pe terenul acestor imperative juridice au vreun efect direct orizontal în practica civilă, care să pretindă recunoașterea parteneriatelor înregistrate, chiar în lipsa unei reglementări propriu-zise în această privință[4]. La nivel obiectiv, se va impune însă concluzia inexistenței unui asemenea efect direct orizontal, dincolo de criticile mai largi asupra tendințelor contemporane, care nu vizează însă nemijlocit problema de studiu. Aceasta înseamnă că totul ține de conținutul normativ asupra căruia s-ar opri legiuitorul în această privință, dacă va crede de cuviință, cu o largă marjă de manevră în această privință.

5. Nivel european. În acest context, cu siguranță cele mai vizibile au fost dezbaterile purtate înaintea instanțelor internaționale și regionale. De exemplu, astfel stau lucrurile la nivelul Uniunii Europene (I) și al Curții Europene a Drepturilor Omului (II), din partea căreia vine decizia cea mai recentă în această privință. Cele două planuri se cuvin însă delimitate, căci, spre deosebire de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) reamintește constant că tratatele nu-i acordă vreo competență de principiu în zona dreptului familiei[5].

I. Reținerile CJUE

6. Principiul egalității. Problema este, într-adevăr, că, la nivel abstract, discriminările pe temeiul orientării sexuale contrazic, în primul rând, principiul egalității, reglementat bunăoară în art. 16 alin. (1) din Constituția noastră. El figurează în ansamblul instrumentelor internaționale relevante, bunăoară în art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) sau în art. 20-21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Evident însă că principiul egalității nu este niciodată interpretat într-un sens absolut. Este interzis, mai degrabă, să fie tratate distinct ipotezele identice sau comparabile în sens obiectiv, dacă nu există vreo justificare necesară și proporțională în sprijinul abodării diferite[6]. Astfel s-a pronunțat indiscutabil și jurisprudența CEDO relevantă[7].

7. Demonstrarea echivalenței. Din acest motiv, o piedică frecventă în acest context a fost nevoia unei demonstrații pe plan rațional, precum că persoanele heterosexuale căsătorite, bărbat și femeie, se află într-o situație similară cuplurilor formate din parteneri de același sex. Într-adevăr, dintr-o perspectivă mai conservatoare, cât privește relațiile de cuplu și menirea lor, o echivalență totală în această privință pare mai greu de argumentat. Pentru dogma tradițională, căsătoria era, într-adevăr, un instrument de cizelare prin reunirea celor două laturi complementare ale naturii umane, ca deschidere inerentă înspre universalitatea ființei[8].

8. Prudența CJUE. Conștientă de aceste dificultăți, CJUE s-a ferit, cel mai adesea, de a se pronunța tranșant în sensul unei asemenea echivalențe. Deciziile sale au reușit astfel, cu succes, garantarea libertăților fundamentale de circulație consacrate în dreptul european primar și derivat, fără să fie depășite competențele Uniunii în chestiuni sensibile de dreptul familiei. Subiectul a fost abordat, bunăoară, în cauza „Maruko”, rămasă de referință în această privință, la fel precum cele care i-au succedat (A), chiar dacă în cauza „Coman”, mai recentă, judecătorii par să fi afișat o atitudine mai tranșantă (B).

A. Delegarea comparațiilor cu situația soților

9. Cauza „Maruko”. Prin decizia din anul 2008, judecătorii CJUE au abordat măsura în care partenerii de același sex dintr-o uniune consensuală sunt discriminați dacă nu au dreptul să primească, la decesul partenerului, pensia de urmaș rezervată cuplurilor căsătorite, ca beneficiu profesional. Trebuie precizat că, la momentul respectiv, în dreptul european era de ceva timp în vigoare un act normativ care interzicea diferențele de tratament în privința condițiilor de muncă, dacă erau bazate pe orientarea sexuală.

10. Verificarea echivalenței. Răspunsul CJUE a fost destul de precaut. Mai precis, judecătorii naționali au fost delegați să verifice dacă, într-adevăr, situația partenerilor de același sex este comparabilă din acest punct de vedere în raport cu persoanele căsătorite. Abia în caz afirmativ, arată CJUE în dispozitiv, ar urma să fie reținută în speță discriminarea pe criteriul orientării sexuale[9]. La fel au stat lucrurile și cu prilejul unor spețe subsecvente, soluționate în anul 2011 și, respectiv, în anul 2013. Prima dintre acestea este hotărârea din cauza „Römer”, care vizează, de altfel, tot dreptul german și reglementări similare referitoare la pensiile complementare pentru limită de vârstă și de urmaș. Pe cale de consecință, CJUE pur și simplu a clarificat în dispozitivul hotărârii poziția sa dinainte. Aceasta este în sensul că „aprecierea comparabilității (celor două situații – n. n.) intră în competența instanței de trimitere și trebuie să se concentreze asupra drepturilor și obligațiilor respective ale soților și ale persoanelor care au încheiat o uniune consensuală (…), care sunt relevante ținând cont de obiectul și de condițiile de acordare a prestației în cauză”[10].

11. Aprecierea instanței de fond. Prin cea de-a treia decizie menționată, în cauza „Frédéric Hay” din anul 2013, judecătorii CJUE au confirmat inclusiv pe temeiul dreptului francez soluția precedentă. Mai precis, aceștia lasă, și aici, responsabilitatea stabilirii unei echivalențe cu situația persoanelor căsătorite în seama instanțelor naționale[11]. În speță, litigiul viza concediul și prima de serviciu acordate angajaților cu prilejul căsătoriei, pe temeiul contractului colectiv de muncă. Textele în cauză erau acuzate că discriminează persoanele de altă orientare sexuală, care nu puteau la momentul respectiv să se căsătorească valabil, conform legislației naționale. CJUE a hotărât, și aici, că prevederile se cuvin înlăturate numai „în măsura în care, ținând seama de obiectul și de condițiile de acordare ale acestor avantaje, el (adică partenerul de același sex) se găsește într-o situație comparabilă cu cea a unui lucrător care se căsătorește”[12]. Atâta doar că, la prima vedere, verificarea echivalenței menționate nu mai pare acum textual dată în seama instanțelor interne. Aparenta scăpare se justifică însă pur și simplu prin faptul că, în speță, judecătorii care au trimis cererea preliminară deja indicaseră opinia lor pe subiect și merită precizat că era, tocmai, în sensul că acele două situații NU sunt comparabile. Pe cale de consecință, în speță nu era cazul să fie reținută vreo discriminare[13].

12. Concluzie intermediară. Practic, stigmatizarea discriminării pe temeiul orientării sexuale intervine abia într-o fază subsecventă, respectiv numai dacă instanțele de fond ar constata că situația partenerilor de același sex este într-adevăr comparabilă cuplurilor căsătorite. La nivel de principiu, CJUE nu s-a pronunțat însă vreodată în sensul unei echivalențe depline între ipoteza persoanelor căsătorite și situația cuplurilor formate din persoane de același sex.

B. Invocarea „vieții de familie” din străinătate

13. Cauza „Coman”. A fost cât pe ce să fie abordată frontal această chestiune în cauza „Coman”, din cauza întrebării formulate de către instanța de trimitere. Aceasta era, într-adevăr, în sensul de a ști dacă noțiunea de „«soț» din (…) din Directiva 2004/38 (…) include soțul de același sex, dintr‑un stat care nu este membru al Uniunii, al unui cetățean european cu care cetățeanul s‑a căsătorit legal conform legii dintr‑un stat membru, altul decât statul gazdă?” Astfel, judecătorii care au trimis cererea preliminară par să fi sperat că va interveni din partea CJUE o soluție mai tranșantă în cazul căsătoriilor dintre persoanele de același sex, chiar decât cele deja pronunțate în cazul simplelor parteneriate înregistrate. Curtea nu a răspuns însă direct acestei prime întrebări, ci a reamintit mai întâi că starea civilă, inclusiv cerințele căsătoriei, țin de competența statelor membre, în acord cu principiile dreptului european[14].

14. Cumpătare jurisdicțională. Judecătorii s-au plasat astfel într-o poziție ceva mai nuanțată față de avocatul general Melchior Wathelet[15]. În concluziile sale din același dosar, acesta din urmă propusese, într-adevăr, textual o definiție autonomă cât privește noțiunea de soț, indiferentă orientării sexuale și fără trimiteri la dreptul intern aplicabil[16]. Prin urmare, a sugerat explicit pronunțarea soluției printr-un răspuns ferm afirmativ în sensul că „noțiunea «soț» se aplică unui resortisant al unui stat terț, de același sex ca și cetățeanul Uniunii cu care este căsătorit”[17]. Raționamentul Curții a tranșat însă prima întrebare mai cu seamă din perspectiva dreptului de ședere al persoanei respective. De altfel, CJUE are grijă să reafirme textual că soluția „nu presupune prevederea de către statul membru menționat, în dreptul său național, a instituției căsătoriei între persoane de același sex”[18]. În speță se urmărea, într-adevăr, strict obținerea dreptului de ședere pe teritoriul României pentru soțul de același sex, cetățean al unui stat din afara Uniunii Europene. Pe cale de consecință, soluția pronunțată s-a bazat explicit mai cu seamă pe viața de familie deja închegată pe teritoriul altui stat, decât pe un raționament subînțeles precum că noțiunea de soț în sensul dreptului de ședere devine autonomă, fără legătură cu sexul celuilalt partener[19]. Altfel spus, prima întrebare nu a fost abordată frontal, fără îndoială într-un spirit de moderație sau cumpătare jurisdicțională („judicial restraint”) față de sensibilitatea chestiunii.

15. Decizia CCR. În definitiv, decizia pronunțată de către CJUE în această speță corespunde la nivel de principiu cu aceea venită în aceeași cauză „Coman” din partea Curții Constituționale a României (CCR), care a fost, de altfel, instanța de trimitere. Judecătorii acesteia au considerat, într-adevăr, și ei că relațiile dintre partenerii de același sex intră în domeniul vieții intime, familiale și private, protejate în temeiul art. 26 din legea fundamentală. De aici, deduce însă CCR mai departe, li se cuvine reglementat un cadru juridic specific pentru „a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații”, „prin mijloacele prevăzute de lege”, adică fără îndoială prin intervenția Parlamentului, în calitatea sa de legiuitor pozitiv[20]. CJUE nu ar fi putut merge până într-acolo, pur și simplu din cauza faptului că dreptului european îi lipsește competența la nivel de principiu în domeniul dreptului familiei. Rezultă în orice caz că din jurisprudența CJUE și a C.C.R. nu poate fi dedusă vreo responsabilitate la nivel de regulă generală pentru statele membre în această privință. Mai precis, hotărârile pronunțate nu au stabilit obligația reglementării căsătoriilor între persoane de același sex ori a parteneriatelor înregistrate, indiferent că sunt în cauză cupluri de același sex ori de sex diferit. Cu atât mai puțin rezultă din cuprinsul acestora imperativul unor detalii precise cât privește regimul concret aplicabil în perspectivă cuplurilor vizate. Mai mult chiar, nu se deduce din jurisprudența citată nici obligația la nivel de principiu să fie recunoscute căsătoriile respective sau parteneriatele încheiate în străinătate, în alte privințe decât acordarea dreptului de ședere pe teritoriul național. În orice caz nu poate fi vorba de vreo recunoaștere directă în activitatea practică, pe temeiul dreptului european, a statutului dobândit în vreo altă țară, pe cale de consecință. Recent însă, chestiunea parteneriatelor civile pare să fi revenit în actualitate cu și mai multă vigoare pe agenda publică, din cauza metodelor destul de diferite valorificate în jurisprudența CEDO

II. Intervenția CEDO

16. Cauza „Buhuceanu”. Mai precis, anul 2023 a venit cu pronunțarea deciziei CEDO în cauza „Buhuceanu”[21]. Hotărârea este în prezent definitivă, după ce, pe 26 septembrie 2023, Marea Cameră a CEDO a respins recursul declarat în cauză de către Guvernul României[22]. Aceasta după ce, tot în luna septembrie 2023, judecătorii CEDO au pronunțat o decizie întrutotul similară cu privire la legislația din Bulgaria, „Koilova și Babulkova”[23]. În esență, instanța constată încălcarea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului de către România din cauza lipsei unui regim specific de tipul parteneriatelor civile, aplicabil relațiilor stabile dintre cuplurile alcătuite din persoane de același sex[24]. Aceasta, după ce într-o primă fază, la începutul anilor 2000, CEDO considera încă licită interzicerea unor asemenea parteneriate pe motivul protejării familiei tradiționale bazate pe căsătorie[25]. Diferența de abordare se argumentează prin interpretarea textelor Convenției de o manieră evolutivă, în acord cu schimbările de perspectivă la nivelul statelor părți ale Consiliului Europei[26]. Este adevărat însă și că, în dreptul european, soluțiile care au identificat reguli deduse printre rândurile tratatelor, dar contrare literei lor au fost uneori criticate din perspectiva legitimității democratice, mai cu seamă în catedrele de drept privat[27]. Dincolo de această perspectivă de ansamblu însă impactul teoretic al deciziei se cuvine trecut în revistă pe scurt (A), în prealabil față de evaluarea posibilelor sale consecințe practice (B).

A. Schimbare aparentă de perspectivă

17. Viața privată și de familie. La nivel dogmatic, invocarea dreptului la viață privată și de familie a permis, într-adevăr, și aici, evitarea demonstrațiilor inerente acuzațiilor de discriminare pe temeiul orientării sexuale. Altfel spus, nu a mai fost necesară justificarea faptului că partenerii de același sex se găsesc într-o situație comparabilă cuplurilor căsătorite din perspectiva prerogativelor la care ar avea dreptul pe această cale. Pe cale de consecință, CEDO a considerat în speță că nu mai este necesar să se pronunțe inclusiv în privința încălcării art. 14 din Convenție, care interzice discriminările în exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale[28].

18. Situații comparabile. În contextul specific al CEDO, de altfel, chestiunea s-ar fi lovit, aparent, de fapul că interdicția discriminărilor pe temeiul orientării sexuale nu este consacrată la nivel textual în cuprinsul Convenției. Este vorba, mai precis, de conținutul art. 14[29]. Motivul îl reprezintă, fără îndoială, perioada redactării sale, în anii 1950, când revendicarea drepturilor minorităților sexuale încă nu luase avântul contemporan. Extinderea s-a realizat pe calea deciziilor CEDO din anii 1990. Soluțiile și-au găsit un temei normativ în sintagma „sau orice altă situație” care încheie lista criteriilor interzise de discriminare, în sensul art. 14 din Convenție[30]. Oricum, se pare că, spre deosebire de prudența manifestată la nivelul deciziilor CJUE, hotărârile CEDO au considerat uneori, destul de temerar, că partenerii de același sex se află în situații similare cuplurilor heterosexuale aflate în pragul încheierii căsătoriei[31]. Aceasta, cu excepția tocmai a deciziei pronunțate în cauza „Buhuceanu”, în care CEDO a evitat să se pronunțe și asupra existenței unei discriminări față de cuplurile heterosexuale[32].

19. Dreptul la căsătorie. Ideea de bază este să fie preluate măcar unele din efectele juridice ale căsătoriei. Frecvent, este utilizată sintagma „recunoașterii”[33] sau „protecției”[34] drepturilor acestor persoane la viață privată și de familie. Noțiunile sunt preferate, fără îndoială pentru că sugerează o legitimitate preexistentă eventualei consacrări a relațiilor sociale în cauză pe cale normativă. În schimb, statele părți nu încalcă prevederile Convenției dacă rezervă în continuare căsătoria numai cuplurilor heterosexuale[35]. Aceasta deoarece art. 12 din Convenție, care garantează dreptul la căsătorie, vizează textual bărbatul și femeia care au atins vârsta matrimonială[36]. Prin urmare, nu poate fi vorba de obligația reglementării căsătoriei dintre persoanele de același sex, pe temeiul menționat.

20. Decizia CCR. Soluția este aceeași, de altfel, și din perspectiva textelor constituționale românești. Este adevărat că, în 2018, nu au fost îndeplinite cerințele pretinse pentru revizuirea în sensul includerii mențiunii precum că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie” în art. 48 din legea fundamentală. Totuși, cu prilejul procedurilor aferente, CCR a reținut că este în cauză pur și simplu clarificarea textului, iar nu modificarea sa. Judecătorii au considerat, mai precis, că încă de la momentul adoptării Constituției, voința redactorilor săi a fost aceea ca sintagma „soți” să vizeze parteneri de sex diferit[37].

21. Schimbare de perspectivă. În acest context, decizia pronunțată de CEDO cu privire la cauza „Buhuceanu” pare să pretindă o schimbare destul de tranșantă de perspectivă în dreptul românesc, chiar dacă nu este vizată căsătoria ca atare, ci doar parteneriatele civile. Fără îndoială, din acest considerent, comentariile din presa noastră s-au orientat înspre titluri destul de tranșante. Este clar sugerată ideea că soluția din speță pretinde nemijlocit României să „recunoască” parteneriatele civile sau vreo altă formă de uniune consensuală pentru cuplurile de același sex[38].

B. Prudență recomandată în practică

22. Consecințe practice. Nu este locul aici de antamat critici de ansamblu cu privire la hotărâre, precum cele din opinia separată redactată în cauză de către judecătorii Wojtyczek și Harutyunyan. Conform acestora, nu rezultă prea clar din decizie conținutul concret al acestei obligații de „recunoaștere”, în condițiile în care legislația românească include deja reglementări care să protejeze cuplurile de același sex, bunăoară în temeiul art. 1.391 C. civ.[39]. Într-o abordare practică, în schimb, decizia CEDO poate interesa în special din două categorii de motive, mai speculative pe termen lung, și mai punctuale, pe termen scurt. Primele vizează însă chestiuni de oportunitate și se cuvin lăsate la o parte în prezent.

23. Încheierea parteneriatelor. Bunăoară, în unele țări, asemenea înțelegeri sunt încheiate cu intervenția notarului public. Astfel stau lucrurile în Franța, unde instrumentarea pactului civil de solidaritate (PACS) a fost încredințată notarilor, ceea ce a presupus adaptarea profesiei la provocările ridicate. La fel intenționau și unele inițiative parlamentare din România, mai ales cele formulate în prima fază pe acest subiect[40]. Există însă și state precum Italia, în care „uniunea civilă” se încheie la ofițerul de stare civilă, în circumstanțe similare căsătoriei propriu-zise[41]. În acest sens erau gândite și propunerile legislative mai recente din România cu privire la parteneriatele înregistrate[42]. Acestea reprezintă însă chestiuni de perspectivă, care încă prezintă o relevanță mai degrabă teoretică.

24. Extinderea parteneriatelor. La fel, se poate specula pe termen lung extinderea unor asemenea parteneriate inclusiv către cuplurile heterosexuale, cărora să le fie permisă contractarea unor asemenea înțelegeri în condiții similare. Astfel stau lucrurile, de exemplu, în unele țări europene precum Spania, Portugalia, Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie și Estonia, care nu diferențază sub acest aspect între cuplurile heterosexuale și cele formate din parteneri de același sex. În această privință, totul ține însă de factorii decidenți de la nivelul dreptului românesc. Într-adevăr, jurisprudența CEDO este în sensul că persoanele heterosexuale nu suferă vreo discriminare dacă nu li se permite încheierea unor acorduri de tipul parteneriatelor civile. Motivul este acela că în privița lor există oricum reglementată instituția căsătoriei tradiționale[43].

25. Interpretări contra legem. Mai relevant în practică este însă impactul imediat al soluției în activitatea de zi cu zi, adică potențialul efect direct al interpretării. Cu siguranță, nu este vorba să fie realizate cu de la sine putere interpretări contra legem precum că referirile din legislația noastră la noțiunea de „soț” vizează de acum și partenerul civil determinat pe temeiul vreunei convenții încheiate în străinătate. Cu atât mai mult, nu înseamnă să fie recunoscute în vreo formă sau alta unele din efectele căsătoriilor dintre persoane de același sex încheiate în vreo altă țară, pe ideea unei conversiuni în uniune consensuală. Într-adevăr, se va demonstra în continuare că adaptarea unei asemenea instituții străine în dreptul românesc este numai de competența legiuitorului național[44]. Astfel, unele dintre inițiativele legislative mai recente pe subiect au tranșat bunăoară și condițiile necesare pentru adaptarea căsătoriei dintre parteneri de același sex, încheiate în străinătate, la nivelul efectelor unui parteneriat civil propriu-zis[45].

26. Lipsa normelor conflictuale. Problema se poate ridica în concret cu prilejul unei cauze succesorale, indiferent de legea care guvernează moștenirea. Cu acest prilej, ar trebui clarificate, practic, legile aplicabile cerințelor de fond și de formă, în baza cărora se apreciază, bunăoară, interdicția contractării mai multor parteneriate sau condițiile desfacerii celor încheiate și regimul bunurilor comune. Astfel, eventualul efect direct al soluției de interpretare din cauza „Buhuceanu” în practica juridică se poate lovi bunăoară de problema să fie „recunoscute” două parteneriate civile diferite, dintre care unul valabil încheiat într-o țară care interzice contractarea mai mult parteneriate, iar altul într-un stat care, dimpotrivă, permite acest lucru. O asemenea dificultate ar fi, într-adevăr, insolubilă fără intervenția legiuitorului chemat să arbitreze care dintre parteneriate va rămâne în picioare[46]. Nu există, totodată, niciun act normativ din care să rezulte indicii, de exemplu, cu privire la regimul unor eventuale bunuri comune. Dificultatea vine din aceea că România nu este parte la Regulamentul european aplicabil efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate[47], căci țara noastră nu a dorit să se alăture acestei forme de cooperare consolidată. Prin urmare, nu există norme de drept internațional privat în această privință.

27. Competența legiuitorului. Dificultățile concrete inerente implementării soluțiilor CEDO în practică fac, într-adevăr, ca responsabilitatea determinării mijlocelor celor mai adecvate în această privință să le revină, în primul rând, autorităților statelor în cauză[48]. Argumentul este relevant inclusiv față de considerentele hotărârii din cauza „Buhuceanu”. Dincolo de incriminarea în sens generic a lipsei vreunui cadru juridic aplicabil parteneriatelor civile, CEDO a decis, mai nuanțat, și că statele păstrează în continuare o marjă de apreciere destul de largă cât privește determinarea efectelor concrete ale acestora. Judecătorii consideră, de altfel, că în această privință poate să fie luat în calcul, fără niciun dubiu, specificul social și cultural din fiecare țară[49]. Practic, aceasta înseamnă că îi revine legiuitorului național să stabilească măsura în care regimul aferent va include, bunăoară, drepturi succesorale sau numai drepturi de vizită intimă în penitenciare, preluarea contractelor de închiriere și beneficiul asigurărilor de viață în caz de deces. Desigur însă că pasivitatea sa totală sau adoptarea unor măsuri absolut simbolice poate fi sancționată mai apoi de CEDO, prin procedurile specifice[50].

28. Declarațiile părților. Nu mai puțin adevărat, în practica recentă s-au ridicat uneori tocmai asemenea probleme cu tentă simbolică. În concret, unele cupluri de același sex au pretins efectiv să le fie recunoscută starea civilă dobândită în străinătate, la nivelul declarațiilor aferente din cuprinsul contractelor sau declarațiilor pe care le consimt. Anterior, era clar că pretenția nu se putea întemeia pe vreun considerent de drept european și se lovea de formularea tranșantă din art. 277 alin. 2 și 3 C. civ.[51]. Actualmente, ar părea legitim de susținut că decizia din cauza „Buhuceanu” impune în activitatea practică măcar o asemenea recunoaștere, în forma unei declarații referitoare la starea civilă dobândită în străinătate. Soluția vine, în plus, cu meritul respectării art. 4 C. civ. Acesta reia destul de fidel textul art. 20 din Constituție și proclamă prioritatea tratatelor internaționale din domeniul drepturilor și libertăților persoanelor, dacă sunt mai favorabile decât legea.

29. Recunoașterea situațiilor. Totuși, declararea stării civile dobândite în străinătate pentru cuplurile de același sex ridică, de fapt, probleme de drept internațional privat echivalente celor amintite deja. Este, de fapt, iarăși în cauză competența legiuitorului să decidă soluțiile cele mai adecvate. Într-adevăr, metoda recunoașterii situațiilor născute în străinătate contrazice frontal tehnica normelor conflictuale și, de aceea, este criticată în doctrina consacrată din dreptul comparat[52]. Se revine practic la dificultățile anterior precizate cât privește determinarea legii aplicabile cerințelor parteneriatului.

30. Insecuritate juridică. Mai precis, o recunoaștere pură și simplă prin ocolirea metodelor clasice de drept internațional privat ar însemna că toate problemele precum condițiile unor eventuale despărțiri sau rupturi, efectele infidelității sau interdicția contractării mai multor parteneriate să fie lăsate complet în echivoc, fără vreo soluție fermă tranșată de legiuitorul pozitiv. Tot astfel, cât privește problema dacă partenerii pot sau nu, mai departe, să încheie o căsătorie propriu-zisă cu o altă persoană, respectiv în ce condiții. La momentul consemnării stării civile, practicianul s-ar vedea nevoit să ia în calcul și să tranșeze, în caz de nevoie, posibilele neînțelegeri din această perspectivă, pe temeiul unor criterii deduse, în cel mai bun caz, din intuiția personală[53]. Este clar însă că starea de insecuritate juridică rezultată pe această cale nu ar corespunde unei executări adecvate a deciziei pronunțate în cauza „Buhuceanu”, în lipsa unei reglementări clare pe subiect.

31. „Valoarea intrinsecă”. Dintr-o altă perspectivă, nu este clar nici cât de relevante ar fi pentru persoanele vizate asemenea recunoașteri declarative, la nivelul stării civile menționate în contracte. Într-adevăr, hotărârea CEDO în cauza „Buhuceanu” a fost criticată de unii comentatori străini, tocmai pe ideea că nu argumentează îndeajuns importanța în sine a existenței unui regim de tipul uniunilor consensuale pentru partenerii de același sex[54]. Este vorba de caracterul simbolic al unei eventuale recunoașteri, dincolo de conținutul concret al cadrului juridic aplicabil. Aceasta, spre deosebire de soluția din cauza similară „Fedotova”, decisă cu numai câteva luni în urmă, în care CEDO a insistat pe „valoarea intrinsecă” a „recunoașterii” parteneriatelor, precum în alte hotărâri anterioare[55]. În schimb, noțiunea de „valoare intrinsecă” lipsește cu desăvârșire din considerentele deciziei pronunțate împotriva României. Ea revine în hotărârea „Koilova și Babulkova”[56], dar se justifică, de această dată, prin obiectivul cuplurilor în cauză să-și revendice legitimitatea în ochii societății, luată în ansamblul său[57]. Problema devine însă cu atât mai delicată, deoarece CEDO nu se poate substitui societății pentru realizarea de aprecieri cu privire la ce trebuie considerat legitim sau nu, în special pe alte planuri decât al dreptului pozitiv propriu-zis. Într-adevăr, Convenția este opozabilă exclusiv statelor membre, nu cetățenilor și, în orice caz, nu societății din aceste state, alcătuite din fiecare dintre noi și considerată separat de statul propriu-zis. În alte cuvinte, judecătorii acesteia nu pot desprinde din textele aplicabile drepturi pe care să le plaseze nemijlocit în sarcina indivizilor, luați separat sau în colectiv, ci doar în seama statelor părți^[58]. Prin urmare, responsabilitatea determinării mecanismelor celor mai adecvate de protecție le revine, în primul rând, acestora din urmă, după cum s-a precizat și ceva mai sus^[59]. Aceasta înseamnă, de principiu, că statele au în continuare dreptul să identifice alte mijloace pentru a răspunde, bunăoară, nevoii de legitimare clamate de cuplurile homosexuale, dacă se dovedesc mai eficiente decât cele propuse în jurisprudența CEDO. În orice caz, rezultă că prin argumentația și concluzia cu privire la „valoarea intrinsecă” a „recunoașterii” parteneriatelor, CEDO și-a depășit competența.

32. Relevanță practică. În aceste condiții, unele analize au dedus din decizia CEDO în cauza „Buhuceanu” perspectiva ca în viitor să se renunțe pur și simplu la soluția precum că recunoașterea parteneriatelor ar prezenta o „valoare intrinsecă” pentru partenerii de același sex. De altfel, în decizia referitoare la România, pe primul plan a stat, se pare, mai degrabă relevanța unei asemenea recunoașteri pe plan practic, respectiv conținutul în sine al drepturilor patrimoniale și nepatrimoniale așteptate[60]. Or, acestea din urmă sunt lăsate în sarcina legiuitorului național, în limitele marjei de apreciere menționate.

33. Concluzii. Din această perspectivă totuși, pare complicat de asumat la nivelul practicii juridice o poziție mai tranșantă chiar decât a CEDO și a CJUE în deciziile referitoare la România cât privește relevanța în sine a recunoașterii stării civile din străinătate. Ar fi necesare, dimpotrivă, decizii pronunțate cu privire la cadrul normativ românesc prin care judecătorii CEDO să-și asume în continuare afirmarea „valorii intrinseci” a parteneriatelor civile, peste considerentele de securitate juridică și metodele clasice de drept internațional privat. O asemenea clarificare se impune și pe planul argumentației, căci reluarea concluziei cu privire la „valoarea intrinsecă” a „recunoașterii” parteneriatelor în jurisprudența CEDO mai recentă depășește, pentru moment, competența judecătorilor. Aceasta, pe de o parte, întrucât are în vedere considerente de legitimitate vizibil detașate de conținutul concret al drepturilor protejate și, pe de altă parte, pentru că pare să fixeze obligații nemijlocite în sarcina indivizilor și societății la nivel de ansamblu, peste intervenția statului. Or, în sistemul CEDO, responsabilitatea determinării mijlocelor celor mai adecvate de protecție revine, în primul rând, autorităților statelor în cauză, și, în orice caz, nu instanțelor supranaționale. De aceea, clarificarea semnalată se dovedește imperativă pentru identificarea demersurilor normative necesare reglementării tuturor aspectelor de regim aplicabil. Pe această cale s-ar atinge totodată și gradul de stabilitate și previzibilitate juridică, necesar în activitatea practică și în chestiunile sensibile de dreptul familiei și de drept internațional privat.

În lipsa unor asemenea precizări, sau a reglementărilor naționale menite să fixeze măcar principiile regimului de drept internațional privat aplicabil, cu siguranță nu poate fi vorba să fie recunoscut în activitatea practică statutul cuplurilor de același sex dobândit în străinătate, direct în temeiul dreptului european sau al jurisprudenței CEDO.

Bibliografie

Lucrări de specialitate

1. J.-F. Akandji-Kombe, Les obligations positives en vertu de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Un guide pour la mise en œuvre de la Convention européenne des Droits de l’Homme, Consiliul Europei, Précis sur les droits de l’homme, n^o 7, iulie 2006, p. 14-16, https://rm.coe.int/, consultat la 10 octombrie 2023.

2. Consiliul Europei, Guide sur l’article 14 de la Convention européenne des droits de l’homme et l’article 1 du Protocole no 12 à la Convention, actualizat la 31 august 2022, accesat la https://ks.echr.coe.int, în data de 11 octombrie 2023.

3. Consiliul Europei, Guide sur la jurisprudence de la Convention européenne des droits de l’homme. Droits des personnes LGBTI, actualizat la 31 august 2022, accesat la https://ks.echr.coe.int, în data de 10 octombrie 2023.

4. Consiliul Europei, Guide sur l’article 9 de la Convention européenne des droits de – Liberté de pensée, de conscience et de religion, actualizat la 29 februarie 2024, accesat la https://ks.echr.coe.int, în data de 31 mai 2024.

5. Y. Flour, «L’effet des contrats à l’égard des tiers en droit international privé», teză, Paris 2 Panthéon-Assas, 1977.

6. V. Heuzé, „De la compétence de la loi du pays d’origine en matière contractuelle ou l’anti-droit européen”, în Mélanges en l’honneur de Paul Lagarde. Le droit international privé: esprit et méthodes, Dalloz, 2005.

7. P. Mayer, „Les méthodes de la reconnaissance en droit international privé”, în Mélanges en l’honneur de Paul Lagarde. Le droit international privé: esprit et méthodes, Dalloz, 2005.

8. P. Mayer, V. Heuzé, Droit international privé, 11ème édition, LGDJ, Précis Domat Droit privé, Paris, 2014.

9. B. Moutel, «L’effet horizontal de la Convention européenne des droits de l’homme en droit privé français: essai sur la diffusion de la CEDH dans les rapports entre personnes privées», teză, Universitatea din Limoges, https://www.theses.fr/

10. E. Pataut, „La reconnaissance des actes publics dans les règlements européens en droit international privé”, în P. Lagarde (dir.) La reconnaissance des situations en droit international privé. Actes du colloque international de la Haye du 18 janvier 2013, Editions A. Pedone, Paris, 2013.

11. F. Sudre, JurisClasseur Europe Traité, Fasc. 6524-1: Convention Européenne des Droits de l’Homme – droits garantis – droit au respect de la vie privée – principes directeurs – droits à la vie privée personnelle, 23 iunie 2023.

12. J. H. H. Weiler, „The Constitution of the Common Market Place: Text and Context in the Evolution of the Free Market of Goods”, în P. Craig, G. de Bùrca (coord.), The Evolution of EU Law, Oxford University Press, 1999.

Articole din reviste

1. M. Avram, Regimuri patrimoniale în cazul cuplurilor din afara căsătoriei, în RRDP, nr. 3/2018.

2. C. Băra, Reflecții asupra dreptului familiei și succesiunilor în contextul noilor relații sociale, în BNP, nr. 5/2013, p. 110-111.

3. M. D. Bob, „Despre devenirea familiei în dreptul român și despre perspectivele legislative ale parteneriatului civil”, în RRDP, nr. 3/2018.

4. T. Bodoaşcă, „Aspecte critice sau controversate din legislația și doctrina română cu privire la condițiile încheierii căsătoriei”, în Dreptul, nr. 5/2004, p. 129–138.

5. U. Belavusau, D. Kochenov, „Same-sex spouses: More free movement, but what about marriage? «Coman»”, în Common Market Law Review, 2020, https://hdl.handle.net/, consultat la 10 octombrie 2023.

6. S. Besson, „Les obligations positives de protection des droits fondamentaux: Un essai en dogmatique comparative”, Revue de droit suisse, 2003, vol. 1, p. 49-96, https://folia.unifr.ch/, accesat la 11 octombrie 2023.

7. V. Constantin, R. Bercea, „Condiţie internă sau confirmare internă a efectului direct al tratatelor privind drepturile omului?” (O discuţie în legătură cu aplicarea art. 4 şi art. 5 din Codul civil), în RRDP, nr. 3-4/2021.

8. G. Fedele, „More protection than recognition for same-sex couples in Buhuceanu and others v. Romania”, în Strasbourg Observers, Ghent University, https://strasbourgobservers.com/, 30 mai 2023, accesat la 10 octombrie 2023.

9. C. Jugastru, „Legea aplicabilă parteneriatului civil în dreptul român. Propuneri de lege ferenda (I)”, în Dreptul, nr. 7/2023.

10. C. Hageanu, „Articolul 277 din Codul civil român, încotro?”, în RRDP, 2018.

11. L. Irinescu, Principiile dreptului familiei versus parteneriatul civil. De la tradiție la modernism?, în RRDP, nr. 3/2018.

12. J.-P. Marguénaud, „La délimitation par la Cour de Strasbourg du domaine de «l’effet horizontal» de la CEDH”, în Revue trimestrielle de droit civil, 1999, vol. 1, p. 498.

13. A.R. Motica, A.D. Muntean, „Pactele civile de solidaritate, necesitate sau pretext”, în RRDP, nr. 3/2018.

14. C. Nicolescu, „Parteneriatele civile înregistrate – o necesitate normativă?”, în RRDP, nr. 3/2018.

15. C. Nicolescu, „Modele familiale non-tradiţionale în arhitectura Codului civil român. Despre (in)toleranţă normativă şi socială”, în RRDP, nr. 3-4/2021.

16. I. Y. Nugraha, „Consolidating the legal recognition and protection of same-sex couples: Koilova and Babulkova v. Bulgaria”, în Strasbourg Observers, Ghent University, https://strasbourgobservers.com/, 7 noiembrie 2023

17. C. Nuică, „Opinie de specialitate cu privire la cauza C-673/16, Coman”, în Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 2/2017.

18. C. Nuică, „Lupta în fața instanței Uniunii Europene pentru drepturile cuplurilor de același sex. Cauza C-673/16, Coman”, în Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 2/2018.

19. V. van der Plancke, N. Van Leuven, La privatisation du respect de la Convention européenne des droits de l’homme: faut-il reconnaître un effet horizontal généralisé?, Université catholique de Louvain, CRIDH Working Paper 2007/03, https://sites.uclouvain.be/cridho/, accesat la 11 octombrie 2023.

20. R. Rizoiu, „Trei întrebări despre căsătorie și parteneriatele civile”, în RRDP, nr. 3/2018.

21. M. Saulier, „Reconnaissance juridique des couples de même sexe: à l’Est, rien de nouveau? Décision rendue par la C.E.D.H., 4^e section, 23-05-2023, n^o 20081/19” în Actualité Juridique Famille, Dalloz, 2023, p. 404.

22. I. Sumner, „Groundbreaking decision or a tiny tremor? – The Court of Justice decision in Coman”, în Nederlands internationaal privaatrecht, 2018, https://www.nipr-online.eu/, consultat la 10 octombrie 2023.

23. R.C. Tobler, C. Waaldijk, Annotatie Case C-267/06 Maruko, Common Market Law Review 2009, p. 723-746, https://hdl.handle.net/, accesat la 10 octombrie 2023.

24. J.H.H. Weiler, „Why Weiss? The I•CON symposium: Preface”, în International Journal of Constitutional Law nr. 1/2021, p. 179-187, https://academic.oup.com/, accesat la 15 octombrie 2023.

Decizii CJUE

1. Hotărârea din 2 octombrie 2003, Garcia Avello, C‑148/02, Rep. 2003 I-11613

2. Hotărârea din 1 aprilie 2008, Maruko, C‑267/06, Rep. 2003 I-11613

3. Hotărârea din 14 octombrie 2008, Grunkin și Paul, C‑353/06, Rep., 2008 I-07639

4. Hotărârea din 10 mai 2011, Römer, C‑147/08, Rep. 2011 I-3591

5. Hotărârea din 12 decembrie 2013, Frédéric Hay, C‑267/12, Rep. Electronic

6. Hotărârea din 24 noiembrie 2016, Parris, C‑443/15, Rep. Electronic

7. Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman, C-673/16, Rep. Electronic

Decizii CEDO

1. Hotărârea din 13 iunie 1979, Marckx c. Belgiei, nr. 6833/74

2. Hotărârea din 21 decembrie 1999, Salgueiro Da Silva Mouta c. Portugaliei, nr. 33290/96

3. Hotărârea din 10 mai 2001, Mata Estevez c. Spaniei, nr. 56501/00

4. Hotărârea din 26 februarie 2002, Fretté c. Franței, nr. 36515/97

5. Hotărârea din 20 iunie 2006, Zarb Adami c. Maltei, nr. 17209/02

6. Hotărârea din 13 noiembrie 2007, D. H. și alții c. Cehiei, nr. 57325/00

7. Hotărârea din 12 februarie 2008, Kafkaris c. Cipru, nr. 21906/04

8. Hotărârea din 29 aprilie 2008, Burden c. Regatului Unit, nr. 13378/05

9. Hotărârea din 24 iunie 2010, Schalk și Kopf c. Austriei, nr. 30141/04

10. Hotărârea din 31 august 2010, Gas și Dubois c. Franței, nr. 25951/07

11. Hotărârea din 11 octombrie 2011, Emre c. Elveția, nr. 5056/10

12. Hotărârea din 22 martie 2012, Konstantin Markin c. Rusiei, nr. 30078/06

13. Hotărârea din 18 septembrie 2012, Erkan Egmez c. Cipru, nr. 12214/07

14. Hotărârea din 15 ianuarie 2013, Eweida și alții c. Regatului Unit, nr. 48420/10, 59842/10, 51671/10 și 36516/10

15. Hotărârea din 19 februarie 2013, X și alții c. Austriei, nr. 19010/07

16. Hotărârea din 7 noiembrie 2013, Vallianatos c. Greciei, nr. 29381/09 și 32684/09

17. Hotărârea din 21 iulie 2015, Oliari c. Italiei, nr. 18766/11 și nr. 36030/11

18. Hotărârea din 9 iunie 2016, Chapin și Charpentier c. Franței, nr. 40183/07

19. Hotărârea din 24 ianuarie 2017, Khamtokhu și Aksenchik c. Rusiei, nr. 60367/08 și 961/11

20. Hotărârea din 5 septembrie 2017, Fábián c. Ungariei, nr. 78117/13

21. Hotărârea din 26 octombrie 2017, Ratzenböck și Seydl c. Austriei, nr. 28475/12

22. Hotărârea din 19 decembrie 2018, Molla Sali c. Greciei, nr. 20452/14

23. Hotărârea din 29 mai 2019, Ilgar Mammadov c. Azerbaijan, nr. 15172/13

24. Hotărârea din 17 ianuarie 2023, Fedotova c. Rusiei, nr. 40792/10, 30538/14 și 43439/14

25. Hotărârea din 23 mai 2023, Buhuceanu și alții c. României, nr. 20081/19

Decizii CCR

1. Decizia CCR nr. 580/2016, publicată în M.Of., nr. 857 din 27 octombrie 2016.

2. Decizia CCR nr. 534/2018, publicată în M.Of., nr. 842 din 3 octombrie 2018.

3. Decizia CCR nr. 539/2018, publicată în M.Of., nr. 798 din 18 septembrie 2018

4. Decizia Plenului CCR nr. 1/1994, publicată în M.Of., nr. 69 din 16 martie 1994.

---

[1] M. Avram, „Regimuri patrimoniale în cazul cuplurilor din afara căsătoriei”, în RRDP, nr. 3/2018, p. 42-56; M.D. Bob, „Despre devenirea familiei în dreptul român și despre perspectivele legislative ale parteneriatului civil”, în RRDP, nr. 3/2018, p. 57-80; L. Irinescu, „Principiile dreptului familiei versus parteneriatul civil. De la tradiție la modernism?”, în RRDP, nr. 3/2018, p. 186-195; A.R. Motica, A.D. Muntean, „Pactele civile de solidaritate, necesitate sau pretext”, în RRDP, nr. 3/2018, p. 257-269; C. Nicolescu, „Parteneriatele civile înregistrate – o necesitate normativă?”, în RRDP, nr. 3/2018, p. 340-356; R. Rizoiu, „Trei întrebări despre căsătorie și parteneriatele civile”, în RRDP, nr. 3/2018, p. 372-383.

[2] Consiliul Europei, Guide sur la jurisprudence de la Convention européenne des droits de l’homme. Droits des personnes LGBTI, actualizat la 31 august 2022, accesat la0 https://ks.echr.coe.int, în data de 10 octombrie 2023.

[3] Propuneri legislative privind parteneriatul civil, Camera Deputaților: Pl-x nr. 670/2013, respinsă definitiv; Pl-x nr. 340/2015, respinsă definitiv; Pl-x nr. 498/2016, rămasă în nelucrare; Pl-x nr. 662/2018, respinsă definitiv; Pl-x nr. 152/2019, rămasă în nelucrare; Pl-x nr. 153/2019, rămasă în nelucrare – pe site-ul Camerei Deputaților, www.cdep.ro, la data de 9 octombrie 2023.

[4] J.-P. Marguénaud, „La délimitation par la Cour de Strasbourg du domaine de «l’effet horizontal» de la CEDH”, în Revue trimestrielle de droit civil, 1999, vol. 1, p. 498; V. van der Plancke, N. Van Leuven, „La privatisation du respect de la Convention européenne des droits de l’homme: faut-il reconnaître un effet horizontal généralisé?”, Université catholique de Louvain, CRIDH Working Paper 2007/03, https://sites.uclouvain.be/cridho/; B. Moutel, „L’effet horizontal de la Convention européenne des droits de l’homme en droit privé français: essai sur la diffusion de la CEDH dans les rapports entre personnes privées”, teză, Universitatea din Limoges, https://www.theses.fr/; S. Besson, „Les obligations positives de protection des droits fondamentaux: Un essai en dogmatique comparative”, în Revue de droit suisse, 2003, vol. 1, p. 49-96, https://folia.unifr.ch/; J.-F. Akandji-Kombe, „Les obligations positives en vertu de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Un guide pour la mise en œuvre de la Convention européenne des Droits de l’Homme”, Consiliul Europei, Précis sur les droits de l’homme, n^o 7, iulie 2006, p. 14-16, https://rm.coe.int/, toate consultate în 10 octombrie 2023.

[5] Hotărârea din 2 octombrie 2003, Garcia Avello, C‑148/02, Rep. 2003 I-11613, pct. 25; Hotărârea din 1 aprilie 2008, Maruko, C‑267/06, Rep. 2003 I-11613, pct. 59; Hotărârea din 14 octombrie 2008, Grunkin și Paul, C‑353/06, Rep., 2008 I-07639, pct. 16; Hotărârea din 24 noiembrie 2016, Parris, C‑443/15, Rep. electronic, pct. 59; Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman, C-673/16, Rep. Electronic, pct. 37.

[6] Decizia Plenului CCR nr. 1/1994, publicată în M.Of. nr. 69 din 16 martie 1994: „principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (s. n.)” – menționată în I. Muraru, Comentariu sub art. 16, §2, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituția României. Comentariu pe articole, Ediția 3, C.H. Beck, București, 2022, care precizează și că „egalitatea relativă exprimă realitatea conform căreia pentru situaţii sociale care, în mod obiectiv, sunt diferite trebuie asigurate regimuri juridice adaptate specificului fiecăreia dintre ele, adică, în esenţă, regimuri juridice diferite (s. n.)”.

[7] Consiliul Europei, Guide sur l’article 14 de la Convention européenne des droits de l’homme et l’article 1 du Protocole no 12 à la Convention, actualizat la 31 august 2022, accesat la https://ks.echr.coe.int, în data de 11 octombrie 2023; CEDO – Hotărârea din 19 decembrie 2018, Molla Sali c. Greciei, nr. 20452/14, pct. 133; Hotărârea din 5 septembrie 2017, Fábián c. Ungariei, nr. 78117/13, pct. 113; Hotărârea din 24 ianuarie 2017, Khamtokhu și Aksenchik c. Rusiei, nr. 60367/08 și 961/11, pct. 64; Hotărârea din 19 februarie 2013, X și alții c. Austriei, nr. 19010/07, pct. 98; Hotărârea din 22 martie 2012, Konstantin Markin c. Rusiei, nr. 30078/06, pct. 125; Hotărârea din 29 aprilie 2008, Burden c. Regatului Unit, nr. 13378/05, pct. 60; Hotărârea din 12 februarie 2008, Kafkaris c. Cipru, nr. 21906/04, pct. 160; Hotărârea din 13 noiembrie 2007, D.H. și alții c. Cehiei, nr. 57325/00, pct. 175; Hotărârea din 20 iunie 2006, Zarb Adami c. Maltei, nr. 17209/02, pct. 71; Hotărârea din 13 iunie 1979, Marckx c. Belgiei, nr. 6833/74, pct. 32.

[8] A.R. Motica, A.D. Muntean, art. cit.: „noţiunea de «familie tradiţională» (…) de multe ori chiar, apare ca un reproş la adresa legiuitorului român şi a tuturor celor care cred încă în dihotomia naturii umane, fără însă a se limita la aceste înţelesuri. Sarcasm, reproş sau ironie, familia tradiţională este însă singura capabilă să regleze un circuit: cel al perpetuării fiinţei umane. Este ceea ce, dincolo de orice argumente, numai o astfel de uniune poate face. Oricât de multe poate suporta un corp de norme juridice, sunt anumite aspecte care transcend puterea legiuitorului ori chiar tehnicile medicale, unul dintre acestea fiind apariţia vieţii (s. n.)”. În același sens – C. Băra, „Reflecții asupra dreptului familiei și succesiunilor în contextul noilor relații sociale”, în BNP, nr. 5/2013, p. 110-111.

[9] Hotărârea din 1 aprilie 2008, Maruko, C‑267/06, Rep. 2003 I-11613, pct. 80.2: „Instanței de trimitere îi revine sarcina de a verifica dacă un partener de viață supraviețuitor se află într-o situație asemănătoare cu aceea a unui soț beneficiar al pensiei de urmaș prevăzute de sistemul de asigurare profesională administrat de Versorgungsanstalt der deutschen Bühnen (s. n.)”. A se vedea R.C. Tobler, C. Waaldijk, Annotatie Case C-267/06 Maruko, Common Market Law Review, 2009, p. 723-746.  https://hdl.handle.net/, accesat la 10 octombrie 2023.

[10] Hotărârea din 10 mai 2011, Römer, C‑147/08, Rep. 2011 I-3591, pct. 67.2.

[11] „It is quite amusing to note how these hot potatoes are tossed between the national judiciaries and the Court” – scria mai demult, la nivel de principiu, profesorul Weiler, pe subiectul dialogului dintre CJUE și judecătorii naționali (este destul de interesant cum acești cartofi încinși sunt aruncați de la judecătorii naționali înspre CJUE, și înapoi – tr. n.) – J. H. H. Weiler, „The Constitution of the Common Market Place: Text and Context in the Evolution of the Free Market of Goods”, în P. Craig, G. de Bùrca (coord.), The Evolution of EU Law, Oxford University Press, 1999, p. 368.

[12] Hotărârea din 12 decembrie 2013, Frédéric Hay, C‑267/12, Rep. electronic, pct. 48.

[13] Hotărârea din 12 decembrie 2013, Frédéric Hay, C‑267/12, Rep. electronic, pct. 18: „Instanța menționată a considerat totodată că diferența de tratament dintre soții căsătoriți și partenerii dintr‑un PACS în materie de avantaje remunerate pentru evenimente familiale nu rezultă nici din situația lor familială, nici din orientarea lor sexuală, ci dintr‑o diferență de statut care decurge din starea lor civilă și care nu îi plasează într‑o situație identică (s. n.)”.

[14] Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman, C-673/16, Rep. Electronic, pct. 37-38: C. Hageanu, „Articolul 277 din Codul civil român, încotro?”, Revista română de drept privat, 2018, p. 151-154, care citează și doctrina franceză cea mai prestigioasă în această materie, conform căreia: „Putem face orice cu o lege, pentru că dreptul nu este decât un instrument pus în serviciul aspiraţiilor individuale şi al mişcărilor colective mai mult sau mai puţin gândite. Dar care e sensul unei astfel de uniuni (…), cine nu vede că părăsim câmpul naturii pentru cel al artificialului (…) şi că această familie constituită din doi taţi sau două mame care cresc copilul lor nu este decât ficţiune? (s. n.)” – Ph. Malaurie, H. Fulchiron, La famille, Defrenois, Paris, 2004, p. 36. A se vedea și C. Nuică, „Opinie de specialitate cu privire la cauza C-673/16, Coman”, Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 2/2017, p. 32-45; C. Nuică, „Lupta în fața instanței Uniunii Europene pentru drepturile cuplurilor de același sex. Cauza C-673/16, Coman”, în Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 2/2018, p. 45-84.

[15] U. Belavusau, D. Kochenov, „Same-sex spouses: More free movement, but what about marriage? «Coman»”, Common Market Law Review, 2020, p. 227-242, https://hdl.handle.net/; I. Sumner, „Groundbreaking decision or a tiny tremor? – The Court of Justice decision in Coman”, Nederlands Internationaal Privaatrecht, 2018, p. 469-471, https://www.nipr-online.eu/, ambele consultate în data de 10 octombrie 2023: „The Court of Justice determined that a Union citizen who has exercised his or her right to free movement by moving to and acquiring a genuine residence in accordance with Article 7 of the Directive, should be entitled to utilise his or her marriage rights acquired in the new Member State in accordance with Article 21(1) Treaty on the Functioning of the European Union (…) Yet the question arises whether the decision of the Court of Justice requires all Member States to now recognise civil marriages between same-sex couples concluded in other Member States?Although at first glance it might appear that the decision of the Court seems groundbreaking (…) nevertheless, my answer to this question is «no».”

[16] Concluziile Avocatului General în Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman, C-673/16, Rep. Electronic, pct. 80: „În sfârșit, atât evoluția societății europene – reflectată de numărul de legislații care permit căsătoria între persoane de același sex și de definiția actuală a vieții de familie în sensul articolului 7 din cartă –, cât și obiectivele Directivei 2004/38 – favorizarea liberei circulații a cetățenilor Uniunii cu respectarea orientării lor sexuale – conduc la interpretarea noțiunii «soț» independent de orientarea sexuală”.

[17] Concluziile Avocatului General în Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman, C-673/16, Rep. Electronic, pct. 100.1.

[18] Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman, C-673/16, Rep . Electronic, pct. 45.

[19] Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman, C-673/16, Rep . Electronic, pct. 48-51: „În ceea ce privește noțiunea «soț» (…) dreptul la respectarea vieții private și de familie (…) este fundamental (…). Reiese din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că relația pe care o are un cuplu homosexual este susceptibilă să intre în sfera noțiunii «viață privată», precum și a noțiunii „viață de familie” la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeași situație (…) Având în vedere toate considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că, într‑o situație în care un cetățean al Uniunii a făcut uz de libertatea sa de circulație deplasându‑se și locuind efectiv (…) într‑un alt stat membru decât cel a cărui cetățenie o deține și a întemeiat sau a consolidat cu această ocazie o viață de familie cu un resortisant al unui stat terț, de același sex, de care este legat printr‑o căsătorie legal încheiată în statul membru gazdă, articolul 21 alineatul 1 TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca autoritățile competente ale statului membru a cărui cetățenie o deține cetățeanul Uniunii să refuze acordarea unui drept de ședere pe teritoriul acestui stat membru resortisantului menționat, pentru motivul că dreptul statului membru menționat nu prevede căsătoria între persoane de același sex (s. n.)”.

[20] Decizia CCR nr. 534/2018, publicată în M. Of. nr. 842 din 3 octombrie 2018, pct. 41: „Curtea Constituțională constată că relația pe care o are un cuplu format din persoane de același sex intră în sfera noțiunii de «viață privată», precum și a noțiunii de «viață de familie» (…) Bucurându-se de dreptul la viață privată și de familie, persoanele de același sex, careformează cupluri stabile, au dreptul de a-și exprima personalitatea în interiorul acestor relații și de a beneficia, în timp și prin mijloacele prevăzute de lege, de o recunoaștere legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare (s. n.)”.

[21] Hotărârea din 23 mai 2023, Buhuceanu și alții c. României, nr. 20081/19: M. Saulier, „Reconnaissance juridique des couples de même sexe: à l’Est, rien de nouveau? Décision rendue par la C.E.D.H., 4^e section, 23-05-2023, n^o 20081/19”, în Actualité Juridique Famille, Dalloz, 2023, p. 404; F. Sudre, JurisClasseur Europe Traité, Fasc. 6524-1: Convention Européenne des Droits de l‘Homme – droits garantis – droit au respect de la vie privée – principes directeurs – droits à la vie privée personnelle, 23 iunie 2023, §69.

[22] CEDO, Comunicat de presă – Decizii ale Colegiului Marii Camere, 26 septembrie 2023, accesat în baza de date https://hudoc.echr.coe.int/ la 10 octombrie 2023.

[23] Hotărârea din 5 septembrie 2023, Koilova și Babulkova c. Bulgariei, nr. 40209/20 – I. Y. Nugraha, „Consolidating the legal recognition and protection of same-sex couples: Koilova and Babulkova v. Bulgaria”, în Strasbourg Observers, Ghent University, https://strasbourgobservers.com/, 7 noiembrie 2023.

[24] Hotărârea din 23 mai 2023, Buhuceanu și alții c. României, nr. 20081/19, pct. 78: „the Court can conclude in the present case, that in the absence of official recognition, same-sex couples are nothing more than de facto unions under Romanian law, the partners being unable to regulate fundamental aspects of their life as a couple such as those concerning property, maintenance and inheritance as an officially recognised couple (…) the applicants have a particular interest inobtaining the possibility of entering into a form of civil union or registered partnership in order to have their relationships legally recognised and protected – in the form of core rights relevant to any couple in a stable and committed relationship (s. n.)” și pct. 84: „there has therefore been a violation of Article 8 of the Convention (s. n.)”.

[25] Hotărârea din 10 mai 2001, Mata Estevez c. Spaniei, nr. 56501/00: „In the instant case the Court notes that Spanish legislation relating to eligibility for survivors’ allowances does have a legitimate aim, which is the protection of the family based on marriage bonds (…). The Court considers that the difference in treatment found can be considered to fall within the State’s margin of appreciation (…)”.

[26] Hotărârea din 17 ianuarie 2023, Fedotova c. Rusiei, nr. 40792/10, 30538/14 și 43439/14, pct. 167 și celelalte referințe de jurisprudență citate acolo.

[27] V. Heuzé, „De la compétence de la loi du pays d’origine en matière contractuelle ou l’anti-droit européen”, în Mélanges en l’honneur de Paul Lagarde. Le droit international privé: esprit et méthodes, Dalloz, 2005, p. 394.

[28] Hotărârea din 23 mai 2023, Buhuceanu și alții, nr. 20081/19, pct. 86: „Having regard to its finding under Article 8, the Court considers that it is not necessary to examine separately whether, in this case, there has also been a violation of Article 14 in conjunction with Article 8 (s. n.)”.

[29] Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie (s. n.)”.

[30] Hotărârea din 21 decembrie 1999, Salgueiro Da Silva Mouta c. Portugaliei, nr. 33290/96, pct. 28; Hotărârea din 26 februarie 2002, Fretté c. Franței, nr. 36515/97, pct. 32.

[31] Hotărârea din 24 iunie 2010, Schalk and Kopf c. Austriei, nr. 30141/04, pct. 99; Hotărârea din 7 noiembrie 2013, Vallianatos c. Greciei, nr. 29381/09 și 32684/09, pct. 81; Hotărârea din 21 iulie 2015, Oliari c. Italiei, nr. 18766/11 și nr. 36030/11, pct. 165.

[32] G. Fedele, „More protection than recognition for same-sex couples in Buhuceanu and others v. Romania”, in Strasbourg Observers, Ghent University, https://strasbourgobservers.com/, 30 mai 2023: „The Court did not even assert, as it often did in cases such as this one, that same-sex couples are ‘in a relevantly similar situation to a different-sex couple as regards their need for recognition and protection of their relationship’ (s. n.)”.

[33] Cuvântul «recognition» apare de 79 de ori în cuprinsul hotărârii din cauza „Buhuceanu”.

[34] Cuvântul «protection» apare de 45 de ori în cuprinsul hotărârii din cauza „Buhuceanu”.

[35] Hotărârea din 24 iunie 2010, Schalk and Kopf c. Austriei, nr. 30141/04, pct. 101; Hotărârea din 21 iulie 2015, Oliari c. Italiei, nr. 18766/11 și nr. 36030/11, pct. 192-193; Hotărârea din 9 iunie 2016, Chapin și Charpentier c. Franței, nr. 40183/07, pct. 37-38.

[36] Art. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept (s. n.)”.

[37] Decizia CCR nr. 580/2016, publicată în M.Of., nr. 857 din 27 octombrie 2016, pct. 29: „Prin înlocuirea sintagmei «între soţi» cu sintagma «între un bărbat şi o femeie» se realizează doar o precizare în privinţa exercitării dreptului fundamental la căsătorie, în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificaţia originară a textului. În anul 1991, când Constituţia a fost adoptată, căsătoria era privită în România în accepţiunea sa tradiţională, de uniune între un bărbat şi o femeie. Această idee este susţinută de evoluţia ulterioară a legislaţiei în materia dreptului familiei din România, precum şi de interpretarea sistematică a normelor constituţionale de referinţă (…) Este evidentă, deci, componenta biologică ce a fundamentat concepţia legiuitorului constituant în privinţa căsătoriei, fiind fără îndoială că aceasta a fost privită ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie, câtă vreme numai dintr-o astfel de uniune, indiferent dacă este în căsătorie sau în afara ei, se pot naşte copii (s. n.)”. Raționamentul este reluat în Decizia CCR nr. 539/2018, publicată în M.Of., nr. 798 din 18 septembrie 2018, pct. 29: „Prin înlocuirea sintagmei «între soţi» cu sintagma «între un bărbat şi o femeie» se realizează doar o precizare în privinţa exercitării dreptului fundamental la căsătorie, în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificaţia originară a textului consacrat în Constituția din anul 1991 (s. n.)”. Anterior, doctrina considera că textele aplicabile se cuvin clarificate în acest sens: C. Băra, op. cit., p. 81; T. Bodoaşcă, „Aspecte critice sau controversate din legislația și doctrina română cu privire la condițiile încheierii căsătoriei”, în Dreptul, nr. 5/2004, p. 129–138.

[38] juridice.ro, CEDO. România are obligația de a asigura recunoașterea și protecția adecvată a relațiilor între persoane de același sex. Update: Hotărârea este definitivă, 27 septembrie 2023, https://www.juridice.ro/; C. M., CEDO: România trebuie să recunoască și să protejeze familiile formate din persoane de același sex, 23 mai 2023, și C. M., CEDO respinge contestația Guvernului în cauza Buhuceanu, 26 septembrie 2023, https://www.euractiv.ro/; M. Dădăcuș,  România, obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex. „Solicităm OUG pentru căsătoria civilă și parteneriatul civil, indiferent de orientarea sexuală” (Florina Presadă, ACCEPT), 26 septembrie 2023, https://www.rfi.ro/; A. Tobias, CEDO respinge contestația Guvernului în cauza Buhuceanu, 26 septembrie 2023, https://www.mediafax.ro/; HotNews.ro, România, obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex. CEDO a respins contestația Guvernului român, 26 septembrie 2023, https://www.hotnews.ro/; A. Ofițeru, D. Vulcan, #10Întrebări | Florin Buhuceanu, după victoria la CEDO în speța familiilor de același sex: „A sosit timpul să fim protejați legal”, 25 mai 2023, https://romania.europalibera.org/, toate accesate la 10 octombrie 2023.

[39] Hotărârea din 23 mai 2023, Buhuceanu și alții c. României, nr. 20081/19, opinia critică din partea judecătorilor Wojtyczek și Harutyunyan, pct. 4: „the Constitution, as interpreted by the Constitutional Court, protects same-sex couples. Some specific legislative provisions set forth this protection. In particular, Article 1.391 of the Civil Code is interpreted as a form of recognition of same-sex couples (…). Furthermore, European Union law recognises same-sex couples and grants them a series of rights. European Union law is a part of Romanian domestic law and is directly applicable in Romania. In any event, it would have been necessary to carry out a thorough analysis of the domestic law, domain by domain, in order to determine with sufficient precision the legal status of same-sex couples. We also note en passant that in Romania the number of unmarried different-sex couples is growing, which shows that the legal regime provided to unmarried couples does not appear unattractive”.

[40] Propunerea legislativă privind parteneriatul civil (Camera Deputaților, nr. Pl-x nr. 670/2013), respinsă definitiv; Propunerea legislativă privind reglementarea parteneriatului civil (Camera Deputaților, nr. Pl-x nr. 340/2015), respinsă definitiv; Propunerea legislativă privind parteneriatul civil (Camera Deputaților, nr. Pl-x nr. 498/2016), rămasă în nelucrare. A se vedea totuși mai recent Propunerea legislativă privind parteneriatul civil (Camera Deputaților, sub nr. Pl-x nr. 152/2019), rămasă în nelucrare – toate consultate pe site-ul Camerei Deputaților, www.cdep.ro, la data de 9 octombrie 2023.

[41] Hotărârea din 21 iulie 2015, Oliari c. Italiei, nr. 18766/11 și nr. 36030/11, pct. 44.

[42] Propunerea legislativă privind parteneriatul civil (Camera Deputaților, nr. Pl-x nr. 662/2018), respinsă definitiv; Propunerea legislativă privind parteneriatul civil (Camera Deputaților, nr. Pl-x nr. 153/2019), rămasă în nelucrare – toate consultate pe site-ul Camerei Deputaților, www.cdep.ro, la data de 9 octombrie 2023.

[43] Hotărârea din 26 octombrie 2017, Ratzenböck și Seydl c. Austriei, nr. 28475/12, pct. 41-42.

[44] C. Jugastru, „Legea aplicabilă parteneriatului civil în dreptul român. Propuneri de lege ferenda (I)”, în Dreptul nr. 7/2023, p. 9-34; C. Nicolescu, „Modele familiale non-tradiţionale în arhitectura Codului civil român. Despre (in)toleranţă normativă şi socială”, în RRDP nr. 3-4/2021, p. 275-297.

[45] Propunerea legislativă privind parteneriatul civil (Camera Deputaților, nr. Pl-x nr. 662/2018), respinsă definitiv, art. 62-65; Propunerea legislativă privind parteneriatul civil (Camera Deputaților, nr. Pl-x nr. 152/2019), rămasă în nelucrare, art. 24; Propunerea legislativă privind parteneriatul civil (Camera Deputaților, nr. Pl-x nr. 153/2019), rămasă în nelucrare, art. 13 – toate consultate pe site-ul Camerei Deputaților, www.cdep.ro, la data de 9 octombrie 2023.

[46] „Ce se întâmplă în cazul în care, în faţa judecătorului naţional, se confruntă drepturi diferite, dar de aceeaşi natură, recunoscute în favoarea a două subiecte diferite de drept privat, sau, a fortiori, se prezintă particulari diferiţi care invocă acelaşi drept? Fireşte, statele pot ridica standardul de protecţie peste standardul minim convenţional. Dar în beneficiul căreia dintre părţile descrise mai sus ar trebui să aplicăm regimul «mai favorabil» acordat de art. 4 din Cod? (s. n.)” – observă V. Constantin, R. Bercea, „Condiţie internă sau confirmare internă a efectului direct al tratatelor privind drepturile omului?” (O discuţie în legătură cu aplicarea art. 4 şi art. 5 din Codul civil), în RRDP nr. 3-4/2021, p. 111. În același sens, dar într-un alt context – J.H.H. Weiler, „Why Weiss? The I·CON symposium: Preface”, în International Journal of Constitutional Law nr. 1/2021, p. 179-187, https://academic.oup.com/, accesat la 15 octombrie 2023: „Do not fall into the trap of thinking “let’s apply always the ‘highest’ level of protection.” The “highest” level is a meaningless concept. Who offers a “higher” level of protection—Denmark which protects to the maximum the fundamental rights (in their eyes) of the pregnant mother or Poland which protects to the maximum the fundamental rights (in their eyes) of the fetus/unborn child? Nota bene: This is not meant as a comment on the appropriate approach to abortion but is merely intended as an illustration of the oft futility of the high-standard-low-standard paradigm (s. n.)”. În sensul că libertatea conștiinței acoperă convingerea că instituția căsătoriei reprezintă uniunea dintre un bărbat și o femeie, ceea ce presupune respingerea uniunilor homosexuale, a se vedea CEDO, Hotărârea din 15 ianuarie 2013, Eweida și alții c. Regatului Unit, nr. 48420/10, 59842/10, 51671/10 și 36516/10, pct. 104 – menționată în Consiliul Europei, Guide sur l’article 9 de la Convention européenne des droits de – Liberté de pensée, de conscience et de religion, actualizat la 29 februarie 2024, pct. 17, accesat la https://ks.echr.coe.int, în data de 31 mai 2024.

[47] Regulamentul (UE) 2016/1104 al Consiliului din 24 iunie 2016 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, publicat în JOUE nr. L 183 din 8 iulie 2016, p. 30-56.

[48] Hotărârea din 18 septembrie 2012, Erkan Egmez c. Cipru, nr. 12214/07, pct. 48-49; Hotărârea din 11 octombrie 2011, Emre c. Elveția, nr. 5056/10, pct. 149 și 153; Hotărârea din 29 mai 2019, Ilgar Mammadov c. Azerbaijan, nr. 15172/13, pct. 182: „The Court reiterates that as a matter of well-established case-law its judgments are declaratory in nature and (…) the ultimate choice of the measures to be taken remains with the States under the supervision of the Committee of Ministers provided the measures are compatible with the “conclusions and spirit” set out in the Court’s judgment (s. n.)”.

[49] Hotărârea din 23 mai 2023, Buhuceanu și alții c. României, nr. 20081/19, pct. 74: „the Court considered that where the States Parties have a more extensive margin of appreciation, was in determining the exact nature of the legal regime to be made available to same-sex couples, which does not necessarily have to take the form of marriage, the States having the “choice of the means” to be used in discharging their positive obligations inherent in Article 8 of the Convention. The discretion afforded to States in this respect relates both to the form of recognition and to the content of protection to be granted to same-sex couples (s. n.)” și pct. 82: „the States Parties (…) have a more extensive margin of appreciation in determining the exact nature of the legal regime to be made available to same-sex couples (…) It is in that latter context that Romania’s social and cultural background may be taken into account (s. n.)”. Este citată ca referință Hotărârea din 17 ianuarie 2023, Fedotova c. Rusiei, nr. 40792/10, 30538/14 și 43439/14, pct. 188, care trimite mai departe la Hotărârea din 24 iunie 2010, Schalk și Kopf c. Austriei, nr. 30141/04, pct. 108, la Hotărârea din 21 iulie 2015, Oliari c. Italiei, nr. 18766/11 și nr. 36030/11, pct. 177, la Hotărârea din 31 august 2010, Gas și Dubois c. Franței, nr. 25951/07, pct. 66 și la Hotărârea din 9 iunie 2016, Chapin și Charpentier c. Franței, nr. 40183/07, pct. 48.

[50] Hotărârea din 21 iulie 2015, Oliari c. Italiei, nr. 18766/11 și nr. 36030/11, pct. 168.

[51] Art. 277 alin. 2 C. civ.: „Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România”; Art. 277 alin. 3 C. civ.: „Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România”.

[52] P. Mayer, V. Heuzé, Droit international privé, 11ème édition, LGDJ, Précis Domat Droit privé, Paris, 2014, §114; E. Pataut, „La reconnaissance des actes publics dans les règlements européens en droit international privé”, în P. Lagarde (dir.) La reconnaissance des situations en droit international privé. Actes du colloque international de la Haye du 18 janvier 2013, Editions A. Pedone, Paris, 2013, p. 72; P. Mayer, „Les méthodes de la reconnaissance en droit international privé”, în Mélanges en l’honneur de Paul Lagarde, loc. cit., p. 548; V. Heuzé, „De la compétence de la loi du pays d’origine en matière contractuelle ou l’anti-droit européen”, în Mélanges en l’honneur de Paul Lagarde, loc. cit., p. 395-396; Y. Flour, „L’effet des contrats à l’égard des tiers en droit international privé”, teză, Paris 2 Panthéon-Assas, 1977, §124bis.

[53] Cu titlu general în acest sens, cât privește metoda drepturilor câștigate – F. A. Boar, Une eurohypothèque comme garantie immobilière indépendante. Tendances internes et supranationales, Universul Juridic, București, 2023, §234: „Les critères le cas échéant imaginés à cet effet par le juge se limiteraient en effet à remplacer les normes conflictuelles explicites prévues par sa législation nationale avec les produits de sa création, tout en partageant leur structure.”

[54] G. Fedele, art. cit.: „It seems that the Court (…) chose to focus only on the practical perspective of legal recognition (i.e. the disadvantages that result from its absence) while ignoring the whole ‘intrinsic value’ narrative that was used in previous case-law to highlight that same-sex couples have an interest in being recognised per se, for it is a symbol of inclusion, visibility and equality (…) Strikingly, all this narrative is absent from the decision in Buhuceanu. There is not a reference to the ‘intrinsic value’ of legal recognition (s. n.).”

[55] Hotărârea din 17 ianuarie 2023, Fedotova c. Rusiei, nr. 40792/10, 30538/14 și 43439/14, pct. 200-201: „The Court accepts that gaining official recognition for their relationship has an intrinsic value for the applicants. Such recognition forms part of the development of both their personal and their social identity as guaranteed by Article 8 of the Convention (…)  The Court has already held that partnerships constituting an officially recognised alternative to marriage have an intrinsic value for same-sex couples irrespective of the legal effects, however narrow or extensive, that they produce (…) Accordingly, official recognition of same-sex couples confers an existence and a legitimacy on them vis-à-vis the outside world (…).” Sunt citate ca referințe: Hotărârea din 21 iulie 2015, Oliari c. Italiei, nr. 18766/11 și nr. 36030/11, pct. 174, și Hotărârea din 7 noiembrie 2013, Vallianatos c. Greciei, nr. 29381/09 și 32684/09, pct. 81.

[56] Hotărârea din 5 septembrie 2023, Koilova și Babulkova c. Bulgariei, nr. 40209/20, pct. 50: «La Cour admet que la reconnaissance officielle de leur couple a une valeur intrinsèque pour les requérantes. Une telle reconnaissance participe du développement non seulement de leur identité personnelle mais aussi de leur identité sociale telles que garanties par l’article 8 de la Convention».

[57] I. Y. Nugraha, op. cit.: „the Court noted that the official recognition of same-sex couples has an ‘intrinsic value’ and would confer legitimacy to such couples in the eyes of society as a whole (s. n.).”

[58] A se vedea supra, §27.

[59] J.-P. Marguénaud, op. cit., p. 498; V. van der Plancke, N. Van Leuven, op. cit.; B. Moutel, op. cit.; S. Besson, op. cit., p. 49-96; J.-F. Akandji-Kombe, op. cit., p. 11: „toute violation de la Convention ne peut résulter que du manquement par l’Etat à une obligation assumée qui ne peut être que, soit positive, soit négative (s. n.).”

[60] G. Fedele, art. cit.: „The main and only reason the Court chose to highlight is a practical one: with official recognition, there comes rights. These rights are very practical, such as the right to hospital visitation; the right to inherit the partner’s lease; the right to have a joint insurance (…) In doing so, the Court is running the risk of ‘watering down’ the conclusions and the relevance of the ground-breaking judgment that was Fedotova for the protection of same-sex couples under the Convention (s. n.).”