Grigore George Păucescu s-a născut la data de 5 februarie 1842 la Roșiorii de Vede.

Între anii 1853 și 1859 a studiat la Liceul „Sf. Sava” din București, iar apoi a plecat în Franța, unde a obținut licența în drept la Facultatea de Drept din Paris, în anul 1865.

Și-a început cariera de jurist cu funcția de procuror de secție la Tribunalul Ilfov, iar apoi a decis să devină judecător, tot la Tribunalul Ilfov. S-a întors la meseria de procuror la scurtă vreme după aceea, devenind, la numai 26 de ani, procuror la Înalta Curte de Casație și Justiție (1868 – 1871). După anul 1871 a intrat în avocatură, în Baroul Ilfov. A continuat această carieră până în anul 1897^[1].

S-a remarcat și pe plan politic, unde a ocupat diferite funcții, astfel: a fost deputat în Parlamentul României în perioada 1875 – 1897, vicepreședinte al Adunării Deputaților (1891 – 1892), iar apoi a fost ministrul domeniilor publice (în perioada 30.03.1889 – 16.11.1890).

A avut și o carieră publicistică, ocupând funcția de director a două publicații, și anume ziarul Timpul și ziarul Epoca. De asemenea, s-a aflat la conducerea revistei Dreptul de la apariția acesteia până la finalul vieții sale.

Printre publicațiile lui Grigore G. Păucescu se numără mai multe studii de drept civil și note de jurisprudență adunate în lucrarea Tratatul obligațiunilor (1884 – 1891) și unele lucrări cu subiect politic: Despre partidele politice (1878), Fragmente politice (1893).

S-a stins din viață în data de 4 mai 1897.

^[1] https://legeaz.net/personalitati-juridice/grigore-george-paucescu