• Prima pagina
  • Arhiva editiilor BNP
  • Colegiul redactional
  • Membrii Consiliului Stiintific
  • Despre Buletinul Notarilor
    • CONDITII GENERALE DE PUBLICARE
  • Contact
Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania
Dumitru Viorel Manescu Eveniment

Discursul domnului președinte Dumitru Viorel Mănescu

sept. 02, 2019
by Redactor
Comments: 0
Tags: ANUL XXIII nr. 2, Dumitru Viorel Manescu

Deschiderea lucrărilor
seminarelor internaționale
organizate de Institutul
Notarial Român,
21 martie 2019

Domnule vicepreședinte al Consiliului
Notariatelor din Uniunea Europeană,
Domnule președinte al notariatului turc,
Stimați colegi și confrați,
Doamnelor și domnilor,

Îmi revine astăzi onoranta misiune de a deschide lucrările seminarelor internaționale organizate de Institutul Notarial Român în colaborare cu Consiliul Notariatelor din Uniunea Europeană, sub egida celei de a treia ediții a programului de pregătire profesională „Europa pentru notari, notari pentru Europa”. Permiteți-mi să vă adresez un călduros salut de bun venit dumneavoastră, tuturor participanților: colegilor notari și conferențiari din Grecia, Franța, Italia, Rusia, Ungaria, Republica Moldova și Turcia, precum și colegilor membri ai notariatului român. Îmi face o deosebită plăcere să le urez bun venit colegilor mei, dlui Georgios Rouskas, vicepreședinte al Consiliului Notariatelor din Uniunea Europeană și președinte al notariatului grec, și dlui Dursun Cin, reședintele notariatului turc. Notariatul român are o cooperare îndelungată și fructuoasă cu ambele notariate, atât în cadrul Consiliului Notariatelor din Uniunea Europeană, cât și la nivel bilateral. Însă, dincolo de cooperarea instituțională, eu consider că ne leagă o îndelungată prietenie, fundamentată pe o comuniune de idei și valori.

 VALORI EUROPENE ȘI SPECIFIC NAȚIONAL DRAGI COLEGI,

Pentru notariatul român, aderarea României la Uniunea Europeană a însemnat oportunitatea de a aprofunda relațiile cu notariatele din alte state membre, de a prelua sau împărtăși modele de bune practici, păstrând, totodată, elementele de specificitate care ne diferențiază.

SĂ NE AMINTIM, STIMAȚI CONFRAȚI, DEVIZA UNIUNII EUROPENE: „UNIȚI ÎN DIVERSITATE”

Ideea de „diversitate” presupune acceptarea diferențelor și respect reciproc, iar „unitatea” im-plică ideea de cooperare către un scop comun și pentru binele comun

În ceea ce ne privește, încă de la bun început, ne-am poziționat în linia întâi a dezbaterii europene privind notariatele naționale în contextul distribuției competențelor între Uniunea Europeană și statele membre. Conștienți de rolul notarului în sistemele noastre de drept naționale, prin participarea la cea de-a treia ediție a proiectului CNUE „Europa pentru notari, notari pentru Europa”, care beneficiază de o semnificativă susținere europeană, considerăm că rămânem fideli principiului conform căruia reglementarea profesiei notariale, ca activitate participantă direct și nemijlocit la exercițiul autorității publice, este și va fi un domeniu de competență a statelor membre.

REGIMURILE MATRIMONIALE INTERNAȚIONALE ȘI IMPACTUL REGULAMENTELOR UE 2016/1103 ȘI 2016/1104 DIN PERSPECTIVA STATELOR MEMBRE CARE NU PARTICIPĂ LA ACESTEA

Stimați confrați,

Nicolae Titulescu, diplomat și jurist român de renume internațional, de două ori președinte al Societății Națiunilor, declara într-un discurs din iunie 1937: „Nu putem salva pacea decât luptând pentru drept.” Iar în replică la propunerea formulată de Aristide Briand pentru crearea Uniunii Europene, tot Nicolae Titulescu sublinia: „Uniunea Europeană este singura soluție pentru a menține pacea între popoare.”

Sunt ferm convins că aplicarea corectă a dreptului european – angajament asumat de notarii din întreaga Uniune Europeană – constituie unul dintre pilonii fundamentali ai Uniunii Europene.

Aş merge mai departe de atât: prin implicarea constantă în proiecte de anvergură europeană, noi, notarii, devenim promotori ai unor valori europene esențiale, precum libera circulație a persoanelor – și, în acest sens, adaptarea dreptului familial la consecințele mobilității în Europa constituie un exemplu relevant.

Astfel, în pofida faptului că România nu face parte momentan din statele membre care aplică cele două regulamente europene privind efectele patrimoniale ale căsătoriilor și parteneriatelor înregistrate, notariatul român este interesat de prevederile acestora, în special din perspectiva dinamicii dintre statele membre care vor aplica regulamentele și statele terțe în sensul definit de cele două texte legislative.

În egală măsură, notariatul român deține competențe importante în dreptul familiei și este conștient de rolul său în slujba cetățenilor, prin acordarea de sfaturi imparțiale, menite să asigure siguranța juridică a angajamentelor părților.

În acest sens menționez competențele notarilor publici români în materie de divorțuri, precum și în materie de autentificare a convențiilor matrimoniale și a acordurilor parentale, bucurându- ne de un capital de încredere solid din partea familiilor, a cetățenilor și a autorităților statului.

DIRECTIVA PRIVIND COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR

 Un domeniu la fel de important în care notarul are un rol-cheie în asigurarea implementării corecte a legislației europene este acela al combaterii spălării banilor și a finanțării activităților teroriste. Notarului îi revine obligația de a denunța tranzacțiile suspecte, colaborând, în acest sens, cu instituțiile naționale de specialitate, precum Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Consider că organizarea seminarelor dedicate analizării prevederilor legislației europene în domeniul combaterii spălării banilor este necesară și utilă pentru profesia notarială, ținută să respecte secretul profesional, dar și să vegheze la efectuarea de tranzacții oneste de către clienți. Iar dimensiunea internațională a seminarelor este cu atât mai importantă cu cât cazurile de spălare de bani implică adesea elemente transfrontaliere. Analizarea și prezentarea unor spețe concrete vor facilita interpretarea textului legislativ european de către profesioniști.

ÎNCHEIERE

Este vorba, așadar, despre exemple concrete de legislație europeană care valorifică rolul notarului în asigurarea certitudinii juridice, evitarea declanșării litigiilor și salvgardarea intereselor tuturor părților actului juridic.

Putem defini, în acest context, notariatul ca fiind un partener natural al instituțiilor europene, fără a deroga de la specificitatea rolului său în context național. Prin îndeplinirea unui serviciu de interes public, contribuim la buna funcționare a sistemului de justiție preventivă în țările noastre și deopotrivă în Uniunea Europeană.

Totodată, în actualul context, ne poziționăm ca actori importanți în prevenirea introducerii în circuitul financiar a tranzacțiilor rezultate în urma unor infracțiuni. Și să nu uităm că notariatul nu deține un rol pasiv în cadrul evoluțiilor legislative pe plan național sau european, ci este parte creatoare a sistemului de drept european.

Toate acestea vor face obiectul discuțiilor noastre și vă invit să vă pronunțați cu toată forța profesionalismului și expertizei dumneavoastră. Vă mulțumesc!

Recenzii Ruxandra Badoiu

Mecanismul statului de drept – 2020 al UE. Raportul dintre dreptul UE și dreptul național al statelor membre, cu referire specială la România. Supremație vs suveranitate

Organizată în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în
zilele de 14 și 15 octombrie 2021, conferința intitulată „Mecanismul statului de drept – 2020 al

mart. 01, 2023
Redactor
0 Comments
Mihaela Durnescu Studii

Din nou despre DIGITALIZARE – între dorința de a urma tendințele actuale și nevoia de a nu pierde esențialul

Rezumat

Adoptarea
noilor tehnologii și digitalizarea activității notariale este, cel mai
probabil, un lucru dorit de o parte a beneficiarilor serviciilor notariale.
Anul 2020 a născut credința

apr. 22, 2021
Redactor
0 Comments
Newer Posts
Older Posts

Cauta

Arhiva

  • octombrie 2023 (6)
  • septembrie 2023 (8)
  • august 2023 (9)
  • martie 2023 (13)
  • februarie 2023 (7)
  • august 2022 (23)
  • martie 2022 (16)
  • noiembrie 2021 (7)
  • septembrie 2021 (8)
  • iunie 2021 (10)
  • aprilie 2021 (10)
  • februarie 2021 (9)
  • ianuarie 2021 (8)
  • august 2020 (9)
  • iunie 2020 (9)
  • aprilie 2020 (11)
  • martie 2020 (11)
  • decembrie 2019 (5)
  • noiembrie 2019 (15)
  • octombrie 2019 (13)
  • septembrie 2019 (12)
  • august 2019 (7)
  • iunie 2019 (16)
  • februarie 2019 (12)
  • ianuarie 2019 (16)
  • decembrie 2018 (1)
  • septembrie 2018 (10)
  • decembrie 2017 (7)

Categorii

  • Agenda Internationala
    • Luana Blidar
    • MARIA-ANGÉLICA BAILLY
  • Alexandra-Maria Dumitrescu
  • Alexandru-Victor Doros
  • Buletin Legislativ
  • Editorial
    • Bogdan Liviu Ciuca
    • Doina Rotaru
    • Dumitru Viorel Manescu
    • Jens BORMANN,
    • Ovidiu PREDESCU
    • Peter STELMASZCZYK
  • Eveniment
    • Adina-Renate Motica
    • Alexandra-Maria Dumitrescu
    • Anca Ban
    • Dumitru Viorel Manescu
    • Eduard LAMBERT
    • Ioana Speteanu
    • Nicusor Craciun
    • Teofan Mada
    • Theodora Ionescu
  • EVOCAREA UNEI PERSONALITATI
    • Ioana Gheorghe
    • Theodora Ionescu
  • HOTĂRÂRI JUDECĂTOREȘTI REFERITOARE LA ACTE ȘI PROCEDURI NOTARIALE
    • Dragos Isache
  • Informatii Generale
    • Doina Rotaru
  • Interviu
    • Dumitru Viorel Manescu
  • Istoric
    • Cosmin MIHAILOVICI
    • Dumitru Constantin Dulcan
    • Emil STOIAN CORIOLAN
    • Gabor Rokolya
    • Georgeta FILITTI
    • Liviu Pop
    • Razvan Theodorescu
  • Practica notariala
    • Adrian Cioia
    • Alexandra Irina Danila
    • Andrada Raluca Tanase
    • Andrada Tanase
    • Andreea Boar
    • Andreea Cicic
    • Andreea Fandache
    • Andreea Petcu
    • Daniel Buda
    • Doina Dunca
    • Dragos-Cristian Sarban
    • Emanuel Nica
    • Flaviu Draghici
    • Flavius Alexandru Boar
    • Ioana-Cristina Dragomir
    • Laura Alejandra Curiel Acosta
    • Maria Cazan
    • Maria Petronela Cazan
    • Oana Racolta
    • Raluca BUNEA
    • Ruxandra Badoiu
    • Valentina Dachin
  • Recenzii
    • Dragos-Cristian Sarban
  • Studii
    • Adina R. Motica
    • Adrian Guli
    • Carmen Dima
    • Christian Von Bar
    • Constantin ANECHITOAE
    • Dan Andrei Popescu
    • Dorel Banabic
    • Dragos Isache
    • Flavius A. Baias
    • Flavius-Alexandru BOAR
    • George Cristian Schin
    • Gheorghe DOBRICAN
    • Ioan Popa
    • Ion Andrei Razvan
    • Ionel Didea
    • Ionut Alexandru-Toader
    • Irina Maria Lapadat
    • Lavinia M. Tec
    • Lidia SECELEANU
    • Luca Robert-Gabriel
    • Maria Cazan
    • Matilde Cuena Casas
    • Mihaela Durnescu
    • Mihai Ovidiu Buran
    • Mircea Dan BOB
    • Nicoleta Segarceanu
    • Octavian Rogojanu
    • Ovidiu Predescu
    • Raluca Bunea
    • Raluca CIUBOTARU
    • Ruxandra Badoiu
    • Sergio Camara Lapuente
    • Sergiu Golub
  • Studiu de caz
    • Doina Dunca
  • Theodora Ionescu
Copyright 2018 - Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania. Toate drepturile sunt rezervate.