Un ansamblu de acte notariale privitoare la o succesiune din judeţul Râmnicu Sărat, redactate între 1872 şi 1897, oferă o imagine interesantă
despre funcţionarea instituţiei notariale în Vechiul Regat.

În 1872, Toma Tâmpeanu, trăitor la Brăila, face un testament prin care îşi lasă soţia, Maria, administrator pentru averea lui mişcătoare şi nemişcătoare. Cotutori apar doi prieteni şi ginerele său I. F. Robescu. După „desăvârşita lichidare a averii”, soţia primea, viager, o cotă din uzufruct.

Din partea sa disponibilă, Tâmpeanu lasă şcolii pe care o fondase în comuna Galbenu moşia Cochirleanca (Găgeanu), ca porţiune rămasă după înzestrarea fi icei sale Ecaterina.

Administrarea lăcaşului urma să fi e făcută de soţie, fiice şi gineri.
În continuare, doar urmaşii lor pe line bărbătească aveau să poarte de grijă şcolii. Toţi erau obligaţi s-o păstreze în stare de funcţionare, cu patru clase primare, şcolari externi şi profesorii corespunzători.

Restul averii rămânea fi ului Mihalache, cu următoarele îndatoriri: să dea unui Răducanu Orăşanu o sută de galbeni pe an, pe toată viaţa, „fără să-i ceară nici un serviciu”. Acelaşi regim pentru 50 de galbeni daţi lui Stoian Apostolescu şi câte o mie de lei vechi celor doi preoţi de la biserica din comuna Galbenu şi câte 300 de lei dascălilor. Fiul trebuia să-şi asume întreţinerea bisericii.

Actul dotal (din 1869) al fi icei sale Ecaterina, în afară de o parte a moşiei Cochirleanca, mai cuprindea „lucruri mişcătoare, bijuterii, veşminte şi lenjerie” în valoare de 2.330 de galbeni.

În 1873, consiliul comunei Galbenu acceptă legatul făcut şcolii, care purta deja numele donatorului, „având în vedere că această donaţiune este cu deosebire necesară în interesul întinderii instrucţiunii publice”. Notarul redactor al „acceptaţiunii” a fost N. V. Burhălescu.

În acelaşi an, prefectul de Râmnicu Sărat raporta ministrului de interne primirea legatului, precizând că valoarea lui minimă era de 26.000 de galbeni (cu un venit anual de 1.200 de galbeni), ceea ce ar fi permis întemeierea în comună a unei şcoli de meserii sau a unui gimnaziu.

Ministrul de interne Lascăr Catargiu cere Consiliului de miniştri să aprobe donaţia. La rândul său, acesta întocmeşte un jurnal prin care încuviinţează primirea legatului. În continuare, acelaşi ministru de interne se adresa principelui Carol pentru ca, pe temeiul legii comunale, să aprobe destinaţia ofertei testatorului.

Prefectul de Râmnicu Sărat primeşte aprobarea Consiliului de miniştri, sub forma unui ordin al ministrului de interne din 11 august 1873.

Sancţionarea prin decret domnesc va aştepta până în 1897. Atunci, Consiliul de miniştri, în temeiul legii Casei Şcoalelor, redactează un jurnal prin care, după avizul dat de Consiliul avocaţilor publici şi conform legii „pentru facerea clădirilor şcolare” şi Codului civil, recomandă suveranului acceptarea legatului.

Decretul regelui Carol I e din 28 mai 1897, emis în urma raportului ministrului Spiru Haret.
Moştenitorul lui Toma Tâmpeanu, fiul său Mihalache, locuia în 1885 la Odessa; el decide să-şi vândă partea din moşia Cochirleanca cumnatului său I. F. Robescu, trăitor la Focşani.

Era vorba „cam de vreo 2.000 de pogoane”, pentru care primea 100.000 de franci. Vânzarea prevedea şi menţinerea clauzei de întreţinere a şcolii din comuna Galbenu, potrivit actelor de mai sus. Astfel, cumpărătorul devenea
„administrator al şcolii din comuna Galbenu, cu drept de control transmisibil fi ilor săi de parte bărbătească”.

Motivul acestui gest stătea în situaţia urmaşilor de sex masculin, cerută prin testamentul lui Toma Tâmpeanu: una dintre fetele lui, Mariţa, avea un fiu, Hristu Ceacâru, „aşezat şi însurat în Italia şi înstrăinat de România”. Altă fată, Efrosina, căsătorită Christescu, n-avea copii. În fi ne, ultima fată, Ecaterina Robescu, decedată, lăsase cinci copii (din care trei băieţi). Prin
urmare, cumpărătorul şi mai apoi fi ii acestuia erau îndreptăţiţi să continue administrarea şcolii mai sus pomenite.

Un act „confi rmativ” din 1893 întăreşte vânzarea efectuată de Mihalache Tâmpeanu către cumnatul său I. F. Robescu; în acelaşi timp dezvăluie şi acţiuni ale lui Mihalache ce trădau dezinteresul pentru administrarea şcolii.

În 1884 el vânduse aceluiaşi cumnat partea de moşie rămasă mamei sale (ceea ce provocase „o acţiune în nulitate pentru lipsa de consimţământ
legal”). Când a primit moşia Cochirleanca, s-a grăbit s-o arendeze cumnatului; în momentul vânzării, acela a invocat şapte ani şi jumătate de
achitare a arendei (135.000 de lei), ceea ce ar fi trebuit să constituie parte din preţul ca atare al moşiei.

În încheierea actului confi rmativ, toate acţiunile de mai sus se anulau, mandatele date avocaţilor „pentru intentarea şi susţinerea acestor procese erau retrase”, iar procesele „stinse pentru totdeauna”.

În 1882, dr. D. Christescu, ginerele fără copii al testatorului, face o „renunţare” de participare la administrarea şcolii, alături de Mihalache
Tâmpeanu.

Gestul are şi o valoare simbolică. Analiza a zeci de donaţii făcute pentru întemeierea ori susţinerea unor aşezăminte şcolare arată lipsa de fi nalitate, abandonul şi, în cele din urmă, desfi inţarea majorităţii acestor instituţii începute cu generozitate şi pioşenie.

Dr. Georgeta FILITTI