REZUMAT

Notarul public are un rol deosebit de important în procedura divorțului cu copii minori, nu doar ca profesionist al dreptului, ci ca observator fin al relației dintre părinți și copil, un interlocutor empatic și echilibrat. Procedura audierii minorului trebuie pregătită încă de la depunerea cererii de divorț, printr-o discuție detaliată cu părinții.

Este important ca, în cadrul audierii minorului care a împlinit 10 ani, notarul să țină cont de faptul că personalitatea copilului este în formare, iar acesta nu poate disimula trăirile reale, sentimentele față de fiecare părinte și experiențele cotidiene din viața de familie. Notarul public care urmează să audieze un minor trebuie să se pregătească la fel de riguros ca un magistrat, având în vedere complexitatea și delicatețea acestei proceduri. În același timp și psihologul poate avea un rol important în pregătirea pentru procedură. În toate cazurile de divorț psihologul poate ajuta la evaluarea impactului procesului asupra minorilor și la identificarea nevoilor lor emoționale și psihologice. Psihologul poate ajuta la pregătirea minorilor pentru interviu și la asigurarea că minorii au oportunitatea de a fi auziți într-un mod adecvat și echitabil. Rolul psihologului în audierea acestora este de a se asigura că sunt protejați, și că vocea lor este auzită și luată în considerare în procesul de luare a deciziilor. Psihologul poate ajuta la reducerea stresului și anxietății asociate interviului și poate oferi informații și recomandări utile în legătura cu nivelul de înțelegere și starea emoțională a minorilor. Procedura divorțului pe cale notarială este o procedură necontencioasă, ca urmare  nu există o obligativitate de recomandare a consilierii psihologice dar, în anumite situații soții pot fi îndrumați să apeleze la un psiholog.    

CUVINTE-CHEIE: divorț, notar, audierea minorului, interesul superior al copilului

Anul 2010 aduce modificări importante prin Legea „micii reforme” – Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Aceasta aduce modificări Codului de procedură civilă, Codului de procedură penală, Codului familiei (adoptat prin Legea nr. 4/1953, cu modificările și completările ulterioare), precum și altor acte normative, atribuind notarilor publici o nouă competență: procedura divorțului pe cale notarială.

Prin modificarea și completarea art. 38 din Codul familiei (în prezent abrogat), dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie sau adoptați, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul încheierii căsătoriei sau de la ultima locuință comună a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul acestora, eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii. Cererea de divorț se poate depune personal de către soți, împreună, sau prin mandatar, iar, la expirarea termenului acordat de 30 de zile, ofițerul de stare civilă sau, după caz, notarul public verifică dacă soții stăruie în decizia de a divorța și dacă, în acest sens, consimțământul lor este liber și neviciat.

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, prin Legea nr. 287/2009, competența notarului în procedura de divorț s-a extins, permițând divorțul notarial și în cazul în care există copii minori, conform art. 375–378. Această nouă procedură prevede și audierea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani, în aceleași condiții ca în fața instanței de judecată, conform art. 264 Cod civil.

Audierea minorului reprezintă cea mai delicată etapă în cadrul activității notariale, moment în care notarul public trebuie să dea dovadă, în primul rând, de empatie și abilități psihologice. Spre deosebire de instanțele de judecată, unde există ghiduri specifice pentru audierea minorilor în procedurile judiciare, în practica notarială nu există un ghid sau îndrumar care să sprijine această activitate sau să furnizeze un minim de elemente necesare desfășurării audierii.

În procedura divorțului cu minori, intervin și autoritățile locale pentru protecția copilului, care dispun de personal specializat – în special psihologi – și care pot întocmi rapoarte detaliate privind relația dintre copil și părinți. Aceștia pot asculta minorul și îi pot aplica inclusiv teste psihologice, utilizate pentru completarea raportului de anchetă psihosocială.

Totuși, în procedura divorțului notarial, rapoartele de anchetă psihosocială, în afară de prezentarea relației părinților cu copilul, a situației financiare și a nivelului de educație al părinților, nu oferă suficiente informații privind starea emoțională și psihologică a copilului. Nu se găsesc alte elemente care să reflecte în mod concret situația minorului și impactul divorțului asupra acestuia.

Considerente generale:

Este important ca, în cadrul audierii minorului care a împlinit 10 ani, notarul să țină cont de faptul că personalitatea copilului este în formare, iar acesta nu poate disimula trăirile reale, sentimentele față de fiecare părinte și experiențele cotidiene din viața de familie.

Perioada pubertății și a adolescenței este esențială în dezvoltarea copilului, iar separarea părinților reprezintă adesea o suferință și un risc semnificativ în evoluția sa emoțională. De regulă, adulții sunt concentrați asupra propriilor conflicte, care, inevitabil, se transmit copilului. Modul în care părinții gestionează și pregătesc copilul pentru această tranziție este esențial pentru diminuarea impactului negativ.

În multe cazuri, din cauza discuțiilor tensionate premergătoare divorțului, copilul poate rămâne cu impresia că divorțul este vina lui. Această percepție poate genera sentimente de vinovăție și frică în fața unui viitor incert, în care unul dintre părinți nu va mai fi prezent zilnic. Impactul emoțional este semnificativ și poate genera traume în dezvoltarea copilului.

Trebuie respectate și principiile stabilite prin Convenția asupra Drepturilor Copilului (adoptată de ONU în 1989), care sintetizează ansamblul drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale ale copilului. Printre cele mai importante principii se găsesc: dreptul la ocrotire părintească, obligația părinților de a asigura dezvoltarea copilului, protejarea sănătății și bunăstării sale, dreptul la educație, recreere și interesul superior al copilului. Totodată, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în art. 24 – „Drepturile copilului” – prevede că minorul are dreptul de a fi informat, de a-și exprima opinia și de a participa activ în procedurile care îl privesc, în special în materie de familie.

Rolul notarului:

Notarul public are un rol deosebit de important în procedura divorțului cu copii minori, în special nu doar ca profesionist al dreptului, ci ca observator fin al relației dintre părinți și copil, un interlocutor empatic și echilibrat. Procedura audierii minorului trebuie pregătită încă de la depunerea cererii de divorț, printr-o discuție detaliată cu părinții.

Notarul trebuie să afle care este relația dintre copil și fiecare părinte, ce preocupări are copilul, care este atmosfera familială și în ce măsură separarea afectează minorul.

Copilul trebuie pregătit, în primul rând, de către părinți pentru această „primă întâlnire” cu notarul. Rolul acestuia este să observe modul în care părinții colaborează în interesul copilului și dacă pot transmite încredere și stabilitate.

Este esențial ca părinții să discute sincer cu copilul și să îi explice motivul prezentării la notar. Dacă aceștia nu reușesc să gestioneze adecvat această etapă, este recomandabilă implicarea unui psiholog, care poate oferi sprijin atât copilului, cât și părinților, inclusiv prin ședințe de consiliere psihologică.

Programarea pentru audierea minorului și pronunțarea divorțului ar trebui făcută în afara programului școlar sau în zile mai puțin încărcate, pentru a evita oboseala și stresul suplimentar pentru copil.

Psihologia vârstei și audierea minorului în procedura divorțului notarial

I. Psihologia vârstei

Există o serie de elemente din psihologia dezvoltării copilului care sunt utile în procesul de audiere a minorilor, în funcție de etapa de vârstă în care aceștia se încadrează — respectiv pubertatea (10–14 ani) și adolescența (14–18 ani).

Este esențial ca notarul public să cunoască modalitățile adecvate de abordare în funcție de particularitățile de vârstă și de starea emoțională a minorului. Modul de comunicare trebuie adaptat nivelului de înțelegere al copilului, iar dreptul acestuia „de a fi ascultat” trebuie susținut printr-o atitudine empatică, care să-i inspire încredere și siguranță.

A. Perioada pubertății (10–14 ani)

Această etapă, denumită și perioada școlarității mijlocii, corespunde ciclului gimnazial, caracterizat printr-un ritm intens de solicitări cognitive și sociale.

Pubertatea este marcată de:

• maturizare biologică;
• creștere somatică accentuată;
• dezvoltarea rapidă a personalității;
• sporirea capacității de observație și orientare în spațiu și timp;
• îmbunătățirea exprimării verbale și a capacității de abstractizare.

Copilul poate manifesta comportamente contradictorii, inclusiv tendințe spre mitomanie, ca mijloc de afirmare socială și de consolidare a propriei identități. De asemenea, dezvoltarea dimorfismului sexual generează tensiuni emoționale, anxietate și o nevoie crescută de protecție, coexistând cu impulsuri afective intense.

Subperioadele pubertății:

1. Prepubertatea (10–12 ani):
   • Caracterizată de creștere fizică accelerată și apariția caracteristicilor sexuale secundare.
   • Se dezvoltă discernământul moral și apar primele dificultăți de voință sau de adaptare școlară.
   • Copilul se simte în siguranță în grupuri sociale gălăgioase, cu un comportament exuberant și uneori impulsiv-agresiv.
2. Pubertatea propriu-zisă (12–14 ani):
   • Dominată de schimbări hormonale care provoacă tensiuni psihice și stări de confuzie.
   • Copiii mai vulnerabili psihic, cu o maturizare biologică întârziată, pot manifesta inadaptare socială, anxietate sau tulburări de comportament.

B. Perioada adolescenței (14–18 ani, extins uneori până la 24 ani)

Adolescența este etapa în care se consolidează structurile de personalitate, dar și în care apare o accentuare a trăirilor afective și a erotismului.

Subperioadele adolescenței:

1. Preadolescența (14–16 ani):
   • Se stabilizează maturitatea biologică.
   • Dezvoltarea psihică este intensă, marcată de trăiri interioare profunde și nevoia de relaționare.
   • Se manifestă frecvent impulsivitate și agitație emoțională.
2. Adolescența propriu-zisă (16–18 ani):
   • Centrată pe intelectualizare, rafinarea trăirilor afective și formarea unei identități personale coerente.
   • Se dezvoltă atitudini de independență, autodepășire, dar și o anumită fragilitate emoțională, existând riscul apariției unor tulburări psihice în condiții de stres accentuat.

Procedura audierii minorului

Notarul public care urmează să audieze un minor trebuie să se pregătească la fel de riguros ca un magistrat, având în vedere complexitatea și delicatețea acestei proceduri.

Pregătirea personală a notarului:

• Crearea unei atmosfere de calm și deschidere emoțională;
• Selectarea unui limbaj adecvat vârstei minorului;
• Centrarea pe scopul audierii: protejarea interesului superior al copilului;
• Transmiterea unui mesaj educativ, empatic și valoric;
• Capacitatea de a gestiona eventuale reacții emoționale puternice sau situații de criză.

Atenție: Vestimentația sobră și atitudinea formală a notarului pot induce anxietate copiilor, mai ales celor din subperioada 10–12 ani. Audierea este adesea prima întâlnire oficială a copilului cu o autoritate, iar modul în care este gestionată are un impact semnificativ asupra acestuia.

Spațiul și atmosfera:

Chiar dacă biroul notarial nu dispune de un spațiu special destinat audierii minorilor, este important ca notarul să creeze un mediu prietenos și relaxat, în care copilul să se simtă în siguranță.

Important: Notarul trebuie să conștientizeze că această întâlnire poate fi percepută ca o zi traumatizantă, fiind, uneori, ultima zi petrecută împreună cu ambii părinți. Deși părinții pot fi prezenți la birou, discuția trebuie purtată exclusiv între notar și minor.

Tehnica interviului și exemple de întrebări

Instrumentul-cheie al notarului este sinceritatea, care ajută la construirea unei relații de încredere cu minorul. Este esențial ca notarul să:

• se prezinte clar și pe înțelesul copilului;
• explice ce se va întâmpla și care este rolul său;
• înceapă conversația cu întrebări generale, nonintruzive, apoi să treacă treptat la subiecte mai sensibile.

Etapele conversației:

1. Prezentarea notarului și a scopului întâlnirii.
2. Prezentarea copilului (nume, vârstă, școală, părinți).
3. Întrebări introductive, adaptate vârstei, pentru a reduce anxietatea.

Exemple de întrebări pentru copii (10–12 ani/12–14 ani)

Teme potrivite: hobby-uri, prieteni, jocuri, activități școlare, vacanțe, obiecte personale.

1. Întrebări generale:

• Cum a fost drumul până aici?
• Ce ți-au spus părinții despre mine?
• De ce crezi că ești aici astăzi?

2. Întrebări despre prieteni:

• Ce-ți place să faci cu prietenii tăi?
• Ai un prieten cel mai bun? Cum este?
• Ți-ar plăcea să ai mai mulți prieteni?

3. Întrebări despre interese:

• Ce-ți place să faci în timpul liber?
• Ai vreun sport preferat? Ai colecționat vreodată ceva?
• Îți place să te joci pe calculator sau să citești?

4. Întrebări legate de școală:

• Cum sunt profesorii tăi? Îți place cineva anume?
• Ce materie îți place cel mai mult? Dar cel mai puțin?
• Cine te ajută la teme?

Audierea adolescenților (14–18 ani) în procedura notarială

Particularități psihologice ale adolescenților

• Adolescenții apreciază să fie tratați ca persoane mature. În acest sens, este recomandat ca notarul să manifeste respect și recunoaștere a capacității de decizie a minorului, în limitele rezonabile ale vârstei și ale situației. Atitudinea autoritară sau protectivă excesivă poate crea reticență sau respingere din partea adolescentului.

Exemple de întrebări potrivite pentru adolescenți

• Întrebările trebuie să fie deschise, neintruzive și formulate într-un limbaj clar, direct, fără ambiguități sau exprimări condescendente. De asemenea, este indicat ca discuția să pornească de la subiecte neutre și familiare, pentru a crea un climat de încredere.

1. Întrebări deschise:

• Ce ți-au spus părinții despre venirea la notar?
• Ce te-a adus pe tine aici, astăzi?
• Cum îți petreci timpul după școală? Practici sporturi? Frecventezi cluburi sau alte activități?

2. Întrebări despre prieteni:

• Cum sunt prietenii tăi? Ce vă place să faceți împreună?
• Ai mulți prieteni sau ai prefera să ai mai mulți?
• Ai un prieten/o prietenă apropiată? Cum este el/ea?

3. Întrebări despre interese:

• Ce-ți place să faci în timpul liber?
• Ești implicat(ă) în activități extrașcolare? Ce fel?
• Ai hobby-uri sau pasiuni deosebite?

4. Întrebări despre școală:

• Ce ți-a plăcut cel mai mult la școală anul acesta?
• Ce nu ți-a plăcut deloc?
• Cum arată o zi obișnuită de școală pentru tine?
• Ai dificultăți la o anumită materie? Ce crezi că le cauzează?

Atenție: În timp ce un adolescent se poate simți confortabil să discute despre școală, altul poate fi sensibil, mai ales dacă are dificultăți. Este recomandat ca notarul să afle aceste detalii în prealabil de la părinți, pentru a evita generarea de disconfort în timpul interviului.

Recomandări comportamentale pentru notarul public

• Folosirea prenumelui copilului este esențială. Evită apelative de genul „băiete”, „fato”, „măi”, care pot crea o senzație de inferioritate și inhibiție.
• Nu se vor ridica tonul, exprima nemulțumiri sau adopta atitudini critice, indiferent de răspunsurile copilului.
• Se va încuraja copilul verbal și nonverbal prin expresii de susținere: „Așa…”, „Da, înțeleg…”, „Foarte bine…”, „Uau…” etc.
• Se va menține o postură corporală deschisă, un ton cald, zâmbetul și contactul vizual, elemente care contribuie la crearea unei atmosfere sigure.

Gestionarea situațiilor de criză

Dacă adolescentul: începe să plângă, refuză să vorbească, devine agresiv verbal sau manifestă disconfort accentuat, notarul trebuie să reacționeze cu calm, empatie și răbdare, oferindu-i timp pentru a se liniști. Se poate relua conversația cu întrebări de genul:

• „Ce te face să nu vrei să vorbești acum?”
• „Pot face ceva să îți fie mai ușor?”
• „Oamenii au, de obicei, motive serioase când nu vorbesc. Poți să mă ajuți să înțeleg ce simți acum?” (Sursa: Mona Maria Pivniceru, Cătălin Luca – Interesul superior al copilulu”, Editura Hamangiu)

Abordarea subiectelor sensibile

După stabilirea încrederii, notarul poate introduce, cu blândețe și claritate, subiectele cu impact emoțional:

• „Știi ce se întâmplă între părinții tăi?”
• „Unde ți-ar plăcea să locuiești după divorț?”
• „Ești de acord să locuiești cu…?”
• „Știi că, indiferent de situație, părinții tăi vor avea mereu grijă de tine, nu?”

Este important să se transmită copilului că divorțul nu înseamnă sfârșitul iubirii părinților față de el. Opinia sa contează și va fi luată în considerare.

Încheierea interviului

După ce minorul a fost ascultat: i se va explica faptul că urmează să semneze un act oficial — procesul-verbal de audiere —, marcând astfel prima sa participare formală într-o procedură legală. Se va sublinia importanța contribuției sale la luarea unei decizii bune pentru viitorul său.

Reguli generale de conduită în interviul cu minorul

• Evitarea întrebărilor de tip „De ce?”, care pot induce un sentiment de judecată sau învinovățire.
• Se începe cu întrebări ușoare și generale, urmate treptat de cele sensibile.
• Fraze clare, scurte, fără interpretări personale.
• Neutralitate binevoitoare — notarul nu judecă răspunsurile copilului.
• Pauze între întrebări – minorul are nevoie de 10–20 de secunde pentru a înțelege și a formula răspunsul.

În cazul în care copilul nu răspunde, se va investiga motivul cu tact, fără presiune.

Importanța audierii fără influențe externe

Cercetările arată că minorii oferă răspunsuri mai sincere în absența părinților și au tendința de a nu discuta liber în prezența adulților implicați în conflict. (Studiu: H. Harari & J.W. McDavid, 1969)

Prin urmare, audierea minorului trebuie să se desfășoare doar între notar și copil, fără alte persoane în încăpere.

Concluzie

Audierea minorului nu este o simplă formalitate, ci o procedură care necesită delicatețe, profesionalism și empatie. Notarul public trebuie să se transforme temporar într-un comunicator empatic și un observator fin, capabil să sprijine copilul într-un moment vulnerabil și să-l ajute să se simtă auzit, respectat și important.

În situația în care copilul nu dorește să fie intervievat singur, notarul va permite prezența unei persoane cu rol de suport la începutul interviului. Persoana de suport va sta în spatele copilului, iar rolul acesteia va fi să direcționeze atenția copilului către intervievator. Este recomandat ca adultul care reprezintă persoana de suport să părăsească încăperea de îndată ce copilul începe să se simtă mai confortabil și înainte de începerea investigării aspectelor de fond.

În plus, nu putem considera din principiu că prezența părintelui va scădea stresul copilului. Depinde de natura relației existente între el și copil și de tipul de sprijin pe care îl oferă ca un copil să simtă suportivă prezența părintelui. Prin urmare, nu este o idee bună ca notarul să realizeze interviul copilului cu unul sau ambii părinți în cameră.

Răspunsurile copiilor la divorț în funcție de stadiul de dezvoltare al copiilor: (Elena Otilia Vladislav, Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților, Editura SPER, București, 2015, p.184)

– Perioada 10–12 ani

• În această etapă copiii au o mai bună înțelegere a timpului și a planificării, înțeleg diferitele valori parentale și reguli, văd oamenii ca fiind toți buni sau răi. Răspunsul copilului la separare este de a judeca în termenii de „părinte bun versus părinte rău” și de a încerca să forțeze regulile.

– Perioada 12–16 ani

• În această etapă crește independența în familie, se dezvoltă identitatea de sine separată, se dezvoltă abilitățile de luare a deciziilor, dar sunt inconsistente. Îi vede pe ceilalți în termenii de complex, abstract, caracteristici stabile. Înțelege cauzele reacțiilor emoționale ale celorlalți. Răspunsul copiilor la separare se manifestă prin conflicte de loialitate, ambivalență față de controlul parental.

– Perioada 16–18 ani

• În această etapă se produce separarea gradată de părinți, se dezvoltă identitatea individuală, se autoreglează în relație cu presiunea ce vine de la egali, școală, societate, înțeleg sentimentele și sexualitatea în relații. Răspunsul adolescenților la separare se manifestă prin confuzie și frică față de relațiile de dragoste, frica de a avea în grijă părintele (părinții).

Recomandare practică

În toate etapele de dezvoltare, empatia, răbdarea și respectul față de copil sunt elemente-cheie ale unei audieri reușite. Adaptarea stilului de comunicare în funcție de vârstă și stadiul emoțional al minorului nu este doar o abilitate profesională, ci și o obligație etică în interesul superior al copilului.

Bibliografie

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 24.

Convenția ONU privind Drepturile Copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990.

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările ulterioare.

M.M. Pivniceru, C. Luca, Interesul superior al copilului, București, Hamangiu, 2014.

Practica DGASPC în rapoartele de anchetă psihosocială, apud M.M. Pivniceru, C. Luca, Interesul superior al copilului, București, Hamangiu, 2012,

Saywitz, K., Camparo, L.B., Romanoff, A., „Interviewing children in custody cases”, în Family Court Review, 2010 (a se vedea recomandarea prezentată și aici).

Saywitz, K., Camparo, L. B., Romanoff, A., „Interviewing children in legal contexts: Implications of research and policy for practice”,în Behavioral Sciences & the Law, 2010.

Smith, A.B., Taylor, N.J., Tapp, P., „Children’s participation in family law proceedings”, 2003.

Vladislav, E. O., Ghid aplicativ de evaluare clinică a copiilor și adolescenților, București, SPER, 2015, p. 184. Cashmore, J., Parkinson, P., „Children’s and parents’ perceptions on children’s participation in decision making after parental separation and divorce”,în Family Court Review, 2008.