Articolul de lege XXXV privind notarii publici regești, promulgat în cele două Camere de la Pesta la 30 noiembrie 1874[1], a intrat în vigoare la nivelul Ungariei și implicit în Transilvania la 1 august 1875. Deși impusă de o lege străină[2], și nu una de sorginte românească, instituția notariatului public eliberată de structurile statale, autonomă, dar supusă condițiilor legii și părților din act, a atins încă de la promulgare aspecte esențiale pentru întreaga comunitate românească de la nord de Carpați, pe toată durata funcționării sale. Corpul profesional notarial românesc, deși în număr redus, a jucat un rol eminamente util pentru membrii comunității românești. Exponenți ai serviciului public al autentificării actelor voluntare, titulari ai unei magistraturi grațioase, de prevenție, garanți ai echilibrului contractual – și deci ai unui sector esențial al păcii sociale, notarii publici români s-au bucurat de un respect deosebit în rândul populației încă de la apariția legii.

La 11 aprilie 1875, Ministerul Justiției maghiar publica lista circumscripțiilor birourilor notariale și a celor 189 de notari publici regali care ocupau posturi inclusiv în 53 de localități locuite de români, dintre care amintim: Abrud – 1 post, Arad – 2 posturi, Bistrița – 1 post, Alba Iulia – 1 post, Oradea – 1 post, Cluj – 2, Sibiu – 2 posturi, Oravița – 1 post, Baia Mare – 1 post, Timișoara – 2 posturi etc.[3]

În posturile de notari publici erau numiți juriști cu experiență, dintre care: 100 erau avocați, 73 funcționari regali, 7 deputați și 9 funcționari municipali. Printre cei 189 de notari publici erau și 6 notari români: la Abrud – Ioan Trifan (Ioanne Trifanu), subjude la Câmpeni; la Beiuș – George Horvat (Giorgiu Horvatu), judecător la tribunalul Beiuș; la Aiud – Alecsandru Folivociut (Alessandru Folioviciut), conceptist la Ministerul de Interne, în Oravița – Aurel Maniu[4], avocat; în Sighișoara – Augustus Horsia, avocat, conceptist; în Timișoara – I. Missiciu, avocat. Numărul din 30 aprilie/18 mai 1875 al ziarului Federațiunea anunța, în plus față de cei publicați, numirea a cinci deputați dietali, printre care și trei români: Bonciu Dimitrie (Bonts Döme)[5] în Arad, Nemeș Petru (Petru Nemesiu/ Nemeșiu) în Alba Iulia și Beșan Mihail[6] (Besán Mihály) în Lugoj cu mențiunea că Petru Nemeș, deși deputat de Alba Iulia, ocupa postul de notar public din Brașov. Cu aceeași ocazie, vicenotarul judecătoriei din Alba Iulia, Ioan Drăgan (Ioanne Draganu), era numit notar în Siliștea Sibiu[7].

Pentru că problematica notariatului public nu era lipsită de importanță și presupunea clarificări pentru a deveni funcționabilă și pentru comunitatea românească, de numele primilor notari publici în funcție se leagă și cele dintâi scrieri care expuneau schimbările care se produceau în viața juridică a provinciei odată cu introducerea legii notarilor publici. Mai întâi în presă^[8] și ulterior în broșuri speciale precum lucrarea lui Dimitrie Bonciu: Belehrung und aufklärende Mittheilung über die kön. Notarials-Institution, deren Vortheile, welche dieselbe biethet, und über alle jene Rechtshandlungen, in welchen die Umtswirtsamteit der füniglichen öffentlichen Notare nöthig und nüsslich ist (Tipografia St. Gyulai, Arad, 1875)[9], tradusă în același an de Mihail Bejan sub titlul: Învățătură pentru poporul român despre legea adusă în privința notarilor publici regesci. Despre foloasele și întrebuințarea ei. Compusă de Demetriu Bonciu, notar public reg. în Arad (Tipografia St. Gyulai, Arad, 1875)[10] notarii români încercau să ofere explicații despre funcțiile noului corp profesional, pus în slujba individului și a societății.

Redactorii ziarului Albina publicau și ei textul broșurii, dar informau că fascicula este o ediție trilingvă redactată de un colectiv din care au mai făcut parte dr. Aurel Maniu din Oraviţa și dr. Mihail Bejan din Lugoj: „trei notari publici români întreprinseră a populariza (instituția notarului public n.n.), explicându-le într-o broșurică, în trei limbi: românește, ungurește și nemțește. Acei trei notari publici români – sunt domnii: Dem. Bonciu din Arad, Mih. Besann din Lugoj și Dr. Aur. Maniu din Oravița. Propriamente autorul principal, după cum suntem informați, este Bonciu, iar ceilalți doi au contribuit la completare și mai vârtos la prelucrare în limbile cea română și cea germană”[11]. În aceeași dinamică publicistică se încadrează și alte acțiuni de mediatizare a profesiei notariale destinate populației românești din Ardeal, cum ar fi cele susținute de Asociația pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român cu tema „Notarii publici”^[12].

Simpla lectură a textelor amintite demonstrează credibilitatea, modernitatea și oportunitatea organizării activității notariale în sistemul adoptat potrivit Legii nr. XXXV/1874, iar asemănarea, uneori aproape perfectă, între cele două sisteme de notariat public existente în România anilor de după Unire și cel de astăzi, ne-a îndemnat să vă redăm mai jos tomul notarului public regesc Mihail Bejan: Învățătură despre legile privitoare la notarii publici regești publicat în anul 1906, la Tipografia Arhidiecezană din Sibiu[13].

Învățătură despre legile privitoare la notarii publici regești[14]

de Michail Bésán, notar public regesc în Lugoj

Prin articolul de lege XXXV din anul 1874 s’a introdus în Ungaria în 1 August 1875 instituțiunea notarilor publici regești. În cursul timpului aceasta lege a fost schimbată în unele părți prin articolul de lege LI din anul 1880, articolul de lege VII din 1886 și articolul de lege XVI din anul 1894. Și deoarece legea notarială atinge mai deaproape toate păturile poporului din țară, este de lipsă să se lămurească cât de bine această lege și folosul cel mare ce-1 poate aduce instituțiunea notariatului public. Socot deci a aduce un bun serviciu celor iubitori de carte, dacă în scurte cuvinte și pe înțelesul tuturora arăt folosul cel mare împreunat cu instituțiunea notariatului public, apoi cercul de activitate și în urmă taxele statorite prin lege pentru orice lucrare a notarului public.

1. Foloasele împreunate cu notariatul public

Notarul public regesc numit prin ministrul de justiție e un factor instituit prin lege pe sama publicului pentru orânduirea tuturor afacerilor sale de drept privat. Notarul public deci e învestit prin stat cu puterea: ca despre toate afacerile și faptele ce sunt împreunate cu urmări de drept privat să compună acte cu putere publică și autentică. Spre scopul acesta legea pretinde dela notarul public cualificație juridică și deplină conștiențiositate precum și cunoașterea limbii poporului după putință. Aceste însușiri, precum și nepărtinirea sunt temeiul încrederii în instituțiunea notariatului. La compunerea actelor deci notarul public reg. nu e un factor mehanic, ci este îndatorat a sprijini părțile cu sfatul său juridic în toate afacerile de drept, prin urmare: notarul public reg. se privește de sfătuitorul, scriitorul poporului. El are dreptul și datoria, la recercarea părților, a încheia toate actele și documentele cu valoarea autenticității.

Să vedem ce însușire, ce putere are un astfel de document:

1. Documentele făcute prin notarul public reg. au putere de document public și autentic.

Va să zică: autenticitatea, validitatea și cuprinsul unui document notarial, dacă acesta este provăzut cu toate cerințele legii, nu se poate trage la îndoială nici înaintea judecătoriei, nici afară de judecătorie, prin urmare: celce are în mână un document public, – cu privire la subscrierea, obligamentul și cuprinsul documentului -, este scutit de orice proces, până când judecătorește nu se dovedește contrarul în care caz apoi și notarul public va fi tras la grea răspundere.

Aceasta însușire a documentelor notariale este de un folos foarte mare pentru ceice vând, cumpără, schimbă averi, dau ori iau bani cu împrumut, ori iau îndatorirea de a împlini cutare lucru.

•  Notarul public e îndatorat a ști foarte bine toate legile țării, căci are cea mai înaltă cualificațiune juridică.

Notarul public este răspunzător cu cauțiunea sa depusă la tribunal, asemenea și cu poziția sa pentru toate pagubele, ce s’ar isca părților ce i-se prezintă, din nechibzuința sau reavoința sa. Notarul e dator a lumina mai întâi, și a se convinge pe deplin despre dorința părților, arătând mijloacele de executare provăzute de legile țării. Actele vor fi compuse deci în absoluta cunoștință a legilor, evitând prin justeță și claritate orice neînțelegere ulterioară. El nu e reprezentantul unei sau altei părți, ci stând peste interesele părților, el reprezintă voința împrumutată, interesele juridice și materiale ale ambelor părți, tălmăcind legile spre binele tuturor, cari îi cer ajutorul și lucrul.

3. Notarul public totdeauna stă în serviciul și la dispozițiunea publicului.

În orele oficioase indicate în localul cancelariei notarul public ori substitutul său trebuie să fie totdeauna acasă, afară de acel caz când a fost silit a se îndepărta din local în afaceri oficioase; părțile deci nu sunt silite, ca în vremile de mai înainte, a merge la judecătorie ori la cutare organ administrativ pentru orice lucru, precum sunt: legalizarea subscrierii, autenticarea unei copii, abzicerea arândei, admonițiune etc. așteptând acolo vreme îndelungată până când li-se împlinește dorința, pe când notarul public toate lucrările chiar și în interesul său le săvârșește fără întârziere, iar în caz foarte grabnic, în absența notarului public, unele afaceri le împlinește judele cercual tot cu asemenea putere.

4. Notarul public este dator a ținea în secret toate afacerile părților. La aceasta este obligat prin lege și prin jurământul său, și cu privire la păstrarea secretelor cancelariei și a părților, cari au încheiat cutare document la el, – este răspunzător și pentru personalul său din cancelarie. Apoi cu escepțiunea actelor ce privesc cazurile de moarte, notarul public nu e îndatorat a se folosi de martori, dacă cunoaște amândouă părțile, deci secretul despre afacerea părților, despre regularea treburilor juridice și familiare este garantat pe deplin.

5. Documentul original făcut și subscris la notarul public se păstrează în loc sigur, și anume: în cassa de fer a notarului public, unde este scutit de pierdere, furătură ori nimicire prin foc. Părțile capătă la mână dela notar numai o edițiune autentică, care în înțelesul legii tot aceeași valoare o are, ca și documentul original, și dacă se pierde ediția autentică, o mai poate căpăta odată dela notarul public cu învoirea părților interesate, ori la ordinul tribunalului reg., iar exemplarul pierdut se declară de nimicit și fără putere. Documentele părților deci nu se pot nici falsifica, deoarece originalele se păstrează la notarul public reg.

6. Documentele notariale se pot executa judecătorește fără nici un proces.

Aceasta este dispozițiunea cea mai favorabilă și folositoare în legea notarială, pentru că celce are document notarial în mână, în care se cuprinde cutare contract de arândă, de liferare, de vindere și cumpărare, de întreprindere ori obligament de plătire etc. – îndatăce în acel document se spune apriat obiectul obligamentului și termenul împlinirii, – nu mai este silit a începe proces la judecătorie contra datorașului, a cheltui o mulțime de bani pentru timbrele procesului și pentru lucrul advocatului, nici nu trebuie să aștepte cu lunile și cu anii întregi până când se săvârșesc toate pertractările, eventual se ascultă martorii sub jurământ, se aduce sentință, care se poate apela și de douăori etc., ci este îndreptățit, pe baza documentului notarial, a cere la moment execuțiunea judecătorească, care se înfăptuiește fără amânare; iar dacă executul în decurs de trei zile ar face escepțiuni contra execuțiunei: cauza vine la pertractare judecătorească, dar aceasta împrejurare nu împiedecă efectuarea execuțiunei, nici transferarea obiectelor mișcătoare, ci împiedecă pe scurt timp numai licitarea averilor luate sub execuțiune.

Din puterea executabilă a documentelor notariale urmează de sine, că la împrumuturi de bani spre exemplu, este cu mult mai bine și mai practic a face obligațiunea la notarul public, decât a subscrie atare cambiu (poliță) despre suma datorată, pentru că polița trebuie mai înainte a se protesta prin notarul public, apoi a se improcesua prin advocat la judecătorie, a se pertracta cauza, și numai atunci se poate face execuțiunea contra datorașului, dacă după toate aceste formalități și afaceri procesuale creditorul are sentință validă în mână, pe când la obligațiunea făcută prin notarul public se ordinează și se înfăptuiește execuțiune fără nici un proces, nu se cere deci nici timbru, nici alte spese procesuale, și așa creditorul este mai bine asigurat prin procedura grabnică și nici datorașul nu poate așa de ușor să-și înstrăineze averea și să scape de plătire, ca și prin proces. Chiar așa se întâmplă și cu alte documente notariale. Dreptul de execuțiune este asigurat în orice împrejurare.

7. Notarul public este răspunzător pentru timbrul, ce trebuie să se pună pe documentele și edițiunile autentice făcute prin el. Aceasta dispozițiune a legii este de mare folos pentru părți, căci experiența de toate zilele ne arată în destul, că mulți au suferit pedepse grele bănești, taxe întreite, numai din pricina, că nefiind oamenii pricepători ai legilor despre timbru și taxe notariale, au aplicat pe document timbru necorespunzător, sau pentrucă documentul n’a fost înștiințat în timp de opt zile la oficiul de dare pentru măsurarea taxelor notariale; părțile deci nu vor fi expuse la asemenea urmări grele.

8. Dela notarul public se cere ca după putință afară de limba oficioasă maghiară să știe și limba vorbită în cercul său notarial, deci documentele notariale, în general se fac în limba maghiară, dar se pot face și în altă limbă, dacă notarul public a dovedit, că știe și altă limbă și dacă pentru folosirea ei a primit concesiunea ministrului de justiție.

9. Este un mare favor pentru popor și împrejurarea că taxele notarului public pentru lucrul său sunt fixate prin lege. Aceste taxe sunt foarte mici, neînsemnate, precum se va vedea mai la vale. Din aceasta urmează de sine, că notarul public nu poate trece peste taxe, nu poate face nici o tocmeală cu părțile spre a i-se plăti o sumă mai mare, decât ce-i concede legea, și așa tot insul poate ști înainte, cât are să plătească notarului public.

II. Cercul de activitate al notarului public

Legea enumeră toate cazurile, în care notarul public este îndreptățit sau îndatorat a sta în serviciul părților, peste tot, putem zice, că de competența notarului public se țin toate afacerile juridice afară de procese, cari se țin de cercul de activitate al advocaților. Notarul public deci este îndreptățit resp. îndatorat a face documente publice în toate afacerile, cari sunt împreunate cu urmări de drept, a face testamente valide, ori alte documente pentru caz de moarte, a lua în păstrare bani gata și obiecte de preț, a pertracta ereditățile (moștenirile), a împlini toate afacerile, cari i-se încred din partea judecătoriei și a sedriei orfanale, a așterne în numele părților la autoritățile publice orice suplică, cerere, rugare, – afară de cauze procesuale.

Însemnăm aci, că, cu unele escepțiuni, nu e silit nimenea să-și facă documentele la notarul public. Legea a lăsat și mai departe în voia liberă a părților, să-și facă documente și la advocat și la notarul comunal, dar firește aceste documente private nici pe departe nu pot avea atâta putere și siguranță, cât are documentul notarial. Cu toate aceste legea enumeră câteva cazuri, în cari documentul negreșit și între toate împrejurările trebuie să se facă prin notarul public, căci altcum documentul n’are nici o valoare legală.

Cazurile, în cari negreșit sunt a se face documente la notarul public, sunt următoarele:

a) contractele de căsătorie, cari se fac cu părinții ori fără părinți, între mire și mireasă;

b) recunoașterea și atestarea despre primirea zestrei, constătătoare din bani gata ori din alte obiecte mișcătoare;

c) toate contractele și declarațiunile cari se fac între bărbat și soție, între mire și mireasă precum sunt: contractele de vindere și cumpărare, de schimb, de rentă anuală, de împrumuturi, și contracte de arendă peste trei ani, împuterniciri despre vinderea și cumpărarea ori însărcinarea averilor nemișcătoare, despre abzicere de acest drept;

d) contractele de adoptare;

e) declarațiunea mirilor de diferită religiune despre botezarea și creșterea pruncilor, cari se vor naște din căsătorie, după religiunea mirelui ori a miresei;

f) legalizarea subscrierei la toate documentele, cari se folosesc afară din Ungaria, în stat străin.

g) toate documentele orbilor, muților, surzilor și a surdo-muților.

Nu sufere îndoială, că legea notarială, când facerea acestor documente a declarat-o de competența exclusivă a notarilor publici, a intenționat asigurarea drepturilor și datorințelor părților și încungiurarea multelor înșelăciuni, cari mai vârtos între neguțători și industriași se făceau cu contractele de căsătorii, cu recunoașterea primirii zestrei, cu vinderea și cumpărarea și cu transcrierea averilor între bărbat și soție.

Dacă părțile căsătorite în vremile de mai înainte voiau să scurteze și să înșele pe urmașii lor: făceau documente private, datate de mai înainte, a căror cuprins nu corespundea adevărului, și ei nu puteau fi pedepsiți, căci abia era cu putință a constata mai târziu, că contracte de aceste nu erau adevărate. Cu contracte de aceste se făceau apoi procese și pe baza sentinței se efectua execuțiune falsă contra bărbatului ori a soției sale. Firește, prin acest abuz, creditorii cei adevărați erau scurtați și înșelați, căci pretensiunea lor, în lipsă de avere, nu mai era asigurată.

Făcându-se document notarial, înșelăciuni de aceste în general nu se mai pot întâmpla, căci voința reciprocă (împrumutată), a părților, subscrierea și datul documentului scris cu litere, prevederea documentului cu sigiliul oficios, este fără toată îndoiala și în mod autentic în documentul notarial, și dacă s’au plătit bani, ori s’a dat atare avere mișcătoare în fața notarului public: aceasta împrejurare trebuie să se introducă și în document.

Este bine, ca și neamurile de aproape, tata cu feciorii, frații cu surorile, cumnații etc. să-și facă toate documentele lor numai la notarul public, căci prin aceasta nu numai că au în mână un document, care nu se poate ataca, ci totodată scapă și de suspiționarea, că ar fi făcut document fals, neadevărat, scapă și de o mulțime de procese ce li s’ar putea face din partea altor neamuri ori din partea creditorilor.

III.    Testamentul și alte documente pentru caz de moarte

Nu se poate din destul sfătui poporul ca toate dispozițiunile sale pentru cazul morții, să le facă la notarul public, pentru că cele mai multe procese se nasc de acolo, că testamentele și alte dispozițiuni pentru cazul morții, atât cu privire la formele cât și cu privire la cerințele legale, se atacă cu procese, din cari apoi mai totdeauna urmează nimicirea și ruinarea averilor, care trebuie încunjurată.

Binefacerile împreunate cu un testament ori alt document privitor pentru cazul morții, sunt următoarele:

a) în înțelesul legilor la un testament valid, privat, dacă testatorul nu știe ceti și scrie, se cer cinci martori, și o mulțime de formalități, dar dacă astfel de documente se fac la notarul public sunt destui doi martori;

b) dispozițiunile pentru cazul morții rămân în secret la notarul public, la ce dânsul e obligat prin jurământ, și documentul se păstrează închis în cassa de fer a notarului ;

c) dacă cineva voiește să facă un astfel de testament, ca nici chiar martorii să nu știe ce se cuprinde în el, – aceasta se poate face numai la notarul public, la care se depune testamentul privat, închis, pe lângă observarea formelor prescrise de lege;

d) în testamentele făcute de notarul public nu se pot face dispozițiuni nelegiuite, pentru că notarul public este îndatorat a explica legea, a lumina și a învăța părțile despre tot, ce iartă și ce nu iartă legile țării, prin urmare cu testamentele făcute de notarul public nu se pot face abusuri spre scurtarea dreptelor pretensiuni ale moștenitorului ori ale creditorilor; nu se pot începe procese, și începându-se, nu pot ajunge la rezultat favorabil, documentul nu se poate nimici, nici partea legitimă nu se poate vătăma;

e) Și dacă notarul public din greșeală ori nepricepere ar face un document, care este în contrazicere cu intențiunea adevărată a testatorului, și cu dispozițiunile legilor, și ar cauza pagubă oamenilor: el pentru aceasta este responsabil, va fi pedepsit și va trebui să reîntoarcă paguba oamenilor.

f) testamentele nu se pot pierde, nici fura, cu atât mai puțin se pot falsifica, pentru că testamentele, precum și alte documente se păstrează închise în cassa de fer, iar datul, subscrierea, ori conținutul testamentului nu se pot schimba mai târziu numai prin facerea unui nou document ori codicil. Chiar și corectarea unui cuvânt din document trebue să se constateze de notarul public înainte de a se subscrie documentul;

g) îndată ce i se face cunoscută moartea testatorului, notarul public este dator a prezenta testamentul la judecătoria regească spre publicare și apoi originalul a-1 păstra și mai departe în cassa de fer.

Pe lângă responsabilitatea cea mare, ce cade asupra celui ce compune testamentul ori alt document, – preoții, învățătorii și alți bărbați de carte, care n’au studiat legile patriei, vor face foarte bine chiar în interesul lor, dacă se vor reține dela compunerea testamentelor și altor documente împreunate cu urmări de drept.

IV.    Taxele notarilor publici regești

Însemn înainte de toate, că notarul public este îndreptățit a face documente autentice notariale nu numai în cancelaria sa, unde-și are reședința, ci oriunde și în oricare comună din cercul său notarial. Poate face documente și pentru locuitorii din alte cercuri și din alte comitate, dacă ei de bunăvoie vin la notarul public, dar nu-i este iertat a face documente afară din cercul său.

Taxele notarului public sunt fixate prin lege și în general sunt de trei feluri, și anume pentru lucru, pentru scriere și pentru spesele avute:

1. pentru contractele despre predarea, învestirea și împărțirea averii, contracte de asociare, liferare, donațiune, vindere și cumpărare, schimb, arândă, peste tot: pentru orice contract, care se face între două sau mai multe persoane, notarul public are să capete după prețul obiectului,

până  la       400    cor.   =       2 cor.

„        „        1,000 „        =       4 „

„        „        2,000 „        =       6 „

„        „        4,000 „        =       8 „

„        „        10,000        „        =       10 „

iar peste 10,000 cor. după fiecare 2,000 cor. câte 1 cor.

Pentru scrierea (copierea) documentului taxa după fiecare pagină e: 40 fil.

Timbrele legale încă le plătesc părțile.

2. pentru obligațiuni și alte declarațiuni de obligament, de zălogire, de chizășie, de asigurare, pentru acte fundaționale, cu un cuvânt: pentru toate actele unilaterale după prețul obiectului,

până  la       600    cor.   =       2 cor.

.        „        1,600 „        =       4 „

„        „        4,000 „        =       6 „

„        „        10,000        „        =       8 „

iară peste această sumă după fiecare 2,000 cor. câte 50 f. apoi taxa scrierii și timbrele cuvenite.

3. pentru împuternicirile date advocaților sau altor persoane, pentru atestate ori declarațiuni, prin cari se dă drept de intabulare ori estabulare (ștergere) din cartea funduară, pentru abzicerea de drept ori prioritate, se plătește taxa fixată cu 2 cor. și taxa scrierii ca mai sus, precum și timbrele;

4. taxele pentru testamente sunt tot acele, cari sunt enumerate mai sus sub punctul 2., iar dacă prețul averilor testate nu se poate ști apriat după cifre: atunci taxele se socotesc după timpul folosit de notarul public cu ascultarea părților și cu compunerea documentului adecă: pe o oară întreagă = 8 cor. și pe fiecare jumătate de oară începută = 4 cor. apoi taxele scrierii.

pentru alte documente, în cari prețul obiectului nu e fixat, notarul public are să capete pentru fiecare oară 4 cor. și pentru jumătate de oară începută 2 cor.;

5. pentru estradarea atestelor și anume:

a) legalizarea copiilor până la două pagini 1 cor., mai departe pentru fiecare pagină 30 fil.;

b) autenticarea estraselor din cărțile conturilor comerciale ca mai sus;

c) traducere din o limbă în alta: pentru două pagini 4 cor., pentru fiecare ce urmează 2 cor.;

dacă însă traducerea se aduce gata la notarul public spre autenticare: se plătește numai jumătate din aceste taxe, iar dacă traducerea se cere pentru cartea funduară fără timbru: se plătește pentru pagina I-a 1 cor. 20 f., pentru a doua 80 f., pentru a treia și următoarea 60 fil.

d) legalizarea subscrierii: protocolul constă 50 fil. una subscriere 1 cor. iar fiecare subscriere următoare 50 fil.;

e) atestat despre prezentarea cutărui document 2 cor.;

f) procesul verbal la adunarea generală a societăților pe acțiuni, ori altor reuniuni 10 cor.; apoi taxa socotită după timp și pentru scriere;

g) atestarea licitațiunilor private, a ofertelor sau altor fapte împreunate cu urmări de drept. Neguțătorii sunt chiar și siliți prin lege a cere astfel de atestate spre a-și validita dreptul d. e. dacă marfa comandată nu li-s-a liferat la timp, ori dacă marfa nu corespunde comandei.

Taxa e 2 cor.; afară de aceasta se mai socotește taxa după timpul întrebuințat cu afacerea;

h) Certificate despre încunoștiințări, precum: admonițiuni, abziceri de arândă, de pretensiuni etc. și proteste cambiale; taxa 6 cor.

6. păstrarea documentelor, banilor, și altor obiecte de valoare. Dacă cineva d. e. călătorește pe mai mult timp de acasă, dacă îmbie pe cineva cu primirea banilor, ori dacă cineva voiește să-i fie păstrat testamentul, document familiar ori obligațiune, hârtie de stat etc. aceste le poate depune la notarul public, în loc sigur, în cassa de fer. Taxa pentru păstrarea actelor e 5 cor. până la 20 coale, pentru cele următoare câte 50 fil. pentru păstrarea și extrădarea banilor sau hârtiilor de valoare se plătește 4 cor. pentru depunerea acestora la judecătorie separat 2 cor. iar dacă suma trece peste 2000 cor.: taxele se pot socoti după timpul pierdut.

7. La inventarea și petractarea moștenirilor notarul public funcționează ca exmisul și încrezutul judecătoriei.

Taxa pentru inventare pe 1/2 zi 6 cor., pe o zi întreagă 10 cor.

Taxa pentru pertractare:

dela 200 cor. până la      400 cor. = 6 cor.

 până la       1,000 „= 10 „

 până la       2,000 „=16 „

 până la       4,000 „=24 „

 până la       10,000 „=32 „

 până la       20,000 „=40 „

 până la       30,000 „=60 „

 până la       40,000 „= 80 „

pentru fiecare sumă de 2000 cor. următoare = 3 cor.

Taxe de scriere ori consultare nu se pot socoti.

         8. Pentru inventarea masselor de concurs ori pentru licitațiune, taxa notarului public face:

 până la 1,000 cor pe 1/2 zi = 6 cor,

 „       „ 1,000 „ „  1 =10 „                

 peste 1,000 cor pe 1/2 zi = 10 „

 „       „ 1,000 „ „  1 =16 „

9. Pentru cereri (petiții), rugări, la judecătorie ori alte autorități publice, taxele notarului nu sunt stabilite prin lege, ci se plătesc după învoire împrumutată. Astfel de petiții sunt d.e.:

a) la judecătorie: transcrierea averilor imobile (nemișcătoare), intabularea și ștergerea pretenziunilor, recunoașterea dreptului de prioritate, abzicerea de acela și orice altă cauză de la cartea funduară – afară de proces – Mai departe: rugarea pentru împrotocolarea firmelor comercianților, autenticarea cărților lor, primirea și replătirea depozitelor, amortizarea documentelor pierdute, prețuiri și licitațiuni benevole (din mână liberă);

b) la oficiul orfanal: toate cauzele, de asignarea averii manipulate prin sedria orfanală[15], vinderea și cumpărarea (unde sunt interesați minoreni), declararea minorenului drept maiorean, revizuirea socotelilor tutorului, etc.;

c) la ministerii și la toate oficiile administrative, în orice cauză comercială, industrială, concesiuni în cauze militare, licenție de căsătorie, de concediu, etc.;

d) la oficiul, de dare și la direcțiunea financiară a face suplice, apelațiuni în orice cauză, care se ține de competența organelor financiare.

Cererile sunt de multe feluri atât după natura, cât și după extensiunea lor, ele însă nu pot fi în contrazicere cu legile patriei, căci la din contră notarul public va fi pedepsit; și chiar pentru aceasta: notarul public este îndatorat a subscrie (contrasigna) toate rugările, cari le așterne în numele părților la autoritățile publice.

***

Am aflat de lipsă a le aduce toate aceste la cunoștința păturilor poporului nostru în extras scurt spre acel scop, ca cunoscându-se principiile și dispozițiile legii notariale, să se și poată folosi de bunătatea acestei legi în toate afacerile sale juridice. Notarul public este persoană de încredere publică, stă în serviciul întregului popor în toate afacerile, cari tractează despre atare îndreptățire, datorință ori atestare. Și deoarece notarul public ca organ autentic și de specialitate are cualificațiunea cea mai înaltă ce se cere dela un jurist, cunoaște și pricepe toate legile, iar taxele sunt stabilite prin lege în cele mai multe cazuri: nu este temere, că notarul public va abuza de încrederea publicului, de poziția sa onorifică, ori că va lua dela părți taxe îndoite, întreite, și aceasta cu atât mai vârtos nu, căci notarul public de o parte este legat cu jurământul său de a servi publicului întreg cu cinste. Spre mai mare garanță, notarul public este supus și unei pedepse foarte aspre, ba chiar își poate pierde pe un timp anumit, ori pentru totdeauna poziția sa în cazuri de neglijență, păgubire ori vătămarea legilor. Notarul public deci chiar și în interesul său personal trebuie să-și împlinească datorințele sale cu cea mai mare acurateță, punctualitate, onestitate, și este vrednic deci de toată încrederea poporului.

---

[1] Ulterior, legea a fost modificată și completată prin Legea nr. LI/1880, Legea nr. VII/1886 și Legea nr. XVI/1894.

[2] A produs efecte pe teritoriul României începând cu anul 1918 până în anul 1944. Prin Legea pentru autentificarea și legalizarea înscrisurilor, pentru investire cu dată certă și legalizarea copiilor de pe înscrisuri, a fost recunoscută competența notarilor publici în funcție în regiunile aparținând domeniului de teritorialitate al dreptului maghiar, iar dispozițiile legii maghiare erau abrogate.

[3] Lista birourilor care urmează a fi înființate, în Telegraful Român, XXII (1875), nr. 101, Sibiu.

[4] Aurel Maniu (1834 – 1894) fost notar și protonotar în comitatul Lugoj și deputat în dietă în mai multe rânduri. A participat activ la reînființarea Mitropoliei Ortodoxe Române și, anual, punea la dispoziția comitetului Asociației transilvane 200 de florini ca stipendii pentru elevele internatului din Sibiu. Contemporanii l-au imortalizat astfel: „Casa lui era deschisă tuturor Românilor necăjiți, oropsiți și descurajați. […]; orice întreprindere națională, politică chiar, nu se urzea până nu se știa mai dinainte care e «părerea dlui Maniu» sau «a dlui Aurel» cum îi zicea poporul. Mai de multe ori în biroul său se puneau la cale cele mai salutare porniri românești. Dr. Aurel Maniu era aspru la vorbă, dar de un caracter blând, conciliant, iubitor de dreptate, căutând totdeauna calea mijlocie, calea de aur… Asta mai adeseori a probat-o în oficiul său, unde împăca de cele mai multe ori părțile înverșunate. […] a preferat a-și dedica toată activitatea și tot restul vieții sale binelui public al frumoasei poporațiuni din provincia Oraviței”, în Familia, XXX (1894), nr. 8, Oradea-Mare.

[5] S-a născut la 28 mai 1826, în Arad. La numai 18 ani a fost numit viceregistrator al orașului Arad, iar după doi ani a început activitatea la instanța districtului. În 1854, a preluat o funcție de conducere la Oficiul de poliție din Ineu, în numai doi ani devenind polițist-șef. Cariera sa și-a continuat evoluția, în 1861 regăsindu-l consilier al orașului Arad, iar în 1871 câștigând mandatul de parlamentar pentru Buteni (Nagybutyén, Körösbökeny, în districtul Arad). S-a numărat printre membrii fondatori ai Camerei Notarilor Regali din Arad, fiind ales încă de la prima ședință președinte și menținut în funcție două decade.

[6] Mihail Bejan sau Michail Bésán (1838, Gurbediu, Bihor – 1908, Lugoj) a fost un personaj distinct și reprezentativ al epocii în care a trăit, a studiat dreptul la Budapesta, ulterior practicând meseria de notar public în Lugoj. Pentru mai multe informații despre viața și activitatea lui Mihail Bejan a se vedea: Constantin-Tufan Stan, „Mihail Bejan, autorul primei traduceri în limba română a ‘Cronicii notarului anonim al regelui Bela’”, în Banat, VIII (2011), nr. 8 – 12 (92 – 96), Lugoj, p. 23 și Morisena, nr. 4 (2016), Cenad, p. 35 – 43, precum și articolele lui Gabor Rokolya, „Funcționar maghiar și patriot român. Portretul profesional al lui Mihail Bejan, notar din Lugoj”,în Buletinul Notarilor Publici, nr. 4 – 6 (2020).

[7] Federațiunea, nr. 37 – 930 (1875), Pesta.

[8] Federațiunea, nr. 23 – 36 (1875), Telegraful Român, nr. 27 – 37 (1875).

[9] În Biblioteca Digitală BCU Cluj-Napoca, la https://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/143522.

[10] În Biblioteca Digitală BCU Cluj-Napoca, la https://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/143515.

[11] Albina, nr. 47 (1875), Pesta.

[12] Țara Noastră (Revista poporală a „Asociațiunii pentru literatura rom. și cultura poporului rom.”), I (1907), nr. 20, Sibiu.

[13] În Biblioteca Digitală BCU Cluj-Napoca, la https://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/68514.

[14] Chiar dacă ortografia epocii riscă să îngreuneze destul de mult parcurgerea textului, am optat pentru menținerea ortografierii originale (limbajul epocii, sistemul marcării separării cuvintelor prin apostrof și nu prin cratimă, prezența vocalei „u” în finalul unor verbe etc.) pe de o parte, pentru a nu denatura informația juridică, iar pe de altă parte, pentru a păstra patina vremii și sub acest aspect.

[15] Instanță administrativă constituită pentru supravegherea averii minorilor orfani și pentru rezolvarea chestiunilor tutelare.