Rezumat:

      Posibilitatea de revocare a donațiilor poate crea anumite perturbări ale circuitului civil, ținând cont că donatarul proprietar este liber să dispună de bunul său. Drept urmare, legiuitorul a prevăzut în mod expres că în cazul revocării donației pentru ingratitudine, sancțiune ce vizează exclusiv raporturile dintre donator și donatar, drepturile terților care au contractat între timp cu donatarul rămân neatinse, iar în ceea ce îi privește pe terți, desființarea donației va produce doar efecte pentru viitor. Consacrând expres această protecție, legiuitorul s-a limitat însă doar la terții de bună-credință, care au dobândit bunul de la donatar cu titlu oneros, distincție care ar putea fi nejustificată și care, în orice caz, nu împiedică pe terț, indiferent de modalitatea în care a dobândit bunul (cu titlu oneros sau cu titlu gratuit), să probeze buna sa credință. Am încercat să evidențiem efectele revocării și protecția terților dobânditori, pentru fiecare caz de revocare a donațiilor, dat fiind că legiuitorul a creat un cadru legal distinct în ce privește revocarea donațiilor pentru ingratitudine, pentru neexecutarea sarcinilor ori în ceea ce privește donațiile între soți.

Cuvinte-cheie: revocare, donație, ingratitudine, bună-credință, proprietate

1. Introducere

        Contractul de donație este un act translativ de proprietate, donatarul devenind proprietar al bunului donat și bucurându-se de toate prerogativele inerente proprietății, putând dispune de bunul său. În cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate al donatarului se intabulează în cartea funciară; potrivit regulilor de carte funciară, bunul fiind în circuitul civil, acesta poate fi înstrăinat către un terț. Ținând cont de specificul contractului de donație și trăsăturile sale, precum și de posibilitatea desființării dreptului de proprietate al donatarului, ca urmare a revocării donației, se pune problema în ce măsură drepturile terților dobânditori de la donatar sunt protejate și care ar fi consecințele decurgând din desființarea actului inițial de donație.

        Ca regulă generală, donația este un act irevocabil, consecință firească a trăsăturii sale de a fi o gratuitate, irevocabilitate consacrată în mod special în materie de donații. Necesitatea securității circuitului civil impune ca o donație deja perfectată să nu mai poată fi niciodată retrasă, actul fiind irevocabil. În acest context, drepturile terților dobânditori sunt protejate, întrucât titlul de proprietate al donatarului transmițător este unul irevocabil. Totuși, legiuitorul prevede anumite situații[1] care dau dreptul donatorului de a revoca donația, animate de concepția de reparare a unui prejudiciu moral suferit de donatorul care a oferit o gratuitate și care îi dă acestuia dreptul de a cere desființarea retroactivă a donației, datorită comportamentului donatarului. Acestea sunt împrejurări excepționale. Pe de altă parte, regulile privind reducțiunea și raportul pot, în egală măsură, să afecteze dreptul donatarului asupra bunului donat.

     La fel de adevărat este însă că situația juridică derivând din donație depinde de la caz la caz. Din punct de vedere practic, extrasul de carte funciară al imobilului trebuie întotdeauna corelat cu actul de proprietate, în speță contractul de donație. Contractul de donație trebuie verificat sub aspectul clauzelor sale, dacă donatorul are moștenitori rezervatari, respectiv descendenți, alții decât donatarul și, în acest caz, dacă donația a fost făcută cu scutire de raport la masa succesorală; apoi, contractul de donație poate cuprinde și alte clauze.

      Ar putea fi inserată în cuprinsul contractului de donație, de exemplu, clauza de reîntoarcere convențională a bunului donat în patrimoniul donatorului, în caz de predeces al donatarului sau în caz de predeces al donatarului și al descendenților săi. Această clauză nu este imperativă, însă în situația în care părțile o prevăd expres în cuprinsul contractului, existența clauzei practic va indisponibiliza bunul, întrucât clauza de reîntoarcere convențională nu va mai permite înstrăinarea bunului donat, existând acest risc, pentru noul dobânditor, de aplicare a clauzei (care depinde de un eveniment neprevăzut, respectiv, predecesul donatarului ori al donatarului și al descendenților săi). Într-o asemenea situație, practica impune ca, anterior actului de înstrăinare, părțile (donatorul și donatarul) să renunțe la această clauză, o asemenea convenție fiind perfect posibilă, întrucât clauza de reîntoarcere convențională a bunului donat nu este prevăzută în mod imperativ de legiuitor, dispozițiile art. 1.106 Cod civil (C. civ.) stabilind că părțile pot prevedea în cuprinsul contractului de donație această clauză.[2] Desigur că, în raport cu circumstanțele speței, dacă donatorul a decedat, această clauză nu mai are niciun efect.

      De asemenea, contractul de donație poate cuprinde și o sarcină, pe care donatarul se obligă să o îndeplinească în schimbul bunului donat. Din punctul nostru de vedere, dacă bunul este dobândit printr-un contract de donație cu sarcină, atunci bunul nu va putea fi înstrăinat decât cu acordul donatorului, în sensul că acesta va da o declarație privind recunoașterea executării întocmai a sarcinii și a faptului că nu mai are nicio pretenție față de donatar, derivând din obligația acestuia de executare a sarcinii. Dacă donatorul nu mai este în viață, această declarație poate fi dată și de moștenitorii acestuia.

     Atunci când titlul de proprietate al transmițătorului este donația, acest act trebuie verificat și examinat în raport cu circumstanțele fiecărui caz în parte. În principiu, dacă donatorul nu mai este în viață, iar succesiunea sa s-a dezbătut, eventualele consecințe decurgând din donație nu mai există. În egală măsură, dacă donatorul a decedat fără moștenitori rezervatari și au trecut trei ani de la deces (fapte corelate și cu verificarea situației în registrele notariale de evidență aferente), spre exemplu, nu mai există posibilitatea ca donația să mai poată fi afectată, din punct de vedere procedural, astfel încât dreptul de proprietate al terțului dobânditor al bunului poate fi deplin garantat. Totuși, acestea sunt situații de excepție. Bunul dobândit prin donație, liber de sarcini, este în proprietatea deplină a donatarului și nu este indisponibilizat, fiind în circuitul civil, astfel că donatarul proprietar este liber să dispună de bun, chiar dacă donatorul este în viață și are moștenitori rezervatari. Prin urmare, în practica notarială se întâlnesc frecvent acte translative, în care titlul de proprietate al transmițătorului este donația.

      În contextul securității circuitului civil, Codul civil instituie o prevedere specială, în cuprinsul art. 1.026, o excepție care garantează protecția terților de bună-credință care au dobândit bunuri cu titlu oneros de la donatar. Astfel, în caz de desființare a donației, drepturile terților nu vor fi atinse, iar între donator și donatar restituirea se va face prin echivalent. În privința acestei norme, avem rezerve că își găsește aplicabilitate și în cazul revocării donației încheiate între soți. Pe durata căsătoriei, donațiile fiind esențialmente revocabile, admitem că soțul donator va putea pretinde restituirea în natură a însuși bunului donat, chiar dacă acesta a fost înstrăinat. Însă donațiile între soți beneficiază de un regim juridic special, derogatoriu atât de la dreptul comun în materie de contracte, cât și în materie de donații. În practică, înstrăinarea fără riscuri a unui bun dobândit prin donație între soți nu se poate face, în opinia noastră, decât prin revocarea unilaterală a donației de către soțul donator, prin declarație autentică în acest sens, urmând ca, după intabularea dreptului de proprietate al acestuia și impunerea în evidențele fiscale, soțul donator să poată înstrăina în mod neîngrădit bunul către un terț.

 2. Efectele față de terți în cazul revocării donației pentru ingratitudine

         Protecția terților dobânditori de drepturi de la donatar este garantată de legiuitor printr-o reglementare expresă și specială. Acest lucru este strâns legat și de caracterul de acțiune sancționatorie, de pedeapsă civilă, esențialmente personală, care vizează strict raporturile dintre donator și donatarul ingrat. În ce privește efectele față de terți ale admiterii revocării donației, în caz de ingratitudine a donatarului, legiuitorul prevede clar soluția la această situație, stipulând, în cuprinsul art. 1.026 C. civ., că revocarea pentru ingratitudine nu are niciun efect în privința drepturilor reale asupra bunului donat dobândite de la donatar, cu titlu oneros, de către terții de bună-credință și nici asupra garanțiilor constituite în favoarea acestora. În cazul bunurilor supuse unor formalități de publicitate, dreptul terțului trebuie să fi fost înscris anterior înregistrării cererii de revocare în registrele de publicitate aferente. Dacă bunul a fost înstrăinat de către donatar, atunci nu mai poate fi restituit în natură.

        În doctrina franceză s-a accentuat opinia că, revocarea donației fiind o sancțiune de natură privată, nu poate afecta drepturile terților, spre deosebire de dreptul comun în materie de rezoluțiune a contractelor.^[3] Din acest motiv, terții cărora donatarul le-a conferit un drept își păstrează dreptul, în pofida revocării actului inițial. Acest argument subliniază faptul că revocarea donației ar produce, în privința terților, efecte ex nunc, spre deosebire de nulitate sau rezoluțiune, care produce efecte retroactive, desființând și actele juridice subsecvente, tocmai pentru că actul inițial se consideră că nu a fost încheiat niciodată. Legiuitorul francez nu face nicio mențiune legată de buna sau reaua-credință a terțului, spre deosebire de legiuitorul român care oferă protecție doar terților de bună-credință.

      În ceea ce ne privește, opinăm că protecția terților de bună-credință în cazul revocării donației anterioare este o reglementare specială și expresă, ceea ce face ca revocarea donației, cu efecte retroactive între părți, să nu afecteze drepturile terților care au dobândit cu titlu oneros, plătind un contraechivalent al bunului. Între părți, restituirea se va face prin echivalent, în sensul că donatorul va primi echivalentul bunului donat, iar terțul de bună-credință va rămâne cu bunul.

       De această protecție beneficiază numai terții care au achiziționat bunul cu titlu oneros. Dobândirea de către terț cu titlu oneros vizează doar protecția sa, a terțului, pentru că restituirea față de donator nu are în vedere prețul pe care donatarul l-a încasat de la terț, când a înstrăinat bunul. Dacă terțul este un dobânditor cu titlu gratuit, dreptul său nu mai beneficiază de nicio protecție, putând fi acționat de către donatar pentru restituirea bunului. Practic, numai terțul de bună-credință dobânditor cu titlu oneros va rămâne cu bunul. În toate cazurile, acțiunea în revocare și restituire a bunului se face împotriva donatarului ingrat, donatorul neavând niciun fel de raport juridic cu terțul.

       Protecția terților dobânditori ai bunului donat prezintă o deosebită importanță în ceea ce privește revocarea donațiilor, tocmai pentru că bunul donat, aflat în patrimoniul donatarului, se află în circuitul civil, nefiind indisponibilizat, iar acesta poate dispune de bunul său întocmai ca orice proprietar, înstrăinându-l cu titlu oneros sau gratuit.

       Ingratitudinea donatarului poate surveni oricând după încheierea donației, ea neputând fi prevăzută de niciuna dintre părți și cu atât mai puțin de către donator. Acesta este un aspect care nu depinde de voința donatorului, fiind determinat și de raporturile schimbătoare dintre oameni, în sensul că relațiile bune dintre părți se pot transforma în indiferență, tensiune, mergând până la fapte de ingratitudine.

      Pentru că legiuitorul nu face nicio distincție, iar obligația de recunoștință este datorată în mod continuu, pe toată durata vieții donatorului, rezultă că ingratitudinea donatarului poate duce la desființarea donației indiferent de perioada de timp scursă și chiar dacă, între timp, donatarul proprietar a înstrăinat bunul donat către un terț, care și-a intabulat dreptul în cartea funciară, dacă bunul donat este un imobil.

     În aceste condiții, desființarea donației ca urmare a ingratitudinii donatarului va duce automat și la desființarea actului subsecvent prin care bunul a fost înstrăinat către un terț. Legiuitorul a prevăzut în mod expres că, în acest caz, revocarea pentru ingratitudine nu va produce niciun efect asupra drepturilor reale asupra bunului donat dobândite de la donatar, cu titlu oneros, de către terții de bună-credință.

     De asemenea, legiuitorul mai precizează că nici garanțiile constituite în favoarea acestora nu vor fi afectate. În acest caz, donatarul va suporta consecințele ingratitudinii, urmând a fi executat de către donator pentru restituirea prin echivalent a bunului. Dacă donatarul a ipotecat bunul la bancă, bunul fiind grevat de sarcini până la restituirea împrumutului, transferul dreptului de proprietate nu va afecta sarcinile existente asupra imobilului.

      Într-o opinie,^[4] s-a specificat că, în caz de restituire, donatorul este ținut să suporte sarcinile și ipotecile constituite de donatar înainte de revocare asupra bunului donat, caz în care donatarul va indemniza pe donator în mod corespunzător pentru scăderea valorii bunului. Restituirea bunului trebuie să fie făcută în natură, în starea în care se găsește bunul la momentul restituirii, cu compensarea eventualelor scăderi sau creșteri ale valorii bunului, raportate la starea bunului din momentul încheierii donației, însă întotdeauna restituirea se face prin retransmiterea deplină a proprietății bunului în patrimoniul donatorului.

       În egală măsură, dreptul terțului poate fi desființat dacă acesta a fost de rea-credință, adică a cunoscut introducerea acțiunii în revocare de către donator, chiar dacă procesul nu s-a finalizat. În toate cazurile în care terțul a cunoscut posibilitatea de revocare a donației, dreptul său subsecvent va fi desființat, ca urmare a admiterii revocării donației inițiale. În acest caz, reaua-credință trebuie probată de cel care cere restituirea, pentru că buna-credință se prezumă.

      În cazul bunurilor imobile, este necesar ca dreptul terțului să fi fost intabulat în cartea funciară anterior înscrierii notațiunii cererii de revocare în aceeași carte funciară, după cum precizează legiuitorul în cuprinsul art. 1.026 C. civ. Acest lucru este important pentru protecția terțului de bună-credință, dar nu exclude nici situația ca dreptul să fie intabulat pe numele unui terț de rea-credință, când dreptul său nu mai beneficiază de protecția legiuitorului.

  Precizări cu privire la buna-credință a dobânditorului de drepturi oneroase de la donatar

     Buna-credință este un concept definit vag de către legiuitorul contemporan,^[5] fiind o stare complexă, care cuprinde mai multe elemente, de fapt și de drept, rezultând într-un mănunchi de elemente prin care valorile morale ale onestității sunt transpuse în plan juridic. Buna-credință este întâlnită în toate sferele conviețuirii între oameni. În plan juridic, ea apare ca fiind o intenție dreaptă prin care o persoană acționează, având deplina convingere că ceea ce face este corect, nefiind susceptibil de a cauza vreun prejudiciu altei persoane. După părerea noastră, buna-credință se valorifică întotdeauna după intenția persoanei.

      În raporturile juridice, buna-credință este obligatorie.^[6] În materie de donație, buna-credință se manifestă prin convingerea terțului dobânditor privind viabilitatea titlului de proprietate al transmițătorului bunului, fiind convins că a contractat cu un proprietar al bunului, ceea ce implică și informarea prealabilă a acestuia cu privire la situația juridică a bunului, nefiind niciun impediment pentru transmiterea proprietății. Lipsa de bună-credință nu echivalează întotdeauna cu reaua-credință, întrucât încălcarea exigențelor bunei-credințe se poate datora și unei culpe a autorului, în funcție de împrejurări.^[7]

      Dată fiind necesitatea formei autentice a actelor de înstrăinare a bunurilor imobile, este imposibil ca terțul cumpărător să nu aibă posibilitatea de a lua la cunoștință despre situația bunului, prin vizualizarea extrasului de carte funciară al imobilului. Totodată, este obligatoriu ca notarul public să îi aducă la cunoștință dobânditorului titlul de proprietate al proprietarului bunului și consecințele acestuia. Luând cunoștință despre aceste aspecte, terțul poate decide dacă dorește sau nu să achiziționeze acel bun.

       Dincolo de prevederile legale privind rezerva succesorală și reducțiunea liberalităților excesive care pot afecta dreptul de proprietate al donatarului, ori obligarea acestuia de a restitui echivalentul rezervei succesorale, în cazul existenței unor moștenitori rezervatari ai donatorului decedat, contractul de donație implică anumite incertitudini ale proprietății. Chiar dacă nu ar exista moștenitori rezervatari ai donatorului și nu ar exista riscul desființării ulterioare a dreptului de proprietate al donatarului, totuși ingratitudinea nu poate fi prevăzută și poate surveni oricând, prin comportamentul donatarului, chiar și după ce acesta a înstrăinat bunul către un terț. În acest context, terțul de bună-credință este protejat de legiuitor, printr-o prevedere expresă.

       Sub aspect procedural, faptul că terțul și-a îndeplinit obligația de informare cu privire la situația juridică a bunului pe care dorește să îl achiziționeze, verificând extrasul de carte funciară și titlul proprietarului, este suficient ca să fie considerat de bună-credință. Cartea funciară a bunurilor imobile specifică și modul de dobândire a proprietății, cu indicarea actului notarial prin care proprietarul a fost intabulat. Terțul are posibilitatea de a verifica toate aceste lucruri și, implicit, de a constata regimul juridic al bunurilor dobândite prin donație. Necesitățile practice ale securității circuitului civil impun interpretarea că dobânditorul este de bună-credință dacă atât cartea funciară a imobilului cât și actul de proprietate al acestuia coincid, imobilul fiind liber de orice sarcini sau notațiuni privind promovarea unei acțiuni de revocare a donației pentru ingratitudine ori alte notațiuni. 

      Dispozițiile legale privind posibilitatea de revocare a donației pentru ingratitudine sunt de ordine publică, chiar dacă, în mod paradoxal, ele ocrotesc un interes privat, iar contractele de donație încheiate anterior intrării în vigoare a noului Cod civil se revocă de drept pentru surveniență de copil, dacă copilul s-a născut pe perioada cât vechiul Cod civil a fost în vigoare.^[8] Totuși, practica impune ca încrederea terțului în viabilitatea titlului transmițătorului, corelată cu mențiunile de carte funciară, să fie suficiente pentru buna-credință a acestuia. La fel cum, în cazul revocării de drept pentru surveniență de copil, încrederea terțului în declarația donatorului (prezent și el la actul de înstrăinare), că acestuia nu i s-a născut un copil în intervalul cât vechiul Cod civil a fost aplicabil, constituie tot un element de natură a proba buna-credință a acestuia.

     Reaua-credință ar putea interveni în persoana donatarului vânzător. Bunul donat este în circuitul civil și poate fi înstrăinat de către proprietar în mod neîngrădit. Posibilitatea de desființare ulterioară a donației, în caz de ingratitudine, nu duce la indisponibilizarea bunului pe durata vieții donatorului, pentru că revocarea nu survine de drept, fiind lăsată la aprecierea și voința donatorului. Reaua-credință a donatarului ar putea surveni în cazul în care a înstrăinat bunul și ulterior se face vinovat de ingratitudine față de donator. Reaua-credință derivă în acest caz din comportamentul intenționat și voit al donatarului, care acționează în sensul deteriorării relațiilor sale cu donatorul, putând periclita astfel și soarta bunului donat, care a fost ulterior înstrăinat.

       Dacă înstrăinarea s-a făcut cu titlu oneros, iar donatarul a primit un echivalent bănesc al bunului, dreptul terțului dobânditor este neatins, dacă acesta a fost de bună-credință. Pentru că legiuitorul nu prevede în mod expres, apreciem că buna-credință a terțului trebuie să existe în momentul încheierii contractului de donație. Buna-credință a terțului rezidă în încrederea și convingerea deplină a acestuia că titlul vânzătorului este viabil, fără a fi afectat de orice împrejurare care ar împiedica dreptul acestuia de a dispune de bunul respectiv. Buna-credință reiese din verificarea extrasului de carte funciară a imobilului, din care rezultă că donatarul este proprietar intabulat, iar imobilul este liber de sarcini sau notațiuni.

      Dacă împrejurările se schimbă după încheierea contractului de vânzare prin care bunul donat a fost transmis către terț, astfel încât buna-credință a terțului ar fi periclitată, acest lucru nu mai prezintă nicio importanță și nici nu mai poate afecta dreptul de proprietate al terțului, după cum însuși legiuitorul precizează în cuprinsul art. 1.026 C. civ.^[9]

      Buna-credință este un element subiectiv care implică convingerea indubitabilă a terțului că a contractat cu un proprietar, al cărui titlu este valabil. Buna-credință trebuie raportată și la situația persoanei terțului și la pregătirea sa profesională și rezultă din ansamblul actelor examinate la momentul înstrăinării bunului donat. Astfel, dacă terțul este o persoană cu pregătire juridică va avea posibilitatea de a cunoaște regimul juridic al donațiilor și al consecințelor pe care le implică titlul de proprietate al vânzătorului său. În materia drepturilor reale, intabulate în cartea funciară, buna-credință este reglementată de art. 901 C. civ., care prevede clar că, sub rezerva unor dispoziții legale contrare, oricine a dobândit cu bună-credință vreun drept real înscris în cartea funciară, în temeiul unui act juridic cu titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului înscris în folosul său, chiar dacă, la cererea adevăratului titular, dreptul autorului său este radiat din cartea funciară. Este necesar ca, la data dobândirii, imobilul să fie liber de orice notațiuni care ar contesta cuprinsul cărții funciare și din cuprinsul cărții funciare la zi să nu rezulte nimic care ar justifica vreun drept asupra proprietății, în favoarea altei persoane.

       Un alt element care contribuie la protecția terților de bună-credință care au contractat cu donatarul proprietar este și limitarea în timp a posibilității de revocare a donației. Desigur că, date fiind prevederile legale în materie, donația devine cu adevărat definitivă și de necontestat după moartea donatorului, când nu mai poate fi revocată pentru ingratitudine, iar moștenitorii rezervatari ai acestuia, dacă există, nu au contestat liberalitatea făcută de autorul lor în timpul vieții. Acesta este fericitul caz în care nu mai există vreo posibilitate practică de desființare ulterioară a donației și, implicit, a dreptului terțului dobânditor. Dacă luăm în considerare specificul donației în general, nu putem limita dreptul de dispoziție al donatarului asupra bunului. Bunul donat se află în circuitul civil, iar donatarul poate dispune de bun, chiar dacă donatorul este în viață sau are moștenitori rezervatari.

      Posibilitatea de revocare a donației pentru ingratitudinea donatarului este limitată la termenul de un an din ziua când donatorul a știut că donatarul a săvârșit fapta de ingratitudine, după cum specifică legiuitorul în cuprinsul art. 1.024 alin. (1) C. civ. Dacă a trecut un an calendaristic de la această dată, revocarea nu mai poate opera, dreptul la acțiune al donatorului fiind prescris. Acest termen relativ scurt în care poate fi promovată acțiunea în revocare nu reprezintă o garanție pentru dreptul de proprietate al donatarului. Este posibil ca donatarul să comită oricând o nouă faptă de ingratitudine, ceea ce poate duce la revocarea donației.

       Un alt element de risc de natură a periclita buna-credință a terților este și posibilitatea revocării de drept a donațiilor încheiate sub imperiul vechiului cod civil pentru surveniență de copil. Donatorul poate declara că nu i s-a născut niciun descendent între momentul încheierii donației și data intrării în vigoare a noului cod civil, dar nu este exclusă nici posibilitatea ca donatorul să nu cunoască faptul că i s-a născut un copil.

       Buna-credință exclude asumarea oricărui risc de către terțul dobânditor, acesta fiind deplin convins că a contractat cu un proprietar care are dreptul absolut de a dispune de dreptul său și care primește un contraechivalent al bunului. Buna-credință este exclusă, de exemplu, dacă, la data dobândirii imobilului, era notată în cartea funciară cererea de revocare.

       Astfel, dacă dreptul donatarului este intabulat în cartea funciară, în cazul bunurilor imobile, fără nicio sarcină sau notațiune care ar putea naște vreo îndoială asupra viabilității dreptului său, putem concluziona că terțul a fost de bună-credință la data achiziționării bunului.

      Pentru a fi recunoscută buna-credință a terțului dobânditor, ar trebui îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:

1. actul de înstrăinare către terț să se facă printr-un contract oneros, donatarul primind o contraprestație în schimbul bunului transmis, independent de valoarea de piață a bunului, pentru că în cazul vânzării prețul este înțelegerea părților;
2. cartea funciară a imobilului să fie liberă de orice notațiuni, aspect corelat cu actul de proprietate al transmițătorului (donația), din care rezultă că donația nu a fost făcută cu sarcină și nici nu există alte clauze care ar indisponibiliza bunul (clauza de reîntoarcere convențională a bunului în patrimoniul donatorului în caz de predeces al donatarului, ori al donatarului și al descendenților săi);
3. existența unor mențiuni privitoare la moștenitorii rezervatari ai donatorului, iar dacă există mai mulți descendenți, existența mențiunii că donația s-a făcut cu scutire de raport la masa succesorală;
4. actul de înstrăinare al bunului către terț să se fi încheiat anterior datei intentării acțiunii în revocare de către donator, iar donatarul să nu fi avut cunoștință, pe nicio altă cale, de iminența introducerii acțiunii în revocare;
5. terțul să aibă deplina convingere că donatarul este proprietar de drept asupra bunului și să se încreadă în deplina valabilitate a contractului de donație autentic, prin care donatarul a dobândit bunul de la donator;
6. actul de înstrăinare să se fi încheiat anterior notațiunii cererii de revocare în cartea funciară în cazul bunurilor imobile, ori în alte registre de publicitate, în cazul bunurilor mobile.

      Considerăm că aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru ca terțul să fie considerat de bună-credință. Extrasul de carte funciară aferent bunurilor imobile este solicitat de către notarul public pentru autentificarea actelor de înstrăinare, iar conform prevederilor Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, extrasul solicitat de notarul public pentru autentificare este blocat timp de zece zile lucrătoare, interval în care nu se mai pot face niciun fel de operațiuni în cartea respectivă.

        În ceea ce ne privește, împărtășim opinia statuată de vechea reglementare, potrivit căreia în ceea ce privește drepturile dobândite de terți înainte de intentarea acțiunii în revocare, acestea rămân neatinse, indiferent dacă bunul a fost înstrăinat cu titlu oneros sau gratuit. Această opinie preluată din Codul civil francez^[10] ni se pare mai echitabilă, în condițiile în care revocarea donației este o chestiune care vizează exclusiv raporturile dintre donator și donatar.

     Terțul este străin de relațiile dintre donator și donatar, și lui nu i se poate reproșa absolut nimic într-o asemenea ipoteză,^[11] pentru că bunul este în circuitul civil. Prin urmare, considerăm că legiuitorul a apreciat în mod just necesitatea unor reglementări speciale privind protecția terților care au dobândit bunul de la donatar, prevederi care își găsesc aplicarea în mod particular în materie de donații.

        Ceea ce am putea reproșa legiuitorului contemporan ar fi regimul restrictiv al protecției terților dobânditori, protecția fiind limitată numai la categoria actelor de înstrăinare cu titlu oneros, fără a viza înstrăinările gratuite.

       Din ansamblul reglementărilor legale rezultă că, în cazul în care bunul donat a fost înstrăinat cu titlu gratuit, admiterea revocării va produce efecte față de terți, indiferent dacă aceștia au fost de bună-credință sau de rea-credință.^[12] Fiind un dobânditor cu titlu gratuit și deci neplătind nimic în schimbul bunului primit, este mai justificat pentru terț să își fi asumat riscurile care ar putea decurge din donația transmițătorului său, dar la fel de adevărat este că acesta, terțul, are la îndemână mijloacele legale de a se apăra, dacă a fost de bună-credință. Totodată, terțul ar mai avea la îndemână și posibilitatea de a invoca regulile de drept comun în materie de uzucapiune pentru bunurile imobile, dacă acest lucru este posibil.

      Dacă terțul nu poate dovedi buna sa credință, atunci dreptul său va fi desființat ca urmare a revocării donației inițiale și acesta va trebui să restituie bunul donat către donatar, după care bunul se va întoarce în patrimoniul donatorului.

      În concluzie, pentru că acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine nu este o acțiune în rezoluțiune, ci o acțiune în restituire cu caracter de pedeapsă[13], esențialmente personală, astfel încât nu produce efecte retroactive față de terții dobânditori, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, restituirea din partea donatarului trebuie să fie integrală, respectiv prin restituirea bunului donat sau a valorii acestuia, în ipoteza înstrăinării.

       Buna-credință este un element cu o puternică influență în dreptul anglo-saxon de tip common law. Sistemele juridice de common law, preponderente în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, au fost dezvoltate într-un spirit mercantil, mult mai pragmatic, spre deosebire de dreptul fundamentat pe codul civil de tip latin, de inspirație romană, care a fost dezvoltat de juriști, savanți sau filosofi.

        Viziunea common law în ansamblul reglementărilor sale se fundamentează pe eliminarea oricărui risc în relațiile dintre părți. Acest lucru se resimte și în materie de donații.

         Sistemul de drept american este foarte simplu și la obiect. În egală măsură, în societatea americană există multă bună-credință în raporturile dintre persoane. Chiar dacă ansamblul reglementărilor legale diferă de la un stat la altul, trebuie avut în vedere sistemul de drept complet diferit, care nu cunoaște actul autentic.

       Actele de donație sunt irevocabile.^[14] Revocarea donațiilor în sistemul de common law se poate obține mult mai dificil decât în sistemul de drept continental. Există o puternică prezumție că donațiile sunt valide, în special acelea ce au ca obiect bunuri imobile, fiind foarte complicată obținerea revocării acestora pe cale judiciară. În dreptul american mai există o prezumție că timpul consolidează actele de donație, astfel încât cu cât a trecut mai mult timp de la încheierea donației, cu atât mai puțin probabil este ca un judecător să pronunțe o decizie care să anuleze ,,ceea ce a fost deja perfectat”. Practica judiciară în acest sens este că schimbarea comportamentului donatarului după ce donația a fost perfectată nu mai prezintă suficientă importanță pentru a afecta valabilitatea actului, iar obținerea revocării pentru ingratitudine este mai dificilă în cazul donațiilor având ca obiect bunuri imobile.

3. Efectele față de terți în cazul revocării donației între soți

       Donația între soți este o veritabilă donație, care îndeplinește condițiile de validitate ale oricărei donații în primul rând, chiar dacă donatorul și donatarul sunt soț și soție. Ca orice act translativ de proprietate, contractul produce efecte imediate, iar dreptul de proprietate asupra bunului donat se transmite cu efecte depline în favoarea soțului donatar. Devenind proprietar, nimic nu împiedică pe donatar să se comporte ca un adevărat titular al acestui drept.

        Cu toate acestea, nu trebuie omis faptul că legiuitorul însuși a conferit un regim juridic aparte donațiilor între soți, iar părțile nu pot deroga, prin convenția lor, de la prevederile de interes public. Legiuitorul a statuat că donațiile între soți sunt revocabile ad nutum pe durata căsătoriei, ceea ce face dacă nu imposibilă, atunci extrem de dificilă înstrăinarea bunului donat către un terț.

          Bunul dobândit de către soțul donatar intră în patrimoniul acestuia, devenind bun propriu al soțului donatar, iar dacă acesta este un bun imobil, va fi supus regulilor de intabulare în cartea funciară. Prin urmare, bunul este în circuitul civil, iar dacă este liber de sarcini, nimic nu împiedică să fie înstrăinat potrivit regulilor de drept comun în materie de înstrăinări prin act autentic al bunurilor imobile. În materie de carte funciară există posibilitatea ca la momentul intabulării contractului de donație în cartea funciară să se noteze în cartea funciară a imobilului faptul că proprietatea este dobândită prin donație încheiată între soți. Această notațiune va fi adusă astfel la cunoștința terților, care au posibilitatea de a ști regimul juridic al bunului. Cunoscând situația juridică a imobilului, rămâne la latitudinea terțului dacă dorește să achiziționeze bunul, însă dreptul său de proprietate va fi permanent umbrit de posibilitatea ca soțul donator să revoce oricând donația, drept discreționar, la care nu se poate renunța. Donația între soți devine definitivă sub aspectul său de donație încheiată între soți numai la încetarea ori desfacerea căsătoriei.

4. Protecția terților în cazul revocării donației pentru neexecutarea sarcinii

       După cum dispune art. 1.029 C. civ., bunul donat reintră în patrimoniul donatorului, liber de orice drepturi constituite asupra sa, din momentul încheierii donației și până la data admiterii revocării. În ceea ce îi privește pe terți, revocarea donației are ca efect desființarea tuturor înstrăinărilor făcute între timp, indiferent că sunt cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, precum și a tuturor sarcinilor reale constituite de către donatar asupra bunului.

       Dacă sarcinile care grevau bunul au existat la momentul încheierii contractului de donație, de exemplu un drept de uzufruct viager constituit în favoarea mamei donatorului, aceste sarcini se vor menține în continuare, legiuitorul făcând referire expresă doar la drepturile constituite între timp asupra bunului, deci începând cu data încheierii contractului de donație.

       În doctrină s-a opinat că donatarul, neavând asupra bunului ce face obiectul donației decât un drept supus revocării, nu a putut transmite altora mai multe drepturi decât avea el însuși.^[15] În ce ne privește avem rezerve față de această opinie, noi considerând că bunul donat, în special dacă avem în discuție un bun imobil, supus regulilor de carte funciară, nu poate fi înstrăinat câtă vreme sarcina nu a fost integral îndeplinită.^[16] Dacă sarcina a fost executată, atunci dreptul donatarului asupra bunului devine definitiv și se poate înstrăina în mod neîngrădit, iar o eventuală revocare care ar putea afecta și dreptul terțului dobânditor asupra bunului ar fi revocarea pentru ingratitudine, dar revocarea pentru neexecutarea sarcinii este exclusă din momentul în care sarcina a fost îndeplinită.

          Îndeplinirea integrală a sarcinilor dintr-o donație trebuie dovedită cu o declarație din partea donatorului, ori, după caz, a moștenitorilor acestuia, prin care se recunoaște îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor și lipsa oricăror pretenții legate de existența sarcinilor și care trebuie să fie făcută în forma simetrică, autentică, valabilă pentru donații. Abia după ce donatorul a dat descărcare privind executarea îndeplinirii sarcinii, donatarul proprietar va putea înstrăina în mod liber bunul către un terț. Doctrina a admis că, în caz de admitere a revocării donației pentru neîndeplinirea sarcinilor, drepturile terților dobânditori de drepturi de la donatar ar putea fi menținute, dacă aceștia s-au încrezut în cartea funciară, putându-se prevala de regulile de carte funciară.[17] În cazul bunurilor imobile, bunul este practic indisponibilizat până la îndeplinirea obligației contractuale a sarcinii. Astfel, în opinia noastră, donatarul proprietar nu poate înstrăina bunul (ținând cont și de formalismul autentic al actelor translative de proprietate asupra bunurilor imobile supuse regulilor de carte funciară) și nici nu îl poate greva de sarcini, fiind practic imposibil să se garanteze cu bunul un împrumut la bancă, în absența dovezii de îndeplinire a sarcinilor. Alte drepturi constituite între timp asupra bunului donat ar putea consta într-o cerere de executare silită a unui creditor chirografar al donatarului ori alte măsuri de executare silită în cazul unor datorii contractate de donatarul proprietar.

     Dacă bunul donat a fost totuși înstrăinat ulterior, ca urmare a revocării donației, se va desființa și contractul subsecvent, încheiat între donatar și terț, potrivit bine-cunoscutului principiu resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis. După admiterea acțiunii în revocarea donației, donatorul are deschisă calea acțiunii în revendicare împotriva terțului dobânditor al bunului.^[18] Acesta este momentul când terții vor putea opune donatorului fie posesia de bună-credință, în cazul bunurilor mobile, fie uzucapiunea, în cazul bunurilor imobile. Legiuitorul nu a făcut nicio referire expresă relativ la protecția terților de bună-credință dobânditori de drepturi cu titlu oneros de la donatar, aceste prevederi fiind reglementate expres numai în cazul admiterii acțiunii în revocare pentru ingratitudine.

     În această materie, legiuitorul a prevăzut că bunul se întoarce în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra sa, deci putem presupune că nu contează dacă terțul dobânditor a fost de bună-credință sau de rea-credință, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Rămâne de făcut analogia fie cu prevederile referitoare la efectele revocării donației pentru ingratitudine, fie cu cele de drept comun în materie de efecte ale rezoluțiunii față de terți, în cazul rezoluțiunii unui contract sinalagmatic cum este vânzarea.^[19] Înclinăm să opinăm spre a doua variantă, dat fiind că s-a statuat că donația cu sarcini este un contract pro parte sinalagmatic.

5. Concluzii

     Contractul de donație este un act destul de întâlnit în practica notarială, chiar dacă lumea contractelor civile este guvernată de actele cu titlu oneros. Donația este un titlu de proprietate valabil și este un act, de regulă, irevocabil. Revocabilitatea donației este întotdeauna o excepție, iar situațiile în care este admisă acțiunea în revocare nu sunt atât de frecvente. Pe de o parte, pentru că sunt doar câteva cazuri legale excepționale care permit revocarea donației și, pe de altă parte, pentru că rămâne la latitudinea instanței să aprecieze gravitatea faptelor care ar justifica desființarea donației, ținând cont de necesitatea prevalenței securității circuitului civil. Practica judiciară a demonstrat că cele mai frecvente situații în care s-a admis revocarea donației au fost cele relative la neîndeplinirea sarcinii asumate de donatar privind întreținerea donatorului. Prin urmare, donația este și rămâne un act, în principiu, irevocabil.

     Faptul că donatarul poate înstrăina bunul deținut este recunoscut implicit de legiuitor, care a înțeles să garanteze drepturile dobânditorilor care au contractat cu donatarul, dacă aceștia au fost de bună-credință și achiziția s-a făcut cu titlu oneros.

    Aspectele privind reducțiunea și raportul donațiilor sunt prevăzute de legiuitor, însă în cazul survenirii unor asemenea situații, care ar afecta dreptul donatarului, reglarea raporturilor între părți se va face prin echivalent, dacă bunul a fost înstrăinat. Pe de altă parte, nu sunt supuse raportului donațiile care au fost făcute cu scutire de raport (conform prevederilor art. 1.150 C. civ.), iar reducțiunea liberalităților excesive se realizează prin echivalent, în situația în care, înainte de deschiderea moştenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale [potrivit prevederilor art. 1.097 alin. (3) C. civ.]. Terțul de bună-credință, dobânditor cu titlu oneros, își va menține dreptul său neafectat.

Bibliografie

1. Tratate

1. Chirică, Dan, 2014, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, București, C.H. Beck.

2. Alexandresco, Dimitrie, 1916, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român. Cartea a III-a. Despre donațiuni și testamente, București, Atelierele Grafice SOCEC&CO.

3. Malaurie, Philipe Aynés Laurent, 2016, Droit des successions et des libéralités, ediția a 7-a, Paris, LGDJ.

4. Moțiu, Florin, 2020, Contractele speciale, ediția a VIII-a, revăzută și adăugită, București, Universul Juridic.

5. Oprescu, Mugurel Marius, 2010, Contractul de donație (Monografie), București, Hamangiu.

6. Popa, Ioan, 2018, Contracte civile, Vol. 1, București, Notarom.

   2. Articole publicate în reviste de specialitate

1. Floare, Marius, ,,Reaua-credință precontractuală în cazul contractelor negociate, în noul Cod civil și în dreptul comparat”, în Revista română de drept privat, nr. 3/2012.

2. Nicolae, Ioana, ,,Scurte considerații asupra revocării donației pentru ingratitudine”, în Revista Universul Juridic, nr. 1/2018, accesată la http://revista.universuljuridic.ro/scurte-consideratii-asupra-revocarii-donatiei-pentru-ingratitudine/

---

[1] Potrivit prevederilor art. 1.020 C. civ. ,,donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul”,iar potrivit prevederilor art. 1.031 C. civ. ,,orice donație încheiată între soți este revocabilă numai în timpul căsătoriei”.

[2] În acest caz, Codul civil statuează în cuprinsul art. 1.016 alin. (2) că ,,În cazul în care donaţia are ca obiect bunuri supuse unor formalităţi de publicitate, atât dreptul donatarului, cât şi dreptul de întoarcere sunt supuse acestor formalităţi”.

[3] Philipe Malaurie, Laurent Aynés, Droit des successions et des libéralités, ediția a 7-a, LGDJ, Paris, 2016, p. 285.

[4] Mugurel Marius Oprescu, Contractul de donație (Monografie), Hamangiu, București, 2010, p. 255.

[5] Art. 14 C. civ., denumit Buna-credință, prevede în cuprinsul alin. (1) că ,,orice persoană fizică sau juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri”, iar alin. (2) statuează că ,,buna-credință se prezumă până la proba contrară”. Vechea reglementare cuprindea o definiție mai precisă și succintă a bunei-credințe, prevăzând în cuprinsul art. 1.898 alin. (1) C. civ. că buna-credință este ,,credința posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea”.

[6] Legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art. 1.170 C. civ. că ,,părțile trebuie să acționeze cu bună-credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligație”.

[7] Marius Floare, ,,Reaua-credință precontractuală în cazul contractelor negociate, în noul Cod civil și în dreptul comparat”, în Revista română de drept privat, nr. 3/2012, p. 106.

[8] Aceste prevederi ar trebui corelate cu cele ale art. 908 alin. (2) C. civ., care prevede că ,,rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarația autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă”. Revocarea donației intervenind de drept în caz de surveniență de copii, se pune întrebarea dacă donatorul are posibilitatea să renunțe la operarea revocării sau, în ultimă instanță, părțile pot încheia un nou contract de donație, având ca obiect același bun.

[9] Potrivit acestei prevederi, pentru a păstra neatins dreptul său, este necesar ca ,,în cazul bunurilor supuse unor formalități de publicitate, dreptul terțului să fi fost înscris anterior înregistrării cererii de revocare în registrele de publicitate aferente”.

[10] Potrivit art. 958 Cod civil francez, revocarea pentru cauză de ingratitudine nu prejudiciază nici înstrăinările făcute de donatar, nici ipotecile sau alte garanții constituite asupra bunului donat, anterior datei publicației cererii de revocare în fișa imobiliară a bunului. Aceeași viziune o are și legiuitorul italian, întrucât dispozițiile art. 808 din Codul civil italian statuează că revocarea donației pentru ingratitudine nu are niciun efect asupra drepturilor dobândite de terți asupra bunului donat, indiferent dacă dobândirea a avut loc prin acte cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

[11] Dan Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, C.H. Beck, București, 2014, p. 230.

[12] Ioana Nicolae, Scurte considerații asupra revocării donației pentru ingratitudine, Revista Universul Juridic, nr. 1/2018, accesată la http://revista.universuljuridic.ro/scurte-consideratii-asupra-revocarii-donatiei-pentru-ingratitudine/

[13] Florin Moțiu, Contractele speciale, ediția a VIII-a, revăzută și adăugită, Universul Juridic, București, 2020, p. 163.

[14] https://www.justice.gc.ca/eng/rp-pr/csj-sjc/harmonization/siroi/gift3-don.html

[15] Mugurel Marius Oprescu, op. cit., p. 203.

[16] Pe considerentul că extrasul de carte funciară liber de sarcini nu este suficient la o înstrăinare ulterioară a bunului, acesta trebuie corelat cu actul de proprietate al donatarului (în speță contractul de donație), iar pentru înstrăinare este necesar ca toate obligațiile transmițătorului (donatarului în cauză) ce derivă din contract să fie integral executate.

[17] Ioan Popa, Contracte civile, Vol. 1, Notarom, București, 2018, p. 481.

[18] Dimitrie Alexandresco, Explicațiunea teoretică și practică a dreptului civil român. Cartea a III-a. Despre donațiuni și testamente, Atelierele Grafice SOCEC&CO, București, 1916, p. 433.

[19] Art. 1.729 C. civ. prevede efectele rezoluțiunii față de terți dispunând că ,,rezoluțiunea vânzării unui imobil are efecte față de terți în condițiile stabilite la art. 909 și 910”.