S-a născut la București în data de 18 aprilie 1870. A studiat la Liceul „Matei Basarab” până în anul 1889. A plecat la Berlin unde a studiat dreptul până în anul 1893, după care a obținut titlul de doctor în drept al Universității din Paris, dizertația sa având tema „La législation internationale du travail”.

După ce s-a întors în țară a obținut un post de procuror în anul 1898, apoi a fost judecător de ocol și instrucție (1901). În aceeași perioadă și-a început și cariera academică, fiind profesor suplinitor la Facultatea de Drept din București. Ulterior, s-a transferat la Facultatea Juridică a Universității din Iași, unde a lucrat între 1905 și 1932, apoi încă un an în 1940. La Iași a ocupat postul de profesor titular al Catedrei de drept civil începând cu anul 1910.

A ținut cursuri de Drept civil, Istoria dreptului românesc și Istoria dreptului vechi românesc. De asemenea, a fost unul dintre inițiatorii înființării Catedrei de enciclopedia dreptului. Succesiv, a fost prodecan, apoi decan al Facultății de Drept ieșene[1]. Gheorghe C. Tabacovici a fost unul dintre specialiștii Consiliului legislativ interbelic.

A fost căsătorit cu Maria Tabacovici cu care avut trei copii: Maria Cristina (1896-1981), Gheorghe Tabacovici (doctor în drept al Universității din Liège) și Napoleon Tabacovici. S-a stins din viață la București, la 6 decembrie 1947.

Printre lucrările sale cele mai importante se află Despre noțiunea retroactivității legilor (1901), Elemente de drept civil român (1905) și Prime elemente de drept civil (publicată în trei volume între anii 1910 și 1915).

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_C._Tabacovici