În prag de An Nou

La cumpăna dintre ani, când ritmul trecerii timpului încetinește, parcă pentru a ne oferi răgazul unui respiro binevenit și mult așteptat, doresc să vă împărtășesc gândurile mele de recunoștință și prețuire. Sărbătorile de iarnă nu sunt doar o trecere festivă de la un an la  altul, ci și o perioadă privilegiată în care comunitatea noastră profesională își poate contempla propriul drum – un drum construit cu responsabilitate, rigoare și credință neclintită în valoarea serviciului public pe care îl îndeplinim.

În anul ce se încheie, fiecare dintre dumneavoastră a purtat, cu discreția specifică profesiei notariale, greutatea unor decizii importante pentru cetățeni, pentru mediul socioeconomic și pentru echilibrul juridic al României. În spatele fiecărui act, fie că a fost vorba despre o tranzacție imobiliară, o convenție, un testament sau un simplu consimțământ, s-a aflat nu doar aplicarea legii, ci și priceperea, tactul și responsabilitatea notarului – garant al legalității, al stabilității și al bunei-credințe.

Activitatea noastră este guvernată de sobrietate și rezervă profesională – fără spectacol, fără ostentație – și tocmai această conduită conferă profesiei o solidă încredere publică. Rolul ce ne revine transcende aparențele birocrației și devine unul profund uman: acela de a oferi certitudine în momente de cumpănă, claritate în situații problematice și echitate în relațiile dintre oameni. În acest sens, notarul este un reper – unul dintre puținele repere care rămân constante într-o societate aflată în continuă schimbare.

Pe parcursul acestui an, ați demonstrat încă o dată că profesionalismul este o parte integrantă a identității noastre, nu doar o exigență autoimpusă. Ați confirmat prin fiecare act, prin fiecare sfat, prin fiecare interacțiune angajamentul față de etică, față de misiunea de a proteja interesele cetățenilor și stabilitatea vieții juridice. Pentru toate acestea, vă transmit întreaga mea apreciere.

Acum, când lumina sărbătorilor ne învăluie odihnitor, vă îndemn să priviți cu seninătate spre anul care vine. La orizont apar noi provocări, dar și oportunități de consolidare a profesiei, de modernizare și de apropiere continuă față de cei pe care îi deservim. Sunt convins că prin unitatea, solidaritatea și dedicarea care ne caracterizează, prestigiul corpului nostru profesional va continua să crească, confirmând importanța notariatului în arhitectura juridică a țării și întărind încrederea publică în fiecare act notarial. 

Vă doresc ca sărbătorile de iarnă să vă aducă tihnă, lumină în suflet și bucuria reîntâlnirii cu cei dragi. Fie ca Anul Nou să vă găsească sănătoși, inspirați și încrezători în viitor. Să aveți parte de echilibru, de împliniri profesionale și de liniștea care însoțește lucrul bine făcut.

La  mulți  ani !