– o variație a mandatului de ocrotire –
REZUMAT
Mandatul prin care pacientul își poate desemna reprezentantul legal în raporturile cu unitățile și autoritățile medicale


La începutul lunii septembrie, a văzut lumina tiparului cel de-a doilea volum din Antologia „Eminescu – dorul de absolut”, sub titlul Cu gândiri și cu imagini…, inițiată și coordonată de doamna notar Lili Bobu și realizată sub egida Asociației Culturale ,,REGAL D’ART” Botoșani, în parteneriat cu Centrul Academic Internațional ,,MIHAI EMINESCU” Chișinău.
Acest al doilea volum dedicat operei eminesciene face parte din Colecția ,,Regal de înțelepciune” și este prefațat de academicianul Mihai Cimpoi, postfața avându-l ca autor pe academicianul Theodor Codreanu. Recunoscuți astăzi printre liderii eminescologiei românești, cei doi prestigioși autori propun perspective inedite asupra valorii operei și gândirii „poetului nepereche”.
Cartea impresionează prin prezența unor eminescologi de prestigiu, români și străini, și prin numeroșii autori ale căror texte, mai mult decât simple omagii, atestă că înțelegerea moștenirii eminesciene rămâne departe de a fi completă.
Textele sunt însoțite de aproximativ 100 de reproduceri ale unor lucrări semnate de artiști plastici români, constând în portrete și interpretări inspirate din universul eminescian. Între aceștia se numără nume de prestigiu precum Camil Ressu, Sabin Bălașa, Dan Hatmanu, Ion Grigore, Ligia Macovei, Ion Daghi, Marcel Chirnoagă, Spiru Vergulescu, Aurelian Antal ș.a. Aceste creații plastice de excepție, alături de prezentarea editorială deosebită – coperta din catifea albastru intens, efigia poetului placată cu aur și paginile din hârtie velină –, precum și designul editorial inspirat, transformă volumul într-un adevărat obiect de colecție, capabil să încânte și cei mai exigenți iubitori de carte. Volumul este însoțit de un obiect editorial de lux, mai restrâns ca întindere și intitulat cu eleganță „Almanach”, bogat în informații valoroase, care întregește în mod fericit cadoul făcut de Asociația Culturală „Regal dˈArt” iubitorilor de carte rară.
– o variație a mandatului de ocrotire –
REZUMAT
Mandatul prin care pacientul își poate desemna reprezentantul legal în raporturile cu unitățile și autoritățile medicale
Rezumat
Regimul comunității legale de bunuri
guvernează majoritatea căsătoriilor din România. Anterior datei de 1 octombrie
2011, data intrării în vigoare a Noului Cod civil, acesta