(SINDICALIZATE)

Rezumat:

Creditul consorțial reprezintă o componentă esențială în dezvoltarea corporativă sau finanțarea unor proiecte de anvergură. Deși valoarea finanțată este mare, această formă de creditare, posibilă doar prin mobilizarea mai multor instituții financiare, presupune o serie de beneficii pentru toate părțile implicate.

Operațional, mecanismul financiar conduce la distribuirea riscului asociat împrumutului între mai multe instituții în scopul reducerii expunerii, acces la finanțare cu valoare mare necesară proiectelor privind infrastructura sau a celor dezvoltate în zona energetică, flexibilitate și termeni favorabili pentru debitor, relații bancare extinse, costuri de finanțare potențial mai mici, expertiză diversificată, lichiditate crescută etc. Pentru debitor, accesarea unui credit sindicalizat poate îmbunătăți percepția pieței asupra stabilității și viabilității sale financiare, atrăgând astfel investitori și parteneri de afaceri.

În aceste condiții, creditele sindicalizate reprezintă un instrument financiar esențial atât pentru debitori, cât și pentru creditori, contribuind la stabilitatea și creșterea economică generală.

Pe lângă efervescența de ordin economic, configurarea mecanismului juridic aplicabil în zona garantării unei asemenea structuri devine vitală în stabilirea raporturilor juridice intervenite între părți, astfel încât fiecare dintre acestea să aibă o viziune clară a întinderii drepturilor și obligațiilor ce le revin, a termenilor și condițiilor asumate.

Cuvinte-cheie: credit consorțial, sindicalizat, ipotecă, garantare, împrumutat, debitor.

Având o natură convențională, contractul de ipotecă imobiliară reprezintă unul dintre principalele instrumente de garantare a obligațiilor unui debitor față de creditorul său, constând dintr-un drept real accesoriu asupra unui bun imobil al debitorului.

În cazul contractului de credit[1], ipoteca, contract accesoriu, este o garanție constituită în favoarea instituției financiare bancare/nebancare ce asigură respectarea obligațiilor de plată de către debitor în condițiile și la termenele de rambursare stabilite de părți.

De principiu, la încheierea contractului de ipotecă (imobiliară – act juridic bilateral care trebuie să îmbrace forma unui act autentic, nerespectarea acesteia fiind sancționată cu nulitatea absolută) participă (cel puțin) două părți: constituitorul ipotecii și creditorul ipotecar.

Creditul sindicalizat

O ipoteză atipică, dar din ce în ce mai prezentă în zona de finanțare, apare în cazul împrumuturilor cu valori foarte mari de capital a căror structură operațională este fundamentată pe instrumente de investiții complexe. În practică pot fi întâlnite proiecte de finanțare în care, pentru acordarea de fonduri cu val ori considerabile, sunt implicate grupuri bancare și instituții financiare naționale și internaționale, situația finanțatorilor având o dinamică permanentă. Astfel, cu cât valoarea împrumutului este mai semnificativă (situație în care eșecul împrumutatului la plata datoriei ar periclita stabilitatea unui singur finanțator), cu atât băncile vor apela la conjugarea eforturilor de a plasa capitalul necesar și de a partaja riscurile și responsabilitățile asociate creditării.

Aceste megastructuri operaționale s-au substituit sub forma unei varietăți a creditului bancar, denumită credit consorțial sau sindicalizat – instrument financiar compus din credite multiple acordate simultan de către un grup de bănci reunite într-o entitate lipsită de personalitate juridică în vederea finanțării unei operațiuni. Acest complex de operațiuni devine funcțional exclusiv cu informarea și acordul debitorului.

Creditul sindicalizat reprezintă o resursă consistentă de finanțare, fiind eficientă atât din punctul de vedere al flexibilității de finanțare, cât și din perspectiva distribuirii riscului. Fiind dificil pentru o singură instituție financiară să acopere solicitările clienților săi, băncile aleg să coopereze acordând facilități de creditare în aceiași termeni și condiții.

Astfel, pentru a răspunde necesităților de business privind capitalul de lucru sau finanțări pe termen scurt până la investiții majore și proiecte de amploare (nevoi generale, refinanțare, finanțarea exporturilor, credite de achiziție, finanțarea de tip LBO – leveraged buyout sau finanțarea infrastructurii), instituțiile financiare asigură prin modalități flexibile și sustenabile fondurile necesare realizării obiectivelor financiare.

Având în vedere faptul că mecanismul de finanțare presupune cooptarea de participanți multipli, creditul sindicalizat operează preponderent internațional, interacționând cross border în diferite tipuri și structuri financiare. Piața primară a creditului sindicalizat[2] deține un rol esențial în operațiunile internaționale cu centre financiare din Londra, New York sau Hong Kong, reprezentând unul din cele mai eficiente instrumente financiare ale corporațiilor gigant.

Accesarea creditelor sindicalizate presupune îndeplinirea unor cerințe esențiale în derularea procedurii de lucru și este condiționată de realizarea tuturor etapelor operaționale.

Motivat de faptul că legea română nu reglementează creditul sindicalizat, contractele de gen întocmite în România sunt guvernate, de regulă, de dreptul englez (francez, german), exceptând contractele de garanție asupra bunurilor debitorului și/sau garantului situate pe teritoriul României sau cazul în care constituirea garanției cade sub incidența legii române. Astfel, potrivit dispozițiilor de drept internațional privat, legea care guvernează contractele de ipotecă va fi legea statului în care este/sunt localizat/e debitorul ipotecar și/sau bunurile ce fac obiectul ipotecii.

PĂRȚILE contractului de credit sindicalizat

Potrivit unui articol postat de Forbes România în anul 2021[3],„Banca Comercială Română a aranjat un credit sindicalizat în valoare de 278 milioane de lei pentru Grupul Rodbun (n.n. împrumutatul), una dintre cele mai importante companii de agribusiness din România. Facilitatea de credit cuprinde două tranșe, o facilitate tip revolving (…) și o facilitate de credit la termen (…) care vor fi utilizate de Rodbun pentru refinanțarea facilităților existente, acoperirea nevoilor de capital de lucru și susținerea planurilor de dezvoltare ale grupului. Sindicatul de bănci este format din Banca Comercială Română, în calitate de aranjor principal mandatat, bookrunner, agent de documentație, agent de facilitate și de garanții și finanțator, CEC Bank, în calitate de aranjor principal mandatat și finanțator, Raiffeisen Bank, în calitate de aranjor principal mandatat și finanțator, Banca Transilvania și Banca Românească în calitate de finanțatori. PCF Investment Banking România (…) a acționat în calitate de consultant exclusiv al împrumutatului în structurarea, negocierea și implementarea tranzacției”.

Un contract de credit sindicalizat este un acord încheiat între o companie împrumutată și un grup de bănci sau instituții financiare care oferă împreună un credit. Acest tip de contract are caracteristici specifice pentru a reglementa relațiile între părți și pentru a stabili termenii și condițiile împrumutului sindicalizat. Printre elementele comune ale unui astfel de contract se numără suma împrumutată, ratele dobânzii, termenii de rambursare, condițiile de garantare și altele. Detaliile exacte ale unui contract de credit sindicalizat variază în funcție de circumstanțele specifice ale fiecărui aranjament financiar.

Principalele părți implicate într-un contract de credit consorțial sunt:

Împrumutatul – este compania sau orice entitate care solicită împrumutul și care va utiliza fondurile în diverse scopuri, debitorul care primește creditul și își asumă responsabilitatea de a rambursa suma împrumutată, împreună cu dobânzile și alte costuri asociate. Consumatorii creditelor sindicalizate sunt, de regulă, guverne și agenții guvernamentale, instituții supranaționale sau subsidiare ale acestora, corporații publice sau private – entități preponderent din domeniul bancar, energetic, agricol, transporturilor, telecomunicațiilor etc. care accesează fonduri pentru finanțarea unor proiecte de amploare sau a unor investiții majore.

Aranjorul reprezintă instituția financiar-bancară mandatată de către împrumutat să organizeze finanțarea. Atribuția esențială a aranjorului este de a conduce la încheierea contractului de credit în directă concordanță atât cu cerințele debitorului, cât și cu cerințele creditorilor. În cazul proiectelor cu valori foarte mari pot exista mai multe instituții financiare care să preia din atribuțiile gestionării finanțării aspect care conduce la desemnarea de coaranjori ai clientului.

Banca AGENT reprezintă banca tuturor participanților, din interiorul sau exteriorul structurii de finanțare, care are rolul de a administra creditul sindicalizat după semnarea contractului de credit. Doctrina subliniază că banca este un agent sui generis, iar nu un agent în înțelesul dreptului comun[4]. Creditul consorțial este, de obicei, aranjat și coordonat de o instituție (deseori denumită manager principal) și este acordat de diferiți participanți la sindicat[5]. Agentul sindical este desemnat să acționeze în numele sindicatului bancar și  gestionează detaliile operaționale și comunicarea între împrumutat și bănci. Agentul nu datorează obligații fiduciare participanților,[6] ci facilitează comunicarea cu toate băncile creditoare, reprezentând punctul de contact unic. Administratorul creditului este responsabil pentru administrarea și monitorizarea creditului pe durata sa, asigură respectarea termenilor contractului și se ocupă de aspectele administrative ale împrumutului.

Agentul de garantare. Din perspectiva garanțiilor, părțile participante pot alege să gestioneze garanțiile în mod unitar numind un agent de garantare – instituție care preia funcțiile administrative ale creditării, cu atribuții expres desemnate vizând monitorizarea obligațiilor, constituirea, menținerea și executarea contractelor de ipotecă (i)mobiliară. Acesta este împuternicit în temeiul contractului de facilitate de credit ca agent al creditorilor având ca atribuție să „primească beneficiul” ipotecii, să mențină și să administreze aspectele legate de ipotecă în beneficiul tuturor creditorilor.

Majoritatea instituțiilor financiar-bancare oferă servicii de agenție în cadrul creditelor sindicalizate: de facilitate – ce presupun îndeplinirea funcției administrative potrivit căreia banca acționează ca un intermediar între împrumutat și băncile din cadrul sindicatului, atât în ce privește comunicarea, cât și fluxurile de fonduri, conform instrucțiunilor băncilor creditoare: ✔ transmite notificări către părți cu privire la aspectele operaționale ale creditului (utilizări din credit, plăți de dobândă și comisioane, transmiterea de rapoarte și alte informări etc.); ✔ gestionează calculul, colectarea si distribuirea sumelor reprezentând utilizări din credit, rambursări, plăți de dobândă si comisioane etc.; ✔ ține evidența  băncilor participante în sindicat și a cotelor lor de participare; ✔ monitorizează îndeplinirea anumitor condiții contractuale de către împrumutat; ✔ coordonează procesul de votare în cazul amendamentelor și derogărilor, a accederii unor noi împrumutați, a transferurilor de participare ale creditorilor. de garanții – banca are rolul de gestiona garanțiile aduse de împrumutat în cadrul creditului sindicalizat în favoarea creditorilor, având responsabilități în ce privește păstrarea, înregistrarea, monitorizarea si eliberarea acestora și care administrează procesul de executare a garanțiilor și de distribuție a sumelor rezultate, în cazul în care băncile creditoare decid acest lucru. Rolul de Agent de garanții este independent de rolul de Agent de facilitate chiar dacă este îndeplinit de aceeași bancă. Fiecare dintre părțile menționate are roluri și responsabilități distincte, expres definite în cadrul contractului de credit consorțial. Pe scurt, Aranjorul are atribuții în ceea ce privește negocierea contractului de sindicalizare, pe baza informațiilor dintre participanți și debitor, Agentul de sindicalizare răspunde de notificările din cadrul sindicatului, cât și de încasarea și distribuirea sumelor, iar Agentul de garanții gestionează constituirea și executarea garanțiilor.

Băncile participante (creditorii) sunt instituțiile financiare care fac parte din sindicatul bancar, contribuie la furnizarea creditului și se alătură acordării împrumutului sindicalizat respectând aceiași termeni și condiții. Participarea lor poate implica furnizarea de fonduri sau angajarea pentru a gestiona diverse aspecte ale creditului.

Adesea, există și alte părți implicate care facilitează comunicarea și administrarea între părți:

Bookrunner este asiguratorul sau coordonatorul principal în emiterea de noi instrumente de capital, datorii sau valori mobiliare. Atribuțiile acestei instituții sunt, în principal, de a identifica și obține angajamente din partea unor membri cu potențial în zona de finanțare a consorțiului pe baza informațiilor privind creditarea.

Agentul de documentare este instituția care preia atribuția privind elaborarea documentelor de creditare și coordonează documentația finală.

Garanțiile. În exercitarea atribuțiilor privind modalitatea de management al garanțiilor atașate creditului sindicalizat, Agentul de garanții acționează ca un mandatar[7] al membrilor sindicatului. În practică, mandatul este acordat fie prin contractul de credit sindicalizat, fie printr-un contract de mandat distinct încheiat între toate părțile garantate și agentul de garantare sau bilateral – cu fiecare creditor în parte.

Studiu de caz:

În procedura autentificării unui contract de ipotecă imobiliară cu imobile multiple, semnatarul contractului – agentul de garantare (în calitate de mandatar al părților garantate) a solicitat notarului public la încheierea actului cu debitorul ipotecar anexarea listei creditorilor (nesemnatari) ca parte integrantă a contractului.

La instrumentarea documentelor depuse de părți notarul a constatat că ipoteca imobiliară urma să garanteze o construcție financiară compusă dintr-un complex de facilități de creditare (revolving, reverse factoring, facilitate de credit interimar, împrumut cu titluri de credit, credite intercreditor) aliniat din punctul de vedere operațional practicilor internaționale.

Facilitățile de creditare garantate prin constituirea ipotecii imobiliare își aveau proveniența într-un contract de credit sindicalizat constituit din participarea a peste 70 de instituții financiare consacrate în piața internațională și guvernat de dreptul anglo-saxon.

I. Mandatul. Din punctul de vedere al mandatului, legea română prevede cerințe exprese pentru valabilitatea actului. Astfel, în cazul actelor ad validitatem având ca obiect derivat bunurile care fac obiectul garanției, aflate pe teritoriul României, este direct aplicabil principiul simetriei formelor, potrivit căruia „mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancțiunea aplicabilă actului însuși ”.[8] Astfel, procurile date în vederea încheierii unor acte de dispoziție privind imobilele situate în România și care urmează a fi înscrise în cartea funciară, conform art. 1.179 alin. (2) raportat la art. 1.244 din Codul civil, trebuie să îmbrace forma autentică notarială.

          Potrivt dispozițiilor art. 269 alin. (1) C. Proc. Civ., „înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de către o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului”. În contextul raporturilor cu elemente de extraneitate, doctrina înțelege prin înscris autentic „acel înscris pe care agentul instrumentator, competent să funcționeze în locul unde s-a făcut actul, îl întocmește, în strictă conformitate cu legea, și pentru care răspunde pentru tot ceea ce este obligat să constate cu propriiie-i simțuri, până la înscrierea în fals” [9]. Potrivit legii române,

în cazurile în care forma autentică este o cerință de validitate a unei operațiuni, principiul simetriei formelor actelor juridice impune ca și procura în temeiul căreia se va perfecta contractul să îmbrace aceeași formă autentică[10].

Prin urmare, o procură de care se prevalează părțile în procedura de autentificare îndeplinită de către un notar public român trebuie să îmbrace obligatoriu „forma autenticăʺ. Actele întocmite în străinătate, în state care nu cunosc notariatul de tip latin și proceduri similare celor de autentificare din România, NU întrunesc condițiile necesare pentru a fi considerate echivalente formei autentice notariale, astfel cum este reglementată aceasta în România[11].

          Astfel, în lipsa unor reglementări supranaționale aplicabile, încheierea unui act autentic ce are la bază un contract de mandat eliberat de notarul din Marea Britanie în cadrul sistemului de drept anglo-saxon, nu poate fi acceptat de notarul român în procedura autentificării.

          Conform art. 18 alin. (4) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată „activitățile notariale (…) care produc efecte juridice în România, pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile și reglementările statului de reședință sau acordurile bilaterale nu se opun”.

          Ținând cont de faptul că în Marea Britanie funcționează misiuni diplomatice și oficii consulare ale României, care pot îndeplini actele notariale precum autentificarea procurilor, în forma cerută prin dispozițiile de drept comun, părțile au posibilitatea de a încheia acte notariale perfect valabile pe teritoriul României.

          Cu toate acestea, verificările cu privire la mandat trebuie să țină cont diferențiat de mandatul acordat de către persoana juridică unui împuternicit al său – adică unei persoane care îl reprezintă legal în raporturile cu terții, cât și de mandatul conferit de către împuternicitul persoanei juridice (reprezentantul legal al acestuia) altei persoane care va putea semna contractul de ipotecă imobiliară doar ca mandatar – de felul reprezentării, de puterile mandantului și de limitele mandatului conferit.

Merită precizat că, potrivit legii române, sistemele de publicitate imobiliară și mobiliară solicită în mod expres menționarea pentru opozabilitate a tuturor creditorilor în favoarea cărora s-a constituit garanția în cauză, fapt de natură a presupune un mandat valabil încheiat în formă autentică (înscrierea garanției la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sau în Cartea Funciară). Din această perspectivă, deși constituirea unor drepturi în virtutea unui mandat acordat prin contractul de credit sindicalizat guvernat de legea engleză este valabilă, demersurile privind garanțiile efectuate de Agentul de garanții – ca unic titular al creanțelor și al accesoriilor acestora – nu vor putea fi efectuate fără respectarea cerinței de formă.

II. Anexarea listei privind creditorii/părțile garantate

În privința părților, norma civilă prevăzută de art. 2.372 alin. (2) Cod civil instituie drept cerință obligatorie doar identificarea constituitorului și a creditorului ipotecar, astfel încât intervenția oricăror alte persoane în operațiunea de garantare nu impune identificarea lor în contractul de ipotecă (fapt de natură a nu atrage sancționarea legală a actului).

Astfel, în cazul creditelor sindicalizate în care creditorii obligației principale aleg să desemneze un terț (agentul de garantare) în favoarea căruia să se constituie garanția, este necesară numai indicarea atributelor de identificare ale terțului semnatar al contractului de ipotecă[12]. În practică există posibilitatea ca agentul de garantare să nu dețină o creanță (proprie) împotriva debitorului (adică să nu aibă și rol de finanțator), caz în care creditorul ipotecar nu este și creditor al creanței ipotecare, el exercitând drepturile unui creditor ipotecar, dar cu referire la creanța ipotecară deținută de alte persoane[13].

          Modul consacrat în care se încheie actul presupune că toți creditorii sunt și semnatari ai contractelor de ipotecă, însă soluția nu corespunde împrumuturilor consorțiale. În ipoteza în care s-ar opta pentru această soluție, ipoteca ar fi constituită direct în favoarea creditorilor, pe cale de consecință, toți creditorii vor fi menționați în contractele de ipotecă, iar publicitatea ipotecilor ar trebui realizată pe numele acestora – în sensul că toți vor fi înscriși în Cartea Funciară și în Arhiva Electronică de Garanții Mobiliare – mecanism care ridică o serie de probleme în practică: realizarea formalităților de publicitate în condițiile dinamicii permanente de creditare care se practică în cazul instrumentelor de finanțare indicate (transferuri de participații între creditori, cooptarea unor noi finanțatori, deschiderea unor linii temporare de creditare etc.) ar reprezenta un exercițiu dificil din punctul de vedere al demersurilor cerute de legea română (deși contractele de facilitate de credit sunt guvernate, de cele mai multe ori, de legea străină, legea aplicabilă contractelor de ipotecă este, de cele mai multe ori, legea statului în care este localizat debitorul ipotecar și/sau bunurile ce fac obiectul ipotecii).

Soluția propusă conferă o anumită flexibilitate în desemnarea beneficiarilor ipotecii, utilă în ipoteza în care „beneficiarul” ipotecii este distinct de creditorul obligației garantate. Soluția presupune semnarea contractului de ipotecă cu agentul de garantare desemnat și menționarea creditorilor în anexele contractului de ipotecă. Agentul de garantare este împuternicit prin prevederi contractuale ca agent al creditorilor cu privire la ipoteci. Numirea se face în temeiul contractului de facilitate de credit și/sau în temeiul contractului dintre creditori. Acesta acționează ca un mandatar al părților garantate și are ca atribuții să „primească beneficiul” ipotecii, să mențină și să administreze aspectele legate de ipotecă în beneficiul tuturor creditorilor.[14]

În această ipoteză, deși contractul de ipotecă urmează a fi încheiat între debitorul ipotecar și agentul de garantare, scopul acestuia este asigurarea tuturor părților garantate implicate în mecanismul operațional (creditorii facilităților de credit de tip revolving, titlurilor de credit, de tip factoring etc.).

Din punct de vedere legal, dispozițiile Legii nr. 36/1995 permit anexarea oricărui înscris atașat la înscrisul principal, care detaliază sau completează conținutul acestuia din urmă și care a fost declarat ca atare de către părți. Potrivit prevederilor art. 98 alin. (2) – (3) din actul normativ, „prin anexa care face parte integrantă din înscris se înțelege orice înscris atașat înscrisului principal, care detaliază sau completează conținutul acestuia din urmă și a fost declarat ca atare de către părți. (…) Exemplarul original al înscrisului autentificat, împreună cu anexele care fac parte integrantă din acest înscris, se semnează în fața notarului public de către părți sau de către reprezentanții lor și, după caz, de cei chemația încuviința actele pe care părțile le întocmesc, de martorii-asistenți, atunci când este cerută prezența lor, și, după caz, de cel care a redactat înscrisul, în condițiile prezentei legi.”

În directă concordanță cu evoluția pieței financiare internaționale, practicienii dreptului au încercat să standardizeze documentele folosite în practica creditelor sindicalizate guvernate de dreptul englez. În prezent,  această tendință de standardizare se realizează la nivel european prin intermediul organizației denumite Loan Market Association (LMA), cu sediul la Londra, care, în colaborare cu British Bankers Association și cu Association of Corporate Treasures, a elaborat un set de șase contracte tip (poartă denumirea de Primary Documents și sunt guvernate de legea engleză), dar și o multitudine de alte documente care sunt în legătură cu acest contract, cu mențiunea că aceste contracte și documente pot fi folosite exclusiv de către membrii asociației. Printre membrii LMA se numără bănci, case de avocatură, investitori instituționali sau alți membri implicați activ pe piața primară și secundară a creditelor sindicalizate.

De asemenea, pentru a exista o oarecare uniformizare a acestor standarde la nivel internațional, LMA colaborează cu Loan Syndications and Trading Association (LSTA), cu sediul la New York și  Asia Pacific Loan Market Association (APLMA), cu sediul la Hong Kong[15]. Tot în acest sens a fost elaborat un cod de bune practici cu rol de recomandare în practica instituțiilor de credit.

Bibliografie:

Mullineaux, Donald J., Tying and Subsidized Loans: Doubtful Problem, American Bankers Association, mai 2002.

Radu, Alina, partener NNDKP, coordonator Practică de drept bancar și finanțări, „Structuri complexe de garantare a creditelor bancare (agent de garanție, beneficiar al ipotecii, trust/fiducie). Codul civil față în față cu practica națională și internațională”, 22.10.2021 – https://bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=38473&directLink=1.

Rizoiu, Radu, Reprezentarea creditorilor garantaţi printr-un agent specializat, Probleme actuale în dreptul bancar, Wolters Kluwer, București, 2008, p. 745 și urm.

Rizoiu, Radu, „Despre contractul de ipotecă (III)” – 11 iunie 2015,  Universul Juridic Premium, nr. 6/2015.

Rizoiu, Radu, „Despre contractul de ipotecă (IV)” – 24 iunie 2015, Universul Juridic Premium nr. 6/2015.

Șandor, Ionuț Adrian, „Părțile contractului de credit sindicalizat”, https://www.juridice.ro/245039/partile-contractului-de-credit-sindicalizat.html

Şandor, Ionuț Adrian, „Creditul sindicalizat – aspecte juridice și economice”,  https://www.juridice.ro/242501/ionut-adrian-sandor.html 

UNNPR, Culegere de practică notarială, Spețe comentate, vol. III, Notarom, București, 2016, p. 424, 430-431.

---

[1] Reglementat de art. 3 alin. (7) din Legea nr. 58/1998  ca fiind „orice angajament de punere la dispoziție sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadenței unei datorii, în schimbul obligației debitorului la rambursarea sumei respective, precum și la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță ori a altui drept la încasarea unei sume de bani”, contractul de credit bancar poate fi definit drept convenția prin care o instituție de credit (creditor sau împrumutător) pune la dispoziția unei alte persoane (împrumutat) o sumă de bani, cu obligația acesteia din urmă de a restitui suma respectivă și dobânzile sau cheltuielile aferente.

[2] Donald J Mullineaux, Tying and Subsidized Loans: Doubtful Problem, American Bankers Association, mai 2002.

[3] Sursa: https://www.forbes.ro/bcr-cec-bank-bt-raiffeisen-bank-si-banca-romaneasca-implicate-acordarea-unui-credit-de-278-mil-lei-catre-grupul-rodbun-227469

[4] Contractul de agenție este reglementat în legea română de art. 2.072 și urm. Cod Civil, potrivit căruia prin contractul de agenție comitentul îl împuternicește în mod statornic pe agent fie să negocieze, fie atât să negocieze, cât și să încheie contracte, în numele și pe seama comitentului, în schimbul unei remunerații, în una sau în mai multe regiuni determinate.

[5] Regulamentul nr. 379/2021 privind posturile din bilanț ale instituțiilor de credit și ale sectorului instituții financiare monetare (reformare) adoptat de Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene transpus prin Regulamentul BNR nr. 4/2021 privind raportarea de date și informații statistice.

[6] Ionuț Adrian Șandor, „Părțile contractului de credit sindicalizat”, https://www.juridice.ro/245039/partile-contractului-de-credit-sindicalizat.html

[7] Radu Rizoiu, Reprezentarea creditorilor garantaţi printr-un agent specializat, Probleme actuale în dreptul bancar, Wolters Kluwer, București, 2008, p. 745 și urm.

[8] Art. 2.013 alin. (2) teza I Cod Civil.

[9] Uniunea Națională a Notarilor Publici din România, Culegere de practică notarială. Spețe comentate, vol. III,  Notarom, 2016, București, p. 424.

[10] Ibidem, p. 430-431.

[11] Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (adresele nr. 869/19.02.2015, 5599/20.05.2020, 7209/02.09.2020, 8916/23.10.2020).

[12] Radu Rizoiu, „Despre contractul de ipotecă (III)” – 11 iunie 2015,  Universul Juridic Premium, nr.6/2015.

[13] Radu Rizoiu, „Despre contractul de ipotecă (IV)” – 24 iunie 2015, Universul Juridic Premium, nr. 6/2015.

[14] Alina Radu, partener NNDKP, coordonator Practică de drept bancar și finanțări, „Structuri complexe de garantare a creditelor bancare (agent de garanție, beneficiar al ipotecii, trust/fiducie). Codul civil față în față cu practica națională și internațională”, 22 octombrie 2021.

[15] Ionuț Adrian Şandor, „Creditul sindicalizat – aspecte juridice și economice”,  https://www.juridice.ro/242501/ionut-adrian-sandor.html