Consilier juridic Ioana GHEORGHE

Direcția juridică, legislație, studii notariale, UNNPR

„Dreptul este știința drepturilor (subiective) și tehnica obligațiunilor”

 Sub acest adagiu vom evoca personalitatea lui Istrate Micescu, strălucit avocat și profesor de drept civil.

 Acesta s-a născut la data de 22 mai 1881, în orașul Ploiești, în familia profesorului și senatorului liberal Nicolae Micescu. După absolvirea Liceului „I. C. Brătianu” din Pitești (1899), a urmat cursuri de drept la Paris, unde și-a luat licența în anul 1903 și apoi, trei ani mai târziu, doctoratul în drept.

 CARIERA UNIVERSITARĂ 

Pe plan academic, a fost numit docent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, iar din 1912 a devenit conferenţiar de drept civil, apoi profesor suplinitor şi, în fine, profesor de drept civil comparat. Studiile strălucite de Litere şi de Drept l-au făcut să câştige catedra de Drept Civil de la Facultatea din Iaşi, la un concurs în care l-a învins pe Nicolae Titulescu.

 Cursurile profesorului Istrate Micescu au fost exclusiv orale. Opera sa a fost reconstituită postum de studenții săi ajunși, la rândul lor, profesori celebri.

 Definiția dată dreptului de Istrate Micescu este unică și originală în doctrina juridică românească. Ilustrul profesor face deosebirea între drepturi și obligații, demonstrând superioritatea din punct de vedere teoretic și istoric a drepturilor față de obligații. O altă distincție originală a fost făcută între noțiunea de drept de creanță și noțiunea de obligație, teoria sa combătând doctrina potrivit căreia dreptul de creanță se identifică cu obligația.

CARIERA ÎN AVOCATURĂ

După finalizarea studiilor, s-a întors în ţară şi a început să practice avocatura în Argeş şi Ilfov, unde a fost decan în două rânduri (1923 – 1928, 1936).

 Avocat înnăscut, trăia procesele cu pasiune, erudiția sa îmbinată cu raționamentul transformând o pledoarie într-o lucrare de artă. Excela în arta oratorică. Stilul său inegalabil i-a atras de timpuriu celebritatea, făcând din el unul dintre cei mai buni avocați ai țării, într-un barou care rivaliza cu prima bară a lumii – cea franceză.

 De altfel, Istrate Micescu spunea: „Justiția e legată la ochi nu pentru că e oarbă, ci pentru că trebuie să vadă idei și nu oameni.”

 Ultima replică celebră pe care Istrate Micescu le-a dat-o magistraţilor în propriul său proces – intentat de regimul nou instaurat, care i-a adus o sentinţă de 20 de ani de temniţă grea pentru acţiuni de rezistenţă împotriva regimului de democraţie populară (la data de 1 iulie 1949), din care a executat doar trei ani, moartea curmând detenția și determinând împlinirea profeției – a fost: „Mulţumesc generozităţii Înaltei Curţi că mi-a dorit o viaţă atât de lungă din care probabil voi face doi sau trei ani, iar restul îi veţi face voi!”

CARIERA POLITICĂ

 Și-a început cariera politică în 1918, când a devenit membru al Partidului Naţional Liberal, cu a cărui conducere avea să intre mai târziu în conflict; acest incident a dus la crearea, de către profesor, a unui grup disident şi înfiinţarea revistei Răspunderea (1925), în care milita pentru „refacerea moralităţii şi credibilităţii partidului”.

 A fost ales deputat în trei legislaturi (1920, 1927 şi 1931). În anul 1931 este ales şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

 A cochetat, în perioada urcării pe tron a regelui Carol al II-lea, cu grupul liberal condus de Gheorghe I. Brătianu, familia Micescu fiind înrudită cu importanta dinastie de oameni politici. S-a întors în PNL, iar din 28 decembrie 1937, sub guvernarea Goga-Cuza, a devenit ministru de externe.

 Istrate Micescu a deţinut funcţia de ministru al afacerilor externe până la data instaurării dictaturii regale – 10 februarie 1938, când a primit misiunea de a elabora noua Constituţie pentru legitimarea regimului.

 A fost membru al Consiliului Superior Naţional al Frontului Renaşterii Naţionale, senator în Parlament şi ministru al justiţiei în guvernul Gheorghe Tătărescu (24 noiembrie 1939 – 10 mai 1940).

 După venirea comuniştilor la putere, în anul 1945, celebrul avocat Istrate Micescu a fost exclus din barou și apoi acuzat de acțiuni împotriva regimului de orientare pro-rusă. A încetat din viață la data de 22 mai 1951 în penitenciarul Aiud și îşi doarme somnul de veci alături de ultima soţie la Micești, lângă biserica din sat.

 Avocatul Istrate Micescu a deţinut la conacul familiei din Micești una dintre cele mai importante biblioteci private ale vremii, numărând peste 33.000 de volume. În afară de lucrările de specialitate, îl interesau cărţi de literatură antică, filosofie, istorie și artă. De asemenea, Istrate Micescu deţinea şi o valoroasă colecţie de tablouri – pânze pictate de Tonitza, N. Grigorescu și Luchian.

 Astăzi, bucureștenii grăbiți și împovărați de grijile cotidiene trec pe strada Zalomit nr. 12, aflată la una dintre intrările parcului Cișmigiu, unde se găsește casa boierească a maestrului Istrate Micescu, fără să știe că aici, o vreme, a trăit celebrul avocat. Până nu demult în acest imobil a ființat Biblioteca Pedagogică, apoi casa a fost retroceda tă proprietarilor, urmași ai marelui maestru. Construcția este de o frumuseţe rară, o bijuterie arhitecturală atât în exterior, cât și în interior. Tâmplăria, sobele artizanale și splendidele bibliotecă și scară, ambele din lemn masiv, sunt singurele elemente originale de arhitectură interioară care s-au păstrat. Din păcate, celelalte piese de mobilă și decorațiuni s-au pierdut.

 Istrate Micescu este incontestabil o personalitate a culturii juridice, fapt demonstrat prin apelativul cu care era caracterizat şi recunoscut de contemporanii săi – „om de drept”. De altfel, însuşi maestrul obişnuia să se recomande nu avocat, nu om politic şi nici profesor universitar, ci, lapidar, un adevărat „om de drept”.